TEMA 4 STRUCTURA PARLAMENTULUI

1. STRUCTURA PARLAMENTULUI. MONOCAMERALISM SI BICAMERALISM

Optiunea pentru sistemul parlamentar monocameral sau bicameral constituie, n
toate cazurile, rezultatul unor conditii istorice. De regula, monocameralismul este
considerat ca fiind specific statelor unitare, reflectnd unicitatea organelor statului si
structurii politice, ce pune n evidenta modul de nfaptuire a puterii de catre o natiune
unitara.
Dupa cum rezulta, criteriul national (unitar) joaca un rol esential n
determinarea unei anumite optiuni de organizare parlamentara. Acestui element i se
adauga nsa si ratiuni de ordin istoric, care au facut ca n anumite tari optiunea
bicamerala sa prevaleze, fiind consfintita de constitutiile unor numeroase tari.
Marea Britanie, care este una dintre tarile cu optiuni bicamerale, a ajuns la
aceasta formula ca urmare a unor ratiuni istorice determinate de desprinderea a ceea
ce ulterior s-a numit "Camera comunelor" de Adunarile reprezentative, convocate de
monarhi pentru solutionarea n special a problemelor legate de plata contributiilor
necesare pentru purtarea razboaielor.
n Franta, sistemul bicameral poarta amprenta personalitatii lui Napoleon, care a
preconizat existenta unei a doua Camere "de reflectie" , considerata a fi o
contrapondere fata de impetuozitatea si dinamismul primei Camere.
Nu trebuie uitat ca Franta a fost confruntata, la timpul sau, cu o adevarata
"dictatura parlamentara" (Le rgime des assembles) n timpul Revolutiei franceze,
cnd Parlamentul devenit atotputernic controla de fapt si de drept toate sectoarele
vietii politice si sociale.
n S.U.A. bicameralismul a aparut tocmai din necesitatea de a concilia
revendicarile democratice generale, care pledau pentru o reprezentanta populara
suverana, cu drepturile fundamentale ale statelor care, ntrunite n federatia
americana, doreau sa le fie respectate prerogativele de autonomie, concednd sa
transfere autoritatii federale numai un numar relativ limitat de atributii. Rezulta, deci, ca
elementul de ordin istoric a servit de foarte multe ori ca un factor de complementaritate
care a decis, n final, optiunea suverana a unor popoare pentru o forma sau alta de
organizare parlamentara.
Privite comparativ, monocameralismul si bicameralismul ofera fiecare anumite
avantaje si dezavantaje. Monocameralismul faciliteaza o procedura legislativa relativ
simpla si rapida, evita dezbaterile paralele, permite concentrarea atentiei opiniei
publice, a factorilor politici asupra unui singur forum national, n cadrul caruia se dezbat
toate problemele ce privesc dezvoltarea natiunii.
Monocameralismul prezinta nsa, potrivit parerii autorilor de specialitate,
dezavantajul de a nu permite un nou "control" la nivel parlamentar asupra procedurii de
adoptare a legilor si nici asupra continutului acestora. Pe de alta parte, asa cum se stie,
n unele regimuri totalitare, parlamentele monocamerale au devenit adevarate "anexe"
ale puterii executive, ratificnd de cele mai multe ori, fara nici un fel de dezbateri,
deciziile si hotarrile acesteia.
Sistemul bicameral ofera, prin urmare, posibilitatea unei duble "judecati"
asupraimportantei, continutului si semnificatiei unor anumite legi, permitnd o
mai buna gndire a solutiilor juridice, evita graba n adoptarea unor decizii si

