Sunteți pe pagina 1din 10

Bioetica transplantului de organe Raluca-Mihaela Asandei * * Masterand "Etica biomedicala si accesul la ingrijirile de sanatate", U.M.F. "Gr.T. Popa", Iasi.

Definirea termenilor "Transplantul de tesuturi si/sau organe" umane reprezinta acea activitate medicala complexa care, in scop terapeutic, inlocuieste tesuturi si/sau organe umane compromise morfologic si functional, din corpul unui subiect uman cu alte structuri similare, dovedite ca fiind sanatoase. [1] Prin "prelevare" se intelege recoltarea de tesuturi si/sau organe umane sanatoase morfologic si functional, in vederea realizarii unui transplant. "Donatorul" este subiectul in viata sau subiectul in stare de moarte cerebrala, compatibil genetic cu potentialul primitor care, in scop terapeutic, doneaza tesuturi si/sau organe umane. "Primitor" este subiectul care beneficiaza de realizarea unui transplant. Din punct de vedere stiintific se face o diferenta intre "grefa", operatia care se refera la transpunerea si aplicarea in alte zone ale corpului a unor fragmente provenind de la aceeasi persoana, si "transplant", care implica nu numai o operatie de suprafata, dar si restabilirea curentului sanguin. Prin ?autotransplant? se intelege situatia transferului unui organ in corpul aceleiasi persoane, cum ar fi, de pilda, transferul rinichiului intr-o zona mai joasa. Din punct de vedere medical se mai face distinctia intre grefa isogenica (transplantarea intre persoane gemene), alogrefa sau grefa alogenica (transplantul intre indivizi apartinand aceleiasi specii), grefa xenogenica sau heterotransplantul, reprezentand transplantul intre animale de specii diferite. [1, 2] Biserica Ortodoxa Romana considera ca transplantul de tesuturi si de organe este una din formele de varf ale practicii medicale contemporane, care transforma suferinta in nadejde pentru mai multa viata. Este o performanta a stiintei si a practicii medicale pe care Biserica o binecuvinteaza atata vreme cat, prin transplant, se rezolva criza determinata de lipsa altor solutii de vindecare si se reda viata normala unei persoane, fara insa a i-o ridica alteia: nimeni nu trebuie ucis pentru ca sa traiasca altcineva. Transplantul trebuie sa aiba la temelie iubirea crestina a celui ce daruieste si implinirea ei in iubirea celui care primeste. In acest sens, el va indeplini urmatoarele conditii: 1. sa respecte demnitatea persoanei (donator, receptor, medic); 2. sa aiba scop terapeutic; 3. sa fie in folosul aproapelui; 4. sa respecte viata si chiar moartea persoanei umane; 5. sa respecte drepturile omului si dimensiunea duhovniceasca a existentei umane, chiar din momentul conceperii acesteia; 6. sa nu fie determinat de oportunisme politice sau economice, de curiozitati medicale, la moda in lumea noastra secularizata. [10]

