METODE SI TEHNICI IN ASISTENTA SOCIALA CURSUL 1

Metodologia asistentei sociale aspecte specifice

Asistena sociala ca disciplina academic este ncadrat n arealul disciplinelor socioumane,

ca urmare beneficiaz de un mixaj de teorii provenite din stiinele sociale clasice, dar si de o
metodologie proprie. Asadar, asistena sociala se bazeaza pe achiziiile teoretice si pe
instrumentarul de cercetare provenind din sociologie, antropologie, psihologie, dar asimileaza
selectiv si adapteaza metodele clasice la specificul domeniului, elaborand modele si strategii
proprii, eficiente n vederea interveniei.
Cunoasterea umana se realizeaza pe diferite ci. Problemele vieii cotidiene referitoare la
politica, medicina, economie, divertisment, sunt dezbatute in toate mediile sociale, rezultand
explicaii, predicii, convingeri, etc. Dupa Petru Ilu, cunoasterea comuna realizata la nivelul
constiinei comune, al bunului simt sau al simului comun se obine in mod spontan, fara o
cercetare sistematica si dupa metode stiinifice, ci pe baza practicii rutiniere, a culturii generale
obinute in scoala si in contextul activitailor de zi cu zi, al schimbului de informaii realizat la
locul de munca, in familie, in cadrul grupului de prieteni, in diverse organizaii, asociaii, etc.
Autorul precizeaza ca, acest tip de cunoastere este uneori utila si chiar suficienta, fiind direct
accesibila oamenilor obisnuii si avand drept caracteristici: familiaritatea, complexitatea,
flexibilitatea si subtilitatea.
Totusi, simul comun are limite i este supus erorilor in incercarile de a explica si intelege
realitaile din sfera socioumana, prin: subiectivitate, imprecizie si prevalena aparenei, in dauna
esenei fenomenelor analizate.
Petru Ilut, in Abordarea calitativa a socioumanului consemneaza o serie de limite si de
erori, frecvent detectabile, n constiina comuna:
1. La nivelul cunoasterii comune este frecvent ntlnit subiectivitatea (cliseele de gandire,
interese, aspiraii, valori), care poate deforma de la nceput coninutul informaional prin nsasi
percepia incorecta a realitaii. Funcioneaza printre altele, expunerea si filtrarea selectiva, adica
tendina ca, deliberat sau nu, oamenii sa expuna si sa reina mai mult informaiile care concorda cu
propriile pareri (crezuri) si sa le evite pe cele disonante. Un caz aparte al acestui fenomen l
reprezinta asa-numita viziune de tunel (alegerea unui element de detaliu si opacizarea tuturor
celorlalte, pentru a descrie si interpreta ntreaga situaie prin prisma elementului selectat).
Saltul de la o cunoastere sociala comuna la una stiinifica s-a produs si prin constituirea unor
metode de verificare (testare) a ipotezelor, a descrierilor si explicaiilor, n sens mai larg.
2. Chiar daca reprezentarile (percepiile) obinute la nivelul simului comun ar fi corecte si
pertinente, ele sunt ntotdeauna particulare, fiind rezultul unui anumit context. O eroare des ntalnita
1

n retoricile cotidiene consta n tendina oamenilor de a generaliza si de a absolutiza constatarile pe

marginea

unei

situaii

specifice,

la

fenomenul

ca

atare

(numita

literatura

american\overgeneralization); transformam, fara sa ne dam seama, caracteristicile unui fragment al

