Eshatologia.

Se refera la partea finala a creatiei, care urmeaza vesnic, deci dupa ea

nu mai urmeaza ceva. Pentru eshatologie ca parte finala a existentei
Dumnezeu a creat lumea. Deci putem vorbi de relatia iconomie-eshatologie.
Dumnezeu creeaza in vederea eshatologiei. Pentru eshatologie ca faza finala
si eterna a existentei creeaza Dumnezeu lumea, pentru aceasta faza finala si
eterna se intrupeaza, moare, inviaza si se inalta cu trupul la cer. Eshatologia
exprima implinirea iconomiei divine sau a planului etern al lui Dumnezeu
referitor la lume. Aceasta are doua planuri, vorbim de eshatologie personala
si generala.
I. Particular. (Se refera la eveninmentele ultime din viata unui om,
de la deces pn la a doua venire.)
1. Sfarsitul vietii pamantesti si viata vesnica. Viata noastra, ca dar al lui
Dumnezeu este creata in vederea eshatologiei. Trebuie sa precizam ca dupa
moarte, omul nu mai poate face ceva el pentru el, targul, locul unde se
secera graul fiind pe pamant. Viata noastra ca interval intre chemarea lui
Dumnezeu si raspunsul nostru are ca finalitate esahtologia,a dica
comuniunea eterna, fericita cu Dumnezeu.
2. Moartea ca trecere de la viata temporala la viata eterna. Daca eshatologia
da sens existentei, inseamna ca moartea fizica este un moment necesar si
plin de sens. Ea exprima necesitatea implinirii existentei umane in
Dumnezeu prin comuniune. Hristos ca om trebuia sa moara pentru a arata ca
moartea este un accident, adica netinand de ontologia umana ea poate fi
nvins, pentru a repara o stricaciune aparuta in urma separarii de
Dumnezeu. Factorul care a transformat moartea fizica in medicament
impotriva mortii este dumnezeirea Sa. Coborarea cu sufletul la iad este
inceputul Invierii cu trupul, deci sufletul uman al lui Hristos a ajuns la
indumneziere si aceasta se transfera si in trup care nu pot fi separate.
Inviind, Hristos ne da viata tuturor si niciun mort nu mai este in groapa, adica
ceea ce s-a intamplat cu umanitatea lui Hristos, se intampla obligatoriu si cu
toti oamenii, pentru ca Sf. Ioan spune ca s-a facut incepatura celor adormiti.
Deci Hristos, inviind arata ce ne asteapta pe toti, din aceasta cauza, suntem
condamnati la inviere. Spaima de moarte pe care a simtit-o si Mantuitorul
este provocata de caracterul nenatural al mortii. Moartea are un sens pozitiv
pentru noi, cei care credem, este poarta care face posibil accesul la
comuniunea deplina, adica neingradita de ceva sau cineva, cu Dumnezeu
(Staniloae). Cand gandesti asa, moartea, spune el, nu mai este simtita ca o
pedeapsa ci ca o predare a omului lui Dumnezeu in vederea unirii eterne cu
el. Termenul de predare este folosit frecvent de parintele Staniloae. Aceasta
predare isi are inceputul si puterea in predarea Mantuitorului Hristos ca om,
1