ofera un sistem reciproc de contrapondere fortelor politice care participa n

activitatea parlamentara.
Bicameralismul are nsa, evident, defectul ca ngreuneaza inevitabil desfasurarea
procesului legislativ, iar uneori poate duce chiar la blocarea anumitor legi.
Lucrul acesta este cu att mai vizibil n situatiile n care nu exista o departajare
clara a atributiilor celor doua Camere, procedura legislativa relundu-se automat pentru
orice proiect de lege, indiferent de importanta si semnificatia lui politica, n cadrul
fiecareia dintre cele doua Camere ale Parlamentului.
O a doua categorie de parlamente bicamerale sunt acelea care dau expresie
unui bicameralism "politic", urmarindu-se n special stavilirea exceselor "ce rezulta din
legea numarului", aplicabila n Camera inferioara. n aceasta privinta se nregistreaza o
mare varietate de tipuri de sisteme bicamerale, de remarcat fiind faptul ca n unele tari
cea de a doua Camera este aleasa prin sufragiu direct, iar n altele prin sufragiu
indirect.
De asemenea, se constata anumite diferente pe care le prevad constitutiile
nationale n ceea ce priveste conditiile de vrsta pentru a fi ales n cea de a doua
Camera, ori durata mandatului, care n anumite tari difera n ceea ce priveste Camera
inferioara.
n tara noastra, originile celor doua Camere ale Parlamentului sunt diferite. Initial,
sistemul parlamentar romn sau - mai exact - structurile care l-au precedat, au fost de
natura unicamerala.
n Tarile Romne au functionat Adunari obstesti, n care au fost reprezentate
toate categoriile sociale. Rolul lor s-a impus cu deosebire n secolul al XIX-lea, cnd s-a
decis unirea Moldovei si Munteniei, votata de cele doua Adunari.
n aceste conditii, pentru sporirea eficientei activitatii parlamentare s-ar fi putut
avea n vedere trei modalitati:
a) renuntarea la sistemul bicameral. O asemenea solutie s-ar fi ntemeiat pe
traditiile romnesti anterioare anului 1864 si opiniilor unor specialisti romni, printre care
Virgil Madgearu, Mircea Djuvara, Ovidiu Traznea. Aceasta formula simplifica, evident,
cursul procedurii legislative, dar pastreaza totusi n competenta Parlamentului devenit
"unicameral" un numar foarte mare de atributii preponderent politice sau legate de
alegerea unor demnitari, abilitarea Guvernului, adoptarea unor motiuni n probleme
externe, primirea unor personalitati straine etc.
b) departajarea atributiilor celor doua Camere. Aceasta formula este, evident,
mult mai avantajoasa, deoarece confera fiecareia dintre Camerele Parlamentului o
personalitate proprie si un rol distinct. Urmnd practica S.U.A., Senatul ar fi putut primi
abilitarea de a ratifica tratate internationale, de a alege pe naltii demnitari si de a audia
persoanele propuse pentru functia de nalti demnitari. Camera Deputatilor ar fi pastrat
majoritatea prerogativelor legislative, nefiind necesar un vot al Senatului dect pentru o
anumita parte din legile organice (cum ar fi, de exemplu, structura si organizarea
institutiilor statului, apararea nationala etc.).
c) o a treia modalitate ar fi putut fi conferirea dreptului "primei Camere" de a
decide n cazul esuarii procedurii de mediere.

