1.

Introducere n tiina economic

Prin coninutul i rolul su, economia constituie o latur inseparabil a aciunii sociale
fcnd parte din categoria tiinelor experimentale, deoarece ea studiaz faptele, fenomene
i procesele sociale, precum i comportamentul agenilor economici implicai n activitile
economice.
Procesul apariiei tiinei economice contemporane i autonomizarea diferitelor
componente, au fost ndelung i contradictoriu, reflectate n gndirea oamenilor, acest lucru
datnd de mii de ani. nceputurile cunoaterii tiinifice a economiei sunt legate, ns, de
dezvoltarea schimbului de mrfuri, inclusive pe plan international, de apariia economiei
capitaliste. n cadrul tiinei economice, economia politic s-a constituit i s-a dezvoltat
treptat ca tiin economic fundamental. n zilele noastre, alturi de termenul economie
politic, se mai utilizeaz i termenul economie general, economie teoretic etc.
2. Formarea i dezvoltarea tiinei economice
tiina economic are o istorie relativ ndelungat. Ea a evoluat ncepnd din antichitate i
pn n zilele noastre i a trecut prin mai multe etape printre care i cea contemporan (anii
1970 pn n prezent) acest etap mai fiind numit i neoliberal pe care m voi axa.
Pana in secolul al XV-lea ideile economice au avut un caracter relative si razlet sau limitat sa
povesteasca, sa descrie anumite fenomene economice in contextual unor preocupari de alta
natura (filozofica, politica, morala, istorica etc), neexistand lucrari cu un fundament strict
economic. In antichitate exista un dispret fata de munca si comert ceea ce a influentat si
modul in care era conceputa economia de catre grecii antici.
Au existat unele scrieri cu character economic ca cele ale lui Xenofon (444-354 i.H.) filozof
antic grec ce abordeaza in lucrarea Economica si Aristotel, filozof grec antic in lucrarile
Politica si Etica Nicomanica abordeaza unele probleme economice legate de valoarea de
intrebuintare si valoarea de schimb a unui bun economic, originea si rolul banilor in
consumarea bunurilor si in facilitarea schimbului direct.
3. Noiunea de economie
Pe fondul dezvoltarii comertului si a schimbarilor lente dar permanente in tehnica de
productie, precum si a infaptuirii marilor descoperiri geografice, se contureaza germenii
gandirii economice moderne. De aceea consideram ca economia s-a constituit ca stiinta intro perioada indelungata. De la Socrate si Aristotel la J.M. Keynes si J.K. Galbraith au trecut
peste 2000 de ani. S-a trecut de la o societate in care toti, cu exceptia celor foarte putini,
erau saraci, la o socie-tate bogata, in care gusturile, preferintele, moda, etc. au ajuns la un
grad foarte inalt de diversificare. Toate aceste modificari in viata economica -au determinat
pe Alfred Marshall sa defineasca economia ca fiind studiul omenirii in afacerile zilnice
ale vietiiiar pe Virgil Madgearu sa afirme ca economia este o stiinta sociala, care are
ca obiect de studiu viata economica.
Etimologic, cuvantul economie nu este lipsit de interes. Termenul se compune din doua
cuvinte grecesti, si anume:oikos, care inseamna casa, gospoda-rie si nomos, care
inseamna norma, lege, regula, ordine, principii.
4. Dezvoltarea etapizat a tiinei economice
Teoriile sau ideile economice sunt totdeauna produsul timpului si locului lor, iar cele in
care noi astazi credem, au radacini adanci in istorie.
Stiinta economica s-a dezvoltat de la intelegerea practica a activitatii oamenilor, la
propuneri pentru a influenta afacerile economice. Este de aceea util sa precizam principalele
momente ale dezvoltarii acestei stiinte. Literatura de specialitate ararta ca din punct de
vedere istoric s-au dezvoltat cinci scoli principale ale gandirii economice:
a) Mercantilismul, corespunde sec. XVI XVIII, fiind produsul nationalismului si
reprezentand dorinta de a dezvolta puterea nationala. In conceptia reprezentantilor,
metalele pretioase reprezinta prima bogatie, atat pentru individ cat si pentru societate.
Metalele pretioase erau singurele care faceau posibila expansiunea unei economii si

