SISTEMUL POLITIC

I. Obiectul şi problematica politologiei;

II. Sistem politic - sistem social; politic şi politică;
III. Conţinut, structură şi funcţile sistemului politic;
IV. Sistemul politic şi regimul politic.

I. Obiectul şi problematica politologiei

1.1. Obiectul politologiei
- etimologie – polis (cetate; stat); logos (idee, ordine, ştiinţă);
- conceptul a fost consacrat în ştiinţa politică la mijlocul veacului XX de către: F. Baling, H.
Heller, A. Thérive;
- apariţia unor şcoli de profil în Europa (Paris, Florenţa, Londra) şi America (Columbia)
1.2. Factori determinanţi
a) autonomizarea politicului;
b) necesitatea unei administraţii eficiente (identificarea legilor şi principiilor evoluţiei
politicului);
c) democratizarea vieţii politice (participarea în cunoştinţă de cauză)
1.3. Domeniul şi problematica politologiei
<domeniul - sfera politicului
<problematica: opinii diferite:
astatul (M. Prelot);
aputerea constituită, modalităţile de obţinere, exercitare şi menţinere (Lasswell, Robson,
Burdeau,
Duverger);

arelaţiile dintre guvernaţi şi guvernanţi (P. Aron, D. Easton);

avalorile şi normele politice (M. Weber);
araporturile politice (Duclos);
ainstituţiile poltice (Grawitz);
amecanismul deciziilor (D. Easton).
Un grup de experţi UNESCO a propus ca obiect de studiu:
ateoria politică;
ainstituţiile politice;
apartidele politice, grupurile de presiune şi opinie publică;
arelaţiile internaţionale (organizaţiile internaţionale, cooperarea şi conflictul).
<Definiţie = ştiinţă cu caracter interdisciplinar, de sinteză, care studiază geneza,
procesele şi legile fundamentale ale funcţionalităţii şi dezvoltării politicului ca
subsistem al sistemului social global.
<Valoarea politologiei:
aexaminează politicul într-o viziune sistemică, în multitudinea aspectelor
instituţionale, funcţionale, sociale, psihologice şi culturale;
aoferă un sistem conceptual explicativ;
aexaminează relaţiile structurale şi funcţionale ale mecanismului politicului;
aconstruieşte şi propune modele teoretice de organizare socială şi politică (statul minimal;
statul totalitar; statul democratic; statul bazat pe dreptate şi justiţie socială).
1.4. Stadiile dezvoltării politiologiei

I. 1887 – 1920 – precupări: statul, democraţia, suveranitatea;

II. 1920-1940 – puterea politică, comportamentul politic, reprezentarea şi conflictul;
III. 1940- 1960 – stabilitatea politică, socializarea politică, legitimitatea politică;
IV. după 1960 – caracterul interdisciplinar, abordarea unor probleme noi: rasa, sexul,
feminismul, geografia politică
1.5. Metodele şi funcţiile politologiei
< m. inducţiei;
< m. deducţiei;
< m. analizei sistemice;
< m. observaţiei (caracterul singular al unor evenimente politice: loviturile de stat,
revoluţiile etc.este structurată şi nestructurată; externă şi internă);
< m. chestionarului (succesiune logică de întrebări);

cognitive (cunoştinţele celor chestionaţi privind un anumit subiect:

integrarea în NATO sau UE)
d. natura lor

factuale (analiza unor fapte concrete: direcţiile politicii

guvernamentale, politica externă etc.)

opinie (implică evaluarea, opţiunea: alegeri)

speciale (o singura problemă

d.nr. probl.
abordate
omnibuz (mai multe probleme)

închise (DA/NU)

deschise (răs. libere)

d. natura
întreb.

mixte
NB. au marjă de eroare; vezi alegerile prezidenţiale sau parlamentare; 1995.
Berlusconi, 2002 CHIRAC/ Jospin
< m. comparativă (analiza sistematică a unui număr mare de cazuri; ex. problema
corupţiei sau funcţionarea unor instituţii în diferite state);
< m. experimentului (reproducerea unor stări reale la scară redusă pentru a putea fi
studiat fenomenul propus; ex. judeţe pilot unde experimental poate
fi aplicată o lege sau un proiect social);
< m. modelării (realizarea la scară redusă a unui sistem politic sau a unei instituţii prin
eliminarea trăsăturilor neesenţiale; ex. modelul statul de drept);
< m. statistice (colectarea, clasificarea şi prelucrarea datelor cuantificabile; ex. nivelul de
participare politică - Mehden);
< m. analizei de conţinut (decodificarea semnificaţiilor textelor politice ; ex. Mein Kamf;
Programul PCR).

f. cognitivă (teoretico-explicativă) – identificarea legilor dom. politic

 f. metodologică - procedee şi tehnici de investigare

f. normativă – formularea de reguli şi princ.pentru ghidarea comp.