Tatalui si are la baza iubirea. Sunt tulburatoare cuvintele care exprima frica
de moarte si predarea : Printe treaca de la mine acest pahar dar nu cum
vreau eu, ci cum vrei tu.
3. Nemuirea sufletului. In manualele mai vechi este explicata prin structura
spirituala a sufletului dar acest lucru este eronat. Daca sufletul ar fi
nemuritor prin el insusi, toti oamenii ar deveni dumnezei pentru ca
nemurirea este atribut divin prin excelenta. Ea nu se bazeaza pe o
indestructibilitate pe care ar avea-o sufletul prin natura lui ci isi are cauza in
vointa lui Dumnezeu. Omul nu a fost creat ca sa moara ci in vederea
comuniunii eterne cu Dumnezeu. Noi participam prin har la toate atributele
lui Dumnezeu. Nemurirea sufletului este postulata in acest context de
existenta lui Dumnezeu, deci existenta Sa cere nemurirea sufletului. Sufletul
participa la nemurirea lui Dumnezeu pentru ca relatia dintre Dumnezeu si om
ca persoana, atunci cand exista, se prelungeste in eternitate.
4. Necesitatea judecatii particulare. In traditia Bisericii se spune ca judecata
particulara are loc la patruzeci de zile de la moarte. Ceea ce se va cerceta
este daca existenta noastra corespunde cu norma obiectiva a realitatii care
este voia lui Dumnezeu. De aceea, Sfantul Ioan Damaschin spune ca viata
aceasta este targul in care trebuie sa obtinem un profit mai mare din
perspectiva spirituala. Sfantul Maxim spune ca aceasta viata trebuie sa
presupuna obligatoriu miscarea de la starea de existenta pe care o avem in
dar de la Dumnezeu la starea de existenta buna si apoi de vesnica existenta
fericita ca dar ultim al lui Dumnezeu, deci miscarea in teologia ortodoxa
ocupa un loc extrem de important, din aceasta cauza, viata crestina se
asociaza osmotic cu progresul nu numai din perspectiva spirituala, ci si din
perspectiva materiala. Singura forma de progres autentic este cea care nu
face rau nimanui.
5. Esenta iadului si posibilitatea unui iad etern. In urma judecatii particulare
care are ca obiectiv stabilirea starii de conformitate cu norma obiecticva a
realitatii-revelatia, omul ajunge in rai sau in iad. Raiul are ca esenta
comuniunea iubitoare si responsabila cu Dumnezeu, cu semenii si cu natura.
Acesta este raiul. Iadul inseamna neputinta comuniunii cu Dumnezeu, cu
semenii si cu aproapele, este o tragedie existentiala. Omul poate ajunge la
neputinta comuniunii cu Dumnezeu prin pacatele impotriva credintei,
nadejdii si dragostei. Descrierile iadului sunt modalitati fizice care descriu
realitati spirituale care nu pot fi descrise sau intelese altfel. Iadul implica
doua posiblitati : de a fi etern pentru unii si ne-etern pentru altii. Cei care nu
vor putea iesi din iad pana la judecata universala nu vor mai putea iesi
niciodata. Vesnicia chinurilor iadului, spune pr. Staniloae, exprima o taina a
libertatii omului. Focul iadului consta in poftele care nu isi mai gasesc
materia pentru a se satisface (Sf. Ioan Damaschin). Parintele Staniloae
2

comenteaza spunand ca in acest foc sau chin al iadului exista un element

obiectiv si un altul subiectiv. Cel subiectiv este efervescenta fatasmagorica a
poftei intretinuta de lipsa. El retraieste pacatele facute aici care i-au intrat in
gena, doreste sa le savarseasca fizic dar nu mai are trupul pentru a le
implini, comparabil cu sevrajul unui dependent.
6. Autorul si criteriul judecatii particulare. Autorul judecatii particulare este
Mantuitorul Hristos deoarece El a fost si om. Judecata este numita uneori
infricosatoare iar judecatorul, Blandul Pastor, este numit infricosatorul
judecatori- notiuni paradoxale. Expresiile definesc subiectivitatea noastra
vinovat. In acelasi context, trebuie sa adaugam ca la a doua venire care
este moment de bucurie finala suprema, va fi pentru unii moment de
tanguire si de plangere, deoarece vad ceea ce nu au crezut.
7. Martorii, acuzatorii si aparatorii de la judecata particular. Primul martor
este propria constiinta cu care ducem o lupta extraordinara pentru ca vrem
sa ne asociem constiinta la slabiciunile noastre iar saraca constiinta numita
vocea lui Dumnezeu in noi, opune rezistenta si pentru a o convinge, o
adormim. In fapt, multe din bolile psihice isi au originea in siluirea propriei
constiinte. Pe de-o parte stim ca raul nu e bun pe de alta parte vrem sa il
facem cu toata fiinta noastra si avem in constiinta noastra un oponent teribil
cu care purtam o lupta surda si pe care o biruim asociind-o la savarsirea
raului. La judecata particulara isi recapata calitatea de glas al lui Dumnezeu.
Ingerii buni sunt si ei martori si aparatori, la fel si Sfintii si Maica Domnului,
ca si Biserica de pe pamant. Ingerii rai sunt acuzatorii nostri la judecat. Din
perspectiva juridica nu ar fi o judecata dreapta, dar vorbim de martori,
aparatori, acuzatori pentru a face accesibila o realitate superioara. Prezenta
lor se datoreaza cererii partii lucrarii lui, luptandu-se pentru suflet pana si in
momentul final.
8. Starea sufletelor intre judecata particulara si cea universala. Atat starea
sufletelor din rai cat si starea sufletelor din iad este provizorie. Parintele
Staniloae spune ca sufletele celor plecati cu pacate de moarte sunt inchise in
iad ca intr-o inchisoare, nu sunt chinuite inca in focul general, ci il au in fata
ochilor si sufera in asteptarea de a cadea sigur in el. Acesta stare provizorie,
multe suflete pot fi scoase din iad prin rugaciunea celor vii. Daca anumite
suflete pot fi scoase din iad prin rugaciunea celor vii, sufletele celor aflati in
rai nu mai pot cadea pentru ca nu mai pot pacatui. Starea aceasta provizorie
a fericirii din rai si a nefericirii din iad nu poate fi compatibila cu purgatoriul
catolic deoarece cei din purgatoriu sunt pe calea mantuirii, purgatoriu
presupunand obligatoriu trecerea in rai.
9. Comuniunea dreptilor in rai si a bisericii de pe pamant cu ei. Suntem fiina
comunitar prin excelen deoarece asa a fost creat de Dumnezeu, dup
3

