Tema 2.

DEFINITIA DREPTULUI PARLAMENTAR

1.Consideraii generale
Procesul individualizarii si statornicirii profilului diferitelor stiinte a continuat si s-a
desfasurat pe parcursul secolelor urmatoare, stiinta dreptului dobndindu-si un loc bine
meritat n enumerarea diverselor discipline si preocupari care aspirau a fi ridicate la
rangul de stiinta.
Dupa cum arata la timpul sau marele jurist si diplomat romn Nicolae Titulescu,
"Stiinta dreptului, care multa vreme a fost o simpla exegeza, ncepe a-si revendica
caracterul ei fundamental de stiinta sociala". n opinia marelui om de stiinta romn,
"A cunoaste evolutia dreptului societatilor trecute nu nseamna a face arheologie
juridica, ci nseamna a fi adnc patruns de caracterul stiintei ce practicam, a avea
sub ochi n orice moment proba ca dreptul e o stiinta a vietii".
Pe plan intern, al organizarii proprii, nca de timpuriu parlamentele au cautat si au
fost obligate, de altfel, sa-si elaboreze propriile lor reguli de functionare si propriile lor
proceduri.
n cadrul institutiei parlamentare a fost necesar sa se imprime o anumita
disciplina, sa se recunoasca anumite prerogative celor care conduceau lucrarile, nu
numai de a le organiza pentru ca ele sa nu se desfasoare ntr-un mod care sa le
scape de sub control , dar si sub aspectul procedurilor care trebuiau urmate, ori ale
unor termene ce trebuiau respectate pentru ca procedura legislativa sa nu depaseasca
o anumita durata.
Institutia Parlamentului nsusi, actele adoptate de acesta, normele si dispozitiile
sale de procedura au influentat incontestabil ntregul sistem de drept, dar mai ales
Dreptul constitutional, care defineste raportul dintre diferitele puteri sau elemente ale
statului.
Practicile parlamentare au adus o contributie benefica la forjarea institutiilor
democratiei, au contribuit la punerea n valoare a marilor idei si traditii ce caracterizeaza
societatea moderna.
n acelasi timp, nu trebuie pierdut din vedere nici faptul ca institutia Parlamentului
nsusi, drepturile si prerogativele sale, pozitia sa n sistemul separatiei puterilor, au
fost activ influentate de normele si principiile Dreptului constitutional.
Cu toate ca delimitarea dreptului n ramuri contine numeroase elemente de
interferenta, "deosebirea diferitelor ramuri ale sistemului de drept are totusi
importanta teoretica, tinnd seama de o serie de trasaturi comune mai multor
ramuri, cum si de importanta practica, ntruct n solutionarea litigiilor trebuie sa
se cunoasca legislatia si principiile care si vor gasi aplicarea".
Fenomenul evolutiei dreptului att de vizibil comporta ascensiunea unor noi
discipline pna la rangul de ramuri de drept, n conditiile revolutiei stiintifice si tehnice,
ale diversificarii tot mai puternice a raporturilor sociale, a necesitatii unor reglementari
care solicita reguli noi, institutii noi, modalitati noi si eficiente de rezolvare.
n sprijinul ideii existentei unui drept parlamentar pledeaza o serie de elemente
desprinse din practica, ce-si gasesc fundamentul n anumite texte juridice care pun
n lumina existenta unor reglementari proprii n ceea ce priveste Parlamentul,
statutul celor care l compun, precum si normele de functionare a corpurilor
legiuitoare. Pornind de la principiul "autonomiei Parlamentului", corpurile legiuitoare

au n toate tarile lumii dreptul ca sa emita reglementari proprii de organizare si

