Sunteți pe pagina 1din 8

Experiente Ayahuasca 5, 6, 7

Experienta 5
Dupa exact 3 luni de la experienta 4 am avut norocul (cred), sansa, karma, meritul (desi nu
stiu de ce) sa am parte din nou de experienta ayahuasca.
Despre primele 4 experiente am vorbit aici. Experienta am avut-o astazi, deci inca sunt sub
efectul ayahuasca cand scriu. De data aceasta am simtit sa scriu acum cat inca am unele
amintri proaspete, deoarece am trait mult, mult, mult si aproape insuportabil de intens. Am
primit mult mai mult decat pot intelege cu mintea asta limitata si fragmentatoare pe care o am.
Vreau sa notez acum, inainte sa intru in alte experiente.
Ca si spatiu al experientei a fost exact acelasi ca si in primele doua, doar ca de data asta am
reusit sa am o priza de constiinta completa si permanenta in timpul experientei fara sa pic in
inconstienta din datile trecute. Diferenta cred ca a facut-o faptul ca am luat doar o singura
doza si am urmarit sa stau in postura de meditatie, fara sa ma sprijin si cu coloana cat mai
dreapta. Datile trecute am stat in orice pozitie mi s-a parut confortabila atunci.
De data aceasta am respectat dieta asa cum mi-am propus, pentru 8 zile si am mai si meditat
din cand in cand deoarece am simtit sa o fac. De data asta au fost alti samani, iar cantecele lor
mi s-au parut mult mai armonioase si mai vindecatoare si in consecinta si calitatea experientei
s-a schimbat.
Intentia mea si de data asta a fost intital sa aflu cine sunt si apoi in timpul ceremoniei pe
masura ce mai fumam mapacho mi-am formulat si alte intentii, cum ar fi sa simt iubirea si sa
ma contopesc cu Dumnezeu.
Ca de obicei, efectul a inceput sa se resimta gradat cu furnicaturi din ce in ce mai accentuate
in tot corpul dupa mai bine de 45 de minute, zic eu. Nici de data asta nu am vomat. Gradat
granitele corpului fizic au devenit tot mai difuze si in curand a inceput forfota exterioara. In
special sunetele ...
Tare mult mi-as dori sa am un reportofon sa inregistrez sa vad ce a fost sunet real si ce a fost
numai perceptie subtila. In afara pareptiei vizuale, in zona de la periferia exterioara a
campului meu vizual, atat in stanga cat si in dreapta, dar uneori si in spate am auzit adeseori
sunete ciudate, scartaituri, pacanituri, bufnituri, rasete stidente, bufnituri in ras sau
batjocoritoare (parca eram observat si se faceau mistorui de fraierul care se chinuia sa se
concentreze) soapte, multe soapte, gemete, tanguiri, si franturi de conversati care incepeau
scurt si se terminau brusc, dar parca toate menite sa ma tracaseze si ma perturbe. Oricum,
faptul ca le percepeam atat de clar , atat de apropiate ma terorizau. De asemenea in timpul
ceremoniei am mai auzit si fel de fel de bufnituri pe acoperis sau in lambriul de pe pereti, ca si
cum am fi fost intr-un asediu subtil.
Ca o intelegere mentala a ceea ce cred eu ca erau, cea mai buna reprezentare ar fi ca erau
corpuri astrale dezcarnate din zona astralului inferior care ma bantuiau sau se perindau prin
zona. Cand intorceam capul sa ma uit nu vedeam nimic. Doar mai tarziu, cand deja deliram
vedeam ba pe vecinul de langa mine, ba pe altii care veneau pe langa mine si se foiau de colo
colo si nu eram sigur daca sunt reali sau doar spectre. Odata ca sa ma asigur l-am atins usor sa
vad ca are consistenta si avea. Oricum, sunetele imi ridica si acum parul pe ceafa cand mi le
amintesc. Parca ma uitam la un film de groaza.
Apoi a inceput vizualul. Vedeam foarte clar, din nou reteaua energetica (asemanatoare celei
din desenele lui Alex Grey doar ca mai intunecata si intr-o vibratie continua si oscilatie mii
de particule, bule, romburi si fire pulsand si vibrand cu o frecventa incredibila intr-un iures
ametitor cu care incet incet am inceput sa ma contopesc.
