Paleologii si caderea Imperiului Bizantin (1261-1453)

Cruciadele si dominatia latina au lasat Imp. Bizantin intr-o stare de epuizare

economica aaccentuata (teritoriul ramas era ca umbra celui din timpul Comnenilor)
palate si cartiere erau in ruina in urma celor intamplate in 1204. Sperantele revenirii erau
minime iar negustorii venetieni si genovezi exploatau maxim comertul cu Orientul
Grecesc. Teritoriul Bizantului: in Asia Mica imperiul de la Niceea; in Europa Tracia si o
parte din Macedonia.
In jurul lor erau state independente ostile: Trebizonda, Despotatul de Epir si
Ducatul Nepratos. Nenumaratele insule si majoritatea localitatilor de pe coasta erau in
mainile genovezilor/venetienilor. In occident se aflau Serbia, Bulgaria si turcii. Asa era
situatia atunci cand Mihail VIII (1259-1282) a patruns in C-pol.
Ultima perioada a Imp. Bizantin (1261-1453) are 2 etape: 1. domnia lui Mihail VIII
si 2. cea a succesorilor sai. Lui Mihail ii urmeaza Andronic II (1282-1328), marcat de o
ruptura insotita de decadenta bizantina. Mihail VIII a avut ca obiectiv impiedicarea
ofensivei latine in Orient, activitatea si succesul politicii facand din el ultimul mare
imparat al Bizantului. Succesorii sai nu au putut face altceva decat sa intarzie
dezvodamantul iminent. Andronic II si Andronic III (1328-1341) au asistat neputinciosi la
cresterea puterii turcilor in Asia. Ioan V (1341-1391) si Ioan VI Cantacuzino (1341-1355)
au vazut cum srbii lui Duan ajungeau la portile C-polului, precum si primele cuceriri
turcesti din Europa. Urmeaza Manuel II (1391-1425) si Ioan VIII (1425-1448), sub care
progresul turcilor a redus imperiul la capitala, iar calatoriile umilitoare ale acestora in
Occident pentru a cere ajutor au ramas infructuoase.
Deznodamantul a survenit pe 29 MAI 1453, cand ultimul imparat bizantin,
Constantin XI a murit eroic pe zidurile C-polului, care era asaltat de turci.
Situatia interna si externa a imperiului
In ultima perioada, imparatii au fost nevoiti sa faca fata unor mari dificultati
financiare, introducand taxe si impozite noi, asupra categoriilor care fusesera exceptate.
Aceste masuri nu au putut fi eficiente intr-un stat al carui comert se afla in mana
strainilor. Imperiul n-a mai putut intretine flota si pe soldati, fapt pentru care aveau loc
des revolte. Disputele religioase au fost reflexul agitatiei politice si mai ales disputei in
jurul unirii cu Roma.
Dupa moartea lui Teodor II Laskaris (1254-1258) coroana imperiala a revenit fiului
(minor) Ioan IV Laskaris (1258-1261), regent fiind George Muzalon care va fi asasinat de
catre Mihail Paleologul, care preia regena.
Mihail provenea dintr-o familie aristocratica, avea sprijinul armatei si al clerului,
ascensiunea sa datorandu-se meritelor sale si situatiei externe care cerea o conducere
ferma. Alcatuirea unei noi coaliii occidentale condusa de Manfred (regele Siciliei si fiul

lui Frederich II Hohenstaufen) si Mihail II (1237-1271 despotul Epirului) impotriva

Bizantului. Alianta este sustinuta si de regele srb Uro I (care era nelinistit de
ascensiunea Bizantului).
Mihail VIII + Ioan Paleologul (fratele sau) a obtinut o victorie stralucita in toamna
1259 pe Valea Patagoniei, luand prizonier pe principele Ahaiei (pe care il elibereaza in
schimbul unor localitati din Peloponez). Mihail VIII, de frica unei contraofensive a
venetienilor, va incheia o alianta in 1261 la Genova, care permite patrunderea pe piata
bizantina a genovezilor, care preiau suprematia comerciala in Orient (detinuta de
venetieni).
Alt eveniment f. important: incoronarea lui Mihail VIII in Biserica Sf. Sofia de catre
Patriarhul Arsenie pe 15 august 1261 simbolizeaza renasterea Imp. Bizantin si crearea
unei noi dinastii (domneste 200 de ani).
Pe plan extern, Bizantul era amenintat de Occidentali: Grecia era sub dominatia
latinilor (Despotatele de Epir, Morena, Atena Ahaia Epirul si Tesalia erau ostile
Bizantului). Srbii si bulgarii isi marisera regatele in dauna Bizantului, dar nu erau in stare
sa organizeze actiuni ostile decat prin aliante.
In Occident inamicul puternic era Regatul Siciliei, devenit foarte periculos dupa
moartea lui Manfred si venirea lui Carol de Anjou, un devotat al scaunului papal incepe
o perioada de aliante conjuncturale cu srbii lui Uro sau cu bulgarii arului Constantin
impotriva lui Mihail VIII, puse la cale de Carol de Anjou.
Mihail VIII s-a dovedit a fi un bun diplomat, reusind sa rezolve problemele prin
abilitatea politica si nu prin forta militara. De partea lui Mihail era regele Frantei Ludovic
IX, care prin participarea la cruciada impotriva arabilor, l-a impiedicat pe fratele sau
(Carol de Anjou) sa atace C-polul. Situatia este atenuata si de papa Grigorie X (12711276), care in schimbul neutralitatii lui Carol, ii cere lui Mihail accelerarea tentativelor de
unire.

