Nu se poate porni nici de la cuvintele indo-europene reconstituite cu ajutorul

metodei comparativ-istorice, pentru ca intre epoca aparitiei limbajului

articulat si indo-europeana este o perioada de sute de mii de ani pe care nu o
cunoastem.
Alti cercetatori au luat ca baza de studiu limbajul copiilor, considerand
ca evolutia felului de a vorbi al copiilor reproduce in rezumat etapele prin
care a trecut, de la aparitia lui, limbajul omenesc; aceasta este o afirmatie
intr-o oarecare masura adevarata, cu cateva amendamente: limbajul copiilor
se dezvolta in conditii speciale: copiii invata de la cei din jur o limba gata
formata, pe cand primii oameni creau singuri limbajul, ei nu beneficiau de o
experienta indelungata; apoi, copiii au de la nastere un aparat vocal capabil
de a emite sunete articulate si un creier dezvoltat, pe cand aparatul vocal al
primilor oameni de-abia atunci se deprindea treptat sa articuleze un sunet
dupa altul, iar creierul lor nu era atat de dezvoltat.
Teorii asupra originii vorbirii
Popoarele au creat diferite mituri despre limba primilor oameni.Limba
era considerata un dar al lui Dumnezeu sau o inventie a celui mai intelept
om.
Originea divina a limbajului. Dumnezeu a creat in tacere, iar omul a
numit apoi toate lucrurile create de acesta datorita inzestrarii divine cu
posibilitatea de a vorbi (competenta lingvistica, am zice astazi).
Teoria evolutionista, sustinuta de adeptii teoriei lui Darwin, considera
ca omul si-a dezvoltat limbajul in procesul desprinderii din maimuta datorita
necesitatilor create de munca in grup.
Ganditorii antici s-au interesat atat de natura limbii (este un dar divin
sau o creatie omeneasca?; limba este un fenomen individual sau social?), cat
si

de originea numelor obiectelor, de caracterul legaturii dintre nume si

obiectul denumit.

Raspunsurile date la aceste intrebari au reflectat cele doua conceptii

filozofice fundamentale: cea materialista (stoicii, de exemplu considerau ca
oamenii au creat vorbirea) si cea idealista (limbajul are un caracter divin).
In privinta caracterului primelor cuvinte s-au reflectat de asemenea
doua conceptii:
Adeptii teoriei naturale sustineau ca numele obiectelor decurg din
natuira lor, ca fiecare cuvant este o oglindire, o imagine a lucrului pe care il
denumeste (printre ei se numara Heraclit pentru care cuvintele sunt "umbre"
ale lucrurilor, imagini ale lor, asemanatoare cu imaginile arborilor si
muntilor reflectate intr-un rau).
Teoria contractuala (sau a conventiei) sustinea, dimpotriva, ca numele
obiectelor au fost stabilite de oameni printr-o conventie. Democrit (sec. V
i.Hr.) a adus impotriva ideii ca