Incet incet ma dizolvam ca si individ. Acesta minte prin care ma intrebam cine sunt se dizolva
si ea, iar senzatia de eu, aici si acum, undeva intr-un anumit timp si spatiu s-a dizolvat si ea.

Insa senzatia nu era una placuta. Simteam ca ratacesc in acest iures energetic haotic si
efervescent, care in ceremonie parca mi s-ar fi spus la modul telepatic cumva, ca ar fi un fel
de malaxor al sufletelor si apoi mi-a aparut si un fel de instalatie ciudata, ca in Matrix, in
care sufletele erau imbuteliate intr-un fel de recipiente de sticla si apoi trimise in univers
parca. Tot acest vortex energetic mi s-a parut impersonal, rece, mecanic ... cam cum erau
masiniile din Matrix, actionate de o inteligenta sau o programare fara compasiune sau iubire.
Acest camp energetic al sufletelor ratacite l-am perceput ca pe un fel de purgatoriu sau iad
(samanul mi-a confirmat ca am fost in iad). Din cand in cand reveneam in corp sa-mi mai
indrept spatele. Imi simteam partial si corpul fizic, cu durerile lui, dar prea putin importante,
dar totodata eram transportat in acea viziune. Starea de rau fizic a existat si in aceasta
experienta insa cu o intensitate mai redusa decat data trecuta. Simteam ca experienta era
generata de un vortex pulsatoriu din abdomen.
Eul intrebator, mintea dornica sa inteleaga si corpul fizic au fost dizolvate complet pentru o
buna bucata de timp pe care nu o pot preciza si am fost prezent in acea experienta ca un
martor tacut fara o perceptie a unui eu prezent undeva in timp si spatiu sau ca acea experienta
mi se intampla mie, sau unui unui eu anume (chiar daca acum imi amintesc de ea si va
relatez). Acum judacand lucrurile cu mintea asta limitata consider ca am trait din nou moartea
fizica si a egoului si m-am contopit cu tot ce este. Insa nu am avut o senzatie de beatitudine,
fericire sau reintoarcere acasa sau la sursa, ci o stare neutra, dar prins in menghinele unei forte
implacabile, fara liber arbitru dupa aia mi-am amintit de legea rezonatei care atrage sufletele
inconstiente dintr-un corp in altul, fara sa li se dea puterea de a alege unde se incarneaza.
De multe ori am urmarit sa ma raportez la Buddha, amintindu-mi cum a stat el nemiscat sub
copacul Boddhi, infruntandu-l pe demonul Mara pana s-a eliberat, insa in acele clipe imi tot
suna in cap: Buddha nu a luat ayahuasca, Buddha nu a luat ayahuasca, ca daca lua, nu mai
statea asa. Urmaream sa stau cat mai nemiscat si sa observ fara sa reactionez, asa ca Buddha,
insa eul care si-a propus sa faca asta a fost spulberat ca toate celelalte euri, toate aceste ambitii
egotice, mentale, intentii mentale au disparut ca un fum in neant. Perceptia asupra eului
meu nu mai exista, ci doar un martor tacut fara limite si constienta de sine ... nu stiu cum sa
explic altfel.
La un moment dat am redevenit constient de realitatea 3d obisnuita si incercam sa o integrez
in constiinta aceea a integralitatii, sa-i gasesc locul. Mi-a venit in minte o imagine gen un fel
de rola de film desfacut, intre miliarde de alte role de filme cu care eul acesta, egoul acesta
probabil rezona. Am simtit enorma suferinta existenta in acesta varianta a realitatii, ca un
substrat de fond si am oftat din greu pana la lacrimi, percepand cum aproape in intreaga mea
viata am indurat din greu aceasta suferinta, inghitind la nesfarsit aceasta realitate aparent
implacabila.
Nu stiu daca si altii simtiti ca mine insa adesori ma surprind observandu-ma ca un martor
tacut si neimplicat in viata acestui personaj, egoul meu, acest complex corp-minte, cu care ma
identific in mod obisnuit. Toate experientele prin care trec, le percep adeseori ca straine mie
sau ca ma uit la un film in care eu nu sunt cu adevarat implicat. Probabil ca asa si este si o
astfel de atitudine e bine sa fie cultivata mai des, insa experienta ayahuasca o simti in toti
rarunchi, te aduce profund in experienta, nu te mai uiti la filme, esti una cu experienta intr-un
mod foarte personal si direct.
