UNIVERSITATEA ”OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE FARMACIE
REZIDENȚIAT SPECIALIZAREA FARMACIE GENERALĂ
STAGIUL BIOETICĂ

REFERAT

Bioetica transplantului.
Consimțământul în recoltarea de organe de la cadavre

Coordonator științific:
CONF.UNIV.DR. ILIESCU DAN MARCEL

REZIDENT:
Nazif Berna

CONSTANȚA
2023
 Introducere
"Transplantul de tesuturi si/sau organe" umane reprezinta acea activitate medicala
complexa care, in scop terapeutic, inlocuieste tesuturi si/sau organe umane compromise
morfologic si functional, din corpul unui subiect uman cu alte structuri similare, dovedite ca
fiind sanatoase.
Prin "prelevare" se intelege recoltarea de tesuturi si/sau organe umane sanatoase
morfologic si functional, in vederea realizarii unui transplant.
"Donatorul" este subiectul in viata sau subiectul in stare de moarte cerebrala, compatibil
genetic cu potentialul primitor care, in scop terapeutic, doneaza tesuturi si/sau organe umane.
"Primitor" este subiectul care beneficiaza de realizarea unui transplant.
Din punct de vedere stiintific se face o diferenta intre "grefa", operatia care se refera
la transpunerea si aplicarea in alte zone ale corpului a unor fragmente provenind de la aceeasi
persoana, si "transplant", care implica nu numai o operatie de suprafata, dar si restabilirea
curentului sanguin. Prin autotransplant se intelege situatia transferului unui organ in corpul
aceleiasi persoane, cum ar fi, de pilda, transferul rinichiului intr-o zona mai joasa.
Din punct de vedere medical se mai face distinctia intre grefa isogenica
(transplantarea intre persoane gemene), alogrefa sau grefa alogenica (transplantul intre
indivizi apartinand aceleiasi specii), grefa xenogenica sau heterotransplantul, reprezentand
transplantul intre animale de specii diferite.
Clasificarea transplantului în funcţie de donor şi primitor cuprinde:
• Autotransplantul: la aceeaşi persoană.
• Allotransplantul: de la un alt membru (diferit genetic) al aceleiaşi specii.
• Izotransplantul: de la un alt membru identic genetic al speciei (gemeni).
• Xenotransplantul: de la altă specie. De exemplu, transplantul de valve cardiace de la
porci la oameni
Biserica Ortodoxa Romana considera ca transplantul de tesuturi si de organe este una
din formele de varf ale practicii medicale contemporane, care transforma suferinta in nadejde
pentru mai multa viata. Este o performanta a stiintei si a practicii medicale pe care Biserica o
binecuvinteaza atata vreme cat, prin transplant, se rezolva criza determinata de lipsa altor
solutii de vindecare si se reda viata normala unei persoane, fara insa a i-o ridica alteia: nimeni
nu trebuie ucis pentru ca sa traiasca altcineva. Transplantul trebuie sa aiba la temelie iubirea
crestina a celui ce daruieste si implinirea ei in iubirea celui care primeste.

