DEMOCRAŢIA POLITICĂ

I. Conceptul de democraţie; evoluţie istorică

II. Mecanismul structural şi funcţional al democraţiei; trăsăturile, funcţiile şi tipologia
democraţiei
III. Libertate şi responsabilitate politică
IV. Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului

I. Conceptul de democraţie; evoluţie istorică

1.1. Sensurile conceptului de democraţie
Ÿ Etimologic: termen format din rădăcinile gr. demos (popor) şi kratos (putere); democraţie
= puterea poporului
Ÿ Rădăcina kratos stă la baza formării unei familii de cuvinte care exprimă diferite
ipostaze ale puterii:
ateocraţie – puterea clericală
aizocraţie – puterea egalilor
atehnocraţie – puterea tehnicienilor (specialiştilor)
aaristocraţie – puterea celor puţini, aleşi
aplutocraţie – puterea celor bogaţi
anoocraţie – puterea intelectualilor
aführerocraţie –puterea conducătorului
Sensurile conceptului:
a) teorie a puterii – echilibru între putere şi libertate; Sartori – democraţia = putere
limitată;
b) formă de guvernământ – realizează dreptul poporului de a se guverna singur
(printr-o reprezentanţă naţională);
c) regim politic – în care cetăţenii pot influenţa guvernarea (să ia decizii potrivit
propriilor interese şi opţiuni);
d) metodă de luare a decizei – pe baza principiului majorităţii.
Def. democraţiei = formă de organizare şi conducere politică a societăţii de către
cei care deţin puterea prin consultarea cetăţenilor, ţinând seama
de voinţa acestora, de interesele şi aspiraţiile de progres ale ţării.
Democraţie=/= democratizare
OPINII (politologi şi oameni politici):

Ÿ Guvernarea poporului de către popor şi pentru popor [Lincoln]

Ÿ Democraţia nu înseamnă bunăstarea poporului, ci o metodă de guvernare

[Burke]

Ÿ Regim paradoxal care tinde să obţină ordinea din conflicte şi voinţa comună
din
rivalitatea opiniilor [R. Aron]

Ÿ Regim politic receptiv faţă de cetăţenii săi [R. Dahl]

Ÿ Prezenţa sau absenţa alegerilor libere şi competitive [Rose]

1
 Ÿ Formă de guvernământ care asigură formarea personalităţii [Gusti]

Ÿ Sistem politic în care poporul se află la coducerea ţării [Giddens]

1.2. Evoluţie istorică
egalitatea în faţa legii

dem. antică dreptul egal de exprimare liberă

dreptul egal de a exercita puterea

apariţia dem. reprezentative (creşterea factorului

Etape dem. modernă demografic, participarea specializată)

desacralizarea puterii (democratizarea puterii)

p. transnaţional (tip nou de relaţii internaţionale)

dem. viitorului
p. naţional (democraţia cibernetică;e-Democraţie)

Huntington – democraţia eoluează în valuri (mareea democratică)

I Val – 1828 -1922 începe cu Revoluţiile franceză şi americană, cu primele alegeri
prezidenţiale în SUA, apariţia regimurilor democratice în Anglia, Franţa; sedimentarea
a 12 democraţii;
contraval - (1922-1942) regimuriile comuniste şi fasciste (în Rusia, Italia, Germania Spania,
Ungaria)
II Val - (1945-1968) marchează revenirea la democraţie a unor ţări precum Italia, Germania,
Japonia, Austria, Turcia, Grecia etc; a adăugat încă 36 de democraţii
contraval - (1968-1974), început cu victoria juntelor militare în Argentina, Peru, Indonezia,
Chile, Grecia
III Val – (1974-1989) prefaţat de sfârşitul dictaturilor în Republica Sud-Africană, Portugalia,
Grecia, Spania, Filipine, Căderea Zidului Berlinului; a adăugat încă 30 de democraţii;
în 1995 existau în lume 117 democraţii;
contraval – 1990; regimurile nedemocratice din Irak, Iran, Serbia, Bielorusia.
Întrebări de evaluare:
1. Comentaţi sensurile conceptului de democraţie
2. Precizaţi şi caracterizaţi principalele momente (etape) în evoluţia democraţiei
3. Analizaţi şi subliniaţi semnificaţia următoarelor afirmaţii: Democraţia este cea mai proastă
formă de guvernământ, dar cea mai bună dintre cele descoperite până acum. [W. Churchill]
4. Democraţiile nu sunt … forme de suveranitate populară, ci, în primul rând, instituţii
prevăzute să ne apere împotriva dictaturii. [K. Popper]
5. (…) Democraţia este o nonautocraţie, contrariul perfect al autocraţiei. Aceasta înseamnă
că democraţia denotă un sistem politic caracterizat prin refuzul puterii personalizate, a puterii
asupra cetăţenilor, putere care să aparţină cuiva. [Sartori]

