See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/228512687

TRANSPLANTULUI DE ORGANE: ATITUDINI EUROPENE

Article

CITATION READS

1 3,939

2 authors, including:

Harald Jung
University of Medicine and Pharmacy of Târgu Mures
43 PUBLICATIONS   114 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Forensic alcoology View project

Organ donation View project

All content following this page was uploaded by Harald Jung on 11 May 2015.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 Revista Română de Bioetică, vol. 6, nr. 3, iulie – septembrie 2008

BIOETICA
TRANSPLANTULUI DE ORGANE:
ATITUDINI EUROPENE

Harald Jung*, László Hecser**

Rezumat
Transplantul de organe recoltate de la donatori vii sau decedaţi ridică o multitudine de
probleme etice. Scopul acestei lucrări este de a analiza oportunitatea introducerii în legislaţia
românească a consimţământului prezumat cu scopul de a maximiza numărul de organe recoltate
de la persoane în stare de moarte cerebrală. Autorii iau în consideraţie sentimentele naţionale
faţă de donarea de organe, aşa cum reies din sondajul european de opinie publicat în anul 2006.
Convenţia privind protecţia drepturilor omului şi demnitatea fiinţei umane cu privire la
aplicaţiile biologiei şi medicinei (Oviedo, 1997) conţine prevederi privind consimţământul
informat numai pentru donatorii vii. Aceasta a fost completată cu protocolul adiţional privind
transplantul de organe şi ţesuturi de origine umană (Strasbourg, 2002). Acest document
prohibeşte recoltarea de organe de la persoane care s-au opus în timpul vieţii dar permite
fiecărui stat să hotărască modul de obţinere a consimţământului şi autorizarea. În comparaţie cu
alte state europene, autorii remarcă o preocupare mult mai scăzută faţă de donarea de organe în
România: 16% dintre familii discută acest subiect, în comparaţie cu 75% în Olanda şi 66% în
Suedia; disponibilitate scăzută de a dona după moarte (27%) sau de a fi de acord cu donarea de
la un membru al familiei (32%). Biserica Ortodoxă Română şi-a exprimat recent (martie 2008)
opinia împotriva introducerii consimţământului prezumat în România. Ratele de transplant
variază între limite largi în Europa, între 0,8 şi 35 la 1 milion de locuitori şi nu par a fi în
legătură cu un anumit tip de consimţământ – prezumat sau informat. Autorii consideră că
metodele educaţionale şi tehnicile adecvate de comunicare sunt cruciale în acest moment pentru
a responsabiliza populaţia faţă de problematica donării de organe şi reprezintă cele mai bune
alternative faţă de introducerea consimţământului prezumat.

Cuvinte cheie: consimţământ, transplant, etică, comunicare.

*
Medic primar medicină legală, Institutul de Medicină Legală Tg. Mureş. e-mail: harald_999@yahoo.com
**
Conferenţiar universitar, Institutul de Medicină Legală Tg. Mureş

