Jurnale - 12 august 2006 :: Magura Casini (1156 m)

12 august 2006 :: Magura Casini (1156 m)

Album foto complet (VALEA BUCIAS)
Dimineata calda de august undeva prin marginea nordica a Muntilor Vrancei, ne scoate
rapid de prin corturi.
Dupa zile intregi de ploi si aer mai rece decat cel obisnuit, vantul de aseara a impins norii in
toate partile, lasand peste noapte un cer senin, plin de stele si o luna suie.
La ora 8 si jumatate, pe o caldura deja sufocanta, echipa noastra pleaca spre un munte
necunoscut, de al carui nume auzisem pe undeva, dar nu stiam unde Magura Casini. Pasind
in padure, prin padurea deasa de fag si carpen, incep sa-mi aduc aminte de prin liceu de
bataliile primului razboi mondial. In 1917, armata romana luase cu asalt Magura Casinului
(1167 m), intr-una din cele mai sangeroase lupte din campania de vara, impotriva unei divizii
austro-ungare.
Pe o poteca slab conturata, dar marcata cu semne rosii, luam in piept panta mare a botului
de muchie lasat din munte. Din echipa mai fac parte Olimpiu, Claudita, Monika si Dana, dar
pe tot drumul ne insoteste si Loredana de la Mugur de Colt, cu echipa ei de pusti, proaspat
adusi pe la concursuri. Urcusul abrupt scoate untul din noi, si cand ma bucur ca s-a mai potolit
muchia incepe zona cea mai dificila. Printre pini razleti, pietre mari si mici, neprinse zdravan
de pamantul framantat, urcam cu atentie sa nu accidentam pe cei din urma. Din pacate
aglomeratia prea mare de pe poteca, face ca deseori sa se auda de mai sus sau de mai jos
Atentie! Piatra. Avem de urcat o diferenta totala de peste 500 metri, din tabara de la Bucias,
pana la cel mai inalt varf din Casini. Portiuni de padure deasea, alterneaza cu margini de
abrupt framantat rau, pe unde pasesti cu atentie, sa nu cazi in rapa. Dupa mai bine de o ora de
astfel de urcus ajungem pe un varf secundar, unde intalnim primul post de arbitri. Spre Zboina
Neagra, primul munte mai important din Masivul Vrancei, cerul a ramas senin frumoasa zi
de august.
De aici incepe calvarul. Culmea, dintre cele doua varfuri mai inalte ale Casinului, este
plina de vegetatie abundenta, inalta, ce acopera pietrele instabile de pe poteca. Ai toate sansele
sa-ti rupi gatul la un pas gresit. Decat sa ne grabim, mai bine o luam usurel, mai ales ca
imediat dupa plecarea din post, o poteca falsa ne furase un pic spre est, intr-o usoara coborare.
Cu ochii cascati larg dupa marcajele forestiere, dibuim poteca buna, prin desisul padurii.
Dupa un sfert de ora, iesim intr-un luminis mai larg. Aici peisajul se schimba complet. Dam
de un perete cu baza plina de grohotis mare. Asa ceva vezi doar prin Retezat sau Parang,
pietroaie imense rupte din pereti. Acestea sunt gresiile de Vrancea, predominante in acesti
munti. Dupa glasurile celor dinainte, ghicim ca poteca se strecoara undeva pe deasupra
peretului, dar pentru a ajunge acolo trebuie sa ocolim ceva vreme. Nu ne vine sa se despartim
de zona asta frumoasa, pline de muroi, cu fructele de abia coapte. Anul asta nu pusesem inca
gura pe mure
Deasupra peretului poteca se strecoara pe marginea abruptului, toti fiind cu ochii atintiti
spre panzele de grohotis si, dincolo de vale, spre Zboina Neagra, inceputul adevaratei Vrance.
Dintr-o poienita ne fac cu ochiul corturile lasate in urma acum vreo doua ceasuri. Peisajul se
schimba iarasi intram intr-o padure intuneacoasa, plina de transee din primul razboi
mondial. Pe aici austriecii construisera adevarate sisteme de fortificatii, cu transee, galerii,
cazemate si cuiburi de mitraliere. Prin acest peisaj framantat, ajungem pe Vf. Casini (1165 m),
impadurit, pe care-l ghicim dupa refugiul de lemn, darapanat, ramas pe aici cine stie de cand.

Poteca isi schimba directia, spre NV, si incepem sa coboram pe o muchie lunga pana intr-o
sa impadurita. Dupa ce trecem un mamelon stancos, pe langa o mare surpatura de piatra (de
parca un bolovan imens ar fi luat-o la vale), cobram foarte abrupt pe un picior de munte. In
stanga noastra ne insoteste o prapastie destul de expusa, mai ales ca printre echipaje mai sunt
si neatenti, sau grabiti. Eu le sfatuiesc pe fete sa traverseze zona prin padurea deasa de molidis
pitic. Mai bine zgariati decat adunati de prin hauri.
La capatul pantei, dam de primele firisoare de apa din pacate nu prea bune de baut. Zona
este plina de izvoare ce pornesc spre vale din pamantul negru si mlastinos. Aici grupul se
mareste. Ne-am ajuns unii pe altii din urma Floare de Colt, Carpatia, Hai Hui, Vanturarita,
Mugur de Colt gramada la vale. Intram pe o vale pietroasa, unde suntem nevoiti sa
coboram tot pe firul vaii, peste pietre, maluri pamantoase, iar dupa ce trecem o coama
muntoasa, ajungem in Valea Buciasului, intr-o poienita cu o casa parasita, si teren mlastinos.
Caldura de august ne loveste in crestet pana aici a fost bine, tot pe la umbra. Continuam pe
malul drept al vaii, pana la un vad unde ni se pare ca ar trebui sa trecem apa o trecem cu
emotii, cu bocanci prin apa (incercand sa ajut o domnisoara din Tg. Jiu la trecut apa, mai mult
am incurcat-o si s-a udat saraca la picioare nu prea mi-a reusit gestul, da` se mai intampla).
Odata trecuti dincolo, dupa ceva minute de mers, dam si peste podul ce trecea apa of of of
data viitoare poate scapam neudati. Nu mai avem mult
Ajungem la Cascada Bucias splendida cadere de apa de peste zece metri. Nu ma mai
pot opri din fotografiat. Aici este capatul probei noastre, cu un mic rapel, unde o lasam pe
Monika sa-si arate cunostintele. Eu nu mai am rabdare pornesc pe drum spre tabara, uimit
de micile cascade de apa de pe stanga drumului pamantul plange si plange frumos
Am plecat de acasa, suparat ca va fi o vreme ploioasa si pacatoasa, de stat in fata cortului
dar peste toate m-am intors cu amintiri placute si cu satisfactia de a fi vazut si altceva
un mic munte, de o mare frumusete Magura Casini.