chipul lui Dumnezeu adica se impartaseste de comuniunea Sfintei Treimi,

pentru ca repeta in mic comuniunea absoluta a Sfintei Treimi. Din acest
punct de vedere, noi comunicam cu cei morti prin rugaciune, noi ne rugam
pentru ei si ei se roaga pentru noi. Cimitirul este dormitorul trupurilor pentru
ca sufletul nu moare, el doarme asteptand invierea. Sfintii prezenti in rai
arata umanitatea lor, spune el, actualizata in Hrisstos prin iubirea pe care leo arata fratilor lor vii. Sfintii experimenteaza la cel mai inalt nivel spusa
Mantuitorului ori de cate ori ati facut un bine unui frate mai mic, mie mi-ati
facut. Din aceasta cauza le cerem sfintilor sa se roage pentru noi.
Dimensiunea aceasta comunitara este foarte bine ilustrata la Proscomidie.
Aceasta comuniune nu are conotatii paranormale.
10. Rugaciunea bisericii pentru cei raposati si starea sufletelor din iad. In
urma rugaciunii Bisericii, cei din rai, aflati mai jos, vor urca la trepte mai
inalte prin rugaciune celor de pe pamant. Cei situati pe trepte mai inalte vor
urca pe trepte din ce in ce mai inalte. Aceasta se este numita de Grigorie de
Nyssa epectaz. Atat starea de fericire si de nefiricire nu sunt ablonate, nu
se bucura toti la fel si nici nu sufera toti la fel. Pentru ca fiecare persoana
umana este unica si irepetabila. La aceasta realitate s-a gandit Mantitorul
cand a spus ca in casa Tatalui Meu, multe locasuri sunt.

II. Eshatologia universal. (Dumnezeu nu creeaz la ntmplare ci cu

un scop i se ngrijete ca scopul s fie primi, de aceea nu putem vorbi de o
autonomie a creaiei, idee foarte actual dar aceasta este imposibil
deoarece sensurile creaiei nu trebuie cutate n ea, ci n creator)
1. naintarea creaiei spre sfrit. Noi nu vorbim de distrugerea lumii, ci de
distrugerea, de schimbarea chipului actual al lumii. Ar fi foarte periculos sa
vorbim despre sfarsit din perspectiva dogmatic deoarece ar fi un nonsens
existential, deoarece Dumnezeu ne-ar fi creat ca sa murim. Nu ar avea niciun
sens sa nasti viata ca sa moara, deci nu vorbim de sfarsit ca distrugere, ca
neantizare ci ca trecere a conditiei actuale a lumii intr-o alta conditie voita de
Dumnezeu, din etapa actual n etapa final, n eshaton dup care nu mai
urmeaz nici o alta etap. Oamenii s-au intrebat daca tot ceea ce a creat
Dumnezeu va ramane si va suporta trecerea din conditia existentiala
prezenta in cea eshatologica sau trecerea o va face numai omul. Raspunsul
4

