 Transplantul de organ (sinonim cu grefa de

organ) inseamna inlocuirea totala sau partiala

a unui organ sau tesut bolnav cu un organ sau
tesut sanatos, sau cu parti ale acestuia,
provenite de la un donator.
 Organul sau tesutul prelevat pentru
transplant (numit si grefon) poate proveni de
la donatori vii sau de la donatori decedati
 Beneficiarul unui transplant este numit
primitor
 Numit si homogrefa, homotransplantul este transplantul efectuat
intre membrii aceleiasi specii. Este cel mai frecvent tip de transplant
folosit in practica. In majoritatea cazurilor, sistemul imunitar al
primitorului percepe organul transplantat ca pe un corp strain. De aceea
pentru a evita fenomenul imunologic de respingere a transplantului ,
primitorul trebuie sa urmeze toata viata tratament imunosupresor. Sunt
si cazuri care nu necesita tratament imunosupresor cum ar fi transplantul
de cornee.

 Un caz particular de homotransplant il constituie transplantul intre

organisme genetic identice (intre gemeni identici), care se comporta
asemanator autotransplantului, din punct de vedere imunologic.
 Numit si heterogrefa (xenogrefa), heterotransplantul este
un transplant efectuat intre organisme apartinand unor
specii diferite. Fenomenul de respingere este mult mai
puternic in cazul heterogrefelor.
 Unele heterotransplanturi sunt utilizate curent in medicina
umana ( de exemplu transplantul de valve cardiace de la porc
la om).
 Multe heterotransplanturi se realizeaza experimental intre
diferite specii in vederea studierii unei posibile aplicabilitati
la om (de exemplu in acest sens este transplantul
experimental de tesut insular pancreatic de la pesti la
primate non-umane)
 Autotransplantul numit si autogrefa, este acel timp de
transplant in care primitorului I se transplanteaza tesuturi
proprii prelevate dintr-o alta parte a corpului.
 Acest transplant are efect doar in cazul transplantului de
tesuturi sau celule.
 Grefoanele se preleveaza din zone regenerabile sau din zone
cu exces de tesut.
 Sunt si situatii in care se preleveaza tesuturi non-
indispensabile din unele zone pentru a fi transplantate in
zone unde sunt imperios necesare (in unele proceduri de by-
pass arterial realizat din grefon venos)
 Organe toracice: cord (donator in moarte
cerebrala), plaman (donator in moarte
cerebrala sau donator viu);
 Organe abdominale: rinichi (donator in
moarte cerebrala sau donator viu), ficat
(donator in moarte cerebrala sau donator
viu), pancreas (donator in moarte cerebrala),
intestin (donator in moarte cerebrala sau
donator viu);
 Tesuturi, celule, fluide: brate (donator in
moarte cerebrala), cornee (donator in moarte
cerebrala), piele (autografa), insulele
Langerhans (donator in moarte cerebrala sau
donator viu), maduva hematogena/celule stem
adulte (donator viu sau autografe), transfuzii
sanguine (donator viu sau autogrefa), vase de
sange (autogrefa sau donator in moarte
cerebrala), valve cardiace (xenogrefa, donator
viu sau in moarte cerebrala), os (donator in
moarte cerebrala sau donator viu).
 In Romania, interventiile de transplant se fac in cadrul Programului
National de Transplant de organe, tesuturi si celule condus de
Agentia Nationala de Transplant.
 Printre unitatile care deruleaza programul sunt:
- Institutul de Boli cardiovasculare si Transplant Targu Mures
- Institutul Clinic Fundeni Bucuresti
- Spitalul de Urgenta Floreasca Bucuresti
- Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj Napoca
- Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara
- Institutul Clinic de Urologie si Transplant renal Cluj Napoca
- Spitalul Clinic Judetean Constanta
- Spitalul Clinic de Urgenta “Sf. Spiridon “ Iasi
- Institutul National de Hematologie Transfuzionala “Pr. Dc. C.T.
Nicolau”
 In cadrul acestor centre au fost realizate pana in
prezent pana acum :