2. ORGANIZAREA INTERNA A CAMERELOR, EXPRESIE A PRINCIPIULUI

AUTONOMIEI PARLAMENTULUI
Normele privind organizarea si functionarea Parlamentelor prezinta o
nsemnatate cu totul deosebita deoarece ele perfecteaza mecanismul prin care functiile
parlamentare sunt exercitate.
Organizarea si functionarea Parlamentelor este, n principiu, reglementata pe
calea unor prevederi constitutionale, deoarece prin constitutiile statelor se definesc n
fond o serie de prevederi cu caracter general legate de organizarea parlamentara (daca
Parlamentul este bicameral sau monocameral, alegerea presedintelui Parlamentului pe
toata durata mandatului, principiile fundamentale de organizare interna etc.).
Birourile permanente sunt organe alese interne de lucru ale Camerelor, care
reprezinta toate fortele politice ce fac parte din Parlament. n ntelesul propriu al
cuvntului, birourile permanente sunt organe de conducere colegiala, din care fac parte
presedintele Camerei respective, de regula ales pe ntreaga durata a legislaturii, si un
numar de vicepresedinti, secretari si chestori stabilit prin regulamentul de functionare al
Camerei respective.
Regulamentul Camerei Deputatilor mai precizeaza ca functiile din biroul
permament devenite vacante n timpul sesiunii se ocupa la propunerea grupului
parlamentar careia i-a fost repartizata functia respectiva.
Precizam, de altfel, ca pentru functiile de vicepresedinti, secretari si chestori la
Camera Deputatilor, art.23 alin.ultim dispune ca: "Lista candidatilor propusi pentru Biroul
permanent se supune n ntregime votului Camerei Deputatilor si se aproba cu
majoritatea voturilor deputatilor. Daca nu se realizeaza aceasta majoritate, se
organizeaza un nou tur de scrutin, n care lista este aprobata cu majoritatea voturilor
deputatilor prezenti. Votul este secret si se exprima prin bile".
La Senat nu a existat mult timp o asemenea prevedere, n sensul ntocmirii unei
liste cu privire la candidatii pentru functiile de membri ai Biroului permanent, alegerea
membrilor Biroului permanent efectundu-se pe liste separate, cu buletine de vot
distincte pentru fiecare din cele trei categorii de functii (vicepresedinti, secretari,
chestori).
Noul Regulament, din anul 2005, a adoptat nsa o procedura similara cu cea din
Regulamentul Camerei Deputatilor.
Pe lnga sedintele obisnuite de lucru ale Biroului permanent ale celor doua
Camere, care se desfasoara de regula saptamnal, Birourile permanente ale
Camerei Deputatilor si Senatului se ntrunesc n sedinta comuna, la convocarea
presedintilor acestora, pentru:
a) adoptarea proiectului ordinii de zi a sedintelor comune ale Parlamentului;
b) stabilirea datei si locului desfasurarii sedintelor comune;
c) pregatirea si asigurarea desfasurarii n bune conditii a lucrarilor sedintelor
comune.
Lucrarile sedintelor comune ale birourilor permanente ale celor doua Camere
sunt conduse prin rotatie de presedintii acestora sau, n absenta lor, de catre unul din
vicepresedinti.
La sedintele comune ale birourilor permanente participa, la invitatia acestora,
cte un reprezentant al grupurilor parlamentare, precum si alte persoane a caror
prezenta este utila pentru discutarea problemelor aflate n dezbatere.

Materialele ce urmeaza a fi nscrise pe ordinea de zi se transmit birourilor

permanente cu cel putin 10 zile nainte de dezbaterea acestora n plen, n afara de
cazurile n care, potrivit Constitutiei si Regulamentului sedintelor comune, este
necesara dezbaterea cu procedura de urgenta n plenul Camerelor reunite.
Proiectele de lege se nscriu pe ordinea de zi n cel mult 10 zile de la primirea
raportului comun al comisiilor sesizate n fond.
La solicitarea Presedintelui Romniei, prezentarea si dezbaterea mesajelor
adresate Parlamentului se nscriu cu prioritate pe ordinea de zi sau, dupa caz, la data
solicitata.
n acelasi mod se procedeaza si cu alte cereri ale Presedintelui Romniei
formulate n exercitarea atributiilor sale.
Proiectul ordinii de zi este supus aprobarii Parlamentului n ziua stabilita pentru
sedinta comuna.
Ordinea de zi se adopta cu votul deschis a cel putin jumatate plus unu din
numarul deputatilor si senatorilor prezenti.
n mod exceptional, n orice sedinta comuna, presedintele Camerei Deputatilor
sau presedintele Senatului poate propune modificarea ordinii de zi, pentru motive
temeinice, la cererea unuia din birourile permanente sau a unui grup parlamentar din
oricare Camera, ori, dupa caz, la cererea Guvernului.
Motivarea cererii de modificare a ordinii de zi se face printr-o singura luare de
cuvnt, limitata n timp. n cazul n care exista opinii contrare, se va da cuvntul cte
unui singur vorbitor de la fiecare grup parlamentar, dupa care se vor supune votarii
propunerile formulate.
Modificarea ordinii de zi se efectueaza n aceleasi conditii ca si aprobarea
acesteia. Trebuie subliniat de la bun nceput faptul ca, desi presedintele Camerei face
parte din Biroul permanent si conduce lucrarile acestuia, el detine si exercita o serie de
atributii distincte, care l individualizeaza n calitate de reprezentant al deputatilor sau
senatorilor.
n toate statele lumii, presedintii Camerelor (sau ai Parlamentelor, n cazul tarilor
n a caror organizare nu exista dect o singura Camera) dispun de prerogative
importante. Ei sunt alesi pe ntreaga perioada a mandatului Parlamentului (cu foarte
putine exceptii), asigura ordinea dezbaterilor, disciplina sedintelor, exercita functii de
reprezentare pe plan intern si pe plan international.
n ce priveste procesul legislativ si, pe un plan mai larg, conducerea lucrarilor
parlamentare presedintii trebuie sa dovedeasca maximum de impartialitate si sa
vegheze la respectarea neabatuta a prevederilor Regulamentelor. Regulile de
procedura ale Bundestagului prevad, de pilda, n Regula nr.VII, ca presedintele
Bundestag-ului trebuie "sa conduca dezbaterile sale cu corectitudine si impartialitate".
Prevederi asemanatoare se ntlnesc si n alte Regulamente ale Parlamentelor.
Din acest punct de vedere, regulamentele parlamentare pot fi mpartite n patru
categorii:
a) regulamente care nu impun nici o restrictie presedintelui de sedinta, care
poate sa ia cuvntul si sa participe la dezbateri si la votare la fel ca oricare alt
parlamentar. n acest sens pot fi citate reglementarile existente n Belgia, Spania,
Liechtenstein, Norvegia;