7
 Transplantul reprezintă extragerea
unui organ, în totalitate sau în parte, din
corpul unui donator şi implantarea
acestuia în corpul pacientului primitor, în
scop terapeutic. Organele care se pot
transplanta sunt: cordul, rinichii, ficatul,
plămânii, pancreasul şi intestin.
Ţesuturile care se pot transplanta sunt:
oase, tendoane, corneea, valvele cardiace,
venele, pielea [1,7,10].
Clasificarea transplantului în funcţie
de donor şi primitor cuprinde:
• Autotransplantul: la aceeaşi persoană.
• Allotransplantul: de la un alt membru
(diferit genetic) al aceleiaşi specii.
• Izotransplantul: de la un alt membru
identic genetic al speciei (gemeni).
• Xenotransplantul: de la altă specie. De
exemplu, transplantul de valve
cardiace de la porci la oameni.
Forme speciale de transplant:
– Transplant splitat: un donator – doi
primitori (de exemplu ficatulpoate fi
împărţit între doi pacienţi, de regulă un
adult şi un copil);
– Transplant în domino: în cazul
fibrozei chistice pulmonare cu transplant
de complex cardiopulmonar – cordul
funcţional al primitorului se trans-
plantează la un alt primitor [3,7, 11].
Principalele momente din istoria
transplantului uman sunt redate în cele ce
urmează [6,7,8,]:
• 1905: Eduard Zirm (Austria) – primul
transplant de cornee la om
(keratoplastie);
• 1954: Joseph Murray (Boston, SUA)
– primul transplant de rinichi;
• 1966: Richard Lillehei, William Kelly
(Minnesota, SUA) – primul transplant
de pancreas;
• 1967: Thomas Starzl (Denver, SUA) –
primul transplant de ficat;
• 1967: Christian Barnard (Africa de
Sud) – primul transplant de cord;
8
• 1981: Bruce Reitz (Stanford, U.S.A.)
– primul transplant de complex
cardio-pulmonar;
• 1986: Joel Cooper (Toronto, Canada)
– primul transplant de plămâni;
• 1998: David Sutherland (Minnesota,
S.U.A.) – primul transplant parţial de
pancreas de la donator viu;
• 1998: Lyon, Franţa – primul
transplant de mână (succes parţial,
necomplianţă la tratament
postoperator a pacientului);
• 2005: B. Devauchelle (Amiens,
Franţa) – primul transplant facial;
• 2005: China – primul transplant de
penis (succes parţial, datorită
respingerii psihologice de către
pacient).
Studierea motivaţiei pentru care un
donator viu acceptă renunţarea la un
organ propriu ridică probleme etice
controversate iar în unele cazuri plasează
actul dincolo de limita legii [2, 3, 10].
Redăm mai jos câteva situaţii:
– Salvarea vieţii unei rude apropiate
cu care există o relaţie emoţională;
– Schimbul de perechi – transplant
încrucişat: de exemplu soţ-soţie care
acceptă donarea dar fiind incompatibili se
apelează la o altă pereche aflată în aceeaşi
situaţie. Pe această temă s-a iniţiat un
proiect pilot în 1997, iar primul transplant
de acest fel s-a efectuat în 2001 [3, 8];
– Donarea altruistă, conform princi-
piul bunului samaritean. Donatorul alege
un primitor din lista de aşteptare, după
criterii proprii. Evaluarea psihologică şi
psihiatrică a donatorului este esenţială,
mai ales la tineri; există membri ai unor
culte religioase (ex. Jesus Christians,
Australia) care au ca preocupare donarea
unui rinichi în modul descris, însă nu
întotdeauna familia (părinţii) este (sunt)
de acord;
 – Donarea compensată material –
turismul medical. Deşi ilegală (Marea
Britanie din 1961, SUA din 1984, China
din 1994, India din 1995 etc) în aproape
toate ţările, vânzarea de organe continuă.
Iranul permite legal acordarea de către
primitor de cadouri materiale
compensatorii donatorului [4,5];
– Donarea forţată – împotriva voinţei
donatorului. Condamnaţii din
penitenciare sunt vizaţi pentru astfel de
practici. În China 95% din organele
transplantate provin de la persoane
executate. În 2007 China a acceptat un
moratoriu privind prelevarea de organe de
la condamnaţi.
Alocarea organelor pentru transplant
se face după diverse criterii sau
combinaţii ale acestora [13]:
• Timpul de aşteptare (rinichi) –
“longest on the list first”
• Scoring de stadiu al bolii “sickest
first” (de ex., pentru transplantul de
ficat, MELD – Model of End Stage
Liver Disease). Una din întrebările la
care bioetica trebuie să răspundă este
dacă “din punct de vedere etic, se
poate accepta ca un pacient cu ficat
alcoolic să primească un indice de
prioritate mai mic decât unul cu
patologie non-alcoolică, în acelaşi
stadiu?” [12]