- peste 1000 de transplanturi renale (in centrele

din Bucuresti, Cluj Napoca, Timisoara, Oradea, Iasi)
- peste 100 de transplanturi hepatice (in centrul
din Institutul Clinic Fundeni)
- peste 50 de transplanturi de maduva
hematogena
- peste 30 de transplanturi cardiace
 1. Donatori in viata
 In acest caz donatorul ofera un tesut sau un fluid
regenerabil (piele, sange), sau un organ
(segment de organ) fara de care ar putea
supravietui (prin asigurarea functiei respective
de catre organul pereche sau de catre segmentul
ramas: donarea unui rinichi, donarea partiala de
ficat, pancreas sau intestin subtire).
 Donatorii in viata pot fi rude ale pacientului
(living-related) sau pot sa nu aiba nici o legatura
cu acestia (living-unrelated).
 2. Donatori aflati in moarte cerebrala
 Sunt pacienti declarati in moarte cerebrala (coma
profunda, cu absenta reflexelor de trunchi cerebral,
absenta ventilatiei spontane confirmata de testul de
apnee si cu 2 trasee EEG inregistrate la interval de 6
ore care evidentiaza absenta activitatii cerebrale)
 Organele acestor pacienti sunt mentinute in stare
viabila prin suport artificial.
 Exista 2 tipuri de astfel de donatori: cei cu activitate
cardiaca si cei fara activitate cardiaca (non- heart
beating)- organele prelevate de la cei din urma fiind
mai putin viabile.
 Primul transplant reusit a fost cel de cornee si s-a realizat in 1905.
De atunci medicii au reusit sa transplanteze organe, tesuturi,celule
si fluide diverse.
 In ceea ce priveste valvele, acestea pot sa provina de la porcine si
ovine, transplantul purtand numele de xenograft.
 Rezultate bune se obtin prin transplantul de insule Lagerhans in
pancreasul bolnavilor de diabet de tip 1.
 Transplantul autograft insemna ca provenienta tesutului este
proprie , cum ar fi transplantul de piele la pacientii arsi.
 Transplant isograft cand acesta se realizeaza intre frati gemeni.
 Allograftul sunt transplanturile care au loc intre aceleasi specii si
desigur intre oameni.
 Primul transplant de organ solid, reusit din punct de vedere clinic, a fost realizat
in Romania in anul 1980. A fost vorba de un transplant renal, realizat la Spitalul
Fundeni din Bucuresti.
 Succesul unui transplant depinde in principal de:
- Tipul organului transplantat;
- Numarul organelor transplantate;
- Boala care a impus transplantul, gradul ei de extindere in organism (daca sunt si
alte organe implicate);
- Statusul imun al pacientului;
- Starea generala de sanatate.
Rata de succes a transplantului semnifica de fapt procentul pacientilor care
supravietuiesc dupa 5 ani de la realizarea acestuia. Pentru cele mai frecvente
organe transplantate, rata de succes este urmatoarea:
- Rinichi: 80-90%
- Ficat: 73-78%
- Plamani: 45-52%
- Pancreas: 80-90%
- Inima: 68-70%.
 Statutul de donator de organ este deocamdata incert definit.
Foarte multe persoane adulte, sanatoase pot sa doneze organe.
 Exista si cateva conditii minime pe care donatorii in viata trebuie
sa le respecte: sa fie majori, dar cu varsta nu mai mare de 60 de
ani, sa aiba o stare de sanatate foarte buna, sa se mentina in
forma, sa nu sufere de boli cronice (cum ar fi hipertensiune
arteriala, diabet zaharat), sa nu aiba probleme psihice (sa fie in
deplinatatea facultatilor mentale atunci cand isi dau acordul
pentru donarea unui tesut sau organ solid).
 Foarte multe persoane aleg sa devina donatori chiar pe patul de
moarte. Acest lucru este posibil daca aceleasi conditii enumerate
mai sus sunt indeplinite. Este foarte important ca organele
recoltate sa fie sanatoase, altfel transplantul nu mai este util.
 Motivele pentru care este indicat un transplant sunt in general
afectiuni cronice trenante, care sunt caracterizate prin insuficienta
functionare a organului respectiv, prin incapacitatea sa de a face
fata nevoilor organismului. Unele nu doar ca nu mai pot tine
ritmul, dar devin chiar periculoase daca nu mai isi pot indeplini
functiile corespunzator. Este cazul rinichiului, care atunci cand
devine insuficient functional poate supune organismul unor stari
toxice (prin acumulare de metaboliti ce nu sunt excretati
corespunzator).
 Cele mai frecvente cauze medicale pentru care trebuie realizat un
transplant sunt: diabetul zaharat, ciroza hepatica (aceasta are la
randul ei o varietate foarte mare de etiologii), boala coronariana
ischemica, hepatita C, fibroza chistica, boala pulmonara cronica
obstructiva.
 Dupa ce medicii stabilesc daca pacientul este un bun candidat
pentru transplant, pasul urmator consta in inscrierea sa pe una din
listele deschise pentru receptori.
 In general, centrul va anunta pacientul in aproximativ 2 saptamani
daca cererea sa a fost aprobata si daca a fost trecut sau nu pe lista
de asteptare. De asemenea, in acel moment se va preciza si pozitia
pe care pacientul o ocupa pe lista - aceasta depinde in functie de
starea de sanatate a pacientului, de rezerva functionala a
organului si de urgenta cazului. Orice date referitoare la statutul
de pacient in asteptarea unui organ pot fi intrebate la centrul de
transplant, insa informatiile sunt strict confidentiale si se ofera
doar pacientului in persoana.
 Pot trece luni sau chiar ani pana cand apare un donator compatibil,
iar pentru foarte multi din pacientii aflati pe lista, aceasta
asteptare este unul din cele mai dificile momente.
 In vederea recoltarii unui organ sau unui fragmet de
organ se pot realiza doua tipuri de interventii
chirurgicale:

