Beneficiarii liberei circulatii a capitalurilor

Beneficiarii acestei libertati sunt cetatenii statelor membre ale UE (n conformitate cu articolul
12 al Tratatului de la Roma care interzice orice discriminare fondata pe cetatenie), precum si
cetatenii apartinnd unor terte state care au resedinta pe teritoriul unui stat membru al UE n
conformitate cu directiva de liberalizare din 1988 (Directiva 361 din 24 iunie 1988), de vreme ce
directiva de liberalizare din 1988 extinde cmpul de aplicare a articolului 56 din Tratatul de la
Roma (CEE). Stabilirea criteriilor dupa care se acorda dreptul la resedinta persoanelor fizice sau
juridice revine legislatiei proprii fiecarui stat membru al UE.

II. Acquis-ul comunitar n domeniul liberei circulatii a capitalurilor

1. Platile curente
Distinctia dintre plati curente si circulatia capitalurilor este dificil de realizat. Astfel, platile
primelor de asigurare pentru pagube materiale sau pentru asigurarea de raspundere civila sunt
plati curente, n timp ce plata primelor pentru asigurarea de viata reprezinta o miscare de
capital. n categoria plati sunt incluse platile aferente schimbului de marfuri, de servicii si
de capitaluri (de exemplu, cele provenind din repartizarea profitului ori plata dobnzilor).
Dupa expirarea perioadei de tranzitie prevazuta de Directiva 88/361/CEE, platile curente au
devenit libere. O efectiva liberalizare a circulatiei marfurilor si serviciilor nu se putea realiza
dect prin reglementarea acestor operatiuni. Tratatul de la Maastricht consfinteste
liberalizarea realizata prin faptul ca articolul 56 (ex-73B 2) al Tratatului de la Roma (CEE)
dispune de acum nainte ca restrictiile impuse platilor dintre statele membre sunt interzise, ca
si acelea dintre statele membre si statele terte. Sunt, de asemenea, libere de orice restrictii
platile curente dintre statele semnatare ale Tratatului privind spatiul economic european.
2. Miscarile de capitaluri
a) Raporturile dintre libera circulatie a capitalurilor si libertatile de stabilire si de
prestare a serviciilor.
Exista modalitati de exercitare a libertatilor fundamentale (de exemplu, libera circulatie a
marfurilor si a serviciilor) care presupun o liberalizare prealabila a miscarilor de capital. Este
cazul libertatii de stabilire care postuleaza dreptul unui investitor comunitar de a avea
participatii ntr-o societate stabilita ntr-un alt stat membru sau de a crea o filiala. Este, de
asemenea, cazul liberei prestatii a serviciilor n cazul sectoarelor sensibile, bancar si al
asigurarilor, care presupune o liberalizare a capitalurilor pe termen scurt (hot money) si
transferuri pentru executarea contractelor de asigurare.
b) Regimul juridic al miscarilor de capitaluri
Pentru liberalizarea progresiva a circulatiei capitalurilor dintre statele membre au fost
necesare trei directive.
Prima este cea din 11 martie 1960 (JOCE, L43, 12 aprilie 1960), usor modificata n 1962
(Directiva din 18 decembrie 1962, JOCE, L.49, 22 ianuarie 1963). Ea clasifica aceste miscari
de capitaluri ntr-o anexa, prevaznd patru grade diferite de liberalizare. Astfel, liberalizarea
era neconditionata pentru investitiile directe legate de libertatea de stabilire. n cursul anilor
1970 si la nceputul anilor 1980, cnd statele membre reactionau diferit la socul petrolier si la
alte probleme, importantele miscari transfrontaliere de capital s-au dovedit din ce n ce mai
mult capabile sa ameninte echilibrul intern al economiilor. Totusi, tentativele de a stapni
fluxurile transfrontaliere de capital s-au dovedit nu numai total ineficiente, dar si din ce n ce
mai contraproductive. Odata aceste dezechilibre corectate, liberalizarea tuturor miscarilor de
capital pe termen lung si mediu, n 1986 si, n sfrsit, liberalizarea ntregii circulatii a
capitalurilor pe termen scurt, n 1988, s-au soldat cu rezultate extrem de pozitive. Nu numai
ca aceasta deschidere nu a generat nici un dezechilibru major pentru tarile respective dar,
dupa liberalizare, tarile care au luat masurile n cauza au nregistrat, n general, o mai buna
intrare a capitalurilor lor, pietele de capital internationale ne-ezitnd sa intre n angajamente
pe pietele din aceste tari; cu alte cuvinte, n Uniunea Europeana repartitia capitalurilor a
cunoscut o crestere globala a eficacitatii.