1.6. F. şt.pol. pol: p. stat.de drept, pluralismului, majoritaţi etc.
f. axiologică – evaluarea fen. politic

f. praxiologică – form. soluţii de ameliorare şi corectare a ex. put.

f. educaţională – model comporamental

1.7. Interdisciplinaritatea politologiei
• Abordată pe trei direcţii:
a) ontologic (politicul interferează celelalte domenii)
b) epistemologic (preluarea unor concepte din alte discipline; ex. putere, legitimitate);
c) metodologic (împrumutul de procedee, tehici şi metode: inducţie-deducţie; abordare
sistemică)
• Viaţa politică este influenţată de următorii factori: personalităţile politice; natura şi
conformaţia structurilor şi organizaţiilor politice; istoria; geografia);
Raporturi:
• politologie-sociologie politică (politologia – politicul; sociologia politică – politicul în contextul
ansamblului social);
• politologie – filosofie politică (f.p. – ontologia politicului – esenţa; epistemologia - structura şi
instrumenntele cunoaşterii politice, o logică politică - limbaj
politic de nivel unu);
NB.N. Bobbio filos. pol. trebuie să:
aidentifice cea mai bună formă de guvernare;
asă cerceteze fundamentele statului, natura politicii, raporturile dintre politică şi morală,
alimbajul politic
ametdodologia ştiinţei politice
• politologie-doctrine politice (pol. - caracter ştiinţific; d.pol. - caracter ideologic);
• politologie-psihologie politică (psih.pol. – aspectele psihologice ale comportamentului
politic: rolul emoţiilor, sentimentelor politice, aspectele
cognitive);
• politologie-drept (dreptul – instituţiile şi relaţiile cetăţenilor cu ele; principiile de organizare
raţională a activităţii organelor administrative)
Intrebări de evaluare
1. Enumeraţi şi explicaţi factorii care au determinat apariţia politologiei
2. Precizaţi domeniul de studiu şi aria problematică a acestei discipline
3. Definiţi politologi
4. Enunţaţi şi explicaţi metodele şi funcţiile acestei discipline
1.8. Condiţia politică a omului contemporan
Factori:
acomplexitatea organizării sociale sub impactul revoluţiei ştiinţifice contemporane (apariţia
dem. reprezentative, a partidelor şi a altor instituţii cu prerogative în comunicarea politică)
arăspândirea rapidă a informaţiei (determină reacţii, atitudini politice) ;
apolitizarea maselor (în revoluţiile de eliberare naţională, în lupta pentru dobândirea de
drepturi) ;
aradicalizarea politică accentuată a categoriilor de populaţie marginalizată (studenţii,
emigranţii, minorităţile entice).
1.8. Caracteristicile vieţii politice contemporane
• trecerea de la o politică ideologizată la o alta scientizată, pragmatică;
• restrângerea sferei de influenţă a socialismului, tendinţa de repudiere a totalitarismului,
generalizarea la scară mondială a sistemului capitalist, a modelului liberal;
• interdependenţa şi globalizarea;
• tendinţa de integrare, de instaurare a unei noi ordini mondiale;
• simptomele unei crize în politică şi structurile de putere;
• mutaţii în structura puterii, o nouă ierarhizare privind componentele sale (informaţia ca
sursă de putere);
• reaşezări în structura centrelor de putere economică şi militară; trecerea de la monoplarism
la multipolarism (UE- Zona Atlanticului- Zona Pacificului de Sud);
• schimbarea centrului de greutate a sferei de interes geopolitic, geostrategic şi
geoeconomic, din zona Atlanticului spre zona Asia-Pacific, determinată de ascensiunile
spectaculoase din regiune: China, Japonia, Indonezia, Australia, "tigrii" şi "leii" asiatici;
•apariţia unor noi riscuri şi ameninţări: terorismul internaţionaţioal
• etnocentrismul (Caucazul de Nord, Kosovo, Transnistria);
Întrebari de evaluare:
1. Comentaţi semnificaţia celebrei sintagme aristotelice: "individul se defineşte ca un
zoonpolitikon"
2. Enumeraţi trăsăturile vieţii politice internaţionale
3. Argumentaţi de ce politica internaţională este în criză şi exemplificaţi-i manifestările
4. Ce rol are România în actuala balanţă a puterilor în plan regional şi global