este afrimativ deoarece tot ceea ce a iesit din mana lui Dumnezeu va trece
in conditia existentiala finala dupa care nu mai urmeaza nimic altceva.
Trecerea aceasta nu mai este vazuta ca o pedeapsa, ci despre implinire, de
finalitatea voita de Dumnezeu. Ceea ce va urma este imparatia lui
Dumnezeu,
aceasta
exprima
comuniunea
eterna
cu
Dumnezeu
nemaingradita de ceva sau cineva. Sau, faptul ca Dumnezeu va ajunge sa
domneasc in inima si in lume, sa imparateasca. Daca Dumnezeu
imparateste in mine si in lume, inseamna ca raul va fi abolit, va fi scos afara
din existenta. Uneori in spiritualitatea ortodoxa se insinueaza ideea ca trupul
uman, ajuns in aceasta etapa isi pierde integritatea sau specificitatea de trup
ajungand un trup duhovnicesc sau vorbesc despre un trup ingeresc. Aceasta
conceptie este gresita deoarece trupul uman nu isi poate schimba
specificitatea, ci devine ca trupul Mantuitorului Hristos, ceea ce va fi eliminat
din trupul uman transfigurat vor fi boala si moartea care sunt consecinta
pacatului. Trupul nostru devine asemanator cu trupul Mantuitorului Hristos.
Altii spun ca sexualitatea sau caracterele sexuale vor disparea in aceasta
trecere spre conditia existentiala viitoare si etern. Specificitatea ramane
aceeai deoarece sexul tine de identitatea unei persoane si Dumnezeu nu
anuleaza identitatea. Deci trecem in eshaton asa cum am iesit din mana lui
Dumnezeu (Teofil al Antiohiei). Daca Dumnezeu ar provoca o schimbare ar
insemna ca isi da seama ca a gresit si ca trebuie sa repare o greseala.
Dumnezeu in identitatea noastra nu a putut nimic rau, raul a aparut odata cu
caderea in pacat. Ceea ce trebuie sa precizam este ca aceasta identitate
sexuala, dincolo va deveni inoperant deoarece in eshaton nimeni nu se mai
insoara si nimeni nu se mai marita. In eshaton nu vom mai avea nevoie de
mancare si bautura, iar toate valorile din aceasta lume vor fi inlocuite de o
valoare existentiala suprema- vederea continua a lui Dumnezeu. Afectele
omului sunt sadite de Dumnezeu si nu au caracter pctos, El a pus afectele
prin care avem posibilitatea sa exprimam libertatea si calitatea de chipuri ale
lui Dumnezeu. Dupa cadere deturnam continutul afectelor, le alienam, le
mutilam, dar afectele in structura lor sunt puse in noi de Dumnezeu si au un
continut pozitiv. Toate afectele noastre vor ramane dar toate vor evidentia
nevoia comuniunii si a iubirii resposabile cu Dumnezeu si cu semenii.
Afectele tin de identitatea noastra personal.
Aprecierea final se va face din perspectiva implicrii noastre,
deoarece Dumnezeu ne-a fcut colaboratorii su, El voind s afle daca ne-am
asumat cu responsabilitate acest mandat. Atunci va fi evident ca istoria nu
este o insiruire de elemente revolute, ci istoria intreaga va fi prezenta in fata
tuturor. Istoria destinata unui sfarsit voit de Dumnezeu si a unei aprecieri a
Lui este opera comuna a intregii omeniri in care fiecare ins isi are importanta
lui.

