Astmul bronsic

Astmul bronsic este una din cele mai frecvente afectiuni cronice, caracterizata prin
inflamatia cronica a cailor aeriene ce determina limitarea fluxului de aer, reversibila.
In Europa, aproape 30 milioane de persoane sufera din cauza astmului, prevalenta
bolii fiind in continua crestere, cu precadere in randul populatiei pediatrice (intr-o
clasa
cu
30
copii
2
3
dintre
ei
au
astm).
Astmul poate sa apara la orice varsta, dar cel mai frecvent apare inca din copilarie.
Mostenirea genetica poate sa joace un rol important. La copii, baietii au un risc
aproape dublu sa faca astm, comparativ cu fetitele; diferentele intre sexe dispar, pe
masura
inaintarii
in
varsta.
Prevalenta astmului bronsic in Romania (estimata) este intre 4 - 6 %.
Cei mai multi oameni se gandesc la astm ca la o boala in care apar doar crize sau
episoade de sufocare. In realitate, boala astmatica este prezenta in permanenta,
chiar daca nu sunt prezente simptome. Cele mai frecvente simptome astmatice sunt :

tusea, in special noaptea, la efort sau dupa un episod de ras intens

senzatia de sufocare (dispnee)
senzatia de strangere a pieptului
suierat in plamani (wheezing)
Cele mai frecvente cuvinte folosite de pacienti pentru a descrie criza astmatica sunt :
lipsa de aer, sufocare si frica.
Simptomele astmului bronsic sunt declansate de anumiti factori declansatori alergeni, infectii respiratorii sau vremea rece. Alti factori declansatori pot fi : aspirina,
substante iritante din mediul inconjurator, efortul fizic si, desi mai putin frecvent,
anumiti aditivi alimentari sau conservanti din alimente. Alergenii sunt substante care
nu au nici un efect asupra plamanilor persoanelor neafectate de astm, dar care, la
persoanele sensibile (susceptibile) declanseaza o reactie alergica. Alergenii sunt
sursa principala a problemelor respiratorii din astm, atat la copii, cat si la adulti.
Cei mai frecventi alergeni sunt : polenul anumitor plante (copaci, ierburi si buruieni),
parul de animale (caini, pisici si altele), acarieni, gandaci, mucegaiuri si anumite
alimente. Cand o persoana alergica vine in contact cu un astfel de alergen, se
declanseaza in organism o serie de reactii, in urma carora sunt eliberate niste
substante chimice numite mediatori. Acesti mediatori declanseaza episoadele de
astm.
Aerul rece, fumul, chimicalele industriale, parfumurile si vopseaua sau vaporii de
benzina sunt alte exemple de substante iritative chimice, care pot declansa o criza
de astm. Ele actioneaza asupra plamanilor prin stimularea receptorilor din arborele
respirator si declanseaza simptomele astmatice. Receptorii activati determina

contractia muschilor care inconjoara caile respiratorii si provoaca bronhoconstrictia,