b) o a doua categorie de regulamente parlamentare prevad ca presedintele de

sedinta nu va putea lua parte la dezbateri si nici nu va putea participa la vot dect n
situatia n care paraseste fotoliul prezidential si accepta ca la dezbaterea unor probleme
sa sada n rndul parlamentarilor. Este cazul Bundesrat-ului german, al Camerei
Deputatilor si Senatului din Argentina, al Camerei Consilierilor din Japonia, al Celei de a
doua Camere a Olandei etc.;
c) o a treia categorie de regulamente parlamentare prevad ca presedintele poate
sa voteze numai n acele situatii cnd voturile sunt mpartite, caz n care votul sau va fi
hotartor.
Asa, de pilda, alin.4 al Sectiunii a 3-a din Constitutia S.U.A. prevede ca
"vicepresedintele Statelor Unite va fi presedintele Senatului, dar nu va avea nici un
drept de vot dect n cazurile cnd voturile sunt egal mpartite". Acest sistem este uzitat
n Marea Britanie, Argentina, Australia, Canada, India, Iordania, Malta, Noua Zeelanda
s.a.;
d) o ultima grupa de regulamente interzice participarea presedintelui la vot. Este
cazul Consiliului Federal Austriac, Parlamentului Finlandei, Adunarii Nationale si
Senatului francez, Camerei Deputatilor si Senatului italian, precum si al Rikstag-ului
suedez.
Regulamentul Camerei Deputatilor (spre deosebire de Regulamentul Senatului)
a cunoscut o anumita perioada de timp institutia Comitetului ordinii de zi, abilitat sa
stabileasca si sa modifice ordinea de zi a lucrarilor plenului.
Prin noul Regulament al Camerei Deputatilor, acesta a fost nlocuit cu Comitetul
liderilor grupurilor parlamentare, alcatuit din liderii grupurilor parlamentare, constituite
conform configuratiei politice initiale a Camerei si care hotaraste cu majoritatea
rezultata din ponderea votului fiecarui membru prezent.
Atributiile Comitetului liderilor grupurilor parlamentare sunt urmatoarele:
-Aproba ordinea de zi a sedintelor Camerei Deputatilor si programul de lucru al
acesteia, precum si modificarile sau completarile aduse ordinii de zi ori programului de
lucru;
-propune plenului Camerei Deputatilor modul de organizare a dezbaterilor n
plenul Camerei Deputatilor, prin alocarea pentru fiecare grup parlamentar, n functie de
ponderea sa n numarul total al deputatilor, a timpului afectat pentru luarile de cuvnt n
sedinta plenara a Camerei Deputatilor;
-alocarea timpului afectat dezbaterilor este obligatorie la dezbaterile politice si
facultativa la dezbaterile generale asupra unui proiect de lege sau asupra unei
propuneri legislative;
-poate include n ordinea de zi dezbaterea unui proiect de lege sau a unei
propuneri legislative la care termenul de depunere a raportului a fost depasit.
Trebuie mentionat ca numai un numar limitat de tari cunosc institutia
"Conferintei presedintilor" (precursoarea Comitetului ordinii de zi de la Camera
Deputatilor).
n Franta, de pilda, aceasta institutie fiinteaza din 1911 pentru Camera
Deputatilor (n prezent Adunarea Nationala) si din 1947 pentru Senat.