realitaii sociale imediate n caracteristici universale. De ex., ntr-o discuie despre constituirea si
consolidarea tinerei familii, nu de puine ori interlocutorii pretind ca stiu esenialul cu privire la
acest subiect pe baza propriilor lor experiene ori ale prietenilor si apropiailor, omiand sau
neglijand faptul ca aceste experiene sunt limitate. Cunoasterea stiinifica n domeniul
socioumanului nseamna cercetari sistematice, n care e cuprinsa de cele mai multe ori pe baza de
esantion, ntreaga populaie la care ea se refera.
3. Constiina comuna poate cadea relativ usor n pericolul de a nregistra doar legaturi
aparente (si de multe ori false) intre dimensiuni, factori, variabile. Astfel, ramanand tot n
perimetrul sociologiei familiei, studiile sistematice au stabilit ca ceea ce oamenii si cu precadere
tinerii numesc casatorii din dragoste dezinteresata se efectueaza, n fapt, preponderent, n baza
unor definite criterii sociale si trasaturi de personalitate, mai putin transparente constiintei cotidiene.
Abordarea stiinifica a fenomenelor socio-umane prin interpretari calitative de finee, pune n
lumina legaturi mai profunde, nesesizabile cu ochiul liber.
4. Reprezentarilor si constatarilor simului comun le lipseste n general precizia, exactitatea;
oricat ar fi de juste si patrunzatoare, ele sunt formulate n termeni vagi si nu se bazeaza pe numarare
si/sau masurare. De pilda, afirmatia Buna educaie a copiilor depinde foarte mult de colaborarea
scolii cu familia este, n principiu, adevarata, dar ea este vaga si puin operanta. Ar fi de stiut n ce
condiii are loc respectiva conlucrare, ce factori mai intervin, precum si masura n care un factor
depinde de celalalt si care este sensul relaiei de determinare.
In exprimari de tipul Majoritatea oamenilor cred ca... sau Cei mai muli oameni sunt
nemulumiti de... , eficiena pentru cunoasterea exacta a situaiei este aproape nula. Operaia de
numarare n cadrul unor anchete si sondaje ne permite sa facem afirmaii de genul: Cei care cred...
reprezinta X procente din populatia A...
5. Studiile de cunoastere sociala au identificat si sistematizat unele mecanisme si efecte
distorsionante mai specifice ale constiinei comune:
a. Efectul falsului consens, adica, indivizii au tendina de a se considera, n ce priveste
aciunile, judecaile si modul lor general de comportare, mult mai asemanatori cu semenii lor decat
sunt n realitate. Daca, de exemplu, 100 de subieci si exprima individual parerea despre pedeapsa
cu moartea, pe o scala cu 7 trepte, de la total mpotriva pana la total pentru si dupa aceea fiecare
n parte este ntrebat cati din cei 100 de subiecti chestionati au aceeasi parere cu a lui, majoritatea va
indica un numar mai mare decat cel rezultat din sondaj.
b. Efectul ncadrarii (frame) sau al cadrului de referinta, constand n aceea ca prejudecaile
si aprecierile noastre relativ la diferite obiecte, persoane, instituii si probleme sociale sunt afectate
2

n mare masura de felul si/sau cadrul n care este prezentata informatia referitoare la aceasta. Atunci
cand atributele pozitive sunt aduse n prim plan, evaluarile se afla la cote mai nalte decat invers.
Daca rezultatul comunicat al unei anchete aduce n fata aspectele pozitive ale unui produs, serviciu,
acest fapt va modifica structura raspunsurilor evaluative ale subiectilor.
Ca atare, se incearca in permanenta desprinderea de cunoasterea comuna, din dorinta de a
dobandi cat mai multa obiectivitate si exactitate in gestionarea socioumanului, prin perfectionarea si
diversificarea unui metodelor de cercetare.

