O seara cu Diana

Apusul pe muntele Olimp este mereu magnific. Ultimele raze trandafirii ieseau
din marea incetosata imbracand in culoarea lor gingasa coloanele albe de marmura.
Zefirul facea ca draperiile imense sa tremure precum aripile nerabdatoare ale unui
fluture gigantic. Stateam in jilt si priveam pierdut, incercand sa imi ingrop in adancul
mintii imaginea feerica, lumina care ma invaluia, fosnetul subtire ce umplea aerul curat.
Dar mai ales silueta ei. Simpla, cazuta in visare, in admiratia frumosului si a clipei.
Nu prea aveam ocazia sa o vad asa... sa am ragaz sa o admir. Cu toate simturile
deschise incercam sa opresc momentul pentru o vesnicie. Sa pot mereu admira silueta
trupului ei zvelt, imbracata in lumina apusului de aici de pe Olimp.
Mereu in miscare, mereu activa... ca o stea fierbinte ce nu ai cum sa o opresti din
drumul ei spre ardere totala.
Ai avut o zi buna? Intreba Diana intorcandu-se brusc spre mine
Cum sa-i spun ca as fi vrut sa dureze momentul asta o vesnicie?
Da, aproape... am spus asezandu-ma mai comod in jilt si recompunandu-mi o
fata serioasa.
Si eu... cateva incurcaturi cu niste muritori jalnici ce nu vroiau sa sa dea din
drumul ciutelor fugite din padure, dar arcul meu i-a pus pe fuga repede! Ha,
sa-i fi vazut cum alergau de spaima cand m-au vazut iesind din umbrar calare
pe cerbul meu cel fioros. Fugeau de mancau pamantul!
Imi place sa o vad asa... Sa o vad cum vibreaza de emotie povestindu-mi tot felul
de intamplari in care gingasia ei dispare sub mantia lunga a curajului si ferocitatii ei. Ii
place sa pozeze in amazoanca
Cum de ai venit? O intreb prefacandu-ma cazut pe ganduri si privind in
gol... de fapt astept cu nerabdare raspunsul.
Eu intotdeauna vin... daca ma chemi... imi spuse ea si brusc, cu un gest
pamantesc, brut fara nici un fel de gratie, spargandu-mi in mii de cioburi
meditatie se ridica si apuca un mar de pe talerul de aur si isi infipse in el cu
sete dintii mici si albi ca niste perle de sidef.
Nu, nu vii intotdeauna... de spus spui ca vii, dar mereu ceva te tine departe de
Olimp si de mine.
Continuand sa isi mestece marul, cu nonsalanta, pufni, isi aseza o suvita rebela
dupa ureche, chipurile sa ma vada mai bine si imi spuse:
Stii ca am o gramada de treaba si cu ce sunt eu vinovata daca nu am nici un pic
de vreme? Tu esti de vina... eu vin cand pot... sunt legata cu lanturi de liberatea
mea, stii bine ca am jurat.
Si atunci de ce esti acum aici? O intreb fierbinte, cu voce joasa, aplecandu-ma
in jilt sa fiu cat mai aproape de ea.