Incercari de unire cu Roma

Bizantinii trebuia sa faca o alegere: fie erau acceptate conditiile latinilor si era
reconstruita lumea crestina in vederea inlaturarii pericolului otoman (cu riscul unei
disolutii intr-un crestinism strain), fie isi prezervau spiritualitatea traditionala prin
abandonarea oricarei sperante de conservare a Imperiului Oriental. Alegand cea de-a
doua solutie, bizantinii au ales moartea lor politica, infrangerea de catre turci, si au
respins moartea lor culturala, care ar fi venit prin unirea cu Roma.
Mihail VIII a incercat sa convina clerul ortodox de necesitatea unirii cu Roma si
trimite o delegatie la Lyon (fostul patriarh Gherman, istoricul George Acropolites si
Teofan mitropolitul de la Niceea). Adpetii unirii l-au castigat de partea lor si pe Ioan
2

Vekkos (teolog de frunte). Chiar daca divergentele doctrinale nu se agravasera, iar

dogma romana avea unii partizani (Ioan Vekkos si Dimitrios Cydones un secol mai tarziu)
bizantinii aveau mari rezerve in privinta pretentiilor disciplinare ale Romei. Lumea
ortodoxa nu putea accepta evolutia monarhica tot mai evidenta a Romei din sec. XI. Daca
recunoasterea suprematiei teoretice a papei putea fi admisa, nu putea fi tolerata
impunerea unei dogme de catre acesta. Nici chiar partizanii unirii nu acceptau ca papa sa
devine o autoritate in materie de credinta, in afara sinodului.
Dupa reforma gregoriana, autocratia romana a respins ideea unui sinod, singurul
loc in care bizantinii ar fi acceptat sa realizeze unirea. Unirea devenise astfel o afacere
pur politica, ce urma sa asigure Bizantului sprijinul roman in lupta vs. musulmani. Unirea
s-a realizat la 6 iulie 1274 la Lyon, si nu a fost inteleasa nici de cler, nici de popor. Va fi
respinsa de statele disidente (Epirul si Tesalia), ea a fost abandonata si de Andronic II (fiul
lui Mihail) in momentul in care necesitatile politice nu o mai cereau.
Tentativele facute de catre Andronic III, Ioan V si Manuel II au culminat cu o
adevarata catastrofa spirituala pentru biserica Bizantina: conciliul de la Ferrara-Florena
(1438-9), care s-a incheiat cu capitularea in fata Romei. Trebuie sa ne imaginam deruta in
care se aflau bizantinii in fata iminentei distrugeri a imperiului de catre Islam si presiunea
financiara exercitata de latini (nu aveau bani pentru a se intoarce la C-pol) + presiuni
psihologice din partea imparatului si a intrigilor latinizante care urmareau realizarea cu
orice pret a unirii.
Faptul ca Marcu Eugenicul, episcopul Efesului, nu a semnat actul de unire, l-a facut
pe acesta sa devina practic reprezentantul autorizat al credintei BO. Revenind la C-pol,
bizantinii au respins unirea care le fusese impusa, iar caderea imperiului, la cativa ani mai
tarziu, elimina in mod tragic ratiunea acestui act. Imperiul pentru care unii erau gata sa
sacrifice Ortodoxia inceta sa mai existe.
Problema unitatii Bisericilor a fost multa vreme amestecata cu minciuna si calculul.
Biserica nu cunoastea decat unitatea, deci nu putea recunoaste un eventual acord de
unire. Indepartarea mutuala a Orientului de Occident s-a incheiat printr-o separare
completa: Orientul ortodox si Occidentul catolic.
Unirea de la Lyon (1274) a fost urmata de consecinte. Pe plan extern, situatia
politica s-a ameliorat. Carol de Anjou si venetienii au oprit atacul asupra C-polului, iar
Mihail VIII a obtinut unele victorii pe mare impotriva venetienilor. Pe plan intern, Mihail
VIII a declansat o ampla actiune de persecutare a celor ce nu acceptau unirea. Dupa
moartea lui Carol de Anjou (1282), imparatul a scapat de cea mai grea amenintare din
vremea sa, diminuand totodata si puterea de actiune a sarbilor si bulgarilor.
Imperiul Bizantin sub urmasii lui Mihail VIII. Primele conflicte cu turcii otomani
Dupa moartea lui Mihail VIII (1282) a inceput declinul Imperiului Bizantin. Cauze
multiple: incapacitatea urmasilor lui Mihail de a gestiona situatiile de criza, structura
3

sociala si economica fragila a Bizantului,

genovezilor/venetienilor pe pietele interne bizantine.