functionare, stabilind n acelasi timp si o serie de proceduri disciplinare proprii.
2.IZVOARELE DREPTULUI PARLAMENTAR
Conceptul de izvoare ale dreptului a fost analizat de numerosi autori de specialitate,
fiecare dintre ei insistnd asupra unor aspecte pe care le-au considerat esentiale.
Tratatele internationale
Tratatele internationale reglementeaza raporturi ntre state, consfintind anumite
drepturi si obligatii reciproce. n literatura de specialitate s-a aratat ca "Desi tratatele au
avut ntotdeauna un rol important n formarea si dezvoltarea dreptului international de-a
lungul secolelor, ele au dobndit o importanta deosebita doar n societatea
internationala actuala.
n ceea ce priveste tara noastra, tratatele au, potrivit Constitutiei, valoarea unor
legi, nefiind superioare Constitutiei. Potrivit art.20 alin.2 din Constitutie, numai ntr-un
singur domeniu daca exista neconcordanta ntre pactele si tratatele privitoare la
drepturile omului au prioritate reglementarile internationale, "cu exceptia cazului n
care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile".
Obiceiul sau cutuma
Obiceiul reprezinta cel mai vechi izvor de drept, el manifestndu-se sub forma
unor datini, traditii si practici cu caracter moral si religios pe care colectivitatea le-a
acceptat ca norme de conduita printr-o practica ndelungata si unanim recunoscuta.
Obiceiurile recunoscute de puterea de stat si dotate de aceasta cu forta juridica
au devenit obiceiuri juridice, fiind cunoscute ca izvoare de drept sub denumirea de
cutuma.
Modul prin care obiceiul a fost sanctionat si recunoscut ca avnd valoare juridica
s-a realizat ndeosebi prin recunoasterea sa de catre instantele judecatoresti cu prilejul
solutionarii diferitelor cauze.
Rolul obiceiului juridic este diferit de la o epoca istorica la alta. n general putem
spune ca, istoric privind lucrurile, se constata o scadere a rolului sau ncepnd cu epoca
moderna, ajungndu-se, aproape la disparitia sa, n dreptul european continental.
Cronologic vorbind, cutuma a fost prima forma de manifestare a dreptului. Primele
norme juridice nu au fost altceva dect nsasi transformarea unor obiceiuri n norme
obligatorii garantate de puterea publica.
Asemenea obiceiuri au fost razbunarea sngelui, "legea talionului" si
compozitia (rascumpararea). De altfel, primele acte normative scrise ale societatii antice
n stadiul ei initial erau, n principal, culegeri ale obiceiurilor preluate si transformate
potrivit intereselor conducerii noii societati.
Legea si celelalte acte juridice normative
n sistemul izvoarelor dreptului o pozitie importanta o ocupa legea. Unii autori de
specialitate includ legea ntr-o categorie mai larga, aceea a actelor juridice normative, n
care alaturi de lege sunt incluse si alte acte normative ce sunt subordonate legii. n
principiu, denumirea de lege este data si folosita si n doctrina juridica pentru a
desemna actul normativ cu forta juridica superioara, adoptat de organul suprem al

puterii de stat, fie el colegial sau unipersonal, n functie de forma de guvernamnt si

regimul politic al statului.
Principiului suprematiei legii i s-au adus amendamente prin aceea ca n
majoritatea legislatiilor lumii s-a acceptat ideea unei delegari legislative catre executiv,
problema de care ne vom ocupa n continuare. Mentionam ca legile, potrivit unei
distinctii unanim admise, sunt constitutionale, organice si ordinare. Legile organice
pivesc domenii de importanta deosebita, prin care se reglementeaza materii de maxima
importanta ale relatiilor sociale.
Asa, de pilda, Constitutia Romniei dispune, n art.73 alin.(3), ca prin legi
organice se reglementeaza printre altele organizarea Guvernului, regimul starii de
mobilizare partiala, regimul starii de urgenta, statutul functionarilor publici, contenciosul
administrativ, organizarea nvatamntului, regimul general privind raporturile de munca,
statutul minoritatilor nationale s.a.
Regulamentele parlamentare
Regulamentul parlamentar a fost definit de profesorul Paul Bastid ca find legea
interna a fiecarei Camere, acestea actionnd, n elaborarea propriilor regulamente,
nu ca ramuri ale puterii legislative, ci n calitate de corpuri autonome nvestite cu o
putere de organizare si dispunnd de o autoritate disciplinara asupra membrilor lor.
Regulamentele parlamentare att Regulamentul Camerei Deputatilor ct si
Regulamentul Senatului, precum si Regulamentul sedintelor comune ale celor doua
Camere ale Parlamentului prezinta o nsemnatate nu numai procedurala, pentru buna
desfasurare a lucrarilor, dar ofera totodata solutii de fond pe care Parlamentul le adopta
n virtutea principiului autonomiei sale cu privire la propria organizare, metodele de
lucru, statutul persoanelor care au calitatea de parlamentar.
Primele regulamente parlamentare postrevolutionare au fost adoptate asa cum
se cunoaste n 1990, anterior intrarii n vigoare a Constitutiei din 1991. Ele s-au
dovedit instrumente de lucru utile pentru momentul respectiv, dar adoptarea Constitutiei
n 1991, ca si ncheierea primei legislaturi, au demonstrat necesitatea unei reconsiderari
a unor texte regulamentare, precum si a mbunatatirii unor prevederi n lumina
experientei acumulate si a luarii n considerare a traditiilor unor parlamente
democratice.
n anii 1992-1993, att Senatul ct si Camera Deputatilor si-au adoptat noile
regulamente. Ele au fost supuse controlului de constitutionalitate, la cererea
presedintelui Camerei Deputatilor, respectiv a presedintelui Senatului, Curtea
Constitutionala pronuntnd doua decizii importante, prin care o serie de texte
regulamentare au fost declarate neconstitutionale.
O importanta deosebita o prezinta si Regulamentul sedintelor comune ale
Camerei Deputatilor si Senatului, adoptat la 3 martie 1992, n aplicarea prevederilor
art.65 (actuala numerotare) din Constitutie, modificat si completat la 29 iunie 1995.
n legatura cu regulamentele parlamentare ca sursa de drept parlamentar, cteva
idei ar trebui, credem, sa fie retinute:
- regulamentele parlamentare dau expresie principiului autonomiei parlamentare, la
care ne-am referit;
- ele trebuie sa fie conforme literei si spiritului Constitutiei;
- prin regulamentele parlamentare nu se pot stabili obligatii dect