- Interventia chirurgicala deschisa, clasica: procedura

supune organismul unui stres chirurgical mai mare iar
perioada de recuperare este mult mai prelungita.
- Interventia laparoscopica: procedura presupune
realizarea a catorva incizii prin care sunt introduse
instrumentele de lucru. Se introduce si un fibroscop,
astfel incat medicul vede in interiorul cavitatii in care
intra si nu realizeaza procedura in orb.
 Daca se gaseste un donator iar compatibilitatea o
permite, pacientul va fi chemat imediat la spital in
vederea realizarii transplantului. Prezentarea lui
trebuie sa se faca de urgenta, deci este de dorit ca
pacientul sa aiba totul pregatit dinainte. Totul trebuie
facut contra timp, deoarece organul trebuie implantat
cat mai rapid, astfel incat acesta sa nu sufere
devitalizari sau alterari functionale. Imediat dupa ce s-
a prezentat la spital, pacientului ii vor fi realizate
anumite analize medicale, si daca totul se dovedeste a
fi bine, interventia are loc imediat.
 Daca in timpul transplantului totul a decurs bine,
pacientul se va trezi din operatie cu un nou
organ, functional, cu o stare de sanatate care se
va ameliora pe masura ce recuperarea se incheie
si de ce nu, cu o noua pofta de viata. Foarte
multi pacienti au declarat adesea ca dupa
transplant s-au simtit mai bine decat isi
amintesc. Deoarece este o interventie foarte
complicata, transplantul de organe poate avea si
complicatii. Cea mai importanta este cea
reprezentata de respingerea organului (sau
tesutului) transplantat.
 In vederea mentinerii statusului imun cat mai neagresiv, pacientul
trebuie sa ia un tratament imunosupresor eficient. Imunosupresoarele
sunt medicamente care reduc responsivitatea generala a sistemului
imun. Ele nu au actiune specifica, nu protejeaza doar noul organ de
atacul imun. Reducand insa aceasta reactivitate, organismul in ansamblu
este expus pericolelor infectioase si riscului major de aparitie a tumorilor.
De-a lungul anilor medicamentele utilizate in acest scop si-au
imbunatatit eficienta si se cunosc din ce in ce mai multe despre efectele
tratamentului pe termen lung.
 Se stie, de exemplu, ca ele agraveaza afectiuni de tipul osteoporozei,
cancerului, diabetului sau problemelor cardiace, si din acest motiv
trebuie administrate cu prudenta pacientilor cu astfel de tulburari.
Deoarece echilibrul intre reactii terapeutice si reactii adverse (nu de
putine ori grave) este destul de fragil, pacientul trebuie sa asculte cu
mare atentie recomandarile medicului cu privire la administrarea
tratamentului.