Potrivit prevederilor art.48 din Regulamentul Adunarii Nationale franceze,

Conferinta presedintilor se compune din vicepresedintii Adunarii, presedintii comitetelor
permanente, raportorul general al Comisiei pentru finante, economie generala si plan,
presedintele delegatiei Adunarii Nationale pentru Comunitatile Europene si presedintii
grupurilor (parlamentare).
Acestia sunt convocati n fiecare saptamna numai "daca este cazul", pentru a
examina ordinea de zi a Adunarii, a face propuneri care sa fie adaugate n completare
la propunerile formulate de Guvern cu privire la prioritatile care trebuie dezbatute. n
Franta, acest organism, care fiinteaza att n cadrul Adunarii Nationale, ct si n cadrul
Senatului, nu se substituie, n cazul nici uneia din Camere, birourilor acestora.
3. COMISIILE PARLAMENTARE
Comisiile parlamentare ocupa un loc dintre cele mai importante n activitatea
tuturor Parlamentelor din lume. Studierea naturii lor juridice si a trasaturilor pe care le
prezinta are o importanta dintre cele mai mari att pe plan teoretic, ct si pe planul
politic al activitatii parlamentare.
ntr-o monografie consacrata Senatului francez se aduc urmatoarele precizari:
comisia parlamentara se prezinta ca un organism de lucru, specializat n studiul
anumitor probleme generale (fiscalitate, transport, probleme externe, aparare, legislatie
civila, penala sau comerciala, probleme sociale, probleme culturale etc.) sau speciale
(cum ar fi, de pilda, ridicarea imunitatii parlamentare).
Spre deosebire de grupul politic, care reuneste n cadrul Adunarii parlamentari
care au aceleasi afinitati politice, comisia este nainte de toate o institutie cu caracter
tehnic: ea si gaseste justificarea n necesitatea de a ncredinta unui organ specializat
studierea tuturor problemelor n special de ordin legislativ nainte de examinarea lor
n sedinta publica.
Istoria tuturor Parlamentelor cunoaste o afirmare treptata a comisiilor ca
instrumente de lucru parlamentare. nca de timpuriu, de la crearea lor, adunarile
parlamentare au fost obligate sa constituie diverse comisii datorita multitudinii
problemelor cu care erau confruntate, probleme ce nu-si puteau gasi o solutionare
concreta si efectiva fara un studiu prealabil.
n Franta, textul Constitutiei din 1875 ignora comisiile parlamentare, desi acestea
existau practic. Mentionarea comisiilor parlamentare a fost facuta n Franta prin
Constitutia celei de a IV-a Republici (1946). n 1958, Michel Debr declara, n fata
Consiliului de Stat: "comisiile sunt organe utile de studiu si de control, cu conditia ca sa
nu fie prea specializate; ele s-ar substitui atunci administratiei, exercitnd asupra
serviciilor o influenta care nu ar fi benefica".
n ceea ce priveste clasificarea comisiilor parlamentare, un studiu de sinteza
ntocmit de Uniunea Interparlamentara constata ca n principal comisiile parlamentare
pot fi mpartite n doua mari categorii: comisii permanente si comisii temporare (ad
hoc).
n acele tari care se inspira din modelul parlamentar britanic, aceste doua
categorii nu sunt att de net diferentiate, iar deosebirea se face tinndu-se seama mai
mult de compunerea si competentele comisiilor dect de durata lor. n aceste sisteme
clasificarea comisiilor ar fi urmatoarea: comisiile speciale (select commettee), ar
constitui prima categorie de comisii, n aceasta viziune.

