Sunteți pe pagina 1din 1

Anul I, nr.

1, decembrie 2008

Slova creştină
publica]ie lunar\, ap\rut\ la ini]iativa Protopopiatului Dorohoi, cu binecuvântarea ~.P.S. Teofan,
Mitropolit al Moldovei [i Bucovinei
Pagini din istoria Protopopiatului Dorohoi Biografii sfinte
Primele ştiri despre protopopii Crăciunul - Sfânta sărbătoare a Naşterii
(protoiereii) moldoveni apar în anii Domnului - relevă în întreaga sa dimensiune
1395, 1436, 1439 şi 1448. Cu toate că însemnătatea crucială pe care a avut-o şi o are
Biserica moldoveneasc ă nu avea în evoluţia umanităţii, pe calea mântuirii,
recunoşterea Patriarhiei Ecumenice, Naşterea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
era organizată temeinic, aşa cum arată luminându-ne calea spre iubire şi adevăr.
documentele vremurilor de atunci. După ce Dumnezeu a trimis pe Arhanghelul
Astfel, în primăvara anului 1395, Gavriil să aducă vestea Fecioarei Maria că va
domnitorul Ştefan Muşat a trimis la Constantinopol pe protopopul Petru, naşte pe Fiul Său, îndată S-a zămislit Domnul
cu misiunea să încerce o împăcare cu Patriarhul, pe tema recunoaşterii a doi nostru Iisus Hristos, în preacuratul ei
vlădici, Iosif şi Meletie, care fuseseră hirotoniţi la Halici. pântece. Când s-au împlinit nouă luni de la
Între ierarhi şi preoţi s-a simţit nevoia imperioasă a unor slujitori zămislire, a ieşit poruncă de la cezarul August
bisericeşti intermediari, cu gradul de protopopi (cuvânt de origine slavonă - ca să se înscrie toată lumea şi a fost trimis
protopopu). articolul complet în pagina 2 Quirinius în Ierusalim ca să facă înscrierea. articolul complet în pagina 3

Argument Vizita Î.P.S. Părinte


Pr. Protopop
Stelian
CIURCIUN
Teofan, Mitropolit al
Moldovei şi
Apariţia unei publicaţii
de gândire creştină îşi revendică
necesitatea din dorinţa de a
Bucovinei,
realiza o colaborare fructuoasă
între cler şi laicatul ortodox, în
vederea împărtăşirii experienţei
la Protopopiatul
reciproce.
Pe lângă mijloc de infor-
mare în zona noastră, Slova Dorohoi
creştină se vrea a fi un mijloc de
educaţie, căci ,,omul poate deveni Pr. Mihai - Claudiu FOCA sediul Protopopiatului Dorohoi, unde s-au desfăşurat
om doar cu ajutorul educaţiei”
(Kant) şi, mai ales, a educaţiei
Marţi, 11 noiembrie 2008, preoţii şi credincioşii conferinţe care au avut ca teme "Anul jubiliar al Sfintei
religioase. După cum spunea Pr. din Protopopiatul Dorohoi au avut fericita bucurie de Scripturi şi al Sfintei Liturghii", şi "Noul Statut de
Conf. Constantin Galeriu, „prin avea prezent în mijlocul lor pe Î.P.S Părinte Teofan, Organizare şi Funcţionare a Bisericii Ortodoxe
deschiderea harului către Abso- Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei (foto). Române", şi au fost legate de aniversarea a 320 de ani
lut, o educaţie creştină autentică Dimineaţă s-a săvârşit Sfânta Liturghie, de de la apariţia în limba română a Sfintei Scripturi
întemeiază şi susţine toate către Î.P.S Părinte Teofan Mitropolit al Moldovei şi (Biblia de la Bucureşti a lui Şerban Cantacuzino) şi 500
valorile, toate formele de educa- Bucovinei şi de un sobor de preoţi, răspunsurile la de ani de la tipărirea primei cărţi româneşti,
ţie”. strană fiind date de preoţii prezenţi la Biserica ("Liturghierul" de la Târgovişte), cât şi de realizarea
Enoriaşii vor avea acces la "Adormirea Maicii Domnului", aflată în apropierea noului Statut al Bisericii. Acestea au fost susţinute de
informaţii privind activităţile Protopopiatului. La sfârşitul acesteia, Î.P.S Părinte însuşi Î.P.S Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei şi
desfăşurate pe tot cuprinsul
Teofan a ţinut un cuvânt de învăţătură şi i-a Bucovinei, în prezenţa a peste 80 de preoţi din
protopopiatului. De asemenea,
tinerilor preoţi li se va oferi
binecuvântat pe cei prezenţi. Vizita a continuat la Protopopiatul Dorohoi.
posibilitatea de a scrie articole în Biserica Ortodoxă este, înainte ment). Aceasta explică şi faptul că litur-
vederea îndeplinirii cerinţelor
pentru înscrierea la gradele
CE ESTE de toate, o Biserică liturgică. Cultul
constituie centrul vieţii bisericeşti şi cea
ghia ortodoxă s-a schimbat foarte puţin
de-a lungul veacurilor. Pe lîngă faptul că
profesionale.
În esenţă, publicaţia va
LITURGHIA mai sigură expresie a credinţei sale (lex
orandi lex credenti est). Liturghia orto-
ea reprezintă interpretarea şi experienţa
comună a tainei lui Hristos şi a Bisericii
promova valorile teologice şi
culturale, vocaţia religioasă a
ORTODOXĂ? doxă (euharistica) este profund biblică
în conţinutul ei (98 referiri la Vechiul
Sale, liturghia ortodoxă este - în acelaşi
timp - şi o tradiţie vie, care uneşte în
tineretului ortodox din parohiile Testament şi 124 referiri la Noul Testa- aceeaşi credinţă o mare diversitate.
noastre. articolul complet în pagina 6