Scurt istoric In anul 1954 a avut loc primul transplant de rinichi realizat cu succes. Rinichiul a fost donat de fratele geaman, transplantat celuilalalt frate si a functionat timp de 8 ani. Apoi in anul 1962, s-a efectuat primul transplant de rinichi de la un cadavru, iar transplantul a functionat timp de aproximativ 2 ani. In 1966 s-a realizat primul transplant hepatic, care a functionat 1 an. Un punct de referinta in istoria transplantului mondial si in istoria medicinei in general o reprezinta primul transplant cardiac, efectuat in anul 1967 de Christan Barnard in Africa de Sud. [6, 7, 8] In anul 1972 a fost aprobat Cardul Donatorului de Organe in toate cele 50 de state americane, card ce permitea fiecarei persoane in varsta de peste 18 ani sa isi doneze organele. In 1981 a fost realizat cu succes primul transplant de inima si plamani, organele functionand pentru o perioada de 5 ani, iar un an mai tarziu s-a realizat primul transplant de inima artificiala. In anul 1983, medicamentul imunosupresor ciclosporina a fost aprobat de Food and Drug Administration. O premiera in istoria transplantelor a avut loc in anul 1986, cand inima unui cimpanzeu a fost transferata unui copil (celebrul caz Baby-Fae), care a supravietuit timp de 20 de zile. Apoi, in 1989, a fost realizat primul transplant reusit de ficat, iar in 1996 s-a efectuat primul transplant al unui ficat cadaveric, impartit in mai multe portiuni, la mai multe persoane. In anul 2000, a fost realizata prima cultura de celule stem embrionare umane. [6, 7, 8] Daca analizam datele cu privire la transplanturi, observam ca din a doua jumatate a secolului al XX-lea, aceste operatii au luat o amploare deosebita. Astfel, pana in 1959, transplantul de organe intre gemeni parea singurul posibil. O serie de transplanturi de rinichi intre gemeni fusesera realizate cu succes la Boston, de grupul condus de J. Merrill. Alte cazuri de transplanturi s-au izbit insa de refuzul organismului persoanei primitoare de a receptiona organul strain. Cu toate acestea, in 1952 o grefa de rinichi de la o mama catre fiul sau a fost efectuata cu succes la spitalul Necker din Paris de Jan Hamburger, care a propus compararea grupelor leucocitare ale donatorului si ale primitorului in scopul selectarii transplanturilor. Un alt savant, Jan Dausset, a fundamentat ideea ?antigenelor H.L.A.? (Human Leukocytes Antigens), experientele sale demonstrand ca transplanturile erau mai bine tolerate in situatiile in care grupele HLA ale donatorului si ale primitorului erau identice ori difereau foarte putin. Pana la sfarsitul secolului al XX-lea, s-au efectuat circa 100.000 de transplanturi de rinichi, proportia de succese fiind de 80%. In cazul transplanturilor de inima, in jur de 600, proportia de transplanturi reusite este de 70%, iar la transplanturile de ficat, aproximativ 560, proportia de succese este de 20-30%. In cazul transplanturilor de plaman rezultatele au fost slabe, iar in cazul celor circa 250 de transplanturi de pancreas procentul operatiilor reusite este de 10-15%. [1] In ceea ce priveste donatorul, practica arata ca transplanturile au fost autorizate, de regula, in cazul organelor duble, de exemplu rinichi, simpla efectuare a operatiei neimpietand asupra sanatatii donatorului. In cazul celorlalte transplanturi de organe s-a recurs la prelevarea unor organe de la cadavre. Deci, esentiala pentru efectuarea transplantului este compatibilitatea intre grupele sanguine ale donatorului si ale primitorului si, mai recent, apartenenta la sistemul antigene H.L.A. (identice sau asemanatoare).

La noi in tara, primul transplant renal a fost efectuat la Spitalul Fundeni, de catre profesorul doctor Eugen Proca, in 1980, iar in anul 1981, la Spitalul Judetean Timisoara, o echipa de medici condusa de doctorul Petru Dragan a efectuat primul transplant cu un rinichi luat de la un cadavru. [1]

