Sunteți pe pagina 1din 14

Cu siguran, imaginea personal conteaz extrem de mult n relaiile dintre oameni i n via a

noastr social, iar impactul ei se extinde nencetat i asupra carierei pe care dorim s o ob inem pe
viitor.
Fiecare persoan i creeaz propria sa imagine, adic felul cum aceasta e perceput de cei din
mediul n care lucreaz. Imaginea de sine include mai multe compartimente: felul n care ne
mbrcm, machiajul abordat, greutatea corporal, sexul feminin sau masculin i nu n ultimul rnd
nfiarea fizic.
Maniera n care cei din jur i formeaz anumite ateptri asupra imaginii i a comportamentului
nostru depinde n mare msur de felul n care ne promovm aceast imagine. n acest sens, este
bine de tiut c ceilali vd att ct lsm noi s se vad. Iar dac i-ai creat o imagine pozitiv i
puternic i contientizezi c anumite elemente i dau aceast nfiare profesional, atunci po i fi
sigur c ai fcut un prim pas spre succesul individual i profesional.
Este foarte bine tiut c haina nu l face pe om, dar este demonstrat c aspectul fizic i poate acorda
un plus de prestan cnd vine vorba de cariera sa. Din pcate, muli dintre noi nu acord o mare
importan aspectul vestimentar i uit c prima impresie e cea care schieaz imaginea unui om. n
momentul n care ai decis s te angajezi, este de preferat s renuni la stilul casual-sport cu care e ti
obinuit n timpul liber i s optezi pentru o inut formal. Nu uita c, odat ce ai decis s lucrezi
pentru o companie, inutele pe care le abordezi zilnic vor exprima pe lng imaginea ta, i pe cea a
firmei.
Unele companii impun un dress-code destul de strict angajailor, ajungnd la o concesie pentru
casual doar n zilele de vineri(dar i aici casualul are anumite limite). Cel mai indicat ar fi ca, nc de
la angajare, s ceri informaii despre dress code-ul practicat de firm i s i organizezi inuta n
funcie de el. Trebuie sa ai n vedere c, felul n care ari exprim i atitudinea pe care o ai att n
ceea ce privete munca pe care o desfori, ct i relaia cu cei din jur. De preferat e ca modul n
care decizi sa i asortezi hainele s inspire profesionalism i seriozitate.
Conform unui studiu efectuat n 2007, felul n care ne mbrcm are un cuvnt de spus i la locul de
munc, constituind un factor important pe scara promovrii. ntr-un chestionar efectuat pe Yahoo!
Hotjobs n legtur cu inuta la locul de munc, 68% dintre angajai i 82% dintre exper ii n resurse
umane au fost de prere c inuta unui angajat la locul de munc este un as pe care trebuie sa-l
avem tot timpul n mnec daca vrem s fim promovai. Felul n care te mbraci contureaz maniera
n care ceilali te percep, spune Susan Vobejda, vicepreedinte marketing al Yahoo! HotJobs. Mai
mult de jumtate dintre repondenti (57%) au afirmat ca ar fi dispui s-i rennoiasc garderoba n
msura n care acest lucru ar duce la o mai bun imagine de sine.
Vestimentaia conteaz pentru c ea este un fel de carte de vizit personal i a companiei pentru
care lucrezi. Att la brbai ct i la femei, nclmintea este un atu important, pantofii lustrui i, la
brbai, sau cei cu toc, n cazul femeilor, constituind un indicator al statutului profesional. O
vestimentaie strict profesional nu trebuie s fie n pas cu moda. Este suficient ca hainele s fie
elegante i de bun gust, din materiale de calitate, n croieli simple i n culori clasice, de preferin
cele mai nchise pentru c acestea confer credibilitate i asigur un look impecabil i profesional.
Foarte importante n cazul femeilor sunt i accesoriile, farmecul lor constnd n simplitate i
elegan. mbrcmintea n sine este un limbaj codat pe care ceilali l interpreteaz ca atare. Prin
urmare, trebuie s purtm haine care ne caracterizeaz i care sunt n concordan cu mrimea pe
care o purtm. O cma nu trebuie s fie nici prea larg, nici prea strmt, iar inuta noastr per
ansamblu trebuie s arate ngrijit, din cap pn-n picioare. Felul n care ne mbrcm relev i
atitudinea noastr fa de munc i impune respect celor din jur .
O inut de birou trebuie sa fie sobr, dar, n acelai timp, elegant. Nu ne putem permite s ne
ducem mbrcate oricum. Pe de alt parte, multe femei obinuiesc s nu ias din clasica bluz alb
i sacoul cu fust sau pantaloni de culoare neagr, care ne duc cu gndul la uniforma unor
controlori. Este evident c aceast opiune ne este cel mai la ndemn, dar pu in culoare, chiar i

n vestimentaia de birou nu stric. Important este s nu exagerai cu gama de culori sau s aborda i
un stil prea sexy la serviciu.
ncercai, de exemplu, s nlocuii banala bluz alb cu una n nite nuan e mai calde, cum ar fi rozul
i galbenul pal, bleu sau gri deschis. Ct despre sacouri, unul cu imprimeuri florale nu va fi deloc
exagerat atta timp ct n rest vei purta haine uni.
Mark Twain spunea: Hainele l fac pe om. Oamenii goi au avut o mic sau chiar deloc
influen asupra societii.
Aa deci: Atenie la decolteu! Chiar dac natura a fost darnic i avei cu ce s v mndri i, este mai
bine s v abinei s v prezentai la serviciu cu un decolteu prea adnc. De asemenea, nu purta i
fuste scurte, ci unele care sa fie mcar pana la nivelul genunchilor. Altfel, risca i s da i impresia de
neseriozitate i s dai natere la tot felul de comentarii, care este puin probabil s fie fcute cu
bune intenii. Putei s v remarcai i printr-o inut de bun gust, care va strni admira ie i respect,
nu neaprat printr-una provocatoare.
Vestimentaia sobr poate fi nveselit nu doar prin nuane mai dulci, ci i prin accesorii. Fie c
este vorba despre o curea mai deosebit, fie despre un colier, o br ar, o pereche de cercei masivi
sau mai fini, un pandantiv, nu ezitai s v nfrumuseai vestimentaia prin accesorii de tot felul, care
confer i o not de elegan. E necesar de menionat c se poart i seturile de bijuterii. De
asemenea, n mare vog sunt i perlele, n nuane de crem, roz, sau chiar negru care vin de minune
la multe piese vestimentare din garderoba personal.