patrunderea

progresiva

Sub urmasul sau, Andronic II, asistam la inmultirea problemelor interne criza
financiara l-a obligat sa renunte la intretinerea flotei si sa lase apararea maritima pe
seama genovezilor. Mare greseala: Imp. Bizantin depindea d.p.d.v. economic si militar de
genovezi. Andronic II a limitat si efectivele armatei terestre, neputand rezista turcilor.
Pe plan religios a avut o atitudine diferite de tatal sau, fiind un adversar al unirii de
la Lyon. L-a inlocuit pe Patriarhul Ioan Vekkos cu Iosif, la fel si pe toti functionarii care
acceptasera unirea. Andronic a avizat statutul Muntelui Athos, prin hrisovul din 1291, el
trecand manastirile sub autoritatea directa a patriarhului! Protosul Sf. Munte, din
vremea lui Alexios I, era confirmat de imparat acum era recunoscut de patriarh.
Sub Andronic II a fost alcatuita o noua Notitia episcopatum, fiind mentionate si
Mitropolia Viciniei si Episcopia Vlahilor.
Slabiciunile pe plan intern au condus la o politica externa modesta, asigurarea
linistii fiind facuta prin tratative de pace cu popoarele din N, S, E si V. Andronic II a comis
o greseala grava amestecandu-se in conflictul dintre venetieni si genovezi (1294). Initial,
bizantinii au fost alaturi de genovezi, ducand la un conflict deschis cu venetienii, castigat
de venetieni; pacea din 1302 era defavorabila bizantinilor. Turcii reusisera ca pana in
1300 sa cucereasca intreaga Asie Mica. Instalarea lor in Bitinia (langa C-pol) le-a permis
sa patrunda mai usor in Peninsula Balcanica.
Andronic II a recurs la mercenari, permitand trecerea in imperiu a 16000 de alani.
Bizantinii au fost infranti, Andronic II cere ajutorul catalanilor, condusi de Roger Flor, care
poseda o armata de 6500 de soldati catalani si 36 de corabii, care se angajasera
impotriva turcilor cu conditia ca Roger Flor sa primeasca titlul de mare duce (comandat al
armatei bizantine).
1304 catalanii au pornit o ampla campanie impotriva turcilor, incheiata cu
eliberarea unor regiuni din Frigia. Apar, insa, neintelegeri intre bizantini si catalani, iar
dupa uciderea lui Roger Flor (1305 complot organizat de fiul lui Andronic II, Mihail IX)
se ajunge la jafuri in Thesalia, Macedonia, Tracia si Mt. Athos. Catalanii nu au resit sa
cucereasca Tesalonicul si s-au indreptat catre Ducatul Atenei, unde i-au alungat pe
francezi. Atena si Teba au trecut de sub dominatia franceza sub cea a catalanilor 70 de
ani.
Acestea arata cat de fragil devenise imperiul in Peninsula Balcanica, situatie
agravata ulterior de razboaiele civile intre Andronic II si Andronic III. Razboaiele interne
dintre cei 2 erau practic inceputul unei perioade de lupte civile care vor continua si in
deceniul 5 al sec. XIV, contribuint la dezagregarea Imperiului.

Printre partizanii lui Andronic II s-a aflat si viitorul imparat Ioan VI Cantacuzino.
Conflictul s-a incheiat in 1328 cu infrangerea si inalturarea de pe tron a lui Andronic II.
In Asia Mica turcii cuceresc pe rand Brusa (1326), Niceea (1329) si Nicomidia
(1337). La moartea lui Andronic III (1341), turcii devenisera stapanii Asiei Mici si faceau
dese incursiuni in Tracia. Asemenea sarbilor, au profitat, sub domnia lui Ioan V de luptele
interne ale Bizantului: Ioan Cantacuzino, care-si casatorise fata cu sultanul Orkhan, conta
pe ajutorul turcilor in vederea obtinerii tronului, permitand instalarea acestora in Tracia
si oferindu-le un loc pe malul european al Dardanelelor.
Turcii si-au consolidat pozitia in regiunea Gallipoli, punct de plecare spre Balcani.
Murad I a cucerit Tracia, Filipopoli, Adrianopole, unde practic isi instaleaza si capitala, ca
semn disstinct al ambitiilor lor europene.
Ioan V a incercat o oarecare apropiere de Occident: se deplaseaza la Roma in 1369,
acceptand o marturisire de credinta catolica, in care il recunostea pe papa drept
conducatorul crestinatatii. Acest acord a ramas la fel de lipsit de perspective precum cel
de la Lyon, dar la intoarcere a trecut pe la Venetia, unde a fost retinut ca debitor
insolvabil. Este eliberat, contra sumei datorate, de fiul sau, Manuel. Turcii si-au continuat
ofensiva, zdrobind Imperiul Srb in batalia de la Kossovo (1389) si trecandu-i pe bulgari
sub dominatie.
29.5 Ioan al V-lea Paleologul si Ioan al VI-lea Cantacuzino.
Dup moartea lui Andronic III la 15 iulie 1341, succesor ramane Ioan al V-lea
(1341-1391), fiul sau + mama sa Ana de Savoia, doar ca, Ioan Cantacuzino (apropiat al lui
Andronic III) pretindea si el rolul de regent; pretentiile sale duc la o opozitie intre Ana de
Savoia si Ioan Calecas.
De fapt si de drept adversarul prim ministrului era Alexis Apocaucos bun general
recompensat cu bogatii si onoruri.
Pe plan extern Turcii - ajunsesera pe malurile Asiei Mici si au intreprins expeditii
pe tarmurile Traciei; Sarbii inaintasera pana la Tesalonic; Bulgarii amentintau sa intre
in razboi si ei; si totusi Ioan Cantacuzino restabileste pacea prin trupele sale pe care le
recruta personal.
Ioan Cantacuzino se declara imparat in 1341 la Demotica, recunoscand totusi
legitimitatea lui Ioan V si pe maicasa acest eveniment declanseaza un razboi civil. (prin
asta el arata ca lupta doar impotriva lui Alexis Apocaucos, si nu contra familiei imperiale).
De partea lui Cantacuzino erau: aristocratii + nobilii din Tracia + calugarii isihasti.
Adversarii erau: oameni din clasa de mijloc + clasele de jos + partizanii prooccidentali.
(bineinteles, acest razboi civil e agravat de cresterea puterii sarbilor condusi de Stefan
Duan si a tracilor, iar societatea bizantina la vremea aia era divizata d.p.d.v religios)

