Sunteți pe pagina 1din 2

IMAGINARUL POETIC

Poezia Decembre a lui Bacovia este structurata pe doua planuri, unul exterior si
altul interior.
Planul exterior este reprezentat prin ninsoarea uriasa care
acopera totul, intorcand omenirea in era glaciara.
De acest plan tine versul-refren " Te uita cum ninge decembre"(care ocupa pozitiile
1, 15 si 23) si care contine sugestia unei primejdii; reluat cu forma schimbata, in
pozitia 19, ("Te uita, zapada-i cat gardul"), versul in discutie ii izoleaza pe cei doi
indragostiti intr-un spatiu echivalent cu acela al locuintei lacustre.

In versul "Si ninga... zapada ne-ngroape", verbul la modul conjunctiv (cu nuanta de
imperativ) exprima tentatia extinctiei sub povara albului zapezii.
Inspaimantat de peisajul exterior ("Eu nu ma mai duc azi acasa...
Potop e-napoi si-nainte"), poetul ramane in spatiul protector al casei iubitei.
Planul interior este cald si ocrotitor, reperele acestuia fiind fotoliul, focul si lampa obiecte ale destinderii calme si ale lecturii ("Citeste-mi ceva de la poluri", "Nu
rade... citeste-nainte").
Din atmosfera cunoscuta bacoviana, ramane doar vijelia ascultata prin horn,
metafora a existentei eului liric:"Si mana fotoliul spre soba, La horn sa ascult
vijelia, Sau zilele mele - tot una -As vrea sa le-nvat simfonia. Sacralizat prin
iubire (" Ce cald e aicea la tine, /Si toate din casa mi-s sfinte") spatiul evocat se
sustrage destinului general al caderii sub povara plumbului.
Prezenta iubitei in acest spatiu se ghiceste din cuvintele poetului, prin cel de al
doilea vers-refren: "Mai spune s-aduca jaratec", "Mai spune s-aduca si ceaiul", "Mai
spune s-aduca si lampa".
Paralelismul intre cele doua versuri-refren caracterizeaza cele doua planuri.
Creaie liric, Morgenstimmung este structurat n cinci strofe a cte cinci versuri
inegale, cu ritm alternant i rime masculine i feminine asimetrice. Din punct de
vedere epic, se prezint o ntmplare: ascultnd o femeie care cnta la pian, poetul
(pustnicul) renun la solitudine, cobornd n lumea real.
Timpul evocrii este un trecut necalendaristic (ntr-o dup-amiaz) marcat prin
starea de ateptare a eului liric (cnd / Fereastra sufletului zvort bine / Se
deschisese-n vnt). Cele dou metafore (a ferestrei i a mnstirii) au ca termen
comun zvorrea sufletului a crui cheie o constituie incantaiile cu sugestii
olfactive (comparaia Cntecul tu... ca o lavand sonor).
nc din prima strof, monologul liric evolueaz spre contopirea a doi termeni
opoziionali: eu - poetul i tu - femeia al crei cntec a ptruns insidios n
sufletul brbatului. Metafora sufletului-mnstire apare i n urmtoarele trei strofe,
sugernd izolarea n lumea nalt a ideii. n acest spaiu aparent securizant,

iubirea apare ca o invazie (Au srit zvoarele), fcnd brbatul s devin


vulnerabil (i mnstirea mi-a rmas descuiat).

Existena femeii este perceput, mai nti, auditiv (metafora mierlelor pipite pe
clapele pianului) i apoi total (i-ntreaga ta fptur aproape). Consecina o
constituie furtuna din sufletul brbatului (Cu tunetul se prbuir i norii / n
ncperea universului nchis), suflet care devine prea plin, ameninnd s drme
edificiul: Mi-s / ubrede brnele, ca foile florii).
Ultima strof aparine unui alt timp dominat de sentimentul regretului. Cele dou
fiine se contopiser, pentru o clip, n nalt, dar fiecare dintre ele aparinea unei
alte lumi: brbatul venea de sus i din mori, n timp ce iubita venea de jos,
din viei. Prezen lipsit de materialitate i contur, femeia este figura Ispitei
(cum o numea Dumitru Micu), care i poart semnele hului din care ieise.
Ca un nou Luceafr eminescian, brbatul a cobort din planul transcendent (i
etern), ridicnd femeia n sfera sa (n boli). Mai trziu, cnd noul Hyperion
nelege esena terestr a iubitei sale, se instaleaz regretul pentru cntul iubirii
risipit n vnt: De ce-ai cntat? De ce te-am auzit?.
Poezia Vara de noiembrie, de Lucian Blaga este structurata in doua strofe
egale ca numar de versuri. Poezia debuteaza cu o adresare directa catre iubita
careia eul lyric ii ofera puterea magica de a readuce in suflet tineretea si de a-l
imbogati cu elementele naturii. Eu liric se afla alaturi de iubita sa in fata toamnei,
pe care o traieste. Si-ar dori ca inima sa ii fie coplesita din nou de sentimente. A
doua strofa debuteaza cu o exclamatie, eul liric exprimand ideea ca lumea, atunci
cand nu este o amagire, devine un senin vesmant. Epitetul sugereaza faptull ca
unii oameni isi accepta cu seninatate soarta.