Toate interpretarile mele de acum sunt supuse subiectivismului egoului si a intelegerii limitate
pe care o am momentan. Una dintre intelegerile profunde care mi s-au revelat au fost ca de
fapt nu stiu nimic cu adevarat desi am impresia ca stiu. Toata teoria si tomurile de carti citite
palesc in fata experimentarii acestei dimensiuni care mi-au zguduit pana in temelii asa zisele
intelegeri despre ce inseamna realitatea.

Am simtit ca mintea estea acea ceasca de apa care vrea sa cuprinda oceanul. In realitate nu
inteleg nimic ci ma joc cu conceptele care-mi dau un sentiment de siguranta si falsa
intelegere.
Cert este ca in acest moment, mi-este tot mai greu sa indentific ce este realul sau ce este
realitatea. Mi-as fi dorit sa percep acea iubire care este singura reala si sa vad ca restul este
iluzie, dar nu a fost asa. M-am perceput sufletul ca fiind ratacit undeva in infintatea existentei,
undeva parca intr-un vid cosmic infinit si nu aici. De aceea nu pot afirma ca simt iubirea cu
adevarat. Mi-am dorit cumva instinctiv sa am din nou suflet si sa simt din nou iubirea.
Sufletul mi s-a oferit cumva, intr-o alta viziune, in ceva asemanator cu acele capsule de sticla
de pe linia de asamblare a sufletelor. Sufletul era parca un fel de sfera rosie, energetica care
mi s-a bagat in piept si cumva mi s-a spus ca acum am din nou suflet insa nu am simtit
iubirea. La un moment dat, dupa alte experiente, am simtit doua maini energetice calde cum
imi masau cumva pieptul in zona inimii incercand sa o resusciteze cumva, anahata sau acel
suflet, nu stiu. Desi simt si in viata normala aceasta apasare si durere generatoare de
nefericire aproape continua in viata mea (cu care m-am obisnuit insa, dar nu-i mai dau asa
importanta, devenind un fel de a doua natura) atunci intensitatea cu care resimteam aceasta
durere surda era coplesitoare. Insa nu am simtit ca am depasit-o sau ca m-am vindecat in vreun fel ci pur si simplu am remarcat cat de intensa este si cred ca aceasta nefericire este
izvorata din faptul ca nu simt ca iubesc nimic, pe nimeni si nimic, in aceasta existenta, cu
adevarat. Nimic nu ma pasioneaza si nu ma faca sa iubesc cu adevarat.
La un moment dat, a venit si sotia langa mine sa fie alaturi de mine in experienta insa am
realizat ca desi suntem aparent impreuna pe cale, suntem extrem de singuri in experientele
noastre. Ea percepe o cu totul ala dimensiune si realitate, eu alta. Parem impreuna, dar in
realitate suntem pe cai diferite si totusi unul/a la un nivel mai adanc al existentei.
Ea mi-a spus ca e alturi de mine, iar eu , cufundat fiind in acea stare de dizolvare pe care o
percepeam inca foarte accentuat am intrebat-o: Care tu? Unde te termini tu si unde incep eu?
Care eu? Ce si cine sunt eu? Ea a mai spus ceva de genul ca suntem impreuna si avem o
relatie, iar eu am zis, ca din starea de unitate in care existam alegem uneori sa experimentam o
relatie cu o alta particica aparent fragmentata (in mintea ei) din acea existenta, insa in
realitate nu exista relatie deoarece noi suntem una.
Oricum, oricat incercam sa conceptualizez si sa intelectualizez experienta, cuvintele erau cu
greu banguite si limitative si mereu repetam si dadeam din cap : Nu mai stiu nimic, nu mai
stiu nimic , nu mai stiu nimic ... Simteam clar cum cuvintele fragmenteaza, fragmenteaza,
fragmenteaza, divid experinta, limitand-o, ciuntind-o, redimensionand-o sa incapa in
conceptele noastre limitate.
Dupa vreo 3 ore, ceremonia samanica practic a incetat pentru majoritatea insa la mine era
abia la jumatate. A tinut vreo 5-6 ore foarte intens. Desi nu dormisem de vreo 2 nopti cum
trebuie am reusit sa raman lucid pana la capat chiar daca un ultimile doua ore am fost intins.