care se traduce prin criza de astm.
Infectiile respiratorii virale sunt cauza principala a crizelor de astm. Infectiile
bacteriene, cu exceptia celor care determina sinuzitele, nu provoaca crize astmatice.
Boala de reflux gastro-esofagian, care se manifesta prin senzatia de arsura in capul
pieptului, poate sa declanseze simptmele astmatice, atunci cand acizii din stomac
ajung in esofag.
Anumite medicamente pot declansa crizele de astm la persoanele sensibile. Aspirina
si alte medicamente din aceeasi clasa cu aspirina dar si alte medicamente
anitiinflamatoare, cum este ibuprofenul. Ca o regula generala, persoanele cu astm ar
trebui sa evite folosirea acestor medicamente. O alta clasa de medicamente care
poate sa declanseze o criza de astm este reprezentata de beta-blocante,
medicamente prescrise pentru scaderea tensiunii arteriale, glaucom, migrene si
dureri de cap sau angina. Beta-blocantele pot determina contractia muschilor din
caile aeriene, bronhospasmul, care duce la senzatia de sufocare a pacientului cu
astm. De aceea, este important ca, inainte de administrarea unor astfel de
medicamente, pacientul cu astm sa consulte medicul curant.
Exista o forma de astm cauzat de factori iritativi de la locul de munca - se
numeste astm ocupational.
Astmul este cauzat de inflamatia si obstructia (ingustarea) conductelor respiratorii
din plamani. Alergiile sunt doar un factor care poate declansa criza de astm. Nu
toate persoanele astmatice sunt alergice si nu toate persoanele alergice fac si
astm.
Daca aveti oricare din simptomele mentionate mai sus, trebuie sa consultati medicul
pneumolog. Masurarea functiei pulmonare furnizeaza o evaluare a gravitatii,
reversibilitatii si variabilitatii limitarii fluxului de aer si ajuta la confirmarea
diagnosticului
de
astm
bronsic.
In stabilirea diagnosticului de astm bronsic, spirometria este metoda preferata de
masurare a limitarii fluxului de aer si a reversibilitatii acesteia. Spirometria este
testul care masoara cat de bine respirati. Nu doare, este simplu de facut si nu
dureaza mult timp. Practic, testul dureaza 10 - 15 minute, iar rezultatul vine pe loc.
Tot ce aveti de facut este sa suflati intr-un tub de cauciuc atasat unui computer care
inregistreaza modul in care respirati. Rezultatul este imprimat imediat si medicul va
va spune cat de sanatosi sunt plamanii dumneavoastra si cat de bine respirati.
Intarzierea diagnosticului poate sa duca la distrugeri ireversibile la nivelul plamanilor.
Cauza exacta a astmului nu este cunoscuta, dar exista in prezent tratamente care
controleaza boala si reduc si normalizeaza inflamatia cronica din caile aeriene.

In cazurile severe sau necontrolate, astmul poate fi o boala care ameninta viata.
Rata deceselor a crescut semnificativ din anii '70 pana in prezent. Decesele apar ma
frecvent la adulti. Daca exista o cauza clar demonstrata pentru aceste crize fatale,
care duc la decese, aceasta este lipsa administrarii medicatiei anti-astmatice.
Medicul pneumolog va poate ajuta sa invatati mai mult despre astm si sa construiti
un plan de tratament cat mai potrivit pentru dumneavoastra, cunoscand bine factorii
declansatori si semnalele precoce ale unei crize, prin monitorizarea atenta a starii
dumneavoastra, puteti insa reduce frecventa si severitatea crizelor de astm. Cu cat
veti cunoaste mai multe despre astm si despre tratament, cu atat va veti putea
controla
mai
bine
astmul.
Medicul pneumolog va evalua in primul rand simptomele pe care le aveti in prezent si
cum au evoluat ele si in trecut si va decide cum sa le trateze.
Exista in prezent multe tratamente eficiente pentru astm. Medicamentele pentru astm
sunt impartite in doua categorii : medicatie de urgenta (de salvare) si medicatie pe
termen
lung
(de
control
sau
de
intretinere).
Medicatiile administrate prin inhalare sunt preferate pentru ca acestea administreaza
medicamentul direct in caile respiratorii unde este nevoie de ele, cu efecte
terapeutice
puternice,
cu
mai
putine
efecte
secundare.
Medicamentele de control (de intretinere) - se administreaza in fiecare zi, pentru a
preveni aparitia simptomelor si a crizelor de astm. Chiar si dupa dobandirea
controlului, monitorizarea ramane necesara, intrucat astmul bronsic este o boala
variabila; tratamentul trebuie ajustat periodic drept raspuns la pierderea controlului
prin
agravarea
simptomelor
sau
dezvoltarea
unei
exacerbari.
Medicamentele de urgenta (de salvare) - se administreaza la primele semne de
inrautatire a simptomelor.