Controverse etice in transplantul de organe si tesuturi umane Numarul persoanelor aflate pe listele de asteptare este cu mult mai mare decat numarul posibililor donatori. De exemplu, conform United Network for Organ Sharing (UNOS), la sfarsitul lunii octombrie 2004, peste 87.000 de persoane erau pe listele de asteptare pentru un transplant, in timp ce sub 16.000 de operatii de transplant fusesera efectuate incepand cu luna ianuarie a aceluiasi an. [3, 5, 6] Numarul redus al organelor disponibile pentru transplant ridica numeroase probleme de natura morala si etica cu privire la procurarea si distribuirea acestora: - Ar trebui cei care au o sansa de supravietuire mai buna sa aiba prioritate fata de ceilalti pacienti care asteapta un transplant? - Ar trebui parintii care au copii mici sa aiba prioritate? - Ar trebui cei al caror mod de viata (fumat, alcool, droguri, obezitate) dauneaza sanatatii organelor sa aiba sansa la un nou organ? - Ar trebui sa fie oferite stimulente materiale sau nemateriale pentru a incuraja donatia de organe? Ar trebui cei care accepta donarea organelor persoanelor apropiate lor sa primeasca compensare financiara? - Ar trebui ca orice persoana care accepta sau nu donarea de organe sa afiseze acest mesaj pe carnetul de conducere auto sau in documentele pentru impozitul pe venit? - Ar trebui sa fie folosita tehnica de creare a organelor pornind de la celulele stem? - Ar trebui considerat ca orice persoana isi da acordul pentru donarea de organe, cu exceptia cazului in care specifica strict ca nu este de acord cu aceasta tehnica? - Este acceptabil ca cineva care a primit deja un transplant de organe sa mai primeasca unul? - Merita dezvoltarea tehnicilor de transplant costuri atat de ridicate? - Este normal ca doar persoanele cu bani sa primeasca transplanturi, tinand cont de faptul ca sunt extrem de scumpe? - Ar trebui ca politicile spitalelor sa permit recoltarea organelor de la pacientii ale caror inimi inceteaza sa bata (non-heart-beating donors ? NHBD)? - Familia este stapana in deplinul sens al cuvantului asupra organelor persoanelor apropiate? - Ar trebui ca persoanele care au avut in trecut tentative de sinucidere sa primeasca organe pentru transplant? - Ar trebui ca prizonierii condamnati sa primeasca organe pentru transplant? Consimtmantul informat Legea diferentiaza situatia prelevarii de tesuturi si organe umane de la persoane in viata de cele

apartinand unor persoane decedate. Prelevarea de tesuturi si organe umane in scop terapeutic se poate efectua de la persoane majore, in viata, cu capacitate mintala deplina, numai daca nu exista un pericol pentru viata donatorului si cu consimtamantul scris, liber, prealabil si expres al acestuia. Legea mai prevede necesitatea controlului prealabil clinic si de laborator al donatorului. Consimtamantul se da numai dupa ce donatorul a fost informat in prealabil de medic asupra eventualelor riscuri si consecinte pe plan fizic, psihic, familial si profesional, rezultand din faptul prelevarii. [1] O prevedere importanta este aceea prin care se interzice prelevarea de organe si tesuturi umane de la potentiali donatori minori, precum si de la persoanele lipsite de discernamant, aflate in viata. Legea autorizeaza totusi prelevarea de maduva osoasa si de la minori, dar numai in beneficiul fratelui sau sorei acestuia. Potrivit prevederilor legale, prelevarea de maduva osoasa de la minori se poate face numai cu consimtamantul fiecaruia dintre titularii autoritatii parintesti sau al reprezentantului legal al minorului. Refuzul minorului impiedica orice prelevare. [1] In ceea ce priveste prelevarea de tesuturi si organe umane de la persoanele decedate, aceasta se efectueaza potrivit legii, numai daca moartea cerebrala a fost confirmata medical. Potrivit legii, prelevarea se face, in acest caz, cu consimtamantul scris al membrilor majori ai familiei sau al rudelor, in urmatoarea ordine: sot, parinte, copii, frate ori sora. In absenta acestora, consimtamantul va fi luat de la persoana autorizata in mod legal sa il reprezinte pe defunct. Daca donatorul decedat este minor, prelevarea de organe si tesuturi se poate face numai cu consimtamantul scris al parintilor sau al reprezentantului legal. Medicii care constata moartea cerebrala, pe de o parte, si cei care efectueaza prelevarea sau transplantul de tesuturi sau organe, pe de alta parte, trebuie sa faca parte din unitati functionale sau servicii sanitare distincte. Medicii care au procedat la prelevarea de tesuturi sau organe de la o persoana decedata sunt obligati sa asigure restaurarea decenta a acesteia. [1, 5]