Dupa cele 3 ore ale ceremoniei oficiale, timp de vreo ora cat timp oamenii iesieau din sala si
tot vorbeau despre experienta lor i-am vazut cum singuri isi fac rau vorbind despre
experientele lor, diminuandu-le enorm, plus ca ne perturbau si noua expereinta celor care inca
eram prinsi in ea.
Uneori am perceput cu coada ochiului, o lumina ca de candela undeva in stanga mea, cam la
50 de cm de umarul meu stang, dar cand ma uitam nu vedeam nimic.
De vreo doua ori am simtit ca am ca niste aripi mari, insa nu stiu de ce fel, daca sunt de inger,
de pasare, de dragon sau liliac.
La un moment dat am perceput si ceva care semana cu o fiinta cu forma de planta, dar nu sunt
sigur ca era spiritul ayahuasca sau altceva. Avea aliura unui ciuline de camp si avea o
atitudine batjocoritoare si un ras de vrajitoare, ca in desene animate.

O faza ciudata careia nu-i inteleg rostul este momentul cand samanul a venit si mi-a cantat. El
purta pe el un fel de roba cu modele geometrice , specifice samanilor shibipo. La un moment
dat am vazut cum a aprins o lanterna in spatele acelei robe si a inceput niste pase foarte rapide
cu mainile prin aer. Modelul acela geometric, in momentul in cand a fost luminat cu lanterna,
parea animat si plin de fractali si aveai senzatia ca era vorba de aura samanului, dar era doar o
iluzie optica. Nu inteleg rostul acestei iluzii induse. Oricum vedeam si fara acea smecherie ,
grila energetica. (mai tarziu am aflat ca individul e un fals saman, un circar, orientat dupa bani
in special).
Cert este ca prezenta samanilor era pentru mine in acele momente un fel de ancora in
realitatea asta, deoarece sentimentul acela ca te pierzi in necunoscut si forta cu care esti rupt
de aceasta lume imi dadeau o stare de frica, deoarece cufundarea in acea energie nu era de loc
placuta, ci plina de suferinta. Stand in meditatie corpul mi se balansa si simteam ca acest
balans imi aduce un plus de centrare si linistire. In forul meu launtric percepeam acest balans
destul de fin, insa mi s-a spus ca era destul de accentuat. Nu am realizat acest lucru.
La nivel rational acum am mai multe intrebari decat raspunsuri si inca nu pot confirma cu
certitudine ca tot ceea ce am experimentat nu este decat o halucinatie sau ceva indus de
chimia creierului. In faza in care ma aflu acum inca nu sunt convins ca ayahuasca imi face
bine sau rau. Nu sunt convins inca ca intreaga ceremonie nu este una de invocatie a demonilor
(draconienilor, reptilienilor), mai ales ca astazi l-am auzit pe saman (Roger sau poate era
samanita Amalia, nu sunt sigur) vorbind o limba extrem de ciudata, o pasareasca f f rapida, iar
perceptia mea subiectiva, era ca si cum ar fi dat raportul unei entitati invizibile. In plus, una
din participantele de azi, parca tocmai sa-mi confirme unele temeri, mi-a spus ca l-a vazut pe
Dario, unul dintre samani, ca fiind reptilian in realitate.
Nu stiu daca aceasta realitate nu este un virtuala defapt, iar noi nu suntem decat niste corpuri
ce putem fi posedate oricand, ca in filmul Avatar.
Vreau sa simt si sa inteleg iubirea adevarata daca asta exista cu adevarat.
Nu stiu, insa merg cu incredere mai departe inca una sau doua ceremonii (maine si poimaine)
si sper sa fiu mai pozitiv si mai optimist dupa asta. Momentan nu sunt ... dimpotriva. Aceasta
constientizare a morti si a faptului ca sunt atat de nepregatit de ea, m-a inspaimantat. In
aceasta clipa ma simt complet debusolat si descentrat si efectiv nu stiu in ce directie sa o apuc.
Uneori imi doresc sa uit toate astea si sa ma intorc in ignoranta. Mi-e mai frica de intuneric si
de moarte decat oricand in viata mea si vreau sa mi le depasesc. Nu stiu exact ce sa fac si cum
sa fac, sa-mi fie mai bine si sa-mi gasesc linistea.