Nu zice nimic, priveste in jos si isi leagana sandala pe varful delicat al piciorului
parand incurcata... sau poate ca era... niciodata nu reusesc sa imi dau seama.
Hai spune-mi, ii zic
Pentru ca... esti o bestie!
O zeita a vanatorii trebuie sa vaneze neincetat nu? Si un trofeu mai bun decat o
bestie ca mine nu ai putea gasi niciodata!
Atunci ma ridic din jilt si o cuprind in brate. Ofteaza incet si o simt cum se pierde
la pieptul meu.. asa cum se pierde ceata usoara a zorilor in bataia primelor raze ale
soarelui, si mainile ei ma strang si fata isi ascunde in piptul meu, ca o caprioara ce se
ascunde in umbra deasa a padurii. Incet, delicat o mangai si o sarut fierbinte. Apoi ea
brusc, nabadaioasa ma impinge cat colo si se ridica in fata mea. Nu spune nimic...
Ce s-a intamplat? rostesc cu voce groasa.
Nimic... nu s-a intamplat nimic... mai bine asa... ziceai ca ai avut o zi aproape
buna... ce s-a intamplat?
De asta iti pasa acum?
Hai, ia si mananca ceva, nu vrei sa iti slabeasca puterea si muritorii sa te mai
vada ca pe un zeu! si rade si chipul ei e strabatut de o lumina vie.
Cum sa ii spun ca imi e foame de ea, si nu de fructele ce din abundenta acopera
platourile de pe masa de cristal. Alene ma intind sa iau un strugure dar ochii nu mi
desprind de la ea.
Esti rau! imi spune.
De ce?
Pentru ca ma privesti asa. De ce ma tot privesti? Tu nu vezi ca ma incurci?
Acum zambesc cuminte... stiu ca vanatorul ce se simte vanat e cea mai simpla
prada. Jocul pare simplu dar umbra indoielii il face sa-si schimbe regulile mereu si
mereu. Cuvinte, atingeri, miscari... dar prada poate oricand sa dispara pentru ca arma pe
care o folosesc trebuie sa fie numai subtila dorinta ce trebuie sa se intoarca precum o
reflectie intr-o oglinda venetiana.
Hai nu te mai uita asa la mine ca... ma sperii!
Nu pot sa nu ma uit daca imi place ce vad... e simplu!
Ba nu-i simplu deloc... cu ochii tai, cu privirea ta pur si simplu ma vrajesti, ma
faci sa tremur de frica... inceteaza sa te mai uiti la mine.
Mirat, vad cum falnica zeita a vanatorii ce neclintita sta in fata oricarei primejdii,
ce nu are pic de mila, sagetile ei mereu ajungand in inima, se transforma. Acum e o biata
fetita bosumflata... suparata ca a pierdut din nou la jocul pe care il stie cel mai bine.
Daca te sarut, ma ierti? o intreb.
Nu, nu te apropia de mine!
Dar brusc se intoarce si precum un tigru ce si-a calculat bine saltul se arunca
asupra mea prinzandu-ma in bratele ei in care nu stiu de unde aduna atata putere si
dorinta. Ne rasturnam pe patul mare si ne pierdem in noaptea ce acum acopera cu mantia

ei plina de stele Olimpul. Nu mai exista timp, eternitatea se desfasoara ca un covor

magic peste degetele noastre ce cuprind, ce destrama fiecara farama de material din
trupurile noastre. Ne cream beti de iluzia intunericului, sorbind din fiecare freamat pe
care atingerile le provoaca. Incet, din venele ce poarta viata se nasc scantei si focuri vii
ce ard, ce musca adanc din suflet si energia lor creste din ce in ce mai puternica, precum
o mie de aurore boreale ce se-mpletesc intr-un vis fierbinte si mistuitor.
Brusc, Diana imi pune mainile pe piept... si simt cum fierbintelea lor imi lasa
urme pe trupul meu de carne, ma impinge brutal, apoi se ridica si isi pune sandalele in
picioare.
Esti o bestie! Stiam ca nu mai trebuie sa vin la tine!
Nu ai de ales, stii bine... fara de mine nu esti intreaga!
Dar am facut un juramant, pe mine ma leaga asta, tu esti liber... tu poti sa faci
ce vrei...
Nu pot sa fac nimic... tu, zeita a vanatorii m-ai legat.
Eu n-am facut nimic! Ti se pare numai, de ce nu cauti si tu o nimfa aiurea sa
ma uiti?
Cum sa te uit? Vorbesti prostii, tu nu esti o nimfa prostuta care maine uita si
cum o cheama, Diana, vino la mine!
Nu mai vin... trebuie sa plec... ti-am spus... e tarziu.
O privesc cum isi potriveste faldurile tunicii. Preocupata isi trece degetele prin
parul lung si negru si nu ma baga de seama cum o sorb din priviri. Mai ia un mar de pe
masa si cu o privire curioasa in ochi se intoarce spre mine. Alene ma ridic in capul
oaselor si-i spun:
Inca e devreme, mai poti sa stai, uite... inca Selena nu se arata.
Ce treaba am eu cu Selena?
Si fara sa mai stau pe ganduri ma ridic, o cuprind in brate, o ridic usor, de parca ar
fi primul fulg de zapada ce nu poate purta povara iernii si o aduc din nou in patul imens
acoperit de cearsafurile de satin rosu. Marul inceput, in care se vad urmele dintilor ei se
rostogoleste pe podeaua de marmura. O sarut cu foame, cu nerabdare, salbatic si posesiv
si ea pierduta, topita in imbratisarile mele ma priveste tacut zambind.