Prin rafinarea acestora se ajunge la o mai buna

intemeiere a teoriilor, la explicatii si predictii, care sa genereze la randul lor, solutii practice de
interventie.
Caracteristicile cunoasterii in domeniul socio-uman
Dupa Petru Ilut, principalele modalitati de cunostere cu aplicabilitate la domeniul socioumanului, sunt caracterizate de:
- unitatea dintre teoretic si empiric si coexistenta celor doua dimensiuni n oricare demers
cognitiv. Astfel, orice constructie teoretica are o minima baza factuala (de date empirice), dupa
cum, orice investigatie empirica presupune un minimum de teorie. De asemenea, ntre teoretic si
empiric exista un feed-back pozitiv: ipotezele, teoriile, ideile, n general, potenteaza cercetarea
concreta, iar constatarile empirice conduc la formularea de noi ipoteze, interpretari, teorii.
Termenul teoretic este mult mai cuprinzator decat cel de teorie, el incluzand existenta si
functionarea unor modele explicative, ipoteze, teorii, reflexii si interpretari asupra realului, in timp
ce prin empiric se intelege studierea realitatii concrete, culegerea de date efective (despre entitati
empirice si raporturile dintre ele) folosind observatia, experimentul, ancheta si alte metode prin care
cercetatorul poate intra n contact si prin care poate avea acces la acea parte din realitatea
socioumana care-l intereseaza;
- binomul conceptual obiectiv subiectiv; realitatea sociala este constituita din structuri,
forte si conditii obiective existente n afara constiintei si vointei individului, dar si dintr-o
componenta subiectiva. Factorii subiectivi sunt cei ce stau sub controlul actorului social
(trebuintele de baza si cele de ordin superior ale individului, dar si convingerile si conceptia sa
despre lume si viata, atasamentul fata de valorile general umane, etc.), iar cei obiectivi sunt factorii
ce scapa acestui control (o suma de norme, reguli si legi ca rezultate ale unei anumite vointe
politico-sociale, ale unor factori cu putere de decizie in societate);
- experimentul natural sau experimentul provocat?;
Metoda experimentala, presupune, n esenta, provocarea aparitiei si a variatiei unui fenomen
ntr-o situatie controlata. Se pot depista astfel relatii dintre diferiti factori si variabile. Deosebirile de
continut dintre studierea comportamentelor si interactiunilor umane n mediul natural de viata si n
unul provocat, n vivo sau n vitro, are consecinte metodologice profunde. Metodele
fundamentate pe raspunsuri provocate, adica experimentul, chestionarul, testul si interviul, au ca
3

dezavantaje faptul ca exista posibilitatea ca oamenii, plasati fiind n conditii artificiale, sa se

comporte altfel decat n contextele naturale. In experimentul de laborator, ntr-o cladire sau intr-o
camera speciala, nconjurati adesea de aparate, subiectii pot deveni suspiciosi si, n tot cazul, deplin
constienti ca participa la un experiment. Chestionarul sau interviul nestructurat presupune si el
artificialitate, dat fiind ca, datorita n principal efectului dezirabilitatii sociale, oamenii nu
ntotdeauna declara ganduri si comportamente reale. Metodele ce studiaza indivizii si actiunile lor n
conditiile naturale de viata (observatia, studiul de caz si partial analiza de retea si analiza
documentelor) au avantajul ca surprind comportamente reale, firesti, obisnuite, nedistorsionate de
provocarea investigationala. Totusi, chiar si n conditii de mediu social natural, atunci cand
subiectul se stie studiat, comportamentele sale pot suferi abateri de la firesc, obisnuit.
Ce este metodologia?
Asistenta sociala dispune de o metodologie specifica, ce cuprinde:
- teoriile de referinta ale domeniului (marile modele si strategii);
- metodele si tehnicile de cunoastere si interventie;
- procedeele de evaluare a realitatii empirice si de reconstructie teoretica a acesteia;
- procedeele de evaluare a eficientei interventiei realizate.
Metodologia asistentei sociale nu este asadar, o colectie sau un inventar de metode,
tehnici, procedee si instrumente (fie ele ordonate si integrate strategic), ci o constructie, o
combinatie logica a acestora, cu relevanta practica, dependenta de specificul obiectului de
studiu pe care si-l fixeaza cercetatorul si de supozitiile teoretice (premisele), de la care porneste
acesta, in demersul sau.
Profesorul Vasile Miftode, in lucrarea Tratat de metodologie sociologica, porneste de la
definirea principalelor concepte (metoda cale de urmat, tehnica mijloc de culegere a datelor,
procedeul modalitate de analiza a informatiilor) si realizeaza urmatoarea clasificare a metodelor,
in ordinea descrescatoare a importantei acestora:
I.