A doua directiva importanta este cea din 17 noiembrie 1986 (Directiva 86/566, JOCE, L332,
26 noiembrie 1986). Aceasta liberaliza creditele pe termen lung legate de operatiunile cu
titluri care nu erau negociate la bursa.
Veritabila liberalizare a intervenit nsa abia o data cu adoptarea celei de-a treia directive, din
24 iunie 1988, care liberaliza mai ales miscarile pe termen scurt (Directiva 88/361, JOCE,
L.178, 8 iulie 1985). Ea prevedea liberalizarea circulatiei capitalurilor ntre statele membre,
ceea ce implica suprimarea tuturor autorizatiilor de transfer, chiar si a celor care se 13
acordau n mod automat. Astfel, s-a ajuns la o unitate a pietelor de schimb: miscarile de
capitaluri trebuie sa fie posibile n aceleasi conditii ca acelea ale platilor curente. Directiva
din 24 iunie 1988 lasa statelor membre libertatea de a lua masuri de reglementare a
lichiditatii bancare, chiar daca ele puteau avea consecinte asupra operatiunilor de capitaluri
efectuate de institutiile de credit cu nerezidenti. Directiva mai permitea masuri de control
administrativ, mai ales pentru a se mpiedica fraudele fiscale, sau pentru a se face respectate
regulile prudentiale n sistemul bancar, sau n scopuri statistice. n fine, directiva mai
continea o clauza de salvgardare specifica, n cazul circulatiei n cadrul Comunitatii
Europene sau n cadrul raporturilor cu tarile terte a capitalurilor pe termen scurt de o
amploare foarte mare, implicnd puternice tensiuni si perturbari pe pietele de schimb. Atunci
cnd perturbarile afecteaza un singur stat masurile de salvgardare trebuie adoptate de catre
Comisie, n afara cazurilor de urgenta. n schimb, este prevazuta o simpla consultare atunci
cnd perturbarile si au originea n raporturile cu statele terti afecteaza unul sau mai multe
state membre sau relatiile de schimb n interiorul Comunitatii Europene sau cele dintre
aceasta si statele terte. Datorita reticentelor mai multor state membre, directiva a prevazut ca
statele membre trebuie sa ncerce sa atinga n raporturile cu statele terte acelasi grad de
liberalizare care exista si ntre ele.
Tratatul de la Maastricht, fara a abroga directiva din 1988, a accentuat liberalizarea
miscarilor de capitaluri. Dispozitiile tratatului au devenit de aplicare directa. Principiul
stabilit de tratat era acela al liberalizarii totale ntre statele membre, dar si fata de statele terte
(art.56, ex-73B, Tratatul de la Roma-CEE). Totusi, fata de aceste state, regulile nationale
referitoare la investitiile directe, inclusiv investitiile imobiliare, autorizarea, prestarea de
servicii financiare sau admiterea de titluri pe pietele financiare, n vigoare la 1 ianuarie 1993,
puteau sa se aplice n continuare n asteptarea directivelor prevazute la articolul 57 (ex-73C)
al Tratatului de la Roma. Consiliul, statund cu majoritate calificata la 14 propunerea
Comisiei, poate adopta masuri referitoare la miscarile de capitaluri avnd destinatia sau
provenind din tarile terte atunci cnd implica investitiile directe, inclusiv investitiile
imobiliare, autorizarea, prestarea de servicii financiare sau admiterea de titluri pe pietele
financiare. Dar, n cazul n care masurile pe care el urmeaza sa le ia n aceleasi domenii sunt
de o natura prea restrictiva, adica un pas napoi n dreptul comunitar n ceea ce priveste
liberalizarea deplasarilor de capitaluri cu destinatia sau provenind din tari terte, este
necesara unanimitatea (art.57 alin.2 ). Atunci cnd n cauza sunt deplasari ale capitalurilor
provenind sau avnd ca destinatie tarile terte, indiferent de domeniul capitalurilor (textul nu
face distinctie) si daca n circumstante exceptionale aceste deplasari de capitaluri cauzeaza
sau ameninta sa cauzeze grave dificultati functionarii Uniunii Economice si Monetare,
Consiliul, statund cu majoritate calificata n urma propunerii Comisiei si consultarii Bancii
Centrale Europene, poate sa utilizeze clauza de salvgardare stabilita la articolul 59 din
Tratatul de la Roma (CEE), lund masuri n consecinta pentru o perioada ce nu poate depasi
sase luni, n masura n care ele ar fi necesare. n cazurile prevazute la art.301 din Tratatul de
la Roma (CEE) (actiunile Comunitatii privind ntreruperea sau reducerea, totala sau partiala,
a relatiilor comerciale cu una sau mai multe tari terte, cu luarea masurilor urgente de catre
Consiliu) daca o actiune a Comunitatii este considerata necesara, Consiliul va putea lua
masuri urgente de natura celor permise de articolul 301 (CEE) n privinta tarilor terte n
cauza cu privire la miscarile de capitaluri si plati. Masuri asemanatoare pot fi luate si n mod
unilateral, de un stat membru, pentru ratiuni politice grave si pentru motive de urgenta, att

timp ct Consiliul nu a luat el masurile necesare si fara a fi afectate dispozitiile art.297 din
Tratatul de la Roma (CEE) obligatia de consultare n cazuri deosebite. Consiliul are
competenta de a decide daca acel stat membru trebuie sa modifice sau sa anuleze acele
masuri.