Imaginea de sine este un factor cheie in obtinerea unei cariere de succes. Pentru a ajunge in
varful unei ierarhii, un candidat trebuie sa prezinte anumite trasaturi care ii vor facilita
urcarea treptelor pana la nivelul dorit.
Alegerea profesiei, motivatia in munca, proiectele, dorintele si scopurile profesionale sunt
caracteristici care pot face diferenta intre cei care reusesc sa-si realizeze visurile si cei care
esueaza.
O apreciere corecta a acestora ofera raspunsuri in privinta comportamentelor previzibile, a
posibilitatilor si a preferintelor, fapt ce va conduce la configurarea unui obiectiv cu mari
sanse de realizare.
Reprezentarea pe care si-o face fiecare despre cine este, despre aspectele sale pozitive, dar si
despre punctele slabe, printr-o evaluare corecta, poate conduce la construirea unor expectante
realiste care-l vor ajuta in realizarea obiectivelor pe care si le propune.
Imaginea de sine se creeaza prin raportarea la propriile reusite si esecuri, in situatii similare, si prin
imaginea globala pe care o are o persoana despre sine. O imagine de sine pozitiva permite
individului o gama mai larga de optiuni cu care sa jongleze, pentru ca exista o viziune mai optimista
si o dorinta mai puternica de a incerca.
Este mult mai usor sa treci peste un esec atunci cand crezi in sansele tale de reusita si cand stii ca
te poti folosi de experientele prin care ai trecut.
Persoanele cu o imagine de sine pozitiva sunt motivate atat de reusite cat si de nereusite. Esecul
este vazut ca un ansamblu de factori care pot fi analizati si separat: se extrage ceea ce a fost
constructiv, se inlatura resturile nefolositoare, iar partile ramase sunt folosite ca fundament in
conturarea unor premise functionale.
Motivatia si randamentul profesional sunt in stransa legatura cu satisfactia pe care o are individul in
legatura cu profesia aleasa, si-l ajuta la accesarea resurselor interne si externe in indeplinirea
scopului propus
Persoanele cu o imagine de sine coerenta si pozitiva cred in sansa lor de reusita si, in general, se

indreapta spre profesii care le valorifica la maxim potentialul. Cand sunt cooptati in realizarea unui
proiect, se dedica trup si suflet, incurajandu-i pe cei din jur prin atitudinea lor increzatoare.
Spre deosebire de persoanele cu un nivel scazut al imaginii de sine, la care se remarca tendinta de
a generaliza esecul si de a se devaloriza, persoanele cu imagine de sine pozitiva nu permit un
decalaj absurd intre realitate si imaginatie. Astfel, ele nu percep nerealizarea unei etape dintr-un
proces ca fiind esecul intregului proiect. De asemenea, o nereusita nu atrage automat o invalidare
ca profesionist, ci doar o recalibrare pentru urmatorul obiectiv.
Pentru a exista sustinere in plan real, dorinta de ascensiune profesionala a unui individ trebuie sa se
bazeze pe imagini cu suport in realitate, altfel, ramane un simplu ideal fara forta motivanta daca nu
corespunde realitatii.
Aceasta calibrare in plan profesional, intre ceea ce crede individul despre sine si ceea ce este,
inseamna constiinta propriei eficiente. La fiecare individ regasim un simt al competentei
profesionale si o evaluare, cu plus sau cu minus, in functie de imaginea de sine.
Exista un moment in fiecare activitate, cand individul isi pune problema competentei sale in
realizarea unei sarcini. Cand gandirea este pozitiva si se sprijina pe o imagine de sine puternica,
individul apeleaza la toate resursele sale pentru indeplinirea telului pe care si l-a propus. Daca exista
constiinta propriei eficiente intr-un domeniu, atunci va investi un efort mai mare si va trudi mai mult
decat daca autoaprecierea sa ar fi redusa si ar considera ca nu merita sa faca un efort, pentru ca
oricum nu va ajunge nicaieri.
Desi cei mai multi au impresia ca succesul inseamna o reteta complicata care are la baza multe
ingrediente, de fapt important este ce credem despre propria persoana si ce sanse de reusita ne
acordam cand ne aflam in fata unei provocari.

Una din cele mai mari aventuri ale vietii noastre este cunoasterea de sine. Este o adevarata tragedie
faptul ca unii oameni si petrec ntreaga viata fara a avea o tinta precisa, mpotmolindu-se n
frustrari, pentru ca nu stiu nimic despre ei nsisi sau despre felul n care ar trebui sa abordeze
problemele, multe dintre acestea fiind create chiar de mediul n care traiesc.

Fara ndoiala, imaginea personala are o putere att de mare nct impactul ei este coplesitor
asupra destinului ca fiinta umana, ea putnd influenta att reusita, ct si esecul.

Exista unii oameni care si accentueaza aspectele negative si nu reusesc niciodata sa se


mplineasca, sa-si puna n valoare calitatile de care dispun si sa-si foloseasca ntregul potential
uman.

Imaginea personala este reala, chiar daca nu o putem atinge, simti sau vedea. Esecul si succesul
sunt la fel de reale.

Imaginea personala este propria noastra parere despre ce fel de persoana suntem. Este rezultatul
experientelor trecute, reusitelor sau esecurilor, umilintelor sau triumfurilor si poarta amprenta
modului n care am fost tratati de ceilalti, mai ales n primii ani ai copilariei. Aceasta imagine
odata formata noi o socotim corecta. Dar ea poate fi falsa - si n multe cazuri ea chiar este falsa dar important este faptul ca noi ne comportam ca si cum ar fi adevarat. Teoretic ea este adevarata.

