Dragos Vicol

Si ploaia vine alb...

Si ploaia vine alba, densa, calda
Pe culmi, peste poieni, peste genuni
Stau arborii cu palmele intinse
Si-un fosnet larg prin cetinis rasuna.
Alunecind printre nervuri si aripi
Ploaia patrunde-n sufletul padurii Si ceturi albe se preling din piscuri
Si-n ceata, insetati, rotesc vulturii.
Si vine-un ceas cnd umbrele pasesc
Printre copaci, ca vulpile roscate Cnd peste ramuri ploua cu-nstelari
Si totul iese din singuratate Un ceas cnd muschiul fumega usor,
Cnd lemnul viu, lovit de stele, suna,
Cnd cerului i este dor de munti,
Iar muntilor le este dor de luna...