Reumatism articular acut - Descriere generala

Reumatismul articular acut (RAA) este o boala inflamatorie sistemica ce debuteaza la
aproximativ 3 saptamani de la o infectie streptococica a cailor respiratorii superioare.
Boala afecteaza in general copiii intre varstele 5-15 ani, fiind mai rar intalnita la adulti. Incidenta
bolii a scazut foarte mult in tarile dezvoltate, unde infectiile streptococice sunt prompt si corect
tratate antibiotic. Boala ramane insa o problema de sanatate in zonele sarace ex.Africa, estul si
sudul Asiei.
RAA apare dupa o infectie de regula faringiana cu streptococ beta-hemolitic de grup
A. Streptococul beta-hemolitic este un microorganism cu capacitate de a induce hemoliza
completa liza globulelor rosii in mediile de cultura.
Modul exact prin care streptococul duce la aparitia bolii nu este cunoscut. Cea mai
plauzibila ipoteza este cea legata de asemanarile dintre anumite structuri ale microorganismului
si anumite componente din structura organismului nostru, care duc la apritia unei reactii imune
incrucisate. Sistemul nostru imun confunda structurile proprii (articulare, cardiace, etc.) cu cele
bacteriene si le ataca pe primele.
Nu toti pacientii care fac faringita cu streptococ beta-hemolitic de grup A, dezvolta
RAA. De asemenea infectiile streptococice localizate la alt nivel decat cel faringian (ex. infectiile
pielii), sunt foarte rar urmate de aparitia RAA (exista cazuri de RAA in populatia indigena a
Australiei, care au aparut dupa infectii streptococice ale pielii).
Exista anumiti factori genetici care par a fi implicati in sensibilitatea unora de a face RAA
postinfectie streptococica ( ex. HLA DR 4, 2, 1, 3.7, Dw10, DRw53). Cei care au facut un episod
de RAA au un risc mai mare de a face un alt episod, la un nou contact cu streptococul betahemolitic de grup A. Sunt numai anumite tipuri de streptococ care pot induce RAA, tulpinile cel
mai frecvent incriminate fiind M1, 3, 5, 6, 14, 18, 19, 24.
Factorii de risc din mediu sunt reprezentati de: supraaglomeratie, colectivitatile de copii si adulti
tineri (ex. copiii din gradinite, scoli, tabere, militarii), conditiile de igiena precara, saracia. Varsta
este si ea un factor de risc boala fiind rar diagnosticata la copiii sub 3 ani si la adultii peste 35
de ani.
Sursele de infectie sunt reprezentate de bolnavii cu infectii streptococice active sau
purtatorii asimptomatici de streptococi (nazofaringian). Modul de transmitere a streptococilor
poate fi direct prin eliminare de la nivelul nasului sau faringelui, prin vorbit, tuse, suflatul nasului si
indirect prin obiecte contaminate- prosoape, servetele, batiste. Au fost si cazuri de alimente
contaminate, precum cele lactate.

Cuprins
Reumatism articular acut - Descriere generala
Simptomele reumatismului articular acut
Investigatii radioimagistice si de laborator
Diagnosticul de Reumatism articular acut
Tratamentul pentru reumatism articular acut
RAA: Evolutie, Complicatii, Profilexie
Recomandari Medicale
sus

Simptomele reumatismului articular acut

Simptomele bolii sunt extrem de variabile. S-a remarcat ca exista o variabilitate in acest sens
legata de varsta pacientului. Astfel copiii fac aproape intotdeauna afectare cardiaca, au mai
frecvent manifestari cutanate iar manifestarile articulare sunt mai degraba reprezentate de dureri
articulare decat artrite. In schimb adultii prezinta un tablou articular mai zgomotos ( pe langa
durere articulara, apar si tumefactii) si fac in schimb foarte rar afectare neurologica si cutanata.
Manifestarile sistemice sunt starea generala alterata, febra inalta, fatigabilitate, scaderea poftei
de mancare, paloare, uneori ascociate cu dureri abdominale (mimand apendicita), sangerari din
nas (la copii).
Afectarea articulara cea mai frecventa manifestare a bolii se prezinta cu dureri articulare cel
mai frecvent localizate la nivelul gleznelor, genunchilor, coate, pumn; mai rar afectate sunt
articulatiile mici ale mainilor si picioarelor, soldurile si umerii. Durerile sunt migratorii se muta de
la o articulatie la alta. O parte din articulatiile afectate incep sa se umfle, inroseasca, fiind rosii si
extrem de dureroase la mobilizare sau atingere. Fiecare articulatie este afectata pentru cateva
zile 1 saptamana, timp in care o a doua articulatie este afectata.
Durata intregului episod este in jur de 1 luna, boala nelasand sechele. Artritele care persista
peste 1 luna, sau care distrug articulatia, in ciuda tratamentului antiinflamator si antibiotic corect
instituit, trebuie sa ridice suspiciunea unui alt diagnostic.
Afectarea cutanata noduli nedurerosi sub piele, fermi, mobili, sub 2 cm, localizati in preajma
articulatiilor (genunchi, coate, umar), asociati cu afectarea cardiaca, eritemul marginat -eruptie
cutanata rosie, trecatoare, nedureroasa, bine delimitata, plana sau in relief, cu margini
neregulate, mai intens colorate decat centrul, localizata pe trunchi si brate, accentuata de
expunerea la cald.

