Satul - univers al valorilor supreme,

tezaurizate in constiinta neamului

Motto:
"Suntem si vom fi totdeauna neam de tarani. De aceea, destinul nostru ca neam, ca
putere culturala, atrna de cantitatea de aur curat ce se afla n sufletul taranului
creatorul si pastratorul culturii populare, centru generator, binecuvntat si rodnic"
(Lucian Blaga).
Voi ncerca sa rectific aceasta tema att de uzata, umilita n graiul nostru aspru.
Poate ca suspina acum prelung si din aceasta cauza ma nnebuneste s-o revad, s-o fac
o dorinta, un nesfrsit. n ciuda visicitudinilor culturale din tara noastra, a regimului
cu care ne luptam, satul va ramnea mereu o preadulce floare a uitarii.
Satul, pe parcursul mai multor secole, ne apare ca un univers n sine, acelasi n timp
si spatiu. Nici o lege din afara, atta timp ct a fost considerat drept unicul rezervor
spiritual al societatii, nu i-a putut afecta destinul (cu exceptia erei comuniste), pentru ca
si le avea pe ale sale: obiceiuri, traditii, orientari clare, logice, verificate de vreme si
capabile sa dea raspuns n stil propriu gndirii traditionale, oricarui aspect al
existentei.
n vremuri de ocupatie turceasca si ruseasca, vremuri de grea cumpana pentru cultura
si existenta nationala, de invazie armata si idei straine taranului basarabean, satul a
fost acela care a supravietuit, gasind solutii optime pentru a iesi din impas. A facut-o
discret, spontan si sigur, tocmai pentru ca mecanismele sale au functionat normal,
asemenea unui organism sanatos ce poarta n sine anticorpii maladiilor.
Pentru mine, ca si pentru majoritatea consngenilor, satul este situat n centrul lumii
si se revarsa n mit; este integrat ntr-un destin cosmic, dincolo de al carui orizont nu
mai exista nimic.
Din punct de vedere sociocultural, prin caracterul sau de model general valabil si prin
capacitatea sa de conservare a etnicului, satul a constituit deci baza etnogenezei
neamului si devenise nca de pe timpul Daciei traiene forma de organizare
administrativa si de existenta socioculturala.
Limba care a fost o transplantare a latinei comune, vorbita nentrerupt n spatiul
rural, a reprezentat ntotdeauna un simbol al traditiei, confirmnd parca din nou ideea
ca si ea s-a nvesnicit la sat.
Vatra, casa, portul, o serie de profesiuni, ramuri, ndeosebi agricultura si pastoritul,
sunt categorii ale satului si eu, ca suflet de copil, de om mi sunt nespus de dragi.
Conceptia estetica asa cum ne-o transpune creatia artistica prin coordonatele sale, cum
sunt nemuritoarele opere "Miorita", "Manastirea Argesului", "Doina", pictura murala,
pictura pe sticla, sculptura n lemn, ceramica sunt creatii sintetizate ale satului

romnesc. n sociodinamica culturii satului s-au identificat fenomene individualizate

care, dupa cum spunea Ovidiu Papadima "Cu ct cnt, cu atta snt", se subliniaza
ideea ca un N. Botgros, Z. Julea, V. Cojocaru sunt niste dimensiuni folclorice de un rar
talent si de care experienta cntecului si-au nsusit-o pe terenul liricii satului nostru
basarabean.
Artistul popular, poetul, omul de arta n general, a plasat satul n centrul creatiei sale,
a evidentiat n el gradul de solidaritate etnica, sociala, religioasa, estetica; i-a acordat
creditul de posibila afirmare n planuri superioare ale existentei sale. Satul mai traieste
si la modul prezent, cu toate necazurile si bucuriile sale imediate, fara nici o intentie de
idealizare, de proza de alinare. Satul ramne n prezent parasit cu miile sale de
probleme, inclusiv cele spirituale.
Daca biologii folosesc expresia de lant trofic n definirea taxonomiei evolutioniste,
atunci n literatura noastra romna, as putea spune, ca satul este incipitul, este, mai
nti de toate, emblema specificului national reflectat n arta. Or, vindecarea de rani
launtrice e posibila prin ntoarcerea la vrsta eterna a satului: "Copilo, pune-ti
minele pe genunchii mei./ Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat./ Aici orice gnd e
mai ncet, - si inima-ti zvcneste mai rar,/ ca si cum nu ti-ar bate n piept,/ ci adnc
n pamnt undeva./ Aici se vindeca setea de mntuire/ si daca ti-ai sngerat
picioarele/ te asezi pe un podmol de lut.// Uite, e seara./ Sufletul satului flfie pe
lnga noi,/ ca un miros sfios de iarba taiata,/ ca o cadere de fum din stresini de paie,/
ca un joc de iezi pe morminte nalte" (Lucian Blaga, Sufletul satului).
Satul ca topos originar si ca detinator al marilor mistere ontice, satul ca balsam al
exageratelor aspiratii de mntuire (Rilke spunea la rndul lui: "Catedrala cu aerul ei
prea pur/ Isca un vnt de dispret n jur"), satul ca o legatura directa, simpla, umila cu
formele perene ale umanului: coliba-adapost, duhul naturii, groapa mormntului.
V-ati ntrebat vreodata ce legatura ar fi ntre sat si samnta? Pare ceva absurd,
inventat. Este aici o speranta, temelie dar si dragoste. Iisus spunea ca "Samnta este
cuvntul mparatiei, iar pamntul reprezinta diversele feluri de a ntelege ale celor
ce asculta". Atunci satul este Omenirea, zeul nemuritor, cel mai destoinic de la care a
pornit generatii umane de plugari cu miros de pamnt reavan. Ei au devenit, curnd,
simboluri, alaturi de acea fntna de la margine de sat, de la acel copac de la poarta,
de la cea dantela.
Undele pe care le transmite satul, zbuciuma operele lui Ion Creanga, Mihail Sadoveanu,
Liviu Rebreanu, Marin Preda, Octavian Goga, George Cosbuc, Ion Druta etc. Sunt doar
cteva exemple, caci daca e sa le luam n parte fiecare text liric, epic sau dramatic
din creatia unui scriitor, fiecare ar avea o entitate cu viata satului.
Toti sunt atasati de satul natal, inclusiv Creanga de Humulesti, "un sat mare si vesel",
"sat vechi razasesc", "cu gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si fete mndre"
sat pentru eternitate si evaziuni estetice.
Ceva mai mesianic si vizionar, Octavian Goga, si va nchina o mare parte din poezii,
acelor plugari suferiti si chinuiti, taranilor ardeleni: "La voi alearga totdeauna/ Truditumi suflet sa se-nchine/ Voi singuri strajuiti altarul/ Nadejdii noastre de mai bine"
(Plugarii). Truda "sfnta" a cmpului e semnul de noblete al acestor "datatori de
pine", de unde intima comuniune cu pamntul si cu natura lui: glia e "milostiva" cu
cei apropiati ei, plugari pe care toata "floarea i cunoaste" si "toata frunza i stie".
Oamenii de aici sunt truditorii pamntului, viata lor fiind o "poveste a pinii": "Cinstite