• Poziţia geografică apropiată (“closest
to the location first”)
• Alocare ţintită, în care familia unui
donator decedat (de multe ori, pentru
a onora dorinţa acestuia) cere ca un
organ să fie dat unui anumit prmitor..
Acest tip de donaţie se practică
limitat, şi nu în toate ţările.
Din cele expuse mai sus rezultă că
există pe plan mondial un dezechilibru
major între cererea şi oferta de organe
pentru transplant (peste 3:1). Astfel, în
SUA au fost circa 95000 persoane pe lista
de aşteptare (2007) iar numărul de
9
transplante efectuate a fost de doar
29,000 (2006). Lipsa acordului pentru
transplant din partea familiei este
principalul factor care determină o
scădere la jumătate a donatorilor reali faţă
de numărul potenţial al donatorilor aflaţi
în moarte cerebrală [9]. Principalele
acorduri care stabilesc principiile de
abordare a problemei în ţările Uniunii
Europene sînt [14,16]:
• Convenţia europeană pentru
protecţia drepturilor omului şi a
demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile
biologiei şi medicinei (Oviedo 1997),
ratificată în România prin Legea nr. 17
din 2001, prevede că prelevarea de
organe şi ţesuturi de la o persoană în viaţă
în scopul transplantării se poate face
numai în interesul terapeutic al
primitorului şi numai atunci când nu
există ţesuturi sau organe adecvate
disponibile de la o persoană decedată şi
nici altă metodă terapeutică alternativă de
o eficacitate comparabilă. Consimţă-
mântul necesar, astfel cum se prevede la
art. 5, trebuie să se fi dat expres şi
specific, fie în scris, fie în faţa unei
instanţe oficiale. Observăm că nu se fac
precizări în acest act referitor la
consimţământul în cazul prelevării de
organe de la cadavre.
• Protocolul Adiţional la
Convenţie privind transplantul de organe
şi ţesuturi de origine umană (Strasbourg
2002) prevede că organele sau ţesuturile
nu vor fi prelevate de la o persoană
decedată până în momentul obţinerii
consimţământului sau autorizaţiei con-
form legislaţiei, iar prelevarea nu va fi
efectuată dacă persoana decedată a avut
obiecţii împotriva acestui fapt. De
asemenea, părţile vor întreprinde toate
măsurile necesare pentru promovarea
donării de organe şi ţesuturi.
Practica privind obţinerea
consimţământului explicit (I = informat)
din partea rudelor apropiate sau respectiv
prezumarea (P) acestuia prin acte
normative este de o mare varietate în
ţările europene iar aşa cum rezultă şi din
tabelul nr. 1, există multe forme de
tranziţie ce derivă din obligativitatea
consultării sub diverse forme a familiei şi
a importanţei atitudinii acesteia chiar în
ţările în care consimţământul este
prezumat.
Anumite aspecte sunt abordate în
mod diferit în statele membre ale UE în
funcţie de contextul cultural, juridic,
administrativ şi organizaţional. Rata
donatorilor variază în mod considerabil în
diferite state europene: între 0,8 şi 35,1 la
un milion de locuitori. Aceste diferenţe se
datorează probabil unui ansamblu
complex de factori culturali, istorici şi
sociali, combinat cu aspecte privind
caracteristicile serviciilor medicale şi
organizarea sistemului de donare [1, 4, 9].
În România, prevederile din Legea
nr. 2/1998 (în prezent abrogată)
menţionează că este necesar
consimţământul informat al membrilor
familiei pentru a se putea preleva organe
pentru transplant de la decedaţi, aceste
prevederi fiind păstrate şi în actuala
legislaţie (Legea 95/2006, Titlul VI).
Astfel:
• Prelevarea de organe, ţesuturi şi/sau
celule de la persoanele decedate se
face numai cu consimţământul scris a
cel puţin unuia dintre membrii majori
ai familiei sau al rudelor, în
următoarea ordine: soţ, părinte, copil,
frate, soră.
• Prelevarea se poate face fără
consimţământul membrilor familiei
dacă, în timpul vieţii, persoana
decedată şi-a exprimat deja opţiunea
în favoarea donării, printr-un act
notarial de consimţământ pentru
prelevare sau înscrierea în Registrul
Naţional al donatorilor de organe,
ţesuturi şi celule.
10
• Prelevarea nu se poate face sub nici o
formă dacă, în timpul vieţii, persoana
decedată şi-a exprimat deja opţiunea
împotriva donării, prin act de refuz al
donării avizat de către medicul de
familie sau prin înscrierea în Registrul
Naţional al celor care refuză să
doneze organe, ţesuturi şi celule.
• Transplantul efectuat fără
consimţământul dat conform Legii,
