Transplantare de organ (sinonim cu grefare, uneori i gref [1] de organ) nseamn nlocuirea total sau parial a unui organ

sau esut bolnav cu un organ sau esut sntos, sau cu pri ale acestuia, provenind de la un donator. Organul sau esutul prelevat pentru transplantare (numit i grefon[2]) poate proveni de la donatori vii sau de la donatori decedai. Beneficiarul unui transplant este numit primitor. Clasificare Exist mai multe tipuri de transplantri, clasificate dup originea grefonului. (Img.)Echip de chirurgi efectund o transplantare de valv mitral la Fitzsimons Army Medical Center Homotransplant Numit i homogref[3], homotransplantul[4] este o transplantare efectuat ntre membrii ai aceleiai specii. Este cel mai frecvent tip de transplantare folosit n practic. n majoritatea cazurilor sistemul imunitar al primitorului percepe organul transplantat ca pe un corp strin. De aceea, pentru a evita fenomenul imunologic de respingere a transplantului, primitorul trebuie s urmeze toat viaa tratament imunosupresor. Sunt i cazuri care nu impun tratament imunosupresor, cum ar fi transplantarea de cornee. Un caz particular de homotransplant l constutuie transplantarea ntre organisme genetic identice (ntre gemeni identici), care se comport asemntor autotransplantului, din punct de vedere imunologic. Heterotransplant Numit i heterogref[5], heterotransplantul[6] este o transplantare efectuat ntre organisme aparinnd unor specii diferite. Fenomenul de respingere de transplant este mult mai puternic n cazul heterogrefelor. Unele heterotransplanturi sunt utilizate curent n medicina uman (de exemplu transplantul de valve cardiace de porc, la om). Multe heterotransplanturi se realizeaz experimental ntre diferite specii, n vederea studierii unei posibile aplicabiliti la om (un exemplu n acest sens este transplantul experimental de esut insular pancreatic de la peti la primate non-umane). Autotransplant Autotransplantul[7], numit i autogref[8], este acel tip de transplantare n care primitorului i se transplanteaz esuturi proprii, prelevate din alt parte a corpului. Aceast metod are aplicabilitate numai n cazul transplantului de esuturi sau celule. Grefoanele se preleveaz din zone regenerabile sau zone cu exces de esut. Sunt i situaii n care se preleveaz esuturi non-indispensabile din unele zone, pentru a fi transplantate n zone unde sunt imperios necesare (n unele proceduri de by-pass arterial realizat din grefon venos). Faza post-operatorie Dup transplantare pacientul trebuie s urmeze, permanent, un tratament cu medicamente anti -rejectoare, menite s mpiedice respingerea transplantului de ctre organismul respectivului pacient.[9] Aceste medicamente pot avea efecte adverse severe, mergnd pn la instalarea diabetului, a infeciilor, a bolilor cardiovasculare sau a cancerului.[9] Transplantul de organe este una din cele mai interesante parti ale medicinei. El reprezinta de fapt inlocuirea unui organ care nu isi mai poate indeplini corect functiile (datorita unor procese patologice sau traumatisme) sau care devine chiar periculos pentru organism, cu altul sanatos, care poate prelua rolul celui bolnav. In vederea realizarii transplantului este necesara existenta a doua persoane cheie: primitorul (receptorul) si donatorul. Donatorul poate fi o persoana in viata sau o persoana recent decedata. Trebuie precizat insa ca nu toate organele organismului uman pot fi transplantate. Cele pentru care deja exista o experienta in domeniu sunt: - Rinichii: daca sunt afectati de lupus, boala polichistica renala, sau sufera de nefropatie diabetica in stadiu avansat. Rinichii sunt cei mai des transplantati. Transplantul poate fi realizat de la un donator mort sau viu, rinichii fiind organe pereche, unul putand prelua si functia celuilalt (in anumite limite, desigur); - Inima: in cazurile avansate si grave de insuficienta renala, boala coronariana ischemica, cardiomiopatii. Se poate transplanta doar de la un donator decedat; - Plamanii: in cazul pacientilor cu fibroza chistica, boala pulmonara cronica obstructiva sau alte probleme de acest