intretinerea fortelor armate. Scopul esential era de a realiza o balanta de plati echilibrata,
sau mai bine zis, un dezechilibru de plata (exporturile > importurile), a carui echilibrare
inseamna incasari in numerar sau metale pretioase.
Limitele sistemului mercantilist au constat in aceea ca se credea ca sursa bunastarii este
comertul si nu productia interna. Cel mai de seama reprezentant al acestui curent a fost
William Petty (1623-1687), care ramane cunoscut atat prin introducerea notiunii de valoare,
cat si prin cunoscuta formula munca este tatal, iar pamantul este mama avutiei.
b) Fiziocratia este un curent ce a aparut la sfarsitul secolului al XVIII-lea si a constituit o
veritabila scoala economica, care a dezvoltat primele tendinte liberale ce vor triumfa la
inceputul secolului al XIX-lea.
Reprezentantul de frunte al fiziocratilor a fost francezul Franois Quesnay (1694-1774), al
carui Manifest este reprezentat prin Tabloul economic (1758), in care se prezinta pentru
prima data, un model cantitativ al circuitului economic si al fluxurilor dintre ramurile
economiei nationale.
c) Clasicismul s-a dezvoltat la granita dintre manufactura si marea industrie de fabrica.
Aceasta scoala si implicit liberalismul economic, a aparut odata cu opera englezului Adam
Smith, autorul lucrarii Natura si cauzele bunastarii nationale (1776). Teoria sa a intrat in
istorie sub numele de doctrina laisser faire: lasa oamenii sa-si gaseasca propria
satisfactie, iar ei vor face totul pentru ei insasi si, de asemenea, pentru toti ceilalti.
Slabiciunea doctrinei lui Adam Smith consta in aceea ca nu ia in considerare distributia
bunastarii. El exprima slabe sperante ca distribuirea bunastarii intre fabricanti, comercianti,
latifundiari, pe de o parte, si masa de muncitori, pe de alta parte, s-ar putea face astfel incat
sa beneficieze de ea oamenii de rand.
Contributii de seama la dezvoltarea liberalismului economic au adus: David Ricardo, cu
lucrarea Principiile economiei politice si impunerii (1817). Trasatura principala a
principiilor sale a fost accentul pe care l-a pus pe distribuirea buna-starii; Thomas Robert
Malthus, cu lucrarea Eseu asupra principiului populatiei (1798), in care formuland ideea
ca populatia creste mai repede in raport cu productia bunurilor de subzistenta, explica
saracia existenta prin suprapopulatie si in lucrarea Principiile economiei politice (1819), in
care abordeaza problema de baza a li-beralismului economic si rentei, motivand crizele prin
subconsum; John Stuart Mill, continuand ideile predecesorilor sai, desavarsind gandirea
economica clasica, pune in discutie unele din fundamentele acesteia, in lucrarea sa
Principiile economiei politice (1848).
Continuator al economiei clasice a fost Alfred Marshall, care prin lucrarea sa Principiile
Economiei (1890), ridica pe un plan superior gandirea economica. Re-marcabile sunt
contributiile lui in urmatoarele directii: economia de scara interna si externa, utilitatea limita,
elasticitatea cererii si ofertei, curbe regresive ale cererii, monopolul discriminatoriu, etc.
Din gandirea economica clasica s-au desprins doua curente de gandire, si anume: filiatiunea
marxista si neoclasica.
c1) Filiatiunea marxista, il are ca reprezentant pe K. Marx, cu lucrarea sa fundamentala
Capitalul (1867). Aceasta ideologie continua si, in acelasi timp, se rupe de economia
clasica. Continuitatea priveste, in special, abordarea economiei in termeni de clase sociale
antagoniste, accentul fiind pus pe munca salariata. Ruptura pe care o opereaza este
fundamentala: dupa parerea sa, nu exista, asa cum gandeau clasicii, legi economice
absolute si legi economice naturale. Economia se afla in societate, societatea in istorie, iar
de aici, relativitatea legilor economice care apar ca fiind specifice sistemului capitalist.
c2) Filiatiunea neoclasica si/sau marginalista, care isi dezvolta analizele incepand
de la sfarsitul secolului XIX-lea. Reprezentantii acestor curente preiau ideea unei economii
pure, abstracte, concepute pe modelul stiintelor fizice si, mai general, pe acela al stiintelor
exacte.
Prin conceptele introduse se dau noi fundamente liberalismului economic: conceptul de
calcul marginal, accentul se pune pe microeconomie, o noua tehnica de analiza si o metoda
de rationament, utilitate marginala etc..