constituie infracţiune şi se pedepseşte
cu închisoare de la 5 la 7 ani.
Alte infracţiuni prevăzute de Legea
susmenţionată:
• Donarea de organe/ţesuturi/celule cu
scopul obţinerii de foloase materiale
(pedeapsa cu închisoare între 3-5 ani)
• Constrângerea de a dona (pedeapsa cu
închisoare între 3-10 ani);
• Publicitatea privind donarea cu scop
material (pedeapsa cu închisoare între
2-7 ani);
• Traficul de organe (pedeapsa cu
închisoare între 3-10 ani);
• Trecerea prin frontieră a organelor
fără autorizaţie din partea Agenţiei
Naţionale de Transplant (pedeapsa cu
închisoare între 3-10 ani) [18].
În anul 2006 a fost dat publicităţii un
sondaj de opinie de tip eurobarometru
[17] realizat în toate ţările UE (de atunci)
şi candidate la aderare (România şi
Bulgaria). Au fost urmărite următoarele
aspecte:
a. Discutarea în familie a problemelor
legate de donarea şi transplantul de organe.
Rezultate:
• 41% media UE
• Peste 65% în Olanda şi Suedia
• Sub 25% ţările est-europene,
Austria
• România: 16%
b. Disponibilitatea de a-şi dona
propriile organe în caz de deces:
• 56% media UE
 • Peste 69% în Olanda, Suedia, opţiunea persoanei faţă de donarea de
Finlanda, Belgia, Olanda ţesuturi şi organe [15].
• Cehia (44%), Austria (33%), Credem că este necesară crearea unui
Letonia (29%) sistem eficient de identificare a potenţialilor
• România: 27% donatori de organe post-mortem, după
c. Disponibilitatea de a consimţi la îndeplinirea tuturor cerinţelor obligatorii
donarea de organe în caz de deces al unei referitoare la consimţământ, împreună cu
rude apropiate: formarea şi angajarea unor specialişti din
• 54% media UE domeniul sănătăţii însărcinaţi cu detectarea
• Peste 65% în Olanda, Suedia, persoanelor care ar putea deveni donatori de
Finlanda organe post-mortem. Populaţia ar trebui
• Cehia (40%), Austria (35%), încurajată să discute despre donarea de
Letonia (38%) organe şi să-şi facă cunoscute rudelor
intenţiile. Există o importantă corelare
• România: 32%
pozitivă între faptul de a fi discutat despre
d. Necesitatea deţinerii unui card de
donarea de organe în cadrul familiei şi
donator:
disponibilitatea de a dona organe. Având în
• Media UE: 81%
vedere că atât mesajele pozitive, cât şi cele
• România: 49%
negative pot afecta consimţământul
Biserica Ortodoxă Română şi-a
populaţiei privind donarea, se impune
exprimat dezacordul faţă de introducerea
adoptarea unei atitudini profesioniste în
noţiunii de "consimţământ prezumat",
ceea ce priveşte donarea, cu sprijinul
deoarece contravine principiilor morale
experţilor din domeniul comunicării.
creştin-ortodoxe, anulează principiul
Sensibilizarea permanentă a
dăruirii de sine şi al dragostei frăţeşti
populaţiei ar trebui să fie elementul-cheie
cuprins în consimţământul explicit şi
al oricărei strategii de comunicare.
exclude rolul familiei în cazul
persoanelor aflate în moarte cerebrală sau
Faţă de problemele etice ridicate de
decedate, dacă acestea nu şi-au exprimat
transplantul de organe în România,
clar acordul în timpul vieţii. Apreciază că
formulăm câteva concluzii:
actul prelevării de organe, ca şi acceptul
1. Donarea şi transplantul de organe
donării organelor, are valoare morală sunt chestiuni delicate şi complexe, cu o
numai când este făcut conştient, informat
importantă dimensiune etică, ce necesită
şi cu altruism. Consimţământul/ acordul
deplina participare a societăţii pentru a se
prezumat reprezintă o lipsă de respect
putea dezvolta.
faţă de fiinţa umană şi poate deschide
2. Este nevoie de o strategie
calea abuzurilor şi satisfacerii intereselor
educativă şi de senzibilizare a populaţiei
profesionale. În plus, acceptarea consim-
ca soluţie alternativă mai potrivită în
ţământului prezumat ar putea duce la
prezent pentru România, faţă de
ştirbirea încrederii pacienţilor în medici,
legiferarea imediată a consimţământului
în condiţiile în care pacienţii vor crede că,
prezumat.
odată ajunşi în stare critică, viaţa lor nu
3. Încurajarea exprimării opţiunii
mai are valoare decât ca sursă de organe
privind donarea încă din timpul vieţii ar
şi ţesuturi. Alternativa morală ar putea fi
evita dilemele familiei, care se confruntă
încurajarea voluntariatului şi introducerea
oricum cu un stress deosebit provocat de
cardului de donator, care reflectă
moartea cuiva apropiat.