tip. Transplantul se poate realiza de la un decedat sau de la un donator viu; - Pancreasul: poate fi transplantat in cazul pacientilor cu diabet, insa doar de la un donator decedat; - Ficatul: este unul din cele mai transplantate organe, una din cauzele frecvente care au indicatie fiind ciroza hepatica. Fragmente hepatice pot fi transplantate atat de la donatori decedati, cat si de la cei in viata; - Pielea: este considerat a fi cel mai mare organ al omului si trebuie transplantat de cel mai multe ori post-traumatic sau dupa indepartarea unor tumori impresionante care lasa o lipsa tegumentara semnificativa; - Intestin: mai ales cand exista tumori sau traumatisme ce devitalizeaza zone extinse din intestin; - Celulele stem: se pot transplanta si ele, insa aceasta este mai degraba apanajul medicinii regenerative, care isi propune ca prin implantarea lor sa stimuleze dezvoltarea de novo a organului sau segmentului care lipseste. In prezent se poate realiza si transplant de tesut, nu doar de organ intreg. Cele mai frecvent transplantate sunt:corneea, oase, tendoane, valve cardiace, vene. Se pot realiza si mai multe transplanturi in acelasi timp, in functie de necesitatile pacientului, disponibilul de organe si stadiul bolii care impune o astfel de masura terapeutica. De exemplu, specialistii pot efectua simultan un transplant de cord si de plamani (patologia cardiaca si pulmonara fiind adesea intricata). In ciuda faptului ca transplantul poate salva atat de multe vieti si poate corecta malformatii, anomalii, redand pacientului frumusetea vietii insasi, transplantul de organe nu poate fi facut oricui sau in orice conditii. Medicina de transplant, ramura speciala a medicinei moderne care se ocupa cu astfel de probleme, nu trebuie sa gasesasca doar o metoda prin care se va rezolva transplantul in sine, dar trebuie sa previna si rejectele, sa demonstreze compatibilitati, sa realizeze prognosticuri pentru fiecare pacient in parte. Transplantul de organe ramane insa un subiect controversat, el ridicand numeroase probleme de natura bioetica, religioasa si umana. Printre cele mai arzatoare subiecte referitoare la o astfel de situatie sunt momentul in care se acorda consimtamantul pentru donarea organelor dupa moarte, cand un pacient in coma si stare vegetativa totala poate fi declarat ca fara sanse de supravetuire in absenta aparatelor de intretinere artificiala a vietii si in final mort, sau cum se pot plati organele transplantate. Pacientii care se confrunta cu afectiuni cronice, atat de avansate incat tratamentul medicamentos nu mai poate face fata, pot avea indicatie de transplant de organ. Medicul curant este cel care poate aprecia cel mai corect o astfel de necesitate si poate decide daca respectivul pacient este sau nu un bun candidat pentru transplant. Pacientii care nu pot fi inscrisi pe lista de transplant (in ciuda faptului ca ar fi nevoie de unul) sunt cei are au infectii (virale, bacteriene sau parazitare) active, cei cu afectiuni cardiace decompensate, cu probleme legate de consumul dedroguri, alcool si tutun, sau cei care au diversi alti factori de risc sau alte boli sistemice. Daca insa pacientul este un bun candidat, el va fi trecut pe lista de asteptare. Pot trece zile, luni sau chiar ani pana cand se va gasi un donator compatibil si pana cand transplantul va putea fi realizat. Rata de succes a transplantelor de organPrimul transplant de organ solid, reusit din punct de vedere clinic, a fost realizat in Romania in anul 1980. A fost vorba de un transplant renal, realizat la Spitalul Fundeni din Bucuresti. In alte tari, transplantul are o istorie mai lunga, in Statele Unite, de exemplu, el fiind recunoscut ca o alternativa terapeutica esentiala inca din anii 1950. De-a lungul timpului, procedurile si tehnicile s-au imbuntatit considerabil, dovada fiind rata din ce in ce mai mare a reusitelor. Succesul unui transplant depinde in principal de: - Tipul organului transplantat; - Numarul organelor transplantate; - Boala care a impus transplantul, gradul ei de extindere in organism (daca sunt si alte organe implicate); - Statusul imun al pacientului; - Starea generala de sanatate. Rata de succes a transplantului semnifica de fapt procentul pacientilor care supravietuiesc dupa 5 ani de la realizarea acestuia. Pentru cele mai frecvente organe transplantate, rata de succes este urmatoarea: - Rinichi: 80-90% - Ficat: 73-78% - Plamani: 45-52% - Pancreas: 80-90% - Inima: 68-70%.