parlamentarilor; obligatiile n sarcina altor persoane, institutii, neputnd fi stabilite dect

prin lege (ex.Statutul deputatilor si al senatorilor;
- regulamentele parlamentare au fost supuse unor modificari n decursul timpului,
tocmai ca urmare a dinamismului vietii parlamentare, a aparitiei unor probleme si situatii
noi care se cereau reglementate sau a caror revizuire era necesara (ex.imunitatea
parlamentara;
- nu n ultimul rnd, modificarea regulamentelor a fost determinata de necesitatea
alinierii reglementarilor existente la standardele europene, ca si de raporturile de forte
politice existente n interiorul celor doua Camere ale Parlamentului.
Doctrina
n rndul izvoarelor dreptului, un loc important l ocupa si doctrina. Doctrina se
exprima n lucrarile de specialitate elaborate de specialisti ai dreptului care aduc
clarificari sau interpretari unor texte juridice. n dreptul roman, mparatii romani,
servindu-se de jurisconsulti n realizarea politicii lor, le-au acordat celor mai de seama
dintre ei dreptul de a da avize n solutionarea unor cauze, de care judecatorii erau datori
a tine seama (jus publicae respondendi).
n Evul Mediu doctrina recstiga n autoritate n procesul receptionarii dreptului
roman, iar apoi si n cel al prelucrarii cutumelor. Opinia comuna, concordanta, a juristilor
(communis opinie doctorum) avea autoritate de lege, fiind invocata n hotarrile
juridice.
n prezent, doctrina nu are o valoare obligatorie pentru judecatori, pentru
organele de aplicare a dreptului, dar ea constituie - nendoielnic - o importanta sursa de
interpretare si clarificare a unor acte normative.
Principiile dreptului
Ele sunt formulate expres n Constitutii sau daca nu sunt formulate expres, sunt
deduse n lumina valorilor promovate n societate.
Asadar, principiile de drept sunt idei conducatoare ale continutului tuturor
normelor juridice. Ele exprima cerintele si comandamentele obiective ale societatii n
procesul de constituire (de formare) a dreptului si de realizare a acestuia. Astfel, dreptul
romn actual, al carui proces de formare a nceput dupa Revolutia din decembrie 1989,
a fost cladit pe principii noi, care reflecta cerintele obiective ale societatii romnesti
dupa nlaturarea sistemului comunist.
Principiile dreptului nu sunt create nici de legiuitori, nici de filozofi si nici de
practicieni: ele sunt doar descoperite si formulate de acestia, pentru ca principiile sunt
produsul nevoilor societatii.
Ca si dreptul, principiile lui fundamentale se caracterizeaza prin mobilitate, ele
izvornd din acele norme juridice care reglementeaza relatiile sociale cele mai
importante pentru societate.
3.PRINCIPIILE DREPTULUI PARLAMENTAR. EVOLUTIA SI AFIRMAREA LOR N
PERSPECTIVA ISTORICA
Principiile si manifesta valoarea lor generala si obligatorie prin aceea ca ele
orienteaza ntreaga materie a domeniului respectiv.

