I.

Dreptul marii este una dintre cele mai importante ramuri ale dreptului international, permitand solutionarea
diferendelor inter-statale in conformitate cu interesele nationale ale Statelor de coasta. Astfel, dreptul marii a
fost folosit din cele mai vechi timpuri pentru solutionarea statutului flotelor militare pe timp de razboi, dar si
pentru solutionarea unor aspecte de interes major in domeniul pescuitului si navigatiei maritime comerciale, in
timp de pace. Dreptul marii a permis solutionarea unor problematici de mare importanta pentru umanitate, in
special in ceea ce priveste exploatarea si explorarea resurselor zonei maritime internationale, considerata
patrimoniu comun al umanitatii; ale marii teritoriale si zonei contigue; ale platoului continental; ale zonei
economice exclusive; cu alte cuvinte, o serie de aspecte legate de pescuit si de conservarea resurselor vii ale
marii, de protectia mediului marin si de activitatile de cercetare stiintifica a oceanului. Un aspect foarte
important este faptul ca dreptul marii, reglementand o serie de aspecte privind folosirea judicioasa a resurselor
marilor si oceanelor in folosul umanitatii, constituie o baza solida pentru dezvoltarea socio-economica a
Statelor de coasta, cu toate ca in acest proces sunt implicate atat State de coasta puternic dezvoltate si
industrializate cat si State mai putin dezvoltate. Libertatea marii, ca si concept, cat si dreptul de proprietate
comuna asupra resurselor pe care le gazduieste, au fost elemente acceptate de catre umanitate. Insa, odata cu
intensificarea exploatarii si explorarii acestor resurse, au inceput sa apara o serie de divergente intre State, in
contextul in care o serie de State de coasta au inceput sa revendice drepturi suverane asupra apelor limitrofe si a
resurselor acestora. n sec. XII-XVII Suedia, Danemarca, Spania, Portugalia i alte state europene promovau i
practicau ideea dreptului de proprietate asupra unor teritorii ntinse ale mrilor la care acestea erau state
riverane. n sec. XVI Frana, Olanda, aveau deplin libertate de navigaie, comer i pescuit. Referitor la dreptul
de proprietate asupra mrii au fost propuse dou concepii. Prima concepie formulat de Groius n 1609 care
afirma c mrile i oceanele trebuie s fie deschise tuturor statelor pentru navigaie, comer i pescuit. A doua
concepie este formulat de Selden n 1635 care susine dreptul de nsuire i de monopol al Marii Britanie
asupra unor zone maritime ntinse. n sec. XVIII-XIX n practica raporturilor dintre state se evideniaz
conceptul de mare teritorial i mare liber. Drept criteriu de delimitare a limii mrii teritoriale era stabilit:
btaia tunului, linia orizontului, sau criteriul celor trei mile marine de la rm. Mai trziu dup Conferina de la
Haga se recunoate conceptul de zon contigu n care statul riveran are dreptul s exercite anumite drepturi
speciale (vamale, fiscale, control sanitar,). n 1958 are loc prima conferin asupra dreptului mrii sub egida
ONU: sunt adoptate patru convenii: asupra mrii teritoriale, a mrii libere, a platoului continental i a
pescuitului, conservrii resurselor biologice. 70 n 1968 Adunarea General a ONU a creat un organism special
numit Comitetul de utilizare panic a subsolului mrilor i oceanelor dincolo de limita jurisdiciei naionale.
Codificarea dreptului mrii s-a fcut pe deplin odat cu adoptarea textului final al Conveniei privind dreptul
mrii din1982. prin aceast convenie s-a constituit i consolidat bazele dreptului mrii.
ARTICOLUL 2
Regimul juridic al mrii teritoriale, al spaiului aerian
de deasupra i al fundului acestei mri i subsolului ei
1. Suveranitatea statului riveran se ntinde dincolo de teritoriul su i de apele sale interioare, iar n cazul unui
stat-arhipelag, dincolo de apele sale arhipelagice, asupra unei zone a mrii adiacente desemnate sub numele de
mare teritorial.