Tipuri de transplanturi Exista mai multe tipuri de transplanturi, prezentate in cele ce urmeaza: Transplantul autograft consta in recoltarea de tesut sanatos de la aceeasi persoana. Adesea un astfel de transplant se realizeaza folosind un exces din tesutul respectiv (cel mai frecvent astfel se face transplantul autograft de piele). Are cele mai putine reactii nedorite, iar riscurile de respingere a tesutului transplantat sunt minime. Allograftul este transplantul clasic, cel care se face de cele mai multe ori. El presupune recoltarea unui organ sau tesut de la indivizi non-identici din punct de vedere genetic, dar care apartin aceleiasi specii. Datorita faptului ca nu exista compatibilitate genetica intre organul primit si restul organismului, acesta va fi recunoscut imediat de catre sistemul imun al gazdei ca fiind non-self. Consecinta imediata poate fi respingerea transplantului, insa in prezent se realizeaza tratamente imunosupresoare care reduc aceste riscuri. Din pacate un astfel de tratament are repercursiuni sistemice, si este redusa capacitatea globala a sistemului imun de a anihila organismele straine. Astfel, riscul de infectii este foarte crescut. Tratamentul imunosupresor nu poate actiona atat de tintit incat sa reduca atacul imun doar asupra organului nou transplantat si nu asupra intregului spectru de substante ce provin din mediul extern. Transplantul isograft este o varianta a transplantului alograft, insa donatorul si receptorul au o relatie foarte stransa, sunt gemeni identici. Aceasta varianta este insa considerata ca diferita de alograftul clasic deoarece chiar daca din punct de vedere anatomic cele doua sunt similare, in acest caz nu apare un raspuns imun directionat impotriva transplantului. Xenograftul este varianta de transplant in care donorul si receptorul sunt din specii diferite. Un astfel de transplant este cel al valvelor cardiace, care se transplanteaza de la porc. Din cauza numeroaselor complicatii ce pot sa apara ca urmare a unui astfel de transplant, el se foloseste doar in situatii extreme. Transplantul divizat consta in impartirea unui organ (recoltat in intregime de la un donator decedat) la mai multi receptori. Un astfel de transplant se poate realiza cu ficatul. O astfel de varianta de transplant este mai putin practicata, deoarece succesul este cu atat mai mare cu cat se transplanteaza organul in intregime, si nu doar fragmente. Pregatirea pacientilor pentru transplant Inca de la inceput, pacientului ii vor fi realizate analize sangvine si ii vor fi recoltate probe tisulare care sa ajute la realizarea unui profil dupa care sa se poata cauta un donor. Astfel, se incearca reducerea pe cat posibil a reactiilor de respingere a transplantului, care reprezinta una din cele mai importante complicatii asociate acestei proceduri terapeutice. Cu cat pacientul are mai multe puncte comune cu donorul, cu atat sansele ca acesta sa primeasca organul respectiv, de care are nevoie, sunt mai mari, iar organismul lui va accepta si el cu mai multa usurinta organul primit. Chiar si dupa ce s-a descoperit compatibilitate receptor-donor, pacientul trebuie sa isi ia in continuare medicamentele pentru boala lui, trebuie sa respecte aceleasi recomandari ca si pana in momentul in care a aflat ca va primi un organ nou. Sau chiar mai bine de atat. Orice decompensare a starii de sanatate, orice infectie, oricat de banala, pot amana sau chiar anula transplantul. Pana in momentul in care va intra in operatie, pacientului ii vor fi recoltate periodic analize de sange, probe de urina si ii vor fi facute multe alte teste care vor stabili daca transplantul va fi un succes sau nu. Dieta este si ea foarte importanta, la fel si exercitiul fizic. Unii pacienti, coplesiti de importanta unui astfel de pas pot dori chiar sa consulte un psihiatru sau un psiholog care sa ii ajute sa treaca mai usor peste un asemenea moment. Stresul, atat fizic cat si psihic poate influenta foarte mult modul in care poate suporta organismul interventia. Pacientii pot chiar sa invete din experienta altora care au trecut deja printr-un transplant si care pot impartasi mult mai exact sentimente decat o poate face o persoana care nu a avut parte de un astfel de eveniment. De retinut! Chiar daca ati fost trecut pe lista pentru un transplant, pot trece luni sau chiar ani pana cand un donator compatibil va fi gasit. Specialistii recomanda pacientilor sa nu isi piarda speranta, sa continue ca in tot acest timp sa se ingrijeasca de starea lor de sanatate si sa discute cu medicul periodic in vederea eliminarii, sau cel putin reducerii anxietatii corelate cu aceasta asteptare. La ce se pot astepta pacientii dupa transplant? Majoritatea pacientilor care au trecut printr-un transplant declara, dupa incheierea convalescentei (sau chiar mai devreme), ca se simt incredibil de bine, de parca boala nici nu ar fi existat. Restrictiile dupa transplant trebuie discutate cu medicul curant. Doar el poate stabili, in functie de tipul transplantului, in functie de rezervele functionale globale ale organismului ce poate (sau nu poate) face fiecare pacient in parte. In plus, modul in care organismul reactioneaza variaza atat de mult de la pacient la pacient, incat pot sa apara probleme chiar si in cele mai bine supervizate cazuri.Sistemul imun al fiecarui pacient are o reactivitate proprie, iar aceasta este unul din factorii principali care stabileste succesul sau insuccesul transplantului.