Principiile dreptului parlamentar pot fi grupate n doua mari categorii:

-Principii generale ale dreptului constitutional care influenteaza nendoielnic si
materia dreptului parlamentar
-principii specifice.
Principiile generale ale dreptului constitutional care influenteaza si dreptul
parlamentar.
Asa cum s-a aratat n literatura romna de specialitate, ntreaga activitate de
dobndire si exercitare a puterii politice, raporturile ntre guvernant si guvernati se
desfasoara potrivit anumitor principii generale prevazute n Constitutie. Aceste principii
reflecta si consacra n formule politico-juridice caracterul structurilor de guvernare si
relatiile ntre ele n procesul exercitarii puterii, stabilesc directiile generale de activitate a
statului.
ntr-o opinie aceste principii sunt:
a) principiul puterii suverane a poporului
b) principiile exercitarii puterii (principiul democratiei reprezentative si principiul
democratiei semidirecte)
c) principiul separatiei puterilor
d) principiul pluralismului
e) principiul legalitatii
f) principiul suprematiei Constitutiei
g) principiul egalitatii n drepturi si ndatoriri a tuturor cetatenilor, fara nici o discriminare
h) principiul apararii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor
i) principiul autonomiei locale si al descentralizarii serviciilor publice
j) principii ale activitatii judecatoresti.
Desigur, toate principiile mentionate mai sus au importanta si semnificatia lor
aparte atunci cnd se examineaza domeniul dreptului parlamentar. Asa, de pilda, este
nendoielnic ca ntregul drept parlamentar trebuie sa se axeze pe respectul separatiei
puterilor, al pluralismului politic, al legalitatii, al suprematiei Constitutiei, precum si al
celorlalte principii ce au fost mentionate.
De exemplu, este cert ca regulamentele parlamentare nu pot cuprinde principii
sau prevederi care ar contraveni Constitutiei sau legilor statului; regulamentele
parlamentare trebuie sa respecte principiul separatiei puterilor si diviziunea de
competente, care este recunoscuta din punct de vedere constitutional, ntre puterile
statului.
3.1. PRINCIPII SPECIFICE
Principiile generale ale dreptului constitutional nu epuizeaza nsa totalitatea
normelor si reglementarilor aplicabile dreptului parlamentar. n afara de principiile
generale specifice dreptului constitutional exista si principii specifice ale dreptului
parlamentar.
Aceste principii reflecta originalitatea si particularitatea dreptului parlamentar ca
subramura a dreptului constitutional si domeniu de activitate specific, n care se
desfasoara raporturi juridice ce prezinta anumite particularitati.

Asa cum s-a aratat n literatura romna de specialitate, Premisa principala a

principiilor dreptului parlamentar o constituie consacrarea constitutionala a autonomiei
parlamentare, care este una din consecintele separatiei puterilor.
n conceptia autorilor mentionati, principiile dreptului parlamentar ar fi
urmatoarele:
- principiul specializarii dreptului parlamentar la domeniul relatiilor sociale ce
rezulta din aplicarea normelor constitutionale referitoare la organizarea si functionarea
interna a Parlamentului;
- principiul potrivit caruia majoritatea decide si opozitia se exprima, ce
guverneaza att procedura, ct si compunerea organelor de lucru ale Camerelor
Parlamentului, fiind de esenta caracterului pluralist al Parlamentului;
- principiul transparentei, ce caracterizeaza procedura parlamentara si regulile
ce configureaza statutul parlamentarului;
- principiul autonomiei parlamentare, cu cele trei componente clasice:
autonomia regulamentara, autonomia institutionala si autonomia financiara.
Principiul specializarii dreptului parlamentar
Acest principiu este consacrat prin Constitutie si prin regulamentele
parlamentare, el reflectnd elementul de specificitate pe care l prezinta activitatea
parlamentara.
Exista, n primul rnd, norme constitutionale care definesc activitatile de baza pe
care trebuie sa le exercite Parlamentul, precum si aspectele procedurale ale muncii
parlamentare.
Aceste prevederi de ordin general sunt obligatorii si ele sunt, de cele mai multe
ori, preluate n normele cuprinse n regulamentele parlamentare.
Trebuie mentionat n acelasi timp asa cum s-a aratat n literatura de
specialitate ca n Constitutie se regasesc numai o serie de norme esentiale legate
de activitatea parlamentara. Nu toate normele constitutionale sunt reproduse n
regulamentele parlamentare, unele norme si reglementari dezvoltnd n fond regulile
constitutionale sau ocupndu-se de detalii ce nu sunt direct prevazute de Constitutie.
n literatura de specialitate se precizeaza ca o importanta consecinta a
specializarii dreptului parlamentar structura tripartita a acestuia: drept parlamentar
institutional, dreptul procedurii parlamentare si statutul parlamentarului.
Latura institutionala se refera la organele de lucru ale Camerelor Parlamentului
presedinte, biroul permanent, comisiile parlamentare, alte structuri si la compozitia lor
politica rezultnd din constituirea grupurilor parlamentare. Procedura parlamentara
cuprinde regulile specifice procesului de legiferare, de control al executivului si de
realizare a celorlalte competente constitutionale si legale ale Parlamentului. Statutul
parlamentarului este definit de regulile privind exercitarea mandatului reprezentativ.
Un element nou de specificitate, care a aparut dupa reforma constitutionala din
anul 2003, l-a constituit specializarea functionala a Camerelor, respectiv consacrarea
ideii unei divizari ntre prerogativele Camerei de dezbatere si cele ale Camerei de
decizie.
n acest sens, n Constitutie se prevede ca se supun spre dezbatere si adoptare
Camerei Deputatilor, ca prima Camera sesizata, proiectele de legi si propunerile

legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internationale si a masurilor

legislative ce rezulta din aplicarea acestor tratate sau acorduri.
Totodata, se supun Camerei Deputatilor si proiectele legilor organice ntro serie
de materii precum organizarea si functionarea serviciilor publice de radio si
televiziune, dreptul de asociere, organizarea si functionarea Guvernului si Consiliului
Suprem de Aparare a Tarii, Curtea Constitutionala s.a.
Majoritatea decide opozitia se exprima
Acest principiu este indisolubil legat de pluralismul politic si de existenta nsasi a
statului de drept. n orice stat democratic drepturile opozitiei trebuie respectate, aceasta
avnd dreptul n virtutea acestui principiu nu numai sa participe activ la ntreaga viata
parlamentara, dar si sa formuleze motiuni si chiar motiuni de cenzura mpotriva
Guvernului, n conditiile n care apreciaza existenta unor deficiente ce urmeaza a fi
corectate.
Principiul majoritatea decide opozitia se exprima se reflecta n toata
organizarea si functionarea Camerelor Parlamentului. Principalele mijloace prin care
acest principiu se realizeaza n sistemul nostru parlamentar sunt alcatuirea birourilor
permanente si a comisiilor permanente ale fiecarei Camere potrivit configuratiei politice.
Acest principiu este consacrat de art.64 pct.5 din Constitutie, care dispune ca Birourile
permanente si comisiile parlamentare se alcatuiesc potrivit configuratiei politice a
fiecarei Camere.
Principiul transparentei
Principiul transparentei decurge din regulile de baza ale democratiei, asigurnd
ca activitatea Parlamentului sa se desfasoare sub ochii opiniei publice, sa nu existe
reglementari ascunse, acte normative sau decizii care ar eluda controlul opiniei
publice asupra activitatii parlamentare.
Principiul transparentei se realizeaza n primul rnd prin publicitatea dezbaterilor,
care este prevazuta de art.68 alin.1 din Constitutie. Exista totusi o exceptie pe care o
prevede art.68 alin.2, n sensul ca unele sedinte pot fi declarate secrete.
Asemenea prevederi se ntlnesc si n alte tari, deoarece publicitatea si
transparenta vor face locul unor ratiuni de confidentialitate atunci cnd sunt n
dezbatere probleme ce intereseaza siguranta nationala, morala publica.
La toate acestea se adauga si faptul ca votul deputatilor si senatorilor este, n
majoritatea cazurilor, un vot deschis, el exprimndu-se prin mijloace electronice,
ridicarea minii sau prin apel nominal. Votul secret folosit numai n anumite situatii
se exprima prin buletine de vot, prin bile sau prin mijloace electronice.
n tara noastra Parlamentul nu reprezinta o institutie rupta de masele de cetateni,
situata undeva deasupra acestora, ci o institutie n contact permanent cu viata, cu
realitatile, ceea ce ofera acestei institutii posibilitatea de a cunoaste mai bine ce anume
probleme intereseaza masele de cetateni.
Principiul autonomiei parlamentare
Principiul autonomiei parlamentare are o istorie ndepartata, el derivnd de fapt din
principiul suveranitatii Parlamentului. Acest principiu, postulat de doctrina n forma sa
cea mai cunoscuta n Marea Britanie, era acela ca Parlamentul poate sa faca orice.

Singurul lucru pe care nu l poate face este sa transforme un barbat n femeie sau o
femeie n barbat.
n literatura de specialitate s-a aratat ca nfaptuirea principiului autonomiei parlamentare
se desfasoara att cu respectarea Constitutiei, ct si a legilor n vigoare. Din aceste
motive un regulament parlamentar nu poate contraveni unei legi prin simplul motiv ca
legea a fost adoptata de ambele Camere ale Parlamentului si nu numai de o singura
Camera.