Momentan pentru mine, acum, aceasta constiinta unificata, mi se pare terifianta deoarece o
simt atat de singura si intr-o disperata dorinta de a uita aceasta realitate, cufundandu-se
complet in uitare, in jocul formelor. Nu am simtit nicio fericire sau beatitudine in a fi una cu
aceasta realitate. Nu am simtit vreo prezenta inteligenta sau iubitoare si nici vreo bucurie sa
ma scufund in oceanul unificarii. DIN PACATE NU AM SIMTIT NICIO IUBIRE! Asa ceva
nu le doresc sa simta nici dusmanilor mei ... Simti ca nu exista scapare, nicio fericire, nicio
eliberare ... ci doar chin fara sfasit intr-o lume mecanica fara sens. Bine macar ca am inteles
ceva din aceasta experienta. Ramane sa mi se confirme ca exista si un dram de realitate in ea.
Gandesc negativ? Poate ... asa zice samanul, ca din cauza asta traiesc in iad, ca nu am
incredere si ca nu gandesc pozitiv. Personal cred ca sunt sincer cu mine insumi.
Experienta 6
Aceasta a fost pe departe cea mai extraterestra experienta din viata mea.
Am luat tot o doza si dupa aproximativ 45 min o ora au inceput sa apara primele simptome.
Amortirea gradata a corpului si la un moment dat, brusc dispar toate sunetele pentru cateva
secunde, apare o presiune specifica in cap, insotita de anumite sunete infundate, dar clare

totodata si o prezenta isi face aparitia si acum realizez ca de fiecare data e aproape la fel: pe
partea stanga a capului meu, la cativa cm de mine apare ca un fel de masinarie de culoarea
smaraldului , cu o forma rotunjita, cam de 10x10 cm, in interiorul careia se vad tot felul de
lumini si culori si mecanisme in parte organice, in parte mecanice, foate animate, care incep
sa ma scaneze in cele mai mici detalii, in special partea capului. Senzatia este asemanatoare
celei pe care o traieste Neo cand se trezeste in Matrice si vine acel robot in zbor si ii scoate
cablurile. Aceeasi senzatie impersonala ... parca ar fi venit sa verifice cine sunt si apoi sa ma
deconecteze de la matrice ca si cum as fi murit cumva. Cert este ca acesta marcheaza
inceputul calatoriei de fiecare data. Nu stiu ce se intampla cu masinaria, unde dispare, insa
aproape imediat incepe tumultul, forfota energetica. Spatiul se anima brusc si simt prezenta
multor entitatii si energii. De asemenea multe sunete. De aceasta data nu am mai auzit acele
voci ciudate, ci gemete, mugete si tot felul de sunete ale infernului. Simt ca delirez tot mai
puternic, iar cu ochii deschisi vad tot mai defazat si mai incoerent. Nu ma pot concentra pe
exterior si urmaresc sa raman in experienta prezent in interior. Cantecul samanilor acopera
partial freamatul general. Incet incet imi dispare simtul identitatii si mintea obisnuita este
tzandari. Privind in urma la toate experientele, realizez ca de fapt devi mai dilatat si mai
senzitiv, toate sunetele capata proportii mult mai mari decat in realitatea 3d si cumva te unesti
auric cu toti ceilalti participanti experienta este generata de tot grupul, iar daca in acel grup
sunt si multi incepatori (si au fost) si oamenii cu bani din Romania (care adeseori nu au
constiinta si au fost) atunci percepi practic si haosul launtric al celorlalti.
Nu-mi mai amintesc exact momentul, dar de aceasta data mi-o amintesc pe madre
Ayahuasca ... sau cred ca e ea. De ficare data are o intrare scenica in campul constiintei mele
foarte jucausa, dar totodata mareata si in forta insotita de niste sunete si pocnete specifice,
de nereprodus. O percep ca pe o fiinta cristalina de smarald, foarte fluida si extrem de
stralucitoare, de o frumusete incredibila. Miscarile ei sunt asemanatoare unui sarpe iar
senzatia este ca nu este de pe aceasta planeta. Este o prezenta complet straina oricarui lucru
vazut sau existent pe planeta asta. Totodata, in afara mea, delirul capata proportii fulminante,
parca toata lumea la unison geme, se zbate, ca posedata si percep prezenta unei entitati
asemanatoare cu cea din Lordul Inelelor, balrogul din minele din Moria care da din copita
puternic in podea de se zguduie cladirea, ca si cum ar vrea sa-si impuna dominatia peste
domeniul lui. Tot locul parea a fi un festin demoniac sau ca si cum s-ar fi dat drumul la zoo in
incapere. Nu-mi vine sa cred ca am fost parte implicata direct in acest infern. Nu mai e film,
nu citesc ci sunt parte a unei experiente extrem de personale, vulnerabil, fragil, deschis catre
orice era acolo. Nu am curaj sa mai deschid ochii, iar intensitatea sunetelor si agitatiei
exterioare e la apogeu. Ma apuca o frica ancestrala de necunoscut pana in strafunduriile fiintei
mele. Tremurand, delirand, ma las usor pe o parte in pozitia fatului si cu greu ma acopar cu
sacul de dormit. Toate gesturile le fac in reluare, iar corpul fizic mi se pare strain.