Moartea cerebrala Moartea cerebrala reprezint pierderea ireversibila a functiilor intregului creier, inclusiv baza creierului. Este acceptata in majoritatea tarilor, exceptie facand, de exemplu, Japonia. Aici moartea este acceptata doar ca un proces social petrecut in timp indelungat (minim 2 ani), in care persoana decedata continua sa faca parte din societate. Aceasta este explicatia faptului ca exista tari dezvoltate tehnologic in care transplantul de tesuturi si organe nu se practica sau, in cazul Japoniei, se practica dar, implicand doar donatorii vii. [5] Nu trebuie confundata moartea cerebrala cu moartea biologica. Din punct de vedere juridic, moartea este considerata una singura, si anume cea declarata din punct de vedere medical. Moartea, din punct de vedere crestin, are doua acceptiuni: a) indepartarea omului de Dumnezeu prin pacat (moarte care poate fi temporara sau vesnica, in functie de gravitatea pacatului, de pocainta sau lipsa acesteia); b) moartea fizica ? concretizata prin despartirea sufletului de trup. Tot efortul crestin este acela de a scapa de moartea vesnica prin comuniunea dinamica cu Dumnezeu in Hristos, prin Duhul Sfant. Aceasta nu exclude grija pentru conditiile, momentul si modalitatea separarii sufletului de

trup. [10] Moartea, din punct de vedere medico-legal, este cunoscuta in mai multe feluri si anume: a) moarte aparenta (functiile vitale sunt atat de mult slabite incat nu pot fi percepute decat cu aparate speciale); b) moarte clinica (functiile vitale au incetat fara sa se fi alterat inca structurile in mod ireversibil; de aceea este posibil ca aceste functii sa fie reactivate prin terapia intensiva si reanimare); c) moarte biologica (se produce atunci cand organele vitale au intrat deja in proces de alterare, adica a inceput procesul de necrozare al tesuturilor); d) moarte cerebrala. [10] Constatarea mortii fizice nu este obiectivul teologiei sau al filosofiei, ci tine de resortul stiintelor medicale si juridice. Pana nu demult, era considerata moarta acea persoana careia inima i-a incetat sa mai bata si careia ii lipsea respiratia. Datorita tehnicilor de reanimare s-a ajuns la convingerea ca moartea este un proces si ca ea nu este in mod necesar legata de incetarea batailor inimii. [5, 10] Moartea, ca incetare efectiva a vietii, presupune: 1. oprirea inimii; 2. absenta respiratiei spontane; 3. moartea cerebrala. Aceste trei conditii trebuie indeplinite concomitent si in totalitate, pentru a se evita erori regretabile. Criteriile pe baza carora poate fi declarata moartea cerebrala, din punct de vedere legal, sunt: 1. examen clinic, alcatuit din: constatarea comei profunde, flasca, areactiva, absenta reflexelor de trunchi cerebral (in mod special absenta reflexelor fotomotor si corneean); 2. absenta ventilatiei spontane, confirmata de testul de apnee (la un PaCO2 de 60 mm Hg); 3. doua trasee EEG, efectuate la 6 ore, care sa ateste lipsa electrogenezei corticale. [5, 10]

Donatorul 1. In cazul donatorului viu, transplantul se va face numai cu respectarea urmatoarelor norme: - sa fie major si sa fie in deplinatatea facultatilor mintale; - sa i se garanteze ca viata nu ii va fi pusa in pericol; - sa ii fie prezentate riscurile si consecintele asupra sanatatii si asupra capacitatii de munca pe care prelevarea de organe le poate provoca; - sa-si fi dat in mod prealabil, liber, expres, constient si informat consimtamantul in scris pentru prelevare. In cazul donatorului minor, consimtamantul va fi acordat de catre parinti sau de catre tutorii legali, respectandu-se libertatea si demnitatea minorului. 2. In cazul donatorului decedat: ? echipa care a constatat decesul unei persoane nu va fi aceeasi cu cea care urmeaza sa faca transplantul; ? medicii care constata decesul sunt responsabili pentru situatiile in care moartea nu a intervenit efectiv sau ea nu a fost bine constatata. [5, 10]