mini de soare arse/ si nnasprite de sudoare:/ Din truda saptamnii voastre/

Traieste a lumii sarbatoare!".
Mereu va fi un spatiu al datinilor, al traditiilor populare, al unui miros de aer ciobanesc.
Ei, taranii au sprijinit eficient unitatea culturala si nationala, participnd nemijlocit la
intensificarea raporturilor de orice natura ntre romnii din Transilvania si cei din tara
Romneasca si Moldova.
Satul, ca forma traditionala de locuire era o entitate cu anumite reguli riguroase, ce nu
se mai regasesc n noua realitate, si anume: toti oamenii satului se cunosteau foarte
bine ntre ei si, mai cu seama, satul avea o structura precisa, era geometrizat, avea un
centru reprezentat de biserica, avea un cod comun de valori, acceptate de toata lumea,
ceea ce nu se ntmpla n oras.
De fapt, de ce sa nu afirm ca acum apropierea e teribil fortata, oamenii ncep a nu se
mai cunoaste si a nu mpartasi aceleasi valori. Este ca si cum am absorbi apa care
desparte doua maluri ale oceanului, am apropia tarmurile si am vedea ca ele, cele doua
tarmuri, nu se potrivesc, nu se pot lipi unul de altul, se freaca unul de altul cu scrsnet,
cu scntei, cu suferinta, cu mari ruperi, cu mari surpaturi dintr-un mal ori altul.
Am ajuns sa traim timpuri att de diferite, ce sunt umplute cu substanta, cu
mentalitati, cu viteze att de diferite! Poate fi o cauza a pauperizarii valorilor nationale.
Or, globul pamntesc pare un sat urias, unde fiecare locuitor are simultat acces la
evenimentele care marcheaza destinul omenirii. Fiecare om poate redobndi constiinta
ca se afla n centrul lumii ca si n satul preistoric, cu deosebirea ca acest centru, as
spune parafrazndu-l pe Pascal, se afla pretutindini si marginile lui nicaieri. n acest
context ma ntreb: exista oare o frontiera vizibila sau palpabila ntre nceputul si
sfrsitul satului? Unde ncepe si unde se termina nceputul? Va las pe voi sa
meditati!
Este o hrana incomensurabila, neechivalenta, cu o natura mai primitoare ca niciodata.
Este un izvor puternic satul. Un datator de viata si arome combustibile. Este o
mparatie a muncii. Nu pentru ca m-am nascut la sat, ci pentru ca aici am plns de
fericire si-am rs de durere. M-am vazut n oglinda vecinului si am simtit pulsivitatea
vietii. Rezonante inefabile, nu alta. Trairi incendiare, amintiri coplesitoare. Orgoliul
sufletului si asteptari arse. Aici mi-am desfasurat jocurile vesele si nevinovate ale
copilariei, am trait din plin bucuriile. Cum oare poti sa uiti jocurile primei copilarii la
sanius, pe ghiata sau cutreierarea dumbravilor, a tarinilor sau la scaldat, natura feerica.
Memorie luminoasa se afla n centrul satului, n irisul strabatut de gloantele istoriei care
constrng aroma unui delir: vraja unui nou nceput. De-ar fi, Doamne, n puterea mea,
sa sterg ranile si noptile pentru al putea regasi pe acel Ion si Marie. Sa simt cum valseaza
pamntul abia nascut sub picioare. Unde-s oare ochii satului? As vrea sa le vorbesc, chiar
daca concav si bolnav, caci nu-mi ajung puteri, nu ma ajuta nimeni. Ma aflu ntr-o criza
mistica. Probabil, am prea multe pacate. Pierd controlul, nu mai rezist, e apocalipsa?! Nu,
nu lasati satul sa se risipeasca!