Sunteți pe pagina 1din 1

Vasile Alecsandri a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei

Romne, creator al teatrului romnesc i al literaturii dramatice n Romnia

A studiat n casa printeasc cu clugrul maramureean Gherman Vida i la pensionul francez al lui Cunim, apoi,
ntre 1834 i 1839, la Paris, unde se consacr mai ales literaturii, dup cteva ncercri nereuite n domeniul
medicinei, n cel juridic i cel ingineresc. Dup napoierea n Moldova, particip la toate ini iativele tovar ilor si de
generaie: director al Teatrului din Iai mpreun cu C. Negruzzi i M. Koglniceanu. A luat parte la micarea
revoluionar de la 1848 din Moldova, redactnd unul din documentele ei programatice i a petrecut un an de exil n
Frana. napoiat n ar, ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor Moldova i Muntenia, se numar printre
devotaii lui Al. I. Cuza i e trimis de acesta n Frana, Italia i Anglia, pentru a determina marile puteri s
recunoasc faptul dublei sale alegeri.
Deputat i ministru n mai multe rnduri, e ministru al Romniei la Paris ntre 1885 i 1890. Ca scriitor, a debutat n
1840, cu nuvela Bucheti, publicat n "Dacia literar", i cu pieseta "Farmazonul din Hrlu". Dup cteva ncercri
n limba francez, ca poet de limba romn apare pentru prima dat n 1843 n Calendar pentru poporul romnesc.
Alecsandri e un scriitor angajat, inspirat de marile probleme ale epocii i, n acela i timp, un artist subtil, observnd
lumea nconjurtoare fr scepticism, dar i far exagerate iluzii, tinznd n domeniul expresiei spre o senin
clasicitate. Pastelurile, o parte din legende i proza memorialistic au rezistat cu succes trecerii timpului.

S-ar putea să vă placă și