Pacientii vor trebui ca zilnic, pentru tot restul vietii, sa isi administreze tratamentul antirejectie, si anume tratamentul imunosupresor. Pe masura ce timpul de la transplant creste, dozele se vor micsora si ele, proportional. Acesta reduce vigilenta sistemului imun si il impiedica sa atace organul nou. Atacul imun apare in mod normal, nu este o reactie aberanta. El apare deoarece organismul are mijloace de a detecta tot ce nu ii apartine, de a recunoaste aceste particule straine si de a le distruge, pentru a se proteja. Un organ (sau chiar un tesut) transplantat (cu exceptie celui izograft, provenit de la un geaman identic) este un corp strain, pe care celulele imune doresc sa il inlature. Prin administarea unui astfel de tratament, activiatea lor este redusa foarte mult. Din acest motiv, imunitatea pacientului va fi tot timpul sub normal, ceea ce inseamna ca nu va putea lupta impotriva infectiilor. Acesta este motivul pentru care pacientii trebuie sa fie foarte atenti si responsabili, trebuie sa evite cat mai mult contactarea unor infectii virale, bacteriene, micotice sau parazitare deoarece evolutia lor pe acest teren imunodeprimat poate fi foarte grava. Orice alt tratament pe care pacientul va dori sa si-l administreze ulterior, chiar si daca este vorba de un banal remediu impotriva simptomelor racelii, va trebuie anuntat medicului. Foarte multe din medicamentele care se pot elibera fara prescriptie medicala, direct din farmacii, pot interfera cu eficienta medicamentelor imunodeprimante si pot astfel modifica si reactivitatea sistemului imun. In vederea aprecierii functionalitatii noului organ, pacientilor le vor fi realizate periodic o serie de teste generale. Pe langa eficienta noului organ se va putea astfel investiga si modul in care organismul se adapteaza si el la transplant.Depresia este una din cele mai frecvente probleme de natura psihica si emotionala cu care se confrunta pacientii dupa un transplant. Pentru ca starea pacientului sa se amelioreze cat mai repede iar viata sa intre pe cursul normal, cel mai bine ar fi daca ea ar fi raportata si recunoscuta inca de la primele simptome. Modificarea regimului de viata, a dietei si a importantei acordate exercitiilor fizice este critica pentru pacientii transplantati. Astfel de modificari vor influenta foarte mult starea de sanatate si vor ajuta organismul sa se intremeze, dar vor ajuta si la pastrarea noului organ cat mai puternic. Somnul este si el foarte important. Cu cat organismul este mai obosit, cu atat si functionalitatea sa va fi mai redusa, iar procesele biologice se vor desfasura anevoios. Organul nou va resimti din plin aceasta lipsa a somnului, mai ales daca ea apare, indiferent de motiv, chiar in perioada de recuperare. Consulturile medicale sunt importante, ele nu trebuie ignorate, nu trebuie omise din programul pacientilor. Aceasta este insa una din cele mai frecvente greseli pe care pacientii cu transplanturi o fac: dupa ce primesc organul de care au nevoie, si dupa ce vad ca deja se simt mult mai bine, ignora consulturile ulterioare, deoarece nu le mai vad scopul. Este o tactica si un mod de gandire defectuos, deoarece astfel pot sa apara complicatii care netratate pot fi chiar fatale. In urma consulturilor se poate detecta orice modificare a starii generale, aceasta poate fi investigata corespunzator si apoi tratata. Cine poate dona? Statutul de donator de organ este deocamdata incert definit. Foarte multe persoane adulte, sanatoase pot sa doneze organe. Organele pot fi donate atat de catre persoane in viata, cat si post-mortem (recoltate de la cadavre). De la donatorii vii se recolteaza fragmente tisulare, organe care sunt pereche (rinchi, plamani- astfel incat sa nu apara dezechilibre ale homeostaziei interne). Exista si cateva conditii minime pe care donatorii in viata trebuie sa le respecte: sa fie majori, dar cu varsta nu mai mare de 60 de ani, sa aiba o stare de sanatate foarte buna, sa se mentina in forma, sa