2. Preri despre condiia lumii n momentul sfritului. Acest moment nu

poate fi cunoscut de nimeni. Obsesia calculatorilor se explica prin ideea
necrestina ca lumea in forma in care se afla ea este rea si ca trebuie
distrusa. Nimeni nu stie cand se va produce schimbarea chipului actual al
lumii, nu vorbim de distrugere. Pentru noi, apocalipsa, notiune frecvent
folosita, nu are sensul din cultura moderna unde este inteleasa ca distrugere,
neantizare; sensul real este de revelatie, descoperire a evenimentelor care
vor premerge si insoti sfarsitul chipului actual al lumii, de aceea inseamna
revelatie, este revelatia lui Dumnezeu. Nu exista unanimitate de opinii in
ceea ce priveste conditia lumii in momentul sfarsitului. Sfantul Simeon spune
ca acest sfarsit va fi implinit cand raul va atinge apogeul, alti parinti spun ca
se va intampla cand binele va atinge dezvoltarea lui maxima de vreme ce
Duhul Sfant, spun ei, va aparea deplin dupa sfarsiutul creatiei in forma ei
actuala. Pr. Staniloae precizeaza ca numai Dumnezeu constata cand lumea e
coapta pentru sfarsit si tot numai El va evidentia daca lumea a inaintat spre
tinta voita de El sau daca nu, sau masura in care a inaintat sau nu a inaintat.
3. Semnele sfarsitului chipului actual al lumii si motivul nevazut al sfarsitului.
Pr. Staniloae spune ca unele semne sunt prea generale, cum ar fi razboaie
sau vesti de razboaie, calamitati, deoarece au fost, sunt si vor fi. El spune ca
nu se stie cum trebue inteleasa convertirea evreilor, iar celelalte semne pot fi
socotite ca prezenta inainte de a se produce si contestate cand se vor fi
produs si atunci, cand aceste semne de care Insusi Mantuitorul vorbeste, vor
avea coordonate sau dimensiuni planetare, ele cu siguranta vor constitui
semne ale sfarsitului chipului actual al lumii. Ceea ce este de retinut e faptul
ca istoria nu va ajunge la sfarsit prin ea insasi sau deoarece vrea cineva sa
distruga chipul actual al lumii, ci numai prin voia lui Dumnezeu atunci cand
continuarea ei nu ar mai avea rost si cu mijloacele alese de El. Sf. Grigorie de
Nyssa spune ca istoria in integralitatea ei este destinata zidirii Mantuitorului
in oameni si in cosmos; cand aceasta zidire va ajunge la deplinatatea ei si nu
va mai lipsi ceva, atunci lumea este gata sa treaca din etapa existentiala
prezenta sau istorica in cea eshatologica deci chipul actual al lumii se va
sfarsi atunci cand nu va mai fi posibila o dezvoltare dincolo de dezvoltarea la
care a ajuns umanitatea asumata de Mantuitorul Hristos. Sfarsitul sau
epuizarea istoriei nu va fi nici accidental, nici silit de providenta, ci se va
datora, spune parintele Staniloae, unei misterioase convergente a
providentei cu libertatea umana. Prin imbinarea acestor doua cauzalitati se
raspunde eficient obiectiei sfarsitului chipului actual al lumii este un esec al
lui Dumnezeu. S.c.a.l. nu poate fi un esec deoarece nu vorbim de distrugere,
ci de implinire.
4. Venirea Mantuitorului-cauza prefacerii lumii si a invierii mortilor. A doua
venire, prefacerea lumii si invierea mortilor sunt evenimente simultane. In 2
Pt 3 :10 se spune ca stihiile vor arde si de aici, unii au tras concluzia ca acest
6