2. Aceast suveranitate se ntinde asupra spaiului aerian de deasupra mrii teritoriale, precum i asupra
fundului acestei mri i subsolului ei.
3. Suveranitatea asupra mrii teritoriale se exercit n condiiile prevzute de dispoziiile prezentei convenii i
de celelalte reguli de drept internaional.

II. Fluviile internaionale sunt cursurile de ap care separ sau traverseaz teritoriile mai multor state i care
sunt navigabile pan la vrsarea lor in mare sau ocean. Fluviile prezint interes atat pentru comunicaiile dintre
state, cat i pentru folosirea apelor lor in scopuri industriale, pentru agricultur i in domeniul energetic. Fiind
interesate, statele, in decursul deceniilor, au dezvoltat colaborarea intre ele exploatand fluviile cu regim
internaional. Pan in prezent, nu au fost create reglementri internaionale generale care s stabileasc principii
i norme aplicabile navigaiei i folosirii tuturor fluviilor internaionale. De regul, regimul juridic al acestor
cursuri de ap este reglementat prin convenii bi- sau multilaterale ale statelor riverane, evoluia i coninutul
acestor convenii fiind influenate i determinate de raporturile dintre rile in cauz i de contextul politic din
zon. In Evul mediu se considera c fiecare stat suveran avea drepturi absolute asupra poriunii de fluviu de pe
teritoriu su. Ulterior, in sec. XVIII-XIX, o dat cu intensificarea comerului internaional i sub influena
ideilor capitalismului liberal, prinde contur i se cristalizeaz principiul libertii de navigaie pe fluviile
internaionale. Primele declaraii privind libertatea de navigaie pe fluviile internaionale, recunoscut ulterior
ca un principiu, au fost proclamate de guvernul revoluionar francez inc in 1792. Principiul in cauz este
consacrat prin Actul final al Congresului de la Viena (1815), la care pentru prima dat s-a formulat i noiunea
de fluviu internaional. Principiile stabilite de Congresul de la Viena au fost aplicate, prin convenii speciale,
fluviilor Elba, Escaut, Meusa i Rin. Congresul de la Berlin (1885) a extins principiul libertii de navigaie
asupra fluviilor africane Niger i Congo, iar in America, prin tratate i acte interne, s-a stabilit libertatea de
navigaie pe Amazon. Un moment important pentru evoluia dreptului internaional fluvial l-a constituit
Conferina de la Barcelona din 1921 care a adoptat Convenia privind regimul cilor de navigaie de interes
internaional. Din reglementrile adoptate prin convenie decurg urmtoarele reguli:
a) fiecare stat este suveran asupra poriunii din aceste fluvii care se afl pe teritoriul su, fie c este vorba de
fluviile care traverseaz teritoriul, fie de cele care formeaz frontiera fluvial; traseul frontierei se face in albia
cea mai adanc a fluviului; b) in privina navigaiei se aplic principiul libertii navigaiei; c) in virtutea
suveranitii, numai statele riverane, prin acordul lor, reglementeaz navigaia pe fluviile internaionale fr
vreun amestec din partea altor state; d) in timp de pace, navele comerciale ale tuturor rilor in conformitate
cu reglementrile internaionale se bucur de deplin libertate de navigaie pe fluviile internaionale, fr nici
un fel de discriminare; navele militare, cele vamale i de poliie ale statelor neriverane nu au acces pe fluviile
internaionale, iar cele ale statelor riverane pot naviga numai in sectoarele lor, pentru sectoarele altor state, fiind
necesar autorizarea; e) statele riverane au obligaia de a menine fluviul in stare de navigaie, au dreptul de a
percepe taxe in cuantumul necesar efecturii lucrrilor de intreinere i amenajare, de supraveghere, de poliie
fluvial, controlul vamal i sanitar se exercit de statul riveran; f) in principiu, pentru fluviile internaionale se
formeaz comisii internaionale alctuite din reprezentanii rilor riverane pentru co-ordonarea activitii
acestor ri in vederea asigurrii libertii de navigaie, i/sau a utilizrii acestor ape in alte scopuri decat
navigaia, producerea de energie electric, pescuit.