nu sufere de boli cronice (cum ar fi hipertensiune arteriala, diabet zaharat), sa nu aiba probleme psihice (sa fie in deplinatatea facultatilor mentale atunci cand isi dau acordul pentru donarea unui tesut sau organ solid). Foarte multe persoane aleg sa devina donatori chiar pe patul de moarte. Acest lucru este posibil daca aceleasi conditii enumerate mai sus sunt indeplinite. Este foarte important ca organele recoltate sa fie sanatoase, altfel transplantul nu mai este util. Cele mai frecvente intrebari pe care le au pacientii sunt rezumate in continuare: - De ce am nevoie de un transplant? - Cum pot fi trecut pe o lista de asteptare? - Care sunt testele ce imi vor fi facute inainte de transplant? - Cum ma pregatesc pentru transplant? - Cat timp va trebui sa stau in spital dupa transplant? - Ce presupune o rejectie a transplantului? - Care este tratamentul de care voi avea nevoie? - Cum imi pot mentine sanatatea dupa transplant? - Ce se intampla daca nu sunt un bun candidat pentru transplant? - Care sunt ingrijirile la care pot avea acces daca nu se mai poate face nimic pentru mine? Specialistii ofera raspunsurile la aceste intrebari, dar si informatii suplimentare in cele ce urmeaza.

Pregatirea unui transplant Pentru ca pacientii sa inteleaga mai bine ce presupune un transplant, specialistii au pregatit in continuare raspunsurile la o serie de intrebari de interes. De ce trebuie inlocuit un organ? In prezent, transplantele de organe sunt efectuate mult mai frecvent decat ne-am gandit. Daca in trecut o astfel de interventie era intens mediatizata, astazi ele se realizeaza aproape zilnic si au devenit proceduri obisnuite ale medicinei moderne. Eficienta lor crescuta, dar si patologia din ce in ce mai diversa cu care ne confruntam sunt doar cateva din motivele pentru care transplantul a devenit o alternativa terapeutica atat de des folosita. Speranta de viata s-a prelungit si ea, si deci riscul ca in timpul vietii sa apara diverse boli care vor suprasolicita pana la epuizare un organ sunt mult mai crescute. Motivele pentru care este indicat un transplant sunt in general afectiuni cronice trenante, care sunt caracterizate prin insuficienta functionare a organului respectiv, prin incapacitatea sa de a face fata nevoilor organismului. Unele nu doar ca nu mai pot tine ritmul, dar devin chiar periculoase daca nu mai isi pot indeplini functiile corespunzator. Este cazulrinichiului, care atunci cand devine insuficient functional poate supune organismul unor stari toxice (prin acumulare de metaboliti ce nu sunt excretati corespunzator). Cele mai frecvente cauze medicale pentru care trebuie realizat un transplant sunt: diabetul zaharat, ciroza hepatica(aceasta are la randul ei o varietate foarte mare de etiologii), boala coronariana ischemica, hepatita C, fibroza chistica,boala pulmonara cronica obstructiva. De retinut! Daca sunteti unul din pacientii care se confrunta cu una din aceste afectiuni cronice (de inima, plamani, ficat, pancreas, rinichi) si aflati ca situatia nu se poate ameliora prin simplul tratament medicamentos, va puteti intreba medicul daca transplantul de organ este o optiune terapeutica viabila pentru dumneavoastra. Decizia de realizare a unui transplant nu este insa atat de usoara deoarece exista numerosi factori de care trebuie sa se tina cont. Medicul curant se va consulta adesea si cu un specialist in domeniu, experienta acestuia fiind mai vasta in domeniul transplantului. Doar dupa consulturi amanuntite si dupa evaluarea obiectiva a avantajelor si dezavantajelor, pacientului ii va fi recomandat sau nu un transplant de organ. Cum se ajunge pe lista de transplant? Dupa ce medicii stabilesc daca pacientul este un bun candidat pentru transplant, pasul urmator consta in inscrierea sa pe una din listele deschise pentru receptori. Se va intocmi o recomandare de la medicul personal, in care se va mentiona motivul, gradul urgentei si avantajele transplantului. Ulterior pacientul va fi chemat