In sala inca se aud sunete nepamantene, clipocituri, sasaituri, soapte lascive si gemete surde ca
din filme cu demoni. La un moment dat pierd complet controlul corpului. Singurul lucru care
pare a mai ramane activ in mine este intentia mea de care incerc sa ma agat: doresc sa simt
iubirea adevarata. In rest sunt mort. Corpul mi-este patruns de o energie invizibila si sunt
dezintegrat energetic complet si apoi reasezat ... sunt parca, defragmentat, repus intr-o ordine
anume (mai buna sper eu). Corpul pare patruns de un curent de intensitate mare care imi da
spasme si ma zguduie atat fizic cat si subtil. Sunt intins pe spate si observ cum corpul mi se
cabreaza repetat iar in abdomen simt o puternica activitate. Exista o forta coplesitoare ce ma
vantura, ma scutura. Simtul identitatii este in continuare undeva departe. Cine sunt eu si
povestea mea pare un film de arhiva, undeva intr-un vis indeparat. Forta delirului scade din
intesitate si timp de vreo 3-4-5 ore cu o vibratie constanta ma simt incarcat energetic cumva.
Ca si intuitie am inteles ca pentru a mi se trezi iubirea in inima din nou am nevoie sa-mi
purific centrii inferiori si asta mi se intampla. Cele 3 ore ale cremoniei oficiale, pe la ora 2.30

se termina si oamenii incep sa paraseasca sala. Pentru mine a mai durat pana pe la 8
dimineata.
Sunetele din fluier si harpa de gura (mouth harp) sunt ca un balsam pentru sufletul meu. Mam simtit ca la o operatie pe suflet deschis ... m-am abandonat complet medicamentului
sacru ayahuasca ca unor medici in care am toata increderea.
La un moment dat animatorul corpului meu din acea clipa (nu stiu cum) a inceput sa-mi
deschida gura larg larg cu capul dat pe spate ca sa-mi examineze parca, fiecare dinte, fiecare
centimetru din gura, fiecare deget, fiecare unghie. O parte din mine se distra de acest lucru.
Parca se juca.
La un moment dat, pe la 3.30 mi s-a spus, am simtit, ca ar fi bine sa ma duc la toaleta. Nu
eram sigur daca am sa pot si daca ce simt este real. Ceva din mine m-a facut totusi sa ma
ridic incet incet. Eram ca nou nascut , in sensul ca fiecare gest, fiecare miscare era ca si cum o
redescopeream. Sovaitor si inca high am mers incet incet, pas cu pas, surprins parca de faptul
ca puteam coordona corpul . M-am mirat cand am reusit sa deschid usa si apoi sa ma incalt sa
cobor cele doua etaje pana la toaleta. Lumina parea un pic verzuie si senzatia ca sunt intr-un
vis nu ma parasea. Toata viziunea pulsa, vibra, si vedeam inca frame cu frame tot ce era in jur.
Intr-un final am ajuns la toaleta si m-am distrat un pic cu butoanele de la lumina, caci nu
reuseam sa le nimeresc. Toate gesturile erau facute mecanic cumva si m-am asezat pe toaleta.
In acel moment a inceput sa iasa din mine ca la robinet, cateva secunde bune fara oprire.
Aveam senzatia ca toata purificarea energetica si fizica , toate reziduurile se varsau in acel
moment. Imi priveam corpul care parea un pic translucid. Parca ma uitam la un fel de
radiografie 3d in culori, asemanatoare cu ce vedea Alex Grey in desenele lui. La fel de
teleghidat am tras apa, am spalat toaleta cu peria, m-am imbracat si m-am intors in sala.