II. Sistem politic-sistem social; politic şi politică

2.1. Sistemul social
Sistemul social, în opinia lui T. Parsons, este compus din:
a) sub. economic;
b) sub. politic;
c) sub. social (comunitar);
d) sub. cultural (socializator).
<Politicul se manifestă în următoarele ipostaze:
asistem politic (statica, osatura);
aacţiune politică (dinamica);
agândire politică (reflectare individuală sau colectivă a realităţii poliltice.
2.2. Teorii privind originea politicului
• caracterul imanent al politicului (Aristotel, Grotius, Burdeau);
• caracterul convenţional (contractul social - Hobbes, Locke, Rousseau);
• a apărut odată cu clasele sociale (K. Marx, Engels, Lenin).
2.3. Politic şi politică
<Politicul – modalitate sistemică de organizare, de instituire şi menţinere, prin intermediul
puterii, a ordinii şi securităţii comunităţii umane
.
<Politica – activitate practică desfăşurată de grupuri, organizaţii şi colectivităţi umane
pentru realizarea scopurilor şi afirmarea identităţii lor.
<Distincţii între politic şi politică
a) politicul reprezintă osatura, aspectul instituţional al vieţii politice; politica - acţiunea,
practica politică, forma dinamică de exprimare a interselor;
b) politicul are caracter obiectiv, neutru, nu este nici de stânga, nici de dreapta, menţine
coeziunea sistemului; politica – individualizează pe oameni, alimentează contradicţiile
sistemului;
c) politicul exprimă esenţa, invarianţa; politica are o manifestare istoriceşte determinată, cu
conţinut contingent.
III. Conţinutul, structura şi funcţiile sistemului politic
aSistemul politic este integrat într-un mediu a) intrasocietal (ecologic, biologic, psihologic,
social) şi b) extrasocietal (sistem politic, social, ecologic internaţional)
aeste considerat un sistem cibernetic, care reacţionează la influenţele mediului;
aimplică: intrări (cerinţe, suporturi), ieşiri şi conexiune inversă (feed-back)
aabordarea se poate face d.p.d.v. structural (ansamblu de componente) şi d.p.d.v.
funcţional (capacitatea sa de a asigura organizarea şi conducerea societăţii)

instituţiile politice (stat, partide, grupuri de pres.)

• implica problema puterii
• sunt structuri fundamentale ale organizarii sociale
au caracter normativ, reprezintă un ansamblu de
reguli stabilite în vederea satisfacerii intereselor
colective;
• sunt expresii obiectivate ale mentalităţilor şi ideilor
politice, au un rol social deosebit;
• au caracter local, naţional şi internaţional
• statul reprezintă instituţia fund. a sistemului politic,
nucleul vieţii politice, centrul de decizie strategică,
hotărăşe destinul comunităţii, org.,conduce,
guvernează şi administrează societatea.
relaţii politice (reţea de interacţiuni pe diferite niveluri)
• rel. între indivizi, clase, org. politice, state, org.
internaţionale, guvernanţi şi guvernaţi, între
guvernanţi – solidaritate ministerială;
• nu implică un model preexistent şi nu tind să se
prelungească în modele durabile (vezi instituţiile)

indivizi
natura agentului clase soc.
org. politice, state
organisme pol.
internaţionale
instituţionalizate (partide,
• Tipologie modalităţi de stat)
instituţionalizare
neinstituţionalizate (indivizi-
partide, indivizi-grupuri de
presiune)

funcţionale
grad de funcţ.
disfuncţionale
• sunt mediate prin sistemele de reprezentări
ideologice
• au caracter de dominaţie, anatagonice , de alianţă
(cooperare), de solidaritate
 lat. nesistem. (emoţii,
componenta ideatică (conştiinţa politică) sentimente, stari de
spirit)
lat. sistem. (idei, teorii,
doctrine)
se manifestă în următoarele ipostaze:
acultură civică,
acultură politică
aideologie
< cultura civică = ansamblu de cunoştinţe ,
percepţii şi mentalităţi despre
adrepturile şi îndatoririle
cetăţenilor;
anormele de conduită socială;
amecanismul de luare a
deciziilor;
arelaţiile dintre guvernaţi şi
guvernaţi.
Tipologie (Almond, Verba):
- c. parohială – problemele locale, etnice
- c. dependentă – conştientizează probl. com.
dar nu se implică în rez.lor
- c. participativă – şi/şi
< cultura politică = ansamblu de cunoştinţelor,
valorilor, convingerilor,
sentimentelor referitoare la
executiv, legislativ, partide şi
autorităţi politice care afirmă
reguli şi principii care
reglează comportamentul
politic.

