Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Biologie, Genetica Aplicata si Biotehnologie, anul I

Eseu

Bioetica si preceptele religioase privind

transplantul de organe

Vicu Ioana-Sorana

anul universitar 2018-2019

1
 Transplantul de organe prelevate de la donatori vii sau decedati reprezinta o permanenta
provocare atat din punct din punct de vedere etic cat si religios. In aceasta lucrare imi propun sa
realizez o analiza a situatiei existente in tara noastra privind transplantul de organe, precum si rolul
pe care il are Biserica, prin reprezentantii ei, in constientizarea populatiei de a-si exprima acordul
privind donarea de organe astfel incat numarul donatorilor sa creasca.

Transplantul de tesuturi/organe reprezinta un miracol al medicinei. In cadrul interventiei

chirurgicale in care are loc transplantul, un tesut/organ bolnav care nu isi mai poate indeplini corect
functiile sau care devine chiar periculos pentru organismul unui pacient (receptor ) este inlocuit cu
un tesut/organ sanatos, prelevat de la un donator. In zilele noastre se realizeaza transplanturi de
organe, cum ar fi: “rinichii, inima, ficatul, plamanii, pancreasul si intestinul iar de tesuturi: oasele,
pielea, tendoanele, venele, corneea, valvele cardiace”. [1. Harald Jung, László Hecser, 2008]
Visul de a vindeca bolile si ranile prin transplantul de organe si tesuturi dateaza inca din Evul
Mediu. In 1668, olandezul Job van Meeneren a descris prima grefa osoasa reusita (un os din craniul
unui caine a fost folosit pentru a repara un defect in craniul uman). In 1906, Mathieu
Jaboulay, renumit chirurg francez, a fost primul care a incercat sa trateze insuficienta organelor prin
transplant la doi pacienti, dar fara succes. In 1954, in Boston, chirurgul american Dr. Joseph E.
Murray a realizat primul transplant de rinichi cu succes intre gemeni identici. [2. C.J.E.Watson,
J.H.Dark, 2012]
Primul transplant de inima din lume a fost realizat de chirurgul Christiaan Barnard la Spitalul
Groote Schur din Cape Town, Africa de Sud in 1967.

In tara noastra, la inceputul secolului 20, doctorul Florescu, care isi desfasura activitatea in
cadrul Laboratorului de Chirurgie Experimentala al Facultaţii de Medicina din Bucuresti, a efectuat
transplanturi experimentale de rinichi care au esuat. In februarie 1980, la Spitalul Fundeni,
profesorul Eugeniu Proca a realizat cu succes primul transplant de rinichi de la donator in viaţa
(mama receptorului) .

Incepand din 1995 medici pasionati si profesionisti organizeaza reteaua nationala de transplant,
astfel:
- prof. dr. Dan Tulbure elaboreaza protocolul prin care se stabileste diagnosticul si declararea
mortii cerebrale;
- prof. dr. Vladimir Belis stabileşte condiţiile de prelevare a organelor de la donatorul aflat in
moarte cerebrala;
- in mass-media au loc campanii de informare, de explicare a conceptului de moarte cerebrala si de
incurajare a donarii de organe;

2
 La Spitalul Fundeni, Prof. Dr. Irinel Popescu impreuna cu echipa sa, a realizat primul transplant
hepatic reusit, in aprilie 2000, iar in octombrie, aceeasi echipa a realizat primul transplant hepatic
de la un donator viu, de la mama la fiica.[ 3. Alexandru Keresztes, 2008]

Aspectele etice ale transplantului de organe se refera la modul in care se face donarea de la
donator viu sau decedat si modul in care se stabileste receptorul.

Aspecte etice privind receptorul

Pacientii cu afectiuni grave, pentru care singura solutie de vindecare o reprezinta transplantul de
organe, sunt inscrisi in Registrul National al Agentiei Nationale de transplant, pe liste oficiale de
asteptare, întocmite pe criterii medicale obiective şi transparente. Deorece exista un mare deficit de
organe fata de numarul mare al pacientilor in asteptare, trebuie vegheat ca toti pacientii sa aiba
acces la acest gen de interventie, de varf, indiferent de pozitia sociala, pregatirea profesionala, fara
discriminare. Doar criteriile medicale trebuie sa stea la baza alocarii de organe si tesuturi. In
intreaga lume traficul de organe este interzis in scopul evitarii exploatarii si a asigurarii protectiei
umane. Totusi, datorita deficitului de organe raportat la la listele de asteptare care cresc permanent,
a aparut piata neagra a tesuturilor si organelor. Pe plan international s-au luat masuri pentru
reducerea prelevarii ilegale, vanzarii si traficului de organe si tesuturi. [4. Dan Adrian Luscalov,
2012]