II. Mecanismul structural şi funcţional al democraţiei

Trăsăturile, funcţiile şi tipologia democraţiei
2.1. Condiţiile democraţiei

2
 a spaţiale şi geografice (Rousseau, Montesquieu) – democraţia este posibilă
doar în statele mici şi republicile federative;
a economice, sociale şi culturale (Mill, Lipset)
- pragul venitului democratic 1000-2000 $/cap locuitor;
- salarii mari (decente);
- ponderea populaţiei în sectorul industrial mai mare decât în cel agricol;
- rata natalităţii mai mare decât rata mortalităţii;
- alfabetizarea populaţiei;
- cultura democratică (Held);
a politico-juridice (Fr. Revel)
- separaţia şi echilibrul puterilor;
- multipartidism;
- libertatea (persoanei şi a informaţiei);
a psihologice (D. Held)
- voinţa de democraţie.
Notă: În urma unui studiu recent (noiembrie 2006) pe un eşantion de 167 de ţări privind
democraţia, Romania s-a situat pe locul 50
Criterile folosite:
a) procesul electoral şi pluralismul;
b) participarea;
c) funcţionarea guvernării;
d) cultura politică;
e) drepturile şi libertăţile cetăţeneşti;
pe primele locuri, 1 şi 2, s-au situat Suedia şi Islanda, iar pe ultimul Coreea de Nord; 28 de
ţări au fost considerate complet democratice; 54 de ţări slab democratice iar restul este
împărţit de ţări hibride şi autoritare.
2.2. Esenţa democraţiei:

a legitimitatea guvernării (putere legitimată de cei guvernaţi);

a participarea (pe toate palierele de organizare socio-politică);

a controlul exercitării puterii;

a alegerea elitelor care concurează pentru guvernare.

2.3. Structura sistemului democraţiei:

subsistem instituţional (instituţii, organizaţii, mjloace mass-media)

Structura subsistem spiritual (cultura politică)

subsistem normativ (principii şi reguli – p. pluralismului, p. majorităţii,

p. consensului, p. libertăţii, p. separaţiei puterilor,

3
 p. federalismului, p. referendumului, p. garantării
drepturilor şi libertăţiilor etc.)

Structura principalului subsistem instituţional al democraţiei:

AUTORITĂŢILE PUBLICE

Legislativă Executivă Judecătorească

(Parlamentul)
judecătorii
tribunale
Senat C. D Preşedenţie Guvern Curţi de Apel (15)
Î.C.C.J

Ministere Alte instituţii

subordonate

2.4. Principii de organizare şi funcţionare:

Ÿ domnia majorităţii limitate;

Ÿ eligibilitatea şi competiţia paşnică pentru alegerea organelor de decizie;

Ÿ separaţia puterilor şi supremaţia legii, a Constituţiei;

Ÿ afirmarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;

Ÿ dreptul la opinie şi posibilitatea de a critica actele puterii;

Ÿ libertatea presei şi libera circulaţie a informaţiei;

Ÿ extensia democraţiei la toate domeniile vieţii sociale.

M. Weiner formulează principiile vieţii democratice:

aguvernele sunt desemnate prin competiţie;

atoate partidele au dreptul de a-şi apăra şansele;

apartidul învins părăseşte de bunăvoie puterea;

aguvernele alese guvernează cu adevărat.

4
2.5. Caracteristicile democraţiei:
Ÿ supremaţia legii (a regulii constituţionale);

Ÿ organizarea de alegeri libere şi corecte;

Ÿ responsabilitatea guvernanţilor faţă de electorat;

Ÿ participarea şi controlul;

Ÿ desacralizarea puterii, eligibilitatea organelor şi guvernanţilor;

Ÿ mijlocul de schimbare socială fără convulsii (revoluţii) sociale;

Ÿ se întemeiază pe maxim de consens şi un minim de constrângere în elaborarea

şi realizarea deciziilor;

Ÿ rezolvarea conflictelor pe calea negocierilor.

Componentele statului democratic:

Ÿ Alegeri
Ÿ Parlament
Ÿ Guvern
Ÿ Opoziţie
Ÿ Separaţia puterilor
Ÿ Stat de drept

STATE DEMOCRATICE STATE NEDEMOCRATICE

Ÿ pluripartidism Ÿ monopartidism
Ÿ pluralism ideologic Ÿ ideologie unică (oficială)
Ÿ separaţia puterilor Ÿ unicitatea puterii
Ÿ descentralizare Ÿ monopol
Ÿ alegeri libere Ÿ alegeri trucate
Ÿ parlament funcţional Ÿ parlament formal
Ÿ existenţa opoziţiei Ÿ absenţa opoziţiei
Ÿ dialog Ÿ monologul puterii
Ÿ justiţie independent㠟 poliţie politică
Ÿ garantarea şi respectarea drepturilor şi Ÿ limitarea/suspendarea
libertăţilor individului drepturilor şi libertăţilor

