Sunteți pe pagina 1din 2

Comunitatea European a fost nfiinat la Roma sub numele de Comunitatea

Economic European (CEE), la data de 25 martie 1957, de ctre cele ase


state membre (Belgia, Germania, Frana, Italia, Luxemburg, Olanda) ale
Comunitii Europene a Crbunelui i Oelului (CECO). Constituirea CE a avut
la baz Tratatul privind constituirea Comunitii Europene. Denumirea sa iniial
a fost Tratatul privind constituirea Comunitii Economice Europene, actul
avnd ns i alte denumiri uzuale, cum ar fi Tratatele de la Roma sau Tratatul
CEE Clauzele tratatului au fost elaborate n cea mai mare parte n cadrul
Conferinelor de la Bilderberg. Concomitent cu CE s-a constituit i Comunitatea
European a Atomului (CEA, astzi Euratom). mpreun cu CECO (constituit
deja din 1951) au aprut atunci trei comuniti, numite i Comunitile
Europene. Prin Tratatul de fuziune au fost puse bazele unor organe comune de
conducere, printre acestea numrndu-se Comisia i Consiliul unic. Constituit
iniial pe o perioad limitat la 50 de ani, CECO a fost integrat n CE n anul
2001 prin Tratatul de la Nisa (intrat n vigoare n 2003). CECO nu mai este deci
o instituie de sine stttoare.
Odat cu constituirea Uniunii Europene (UE), s-a schimbat i denumirea CEE
n Comunitatea European, urmnd ca Tratatul CEE s devin Tratatul CE.
Aceste schimbri au exprimat transformrile calitative suferite de CEE de la o
simpl comunitate economic la o uniune politic. Cu toate acestea, existena
celor trei comuniti subsidiare (CECO, CEA, CE) nu a avut nimic de suferit n
urma acestei noi denumiri, deoarece aceasta nu presupunea i unificarea
formal a celor trei comuniti.
n procesul de constituire al UE au fost redenumite i alte organe ale CE:

Consiliul Comunitilor Europene poart din 8 noiembrie 1993


denumirea de Consiliul Uniunii Europene.

Comisia Comunitilor Europene s-a transformat n Comisia


European.

Curtea de conturi i-a schimbat denumirea pe 17 ianuarie


1994 n Curtea European de Conturi. Actele juridice adoptate de aceste
organe rmn n continuare acte juridice ale fiecrei comuniti n parte.
Datorit scderii importanei CECO i al rolului restrns al EURATOM, CE a
devenit azi nucleul Comunitilor Europene, care reprezint la rndul lor primul
i cel mai important pilon al Uniunii Europene. Obiectivul acestora const n
realizarea unei piee comune i pornind de la aceasta a unei uniuni

economice i monetare. Pe lng aceasta, CE rspunde de o serie de alte


domenii politice, cum ar fi: transporturile, protecia social, cercetarea i
tehnologiile moderne, sntatea, educaia, cultura, protecia consumatorilor,
dezvoltarea economic.
n anul 2002, clauzele prevzute n Tratatul privind Comunitatea European a
Crbunelui i Oelului au fost asimilate n Tratatul CE, deoarece Tratatul CECO
expirase dup perioada stabilit de 50 de ani.

S-ar putea să vă placă și