1
 Scurt istoric

In anul 1954 a avut loc primul transplant de rinichi realizat cu succes. Rinichiul a fost
donat de fratele geaman, transplantat celuilalalt frate si a functionat timp de 8 ani. Apoi in
anul 1962, s-a efectuat primul transplant de rinichi de la un cadavru, iar transplantul a
functionat timp de aproximativ 2 ani. In 1966 s-a realizat primul transplant hepatic, care a
functionat 1 an. Un punct de referinta in istoria transplantului mondial si in istoria medicinei
in general o reprezinta primul transplant cardiac, efectuat in anul 1967 de Christan Barnard in
Africa de Sud.
In anul 1972 a fost aprobat Cardul Donatorului de Organe in toate cele 50 de state
americane, card ce permitea fiecarei persoane in varsta de peste 18 ani sa isi doneze organele.
In 1981 a fost realizat cu succes primul transplant de inima si plamani, organele functionand
pentru o perioada de 5 ani, iar un an mai tarziu s-a realizat primul transplant de inima
artificiala. In anul 1983, medicamentul imunosupresor ciclosporina a fost aprobat de Food
and Drug Administration. O premiera in istoria transplantelor a avut loc in anul 1986, cand
inima unui cimpanzeu a fost transferata unui copil (celebrul caz Baby Fae), care a
supravietuit timp de 20 de zile. Apoi, in 1989, a fost realizat primul transplant reusit de ficat,
iar in 1996 s-a efectuat primul transplant al unui ficat cadaveric, impartit in mai multe
portiuni, la mai multe persoane. In anul 2000, a fost realizata prima cultura de celule stem
embrionare umane.
Daca analizam datele cu privire la transplanturi, observam ca din a doua jumatate a
secolului al XX-lea, aceste operatii au luat o amploare deosebita. Astfel, pana in 1959,
transplantul de organe intre gemeni parea singurul posibil. O serie de transplanturi de rinichi
intre gemeni fusesera realizate cu succes la Boston, de grupul condus de J. Merrill. Alte
cazuri de transplanturi s-au izbit insa de refuzul organismului persoanei primitoare de a
receptiona organul strain. Cu toate acestea, in 1952 o grefa de rinichi de la o mama catre fiul
sau a fost efectuata cu succes la spitalul Necker din Paris de Jan Hamburger, care a propus
compararea grupelor leucocitare ale donatorului si ale primitorului in scopul selectarii
transplanturilor. Un alt savant, Jan Dausset, a fundamentat ideea antigenelor H.L.A. (Human
Leukocytes Antigens), experientele sale demonstrand ca transplanturile erau mai bine tolerate
in situatiile in care grupele HLA ale donatorului si ale primitorului erau identice ori difereau
foarte putin. Pana la sfarsitul secolului al XX-lea, s-au efectuat circa 100.000 de transplanturi
de rinichi, proportia de succese fiind de 80%. In cazul transplanturilor de inima, in jur de 600,
proportia de transplanturi reusite este de 70%, iar la transplanturile de ficat, aproximativ 560,

2
proportia de succese este de 20-30%. In cazul transplanturilor de plaman rezultatele au fost
slabe, iar in cazul celor circa 250 de transplanturi de pancreas procentul operatiilor reusite
este de 10-15%. In ceea ce priveste donatorul, practica arata ca transplanturile au fost
autorizate, de regula, in cazul organelor duble, de exemplu rinichi, simpla efectuare a
operatiei neimpietand asupra sanatatii donatorului. In cazul celorlalte transplanturi de organe
s-a recurs la prelevarea unor organe de la cadavre. Deci, esentiala pentru efectuarea
transplantului este compatibilitatea intre grupele sanguine ale donatorului si ale primitorului
si, mai recent, apartenenta la sistemul antigene H.L.A. (identice sau asemanatoare).

Controverse etice in transplantul de organe si tesuturi umane

Numarul persoanelor aflate pe listele de asteptare este cu mult mai mare decat
numarul posibililor donatori.
De exemplu, conform United Network for Organ Sharing (UNOS), la sfarsitul lunii
octombrie 2004, peste 87.000 de persoane erau pe listele de asteptare pentru un transplant, in
timp ce sub 16.000 de operatii de transplant fusesera efectuate incepand cu luna
ianuarie a aceluiasi an.

Consimtămantul informat
Legea diferentiaza situatia prelevarii de tesuturi si organe umane de la persoane in
viata de cele apartinand unor persoane decedate. Prelevarea de tesuturi si organe umane in
scop terapeutic se poate efectua de la persoane majore, in viata, cu capacitate mintala deplina,
numai daca nu exista un pericol pentru viata donatorului si cu consimtamantul scris, liber,
prealabil si expres al acestuia. Legea mai prevede necesitatea controlului prealabil clinic si de
laborator al donatorului.
Consimtamantul se da numai dupa ce donatorul a fost informat in prealabil de medic
asupra eventualelor riscuri si consecinte pe plan fizic, psihic, familial si profesional, rezultand
din faptul prelevarii.
O prevedere importanta este aceea prin care se interzice prelevarea de organe si
tesuturi umane de la potentiali donatori minori, precum si de la persoanele lipsite de
discernamant, aflate in viata. Legea autorizeaza totusi prelevarea de maduva osoasa si de la
minori, dar numai in beneficiul fratelui sau sorei acestuia. Potrivit prevederilor legale,
prelevarea de maduva osoasa de la minori se poate face numai cu consimtamantul fiecaruia

