Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Acordul Ortodocsi Balamand I Romanidis
Acordul Ortodocsi Balamand I Romanidis
de astazi.
12) Frankii secolului al 8-lea si-au inceput erezia anti-Romana cu disputa icoanelor si apoi a
lui Filioque, pe vremea cand erau niste barbari iliterati. Papii Romei de mai apoi au
protestat. Dar inca nu i-au osandit pe franki. Si-au inchipuit ca, in cele din urma, ii vor
convinge, asa cum face cineva cu un copil incapatanat. Romanii Vechii si Noii Rome nu au
banuit insa ca Frankii provocau in mod deliberat schisma dintre ei si romanii liberi, ca parte a
permanentei lor strategii defensive impotriva Imperiului Roman de Rasarit si a propriilor
planuri de cucerire a lumii.
13) Papii Romei nu au avut nici o alta alegere decat sa tolereze tirania Frankilor, in interesul
usurarii poverii fratilor lor romani apuseni inrobiti si in cel al asigurarii libertatii lor, precum
si celei a cetatenilor romani ai Statelor Papale.
14) Insa papa Ioan al VII-lea al Romei a luat parte la al Optulea Sinod Ecumenic, din 879, in
Noua Roma [Constantinopol, n.t.], unde au fost osandite ereziile Frankiste asupra icoanelor si
cea a lui Filioque, fara a-i numi, totusi, pe eretici, de teama represaliilor.[7]
15) O data cu aparitia Decretaliilor Pseudo-Isidoriene in 850, Papii Romei au inceput sa se
simta indeajuns de puternici pentru a cere cu agresivitate conducerii Frankiste sa accepte
standarde de comportament civilizate. Dar aceste eforturi s-au intors pana la urma impotriva
lor. Franko-latinii au reactionat in forta la popularitatea acestor decretalii, alungandu-i pe
Romani de la conducerea politica si bisericeasca a Romei si a statelor papale. Franko-latinii
si-au inceput atacul final impotriva libertatii si romanitatii papalitatii intre 973-1003 si au
incheiat inrobirea papalitatii romane si a libertatii statelor papale, intre 1009 si 1046 [8].
Dupa aceasta data, totii Papii sunt membri ai nobilimii Franko-latine, ce foloseau denumirile
de Papa al Romei si Papalitate Romana pentru a-i face sa creada in continuare pe romanii
apuseni ca au un Papa Roman.
16) Din toate cele de mai sus, ar trebui sa fie clar faptul ca stabilirea datei schismei in 1054,
intre distinctiile contrafacute ale "Rasaritului Grec" si ale "Apusului Latin", nu este corecta.
Schisma a avut loc intre Franko-latini, pe de-o parte, si Romanii apuseni si rasariteni, pe de
alta. In 1054 s-a petrecut doar una dintre manifestarile tarzii ale unei schisme ce exista deja,
din 794, vremea in care Frankii au decis sa o provoace intre ei si asa-zisii "Greci", din motive
politice. Biserica Vechii Rome a luptat eroic sa ramana unita cu Noua Roma
[Constantinopolul, n.t.], pana in anul 1009.
17) Din anul 809 incoace, Frankii nu s-au abatut niciodata de la pozitia ca Romanii
Rasariteni, adica asa-zisii "Greci", sunt eretici. Pana in anul 1009, Biserica Vechii Rome a
rezistat cu indarjire acestei politici Frankiste premeditate, care pana la urma a fost impusa cu
forta.
18) Faptul ca aceasta traditie a continuat pana in mijlocul secolului al 20-lea era foarte
evident in timpul tineretii scriitorului acestor randuri. In cartile Latine de apologetica,
ortodocsii erau descrisi cu vehementa ca fiind eretici si fara sfinti. Desigur, acest lucru din
pricina disputei Filioque, care a izbucnit puternic inaintea celui de-al optulea Sinod
Ecumenic, din 879. De aici, si supozitia ca ortodocsii nu au avut Parinti ai Bisericii dupa Sf.
Ioan Damaschin (cca. 675-749) si Sf. Teodor Studitul (759-826). [9]
19) Dar Franko-latinii si Papalitatea lor si-au continuat cuceririle insotite de exterminarea
V. Intrebarea
38) Se pare ca ortodocsii de la Balamand incearca sa introduca o inovatie referitoare la
tainele Biblice. Pana acum, Bisericile Ortodoxe au acceptat de obicei in randul lor indivizi
sau biserici prin mijloacele strictetii (AKRIBEIA) sau pogoramantului (OIKONOMIA).
(a) Prin Acrivie, o persoana este primita prin botez, mirungere si marturisirea credintei
Ortodoxe, insotita de respingerea greselilor de dinainte.
(b) Prin Iconomie, o persoana este primita prin mirungere, marturisirea credintei Ortodoxe si
respingerea greselilor de dinainte.