11
Bibliografie
[1] Bosch X., Spain leads world in organ donation and transplantation, JAMA, 1999; 282:17-
18;
[2] DeJong W, Franz HG, Wolfe SM, et al. Requesting organ donation, Am J Crit Care. 1998;
7:13-23;
[3] Delmonico FL., Exchanging kidneys – advances in living-donor transplantation. N Engl J
Med 2004; 350:1812-1814;
[4] Ghods AJ., Organ transplantation in Iran, Saudi J Kidney Dis Transpl 2007; 18(4): 648-
655.
[5] Ghods AJ., Transplantation tourism and the Iranian model of renal transplantation
program: Ethical considerations, Exp Clin Transplant, 2005; 2:351-354;
[6] Lansman SL, Ergin MA, Griepp RB. The history of heart and heart-lung
transplantation, Cardiovasc Clin. 1990; 20(2):3-19;
[7] Muller-Ruchholtz W., Glances at the history of transplantation immunology, Transplant
Proc. 1999;31(3):1443-51;
[8] Park K, Moon JI, Kim SI, Kim YS., Exchange donor program in kidney transplantation,
Transplantation 1999; 67:336-338;
[9] Sheehy E, Conrad SL, Brigham LE, Luskin R, Weber P, Eakin M, Schkade L, Hunsicker L.,
Estimating the Number of Potential Organ Donors in the United States, N. Engl. J. Med.,
2003; 349(7): 667 – 674;
[10] Stanley JR., Ethical aspects of organ allocation, Texas Heart Institute Journal 1987;
14.284-288;
[11] Starzl TE., The birth of clinical organ transplantation, J Am Coll Surg. 2001; 192(4):431-
46;
[12] Ubel PA., Transplantation in alcoholics: separating prognosis and responsibility from
social biases, Liver Transplantation & Surgery, 1997; 3(3):343-6;
[13] Zucker A., Allocation. (allocation of drugs and organ transplants), Death Studies. 1994;
18(3):305;
[14] *** Additional Protocol to the Convention on Human Rights and Biomedicine
concerning Transplantation of Organs and Tissues of Human Origin. Strasbourg, 2002.
http://www.who.int/ethics/en/ETH_EC_Protocole_transplantation.pdf;
[15]*** Comunicat al Patriarhiei Române prin Mediafax din 07.03.2008.
http://www.mediafax.ro/social/bor-explica-motivele-pentru-care-nu-este-de-acord-cu-
modificarea-legii-transplantului.html?1688;2438814;
[16] *** Convention for the Protection of Human Rights and Dignity of the Human Being
with regard to the Application of Biology and Medicine. Oviedo, 1997.
http://conventions.coe.int/treaty/en/treaties/html/164.htm;
[17]*** Europeans and organ donation. Eurobarometer 2006.
http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_272d_en.pdf;
[18] *** Parlamentul României. Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii. Monitorul Oficial nr. 372 p. I-a din 28.04.2006.

12
 Tabelul nr. 1
Situaţia formelor de consimţământ la donarea de organe
în câteva ţări din Europa

Ţara Tipul Din anul Registru de Observaţii

cons. donatori
Austria P 1982 1995
Belgia P 1986 1987 Familia
Bulgaria P 1996
Croaţia P 1989 nu Familia
Danemarca I 1990 1990
Elveţia I 1996 Există cantoane cu „P” !
Estonia P
Finlanda P 1985
Franţa P 1976 1990 Familia
Germania I 1997
Italia P 1967 2000 Consultarea familiei
Letonia P
Lituania I
Luxemburg P 1982
Acordul familiei la
Olanda I 1996 1998
neînregistraţi
În schimbare – introducere
Marea Britanie I 1961 1994
„P”
Spania P 1979 Acordul familiei
Suedia P 1996 1996 Veto al familiei

* I – consimţământ informat (explicit)

*P – consimţământ prezumat.

z Resurse Internet z Resurse Internet z Resurse Internet z Resurse Internet z

http://www. bccla. org/positions/privoff/endlife.html

http:/religioustolerance. org/eutanas.htm

13

View publication stats