Metodele de cercetare-actiune analiza institutionala, socioanaliza, psihodrama

(Lewis Moreno), training group, work group, dinamica de grup (Kurt Lewin), toate acestea avand ca
element comun, in opinia autorului, inclinatia catre schimbare, spre interventie si dinamizare a
faptelor sau fenomenelor vizate;
II. Metodele calitative sau dominant calitative- metoda biografica si a istoriei vietii,
intrevederea sau convorbirea, observatia participativa si descrierea fenomenologica, scenariile si
jocul de rol, tehnica monografica, introspectia si tehnicile proiective. Aceste tehnici, presupun
practicarea unor procedee specifice de analiza a datelor: analiza de continut calitativa, analiza
contextuala si situationala, analiza interactiunilor, analiza fenomenelor collective si a relatiilor, etc.

III. Metodele cantitative sau dominant cantitative- ancheta pe baza de chestionar,

sondajele de opinie, tehnica scalarii, tehnica testelor, analiza statistica bazata pe ancheta panel,
experimentele controlate, etc.
V. Miftode elaboreaza cateva principii menite sa clarifice demersul asistentului social, in a
alege, a combina si a utiliza in activitatea sa, cele mai potrivite tehnici si procedee de investigare si
de interventie:
1. Fenomenele sociale pot fi studiate si cunoscute cu adevarat doar prin abordarea celor
doua dimensiuni interdependente ale acestora cantitativa si calitativa;
2. Tehnicile, procedeele si instrumentele selectionate pentru a fi utilizate intr-o cercetare,
depind de natura faptelor sau a proceselor sociale vizate;
3. Nu exista tehnici universal valabile sau surse de informare care sa nu se relationeze cu
universul social vizat;
4. Orice constructie metodologica impune practicarea si experimentarea pe teren a unui set
de tehnici specifice domeniului avut in vedere, intr-o pondere adecvata (atat tehnici cantitative, cat
si tehnici calitative).
Ce este metoda?
Metoda definita in modul cel mai simplu,

face diferenta dintre specialisti/experti si

oamenii obisnuiti, distinctia dintre profesionisti si amatori, indiferent de domeniul de activitate.

Metoda desemneaza calea urmata de ratiunea umana pentru a ajunge la cunoasterea sau
la demonstrarea unui adevar.
Metodele sunt caile generale alternative, pe care le parcurge subiectul cunoscator, in
incercarea de a intelege si explica realitatea, indiferent de continutul particular al acesteia.
Totodata, metodele desemneaza strategiile specifice unor stiinte sau unor domenii de cunoastere.
Metoda este un ansamblu de reguli sau de procedee destinate atingerii in cele mai bune
conditii (de timp, de efort si de cheltuieli), a unui obiectiv cum ar fi: adevarul, experienta,
verificarea, invatarea, etc. M. Grawitz, in Lexique de sciences sociales;
Metoda, d.p.d.v. filozofic desemneaza un ansamblu de operatii intelectuale, prin care o
disciplina cauta sa atinga o anumita finalitate, sa descopere sau sa probeze un adevar M.
Grawitz.
Pe langa metoda, in literatura de specialitate, se mai face referire la termenii de: tehnica,
procedeu, instrument, strategie.
Tehnicile sunt niste maniere/modalitati particulare de cunoastere si de actiune, ce pun in
joc elemente practice, concrete, adaptate unui scop precis si definit Loubet del Bayle, citat de
Bocancea. Tehnicile sunt formele concrete pe care le imbraca metodele, de ex. chestionarul, ghidul
de interviu, etc., impreuna cu demersul de operationalizare a conceptelor vizate. Este posibil ca una
si aceeasi metoda sa se realizeze prin tehnici diferite.
5