Afectarea cardiaca (cardita) este cea mai severa manifestare a bolii. Simptomele sunt rezultatul
afectarii tuturor structurilor cardiace: endocard, miocard, pericard si sunt reprezentate de durere
in piept, palpitatii, oboseala, senzatie de sufocare. De cele mai multe ori insa afectarea cardiaca
este complet asimptomatica, fiind descoperita tarziu in viata de adult. Medicul, prin examenul
clinic auscultator al inimii si uneori examenul ecografic, poate decela afectarea valvulara.
Manifestari neurologice miscari necontrolate, ciudate ale corpului cel mai frecvent ale
mainilor, picioarelor si fetei numite dansul sfantului Vitus sau mai cunoscut coreea Sydenham,
insotite de comportament bizar izbucniri de plans sau ras fara motiv, grimase, tulburari de scris,
accentuate in conditii de efort fizic sau stres. Coreea apare mai tarziu decat celelalte manifestari
ale bolii, putand trece si 2 luni de la episodul infectios. La fel ca afectarea articulara, este in
general o manifestare autolimitata, cu recuperare completa dupa cateva luni.
sus

Investigatii radioimagistice si de laborator

Examenele de laborator pun in evidenta prezenta unui proces inflamator VSH, Proteina C
reactiva, Fibrinogen au valori crescute si desi sunt analize nespecifice ( pot creste in multe alte
boli), sunt utile in urmarirea raspunsului la tratament. Pentru diagnostic, este obligatorie o dovada
de laborator a infectiei streptococice, mai ales la cei care nu au istoric de infectie streptococica
recenta.
Exudatul faringian trebuie facut tuturor bolnavilor cu suspiciune de RAA. Un exudat faringian
negativ sau pozitiv nu exclude si respectiv nici nu stabileste cu certitudine diagnosticul de RAA.
Anticorpii antistreptococici sunt: anticorpii anti Streptolizina O ASLO (cei mai frecvent folositi),
anti deoxiribonucleaza B anti DNaza B, antistreptokinaza, antihialuronidaza. Titrul ASLO de 240
de unitati sau peste, la adult, este considerat doar usor crescut. Un titru de peste 500 de unitati
sau o crestere semnificativa in dinamica (dupa cateva saptamani) a valorii ASLO, poate fi o
dovada puternica pentru infectia recenta streptococica.
Electrocardiograma este obligatorie pentru investigarea pacientului suspicionat de RAA.
Prelungirea intervalului PR este criteriu minor de diagnostic al bolii. Pentru diagnosticarea
afectarii valvulare, ecografia cardiaca are sensibilitate mai mare fata de examinarea clinica
efectuata de medic, in plus aducand date legate de afectarea pericardica si a miocardului.
sus

Diagnosticul de Reumatism articular acut

Diagnosticul de RAA se bazeaza pe criteriile Jones modificate. Diagnosticul pozitiv necesita
prezenta a 2 criterii majore sau a unui criteriu major si a doua minore, plus dovada infectiei

streptococice recente prin culturi faringiene pozitive sau titru crescut sau in crestere de anticorpi
antistreptococici.
Criteriile majore sunt: cardita, poliartrita, coreea, eritemul marginat si nodulii subcutanati.
Criteriile minore sunt: febra, durerea articulara ( artralgia), VSH sau proteina C reactiva
crescute, interval PR prelungit pe EKG
sus