Surse alternative de organe [6] O data cu cresterea discrepantei dintre numarul de organe donate si numarul mult mai mare al persoanelor aflate pe listele de asteptare pentru un transplant, cercetatorii au incercat gasirea unor surse non-traditionale de organe. Cateva dintre solutiile propuse sunt: - Organe de la animale (xenotransplant) Animalele sunt o sursa potentiala de organe. Experimentele de transplante cu inimi de cimpanzeu sau ficat de porc au fost insotite cu mare atentie de catre mass-media in trecut. Unul din contra argumentele xenotransplanturilor a fost posibilitatea transferului de bacterii sau virusuri animale la om, care ar putea produce epidemii, mai ales ca pacientii sunt tratati cu imunosupresoare puternice. Unii specialisti considera ca primatele, care sunt amenintate cu disparitia, nu ar trebui sa fie furnizori de organe pentru oameni. Transplantul de organe animale la oameni este considerat de unele religii si persoane neetic, deoarece ar leza demnitatea umana, dar dorinta de a fi vindecat si de a vindeca este foarte mare. In concluzie, xenogrefele vor deveni, probabil, o sursa majora de organe, astfel incat transplantul sa se extinda la mai multi pacienti si la o arie mai larga de boli, dar vor ridica si mai multe probleme etice. - Organe artificiale Acestea reprezinta o alta varianta potentiala de organe. Probleme etice pe care le implica folosirea organelor artificiale fac referire la costurile extrem de ridicate pe care le implica si totodata la eficacitatea acestora. Persoanele care ar primi organe artificiale ar putea avea nevoie de noi organe artificiale in cazul in care mecanismele celor anterioare s-ar defecta. - Celulele stem Celulele stem se pot specializa pentru a forma diferite tipuri de celule ce se gasesc in corpul uman. Cercetatorii au mari sperante ca celulele stem vor putea fi folosite, intr-o zi, pentru a recrea intregul corp uman. Obiectiile bioeticienilor fac referire mai intai la sursa acestor celule. In timp ce, celulele stem pot fi gasite in corpul uman adult, aparent cele mai potente celule stem provin din primele celule care alcatuiesc embrionul uman. Cand aceste celule sunt extrase, embrionul este distrus. Unii considera acest fapt imoral si cer incetarea cercetarilor si a procedurilor medicale care distrug embrionii umani aflati in procesul de dezvoltare. - Fetusi avortati Acestia reprezinta o potentiala sursa de organe pentru transplant. Dezbaterile au loc asupra

faptului daca este moral sau nu folosirea organelor de la fetusi avortati in stadii tarzii ale sarcinii pentru transplanturi care ar putea salva viata unui alt copil. Multe persoane cred ca aceasta metoda ar scuza avorturile din stadiile avansate, pe care unii le considera imorale. O alta obiectie vine din partea celor care cred ca incurajarea utilizarii organelor fetale avortate ar incuraja "cultivarea organelor" sau metoda de concepere a unui copil cu intentia de a-l avorta pentru a-i folosi organele pentru transplant.

Primitorul Primitorul isi va da consimtamantul in scris pentru efectuarea transplantului si va fi informat obiectiv asupra sanselor de reusita ale transplantului. In selectionarea pacientilor carora urmeaza sa li se efectueze transplantul, se impune ca medicii care iau deciziile de transplantare sa aplice exclusiv criteriul terapeutic, adica sa se aiba in vedere: 1. urgenta transplantarii; 2. posibilitatea de reusita; 3. previziunea ca organul sa se poata transplanta; 4. prioritatea cererii. Intrucat transplantul are caracter terapeutic, selectia pacientilor nu trebuie sa fie impiedicata sau viciata de motive de ordin rasial, social economic, religios etc., ci determinata de conditii optime de reusita a transplantului si de finalitatea acestuia. [5, 10]