Dup cel de-al doilea rzboi mondial au aprut noi concepii i teorii cu privire la utilizarea fluviilor
internaionale. Una dintre aceste teorii este i cea a utilizrii echitabile, care a fost dezvoltat de Asociaia de
Drept Internaional in Regulile de la Helsinki din 1966. Conform acestor reguli, statele riverane au dreptul de
navigaie pe tot fluviul i pot acorda acest drept i navelor statelor neriverane. Regulile poart un caracter
convenional i nu sunt obligatorii pentru state, dar prevederile acestora reprezint o tendin de dezvoltare a
dreptului internaional fluvial. Avand in vedere lipsa unor principii generale i diversitatea regimului diferitelor
fluvii internaionale, precum i diversitatea utili-zrii lor in alte scopuri decat navigaia, Adunarea General a
ONU prin rezoluia nr. 3281/1974 a recomandat CDI elaborarea unui acord-cadru referitor la dreptul aplicabil
utilizrii fluviilor internaionale in alte scopuri decat navigaia. Lucrrile de codificare ale Comisiei au inceput
in 1974. In procesul codificri s-a avut in vedere practica statelor, opinia guvernelor, tezele i ideile exprimate
la forurile tiinifice internaionale Convenia a fost semnat de 26 de state, din 42 participante la Conferina
internaional, i a fost ratificat de 9 state in legtur cu folosirea apei in alte scopuri decat navigaia, cum ar fi:
producerea de energie electric, irigaii, alte scopuri economice i comerciale. Comisia de Drept Internaional
i-a finalizat lucrrile prin elaborarea unui proiect de convenie, care a fost adoptat la New York la 21 mai
1997. Convenia privind dreptul utilizrii cursurilor de ap internaionale in alte scopuri decat navigaia este
2

deschis spre semnare, dar inc nu este in vigoare. In Convenie sunt formulate un ir de norme i principii,
printre care utilizarea i imprirea echitabil i rezonabil a cursului de ap (art.5), obligaia de a nu cauza
pagube importante altor state (art.7), obligaia general de a coopera (art.8) i de a face un schimb regulat de
date i de informaii privind starea cursului de ap in domeniul hidrologic, meteorologic, hidrogeologic i
ecologic (art.9) i legtura dintre diferite moduri de utilizare (art.10). In text sunt prevzute i msuri privind
protecia ecosistemelor, prevenirea, reducerea i controlul polurii i administrarea cursurilor de ap
internaionale in timp de pace, stare excepional sau conflict armat.