chip actual al lumii va fi distrus, daca am admite ideea distrugerii am admite

ca tot ceea ce a creat Dumnezeu a fost rau, ca a avut loc o greseala.
Expresia lui Petru trebuie inteleasa ca lumea noua e anticipata de sfarsitul
chipului actual al lumii asa cum omul trebuie sa treaca prin moarte pentru a
ajunge la inviere, spune pr. Staniloae. Prefacere si invierea mortilor isi are
cauza in apropierea maxima a lui Dumnezeu de lume, spune el. Adica se
sfarseste chipul ingrosat sau invartosat al existentei si se innoieste
adaptandu-se trupului Sau inviat si trupurilor noi ale oamenilor. Pentru acest
motiv, acest moment este vazut ca o Cincizecime universala sau un Tabor
generalizat. Daca la inceputul crearii lumii, Duhul se purta pe deasupra
apelor si dadea viata, adica pregatea materia, la sfarsit, ceea ce facea Duhul
la inceputul existentei, implineste la sfarsitul ei.
5. Caracterul pnevmatizat al lumii si transparenta Mantuitorului Hristos prin
toate. Sf. Grigorie Palama spune ca fara a disparea material, lumea va fi atat
de scaldata in spiritualitate incat spiritul nu va mai fi vazut prin materie, ci
materia prin spirit. Adica sensul existentei nu trebuie cautat in existenta ci in
creatorul existentei. Si in forma actuala, materia lucrurilor si a trupurilor
umane este lumina. Din aceasta cauza, se spune ca tot ceea ce exista este
concentrare de lumina. Putem demonstra aceasta fie prin fizica cuantica fie
prin cuvintele lui Dumnezeu sa fie lumina, lumina originara care este un fel
de matrice originara in care isi au bazele toate formele ulterioare de
existenta, deci afirmam implicit ca toate formele de existenta, oamenii
inclusiv, avem ca suport lumina originara. Din aceasta cauza cuvantul
romanesc lume, inseamna lumina, trimitand la lumina originara. In ciuda
dumnezeirii, se pastreaza materialitatea si sensibilitatea dupa natura;
materialitatea si sensibilitatea trupului omenesc nu dispar, deoarece au fost
create de Dumnezeu pentru ca sunt ratiuni divine plasticizata. Materia
transfigurata in stare de inviere ramane tot materie.
6. Natura trupurilor inviate. Este o problema care nu a fost si nu poate fi
experimentata de oameni. Modelul de dumnezeire si inviere este trupul
uman asumat de Hristos care a ramas real, dovada ca nu s-a schimbat nimic
in materialitatea, functiile si sensibilitatile trupului Sau, a mancat si a fost
atins de Toma. Trupul inviat si indumnezeit ramane trup uman, nu isi schimba
forma. Fata de cei care spuneau ca oamenii vor fi la fel ca ingerii, adica nu
vor mai avea trupuri, in sec. II, Metodiu de Olimp spune ca Dumnezeu a avut
un scop clar si precis atunci cand i-a creat pe oameni ca oameni si pe ingeri
ca ingeri in aeternum si nici nu se gandeste sa ne hibrideze. Ar fi injurios
spune el, ca la sfarsitul istoriei Dumenzeu se razgandeste. Fiecare, spune
Metodiu, isi va tine in veci locul lui. In cazul nostru, specificitatea trupului
uman se va pastra in eternitate chiar daca va ajunge la indumnezeire. Ideea
ca specificitatea sexuala, distinctiile sexuale, vor disparea, este la fel de
eronata pentru ca identitatea sexuala este si ea ratiune divina plasticizata.
7

Ceea ce nu va trece dincolo este sexualitatea asumata deoarece nu mai

avem nevoie de ea, dar identitatea ramane pentru eternitate. Este greu de
precizat clar natura lor, dar Sfantul Apostol Pavel incearca sa raspunda
spunand ca in conditia umana trupul uman fiind slab, muritor, pamantesc,
psihic, material, natural si acoperit de necinste (supus pacatului si mortii), la
inviere, vor fi pline de putere, duhovnicesti, nestricacioase, nemuritoare,
ceresti, imbracate in slava (I Cor 15,42-52). Este foarte des intalnita
expresia de trup duhovnicesc, ea nu trebuie inteleasa in sensul unui trup
care nu mai are decat forma din viata aceasta, nu si substanta. Forma si
substanta se pastreaza pentru eternitate.
7. Misterul materiei induhovnicite. Misterul trupului inviat si al unviersului
restaurat constituie misterul materiei induhovnicite. Prin lucrarea Duhului
Sfant, trupul Mantuitorului pe Tabor este transfigurat, anticipandu-se astfel,
starea lui de dupa Inviere si de la a doua venire. Daca Taborul se refera la
conditia trupului indumnezeit al Mantuitorului, se refera si la propriile noastre
trupuri. Trupurile noastre vor ajunge la masura deplinatatii manifestata in
trupul uman asumat de Mantuitorul Hristos. Adica, procesele care s-au
dezvoltat, au functionat in turpul uman la Mantuitorului si au provocat
Invierea si Inaltarae, se vor produce si in propriile noastre trupuri. Evident,
trupurile noastre inviate nu se vor confunda cu trupul inviat al Mantuitorului
si nici intre ele. Argumentul logic si revelat este ca fiecare persoana uamana
este unica si irepetabila. De vreme ce toti purtam acelasi chip al lui
Dumenzeu in noi, faptul ca ca suntem unici si irepetabili, ca persoane
suntem diferiti. Unicitatea si irepetabilitatea in ciuda chipului lui Dumnezeu
din fiecare se explica prin aceea ca tindem sa ne asemanam cu Dumnezeu al
carui chip care are o bogatie infinita.
8. Trupurile pacatosilor. Pr. Staniloae spune ca vor si ele incoruptibile dar
capabile sa simta chinurile. Dreptii din rai au si ei trupurile incoruptibile dar
isi pastreaza functia si sunt in stare sa simta bucuria. Aceasta se intampla
deoarece niciodata trupul uman nu poate fi despartit de suflet si invers.
Trupul doarme in cimitir si asteapta invierea care presupune reunirea cu
sufletul, deci trupul isi va pastra functiile si dincolo. Parintele Staniloae
referindu-se la trupurile lor spune ca vor manifesta o spiritualitate
intunecata. Aceasta exprimare paradoxala nu poate fi inteleasa decat
referindu-ne la forme de spiritualitate intunecata prezenta in viata noastra,
cum ar fi hotul care se roaga inainte de a fura sau desfranatul care are o
proprie spiritualitate. (Ideea ca sufletul e superior trupului nu este admisa
deoarece ambele sunt create de Dumnezeu, admitand ideea admitem
antagonismul, cand ontologia mea este bipolara inseamna ca eu sunt o
existenta nefericita or nu este deloc asa.) O foarte accentuata expresivitate a
raului si a tristetii din sufletele lor; rautatea este asociata cu tristetea
deoarece acolo omul isi da seama de ceea ce a pierdut si nu mai poate
8