Senzatia ca sunt in vis nu m-a parasit nicio clipa.
Nu am vomat nici de aceasta data iar calatoria a mai durat vreo 3 ore din acest moment. Nu
am reusit sa dorm deloc. Aportul de energie era imens si senzatia e ca desi corpul era praf si
pulbere, eram cumva mai vibrant ca oricand.
Intoarcerea in realitatea obisnuita s-a realizat gradat, si mult timp inca nu realizam exact care
realitate e mai reala. Trairea unei nopti cu asemenea intensitate pare ca traierea a unor zile,
luni, ani, in realitatea obisnuita.
Aceasi senzatie ca de fapt nu stiu nimic sau mai nimic a fost la fel de pregananta. Cealalta
realitate este atat de complexa, de coplesitoare si de straina mie (si totusi familiara).
Straduinta de a o conceptualiza si a o limita in cuvinte nu face decat sa o fragmenteze. Ceea
ce am descris aici este doar o foarte mica particica din ce percepi atunci. Sunt convins ca si
acum am uitat o multime de lucruri si o sa mi le reamintesc intrand din nou in acea frecventa.
Mi-aminteam de initierile primite de Carlos Castaneda in starile modificate de constiinta cand
dupa aceea nu-si mai amintea de ele. Intregul lui exercitiu fiind apoi stapanirea artei visatului
si recuperarea initierilor dobandite in astral. Este ca atunci cand te trezesti dimineata si uiti
visul, desi ai visat mult si intens. Ca si cum se pune o bariera de frecventa. Ceea ce percepi pe
o frecventa mai inalta se pierde cumva cand constiinta noastra se identifica cu o vibratie mai
joasa (cea a egoului, a complexului corp minte, la aspectele materiale, grosiere).
Incep sa ma obisnuiesc cu starea de disolutie si moarte si sa nu ma mai tem atat de tare. Inca
ma tem insa de acele prezente intunecate, pe care le simt extrem de puternice si agresive. Si
de aceasta data am avut senzatia ca am fost sub asediu energetic si sub atacul fortelor
intunecate care parca , ar fi cautat brese prin care sa patrunda si sa ne posede.
Inca nu stiu ce e real si ce nu. Inca nu stiu daca e doar halucinatie sau accesarea unei alte
realitati la fel de reale ca aceasta. Parca am fi la un spital de nebuni ... dar nu sunt inca sigur
daca nebuni in devenire sau in vindecare ... Imi doresc sa simt din nou iubirea in suflet , sa
ma eliberez de starea de suferinta continua din inima mea pe care acum o resimt mai acut ca
oricand. Nu stiu daca la aceste ceremonii nu se invoca de fapt demonii sa vina sa se infrupte

nestingheriti din energia noastra, ca de multe ori asa pare ... Toata experienta are parca o
componenta extraterestra si un ritual de invocare, desi multi spun ca icarosurile cantate contin
numai vorbe de iubire, lumina, pace. Samanii shibipo se considera ei insisi niste reprezentanti
pe pamant ai unei rase de extraterestrii. Poate ca prin aceste ritualuri intram in comuniune cu
acele entitati ce par de natura reptiliana. Poate e vorba de niste reptilieni, draconieni, draci
benefici ... nu stiu, insa multi au si trairi exceptional de luminoase si pline de iubire
eliberatoare. Sunt tot mai convins ca exista un conflict intre fortele intunecate si fortele
luminii, insa de aceasta data mantra mea de fond a fost: acolo unde intra lumina, iese
intunericul, acolo unde intra iubirea, frica dispare. Asa ca nu m-am mai gandit la eliberarea de
frica sau la o lupta si o intelegerea a naturii intunericului ci la trezirea iubirii in suflet.
Peste o ora ma duc din nou la ceremonie ..sper ca de data asta sa-mi ating scopul.
Inca tremur la ideea unei noi ceremoni. Este o energie coplesitoare si zguduitoare care iti
reveleaza ce frunza in vant esti de fapt ...
Senzatia de fond, foarte acuta, este cumva ca si in aceasta realitate 3d dar si in cealalta
realitate ne aflam intr-un somn adanc, iar cantecul samanilor pare a incerca sa ne trezeasca din
acest vis al formelor atat fizice cat si astrale, mentale, energetice. Suntem atat de adormiti si
de prinsi in matrice si sper sa ma eliberez si sa ma trezesc ...
