Zeul Dragostei la români este celebrat astăzi: Dragobetele, Fiu al Babei Dochia, după o veche

legendă românească. Dragobetele sau Cap de primăvară, bărbat chipeş, neastâmpărat,

năvalnic...
(aprig)

Legenda spune că, atunci când îl vedeau, femeile cădeau în mrejele lui precum muştele. O
ipoteză este aceea că numele “Dragobete” vine din cuvintele dacice “trago” – ţap (mai târziu a
devenit “drago”) şi “bete” – picioare (ca în latină – pedes). Iar ţapul simbolizează la români
puterea de procreare, libidoul şi fecunditatea! Năvalnicul se celebrează la 24 februarie (în
unele zone ale ţării se serbează la 28 februarie sau la 1 martie).

De la vechii daci

În vechime, la sate, de Dragobete începea hârjoana: fiecare băiat fugărea o fată, iar ea se lăsa
prinsă de cel pe care îl plăcea şi chiar se logodea cu el.

“Dragobetele sărută fetele!” a devenit zicala consacrată în Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi

Transilvania. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor,
romanii au “transfigurat” Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de
Dragobete, iubire care ţine tot anul, aşa cum şi despre păsări se spune că "se logodesc" în
această zi.