comunicaţională
<F.C.P
axiologică

normativă

< Ideologia (R. Aliano) – raţionalizarea

interesului
• ţine de latura sistematizată a conşt.
polit.
• urmăreşte să convingă, să
modeleze, să determine atitudini
şi comportamente politice de
un anumit gen;
• legitimează şi justifică un anumit
mod de politică, de utilizare a puterii
explicativă
 < F.I.
axiologică

orientativă

prescriptivă, pragmatică
norme şi valori politice, ex.: p. majorităţii, p. consensului, p.
separaţiei puterilor, p. reprezentativităţii,
p. legalităţii, p. pluralismului, libertatea,
egalitatea, suveranitatea, democraţia,
patriotismul, independenţa ş.a.;
• sunt repere ale activităţii şi procesului de
integrare şi socializare politică:
• sunt generate şi validate de practica
politică
• reprezintă suportul şi liantul legitimităţii a
forţelor politice

3.1. Structura comportamentul politic - reacţie socială, mod de acţiune al indivizilor,

grupurilor sau organizaţiilor funcţie de un
sistem de norme
implică:
atitudinea pol. – exteriorizarea orientării gemerale a comp.unei
pers.
participarea pol – implicare voluntară în activitatea pol.
particip.=/= angajare; prima este limitată şi provizorie, a doua
este totală şi de durată

elitistă - apanajul celor dotaţi

<Teorii
democratică – se impune ca un deziderat

hiprerdemocratică – competenţa funciară a

indivizilor elimină intermediarii

comp.individ
natura agentului
comp. colectiv
expresiv – acţiuni neconv:
proteste,
<Tipologie mişcari de
stradă,
revoluţii

în raport
cu sistemul instrumental – manif.
care respectă regulile
jocului dem.

comp. manipulat
 grad de
conştientizare
comp. conştient

participativ-activ

în raport cu
procesul electoral

participativ -pasiv

absenteist-activ

absenteist -pasiv
acţiunea pol. – activ. de elaborare şi aplicare a deciziilor privind
rezolvarea problemelor publice
interesul (conştientizarea trebuinţelor indivizilor şi grupurilor umane)
- realpolitik – interesul naţional primează
comunicarea politică – transmiterea de mesaje politice.

proiectare şi înfăptuire a strategiei dezvoltării

mobilizare a resurselor pentru înfăptuirea obiectivelor

de distribuire şi redistribuire a valorilor nou create, alocarea de

3.2. F.S.P bunuri şi servicii funcţie de nevoi
reglementare, prin drept şi lege, a comportamentului individual
şi al grupurilor sociale
control şi autoreglare

INTRARI IESIRI
SISTEM POLITIC
SUPORTURI DECIZII

FEED-BACK

Întrebări de evaluare:
1. Enumeraţi componentele sistemului politic
2. Încercaţi o ierarhizare a elementelor structurale funcţie de rolul lor în stabilitatea şi
funcţionalitatea sistemului politic
3. Precizaţi care componentă pune în evidenţă caracterul democratic al unui sistem politic, şi
de ce?
4. Enunţaţi funcţiile sistemului politic
5. Ilustraţi şi explicaţi funcţia de autoreglare a sistemului politic
IV. Sistemul politic şi regimul politic
4.1. Regimul politic – manieră de dirijare a guvernării unui stat
- vizează: natura sa; modalităţile de funcţionare şi valorile pe care le promovează
r. democratice
modalităţi de funcţionare
r. nedemocratice

r. parlamentare
formele exercitării puterii
şi actelor de guvernare r. prezidenţiale
4.2. Tipologie
r. semiprezidenţiale

r. confuziei puterilor
raportul dintre puteri r. separaţiei puterilor
r. colaborării puterilor

Întrebări de evaluare:
1. Comentaţi distincţiile dintre regimurile prezidenţiale, parlamentare şi semiprezidenţiale
2. Distingeţi între regimurile totalitare şi democratice
3. Exemplificaţi câteva regimuri democratice şi nedemocratice existente acum în lume!
4. Argumentaţi superioritatea regimurilor democratice faţă de cele totalitare
5. Operând cu criteriile cunoscute, comentaţi regimul politic din România
6. Comparaţi şi puneţi în evidenţă deosebirile dintre regimul politic existent în România
înainte de 1989 şi cel de astăzi!