la consulturi periodice si de catre medicii de la centrul de transplant, pentru a se stabili daca sunt respectate criteriile pentru a fi pe lista de asteptare. Consulturile sunt insotite si de analize, insa uneori aceste analize pot fi realizate si la medicul curant, iar rezulatele sunt ulterior trimise centrului de transplant. De-a lungul perioadei de evaluare a starii de sanatate, este bine ca pacientul sa afle cat mai multe despre centrul de transplant de care va fi preluat. Pacientii trebuie sa isi clarifice orice nelamurire inainte de transplant, fie ca ea tine de partea administrativa (asigurare, ingrijire, eventuale costuri suplimentare) sau de cea medicala. Este foarte important ca pacientul sa se simta cat mai confortabil la acest centru de transplant si sa fie sigur ca acolo membrii echipei se vor ocupa cu seriozitate maxima de probleme lui. In general, centrul va anunta pacientul in aproximativ 2 saptamani daca cererea sa a fost aprobata si daca a fost trecut sau nu pe lista de asteptare. De asemenea, in acel moment se va preciza si pozitia pe care pacientul o ocupa pe lista - aceasta depinde in functie de starea de sanatate a pacientului, de rezerva functionala a organului si de urgenta cazului. Orice date referitoare la statutul de pacient in asteptarea unui organ pot fi intrebate la centrul de transplant, insa informatiile sunt strict confidentiale si se ofera doar pacientului in persoana. Pot trece luni sau chiar ani pana cand apare un donator compatibil, iar pentru foarte multi din pacientii aflati pe lista, aceasta asteptare este unul din cele mai dificile momente. Ori de cate ori apare un organ disponibil, echipa de transplant va realiza investigatii pentru a se stabili compatibilitatea. In acest timp se vor realiza si teste paraclinice care sa analizeze in amanunt starea de sanatate a pacientului. Dupa ce a fost identificat un organ, este important ca el sa fie transplantat cat mai repede posibil, deoarece astfel se asigura functionalitatea lui integra pentru mai mult timp. Adesea locul de provenienta al organului sau momentul nu sunt tocmai ideale si de aceea echipa, dar si pacientul, trebui sa nu fie surprinsi nepregatiti.

Ce se intampla daca nu sunt un bun candidat pentru transplant? In cazul in care cererea pacientul este respinsa si in urma investigatiilor paraclinice se stabileste ca acesta nu este un bun candidat pentru un transplant, pacientul trebuie ca alaturi de medicul sau sa gaseasca si alte variante terapeutice eficiente. Transplantul de organe este o varianta terapeutica foarte buna (chiar daca poate avea, la randul sau, numeroase complicatii) insa el nu poate fi realizat tuturor. Exista foarte multi pacienti, majoritatea chiar care traiesc cu probleme grave de sanatate si care incearca sa le diminueze impactul printr-un tratament medicamentos cat mai bun. Daca transplantul se dovedeste a nu fi o solutie, pentru multi pacienti se poate modifica scopul tratamentului, din curativ (cum ar fi fost daca se putea realiza transplantul) la paleativ si/sau simptomatic. Din acest moment devine foarte important sporirea confortului personal al fiecarui pacient. In plus, medicul trebuie sa se ocupe si de probleme emotionale care pot insoti acceptarea unui refuz din partea clinicii de transplant. Faptul ca nu au fost trecuti pe lista de asteptare poate impinge numerosi pacienti in depresie, refuzul fiind asociat nu de putine ori cu pierderea sperantei. Medicul trebuie sa explice pacientului ca nu este deloc asa, si ca de fapt, motivele pentru care transplantul nu poate fi realizat sunt foarte diverse, refuzul putand chiar sa protejeze (in anumite situatii) viata pacientului. Ce trebuie stiut inainte de un transplant? Una din cele mai importante complicatii (temuta atat de medici cat si de pacienti) este rejectul transplantului. O astfel de reactie poate sa apara in mod natural, mai ales daca nu sunt luate toate masurile de prevenire a ei.Rejectul transplantului apare atunci