Cu toate ca s-a dezvoltat in mai multe scoli (Viena, Lausanne, Cambridge), gandirea
neoclasica este cel mai bine reprezentata de Alfred Marshall.
d) Keynesismul poarta denumirea lui John Maynard Keynes, fondatorul celui mai important
curent de gandire economica din secolul XX (deceniu IV). M. Keynes este considerat de
specialisti cel mai mare economist al acestui secol.
Activitatea de razboi 1914-1918 determina un boom deosebit de puternic, urmat de o
criza severa, care nu dadea nici un semn de reactie la vreun mecanism automat de
redresare. In aceasta perioada, J.M. Keynes aduce o critica severa gandirii clasice si
elaboreaza o conceptie noua, care-i poarta numele, in lucrarea Teoria generala a folosirii
mainii de lucru, a dobanzii si a banilor (1936).
Conceptia de baza a teoriei lui Keynes este cererea efectiva. Nivelul acesteia este
determinat de venitul national total si de cat anume din el este cheltuit sau economisit.
Daca se manifesta o inclinatie puternica de a consuma, atunci patronii vor considera ca este
profitabil sa angajeze forta de munca si sa sporeasca productia. Nivelul de angajare este, de
aceea, determinat de cererea totala in economie. Proble ma marii crize era aceea ca prea
putini oameni cheltuiau si prea multi economiseau pentru zile negre, inconstienti fiind de
faptul ca acestea venisera deja. Analiza lui J.M. Keynes se face la nivel macroeconomic, in
termenii cantitatilor globale, folosind un model matematic bazat pe urmatoarele ecuatii de
echilibru: Y = C + I, S = Y C, I = S
in care: Y - venitul national; C - cheltuielile pentru consum; S - economiile;
I - investitiile.
Daca Y = C + I iar I = S, cererea si oferta se echilibreaza, se investesc toate
economiile si se stabileste echilibrul care asigura ocuparea fortei de munca.
Cu o idee simpla Keynes a rezolvat misterul sistemului capitalist: aparitia ci-clurilor de
afaceri, care produc somaj si saracie, amestecata cu bogatia. Aceste cicluri se datoreaza
unui dezechilibru intre economii si investitii. Nivelele scazute de activi-tate si somajul sunt
datorate unei lipse de cerere in economie. Pentru a elimina somajul, incurajeaza cheltuielile.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, o parte din economisti continua gandirea keynesista,
altii regandesc unele postulate formulate de acesta. Astfel, a luat nastere curentul
neokeynesist de gandire economica.
Spre deosebire de keynesism, care punea pe primul plan interventia statului in economie ca
factor al echilibrului, reglementarea creditului si a dobanzii, controlul asupra intreprinderilor
particulare, neokeynesistii acorda o atentie mare investitiilor de stat, imprumuturilor de stat,
utilizarii politicii impozitelor si controlul asupra salariilor si preturilor, precum si a pietei de
stat.
5. Dezvaluirea pe larg a perioadei dezvoltrii economiei de la etapa
neoliberal, care a nceput din anii 70 a sec. XX i deruleaz pn n prezent
e) Neoliberalismul si/sau monetarismul apare pe terenul realitatii economice
contemporane si beneficiind de cuceririle stiintei economice, de tehnicile de analiza
existente. Stiinta economica contemporana se afla, incepand cu deceniul al VIII-lea al sec.
XX, in fata unei noi situatii clasice. Unii autori numesc aceasta perioada neoliberala, cu
formele ei actuale de manifestare - monetarismul, altii o considera chiar perioada
monetarismului.
Neoliberalismul este un curent de gandire care se bazeaza pe teoria clasica a
liberalismului economic, in conditiile economiei postbelice. In conceptia adeptilor acestui
curent, concurenta libera nu este spontana ci trebuie sa se sprijine pe o ordine legala, prin
crearea unui cadru juridic de catre stat.
Monetarismul este un curent care abordeaza problemele la nivel macroeconomic,
conform careia cel mai important element ce determina nivelul activitatii economice si al
preturilor il constituie cantitatea de bani de pe piata.