3
dintre titularii autoritatii parintesti sau al reprezentantului legal al minorului. Refuzul
minorului impiedica orice prelevare.
In ceea ce priveste prelevarea de tesuturi si organe umane de la persoanele decedate,
aceasta se efectueaza potrivit legii, numai daca moartea cerebrala a fost confirmata medical.
Potrivit legii, prelevarea se face, in acest caz, cu consimtamantul scris al membrilor majori ai
familiei sau al rudelor, in urmatoarea ordine: sot, parinte, copii, frate ori sora. In absenta
acestora, consimtamantul va fi luat de la persoana autorizata in mod legal sa il reprezinte pe
defunct. Daca donatorul decedat este minor, prelevarea de organe si tesuturi se poate face
numai cu consimtamantul scris al parintilor sau al reprezentantului legal. Medicii care
constata moartea cerebrala, pe de o parte, si cei care efectueaza prelevarea sau transplantul de
tesuturi sau organe, pe de alta parte, trebuie sa faca parte din unitati functionale sau servicii
sanitare distincte.
Medicii care au procedat la prelevarea de tesuturi sau organe de la o persoana
decedata sunt obligati sa asigure restaurarea decenta a acesteia.
Donatorul
1. In cazul donatorului viu, transplantul se va face numai cu respectarea urmatoarelor norme:
- sa fie major si sa fie in deplinatatea facultatilor mintale;
- sa i se garanteze ca viata nu ii va fi pusa in pericol;
- sa ii fie prezentate riscurile si consecintele asupra sanatatii si asupra capacitatii de
munca pe
care prelevarea de organe le poate provoca;
- sa-si fi dat in mod prealabil, liber, expres, constient si informat consimtamantul in
scris pentru prelevare. In cazul donatorului minor, consimtamantul va fi acordat de catre
parinti sau de catre tutorii legali, respectandu;
- se libertatea si demnitatea minorului.

2. In cazul donatorului decedat:

- echipa care a constatat decesul unei persoane nu va fi aceeasi cu cea care urmeaza sa
faca transplantul;
- medicii care constata decesul sunt responsabili pentru situatiile in care moartea nu a
intervenit efectiv sau ea nu a fost bine constatata

4
 Primitorul

Primitorul isi va da consimtamantul in scris pentru efectuarea transplantului si va fi

informat obiectiv asupra sanselor de reusita ale transplantului.
In selectionarea pacientilor carora urmeaza sa li se efectueze transplantul, se impune
ca medicii care iau deciziile de transplantare sa aplice exclusiv criteriul terapeutic, adica sa se
aiba in vedere:
1. urgenta transplantarii;
2. posibilitatea de reusita;
3. previziunea ca organul sa se poata transplanta;
4. prioritatea cererii.
Intrucat transplantul are caracter terapeutic, selectia pacientilor nu trebuie sa fie
impiedicata sau viciata de motive de ordin rasial, social economic, religios etc., ci
determinata de conditii optime de reusita a transplantului si de finalitatea acestuia.

5
 Concluzii

Pentru a evita orice fel de atingeri ale drepturilor omului, in dreptul inter
national, prin intermediul unor organisme de specialitate s-au adoptat norme care stabilesc
principiile generale in conformitate cu care donarea de organe trebuie realizata, printre care
cele mai importante sunt: principiul respectarii demnitatii umane, al interzicerii oricaror
atingeri aduse acesteia, principiul anonimatului donatorilor, al gratuitatii etc.
Orice act prin care se efectueaza prelevarea unor organe din corpul uman viu, aducand
o grava atingere vietii si integritatii corporale omului, este sanctionat de Codul penal. Pentru
a se evita aceste consecinte, transplantul de organe trebuie conceput si realizat ca un gest
suprem de daruire a omului catre om, un act al unui om care, desi cu drepturi inalienabile
asupra corpului sau, este un membru al societatii si, prin aceasta, poate aduce un serviciu
semenului sau, dar in conditiile unei generozitati sanatoase si rezonabile.

6
 Bibliografie

[1] www.roportal.ro/articole;
[2] www.csa.acad.md/nm/med;
[3] www.bioethics.upenn.edu;
[4] www.bioetica.ro;
[5] Astarastoae, V., Almos, Bella Trif, Essentialia in Bioetică, Editura Cantes, 1998:
[6] Center of Bioethics, Ethics of Organ Transplantation, februarie 2004:
[7] Ioan B., Gavrilovici C., Astărăstoae V., Bioetica-Cazuri celebre, Editura Junimea, 2005:
[8] Pence G.E., Classic Cases in Medical Ethics, McGraw-Hill, Inc., SUA, 1990:
[9] Post S.G. (ed. by), Encyclopedia of Bioethics, 3rd Edition, 5 vol., Macmillan Reference,
USA, 2004:
[10] Comisia Natională de Bioetică-Sectorul Biserica si Societatea al Patriarhiei Romane,
Transplantul de organe.