Posibile strategii pentru a creste numarul donatorilor de organe pentru transplant Avand in vedere ca din corpul unei singure persoane decedate se pot obtine mai multe organe care ar putea salva vietile a mai multor oameni, s-a incercat gasirea unor solutii pentru cresterea numarului de donatori. Aceste eforturi de a convinge cat mai multe persoane au starnit noi controverse si dezbateri. Exista cinci strategii in prezent care ar putea fi folosite in viitor pentru a creste numarul organelor disponibile pentru transplant. [3, 6] 1. Educatia Educatia reprezinta prima strategie propusa de multi pentru cresterea numarului de organe de la cadavre. Eforturile educationale se bazeaza pe cresterea numarului de persoane care isi dau acordul, inainte de moarte, pentru a deveni donator de organe. Alte masuri educationale se refera la educatia familiilor atunci cand se afla in situatia de a-si da acordul pentru donarea organelor persoanelor apropiate. Responsabilitatea sociala si idea de "a oferi o noua viata" sunt argumentele utilizate de United Network for Organ Sharing (UNOS) si de alte astfel de organizatii in scopul promovarii ideii de donare a organelor persoanelor decedate.

2. Propria alegere Cea de-a doua potentiala strategie pentru a creste donarea organelor este propria alegere a fiecarei persoane. Astfel, fiecare persoana ar trebui sa indice care ii sunt dorintele legate de donarea de organe dupa moarte, posibil in scris, pe carnetul de conducere sau in documentele legate de taxele de impozit. Cand o persoana moare, doctorii ar trebui sa urmeze instructiunile lasate de persoana in cauza si sa nu tina seama de parerile rudelor. Aspectul pozitiv al acestei metode este faptul ca pune accentul pe conceptul de autonomie a individului legata de donarea organelor. Propria decizie cere din partea pacientului un nivel foarte ridicat de incredere in sistemul medical. El trebuie sa simta ca doctorii isi fac datoria indiferent de optiunile lor asupra donarii de organe. 3. Consimtamantul informat Acesta reprezinta cea de-a treia strategie pentru a creste donarea organelor de la cadavre si face parte din politica celor mai multe tari europeene. In aceste tari, organele persoanelor decedate sunt folosite pentru transplant, cu exceptia cazului in care respectivele persoane specifica sa nu doneze organele, inca din timpul vietii. Argumentele pentru aceasta solutie sunt reprezentate de faptul ca este datoria civica a fiecarei persoane sa isi doneze organele in momentul in care nu mai are nevoie de ele (dupa moarte). De partea opusa, exista ingrijorari legate de faptul ca acele persoane care, din motive religioase sau culturale, aleg sa nu isi doneze organele dupa moarte, ar putea sa nu poata comunica in timp real acest lucru, datorita barierelor legate de limba, dificultatilor de transport sau in alte conditii speciale. 4. Acordarea de stimulente Cea de-a patra strategie pentru cresterea numarului de donatori pentru transplante, aflata inca in stadiul de proiect, este folosirea diverselor stimulente. Acestea pot lua mai multe forme, fie materiale, fie nemateriale. Stimulentele aflate in prezent in dezbatere in SUA sunt: - Suportarea costurilor legate de funeralii si ajutarea astfel a familiei unei persoane care si-a dat acordul pentru donarea organelor. - Donarea in contul unei asociatii filantropice in numele persoanei decedate, care semneaza pentru donare organelor. - Oferirea unor stimulente ca recunoastere a gestului generos facut prin donarea organelor, ca de exemplu, o placa memoriala. - Oferirea unor stimulente financiare. Unii bioeticieni considera ca toate aceste stimulente, chiar daca nu sunt legate direct de avantaje financiare, raman insa coercitive si incorecte. Ei cred ca unele persoane vor fi convinse sa isi doneze organele dupa moarte, in ciuda convingerilor lor contrare, daca o asemenea oferta este suficient de atractiva. Un alt argument contra stimulentelor de orice natura este faptul ca societatea ar trebui sa isi regandeasca valorile, spiritul comunitar si altruismul atunci cand isi