Isihasmul (curent vechi al spiritualitatii bizantine) este evidentiat de Sfintii

Simeon Noul Teolog (949-1022) & Grigorie Sinaitul (1255-1346) idealul isihasmului =
curatirea de patimi, ajungerea la starea de liniste care permite vederea luminii taborice
(de la Schimbarea la Fata). Metoda (dupa cum bine o stiti) barbia in piept, privirea
spre inima rostind: Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma!.
Practica aceasta creeaza dispute in imperiu, printre contestantii ei, il cunoastem
mult prea bine pe Varlaam de Calabria (sudul Italiei) el ii numeste pe isihasti privitori
in buric si mai afirma ca lumina taborica nu e eterna si nu poate fi vazuta.
In acest context apare marele Sfant Grigorie Palama (1296-1359) campionul
doctrinei isihaste aduce o distinctie intre fiinta divina (ousia) & lucrarile ei (dinamis)
face paralela cu soarele caruia nu ii stim esenta dar ii vedem efectul.
Sistemul isihast implineste dorinta omului de a se uni cu Dumnezeu creand o
punte de legatura intre lumea de aici si cea de dincolo. Ideea principala a doctrinei
Sf.Grigorie este apararea unirii reale cu Dumnezeu fapt ce conduce la dezvoltarea
invataturii sale despre energiile necreate care patrund in lume si prin care lumea, fara a
se confunda cu Dumnezeu (caci fiinta lui ne este inaccesibila), se uneste si comunica cu
El.
Pentru Sfintii Simeon Noul Teolog si Grigorie Palama, teologia inseamna o lucrare a
vietii la care se poate ajunge printr-un efort creator al gandirii asupra problemelor
existentiale.
Conflictul aparut in bizant mai era legat si de lupta dintre 2 tendinte filosofice
importante care defineau gandirea bizantina: aristotelismul & platonismul. (misticii +
filosofii inspirati de Platon; doctrina Bisericii de aristotel)
Sfintii Grigorie si Simeon in alcatuirea invataturilor lor, pleaca de la revelatia
dumnezeiasca + contemplare iar nu de la gandirea aristotelica sau platonista.
In 1351 la Sinodul din C-pol isihasmul este declarat doctrina oficiala a bisericii
bizantine.
Intre 1351-1356 repr.gandirii scolastice Grigore Akindin este condamnat.
Biserica evita sa condamne pe adversarii isihasmului iar Grigorie Palama mai
cunoaste un obstacole acela fiind Ana de Savoia si Ioan Calecas - Sf.Grigorie va fi arestat
iar imperiul se scindeaza in doua grupari.
Sinoadele din 1351 & 1368 confirma palamismul ca expresie autentica a
credintei bisericii + trec in randul Sfintilor pe Grigorie Palama (cinstit in duminica aIIa din
Postul Mare).
1345 moare Alexis Apocaucos la C-pol, datorita acestui eveniment Ioan
Cantacuzino (1347-1354) obtine niste victorii cu ajutorul turcilor.
6

21 mai 1346 a fost incoronat (la Adrianopol) de patr.Ierusalimului, Ioan

Cantacuzino (evenimentul marcheaza legalitatea declaratiei de la Demotica 1341); la 3
februarie 1347 Cantacuzino intra triumfal in C-pol, recunoscut si de adversarii sai.
In urma acestor evenimente Ana de Savoia isi schimba atitudinea fata de
isihasm, il de pune pe Ioan Calecas, il pune in scaun pe Isidor, iar Sf.Grigorie este scos din
inchisoare. Instalarea pe tron a lui Cantacuzino = victorie isihasm.
Pe plan exter: Ioan VI Cantacuzino colaboreaza cu turcii; isi pastreaza interesul
pentru teritoriile grecesti prin infiintarea Despotatului de Moreea; este ostil genovezilor
(pentru ca genovezii incasau taxe de 80% ca sa ii lase pe bizantini sa treaca prin Bosfor).
1349 trupele bizantine sunt infrante, refacerea flotei a fost in zadar.
1352 se declanseaza un nou razboi civil intre Ioan VI Cantacuzino si Ioan 5
Paleologul Cantacuzino abdica in 1354, imbraca haina monahala, merge la Athos si este
influentat de isihasm.
In aceasta perioada de razboaie civile, aflam conducatori dobrogeni aflati sub
conducerea lui Dobrotici. (Dobrotici era in fruntea unui despotat intemeiat intre 13201322 care cuprindea regiunea numita Tara Cavernei = tinutul dintre Varna si Caliacra.)
Aflam numele lui Balica in 1346, conducator dobrogean care intervine in luptele
dintre bizantini prin trimiterea a 1000 de soldati care urmau sa lupte sub conducerea lui
Dobrotici alaturi de Ana de Savoia si Ioan V Paleologul.
1396 moare Dobrotici, fisu adica Ivanco, bate moneda proprie de aur (s se tie)
demonstreaza independenta statului dobrogean. (Dobrotici + fisu Ivanco, au avut
stranse legaturi cu Vlaicu Voda + Mircea cel Batran).
29.6 Situatia Imperiului Bizantin sub ultimii imparati Paleologi (1391-1448)
Dupa Ioan V, domneste Manuel II (1391-1425) intr-o perioada in care bizantul era
redus doar la capitala, iar o mare parte a Peloponezului era sub ocupatia turcilor.
Intre 1393-1394, Baiazid someaza pe noul imparat + conducatorii statelor slave din
Balcani sa-i aduca omagiu; dupa care, C-polul este blocat si oprit de la aprovizionarea cu
apa drept pentru care se mpute (fara gluma).
Turcii cuceresc Bulgaria in 1393 (care ramane sub stapanirea lor 500 de ani), Serbia
si Dobrogea; Mircea cel Batran reusind sa pastreze independenta prin plata de tribut.
Dupa infrangerea de la Nicopole 1396, imparatul bizantin cere ajutor apeland la:
Roma vorbind cu Papa Bonifaciu 9, la Paris cu Henric 4dar nu obtine mare branza.
Ajutor primeste de la capetenia mongola Timur-Lenk sau Tamerlan care
intervine cu trupele in Asia Mica, si nimicesc armatele otomane la Ankara, 20 iulie 1402;
Baiazid e luat prizonier, moare dupa cateva luni in captivitate.
7