Tratamentul pentru reumatism articular acut

- Toti pacientii cu RAA sunt sfatuiti in mod traditional sa evite efortul, repausul fiind indicat
pana cand semnele inflamatorii acute dispar. Pentru cei cu afectarea cardiaca, repausul la pat
este esential si se poate intinde pe parcursul mai multor saptamani. Ulterior pacientul poate relua
activitatile printr-o crestere gradata a intensitatii efortului. Un mediu linistit, fara zgomote sau alti
factori stimulanti este necesar in recuperarea formelor cu afectare neurologica.
Tratamentul farmacologic include medicamente antiinflamatoare pentru a reduce
inflamatia, antibiotice pentru a preveni o noua infectie streptococica si tratament
simptomatic.
- Tratament antibiotic - in momentul diagnosticului se recomanda o doza de 1 200 000 UI de
Benzantin-penicilina injectabila intramuscular sau 10 zile de penicilina sau eritromicina ( pentru
cei alergici) administrate oral.
- Tratamentul antiinflamator - presupune administrarea de acid acetilsalicilic ( aspirina) oral,
divizata in 4 doze zilnice, tratament administrat 2 saptamani si apoi treptat scazut pe parcursul a
inca 4 -6 saptamani. Corticosterozii trebuie rezervati doar pacientilor care nu raspund la aspirina
sau celor cu afectare cardiaca severa. Dozele eficace se mentin 2 saptamani, apoi sunt scazute
treptat.
- Medicamentele suportive sunt: diuretice, digoxin, antihipertensive pentru afectarea cardiaca,
haloperidol , fenobrabital, diazepam sau acidul valproic pentru coree. In formele refractare de
coree s-au folosit cortizonice, imunoglobuline injectabile si chiar plasmafereza.
sus

RAA: Evolutie, Complicatii, Profilexie

Majoritatea formelor de RAA se vindeca fara sechele. Recuperarea articulara este completa si
rapida. Afectarea neurologica poate dura o perioada mai lunga, majoritatea revenind la forma
anterioara imbolnavirii in 6 luni, restul prezentand simptome pana la 2 ani. De asemenea in cazul

coreei, exista situatii rare de recadere dupa ani de la imbolnavirea initiala, declansate de alte
infectii, stres, modificari hormonale (sarcina, contraceptive orale).
Afectarea cardiaca influenteaza semnificativ prognosticul pe termen lung. Pot apare leziuni
ireversibile ale valvelor cardiace (mai ales cele de pe partea stanga a inimii valva mitrala si mai
putin cea aortica) cu stenoza ( ingustare, cu limitarea fluxului de sange) sau regurgitare
(inchidere proasta a valvei care lasa ca o parte din sange sa se scurga in directia gresita).
Consecintele in timp ale proastei functionari a valvei mitrale sunt dilatarea (marirea) atriului stang,
cu aparitia fibrilatiei atriale (ritm neregulat, haotic al inimii) si in final insuficienta cardiaca.
Singurul mod cunoscut de a preveni aparitia RAA (profilaxia primara) este tratamentul
prompt si corect al infectiei streptococice. Toti pacientii diagnosticati cu RAA trebuie sa
urmeze un tratament profilactic secundar. Preventia reinfectiilor cu streptococ beta-hemolitic de
grup A este extrem de importanta, stiut fiind faptul ca atacurile recurente de RAA se asociza cu
afectare cardiaca severa. Toti pacientii ar trebuie sa primeasca profilaxie antimicrobiana cu
benzantin-penicilina (cu exceptia celor alergici), administrata intramuscular profund, 1 200 000 UI
la 4 saptamani.
Durata acestei profilaxii variaza de la 5 ani (pentru cei cu RAA fara cardita) , pana la 10 ani (la cei
cu cardita dar fara afectare valvulara sechelara). O categorie aparte sunt cei cu afectare
valvulara dupa cardita reumatismala, la care se recomanda profilaxie timp de 10 ani de la ultimul
episod sau pana la varsta de 40 ani si in anumite cazuri (cu atacuri recurente) toata viata. De
asemenea acesti pacienti trebuie sa primeasca profilaxie antibiotica pentru a preveni aparitia
endocarditei bacteriene.
Alte scheme de profilaxie secundara includ: Sulfadiazina administrata oral, zilnic sau eritromicina
pentru cei alergici la penicilina.
sus