cand organul transplantat nu este acceptat de organismul receptorului, datorita reactiilor sistemului imun care dupa ce il identifica post-transplant ca neapartinandu-i, incepe sa secrete anticorpi pentru a-l distruge. Este reactia la care se asteapta medicii la fiecare transplant, deoarece este in natura acestui sistem sa indeparteze toate corpurile straine din organism. Iar un organ transplantat, chiar daca este considerat tot un material biologic uman, este, in final, strain organismului. Reactia este similara celei prin care acelasi sistem imun lupta impotrivainfectiilor, doar ca de aceasta data efectele nu sunt benefice. Datorita reactivitatii sistemului imun se incearca gasirea, in fiecare caz, a unui organ cat mai compatibil cu receptorul. Rejectul poate fi de mai multe tipuri: hiperacut, acut si cronic. Rejectia hiperacuta apare la cateva minute de la transplant si presupune existenta deja in circulatia receptorului a unor anticorpi fata de anumite componente ale organului primit (de exemplu anticorpi impotriva grupului sangvin). Un astfel de reject apare mai des la pacientii care sufera un transplant renal sau celor xenotrasplantati, dar care nu au fost imunosupresati anterior. Riscul de reject (prin astfel de reactii) este minor in cazul transplantului hepatic, acest organ avand o capacitate uimitoare de autoregenerare. Rejectia acuta apare la o saptamana de la transplant, riscul fiind maxim fiind in primele trei luni post-transplant. Daca apare un singur episod care este tratat prompt, nu exista motive de ingrijorare si nu se va solda cu insuficienta organului. Daca insa episoadele sunt recurente, atunci starea se modifica si ea, si pacientul se confrunta deja cu rejectie cronica. Rejectia acuta poate sa apara (cu diverse intensitati) la aproape toti pacientii (cu exceptia gemenilor identici). Adesea tesuturile intens vascularizate (cum sunt ficatul sau rinichii) pot suferi astfel de reactii. Rejectia cronica este termenul care descrie de fapt aparitia lenta, in timp, a insuficientei organului transplantat. Se pierde in final functia organului, vasele sangvine din interiorul lui se fibrozeaza si apare si o reactie inflamatorie globala. In vederea diminuarii unor astfel de incidente, pacientii sunt supusi unor tratamente prelungite care isi propun sa diminueze agresivitatea si vigilenta sistemului imun. Un astfel de tratament este catalogat drept imunosupresor si include citostatice, glucocorticoizi, anticorpi,medicamente care actioneaza asupra imunofilinelor, interferon, opioide, micofenolati. Din pacate, desi isi indeplinesc foarte eficient scopul, ele au si numeroase reactii adverse. Organismul nu mai este la fel de capabil sa lupte impotriva infectiilor dar nici sa stopeze raspandirea celulelor maligne (sau sa inhibe multiplicarea lor haotica). Pacientii pot dezvolta ca urmare a tratamentului si: hipertensiune arteriala, dislipidemie, hiperglicemie, ulcer peptic, leziuni hepatice sau renale. Nu toti pacientii care au nevoie de un organ vor fi trecuti pe lista de asteptare, insa, deoarece nu toti sunt eligibili. Cel mai probabil nu vor fi acceptati pacientii cu infectii acute, active in momentul aplicarii pentru un loc pe lista de asteptare, cu afectiuni cardiace decompensate, sau cu orice alta problema medicala ce va influenta riscul anestezic dar si prognosticul global al pacientului. De asemenea, pacientii nu vor fi acceptati daca au o problema dovedita cu abuzul de substante nocive, fie ca este vorba de alcool, droguri, medicamente sau chiar tutun. Desi transplantul unui organ este un proces foarte anevoios, care necesita multa atentie si consideratie atat din partea medicului cat si a pacientului, rezultatele sunt, in majoritatea cazurilor, favorabile, iar pacientii sunt de parere ca intregul proces a meritat. Starea de sanatate se amelioreaza semnificativ si intr-un timp foarte scurt. Statutul de receptor, de persoana care a primit un organ implica si o mare responsbilitate.