Asta nseamna ca imaginea de sine, cea a unei fiinte pline de slabiciune, a unei victime, careia i se
ntmpla tot felul de lucruri este cea adevarata.

Viata noastra se desfasoara ca si cum imaginea ar fi adevarata. Dar, oare, este ? Imaginea
personala se poate schimba, este nevoia de o alta perspectiva.

Imaginea personala, putem spune, sta la temelia ntregii noastre personalitati. n raport cu ea,
experientele noastre tind sa se adevereasca si sa ntareasca propria imagine, ducnd astfel la un
cer vicios. Toate actiunile si sentimentele noastre sunt n concordanta cu imaginea noastra
personala. Ne vom comporta asa cum credem ca suntem. Pur si simplu nu putem actiona astfel,
indiferent de cta vointa am da dovada. Cel care se socoteste un "ratat" va face n asa fel nct
sa rateze, orict de mult s-ar stradui sa cunoasca succesul si oricte sanse iar iesi n cale. Cel
care se socoteste "ghinionist" va face n asa fel nct sa demonstreze ca este ntr-adevar
victima "ghinionului".

Un agent de vnzari care se socoteste un incapabil si va ncepe prezentarea cu atitudine


descurajata. Aproape ca-si va cere scuze, invitnd pur si simplu sa fie refuzat. El va trezi
nencrederea potentialului cumparator si astfel va avea "dovada" ca imaginea sa personala este
cea corecta, este un tip antipatic, net inferior si un ratat.

Liceana care se socoteste urta si neatragatoare va gasi o cale sa demonstreze ca imaginea sa


personala este corecta. Daca un baiat i spune ca este draguta, ea se va gndi la alunita de pe
fata. Daca i se va spune ca are ochi frumosi, automat si va zice n gnd ca are nasul prea lung.
Atitudinea sa defensiva i va alunga, n cele din urma, pe toti potentialii admiratori, si astfel ea va
avea confirmarea faptului ca felul n care se percepe, ca fiind urta, reprezinta adevarul. Din
cauza asa zisului " adevar obiectiv", o persoana si da seama rareori ca problema consta n
evaluarea de sine.

Ne dam seama ca imaginea de sine poate fi dusmanul sau prietenul nostru, depinde; depinde daca
se hraneste din esecurile din trecut pentru a ne submina n prezent, sau daca se hraneste din
succesele trecute pentru a ne da curaj sa traim n prezent si sa progresam.

Trebuie sa descoperim secretul convietuirii cu propria persoana si sa nu ne temem de nimic. o


imagine personala sanatoasa este cheia convietuirii cu sine. Daca ne percepem realist si ne
acordam respectul meritat, acumulnd succesele si sentimentele, pastrndu-ne ncrederea n
sine n ciuda esecurilor si iertndu-ne propriile greseli, ajungem ntr-adevar sa traim n
armonie cu propria persoana. Trebuie sa practicam deprinderea de a ne accepta asa cum suntem,
n loc sa ne fortam sa devenim ceea ce nu suntem. Acceptarea de sine ne da ncredere, n timp
ce ncercarea de a tine pasul cu ceilalti duce la o stare de tensiune permanenta.

Pentru ca omul sa fie adaptabil si eficient, el trebuie sa fie format ca atare de timpuriu si ajutat sa-si
mentina disponibilitatile pe care le are la cote nalte de functionare. ntr-o lume a cautarilor si
eforturilor spre mai bine, referirea la o personalitate cu adevarat eficienta, nceteaza sa mai fie o
problema de conjunctura efemera si perisabila, devenind, dimpotriva, una de interes maximal.

IMAGINEA DE SINE NTRE OPINIE si ADEVAR

n viata de toate zilele, n relatiile interpersonale, fiecare dintre noi aspira la cunoasterea de sine
si de altul. Esalonat, fiecare individ ajunge sa-si formeze o imagine de sine conturndu-si n
acelasi timp si impresii si aprecieri despre ceilalti. Se elaboreaza, ncet si sigur o adevarata busola
a vietii care ne permite sa ne orientam mai mult sau mai putin eficient n paienjenisul vietii cu
urcusuri si coborsuri ca ntr-un adevarat spatiu mioritic.

Acest proces cuprinde sinteza a doua laturi: orice persoana abordeaza pe un altul pornind de la
sine, dupa cum reprezentarea despre altul face parte din procesul perceptiei de sine. Se pare ca
informatiile noastre privind formarea imaginii de sine si a modului de perceptie a celorlalti, a
semenilor - ceea ce s-a numit perceptie sociala - sunt destul de lacunare, nct simtul comun prin
adevaratele sale clisee a dominat adevarul obiectiv. n psihologia sociala prin cliseu se ntelege o
judecata simplificata care corespunde unei opinii modale (cu frecventa mare) ntr-un grup, care
deformeaza modul de gndire personal. n felul acesta, acest cliseu-prejudecata provine dintr-o
constiinta colectiva si este preluata de individ de la grupul caruia i apartine si se exprima sub
forma de reprezentari si aprecieri personale(Ioan Radu).

Aceste opinii pot contine o parte de adevar, dar pot fi si n ntregime o eroare sau o iluzie.
Concluzia ar fi ca n cadrul simtului comun adevarul si eroarea sunt indistincte.

Se poate da ca exemplu faptul ca n realitate ntlnim destui oameni care admit ideea ca
inteligenta sau noninteligenta se poate nscrie n fizionomia unei persoane. Este adevarat ca din
observarea expresiei mimice se pot obtine o serie de informatii privind dispozitia emotionala a
persoanei respective: vigoare sau oboseala, asprime sau blndete sufleteasca, dar nu putem
obtine date despre inteligenta nsasi.

Deci simtul comun este gata sa stabileasca usor corelatii ntre aspectele fizice si cele psihice pe
baza unor coincidente mai mult sau mai putin ntmplatoare ntlnite n experienta (Ioan
Radu).