Procedeul este definit de Fl. Salajean, ca fiind modul in care sunt utilizate instrumentele de
investigare stiintifica. Procedeul mai poate fi privit ca o maniera de actiune, de utilizare a
instrumentelor de cercetare, care sunt practic, unelte materiale.
Instrumentul este un mijloc material, utilizat de cercetator pentru cunoasterea stiintifica a
fenomenelor sociale. Acesta poate imbraca o forma mai mult sau mai putin materiala, cu ajutorul
careia se capteaza informatia stiintifica. Instrumentul se interpune intre cercetator si realitatea
studiata (Rotariu, Ilut). Ex.: formularele tiparite pentru foaia de observatie, ghidul de interviu,
aparatura tehnica, etc.
Strategia este arta de a pune in relatie un ansamblu de factori resurse umane, materiale,
institutionale si maniera de organizare a acestora, in vederea atingerii scopurilor propuse.
Strategia este definita si selectata, in functie de metoda aleasa de catre cercetator, in demersul sau
stiintific. Strategiile sunt specifice unor stiinte sau unor domenii de cunoastere.
Relatiile existente intre concepte
Pornind de la metodele cele mai cunoscute in stiintele socioumane (observatia, ancheta,
experimentul, analiza documentelor, interviul),

Septimiu Chelcea realizeaza o distinctie

ordonatoare a principalelor concepte:

METODA
Ancheta
sociologica

TEHNICA
Chestionarul

PROCEDEUL de aplicare
Autoadministrarea
chestionarului

INSTRUMENTUL
Formularul tiparit

Asistenta sociala in Franta, poate fi analizata din mai multe perspective. Potrivit Cristinei
de Robertis citata de Bocancea, se poate face referire la asistenta sociala in termeni de:
6

acte profesionale (intervievarea clientului, vizita la domiciliu, intocmirea dosarelor

clientilor, initierea demersurilor de ajutorare);

-

rol si functie a asistentului social (rol de informare, ajutorare, mediere, etc.)

maniera de actiune (metodologia), modul de a actiona, de a proceda (atat in scopul

cunoasterii si evaluarii situatiei, cat si al interventiei) conform unei anumite ordini si urmand
anumite principii.
Autoarea remarca faptul ca, profesionistii din domeniul asistentei sociale din Franta, se
limiteaza doar la a sistematiza propria lor experienta practica, prin utilizarea exclusiva a demersului
pragmatic, delimitand ceea ce merge, de ceea ce nu da rezultatele scontate.
In literatura americana de specialitate intalnim urmatoarele conceptualizari (dupa G.
Neamtu):
-

metoda este un mod sistematic de a proceda;

metoda este un proces sistematic de ordonare a activitatilor pentru o performanta

viitoare (Schwartz);
-

metoda este o activitate planificata cu sarcini realizate si scopuri atinse (Siporin);

metoda este cadrul in care se desfasoara abilitatile asistentului social (Morales si

Sheafor).
Pe baza acestei clasificari, autorii americani fac distinctia intre diversele categorii de
profesionalizare a asistentilor sociali si anume:
-

asistentii sociali generalisti (care utilizeaza in activitatea lor ceea ce se numeste

metoda generala, un ghid valabil pentru orice asistent social);

-

asistentii sociali specialisti (practicanti), care utilizeaza metode particulare, in functie

de grupul-tinta, populatia vizata, dar si de obiectivele urmarite in interventie.