1402-1413 se incearca o reconstituire a imperiului edificat de Baiazid proces

profund influentat de luptele celor 4 fii ai lui Baiazid Ilderim care se incheie exact in 1413.
Dupa ce isi elimina fratii, sultanatul ii revine lui Mahomed I care este obligat sa
faca fata revoltelor, dar si lui Mustafa (fiu nelegitim al lui Baiazid). este o perioada in
care Imp.Bizantin putea fi salvat de Occident, caci Mahomed I era prietenos cu Manuel,
dar, situatia occidentului adica, aprecierea gresita a partidului antiunionist din Bizant +
lupta Venetiei care pana in 1437 se bate cu Ungaria + razboiul de 100 de ani (care
neutralizeaza Franta si Anglia) = permit turcilor sa se redreseze.
Partea buna a acestei perioade: Manuel a putut reabilita ordinea in Despotatul
Moreei unde se succedasera frasu (Teodor I), proprii sai copii (Teodor II & Constantin 11).
1421 moare Mahomed, vine pe tron Murad II (1431-1451) reia politica lui
Baiazid.
Fiul lui Manuel, Ioan 8 asociat la tron din ian.1421, incearca fara succes sa il puna
pe Mustafa in locul lui Murad, drept pentru care, in 1422 C-polul sufera un nou asediu, si
nu e ajutat de nimeni.
In primavara lui 1423, turcii devasteaza Grecia, patrund in Moreea, Tesalonicul e
cucerit pe 29 martie 1430.
1425 moare Manuel II Paleologul, tronul e luat de fisu, Ioan VIII (1425-1448)
domnia lui se limiteaza la capitala. (fratii lui: Andronic IV & Teodor II conduceau
celelalte regiuni existente).
Ioan VIII cauta si el ajutor occidental, tratatele de pace dintre cele 2 Biserici fiind
reluate in 1431 papa conditiona ajutorul militar de unirea bisericilor.
Ioan VIII decide unirea cu latinii desi tatal sau ii spusese, ca pe turci ii poate
speria cu unirea, dar totusi sa nu o accepte, pentru ca bizantinii nu vor accepta vreodata
pe latini, si exista pericolul unei schisme.
1431 Basel Sinod general care proiecta unirea cu grecii. In 1437 vin delegati in Cpol si incheie o conventie cu trimisii greci, pt ca ei sa socoteasca mai intai in apele
teritoriale ale Italiei si abea dupa sa decida locul sinodului ce vroia unirea.
Pe 18 septembrie 1437, prin bula Doctoris gentium Papa Eugen IV hotaraste locul
la Ferrara.
In noiembrie 1437 Ioan VIII Paleologul + frasu + delegatie din aprox.700 de
oameni vin cu corabiile spre Italia pe cheltuiala papei.
Din suita imperiala faceau parte: Patr.Iosif II (moare in timpul lucrarilor); Visarion
mitr.Niceei (era pro unire din motive politice); Antonie mitr.Heracleei; Marcu Eugenicul
al Efesului (mare adversar al unirii); Dionisie de Sardes; Grigorie Mamas (duhovnicul