Recomandari Medicale
Este obligatoriu sa duceti copilul la medic ori de cate ori sunt semne si simptome care pot sugera
o infectie streptococica faringiana: durere in gat cu dificultate la inghitit, neinsotita de simptome
de raceala ( ex. nas care curge) dar asociata cu febra, ganglioni inflamati, eruptie cutanata. Un
tratament corect al infectiei streptococice poate preveni aparitia RAA.
Medic pediatru, infectionist, reumatolog, cardiolog, neurolog.
- Antiinflamatoare non-steroidiene salicilati (acid acetilsalicilic)
- Glucocorticoizi Prednison, Metilprednisolon
- Antibiotice Penicilina, Benzantin Peniclina, Eritromicina, Sulfadiazina

10 reguli pentru regimul de via al persoanelor cu Diabet Zaharat

1.
2.
3.
4.
5.
6.

Incercai s slbii cteva kilograme.

Tratamentul cu antidiabetice orale nu exclude regimul dietetic i exerci iul fizic.
Nu creteti n niciun caz doza zilnic de tablete.
Evitai pe ct posibil consumul de alcool i nu fuma i.
Acordai atenie solicitrilor fizice neobinuite.
nvai simptomele unei hipoglicemii. n cazul unor manifestri deosebite
contactai de urgen medicul.
7.
Avei ntotdeauna un plic de zahr la dumneavoastr.
8.
Msurai-v pe ct posibil zilnic: glicemia, greutatea corporal i tensiunea
arterial.
9.
Inspectai-v regulat picioarele i acordai aten ie sporit prezen ei unor leziuni
sau inflamaii.
10. Comunicai fiecrui medic care v consult (de ex. stomatologului) faptul c
avei diabet zaharat i medicamentele pe care le utiliza i.

Bronhodilatatoarele sunt medicamente care au ca efect largirea calibrului cailor

respiratorii (bronhiilor), crescand astfel fluxul de aer circulant si ajutand bolnavul sa
respire mai usor. Sunt medicamente esentiale folosite in tratarea astmului bronsic si
BPCO (bronhopneumopatia cronica obstructiva). Ele combat astfel dispneea (respiratia
dificila) care apare la eforturi fizice din ce in ce mai mici in BPCO sau brusc, in crize
caracteristice astmului bronsic.
Bronhodilatatoarele nu vindeca propriu-zis afectiunea, dar au un efect esential in
tratarea, ameliorarea simptomelor si tinerea sub control a maladiei. Exista numeroase
medicamente de acest tip. Unele au durata scurta de actiune, adica efectul lor se
instaleaza rapid, in cateva minute (2-5 minute) de la administrare si dureaza cateva ore
(circa 2-4-6 ore), ele putand fi administrate de mai multe ori pe zi. Acestea sunt indicate
atat in scop curativ, pentru combaterea rapida a tulburarilor respiratorii, dar se pot
administra si preventiv, cu cateva minute inainte de un eveniment susceptibil de a
produce disfunctii respiratorii (inainte de un efort fizic, inainte de contactul cu aerul rece).
Bronhodilatatoarele cu actiune prelungita au o durata mare de actiune, de circa 12 ore,
controland astfel evolutia bolii si instalarea simptomelor, fiind administrate la ore fixe, de
2-3 ori pe zi . Din cauza acestor efecte diferite si complementare, bronhodilatatoarele de
scurta si lunga actiune se administreaza de obicei in paralel.
Medicamentele bronhodilatatoare se administreaza sub diferite forme: cu ajutorul unui
inhalator, prin nebulizare, dar si ca tablete sau injectabil. Inclusiv bronhodilatatoarele cu
actiune prelungita pot fi administrate inhalator, ceea ce scade riscul efectelor adverse.
Inhalatorul este un mic dispozitiv sub presiune, care livreaza medicamentele sub forma
de aerosol, intr-o forma corect dozata, permitand accesul direct al substantelor in
plaman. Exista multe tipuri de inhalatoare, dar in principiu actioneaza astfel: se introduce
un capat al inhalatorului in gura si se apasa declansand eliberarea substantelor active,
moment in care se inspira. Nebulizatorul este mai usor de folosit pentru pacient (in
special in cazul copiilor) si permite administrarea unor doze mai mari de medicamente.
Acesta este un dispozitiv (conectat la curent sau baterii) care transforma lichidele in
aerosoli (un fel de,, ceata') , care impreuna cu oxigenul sunt inspirate usor pe gura,
printr-o masca sau piesa bucala, in decurs de 15 minute.
Exista trei tipuri de medicamente bronhodilatatoare: betamimetice, anticolinergice si
teofiline, care pot fi administrate separat sau in asociere.
Betamimeticele stimuleaza receptorii beta2 de la nivelul bronhiilor, determinand
relaxarea si dilatarea acestora. In plus unele dintre ele cresc activitatea cililor (mici
,,perisori'aflati pe peretele interior al bronhiilor, care se misca, impingand mucusul spre
exterior), permitand eliminarea mai usoara a mucusului. Betamimeticele cu durata scurta
de actiune sunt reprezentate de salbutamol, fenoterol sau terbutalina. Cele de lunga
actiune sunt reprezentate de salmeterol si formoterol. Mai ales atunci cand sunt
administrate sub forma de tablete pot determina reactii adverse ca tremuraturi, dureri de
cap, cresterea frecventei cardiace, iritabiliatate, tulburari de somn, ele trebuind a fi
administrate cu atentie bolnavilor cu hipertiroidism, boli cardiovasculare si diabet
zaharat.
Anticolinergicele actioneaza mai lent decat betamimeticele, dar prezinta o mare
eficacitate. Sunt reprezentate de ipatropium si tiotropium si au putine efecte adverse,
fiind mai usor tolerate decat betamimeticele, trebuind evitate doar in cazul bolnavilor cu
glaucom si afectiuni ale prostatei.