Metodele asistentei sociale americane, desemneaza tipuri specifice de interventie, a caror
eficacitate a fost deja probata de o intreaga traditie practica. Acestea sunt:
-

social casework (acea orientare sau acel tip de practic utilizat de asistentul social n

sprijinirea preponderent psihologic a unui individ sau a unei familii)

-

social group work (metoda ce const n ajutorarea unui grup de persoane constituit pe

criteriul comunitii de interese sau al confruntrii cu aceeai problem - ajutorarea vizeaz

dezvoltarea abilitilor de comunicare i integrare, promovarea unui nou sistem de valori ale vieii
comunitare, reorientarea energiilor grupului spre scopuri pozitive etc.) ;
-

community organization (practica ajutorrii indivizilor, grupurilor i comunitilor

care locuiesc n aceeai arie geografic sau care se confrunt cu aceleai probleme, pentru a ajunge
la identificarea scopurilor i intereselor comune, mobilizarea resurselor n vederea realizrii
proiectelor de dezvoltare comunitar);

administration, research, policy & planning in social work. Managementul, cercetarea,

politicile si planificarea in domeniul asistenei sociale (Barker, 1987, citat de Salajean).

Utilizarea metodelor si tehnicilor in managementul cazurilor sociale

Abordarea concreta a unui caz de catre asistentul social, presupune urmarea unui traseu
comun tuturor cazurilor din practica asistentei sociale, indifferent de specific, de domeniul abordat
sau de persoana vulnerabila (copilul, persoana cu nevoi speciale, adultul somer sau varstnicul aflat
in dificultate). In Manualul de bune practici in asistenta sociala comunitara elaborat de catre
organizatia World Vision, Romania, etapele managementului de caz sunt:
Data referirii (ziua n care se nregistreaz sesizarea, referirea sau transferul cazului de
ctre asistentul social n cadrul instituiei care ofer servicii sociale);
Evaluarea iniial (presupune o investigare sumar a situaiei cazului pentru a se
decide dac acesta face obiectul specificului instituiei care ofer servicii sociale i dac se
ncadreaz n criteriile acesteia de sprijin);
Data deschiderii cazului (este ziua n care asistentul social, mpreun cu supervizorul
su, decide deschiderea cazului n vederea instrumentrii i soluionrii acestuia);
Etapa de evaluare (presupune o investigare i analiz amnunit a tuturor elementelor
care sunt implicate n cazul instrumentat: clientul i mediul su de via, familia i sistemul acestuia
de relaii, factorii care au generat situaia problematic, resursele posibile pentru rezolvarea cazului,
etc.);
Data planului de intervenie/permanen (este ziua n care este conceput de ctre
asistentul social i aprobat de ctre supervizor planul de intervenie pentru cazul-familie sau planul
de permanen atunci cnd clientul este un copil);
Etapa de intervenie (presupune aciuni specifice de intervenie realizate de ctre
managerul de caz, precum i mobilizarea i implicarea tuturor resurselor umane, finaciare,
materiale, comunitare identificate de ctre acesta n vederea rezolvrii cazului prin ndeplinirea
obiectivelor planului de intevenie/permanen; pentru cazulcopil, trecerea de la etapa de
intervenie la cea de monitorizare se face n ziua prezentrii cazului n Comisia pentru Protecia
Copilului);
Etapa de monitorizare (presupune urmrirea i evaluarea permanent a situaiei
clientului pentru a se asigura starea de echilibru urmrit n rezolvarea cazului; asistentul social nu
intervine dect dac se modific date ale situaiei clientului sau intervin factori neprevzui care pot
afecta echilibrul realizat);
Data nchiderii cazului (este ziua n care asistentul social decide, prin consultare cu
supervizorul su, s ncheie orice implicare n cazul instrumentat; nchiderea cazului se poate realiza
fie conform planului de intervenie/permanen atunci cnd asistentul social i-a atins obiectivele
8