7. Direciile cele
contemporane

mai

importante

de

dezvoltare

ale

tiinei

economice

Etapa neoliberal, care a nceput din anii 70 a sec. XX i deruleaz pn n prezent.

Principalii reprezentani al acestei etape sunt: W.Eucken, L.Mises, F.Hayek i M.Friedman,
care formeaz nucleul cel mai activ al tiinei economice din ultimele decenii. Ideile
principale ale acestor savani ai tiinei economice constau n urmtoarele: a) limitarea
interveniei statului n activitatea economic;
b) stimularea ofertei pe baza reducerii nivelului de impozitare;
c) reglarea sistemului monetar prin intervenia Bncii Centrale i reglarea ratei dobnzii;
d) elaborarea programelor de combatere a inflaiei i proteciei sociale a populaiei.
Aadar, obiectul de studiu al tiinei economice (Teoriei economice) a evoluionat pe
parcursul istoriei gndirii economice i poate fi formulat astfel:
a) studierea relaiilor economice i comportarea omului n procesele de producie, schimb,
repartiie i consum a resurselor limitate;
b) studierea categoriilor i legilor economice, care funcioneaz n societate;
c) studierea diferitor modele i sisteme economice, care au funcionat n economia modern
i funcioneaz n economia contemporan.
8. Obiectul de studiu al tiinei economice
Astfel faza contemporan de adncire i extindere a teoriei economice (anul 1970-prezent)
nu respinge contibuiile marilor economiti din secolul trecut i din cel actual dezvoltnd i
completnd tiina economic cu elemente i aspect noi. Direciile cele mai importante de
dezvoltare ale tiinei economice contemporane sunt:
- trecerea de la analiza microeconomic la cea macroeconomic i
mondoeconomic,iniiatorul noii concepii fiind Keynes;
- concurena imperfect (Joan Robinson);
- teoria efectului de dominare (Fr. Perroux);
- teoria creterii economice (R. Harrod);
- optimul economic i bunstrii;
- teoria cantitativ a banilor (I. Fischer, A.C.Pigou);
- teoria comerului internaional (B. Ohlin, P.Samuelson)etc.
In ultimele decenii, in gandirea economica contemporana coexista si se confrunta
diverse curente: radicali si socialisti, keynesisti si neokeynesisti, neoclasici si monetaristi etc.
9. Concluzie
In concluzie, putem sublinia ca economia politica a devenit o stiinta in epoca formarii
natiunilor si a economiilor nationale, avand menirea de a cerceta si de a sluji acest amplu
proces istoric. Pe aceasta pozitie s-au situat multi economisti de seama, inclusiv din
Romania. In perioada gandirii marxist-leniniste s-a imprimat economiei politice un caracter
de clasa si de partid. Aceasta orientare a dus, indeosebi in fostele tari socialiste, la
prezentarea denaturata a multor realitati economice, ceea ce a agravat continutul stiintific
al economiei politice.