Dar aici mai apare si o alta problema, omul e dotat cu un adevarat mecanism prin care simte nevoia
de a introduce "ordine n mediul natural si n ambianta sociala. n felul acesta el lipeste
adevarate "etichete" peste fapte, evenimente si comportamente riscnd simplificari grosolane
pentru a se orienta n ambianta. n felul acesta, fiecare om plaseaza pe ceilalti oameni n
categorii mai mult sau mai putin sumare pentru a-si face ct de ct o idee despre ceilalti. Astfel,
mintea noastra "controleaza" realitatea printr-o reductie a complexitatii si a diferentelor care o
compun. Avantajul este acela ca n acest chip se obtin posibile previziuni pentru anumite reactii si
chiar un posibil control asupra lor.

Doi autori americani, (Cooley si Maed), au aratat ca imaginea de sine rezulta din interiorizarea
schemei unui semen al nostru, adica psihogenetic copilul percepe propriile atribute mai nti la
altul si dupa aceea le recunoaste la el nsusi. ntelegerea propriei identitati este reflexul, (ecoul)
reactiilor celorlalte persoane fata de el, constiinta de sine este imaginea eului n oglinda sociala;
deci, genetic are loc o constructie simultana a imaginii de sine cu imaginea de altul. n principiu,
individul se cunoaste pe sine din ncercarile vietii, prin intermediul actelor sale de conduita, a
prestatiilor personale, a relatiilor sale cu altii att n mprejurari obisnuite, ct si n situatii

limita. Este firesc ca n cadrul acestor prestatii personale sa distingem o prima grupa de succese si
esecuri care constituie prin dinamica lor prima sursa de autocunoastere. Este firesc ca succesele
ridica nivelul de autoapreciere, n timp ce esecurile l coboara. Pe termen lung acest joc al celor
doua tendinte va duce la o stabilizare a imaginii de sine.

Apare apoi concomitent un al doilea factor: compararea cu altul si nscrierea individului n


contextul social. La acestea se adauga opinia grupului, adica imaginea sociala de sine. Toate aceste
elemente oferite de contextual social constituie matricea n care se cristalizeaza imaginea de sine.

Aici am atins o problema extrem de importanta: socializarea, aceasta reprezinta cel mai amplu si
mai complex proces prin care indivizii devin nu doar fiinte sociale, ci si umane ca atare. Socializarea
se delimiteaza n doua etape: primara si secundara (Petru Ilut).

Socializarea primara are loc n copilarie si presupun achizitionarea unor cunostinte, deprinderi,
valori, atitudini si comportamente umane. n acest fel, se interiorizeaza lumea sociala, se
cristalizeaza versiunea subiectiva a realitatii obiective (socioumane).

n viata copilului, care se naste ntr-o structura sociala, apar primele persoane semnificante:
parintii. Daca acesta se naste ntr-o lume saraca, el absoarbe perspective respectivelor paturi
asupra lumii sociale, dar la care adauga particularitatile atasate de parintii lui. n procesul
necontenitei interactiuni dintre individul n crestere si ceilalti (n speta cei semnificativi) are loc
formarea eului, identitatii si imaginii de sine. De retinut ca un copil nu poate alege persoanele
semnificative, iar identificarea cu ele este automata, dupa cum interiorizarea unei relatii anume este
si ea inevitabila. Copilul nu realizeaza diversitatea din jurul lui, de aceea si nchipuie ca mediul
din jurul sau este "singura lume existenta si imaginabila" (Petru Ilut)

Apare la un moment dat socializarea secundara, n cadrul caeia are loc o interiorizare a normelor,
cerintelor, a informatiilor, a valorilor promovate. si aici functioneaza persoane semnificative, dar
deosebirea e ca n acest caz individul are un anumit control asupra lor, n sensul ca poate
renunta la unele n favoarea altora, ca poate selecta din potentialul relatiilor interpersonale pe
acelea care i confirma stima de sine. n aceasta etapa are loc trecerea de la gndirea concreta
la gndirea abstracta, de la copilarie la adolescenta. n concluzie, relatiile fata n fata,
comunicarea verbala si nonverbala n grupurile, comunitatile restrnse ramn n continuare de
importanta vitala.

n perioada copilariei mici are loc un fenomen numit centrarea pe sine. Daca punem
ntrebarea:"cine fuge mai tare dintre baietii de aici ?" vom primi raspuns din partea tuturor Eu".
Interpretarea este urmatoarea: n absenta unor reper sau norme de comparatie copilul se
proiecteaza pe sine drept etalon implicit, ceea ce are ca efect o supraestimare, o dilatare" a imaginii
de sine. Ulterior, pe masura ce nainteaza n vrsta colectivul din scoala ofera un termen de
comparatie n activitatile comune. Ca urmare, autoaprecierea copilului devine din ce n ce mai
modesta, avnd loc o crestere a obiectivitatii. (Ioan Radu)

Un rol important n formarea imaginii de sine l joaca constiinta eficientei proprii. Aceasta va
determina la subiect o valoare motivationala deosebita, care la rndul ei va determina o crestere
apreciabila a nivelului de aspiratie, care la rndul lui va spori considerabil perseverenta si investitia
de efort pe termen mai lung. Problema care se pune n acest moment este sa ntelegem cum la

acelasi nivel aptitudinal performantele obtinute de subiect sunt total diferite n functie de
autoaprecierea eficientei proprii. Acest lucru poate sa presupuna o evolutie n dublu sens: att
ascendenta (din succes n succes) ct si descendenta (din esec n esec). Un exemplu concret
l constituie modul n care o persoana sau alta rezista la actiunea factorilor de stres. Rezultatele
sunt diferite; astfel, la o persoana cu o constiinta a eficientei scazute (cum ar fi la anxiosi si
depresivi) apare o decompensare rapida la confruntarea cu un factor stresant, mergnd chiar
pna la diminuarea sistemului imunitar. La polul opus, o persoana care abordeaza cu ncredere
ncercarile vietii nu se expune la modificari fiziologice defavorabile. Astfel, imaginea de sine nu
este un simplu epifenomen, ci ea este nsotita de modificari pe toata scala sistemului bio-psihosocial. Omul participa cu ntreaga lui fiinta la evenimentele vietii cotidiene (A. Bandura).