stabilite anterior, fie prin referire sau transfer ctre o alt instituie/alt serviciu social atunci cnd
situaia problematic nu poate fi rezolvat de instituia sau serviciul social n care s-a instrumentat
cazul pn la acel moment).
Pe tot parcursul managementului de caz, asistentul social utilizeaz o serie de metode,
tehnici i instrumente specifice tipului de caz sau etapei n care se afl cazul.
Exist tehnici care se utilizeaz doar n anumite etape ale instrumentrii cazului (grupul
de suport, consilierea etapa de intervenie) sau tehnici care sunt regsite pe tot parcursul cazului
(ntrevederea, interviul sau observaia). n general, fiecrei tehnici i corespunde un anumit
instrument (interviul ghid de interviu, observaia ghid de observaie, ntrevederea raportul de
ntrevedere, etc.) dar exist i instrumente realizate special de ctre asistentul social pentru o
anumit etapt a instrumentrii cazului (fia de deschidere a cazului, planul de intervenie, referatul
de situaie, etc.).
Etapele managementului de caz
Metode i tehnici
Documentarea
Observaia
ntrevederea
Convorbirea telefonic
Documentarea
Observaia
Convorbirea telefonic
ntrevederea
Interviul de explorare
Genograma
Ecomapa
Convorbirea telefonic
Observaia
Interviul diagnostic
Interviul terapeutic
Analiza cmpului de fore
Consilierea
Grupul de suport
Observaia
Interviul de explorare
ntrevederea
Convorbirea telefonic

Instrumente
1. Data referirii
Etapa de evaluare initiala

Fia iniial a cazului

Ghidul de observaie
Raportul de ntrevedere

2. Data deschiderii cazului

Etapa de evaluare

Fia de deschidere caz

Fia de evaluare individual
Istoricul social
Raportul de ntrevedere
Ghidul de interviu
Genograma
Ecomapa
Ancheta social
3. Data planului de intervenie / permanen
Etapa de interventie
Planul de intervenie
Planul de permanen
Contractul cu clientul
Ghidul de interviu
Referatul de necesitate
Referatul de situaie
Fia de supervizare caz
Fia de supervizare a activitii
4. Prezentarea cazului n CPC1 (caz copil)
Etapa de monitorizare
Ghidul de interviu
Raport de ntrevedere
Fia de supervizare a activitii
Fia de nchidere caz
5. Data nchiderii cazului

Comisia pentru Protecia Copilului

Sursa: Manual de bune practici in asistenta sociala comunitara, Organizatia World Vision, Romania

Decizia utilizrii uneia sau alteia dintre tehnicile i instrumentele de evaluare i intervenie
aparie n exclusivitate asistentului social, n calitatea sa de manager de caz. Se recomanda ns, o
abordare profesionist i o ct mai complex pregtire a dosarului clientului, n vederea utilizrii
acestuia n relaie cu alte instituii i servicii cu atribuii n domeniu.

Metoda managementului de caz

(din GHID DE BUNA PRACTICA, proiect propus de CNASR, 2010)
Conform Colegiului Asistenilor Sociali din Romnia, etapele managementului de caz care
trebuie parcurse n vederea realizarii diagnozei sociale si a instrumentarii amanuntite si corecte
a cazurilor sociale, sunt:
1.

Inregistrarea cazului (inregistrarea cazului in registru unic. Referirea cazului poate fi

facuta de catre: o institutie, o persoana, autozesizarea as.soc., cererea clientului ) ;

2.

Evaluarea iniial a cazului (in aceasta etapa se va realiza evaluarea primara a cazului);

3.

Deschiderea cazului (asistentul social, mpreun cu supervizorul decide deschiderea

cazului n vederea instrumentrii i soluionrii acestuia);

4.

Evaluare detaliata a cazului ( in cadrul acestei etape are loc investigare/evaluare i

analiz detailata a cazului );

5.

Proiectarea interventiei ( Elaborarea planului/programului de intervenie) ;

6.

Intervenia pe caz (este etapa de punere in practica a obiectivelor i activitailor

prevazute in plan/programul de interventie )

7.

Monitorizare implementarii obiectivelor si a rezultatelor obtinute (evaluarea

permanent a modului cum sunt ndeplinite obiectivele planului, realizarea de rapoarte lunare,
trimestriale, semestriale, anuale) ;
8.

Supervizarea (supervizarea activitatii asistentului social care lucreaza pe caz );

9.

