Recenzie de Carte -

Creații, tradiții și obiceiuri populare, o abordare creștină

Ion Ghinoiu – Sărbători Şi Obiceiuri Româneşti

Specificații tehnice:
Autor: Ion Ghinoiu;
Titlu: Sărbători și Obiceiuri Românești;
Editura: Elion;
Anul apariției: 2003;
Număr de pagini: 411, Capitole: 5;

Profesor îndrumător: Prof. Univ. Dr. Carmen-Maria Bolocan

Student Masterand: Dumitrel Răzvan-Adrian
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” – Iași. Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” . Secțiunea:
Master – T.P.F.R.

Lucrarea de față abordează în mod concret și cu exemple sincretismul pagâno-creștin

care se regăsește în conținutul sărbătorilor și obiceiurilor românești, indiferent de arealul
etnografic. În mod practic, monografia de față este o amplă reprezentare a celor doua
calendare, cel bisericesc, oficial și cel popular, păstrat prin tradiția orală, ambele coexistând în
satul românesc până în veacul XX. Potrivit autorului, aflăm că „paralel cu calendarul oficial,
recunoscut de stat și biserică, în România a supraviețuit, până la începutul secolului XX, un
calendar neoficial, numit de etnologi Calendar popular” (p. 8); iar acesta trebuie văzut și
înțeles ca o „creație anonimă, colectivă și orală”. (p. 12)
Deși au coexistat timp de veacuri, diferența dintre Calendarul creștin și Calendarul
popular „este ușor de sesizat: primul este un instrument al religiei monoteiste creștine, al
doilea, o sinteză spirituală a credințelor politeiste pagine. Și aceasta în ciuda încercărilor pe
care Creștinismul le-a făcut pentru a înlocui din credințele pagâne „recurgând la
compromisuri și învoieli tacite”. (p. 27) De pildă, „încercarea Bisericii de a impune Paștele ca
dată de înnoire a timpului a eșuat, intrucit ar fi rezultat un calendar inexact, iar anii ar fi avut
un număr variabil de zile“, în timp ce „anul nou biblic, deși a fost utilizat de biserică și
cancelaria domnească în perioada medievală românească, nu a fost asimilat ca dată de
renovare a timpului calendaristic de către popor”. (p. 383)
În calendarul popular au supraviețuit și personaje „care nu au nimic de-a face cu sfinții
creștini: Rusaliile (zânele rele care pocesc oamenii), Joimărițele (personaje feminine
supranaturale care pedepsesc fetele și femeile ce nu și-au tors cînepă până la Joimari),
Sintoaderul (reprezentare mitologică hipomorfă care pedepsește fetele care se strâng în
șezători sau ies în uliță în serile Săptămânii Caii lui Sintoader) etc. În afara acestora, poporul a
mai creat sfinți ce reprezintă zilele saptaminii (Sf. Duminică, Sf. Luni, Sf. Miercuri, Sf. Joi,
Sf. Vineri, excepție facând zilele de marți și sâmbata, dedicate morților)”. (p. 31)
Calendarul popular are trei determinări empirice de măsurat timpul: orologiul cosmic
(soarele, luna, ziua solară, anotimpul, saptamâna etc.); orologiul biologic (pasările și
animalele, insectele și reptilele, Sânziana sau Drăgaica) și orologiul social (preexistența,
existența și postexistența).
Nașterea timpului calendaristic era legată de sărbătorile solstițiului de iarna pentru că
apoi, în timpul echinocțiului de primăvară să se împlinească tinerețea timpului. Maturizarea
timpului începea de Sinziene, cu solstițiul de vară și se continua cu Sinpetru de vară când se
desfășura Târgul de fete, apoi se consumau Rusaliile și Călușarii. Echinocțiul de toamnă
semnifica îmbătrânirea timpului calendaristic, îmbătrânire care-și avea sfârșitul în hora

2
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” – Iași. Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” . Secțiunea:
Master – T.P.F.R.

anotimpurilor de după Sântandrei. Și aceasta deoarece „sărbătorile românești țin de un

calendar solar-lunar, structurat la început pe doua și apoi pe patru anotimpuri. Ele se adună
precum boabele pe ciorchinele de strugure în jurul echinocțiilor și solstițiilor”. (p. 382)
În concluzie trebuie subliniat faptul că „între mitul genezei din legenda noastră
(Fîrtatul și Nefîrtatul, binele și răul), unde pământul a fost creat de două forțe, și relatarea
biblică a creației, unde lumea a fost plămădita de o singură forță supremă, există o diferență
de mari proporții impusă de o gândire religioasă diametral opusă: politeistă într-un caz,
monoteistă în celălalt. Din lupta și colaborarea lor și a personajelor mitice subordonate
rezultă, în final, unitatea anului calendaristic”. (p. 33)

Link Carte Online:

https://archive.org/details/I.GhinoiuSrbtoriiObiceiuriRomnetiAN/page/n411/mode/2up