Doamne ajuta!
Experienta 7
Sunt inca high ... am luat substanta pe la ora 8 si acum e 1.35. Ceremonia 4 a fost mai scurta.
Am luat doar cescuta si am ramas pe jumate treaz. Corpul mi-a fost si-mi este inca amortit
usor, dar il pot coordona 99%. Nu reusesc sa adorm. Ma simt superenergizat si obosit in
acelasi timp. Fiind treaz am putut din nou sa aud cu mai mare claritate ce se intampla prin
sala. Unii chiar pareau posedati si scoteau niste sunete de cosmar , demoniace. In seriile
anterioare aceste sunete cu siguranta m-ar fi cutremurat pana in strafunduri, insa acum, treaz
fiind, nu le mai auzeam asa de puternic, ii priveam cu compasiune cum sufera si nu mi-era
frica absolut deloc. Ayahuasca a fost foarte blanda si unduitoare, ca un cantec de leagan. Nu
m-a mai bruscat ci mi-a dat linistea si vindecarea necesara sa plec impacat de la acest curs. Nu
am vomat nici de data asta si sper sa-mi ramana in corp cat mai mult. Simt nevoia de
interiorizare si sa inchid ochii...
Inca nu stiu daca este o experienta benefica sau malefica pt mine. Sunt prea multe lucruri
ciudate si nu sunt ferm convins ca este ceva bun pt toata lumea. Oricum, este ceva absolut
straniu si exotic, o experienta ce merita traita totusi, deoarece descoperi alte fatete ale realitatii
care altfel iti erau ascunse.
CONCLUZII: Dupa 7 experiente cu ayahuasca ma simt mai confuz ca oricand. Nu mai stiu
mai nimic despre realitatea asta si ma simt foarte ciudat. Experienta per ansamblu mi s-a parut
extrem de rece, impersonala, lipsita de iubire si mecanica. Momentan nu simt ca m-a ajutat cu
ceva si in viata de zi cu zi. Sentimentul meu interior este de stranie singuratate si ratacire.
Daca suntem de fapt campuri de plantatie pentru acele entitati demoniace? Senzatia ca suntem
niste suflete aflate pe o linie de productie (baterii pentru demoni sau cine stie ce rasa
extraterestra, entitati care se hranesc din emotiile noastre, in special cele negative) si ca traim
o lume virtuala in mintea noastra, asemanatoare celei din Matrix, este foarte intensa in acest
moment. Poate suntem doar niste corpuri prinse intr-o lume virtuala generata pentru mintea
noastra (ceva asemenator cu cea din filmul Etajul 13), niste corpuri care pot fi posedate
oricand de acele entitati in momente cheie ale jocului virtual (ca in filmul Avatar). Cine si ce
suntem este un mister mai mare decat oricand. In clipa asta incep sa ma indoiesc si de
Dumnezeu si de alte realitati mai inalte. Sper sa existe, insa acum ma simt rupt de ele si opac

sufleteste ... Per total 90% a fost o experienta terorizanta si extrem extrem de solicitanta.
Trebuie sa ai doza imensa de masochism sa tot participi la astfel de ceremoni. Nu stiu daca
voi mai repeta experienta insa o recomand altora. Am vazut ca pe altii ii ajuta. Nu mai cred ca
este un panaceu universal pentru toata lumea sau o formula absolut eficace pt oricine. Este o
experienta atat de solicitanta emotional si fizic incat nu m-as mira daca ar fi cazuri de oameni
care au luat-o razna sau au murit de inima. Nu e de joaca asa ca nu va faceti cine stie ce
asteptari. Am auzit de oameni care nici dupa 14 ceremonii nu au avut cine stie ce revelatii sau
experiente. Cand am pornit la drum pe aceasta cale auzisem ca e posibil sa nu simti prima
data ceva, apoi am aflat ca de fapt pot fi chiar doua ceremonii in care sa nu simti nimic
important sau revelator. Apoi ascultand alte relatari am aflat ca pot fi chiar 3, 4 chiar si 7
experiente destul de opace. Eu personal nu as mai fi continuat daca dupa cea de-a 5-a
experienta nu percepeam ceva mai mult. Asadar fiti pregatiti pentru orice si inarmati-va cu
rabdare ...
Cam atat momentan ...