imparatului); Silvestru Syropulos (marele eclesiarh al Patriarhiei Ecumenice, cel care scrie
Istoria sinodului unionist de la Ferrara-Florenta)
Din partea celorlalre Biserici participa: Mitr.Isidor al Kievului, din partea marelui
principe al Moscovei Vasile II (1425-1462); Bis.Georgiei prin Mitr.Grigorie al Georgiei; un
episcop si un laic. Din tara noastra: Mitr.Damian al Moldovei (de neam grec) + vicarul
sau, protopopul Constantin + mireanul logofat Neagoe (prob. loctiitorul Episcopiei sau
Mitropoliei Romanului).
Nu participa: Mitropolia Ungrovlahiei (care de acum se indeparteaza de Patriarhia
de C-pol); Arhiepiscopia sarba de la Ipek & Arhiepiscopia de la Ohrida.
Din partea latinilor se remarca: cardinalul Iuliu Cesarini (fost presedinte al
Sinodului de la Basel); Ludovic (arhiep. de Forli) & Ioan de Raguza (Dubrovnicul de astazi).
Lucrarile incep pe 9 aprilie 1438 la Ferrara, se vor muta la Florenta unde se vor
incheia cu proclamarea unirii pe 6 iulie 1439. Marcu Eugenicul nu semneaza actul unirii,
iar papa zice: Daca Marcu n-a semnat, n-am facut nimic.
Consecinte: religioase sunt compromisurile acceptate de bizantini; politice
pierderea increderii lui Murad II.
In perioada urmatoare au loc conflicte armate: s-au implicat sarbii, ungurii, romanii
sau peloponezii perioada incheiata cu victoria turcilor de la Varna 1444.
Murad II avanseaza cu cucerirea teritoriilor in sudul Greciei cucereste Focida &
Beoia ajunge pana la Muntii Pindului.
Singurul care a rezistat mai mult = albanezul Skanderberg, pana cand moare in
1468.
Ioan VIII moare in 1448 in C-pol, la tron vine Constantin XI Dragases (origine sarba
dupa msa)
Murad II moare in 1451, succesor fiind Mohamed (cuceritorul C-polului).
Aprilie 1453 Mohamed vine cu armata, tine in asediu imperiul bizantin 7
saptamani (numar magic ) iar asaltul final este dat pe 29 mai, in aceasta lupta finala
murind si Constantin Dragases = caderea oficiala a Bizantului.
Unii istorici spun ca aceasta cucerire s-a datorat si unei porti a cetatii ramasa
deschisa (turcaleii neaga chestiunea, bineinteles)
Alte teritorii cucerite de otomani in continuare: Atena 1456; Despotatul de
Moreea 1456; Imperiul de la Trapezunt 1461; Despotatul Sarbesc 1456; Regatul
Bosniac 1463.
Dupa sec. XV si celelalte tari slave, precum albanezii au aceeasi soarta ca astia de
mai sus. Turcii ajung sa aibe granita de vest, Marea Adriatica.
9

Cauza cadere C-pol: 2 mari cauze: 1.cruciadele & 2.antagonismul religios dintre
Orient si Occident.
Lectia se incheie cu o privire de ansamblu sub forma de poveste asupra Imperiului
Bizantin si asupra a tot ce a insemnat el in istorie, precum si popoarele influentate de el.
30.1 Micarea literar, artistic i spiritual n vremea mprailor Paleologi

Apariia Bisericilor Ortodoxe n Balcani a fost rezultatul direct al lucrrii

misionare intreprinse de fraii Chiril i Metodie, continuai de ucenicii lor, Clement i
Naum iar mai trziu de urmaii acestora

Majoritatea textelor scripturistice i liturgice necesare slujbelor au fost

traduse n secolele al IX-lea i al X-lea, iar predicile Sfntului Clement de Orhida i ale
altor printi au continuat s circule i dup ce Bizanul a recucerit Peninsula Balcanic n
secolul al XI-lea

Slavona bisericeasc create de Chiril i Metodiu a avut un success

exceptional ca mijloc de propaganda cultural.

n condiiile apariiei de state i Biserici noi n Balcani, literature slav

ortodox a reprezentat pentru muli un fel de fenomen transnational.

n domeniul artistic i cel architectural tradiiile byzantine au fost exprimate,

n mod evident n mnstiri precum cele din Macedonia i Serbia: Mileseva 1234,
Sopociani 1268, Studenia 1313, Graciania 1318-1321etc.

Pentru Bulgaria exemplele le avem la Boyana 1259, sau in cazul capelei

schimbrii la Fa de la mnstirea Rila 1335.

Calitatea iconografic din aceste mnstiri reprezint pn astzi o ilustrare

a renaterii Paleologilor, dar i a legturilor complexe dintre slavi si bizantini.

Mnstirile erau centre principale de rspndire a culturii i de distribuire a

manuscriselor, n acest sens Muntele Athos avnd un rol deosebit de active.

n ultima perioad a evului mediu cea mai mare parte a creatorilor de

spiritualitate i literature din Balcani erau clugri. Sfntul Sava al srbilor considerat
fondatorul bisericii srbe, adept al vieii athonite, este autorul unei lucrri nchinate
tatalui su, tefan Nemanya, care a mbrcat haina monahal fiind venerate cu numele
de Simeon Myroblitul.

Rolul monahismului n viaa Bisericilor slave din sudul Balcanilor a devenit

decisive dup victoria isihasmului bizantin, literature cult cu referire la viaa social i
religioas din Europa oriental folosind termenul de isihast pentru a-I desemna pe toi
cei care se identificau n mod direct sau indirect cu victoria acestei micri.

10


Evenimentele de la Bizan din 1341, 1347 si 1451 au impulsionat tradiia
isihast, sporind prestigiul si autoritatea monahilor.

Colaborarea dintre clugrii greci i cei slavi avea acelai scop: meninerea
unitii i a identitii ortodoxe n faa ofensivei turceti, a provocrilor latine i a
propagandei sectare i bogomile.

Unele mnstiri athonite precum Kutlumu erau sub protecia domnilor

romni, iar aceste aezminte aveau numerosi clugri ce veneau din rile Romne.

Discuiile cu privire la isihasm din aceast perioad au stimulat interesul

pentru teologia palamit, iar multe dintre crile Sfntului Grigorie Palama au fost
traduse n slavon.

n 1261 Mihail al VIII-lea Paleologul intra n Constantinopolul deinut din

1204 de latini. n curnd extinderea puterii otomane i rzboaiele civile au agravat
situaia mprailor de la Constantinopol, care ajung s conduc n cteva regiuni
dispersate.