Apare limpede ca vietile noastre nu reprezinta doar desfasurarea unui program natural genetic dat
de la nastere, ci conjunctia acestuia cu deciziile altora n legatura cu noi (n copilarie) si mai apoi
cu propriile alegeri ntre diverse alternative de moduri de viata. Aceasta mpletire ntre factorii
natural-ereditari si socializanti educative este nsa att de fina si complexa, inextricabila, nct
greu ne putem pronunta asupra ponderii unora sau altora n edificarea aspectelor legate de autostima si auto-eficienta. Sigur nsa ca optiunile de viata, ncrederea n posibilitatile proprii si n
eficienta de sine sunt drastic limitate social, att la nivel micro (mediul familial, profesie etc.) ct si
la nivel macrosocial. Se pare ca corelatia pozitiva ntre eficacitatea de sine si performanta se
datoreaza chiar si producerii unor anumite substante biochimice endogene care anihileaza oboseala
si durerea provocata de eforturi fizice prelungite n cazul activitatii unor sportive de performanta (A.
Bandura).

Psihosociologii se pare ca nu au studiat nca n profunzime conditiile concrete n care noi


cautam sa ne mbunatatim pe noi nsine, ce atributii sunt prioritare n acest efort si ce surse de
informatie folosim. Chiar iluziile pozitive despre noi nsine care nsa nu merg prea departe de
datele reale, pot crea functii adaptative si pot contribui la cresterea de sine. Se ajunge la ideea mai
veche a lui Adler a compensarii, potrivit careia persoanele care nu au aptitudini sau nu reusesc
ntr-un domeniu si focalizeaza potentialitatile n altul, unde cred ca vor avea succes, unde se
vor afirma. De exemplu o fata mai putin atragatoare se va concentra asupra performantelor sale
academice.

DETERMINANTELE SOCIALE ALE AUTOAPRECIERII

n mod concret, tnarul ca si adultul ia act de opiniile si aprecierile colectivului, n situatii de


grup, n activitati colective (munca scoala etc.), sau n relatiile zilnice cu ceilalti. Sesizarea
imaginii de sine n viziunea celorlalti este numita metaperceptie. nainte de a fi nsusite,
interiorizate, aprecierile colectivului devin vizibile n contactele interpersonale. Dar fiecare
adolescent sau tnar face parte simultan din mai multe grupuri care se intersecteaza: familia, clasa
de elevi, grupa de munca, formatia culturala, echipa sportiva, anturajul prietenilor etc. n acest fel,
unitatii imaginii de sine i se opune multiplicitatea imaginilor sociale(parinti, profesori, colegi de scoala
si de munca, sefi ierarhici, etc.).

Se poate face distinctie ntre imaginea sociala de sine, adica opinia, aprecierea grupului cunoscuta
de subiect si imaginea de sine, adica cum se vede subiectul pe el nsusi. Cele doua reprezentari
sunt genetic strns legate (I. Radu).

Imaginea pe care o promoveaza grupul si ponderea ei, depinde de stadiul de dezvoltare a


tnarului. Astfel, la adolescenti, reprezentarea de sine este mai labila si mai fragmentara, fiind n
permanenta confruntare cu opinia grupului. scolarul mai mare ntelege faptul ca ceilalti l privesc
n chipuri diferite. n consecinta, are loc un proces continuu de decantare si formare, nct
preluarea versiunii sociale este rezultatul unor aproximari succesive, fiind ntotdeauna filtrata prin
prisma autoperceptiei (I. Radu). Deci imaginea de sine nu este un simplu ecou al aprecierii celorlalti.

S-au facut numeroase cercetari pe aceasta tema. Mentionam pe aceea prin care s-a cerut
subiectilor adolescenti sa raspunda prin "da" sau "nu", descriindu-se pe sine mai nti, asa cum
stie el ca l apreciaza tatal sau, mama sa, apoi o alta persoana matura semnificativa si, n
sfrsit, colegii: baieti si fete. Dupa aceea, urma sa completeze chestionarul descriindu-se ct mai
sincer potrivit versiunii intime a imaginii de sine. S-au pus apoi n paralel datele si s-au determinat
coeficientii de corelatie. Apar sensibil apropiate parerile parintilor, precum si opiniile colegilor, baieti
si fete, asa cum sunt sesizate de subiect ("r" este de ordinul 0, 80 si 0, 90).
ntre ele, cele doua categorii de imagini-ale parintilor si ale colegilor - asa cum sunt percepute de
subiect-se deosebesc destul de mult, valorile lui "r. " variind ntre 0, 53 si 0, 60. imaginea proprie
de sine se situeaza ntre cele doua aprecieri, apropriindu-se, dupa aceste date, mai mult de opinia
parintilor de ct a colegilor, cei dinti aratndu-se nclinati sa faca mai mult aprecieri pozitive.

Dincolo de cifre trebuie sa retinem urmatoarele aspecte: n primul rnd, distinctia dintre faptul
autentic si simplul conformism. n al doilea rnd trebuie acordata atentie actiunii mecanismelor de
proiectie si de aparare a eului. Astfel, un elev slab la nvatatura declara reusita scolara o
nonvaloare, un copil plapnd pune n prim-plan vigoarea fizica, un altul mai putin cinstit atribuie
onestitatii un loc minor; o fata frumoasa subapreciaza aceasta calitate pentru ca o poseda, un copil
inteligent aseaza aceasta nsusire pe la mijlocul scarii ntruct o are, etc. (I. Radu).

Apare deci acest joc de compensari si de proiectii care actioneaza pe fondul modelului propus de
societate. Ancheta psihosociala surprinde anumite tendinte cu caracter statistic, n spatele carora
regasim un ghem complicat de interactiuni.