39) Nici una din aceste doua modalitati de a intra in Biserica nu este, in sine, o judecata a
validitatii sau a ne-validitatii sacramentelor Bisericii de origine, de vreme ce nu exista taine
in afara Trupului lui Hristos. O persoana este fie un madular al Trupului lui Hristos, prin
botezul lui in Duhul, adica luminarea si/sau proslavirea (indumnezeirea) in Hristos, fie este
inca stadiul de curatire, prin botezul lui cu apa spre iertarea pacatelor si in curs de a deveni un
madular al Trupului lui Hristos si templu al Duhului Sfant. Cineva poate fi un credincios intru
Hristos, fara a apartine nici uneia din aceste doua categorii. Acest lucru este adevarat si
pentru ortodocsii nominali. Este la latitudinea fiecarui sinod de episcopi ortodocsi sa
hotarasca starea fiecaruia dintre grupurile celor ce cauta partasie in Trupul lui Hristos.
40) Referitor la tamaduirea prin curatire, luminare si indumnezeire, nu exista nici o diferenta
intre Latini si majoritatea protestantilor, din moment ce, sau daca ei nu sunt angajati in
aceasta tamaduire, care nu are nimic de a face cu misticismul. Lucru adevarat si pentru
ortodocsii nominali. Motivul pentru cresterea numarului celor din urma (mai ales din vremea
lui Petru cel Mare) este ca profesorii facultatilor ortodoxe nu mai cunosteau, si multi inca nu
cunosc, aceasta traditie Biblica/Patristica a tamaduirii si, prin urmare, tind sa copieze din
lucrari ne-patristice sau ne-ortodoxe, pentru a-si scrie manualele. Rezultatul a fost aparitia
unei grup numeros de clerici care nu mai vad nici o diferenta majora intre intelegerea Latina
si cea Ortodoxa a Tainelor in cadrul Trupului lui Hristos.
41) Intrebarea fundamentala care se pune este clara: Este dogma 1) o protectie impotriva
ipotezelor falsilor tamaduitori si 2) o calauza catre tamaduirea oferita de curatire si luminarea
inimii si indumnezeire (theosis), sau nu?
42) "Sa se cerceteze insa omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar. Caci
cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea, nesocotind trupul
Domnului. De aceea, multi dintre voi sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit." (1 Cor.
11:28-30). Cu alte cuvinte, cineva se cerceteaza pe sine pentru a vedea daca este un madular
al Trupului lui Hristos aflat in starea de luminare, de ex. cel putin cu un fel de limbi. Altfel, el
se impartaseste din paine si din pahar "cu nevrednicie" (1 Cor. 11:27). Intr-un astfel de
situatie, acela este inca "neputincios" sau "bolnav" si chiar "mort" duhovniceste (1 Cor.
11:30), de ex. nu ia parte intru invierea persoanei launtrice si astfel inca nu se impartaseste la
Euharistie spre viata in Hristos, ci mai degraba spre judecata. "Caci de ne-am fi judecat noi
insine, nu am mai fi judecati. Dar, fiind judecati de Domnul, suntem pedepsiti, ca sa nu fim
osanditi impreuna cu lumea" (1 Cor. 11:31-32). In starile de luminare si indumnezeire, o
persoana este invatata intru duhul ei de catre Insusi Hristos. Aceasta este tamaduirea pe care
Pavel o descrie in detaliu in 1 Cor. 12-15:11. [10]
VI. Nu trebuie facuta confuzie intre formulari ale dogmei si taina lui Dumnezeu
43) Condamnarea ereziilor, prin formulari dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice si Locale, a
fost facuta doar pentru a-l pastra pe credincios in interiorul acestei traditii, a tamaduirii in
Hristos. Aceste formulari nu au nimic in comun cu analogia fidei si analogia entis
augustiniana si franko-latina, adica cu speculatiile teologice si filosofice intemeiate pe o
presupusa similaritate intre creat si necreat. Credinta intr-o asemenea similaritate a fost
caracteristica de baza a ereziilor, devenind obisnuita si printre unii ortodocsi. Singurul scop al
formularilor dogmatice este acela de a sluji la tamaduirea sufletului omenesc intru si prin
Hristos Insusi.
VII. Tainele
44) Doctrinele franko-latine despre sacramente (taine) si harul creat sunt intemeiate pe
Hristologia lui Augustin si pe cautarea acestuia dupa fericirea neo-platonica. El a respins, fara
sa stie, identificarea lui Hristos cu Ingerul vechi testamentar al lui Dumnezeu, Cel Ce este,
Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov Care I-a aparut lui Moise in tufisul ce ardea, si
Imparatul Slavei, Domnul Savaot, Pantocratorul, si Ingerul de Mare Sfat Care s-a aratat
proorocilor Vechiului Testament, identitate definita la primul si cel de-al doilea Sinod
Ecumenic. Augustin a fost indrumat gresit sa creada ca aceasta identificare a fost doar
invatatura ereticilor arieni. El nu a stiut ca aceasta a fost si invatatura Parintilor de la cel
dintai si cel de-al doilea Sinod Ecumenic. In timp ce arienii si eunomienii credeau ca acest
Domn si Inger al Slavei a fost creat de Dumnezeu, Parintii Ortodocsi stiau, din propria lor
proslavire intru Hristos si din Biblie, ca El este Fiul necreat al lui Dumnezeu si de o fiinta cu
Tatal Sau. La aceasta necunoastere a identificarii lui Hristos cu Imparatul Slavei vechitestamentar, Augustin a mai adaugat si cautarea sa personala dupa fericirea neo-platonica,
care nu are nimic de a face cu proslavirea dumnezeiasca a apostolilor si proorocilor.