Autoritatea imperiului bizantin n aceast ultim etap a existenei sale a

fost mai degrab una spiritual dect temporal.. jurisdicia Patriarhului, mai larg dect
cea a mpratului, era recunoscut in zone ce nu se mai aflau sub dominaia bizantin:
Creta , Serbia, Bulgaria i Rusia. Viaa monahal a fost revigorat: m.Athos a fost trecut
sub jurisdicia direct a patriarhului i a cunoscut o nou renatere, iar numeroase
mnstiri au fost reconstruite sau restaurate.

O elita de aristocrai bogai s-a artat interesat n aceast perioad de

Aristotel si Platon, precum si de contactele intelectuale cu umanistii italieni.

De aceea n ciuda tuturor dificultilor pe plan politic, epoca Paleologilor a

cunoscut n literatur i art o ultim nflorire ce a durat pn la mijlocul secolului al XIVlea.

n pictur putem vorbi de o nou spiritualitate, pe care muli istorici au

calificat-o drept neoelenistic, iar alii protorenascentist.

Convertirea lui Vladimir al Kievului a marcat intrarea slavilor din Rusia n

comunitatea ortodox, deschiznd rsritul European culturii i artitilor de la
Constantinopol. Fiul lui Vladimir, Iaroslav(1019-1054) a invitat arhiteci i mozaicari de la
Constantinopol pentru construcia si decorarea Catedralei Sfnta Sofia din Kiev, i la
cellalt capt al regatului su, a Catedralei Sfnta Sofia din Novgorod.

Invazia mongolilor care au prdat Kievul n 1240, a adus dou secole de

dominatie islamic de care a scpat doar nordul Rusiei.

11


Teofan Grecul, conform biografului su Epifanie, era un nelept, un filosof i
un illustrator de cri, ar fi autorul picturilor din peste 40 de biserici din Constantinopol,
Moscova i Novgorod.

Cderea Constantinopolului nu a marcat i sfritul artei byzantine, pentru

c autoritatea spiritual a bizanului se ntindea dincolo de graniele sale geografice. Din
Rusia i pn n Creta, B.Ortodox a perpetuat traditiile picturale i arhitecturale
byzantine pn n perioada modern.

Opera lui Duccio di Buonisegna, considerat maestrul stilului grecesc,

reprezint apogeul unei evoluii italo-bizantine dezvoltat pe parcursul unui secol.

i n arhitectur ideile byzantine au reprezentat fundamentul renaterii.

Arhitecii italieni i considerau creaiile drept o ntoarcere la principiile romei antice,
lucru valabil mai mult n cazul detaliilor si mai putin n cel al planurilor.

Printele arhitecturii renascentiste Filippo Brunelleschi (1377-1446), a

reprodus cu mult atentie ordinele clasice, iar planurile sale pentru San Lorenzo i Santo
Spirito din Milano, construit n secolul al XI-lea, s-a inspirit i Donato Bramante sau chiar
Leonardo da Vinci (1452-1519), care va folosi unitatea a patru coloane pentru crearea
unor spaii complexe generoase.

n privinta produciei literare, ultimele secole de istorie bizantin sunt

dominate de apariia unor noi centre, n faa Constantinopolului. Aceast tendin este
ncurajat i de apariia Imperiului Latin de Constantinopol, dup 1204, cnd muli
oameni de litere au parasite capitala.

Figura dominant este cea a lui Nichifor Vlemides nscut n C-opol n 1197.
Opera sa cuprinde tratate mpotriva latinilor, lucrri tiinifice, filosofice i o interesant
autobiografie.

Dup recucerirea Constantinopolului de ctre Mihail al VIII-lea(1261) viaa

intelectual se reorganizeaz i cunoate o nflorire numit renaterea Paleologilor.

Numele celor mai cunoscuti reprezentanti sunt: Maxim Planudes, Teodor

Metochites, Nichifor Gregoras, Grigorie Sinaitul, Nicolae Cabasila, Ghenadie Scholarios
primaul patriarch de C-opol dup 1453 etc.

Ghemistos Plethon, filosof platonician care se detaeaz de cretinism i

ncearc s revalorifice elenismul, n Italia a fost convins de familia Medicis s deschid la
Florena o academie platonician.

Dup caderea Constantinopolului la 1204, cultura bizantin a supravieuit n

Imperiul de la Niceea, care i-a creat propriile biblioteci, iar apoi sub Paleologi, la
Constantinopol.

12


Maxim Planudes, a avut un rol important in transmiterea textelor unor
matematicieni i astronomi de seam, sau ale lui Plutarh i ale unor poei.

Dimitrios Triklinos va adduce o contribuie esenial la redescoperirea

tragediilor lui Euripide, aproape necunoscute la acea vreme n Bizan.