repara nimic deoarece este destructurat. Tot parintele vorbeste despre

insingurarea lui si comuniunea lui cu demonii. Insingurarea se refera la faptul
ca nu se pot alina unii pe altii pentru ca daca aici a redus omul la calitatea de
obiect, acolo nu poate vedea lucrurile altfel decat golite de continut, ii vede
pe oameni ca umbre goale de continut, spune parintele. Desi trupurile
pacatosilor inviaza, nu se pot impartasi de slava trupului inviat al lui Hristos
deoarece vom invia toti prin unitatea naturii noastre umane cu Hristos dar
fericirea este o problema de fericire personala. Hristos nu are in sine toate
persoanele umane, ci are natura comuna a tuturor persoanelor. Sfantul Chril
al Alexandriei spune ca ratiunea invierii trece asupra tuturor pentru Invierea
Mantuitorului care ridica cu Sine toata firea omului, dar nu va folosi cu nimic
pe cei iubitori de pacat, caci ei vor fi dusi la iad primind invierea numai
pentru a fi pedepsiti. Pornind de la aceste date, putem spune ca suntem
condamnati la inviere. Expresia de condamnare nu poate fi suspicionata de
predestinare deoarece nu vom fi obligati sa intram in rai sau in iad. Hristos,
repara integritatea conditiei umane, pana la El existand o boala incurabila iar
Mantuitorul gaseste antidotul dar nu ne obliga sa il si folosim; din aceasta
cauza spun Parintii ca starea in eshatologie nu mai tine de repararea facuta
de Hristos ci de alegerea proprie.
9. Judecata universal. Referindu-se la acest moment, Sfantul Ioan
Hrisostom, spune ca in momentul acesta final al existentei istorice nu vom
cunoaste numai pe cei pe care i-am cunoscut in viata ci si pe cei pe care nu
i-am cunoscut niciodata pentru ca atunci nu vor mai fi taine, fiecare
expunand viata proprie, ea devenind un document colectiv la care are acces
toata lumea. O alta idee originala a parintelui Staniloae este ca si creatia sau
cosmosul se va comporta la aceasta judecata ca o persoana, adica va privi
reprobator pe cei pe care si-au batut joc de el si va socializeaza cu cei care lau folosit in conformitate cu voia lui Dumnezeu. Calitatea de persoana data
cosmosului este explicata prin faptul ca intotdeauna in spiritualitatea
ortodoxa cosmosul a fost vazut intotdeauna ca o fiinta vie care poate sa
cante prin om sau care, tot prin om, poate sa urle de durere. Deoarece in
cosmos se afla inoculat la nivel general si secvential, rationalitati divine care
sunt dialoguri pe care Dumnezeu pe poarta prin creatie cu oamenii. Judecata
obsteasc este frumos ilustrata in cult unde se spune ca in acest moment vom
sta toti goi inaintea lui nemitarnicului Judecator, adica transparenti deoarece
nu vom mai putea ascunde nimic si vom fi judecati numai din fapte, aceasta
judecata neavand apel.
10. Viata de veci. Noi participam la toate atributele divine, chiar la cele mai
abstracte cum ar fi infinitatea si la eternitatea Lui nu doar prin sufletul
nemuritor, dovada in plus ca sufletul si trupul nu pot fi separate. Vorbim de
viata de veci deoarece dupa acest moment participam la eternitatea lui
Dumenzeu atat cu trupul cat si cu sufletul. Ziua a opta exprima participarea
9