Imaginea de sine mai are calitatea de a se proiecta n viitor. Numai ca tinerii proveniti din paturile
sarace care traiesc experienta frustrarii vor fi mpiedicati sa-si proiecteze cu ndrazneala
sperantele. Preocupati de obtinerea mijloacelor de existenta traiesc ntr-o perspectiva limitata a
zilei de mine. ncrederea n sine se prezinta la cote foarte modeste. Reducerea la scara vietii a
imaginii de sine si a nivelului de aspiratie este o cucerire a maturitatii.

n plus de toate acestea trebuie sa tinem cont ca fiecare persoana face n mod spontan
anticipatii, predictii, se angajeaza n abstractii si generalizari pe cont propriu, elaboreaza
"constructe" mentale bipolare: alb-negru, usor-greu, amical-ostil. Aceste constructe mentale permit
nu numai sa "etichetam" lucrurile, persoanele, elementele universului nostru dar sa ncercam si
predictii. Astfel subiectul evalueaza, clasifica persoanele cu care este confruntat. Evantaiul de
"etichete" se poate largi sau restrnge n functie si de experienta de viata.
Oamenii tind sa faca o buna impresie celorlalti. Sunt cunoscute cteva gesturi caracteristice (dupa
R. Baron si D. Byrne).

- conformismul, tendinta de a mpartasii opiniile si valorile celuilalt;

- etalarea aptitudinilor si succeselor proprii, daca o asemenea cerere a fost adresata;


- mimarea modestiei, mai ales cnd aceasta se asociaza cu performante, succese;
- asocierea n fapt sau n relatari cu persoane de prestigiu;

Aceste gesturi reprezinta tehnici sociale verificate de a face impresie buna altora, iar cunoasterea lor
poate dezvalui mai usor disimularea acolo unde ea exista.

IMAGINEA PERSONALA - CHEIA PENTRU O VIAtA MAI BUNA

Studiile efectuate de diversi psihologi arata ca ntelegerea psihologiei sinelui poate nsemna
diferenta dintre reusita si esec, dintre dragoste si ura, dintre amaraciune si fericire. Descoperirea
adevaratului eu poate salva casniciile destramate, poate remodela o cariera gresita si transforma
victimele" esecului de personalitate". Indiferent ca ne dam seama sau nu, absolut toti avem o
imagine mentala a noastra. Poate fi una vaga sau prost definita, dar constientul nostru o sesizeaza.
S-ar putea uneori, chiar sa nu fie recunoscuta de catre constient, dar ea exista pna n cele mai
mici amanunte. Imaginea personala este parerea noastra despre ce fel de persoana suntem. Ea a
fost creata din propriile noastre convingeri despre noi nsine. Dar majoritatea acestor convingeri
despre noi nsine s-au format n subconstient din experientele trecutului, din succese si esecuri,
din umilinte, din triumfuri si din felul cum au reactionat altii fata de noi, mai ales n prima copilarie.

Din toate acestea noi am construit mental un " sine "(sau o imagine de sine). De ndata ce o idee
sau o convingere despre noi intra n imagine, ea devine automat " adevarata" n ceea ce ne
priveste. Noi nu-i putem pune la ndoiala validitatea, ci actionam conform ei ca si cum ar fi fost
reala. Odata construita, toate actiunile noastre sentimentele si comportamentul - chiar si capacitatile
noastre - sunt ntotdeauna n concordanta cu imaginea personala. Vom actiona "conform "
persoanei pe care o concepem. Pur si simplu nu putem actiona altfel, n ciuda tuturor eforturilor
constiente si a vointei.

Imaginea personala este o " premisa", o baza pe care se construieste ntreaga personalitate,
comportamentul si chiar o parte din ntmplari. Din aceasta cauza, experientele noastre par sa
verifice si deci sa ntareasca imaginea noastra personala, ajungndu-se la un cerc vicios din care
cu greu se mai poate iesi. Astfel o tnara care are o imagine de sine conform careia nimeni n-o
place, se va trezi evitata la reuniuni. Ea pur si simplu invita aceasta reactie de respingere. Expresia
ei jalnica, maniera sa vesnic abatuta, nerabdarea de a placea sau ostilitatea subconstienta fata de
cei pe care anticipeaza ca o vor jigni - toate acestea fac sa fie ndepartati cei pe care i-ar fi putut
atrage. (Bobbe Sommer)

n concluzie, pentru "a trai" cu adevarat, adica pentru a gasi viata satisfacator de rezonabila, este
nevoie de o imagine personala adecvata si realista pe care s-o acceptam. Trebuie sa ne acceptam
singuri. Trebuie sa ne stimam. Nivelul stimei de sine afecteaza puternic performantele n toate
activitatile, o joasa stima de sine sporeste riscul insucceselor, determinnd astfel o viziune si mai
sumbra asupra propriei persoane.

Stima de sine este profund legata de raportul dintre sinele autoperceput si sinele ideal (dorit), adica
modul n care am vrea sa arate, sub multiple aspecte, persoana noastra. Dupa unii autori distanta
dintre sinele actual si cel dorit ne da masura pretuirii (stimei) de sine. S-a constatat ca o diferenta

mare ntre sinele actual (perceput) si sinele dorit conduce la stari deprimante. Trebuie sa ne
stimam, trebuie sa avem un eu n care sa avem ncredere. Trebuie sa avem un eu de care sa nu
ne fie rusine si pe care sa-l putem exprima liber, creator, nencercnd sa-l ascundem. Trebuie sa
avem un eu care sa corespunda realitatii, pentru a functiona eficient n lumea reala. Trebuie sa ne
cunoastem att punctele tari ct si punctele slabe si sa fim onesti n ambele directii. Imaginea
noastra personala trebuie sa fie o aproximare rezonabila a noastra, nefiind nici mai mult dect ceea
ce suntem, nici mai putin.