Legturile ntre Bizan i Italia n secolul al XV-lea au fost evidentiate i de

cariera lui Besarion, fostul ierarh Visarion al Niceei, devenit cardinal dup conciliul de la
Ferara-Florena. n palatal su de la Roma se adunau umaniti italieni i refugiai
bizantini, iar dup 1453 a ncercat s pun n practic un proiect de salvare a culturii
greceti ameninat cu dispariia. Astfel a adunat aproximativ 500 de manuscrise, pe care
le-a legat la Veneia n 1468. Tot acum au aprut la Vatican i Florena alte colecii de
manuscrise grecesti, o nou etap n transmiterea acestor valoroase texte fiind cea
cuprins ntre anii 1449 i 1515, cnd au aprut primele ediii imprimate.
Constantinopolul cucerit de turcalei. Cretinii dominai de rahatul cu fistic

la 29 mai 1453, Constantinopolul este cucerit de turci

declinul Imperiului Bizantin ncepuse din secolul 12, cnd cavalerii occidentali ai
Cruciadei 4 (1202-1204) au atacat Constantinopolul, pe 13 aprilie 1204, din interese
economice
Serbia a fost cucerit n 1459, Bulgaria n 1396, Grecia n 1459/60, Bosnia n 1463, iar
Egiptul n 1517
n afara Rusiei, tot Orientul ortodox a rmas sub jugul islamic patru veacuri
cretinii nu au fost persecutai la nceput, ci chiar s-au bucurat de unele favoruri din
partea sultanului Mahomed 2, care ndrgea creaiile greceti, i i-a pus chiar secretari
cretini
Mahomed vroia s-i consolideze imperiul i cu ajutorul culturii greceti, motiv pentru
care dup cucerire i-a invitat pe greci s-i aleag un patriarh - Ghenadie Scolarul,
participant la Conciliul de la Ferrara-Florena - ce se bucura de libertate deplin n
administrarea Bisericii
singura obligaie a cretinilor fa de cuceritori era plata anual a haraciului
clerul era scutit de impozite, iar Poarta nu se amesteca n problemele interne ale Bisericii,
respecta libertatea de inere a srbtorilor i cultul public (cstorii, nmormntri etc.) deci cretinii i puteau pstra religia
instituiile civile i politice musulmane, justiia, legile erau determinate de islam i nu se
aplicau cretinilor
patriarhul devine Milet Paa sau etnarh, adic eful naiunii, iar ierarhia bisericeasc se
ocupa de administrarea civil a cretinilor, care erau judecai dup legile greceti
tribunalele erau recunoscute de Poart, iar sentinele erau executate de autoritile
turceti
cretinii aveau propriile coli i programe educaionale, iar astfel Biserica devenea un fel
de stat n stat
cu toate acestea, sultanul era izvorul tuturor drepturilor i nu ddea socoteal pentru
aciunile lui
13

cretinii erau considerai rayah, adic popor cucerit, necredincios, fr drepturi reale sau
cetenie
exemplu de abuz al lui Mahomed 2: confisc patriarhului Ghenadie Biserica celor 12
Apostoli, pe care tot el i-o dduse
n scurt timp, Imperiul Otoman intr n declin, iar drepturile patriarhului sunt reduse
progresiv
n secolul 18, s-au succedat 48 de patriarhi n 73 de ani, unii depui iar apoi reaezai
(chiar i de 5 ori), alii martirizai, bisericile au fost pngrite, iar Sfintele Daruri profanate
n secolul 19, Turcia era n descompunere. Sultanii au ncercat s europenizeze ara, au
ameliorat puin situaia cretinilor, dar au urmat noi persecuii
grecii din Turcia i Constantinopol au pltit insurecia greac prin masacre
cutremurtoare n 1821, cnd a fost martirizat i patriarhul Grigorie 5, omort n ziua de
Pati
a doua jumtate a secolului 19 a inclus revolte ale cretinilor i represiunea sngeroas a
turcilor, plin de masacre
cele mai multe, n 1861, au fost n: Bosnia, Heregovina, Serbia, ara Romneasc,
Moldova i Bulgaria. n 1866 urmeaz Creta, iar n 1875 noi revolte n Bosnia i
Heregovina
Despre Bizan. Concluzii

Bizanul a reuit s pstreze, de-a lungul Evului Mediu, noiunea de stat, datorit forei de
expansiune politic i spiritual - a fost un bloc cu o via de aproape un mileniu,
constituit pe vremea lui Constantin cel Mare i dizolvat sub influena feudalismului arabopersan i apusean, mai ales sub Comneni i prbuit sub loviturile latine din 1204
una din funciile istorice a fost misionarismul prin care s-a transmis duhul acestei
civilizaii
n Apus, Carol cel Mare a ncretinat lumea german cu sabia, n timp ce n Rsrit
mirajul bizantin a fost cel care i-a atras pe bulgari, srbi, rui i romni
un alt punct important n istoria Bizanului a fost aa-numita cruciad bizantin.
Bizanul a fost adpostul Occidentului, prin stoparea invaziilor asiatice - lupta mpotriva
perilor, terminat prin nfrngerea i distrugerea imperiului de ctre Heraclius, luptele lui
Vasile 1 Macedoneanul cu sarazinii din Italia, dar i marea epopee bizantin a perioadei
secolelor 10-11, ilustrat de Nichifor Focas, Ioan Tzmiskes i Vasile 2
de-a lungul perioadei de ascensiune i nflorire, Bizanul a fost o adevrat mprie.
Cretinismul a introdus aici un element nou n viziunea grecului antic: mesianitatea.
Statul bizantin i-a luat dreptul de a reprezenta universul cu caracteristicile mpriei,
concretizat cnd credinciosul intra n atmosfera de srbtoare a Bisericii, unde avea loc
Sfnta Liturghie
prin Bizan, cretinismul a devenit fenomen istoric i factor de decizie n lumea
contemporan
Bizanul a ntruchipat ecumenicitatea, mbinarea transcendenei cu imanena, a fcut
legtura dintre Antichitate i lumea modern

14