Aspecte legale şi etice în cazul donatorului viu

In cazul donatorului viu, se aplica mai intai principiul etic de “primum non nocere” (în primul
rând să nu faci rău). Astfel, prelevarea de organe de la un donator viu se va face doar in scop
terapeutic in beneficiul primitorului si doar daca nu exista un organ compatibil de la un donator
aflat in moarte cerebrala si nici o alta solutie terapeutica valabila si eficienta. In Romania,
prelevarea de tesuturi/organe de la un donator viu se face numai daca intre donator si receptor
exista o relatie personala solida. Perechea donator-receptor este evaluata de catre o comisie de etica
formata din trei membri: un medic cu specializarea in bioetica, un medic primar cu functie de
conducere in cadrul spitalului dar care nu face parte din echipa de transplant si un medic psihiatru
sau un psiholog.
Transplantul se poate realiza doar daca toti membrii comisiei de etica isi dau avizul favorabil.
De asemenea este obligatoriu ca donatorul sa-si fi exprimat consimtamantul liber si informat
pentru donare. Donatorul isi poate retrage consimtamantul in orice moment inainte de inceperea
interventiei. [4. Dan Adrian Luscalov, 2012]

3
Aspecte legale şi etice în cazul donatorului decedat

In conformitate cu legislatia in vigoare, prelevarea tesuturilor si organelor nu se poate realiza

decat dupa ce se declara, oficial, decesul si pana nu este semnat consimtamantul pentru donare.

In ceea ce priveste consimtamantul familiei, in Romania in “Legea 95/2006, Titlul VI” prevede:
“-prelevarea de organe, tesuturi si/sau celule de la persoanele decedate se face numai cu
consimtamantul scris a cel putin unuia dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, in
urmatoarea ordine: sot, parinte, copil, frate, sora.
- prelevarea se poate face făra consimtamantul membrilor familiei daca, in timpul vietii, persoana
decedata si-a exprimat deja optiunea in favoarea donarii, printr-un act notarial de consimtamant
pentru prelevare sau inscrierea in Registrul National al donatorilor de organe, tesuturi si celule.
Prelevarea nu se poate face sub nici o forma daca, in timpul vietii, persoana decedata si-a exprimat
deja optiunea impotriva donarii, prin act de refuz al donarii avizat de catre medicul de familie sau
prin inscrierea in Registrul National al celor care refuza sa doneze organe, tesuturi si celule.
- transplantul efectuat fara consimtamantul dat conform Legii, constituie infractiune si se
pedepseste cu inchisoare de la 5 la 7 ani.” [5. Monitorul Oficial nr. 372 p. I-a din 28.04.2006.]

In Europa sunt state, de ex. Spania , in care se aplica principiul consimtamantului prezumat si
nu mai este nevoie de semnarea unui acord explicit. Daca o persoana nu si-a exprimat in cursul
vietii dezacordul cu privire la donarea de organe pentru transplant, atunci aceste organe pot fi
prelevate fara a se mai solicita acordul familiei. Romania alaturi de Anglia, Germania si Olanda nu
au in legislatie acordul prezumat.

In perioada 2007-2008, solutia de a rezolva problema cronica a ratei scazute de donatori, din
perspectiva reglementării legislative a fost incercarea de a introduce in legislatie principiul
consimtamantului prezumat. Dar proiectul de lege pentru modificarea si extinderea Legii nr.
95/2006 privind reforma in domeniul asistentei medicale, cu scopul de a introduce consimtamantul
prezumat, a fost respins in Camera Deputatilor (martie 2011). Presedintele in exercitiu al
Colegiului National al Medicilor menționeaza o serie de argumente - atat de natura etica, cat si cele
circumstantiale - care au condus la respingerea proiectului de lege: "Argumentele etice pe care le-
am ridicat au fost: demnitatea persoanei, dreptul de a decide, faptul că trupul uman nu este
proprietatea statului, ci ramane, de exemplu, proprietatea persoanei chiar dupa moarte.” [7. Cristina
Gavriluta, Mihaela Frunza,2012 ]