2.6. Funcţiile democraţiei:

Ÿ f. de asigurare a cadrului instituţional de luare a deciziilor;

Ÿ f. de comunicare, cumulare şi verificare a informaţiilor;

5
 Ÿ f. de armonizare a pluralităţii de interese;

Ÿ f. de diminuare a entropiei sociale şi realizare a unui grad optim de confort

social pentru toţi cetăţenii;

Ÿ f. de protejare a intereselor individului;

Ÿ f. de dezvoltare a personalităţii individului;

Ÿ f. de control.

politică
economică
domeniul deciziei socială
culturală etc.
majoritară
mecanismul deciziei
consensuală (consociativă)
2.7. Tipologie
directă
poziţia agentului
în luarea deciziei
reprezentativă

liberală (burgheză)
natura sistemului
socialistă
2.8. Democraţia între plusuri şi limite:
schimbarea paşnică a societăţii
creşterea creativităţii sociale
asp. pozitive control social eficace
grad scăzut de conflictualitate şi alienare

Democraţia

cronofagie
blocarea deciziei
asp. negative exprimarea conflictelor sociale latente
dictatura majorităţii
corupţie
R. Aron relevă 3 (trei) limite ale democraţiei:

aexcesul de oligarhie;

6
 aexcesul de demagogie;

alimitarea eficacităţii.

Întrebări de evaluare:
1. Precizaţi esenţa democraţiei
2. Enunţaţi şi exemplificaţi structura sistemului democraţiei
3. Enumeraţi elementele definitorii ale statului democratic
4. Comparaţi democraţia cu alte forme de organizare politică a societăţii şi puneţi în evidenţă
plusurile şi limitele
2.9. Teorii politice actuale privind democraţia
2.9.1. Teoria poliarhică
Concepţie formulată şi susţinută de R. Dahl, C. Lindblom, G. Almond.
Oxford English Dictionary (1909) = poliarhia semnifică guvernarea unui stat sau a unui
oraş de către mai mulţi,
R. Dahl = poliarhia defineşte un regim care are posibilităţi extinse de contestare
publică şi participare şi care permite cetăţenilor să-şi formuleze preferinţele,
şi să le facă cunoscute şi să se bucure de un tratament egal din partea
conducătorilor.
= poliarhia se asociază cu democraţia şi pluralismul;
= se opune practicilor monarhice şi oligarhice;
= se situează între democraţie şi autocraţie.
Poliarhia trebuie să satisfacă următoarele condiţii:
1. extinderea sufragiului la toţi membri adulţi ai societăţii;
2. alegeri libere, corecte şi concurenţiale;
3. exercitarea controlului asupra reprezentanţilor oficiali, inclusiv dreptul de a-i revoca;
4. eligibilitatea pentru funcţii publice;
5. libertatea de expresie;
6. surse alternative de informare;
7. libertatea de a forma şi adera la organizaţii;
8. dreptul liderilor politici de a concura pentru sprijin.
R. Dahl, utilizând o clasificare a 168 de ţări, pe perioada 1981-1985, potrivit celor patru
criterii ale poliarhiei – alegeri libere şi corecte, libertatea de asociere, libertatea de expresie şi
existenţa resurselor alternative de informaţii –, identifică: 51 de poliarhii totale, 13
cvasipoliarhii, 12 cu partid dominant, şi 91 de ţări cu regim nedemocratic; în clasificarea
statelor poliarhii, politologul american situează pe primele locuri, într-o ordine alfabetică:
Australia, Austria, Belgia, Canada ş.a.
2.9.2. Teoria grupurilor de veto
Grupurile de presiune = grupuri sociale care caută să promoveze sau să apere
interesele specifice ale membrilor lor, prin exercitarea
unei
presiuni asupra puterii politice sau a administraţiei.

7
 grupuri exclusive (care au ca scop doar pressing-
ul politic);
grupuri parţiale (au şi alte scopuri decât cele
politice)

grupuri interne (acţionează într-o societate

specifică, pe teritoriul unui stat)
grupuri de presiune străine (care intervin în viaţa
politică a unui stat; factori guvernamentali care fac
presiuni diplomatice sau privaţi – companii
transnaţionale)
M. Duverger
(în "Sociologie politique")
grupuri de presiune de masă (sindicatele,
organizaţiile feministe)
grupuri de presiune de cadre (membrii marcanţi ai
elitelor politice sau culturale)
grupuri de presiune directă (acţionează la nivelul
organismelor puterii: ministere, parlament, înalţi
funcţionari)
grupuri de presiune profesionale (reuneşte
membrii de aceeaşi ocupaţie)
grupuri de presiune neprofesionale (care reuneşte
indivizii după scopuri particulare - dezarmarea,
apărarea mediului – sau statut: foşti combatanţi,
tineret, pensionari).

8
9