S-ar putea să vă placă și

  • Doamne, Auzi Glasul Meu
    Doamne, Auzi Glasul Meu
    Document8 pagini
    Doamne, Auzi Glasul Meu
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 05
    Pag 05
    Document1 pagină
    Pag 05
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 02
    Pag 02
    Document1 pagină
    Pag 02
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 04
    Pag 04
    Document1 pagină
    Pag 04
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 06
    Pag 06
    Document1 pagină
    Pag 06
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 07
    Pag 07
    Document1 pagină
    Pag 07
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Experti
    Experti
    Document104 pagini
    Experti
    Ovidiu Prodan
    Încă nu există evaluări
  • Pag 08
    Pag 08
    Document1 pagină
    Pag 08
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 03
    Pag 03
    Document1 pagină
    Pag 03
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 06
    Pag 06
    Document1 pagină
    Pag 06
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 08
    Pag 08
    Document1 pagină
    Pag 08
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 02
    Pag 02
    Document1 pagină
    Pag 02
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 01
    Pag 01
    Document1 pagină
    Pag 01
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 07
    Pag 07
    Document1 pagină
    Pag 07
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 04
    Pag 04
    Document1 pagină
    Pag 04
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 05
    Pag 05
    Document1 pagină
    Pag 05
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 07
    Pag 07
    Document1 pagină
    Pag 07
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 05
    Pag 05
    Document1 pagină
    Pag 05
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 02
    Pag 02
    Document1 pagină
    Pag 02
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 01
    Pag 01
    Document1 pagină
    Pag 01
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 03
    Pag 03
    Document1 pagină
    Pag 03
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 06
    Pag 06
    Document1 pagină
    Pag 06
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Sf. Ioan Iacob
    Sf. Ioan Iacob
    Document33 pagini
    Sf. Ioan Iacob
    hugeabugea
    100% (2)
  • Pag 01
    Pag 01
    Document1 pagină
    Pag 01
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 08
    Pag 08
    Document1 pagină
    Pag 08
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 08
    Pag 08
    Document1 pagină
    Pag 08
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 03
    Pag 03
    Document1 pagină
    Pag 03
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 04
    Pag 04
    Document1 pagină
    Pag 04
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 07
    Pag 07
    Document1 pagină
    Pag 07
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Sf. Ioan Iacob
    Sf. Ioan Iacob
    Document33 pagini
    Sf. Ioan Iacob
    hugeabugea
    100% (2)