Atunci cnd aceasta imagine este intacta si sigura, ne simtim bine. Cnd este amenintata, ne
simtim nelinistiti si nesiguri. Cnd este potrivita si ne simtim ntru totul mndri de ea, capatam
ncredere n sine. Ne simtim liberi sa fim noi nsine si sa ne exprimam ca atare. Atunci
functionam optim. Atunci cnd imaginea personala devine obiect de rusine, avem tendinta s-o
ascundem si sa n-o etalam. Exprimarea creatoare este blocata, devenim ostili si greu de abordat.

Imaginea de sine si obiceiurile noastre au tendinta de a functiona mpreuna. Obiceiurile trebuie


socotite un fel de haine ale personalitatii noastre. Ele nu sunt accidentale sau ntmplatoare. Le
avem pentru ca n-i se potrivesc. Ele sunt n concordanta cu imaginea de sine si cu tiparul ntregii
noastre personalitati. Atunci cnd dezvoltam n mod constient si deliberat obiceiuri noi, mai bune,
imaginea personala are tendinta sa depaseasca vechile obiceiuri construind noi tipare. (Bobbe
Sommer)

Imaginea de sine stabileste limitele a cea ce poti si a ceea ce nu poti reusi. Ct de usor este sa ne
identificam cu dezamagirile si esecurile noastre. n loc sa ne spunem " N-am reusit sa obtinem
slujba pe care o voiam", noi tragem concluzia "Sunt un ratat". n loc sa gndim "Relatia asta n-a
mers", ne spunem "Nimeni nu ma vrea". Ca urmare a acestei autoetichetari negative, suntem prinsi
n spatele unui zid de frica, anxietate, sentiment de vinovatie, al autocondamnarii si al urii de sine.

Se pare ca realizarea personala este un concept subiectiv. Pentru unii el nseamna bani si bunuri
personale. Pentru altii, el nseamna o viata de familie si relatii personale. Pentru altii, el poate fi
masurat n realizari sentimentale, intelectuale, trupesti sau spirituale. Oricare ar fi e bine ca
realizarile sa le masuram dupa propriile noastre standarde, si nu ale altora, ale mamei, tatalui sau
oricine altcineva. Suntem datori sa ne simtim bine asa cum suntem. Chiar suntem datori sa ne
concentram asupra calitatilor noastre asa cum sunt ele.

Trebuie sa avem grija ce le spunem copiilor. S-ar putea sa fie de acord cu vorbele noastre. nainte
de a spune unui copil ca e "prost", "nendemnatic", "rau", sau "o mare dezamagire", este
important ca un parinte sa-si puna ntrebarea "oare n acest fel doresc eu sa se perceapa pe sine
fetita sau baiatul meu ?".

Sistemul nostru de convingeri ncepe n copilarie, cu "reprosurile" pe care le primim din partea
parintilor. Aceste reprosuri sunt primii indicatori ai valorii noastre personale. Pe masura ce crestem si
ne dezvoltam, ne sunt aduse n fata alte oglinzi de catre membrii familie, de catre colegi si
profesori. Aceste reflectari ale imaginii noastre formeaza baza imaginii de sine pe masura ce ne
maturizam. Daca nsa constientizam toate acestea si le privim cu un ochi critic, rareori rezistam
unei analize atente.

Crend convingeri pozitive parintii si pot educa sanatos copii. Trebuie sa fim atenti cu lucrurile pe
care le spunem despre si n prezenta copiilor. Exemplu: "ai facut o greseala" este o declaratie
corectiva care ajuta copilul sa ramna pe drumul cel bun. Dar o afirmatie d genul " esti o eroare a
naturii", este un mesaj negativ pe care, din pacate, prea multi parinti l transmit copiilor n mod
deliberat sau nu. (Bobbe Sommer)

Suntem permanent bombardati din ziua n care ne - am nascut cu tot felul de sugestii limitative.
Daca profesorul se simte deprimat, daca-i considera prosti pe elevii sai, sau daca metoda lui nu
functioneaza, este posibil ca elevii sa-si dea seama de asta si sa le fie afectat randamentul.

O imagine de sine pozitiva ne da posibilitatea de a stabili o stacheta mai nalta pentru reusita n
viata, ne poate transforma ntr-o persoana care rezolva problemele si nu care le acumuleaza, ne
poate controla stresul pentru ca acesta sa nu se transforme n disperare, ne poate ajuta sa
obtinem relaxarea necesara sanatatii fizice, ne sprijina n afirmarea spiritului si a entuziasmului
pentru viata, ne stimuleaza perseverenta chiar si n mprejurari dificile, ne ajuta sa transformam
un moment de criza ntr-o sansa si nu ntr-o nfrngere, ne indica drumul de urmat spre o
directie pozitiva.

Dupa cum spunea Maxwell Maltz scopul fiecaruia dintre noi este sa traiasca mai mult si mai bine.
indiferent care ar fi definitia fericirii ea nu poate fi traita dect n masura n care ti traiesti cu
adevarat viata. Sa-ti traiesti cu adevarat viata nseamna, ntre multe alte lucruri, mai multe
reusite, atingerea unor scopuri valoroase, mai multa dragoste primita si daruita, mai multa sanatate
si bucurie, mai multa fericire pentru noi si ceilalti. Nu trebuie sa ne limitam viata, gndindu-ne ca nu
merita sau ca n-o meritam.

ncheiem prin a spune ca " cele mai fascinante schimbari ale secolului XXI nu vor avea loc datorita
tehnologiei, ci datorita extinderii conceptului a ceea ce nseamna sa fi OM" (John Naisbitt).

Povesti.. cu tilc ( Dileme.. etice )


A CE AI FACE TU?
Esti singura in masina si conduci intr-o noapte furtunoasa; cand treci pe
langa o statie de autobuz, vezi 3 persoane asteptand autobuzul:
1. o batranica bolnava care pare pe moarte
2. un vechi prieten care ti-a salvat viata
3. iubitul ideal pe care asteptai de o viata sa il intalnesti.
Pe care l-ai lua in masina, daca ar exista posibilitatea ca langa sofer sa
stea un singur pasager? Gandeste-te bine inainte sa continui...
Aceasta este o problema etica/morala care a fost folosita ca parte a unui

interviu pentru o slujba.