doresc cu adevarat sa doneze organele. 5. Recoltarea de organe pentru transplant de la prizonieri Cea de-a cincea strategie pentru cresterea numarului de organe donate dupa moarte este folosirea organelor prizonierilor care sunt supusi pedepsei cu moartea. Unii considera aceasta solutie valabila doar in conditiile existentei unui consimtamant existent prealabil. Majoritatea bioeticienilor, insa, considera folosirea organelor de la prizonierii supusi pedepsei cu moartea ca "imorala".

Concluzii Din textele tuturor documentelor internationale referitoare la drepturile omului se desprind cateva idei calauzitoare, cum ar fi: corpul omenesc este sacru, intangibil, trebuie respectat, atat in timpul vietii, cat si dupa moarte si nu poate sa faca obiectul nici unui comert. Pentru a evita orice fel de atingeri ale drepturilor omului, in dreptul international, prin intermediul unor organisme de specialitate s-au adoptat norme care stabilesc principiile generale in conformitate cu care donarea de organe trebuie realizata, printre care cele mai importante sunt: principiul respectarii demnitatii umane, al interzicerii oricaror atingeri aduse acesteia, principiul anonimatului donatorilor, al gratuitatii etc. Orice act prin care se efectueaza prelevarea unor organe din corpul uman viu, aducand o grava atingere vietii si integritatii corporale omului, este sanctionat de Codul penal. Pentru a se evita aceste consecinte, transplantul de organe trebuie conceput si realizat ca un gest suprem de daruire a omului catre om, un act al unui om care, desi cu drepturi inalienabile asupra corpului sau, este un membru al societatii si, prin aceasta, poate aduce un serviciu semenului sau, dar in conditiile unei generozitati sanatoase si rezonabile [1, 3, 5].

Bibliografie [1] www.roportal.ro/articole; [2] www.csa.acad.md/nm/med; [3] www.bioethics.upenn.edu; [4] www.bioetica.ro; [5] Astarastoae, V., Almos, Bella Trif, Essentialia in Bioetic, Editura Cantes, 1998: [6] Center of Bioethics, Ethics of Organ Transplantation, februarie 2004: [7] Ioan B., Gavrilovici C., Astrstoae V., Bioetica- Cazuri celebre, Editura Junimea, 2005: [8] Pence G.E., Classic Cases in Medical Ethics, McGraw-Hill, Inc., SUA, 1990: [9] Post S.G. (ed. by), Encyclopedia of Bioethics, 3rd Edition, 5 vol., Macmillan Reference, USA, 2004: [10] Comisia National de Bioetic ? Sectorul Biserica si Societatea al Patriarhiei Romane, Transplantul de organe.

Resurse Internet Infoplease Search: bioethics ... Search Results: bioethics. bioethics (Encyclopedia). bioethics, in philosophy, a branch of ethics concerned with issues ... www.infoplease.com/search.php3?query=bioethics&in=all Yahoo! Groups : Bioethics Yahoo! Groups - Free, easy email groups ... Bioethics ? To facilitate the debate of the implication of bioethical issues for disabled people, marginalized groups ... www.egroups.com/community/bioethics American Life League - Bioethics BIOETHICS HUMAN EMBRYONIC STEM CELL RESEARCH: Basic facts, analysis and commentary on the science?and the politics. WHICH MEDICAL ETHICS FOR THE 21ST CENTURY? < ahref="www.all.org/issues/bioethic.htm" target="blank">www.all.org/issues/bioethic.htm Bioethics Program Description of the philosophy program at Cleveland State. ... The Bioethics Program developed by the Philosophy Department at CSU offers a course of study designed primarily for ... www.csuohio.edu/philosophy/Bioethics_Program.htm