Evaluarea finala si Inchiderea cazului (asistentul social decide, prin consultare cu

supervizorul su, s ncheie orice implicare n cazul instrumentat ) ;

10. Monitorizarea post servicii ( se realizeaza pe o perioada minim de trei luni );
11. Ghidul de interviu ;
12. Chestionar de masurare a gradului de satisfactie a beneficiarului (instrument elaborat de
echipa de implementare sub coordonarea managerului de caz);
13. Raport de supervizare. (instrument elaborat de catre supervizor in urma sedintei de
supervizare );
14. Raport de evaluare de etapa ( lunar, trimestrial, semestrial).

10

n viziunea CNASR, activitile desfurate n cadrul acestor etape se bazeaz pe principiile

abordrii individualizate i personalizate, precum i pe implicarea activ (consultare i participare)
a beneficiarului de servicii sociale. Profesionistii care intervin in managementul cazului sunt
managerul de caz si responsabilul de caz.
Managerul de caz este asistentul social care detine treapta de competenta profesionala
specialist sau principal,
participa la

care, asigur coordonarea tuturor activitilor de asisten social si

elaborarea i coordonarea activitilor de ntocmire i implementare a planului

individualizat de protecie pentru beneficiarii care se afla in sistemul de protectie rezidentiala.

Responsabilul de caz prevenire (RCP) este asistentul social care detine treapta de
competenta profesionala debutant sau practicant si care asigur coordonarea activitilor de
asisten social de tip preventiv (nu reparatoriu), contribuind la intocmirea si implementarea
planului de servicii pentru prevenirea institutionalizarii beneficiarilor de servicii sociale.
Tabelul de mai jos ilustreaza competentele asistentului social precum si metodele utilizate
de acesta, n functie de treapta profesionala detinut.
Treapta de competenta

Modulul de formare

Asistent social debutant

Genograma
Ecomapa
Interviul. Observatia

Asistent social practicant

Genograma
Ecomapa
Interviul. Observatia
Analiza documentelor. Studiul de caz

Asistent social specialist

Genograma
Ecomapa
Interviul. Observatia
Analiza documentelor. Studiul de caz
Management de caz
Consiliere
Advocacy / Empowerment

Asistent social principal

Genograma
Ecomapa
Interviul. Observatia
Analiza documentelor. Studiul de caz
Management de caz
Consiliere / Supervizare

Competentele specifice fiecarei trepte profesionale i metodele utilizate n practic

(din GHID DE BUNA PRACTICA, proiect propus de CNASR, 2010)

11

Conform DGASPC Galai, instrumentele de utilizat de ctre asistentul social n primele etape ale
managementului de caz (n coloana din dreapta a tabelului), sunt :

INSTRUCTIUNE DE LUCRU PENTRU INSTRUMENTAREA CAZULUI DE CATRE

PERSONALUL

BIROULUI EVALUARE INITIALA

ETAPE

Documente / acte

1. Identificarea cazului si inregistrarea lui

Fisa de consiliere / sesizare/cerere

Fisa de intrare a cazului
Fisa de iesire a cazului
Ancheta social /

2. Evaluarea iniiala

Raport de vizit /
Fi de convorbire telefonic /
Rapoarte de ntrevedere /
Raport de evaluare initiala
Raport de evaluare a nevoilor copilului
Genograma si ecomapa

A. Preluarea cazului si direcionarea ctre

compartimentul corespunzator din cadrul
DGASPC

Fia de deschidere a cazului (daca se constata ca

este caz de competenta DGASPC)
Rapoarte de informare asupra situaiei copilului si
familiei
Fisa de remitere a cazului ctre compartimentele
competente din cadrul DGASPC

B. Referirea cazului ctre alte instituii

competente i rspuns ctre petent

Adrese de raspuns si directionare

Fisa de iesire caz

C. Raspuns catre petent si / sau inchidere (daca

nu se confirma sesizarea )

Fisa de iesire caz

12