la eternitate. Ea mai poate fi numita din perspectiva numararii, prima si

ultima. In aceasta zi vor functiona pe coordonate absolute ceea ce Sf.
Grigorie de Nyssa epectaze. Adica de la bine spre mai bine, de la frumos spre
mai frumos, intr-o inaintare care nu se sfarseste niciodata. Ea nu este
plictisitoare datorita tainei persoanei. Asa cum la nivel uman, cel care
iubeste in conformitate cu voia lui Dumnezeu, ne pierdem in infinitatea
persoanei iubite, cu atat ne pierdem (nu specificitatea) in infintatea lui
Dumnezeu si nu plictiseste pentru ca este vorba de iubire. Sfantul Maxim
spune ca in viata viitoare nu va mai fi nici un interval sau diastaz intre
faptura si creator. Daca faptura se poate misca la infinit in Dumnezeu,
aceasta miscare este stabila fiind o experienta a infinitatii care intretine
vointa de si mai deplina cuprindere a lui Dumenzeu. In cazul zilei a saptea,
am definit-o ca odihna a sabatului adica are sensul de ajungere in odihna
inseamna desavarsire. Cine se desavarseste, se odihneste pentru ca nu mai
are spre ce sa tinda mai mult. Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca firea e
supusa miscarii transformatoare atata vreme cat traieste in timp, dar ajunsa
in Dumnezeu, va avea o stabilitate mereu in miscare si o identica
miscare stabila savarsita etern in jurul aceluiasi Unu si Singurul.
Din perspectiva iadului, inseamna opusul, adica neputinta
comuniunii cu Dumnezeu, cu semenii si cu cosmosul, cu creatia. Inseamna
rautate asociata cu durere, tristete si insingurare. Unii intreaba cum se
impaca eternitatea chinurilor iadului cu calitatea lui Dumenzeu de persoana
iubitoare sau cum poate fi fericit parintele cand copilul este in iad si ca este
nedrept pentru o viata asa de scurta, pedeapsa sa fie eterna. Dumnezeu este
iubire, nu isi permite sa forteze libertatea unui om spre un asa-zis bine
general. Taina eternitatii chinurilor iadului este legata de taina libertatii
umane, deci Dumenzeu nu are nici o legatura cu eternitatea chinurilor
iadului. Dumnezeu accepta ideea iadului, focului nestins si a eternitatii
nefericite numai pentru diavolul, Hristos Insusi spune ca iadul nu este facut
pentru oameni, ci pentru diavoli si ingerilor lor. Adica un om ajunge in iad
pentru ca el vrea sa ajunga acolo nu pentru ca vrea Dumnezeu (in fata
libertatii
oamenilor
Dumnezeu
isi
limiteaza,
isi
declina
atotputernicia Lui). Pacatele care ne trimit cu siguranta, care ne
teleporteaza in iadul etern sunt cele impotria Duhului Sfant (a credintei,
nadejdii, dragostei), nevindecate aici, deoarece nimeni nu poate comunica cu
Dumnezeu fara cele trei virtuti teologale, sunt imposibilitati logice. Ideea
apocatastazei din perspectiva dogmatica ortodoxa este o imposibilitate
logica iar taina eternitatii iadului nu are nici o legatura cu voia lui Dumnezeu.
In contextul cultural contemporan se bucura de popularitate
reincarnarea. Opinia Bisericii este clara si categorica. Principalul argument
pentru cineva care crede este ca omul Hristos a murit dar a si Inviat cu
acelasi trup pe care L-a avut inainte, nu s-a reincarnat.

10