Pacientul trebuie sa inteleaga faptul ca dupa transplant trebuie sa aiba mult mai multa grija de starea sa generala de sanatate. Chiar si inainte de a primi organul in sine, seriozitatea cu care este tratata acesta problema trebuie sa fie maxima. Pacientul trebuie sa respecte strict schemele terapeutice recomandate de medic, trebuie sa se protejeze de infectii, trebuie sa evite aglomeratiile pentru a nu contacta vreo boala transmisibila, trebuie sa se prezinte cu regularitate la controalele medicale ce vor trebui efectuate pentru investigarea sanatatii. Dieta joaca si ea un rol important, pacientului fiindu-i recomandat un regim cat mai bogat in fructe si legumeproaspete, care sa aduca vitamine si nutrienti esentiali organismului. Daca este cazul, echipa care se ocupa de pacient poate include si un psiholog, care sa il ajute pe acesta sa depaseasca atat asteptarea pana la transplant, cat si perioada de dupa. Alti factori care pot spori sansele de reusita ale transplantului de organ sunt: - Varsta donatorului: daca donatorul este mai tanar, in general se considera ca organul (sau tesutul) recoltat sa fie mai sanatos. Cu toate acestea, specialistii sunt de parere ca la fel de bine pot functiona chiar si organele recoltate de la adultii sanatosi, in forma buna; - Timpul scurs de la extragerea organului de la donator si plasarea lui in organismul receptorului: cu cat transplantul este realizat mai repede, cu atat viabilitatea tesutului este mai buna. Echipa de transplant incearca de fiecare data ca timpul scurs sa fie cat mai mic, tocmai pentru a nu pune in pericol viabilitatea si sansele de reusita; - Starea de functionare a organului: in general se recolteaza in vederea transplantului doar organele aflate in stare foarte buna de functionare, de la indivizi tineri, sanatosi, care nu au avut antecedente de boli grave. Se doreste ca organul bolnav sa fie inlocuit cu unul perfect functional, si din acest motiv nu sunt acceptate organe sau tesuturi bolnave, chiar daca procentul lor de functionare se mentine ridicat; - Modul in care este prezervat organul pana la transplant: in timpul transferului organul trebuie prezervat cat mai bine, mai ales daca trebuie sa parcurga o distanta mare. Persoanele care necesit transplant de organe sau esuturi vor putea s fac aceste intervenii i n Republica Moldova, ncepnd cu anul viitor. Informaia a fost comunicat de responsabili de la Ministerul Sntii n cadrul atelierului internaional Aspecte legislative, organizaionale i economice ale donrii i transplantrii de organe, esuturi i celule de origine umane. Potrivit ministrului sntii, Vladimir Hotineanu, transplantul n Republica Moldova va fi reluat dup aproape zece ani. Acest fapt este posibil odat cu crearea Ageniei Transplantului, dar i cu modificarea legislaiei n domeniu. Vladimir Hotineanu a precizat c n Republica Moldova se vor face operaii de transplantare att a rinichilor, ficatului, mduvei, ct i a ovulelor i celulelor. Costurile urmeaz s fie suportate de ctre stat pentru persoanele care au polie de asigurare medical obligatorie. Pacienii vor beneficia i de tratament post-operator gratuit. Procedura de identificare a instituiilor care vor face transplanturi nu este ncheiat. Cel mai probabil, potrivit ministrului sntii, acestea vor fi Centrul de Nefrologie (rinichi), Clinica de Hematologie a Institutul ui Oncologic (mduv), Clinica de traumatologie (oase), Clinica de oftalmologie (cornee), Centrul Naional tiinifico -Practic de Chirurgie a Inimii. Ultimele date statistice denot c pe parcursul unui an circa 230 de persoane necesit transplant renal. n RM dezvoltarea serviciului de transplant de organe i esuturi a nceput cu transplantul esutului osos, a oaselor i a corneei. n anul 1982 a fost nfiinat Centrul de Transplant Renal pe lnga secia de Hemodializ a Spitalului Clinic Republican. n urma recomandrilor experilor Consiliului Europei, n luna martie 2008 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea privind transplantul de organe, esuturi i celule umane.