III. Republica Moldova este un stat riveran Dunrii, de aceea pentru noi prezint interes studierea regimului
juridic al unuia din cele mai mari fluvii europene. Regimul navigaiei pe Dunre a prezentat in toate timpurile o
insemntate deosebit pentru statele riverane in scopul participrii acestora la comerul i cooperarea
internaional. Ca fluviu navigabil, care strbate mai multe ri din centrul i sud-estul Europei, Dunrea in
decursul istoriei a constituit un obiect de expansiune i dominaie din partea marelor puteri, confruntrile dintre
ele provocand daune suveranitii i drepturilor legitime ale statelor riverane. In sec. XVIII i XIX, ca urmare a
ciocnirilor de interese intre marile puteri implicate, a luat natere aa-numita problem dunrean, care a dus
la instituirea unui regim internaional de navigaie, impus de puterile europene. La Congresul de la Viena
(1815), Dunrea a fost recunoscut drept fluviu internaional, ins, in urma victoriei Rusiei asupra Turciei, prin
Tratatul de pace de la Adrianopole (1829), Rusia preia controlul asupra gurilor Dunrii, asigurandu-i deplina
libertate de navigaie. Pentru prima dat un regim general internaional de navigaie pe Dunre a fost stabilit
prin Tratatul de la Paris (1856). Conform prevederilor tratatului, a fost instituit principiul libertii de navigaie,
precum i Comisia European a Dunrii, format preponderent din state neriverane. La inceput Comisia a avut
doar sarcini tehnice, apoi a preluat i alte atribuii: elaborarea regulamentului de navigaie i poliie fluvial,
stabilirea i perceperea taxelor de la vasele in trecere pe Dunre pentru acoperirea cheltuielilor de amenajare i
intreinere a fluviului, sancionarea contraveniilor svarite pe Dunre. Comisia avea pavilion propriu, iar
personalul su tehnic i administrativ se bucura de imunitate. Comisia, de asemenea, in timp de pace i de
rzboi se bucura de neutralitate, precum i de imunitate fiscal. Astfel, Comisia European a Dunrii era absolut
independent faa de statul roman, pe teritoriul cruia activa. O nou etap in stabilirea regimului juridic al
navigaiei pe Dunre a fost marcat de adoptarea Conveniei Dunrii in cadrul Conferinei de la Paris finalizat
in iulie 1921 care prevedea o internaionalizare a navigaiei fluviale pe tot cursul Dunrii. Libertatea de
navigaie era asigurat cu obligaia statelor de a acorda egalitate de tratament pentru toate navele. De asemenea,
vasele strine puteau face chiar cabotaj356 in porturile dunrene, cu autorizaia organelor acestora. Prin
Convenie au fost infiinate dou organe: Comisia European a Dunrii, care era format din reprezentanii
Franei, Angliei, Italiei i Romaniei, competent pentru poriunea Dunrii maritime, i Comisia Internaional a
Dunrii, format din reprezentanii Franei, Angliei, Italiei i rilor riverane, pentru Dunrea fluvial, adic de
la Ulm pan la Brila. Ulterior acest regim a fost modificat prin prevederile Conveniei de la Sinaia din 1938,
prin care s-a recunoscut Romaniei o serie de drepturi, printre care perceperea de taxe, competena
judectoreasc in soluionarea cauzelor in legtura cu navigaia, intre-inerea etc. Regimul actual al navigaiei
pe Dunre este reglementat prin Convenia de la Belgrad din 18 august 1948, incheiat de ctre statele riverane
i intrat in vigoare la 11 mai 1949. Prevederile Conveniei se aplic poriunii navigabile a Dunrii de la Ulm
(RFG) pan la Marea Neagr, prin canalul Sulina (Romania). Navigaia pe Dunre este liber pentru cetenii,
navele comerciale i mrfurile tuturor statelor in condiii de egalitate. Navele aflate pe Dunre au dreptul s
intre in porturi, s procedeze acolo la operaiuni de incrcare i descrcare, s imbarce i s debarce cltori i
s se aprovizioneze cu combustibil i alimente. Navele militare ale statelor riverane au dreptul de a naviga
numai pe poriunea de fluviu cuprins in graniele proprii, iar in afara acestora, numai pe baz de inelegere
intre statele interesate. Navelor militare ale statelor neriverane le este interzis navigaia pe Dunre. Stabilirea
regulilor de navigaie pe Dunre, supravegherea fluvial, sanitar i poliieneasc, precum i efectuarea
lucrrilor hidrotehnice necesare meninerii fluviului in stare de navigaie intr in competena statelor riverane.