Poti sa iei batrana, intrucat ea e pe moarte; sau poti sa il alegi pe vechiul tau prieten care
ti-a salvat viata, si astfel sa te revansezi. Si totusi, sansa de a gasi partenerul ideal s-ar
putea sa nu ti se mai ofere.
Raspunsul candidatului care a obtinut slujba a fost:
"I-as da cheile de la masina prietenului meu sa o duca pe batrana la spital
si as astepta autobuzul alaturi de partenerul ideal"
Uneori, avem mult de castigat daca renuntam la limitarea unei gandiri
incapatanate. Nu uita niciodata sa ai o viziune de ansamblu.

B. DOUA INTREBARI DE ETICA

1. Prima intrebare:
Sa presupunem ca stii o femeie insarcinata care deja are 8 copii. Trei dintre ei sunt surzi,
doi sunt orbi si unul este dezechilibret mintal.
Femeia are sifilis. Ai sfatui-o sa faca un avort?
2. A doua intrebare :
Este momentul alegerii presedintelui lumii si votul tau va determina cine este alesul. Iata-i
pe cei trei candidati:
Candidatul A are legaturi cu politicieni corupti si crede in astrologie. A avut doua amante.
Fumeaza ca o locomotiva si bea 8 pana la 10 pahare pe zi.
Candidatul B a fost concediat de doua ori, doarme pana dupa pranz, in facultate se droga si
bea un sfert de litru de whisky in fiecare noapte.
Candidatul C este un medaliat si un erou de razboi. Este un vegetarian convins, consuma
doar bere si asta ocazional si nu a avut nici o data legaturi extraconjugale.
Dintre acesti trei candidati, pe care l-ai alege (sincer)? Alege, nu trisa si citeste raspunsul de
mai jos.
Candidatul A este Franklin D. Roosevelt ...
Candidatul B este Winston Churchill.
Candidatul C este Adolf Hitler. .
Trebuie sa fii intotdeauna atent cu cei care traiesc prea ..sanatos !!!
Apropo, daca la intrebarea despre avort ai raspuns afirmativ, tocmai l-ai omorat pe

Beethoven!
C. CE ESTE IMPORTANT PENTRU TINE
Un bstinas american si prietenul lui treceau, in centrul orasului New York , pe lng Times
Square in Manhattan . Era in timpul prnzului si strzile erau pline de oameni. Masinile
claxonau, frnele taxiurilor scrtiau pe la colturi, sirenele zorniau, sunetele orasului erau
asurzitoare.
Deodat, bstinasul spune, "Aud un greiere!"
Prietenul sau spune: "Ce? Esti nebun? Cum poti sa auzi un greiere in glgia asta!"
"Nu, sunt sigur!" a spus el, "Am auzit un greiere!".
"E o nebunie," i-a rspuns prietenul.
Insa el ascult cu atentie un moment si apoi se ndrept, traversnd strada, spre un ghiveci
de ciment, in care cresteau niste plante. S-a uitat la ele si pe sub crengile lor a descoperit
un mic greiere.
Amicul su a fost pur si simplu uimit. "E incredibil! Cred ca ai urechi supraomenesti!"
"Nu", a spus bstinasul. "Urechile mele nu sunt cu nimic diferite de ale tale. Depinde ce vrei
sa asculti."
"Dar nu se poate!" a spus prietenul. "N-as putea auzi un greier, in asa o glgie."
"Da, ntr-adevr," a venit replica. "Depinde ce este cu adevrat important pentru tine. Hai
s-ti art!"
A bgat mana in buzunar si a scos cteva monede, pe care, in mod discret, le-a scpat pe
trotuar. Atunci, in ciuda zgomotului soselei aglomerate, care le surzea urechile, au putut
observa pe o raza de 20 de metri distant, fiecare cap ntorcndu-se s vad dac banii
czuti nu erau ai lor.
"Ai nteles ce vreau s spun?" a ntrebat bstinasul american.
"Totul depinde de ce este important pentru tine."
D. FACETI CEVA DIFERIT

O femeie btrna din China avea doua vase mari, pe care le atrna de cele dou capete ale
unui bt si le cra pe dup gt. Un vas era crpat, pe cnd celalalt era perfect si tot timpul
aducea ntreaga cantitate de apa. La sfrsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana
acas, vasul crpat ajungea doar pe jumtate.
Timp de doi ani, asta se ntmpla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumtate de ap.
Binenteles, vasul bun era mndru de realizrile sale. Dar bietului vas
crpat i era att de rusine cu imperfectiunea sa, se simtea att de ru ca nu putea face
dect jumtate din munca pentru care fusese menit!

Dup 2 ani de asa zis nereusit, dup cum credea el, i-a vorbit ntr-o zi femeii lng izvor:
"M simt att de rusinat, pentru ca aceast crptur face ca apa sa se scurg pe tot
drumul pn acas!"
Btrna a zmbit, "Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, ins pe cealalt nu?"
"Asta pentru ca am stiut defectul tu si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii si,
in fiecare zi, n timp ce ne ntoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa
cu ele. Dac nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care mprospteaz casa."
Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. nsa crpturile si defectele ne fac viata
mpreun att de interesant si ne rspltesc att de mult! Trebuie sa luam fiecare persoan
asa cum este si s cutm ce este bun in ea.
DECI, pentru prietenii mei: va urez sa aveti o zi bun si nu uitati sa mirositi florile de pe
partea voastr a drumului!
Morala: Crptura vasului nu nseamn sfrsitul, ci o posibilitate de a face ceva diferit!
Numrati-v binecuvntrile...!!

" Dilemele " mi-au fost trimise de pe internet, iar acum este cea mai buna ocazie sa fie "
folosite "

S-ar putea să vă placă și