 Teofilina este un bronhodilatator cu actiune prelungita, administrat sub forma de

tablete, fiind indicat pacientilor cu forme severe de BPCO. Prezinta numeroase efecte
adverse ca aritmii, tremor, insomnii, dureri de cap, tulburari digestive, convulsii, trebuind
administrat cu prudenta cardiacilor.

Corticoterapia
Terapie bazata pe folosirea corticosteroizilor de sinteza, n funcie de afeciunea de tratat,
administrati pe cale oral, injecii, creme, loiuni, pomezi.

Astmul bronsic este o boala inflamatorie cronica a cailor aeriene, care se manifesta prin
hiperresponsivitate bronsica la stimuli variati, manifestata prin obstructie si limitarea debitului aerian
(prin bronhoconstrictie, dopuri mucoase si infiltrat inflamator).
Cauze: Studiile din domeniu nu sustin rolul determinant al factorilor de risc, considerati pina in prezent
raspunzatori de cresterea prevalentei astmului, cum ar fi: poluarea atmosferica, modificarea climatului
interior, fumatul si alimentatia naturala. Exista, cu siguranta, o componenta genetica in aparitia astmului
bronsic, cu o incidenta ce oscileaza intre 7 si 27% (la martorii non-alergici) si 40 - 65% (la alergici).
Factorii endogeni implicati frecvent in declansarea bolii sint cei psiho-emotionali, refluxul gastroesofagian, factorii endocrinieni (astmul premenstrual sau postmenopauza). Dintre bolile asociate cel mai
frecvent cu astmul bronsic se evidentiaza rinita alergica. Aproximativ 75% dintre pacientii cu astm au
rinita si 20% dintre cei cu rinita au astm bronsic. Cele doua afectiuni apar simultan in 25% din cazuri,
dar cel mai frecvent rinita precede astmul cu multi ani. De asemenea, sinuzita acuta sau cronica este
frecvent factor de exarcerbare a astmului si impiedica raspunsul complet la tratament. Factorii exogeni
implicati cel mai frecvent in declansarea astmului sint: alergenii la mediu, poluarea atmosferica,
tabagismul, factorii meteorologici si infectiile virale. Factorii de declansare a acutizarii astmului cei mai
frecventi sint: infectiile virale, alergenii domestici (praf de casa, animale cu blana), polenuri si
mucegaiuri, poluarea atmosferica, fumatul, efortul fizic, emotiile puternice, iritantii chimici,

medicamentele (aspirina, de exemplu).