De altfel, Prof. Dr. Irinel Popescu, care initial a fost mai deschis fata de consimtamantul
prezumat, motiveaza meritele legii actuale privind transplantul, astfel: "există o lege care acoperă,
de exemplu, cerintele etice ale spatiului nostru geografic, care sunt cele ale comunitatii romaneasti
4
si care implica consimtamantul familiei, care cred ca este cel mai potrivit pentru mentalitățile
românești ". Iar Preotul profesor universitar Stefan Iloaie, teolog care a slujit ca secretar al
Comisiei pentru Bioetica din Cluj a nuanțat atat implicatiile sociale cat si religioase ale
consimtamantului prezumat: "Consimțitul prezumat nu este o alternativa in Romania. Exista doua
motive pentru acest lucru. Ne intoarcem la lipsa de educatie: mai ales atunci cand vorbim despre o
reticenta profunda, uneori cu o motivatie religioasa, nu exista o solutie pentru a incerca o impunere
prin lege. Ar fi o prostie, iar consecinta ar fi o respingere cvasiunanima. Mai departe, nu avem nici
o educatie de gandire despre moarte. Pornind de aici, exista reticenta oamenilor de a se referi la
perspectiva propriei lor disparitii. Din aceste motive, este dificil de a face pe cineva sa spuna ce
vrea sa se intample cu partile corpului dupa moarte." De asemenea el a adaugat: "Pentru a fi
eficienta, pozitia Bisericii ar trebui sa fie in primul rand una echilibrata; in plus, ar trebui sa fie
mediata de oameni care sunt buni specialisti in domeniul respectiv - in acest caz special, in
bioetică” [6. Cristina Gavriluta, Mihaela Frunza, 2012].

Pozitia Bisericii in legatura cu transplantul de organe/tesuturi

In anul 2000, la unul din congresele privind transplantul, Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Romane de atunci, a transmis acceptul Bor de a se preleva organe/tesuturi de la
persoane decedate, aflate in moarte cerebrala si a sustinut actul donarii ca fiind profund crestinesc.
[ 3. Alexandru Keresztes, 2008]
In ceea ce priveste introducerea notiunii de "consimtamant prezumat ", Biserica Ortodoxa
Romana si-a exprimat dezacordul. Biserica Ortodoxa Romana considera ca donarea de organe de la
donatori in viata reprezinta un sacrificiu benevol al unei persoane pentru salvarea vietii altei
persoane, o expresie a iubirii aproapelui si a jertfei de sine. In ceea ce priveste prelevarea de organe
de la donatori decedati, Biserica isi exprima sustinerea pentru aplicarea tuturor masurilor si
manevrelor de resuscitare astfel incat sa nu existe nicio indoiala ca s-a facut tot ce e medical posibil
pentru salvarea vietii unui pacient pentru a evita riscul ca acesta sa fie privit doar ca o sursa de
organe. De asemenea momentul in care pacientul este declarat decedat trebuie stabilit cu mare
acuratete, pentru evitarea oricarei incertitudini. Biserica considera ca donarea de organe de la
pacienti decedati nu este o obligatie si de aceea ar fi necesar un acord in acest sens din timpul
vietii, sau daca acest acord nu exista, doar rudele pot sa-si exprime aceasta optiune. “Asa-zisul
acord prezumat al unui donator potential la prelevarea organelor si a tesuturilor trupului sau,
in vigoare in legislatia unor tari este considerat de catre Biserica drept o incalcare inadmisibila a
libertatii omului.“[7. Medicii si Biserica ]

5
Concluzii

1. Problema etica a transplanturilor a devenit din ce in ce mai complexa in ultimii ani; pentru
dezvoltarea acestui domeniu este necesara deplina participare a societăţii.

2. Este necesara combinarea discursului umanitar al vietii salvate prin transplant cu cel religios, pe
baza principiului crestin al iubirii aproapelui.

3. Strategiile de comunicare trebuie sa se axeze pe sensibilizarea permanenta a populatiei cu

privire la cazurile care necesita transplant de organe.

6
Bibliografie:

1. Harald Jung, László Hecser,” Bioetica transplantului de organe: Atitudini europene”: Revista
Romana de Bioetica, vol. 6, nr. 3, iulie – septembrie 2008, p.8-1, https://www.researchgate.net;

2. C.J.E.Watson, J.H.Dark, BJA: British Journal of Anaesthesia, Volume 108, Issue suppl_1, 1
January 2012, Pages i29–i42, https://doi.org/10.1093/bja/aer384;

3. As.univ.dr. Alexandru Keresztes, “Istoria transplantului de organe si Tesuturi in Romania

“Universitatea „TRANSILVANIA” Brasov: Repere iatro-istorice J.M.B., 2008, p. 177-180,
https://webbut.unitbv.ro/;

4. Dr.Dan Adrian Luscalov, “Aspecte etice si legislative ale donarii si transplantului de organe si
tesuturi”, Clujul Medical 2012, Vol 85-nr.4, p.560-565; https://www.umfcluj.ro;

5. “Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma in domeniul sanatatii.” Monitorul Oficial
nr.372 p. I-a din 28.04.2006. Titlul VI;

6. Cristina Gavriluta, Mihaela Frunza, “Transplantation Debates in Romania between Bioethics and
Religion”: Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol 11, No31, 2012);

7. Medicii si Biserica. Vol. VII , “Perspectiva crestin-ortodoxa asupra prelavarii si transplantului

de organ.”