45) Augustin este parintele invataturii ciudate a franko-latinilor, conform careia Dumnezeu
aduce la existenta creaturi pentru a fi vazute si auzite de prooroci si de apostoli, si pe care El
le trece inapoi in inexistenta, dupa fiecare revelatie anume[11]. Astfel, inainte-mentionatul
Inger al lui Dumnezeu vechi testamentar si focul din tufisul ce ardea, stalpul de foc si norul,
pasarea de la botezul lui Hristos, slava si legea lui Dumnezeu din ambele Testamente, si chiar
limbile de foc de la Rusalii, se presupune ca au fost aduse toate la existenta si apoi scoase din
existenta. Cu alte cuvinte, simbolurile lingvistice folosite de cei ce au scris Biblia pentru a
indica proslavirile/revelatiile si lucrarea harului lui Dumnezeu sunt transformate in creaturi
vremelnice, care intra si ies din existenta. Intr-adevar, pentru franko-latini aceasta se
presupune a fi cea mai joasa forma de revelatie, care este inlocuita de revelatiile divine facute
direct intelectului.
46) Aceasta a fost invatatura lui Varlaam din Calabria, care venise din Apus, devenind
ortodox fara a cunoaste credinta Bisericii in aceste probleme. Dupa dispute cu monahii
ortodocsi, aparand aceste pozitii franko-latine, invataturile sale au fost osandite la Sinodul
Ecumenic al noualea [12], de la Constantinopol, din 1341 [Sinoadele palamite, n.t.]. Putin
mai tarziu, a devenit cunoscut faptul ca invataturile sale erau de fapt originalitatile lui
Augustin, urmate de catre intreaga Biserica Franko-latina. Este vadit faptul ca din aceasta
pricina, si nu doar din cauza lui Filioque, a fost asezat Augustin la marginea autoritatii
patristice. In contrast, Biserica serbeaza praznicul Sf. Grigorie Palama in a doua Duminica a
Postului Mare, ca a doua Duminica a Ortodoxiei, pentru rolul covarsitor avut impotriva
ereziilor franko-latine ale lui Varlaam si cu scopul de a-i ocroti pe credinciosi in drumul lor
spre harul necreat, prin curatirea, luminarea si proslavirea lor intru Hristos. Astfel, ei devin
dumnezei prin har, si il vad pe Dumnezeu in Logosul Lui intrupat si prin Sfantul Duh.
NOTE
[1] Pentru surse documentate cu detalii ale uciderii episcopilor si egumenilor celti si saxoni,
si inlocuirea lor cu nobili din regatele Frankiste al Franciei, adica Galia, Germania si Italia,
vezi Auguste Thierry, "Histoire de la Conqute de l'Angleterre par les Normands," Paris
1843, vol. 2. pp. 147 (1071-1072), 215-219 (1075-1076), 284, 313-314, 318 (1087-1094);vol.
3, pp. 35 (1110-1138), 214-215 (1203).
[2] Ibid., vol. 2, pp.55, 66 (1068), 111, 145, 184 (1070-1072),215 (1075-1076), 240-242
(1082), 313-316 (1088-1089); vol. 3, pp. 35, 44, 47 (1110-1140). Vezi si J. S. Romanides,
"Church Synods and Civilization," in Theologia, Atena, vol. 63, nr. 3, 1992, p. 427-428.
[3] In adaugire la lucrarea mentionata in nota [1], vezi J. S. Romanides, "Franks, Romans,
Feudalism and Doctrine, an interplay between theology and society," Holy Cross Orthodox
Press, Brookline, Massachusetts 1982.
[4] Ibid., pp. 11-14.
[5] Adica un locuitor al provinciei romane Magna Graecia, din Italia de sud
[6] Migne P L, 89, 744; Mansi 12, 313-314.
[7] J. S. Romanides, "Franks, Romans, Feudalism and Doctrine," pp. 19-20.
[8] Ibid., pp. 20-38.
[9] Vezi, de exemplu, vol. 2, pp. 314-349, de F. Cayr, A. A. Manual of Patrology and History
of Theology, (English version), Tournai vol 1, 1935, vol 2, 1940. Incepand de la pag. 351 a
vol. 2 si mai departe, ni se spune despre Urmasii Scolastici ai Parintilor si apoi de Marii
Urmasi ai Parintilor iar, in sfarsit, incepand de la pagina 661, ni se spune despre "Decaderea
Generala a Scolasticismului"
[10] Vezi studiul la care se refera nota [1]
[11] Vezi, de exemplu, lucrarea sa De Trinitate, Cartile II si III.
[12] Dupa Legea Romana.