Racorindu-mi fruntea, o vie adiere ma trezi din toropeala.
Cit am stat tintuit acolo nu mi-am dat seama - am tras, nesuparat de nimeni, si un pui de somn - nu stiu sa fi auzit batind orologiul de la Gedachtniss si trebuie sa fi batut in mai multe rinduri. Cind, mahmur, mi-am ridicat capul din miini si m-am frecat la ochi, pe cerul care se facuse ca scrumul casele se desprindeau impinzite. Vintul se intetise rece, iar arborii pornisera a geme. Mi-am acoperit capul, palalria am gasit-o jos, cazuta - si am mai dat inca un tircol pe cheu sa mai vad lumina cea tainica. Fusese insa stinsa. M-am hotarit in sfirsit sa plec spre casa, incepusera a cadea stropi grosi si se lumina de ziua. Ca o adevarata pasare de noapte urasc zorile. Fara a tine seama ca o raceala mi-ar fi putut fi funesta, in loc sa caut un adapost, am luat-o la picior pe strazile pustii, gonit de searbada lumina ce se cernea tesuta cu apap din vazduhul incruntat, biciuit in rastimpuri cu furie de vintul de miaza-nopate. Cind, ud leoarca, m-am vazut acasa, am fost cuprins de o ciuda grozava ceea ce nu m-a impiedicat totusi sa dorm fara vise pina la amiazi. Mateiu I. Caragiale - Remember