Convenia de la Belgrad stabilete i o serie de obligaii pentru statele riverane, printre care: intreinerea
navigabilitii fluviului, in sectorul lor naional, imbuntirea condiiilor de navigaie, coopera-rea cu Comisia
3

Dunrii in aceste domenii etc. In vederea coordonrii activitii privind navigaia pe Dunre, precum i altor
activiti, Convenia de la Belgrad a prevzut infiinarea a dou tipuri de organe internaionale: Comisia
Dunrii, organ cu competen general asupra intregului fluviu i Administraiile fluviale speciale, organe cu
competen limitat la anumite sectoare de pe fluviu. Administraii fluviale speciale au fost instituite pentru
sectorul Dunrea de Jos, format din reprezentanii Romaniei i ai fostei Uniunii Sovietice i pentru sectorul
Porilor de Fier, format din reprezentanii Romaniei i ai Iugoslaviei. Administraiile fluviale speciale au
misiunea de a executa lucrri hidrotehnice pentru imbu ntirea navigabilitii Dunrii in anumite sectoare i
de a reglementa navigaia in aceste sectoare. Administraia fluvial pentru sectorul Dunrea de Jos, adic de la
Brila la Marea Neagr, prin canalul Sulina, in urma demersurilor intreprinse de Romania, a fost desfiinat in
1957, iar cea pentru sectorul Porilor de Fier continu s funcioneze i in prezent. Cabotaj, transportul de
pasageri i/sau de mrfuri de la un punct la altul al teritoriului aceluiai stat cu mijloace maritime, fluviale sau
aeriene. In principiu cabotajul este rezervat resortisanilor i organelor statului despre teritoriul cruia este
vorba. Republica Moldova a aderat la Convenia privind regimul de navigaie pe Dunre din 1948 prin
Protocolul adiional din 26 martie 1998, ratificat prin Hotrarea Parlamentului nr. 86-XIV din 10 iulie 1998,
intrat in vigoare la 1 aprilie 1999. Comisia Dunrii, alctuit din reprezentanii statelor riverane, cate unul din
partea fiecrui stat, a avut iniial sediul in oraul Galai (Romania), iar din 1957 sediul acesteia a fost stabilit la
Budapesta. Atribuiile Comisiei Dunrii sunt in general de coordonare i recomandare, de consultare i
uniformizare. Astfel, Comisia, in baza propunerilor i proiectelor statelor riverane, stabilete planul general al
lucrrilor in interesul navigaiei, desfoar studii de uniformizare a regulilor de navigaie i supraveghere
fluvial, face recomandri statelor i transmite materialul documentar necesar pentru elaborarea de ctre fiecare
stat riveran a regulamentului de navigaie, coordoneaz serviciile hidrometeorologice pe Dunre, public pentru
nevoile navigaiei hri i atlase etc. In conformitate cu legislaia statului pe al crui teritoriu ii are sediul,
Comisia Dunrii se bucur de personalitate juridic, membrii ei - de imuniti diplomatice, iar localurile
Comisiei, arhivele i documentele ei sunt inviolabile. Utilizarea apelor Dunrii in alte scopuri decat navigaia
este reglementat prin acorduri incheiate intre statele riverane. Drept exemplu, putem aduce Acordul dintre
Romania i Iugoslavia privind sistemul hidroenergetic i de navigaie Porile de Fier 1, incheiat in 1963, i
Porile de Fier 2, incheiat in 1976. In 1985, la Bucureti, a fost adoptat Declaraia statelor dunrene in materie
de gospodrire i protecia apelor fluviului contra polurii. Aceast declaraie are drept scop prevenirea
polurii i folosirea raional a apelor fluviului. In iunie 1994, la Sofia, a fost semnat Convenia privind
coopera-rea pentru protecia i utilizarea durabil a fluviului Dunrea. Aceast convenie prevede gospodrirea
durabil i echitabil a apelor fluviului, msuri de reducere a polurii, protecia mediului acvatic, utilizarea
durabil pentru alimentarea cu ap potabil, industrial i pentru irigaii, conservare i construcia
ecosistemelor. Convenia a intrat in vigoare in octombrie 1998. Pri la convenie sunt statele bazinului Dunrii
i Uniunea European. In baza Conveniei a fost creat Comisia Internaional pentru protecia Dunrii cu
sediul la Viena.