Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Camil Petrescu
Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu este cel care , prin opera
lui, fundamenteaza principiul sincronismului , contribuind substantial la
europenizarea literaturii romane.
In Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi (1930) , Camil
Petrescu surprinde drama intelectualului lucid, insetat de absolutismul
sentimentului de iubire , dominat de incertitudini , care se salveaza prin
constientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii angrenate in tragismul
unui razboi absurd, vazut ca iminenta a mortii.
Ca orice roman, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, este o
specie a genului epic in proza, cu actiune complexa, cu puternice conflicte si o
complicata intriga, la care participa numeroase personaje construite in spirit
modernist.
Principalul mod de expunere este naratiunea confesiva , iar personajele se
contureaza direct prin descriere si indirect , din propriile fapte , ganduri si
vorbe,dialog, monolog interior si introspectie auctoriala.
Perspectiva narativa unica este moderna si defineste punctul de vedere la
naratorului personaj , autodiegetic. Perspectiva psihologica este realizata prin
mijloace de analiza a constiintei apeland la dialog, monolog interior,
autointrospectie, flashback.
Romanul este structurat in doua parti , cu titluri semnificative, surprinzand
doua ipostaze existentiale : Ultima noapte de dragoste, care exprima aspiratia
catre sentimentul de iubire absoluta , fiind o fictiune si Intaia noapte de razboi,
care ilustreaza imaginea razboiului absurd si tragic , reprezentand o experienta
traita de autor.
In jurnalul de campanie , pe care sublocotenentul Stefan Gheorghidiu il
incepe odata cu experienta frontului , evenimentele consemnate sunt traite de
protagonist in timp obiectiv (imaginea frontului ), dar si in timp subiectiv , prin
rememorarea episoadelor casniciei cu Ela.
Cuvantul noapte repetat in titlu reda simbolic incertitudinea, nesiguranta,
indoiala , irationalul si absurdul , dar si tainele firii umane. Cele doua nopti
sugereaza si doua etape din evolutia protagonistului iubirea si razboiul.
Incipitul romanului il prezinta pe Stefan Gheorghidiu , potrivit jurnalului de
front al acestuia , ca proaspat sublocotenent rezervist in primavara anului 1916.
Prin memorie involuntara , declansata de discutia de la popota , Gheorghidiu
aduce in prezent , prin retrospectie si flashback , experienta erotica, pe care o
noteaza in jurnalul de campanie :eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de
la Universitate si banuiam ca ma insala.
Sentimentul de iubire fusese la inceput alimentat de orgoliul studentului la
Filosofie , intrucat Ela era cea mai frumoasa studenta de la Litere.
Casnicia este linistita o vreme, mai ales ca duc o viata modesta, iubirea fiind
singura lor avere,insa totul se schimba dupa moartea unchiului Tache , care ii aduce
lui Stefan Gheorghidiu o avere substantiala , fapt care schimba radical viata
tanarului cuplu. Ela este atrasa intr-o lume mondena , lipsita de griji, preocupata
numai de moda , distractii nocturne sau escapade .

In casa Anisoarei , cei doi cunosc un vag avocat, dansator, foarte cautat de
femei, domnul G, iar Stefan observa ca Ela se simte foarte bine in compania
acestuia, ba mai mult, se straduia sa se afle mereu alaturi de el.
Excursia la Odobesti pune sub semnul indoielii fidelitatea sotiei, orice
element exterior provocand in sufletul lui Stefan catastrofe chinuitoare.
Alta data, sosind pe neasteptate intr-o noapte de la Azuga, Stefan nu isi
gaseste sotia acasa si o cauta disperat pe la rude, iar la intoarcerea ei acasa ii cere
sa divorteze.
Dupa un timp cei doi se impaca si protagonistul aranjeaza ca Ela sa isi
petreaca vara la Campulung , unde afla ca este si domnul G, fapt care ii starneste
gelozia si dorinta de a-i ucide pe cei doi.
Cartea a doua incepe cu capitolul Intaia noapte de razboi, care ilsutreaza
imaginea de groaza a frontului.
Ranit si spitalizat, Stefan Gheorghidiu se intoarce la Bucuresti .Acum Ela ii
pare o straina si ii propune sa se desparta , gandind nepasator:sunt obosit, mi-e
indiferent chiar daca e nevinovata.
Isi da seama , cu luciditate, ca oricand ar fi putut gasi alta la fel. II daruieste
Elei casele de la Constanta , bani,lucruri personale , amintiri, adica tot trecutul.
Originalitatea romanului subiectiv este data de subtilitatea analitica a propriei
constiinte , de drama intelectualului complex si introvertit declansata prin memorie
involuntara , de faptul ca autorul este in acelasi timp personaj si narator.