Tipuri: Exista doua tipuri de astm: astm alergic sau extrinsec, cind se identifica unul sau mai multi factori
cu actiune dovedita in patogenia bolii si astm intrinsec sau non-alergic, cind nu s-a putut identifica nici un
asemenea factor. In plus, exista patru trepte de diagnosticare: astm intermitent - simptomele apar mai
rar de o data pe saptamina, iar noaptea mai putin de doua ori pe luna; astm persistent usor simptomele apar mai mult de o data pe saptamina, dar mai rar de o data pe zi, iar noaptea mai mult de
doua ori pe luna; astm persistent moderat - simptomele apar zilnic si noaptea mai mult de o data pe
saptamina, exarcerbarile afecteaza activitatea; astm persistent usor - simptome continue, activitate
fizica limitata.
Simptome: Din punct de vedere clinic, boala se manifesta prin atacuri de dispnee expiratorie, constrictie
toracica si/sau tuse spastica.
Diagnostic: Caracterul inflamator este elementul definitoriu al astmului bronsic. In cazuri incerte,
obstructia reversibila a cailor aeriene, care se amelioreaza dupa tratament, sugereaza intens diagnosticul
de astm. Examenul radiologic este util pentru diagnosticul complicatiilor care pot surveni la un astmatic:
pneumonia sau tuberculoza. Cu valoare orientativa in diagnosticul astmului alergic, in special pentru
confirmarea implicarii unui alergen presupus responsabil de declansarea crizelor, este testul cutanat.
Pentru diagnosticarea rapida a alergiei respiratorii se foloseste un test sanguin - fadiatopul. Are o mare
sensibilitate (90%) si specificitate (75%). Testul de efort se recomanda pacientilor care nu sufera de
afectiuni cardiace.
Tratament: Majoritatea specialistilor introduc ca tratament corticoterapiainhalatorie, inca din faza
precoce a bolii, ca tratament de fond. Durata corticoterapiei inhalatorii este variabila, in functie de
gravitatea bolii si de raspunsul terapeutic. Pauzele terapeutice nu sint indicate, deoarece astmul bronsic
este o boala cronica ce necesita, in marea majoritate a cazurilor, tratament cvasicontinuu, pentru a
impiedica cronicizarea inflamatiei si producerea leziunilor ireversibile a cailor aeriene. Efectele

tratamentului sint cresterea sintezei de proteine antiinflamatoare si scaderea sintezei celor

proinflamatoare. Astfel, tratamentul determina scaderea obstructiei bronsice, diminuarea
hiperreactivitatii bronsice, ameliorarea tolerantei la efort. Pacientilor tratati cu corticoizi li se
administreaza si un tratament adjuvant cu preparate de potasiu, antiacide si antisecretorii gastrice.
Exista doua tipuri de tratament cu medicamente administrate pe cale inhalatorie: medicatia de fond
(corticoterapia) si cea "de criza" sau "de salvare" (betamimeticul). Pentru acest din urma tip de
medicatie, la noi in tara este inca mult folosita o alta vrianta: injectia intravenoasa de Miofilin; aceasta,
spre deosebire de tarile europene si SUA, unde injectia se administreaza doar cind nu s-a obtinut efectul
scontat cu preparatul inhalator. Cele mai noi achizitii in tratament (anul 1996), aplicate recent si in tara
noastra, sint antileucotrinele, folosite ca adjuvant al tratamentului de fond.
Statistici: In tarile occidentale, prevalenta astmului bronsic este cuprinsa intre 6 - 12% la copii si 6 - 8%
la adulti. La noi in tara, recentele studii, putine la numar, indica o prevalenta cuprinsa intre 5 si 7%. Se
inregistreaza variatii mari in functie de caracteristicile populatiei: sex, virsta, etnie, nationalitate, nivel
social, mediu de viata. Aproximativ 2/3 dintre pacientii cu astm au prima criza inaintea virstei de 20 de
ani. Al doilea virf al debutului se inregistreaza in jurul virstei de 50 de ani - astmul cu debut tardiv.