Ele reprezinta comisii n general restrnse, constituite cu scopul de a studia

probleme speciale si de a face cu privire la acestea recomandari Camerei respective. n
unele cazuri mandatul comisiilor de aceasta natura poate fi prelungit pe durata unei
ntregi sesiuni parlamentare, situatie n care ele primesc denumirea de sessional
select commettee.
Exista, apoi, n aceasta clasificare, comisii ale Camerei ntregi (Commettee of
the Whole House).
Aceste comisii sunt de fapt mari organe de lucru, care reunesc pe toti membrii
Camerei respective si care sunt conduse de un presedinte care nlocuieste Speaker-ul,
ceea ce permite o ndepartare de la regulile formaliste si aplicarea unei proceduri mai
putin rigide.
Asemenea comisii, n practica britanica, sunt convocate numai pentru anumite
proiecte de lege sau capitolele cele mai importante ale acestora.
n unele tari de traditie britanica asemenea comisii reprezentnd de fapt
ntregul Parlament se ocupa de probleme financiare cum ar fi de pilda comisia
creditelor (Commettee of Supply) sau comisia cilor si mijloacelor (Commettee of
Ways and Means).
O a treia mare categorie de comisii, dupa cele speciale si comisii ale ntregii
Camere, sunt asa numitele Standing commettees din Marea Britanie, care au ca
misiune studierea unor proiecte sau propuneri de legi determinate. Aceste comisii sunt,
de fapt, niste comisii specializate, desemnate de Speaker pentru a aviza proiectele
legislative care dupa cea de a doua lectura nu au fost trimise nici Comisiei Camerei
ntregi (Commettee of the Whole House), nici unei comisii speciale sau vreunei
comisii mixte a celor doua Camere.
n ceea ce priveste modul n care sunt desemnate diversele comisii, aceasta se
face de regula de catre plenul Camerei respective, la propunerea grupurilor
parlamentare. n unele cazuri, numirea membrilor Comisiei se face direct de
presedintele Camerei, tot pe baza propunerii grupurilor parlamentare (Argentina,
Brazilia). n Canada, desemnarea comisiilor revine unui comitet de selectie din care fac
parte reprezentantii partidelor.
Comisiile permanente
n cadrul comisiilor parlamentare un rol prioritar l au comisiile permanente, care
sunt considerate, pe drept cuvnt, ca fiind "cele mai importante", datorita atributiilor pe
care le au si rolului pe care l ndeplinesc n procesul legislativ.
Se subliniaza, pe buna dreptate, ca aceste comisii sunt alese n principal pe
ntreaga durata a mandatului unei Camere si ele sunt constituite pe baza unei
specializari a deputatilor sau senatorilor, n functie de experienta lor profesionala si de
sectoarele de activitate n care au lucrat nainte de a deveni parlamentari.
n ceea ce priveste numarul comisiilor permanente si componenta acestora n
tara noastra exista, fireste, deosebiri ntre cele doua Camere ale Parlamentului.
Regulamentele celor doua Camere cuprind, n general, prevederi similare n
legatura cu comisiile parlamentare si n mod special cu privire la comisiile permanente.
Dintre prevederile cu caracter general se pot mentiona acelea privind caracterul
comisiilor de "organe de lucru" ale celor doua Camere, alcatuirea lor n conformitate cu

respectarea configuratiei politice a Camerelor pe baza propunerilor grupurilor

parlamentare, necesitatea comunicarii acestor comisii plenului Camerei respective,
existenta unor birouri ale comisiilor parlamentare care, printre altele, propun proiectul
regulamentului de functionare a Comisiei respective, adopta hotarri si constituie
daca este necesar subcomisii, desemnndu-le conducerea, misiunea si componenta.
Atributii distincte revin presedintelui comisiei care, n afara de prerogativa de a
conduce sedintele comisiei parlamentare, are dreptul de a propune invitarea la lucrarile
comisiei a unor persoane, de a asigura reprezentarea comisiei n raporturile cu
Guvernul, cu Biroul permanent al Camerei respective si cu celelalte comisii, ndeplinind
totodata si alte atributii cerute de desfasurarea n bune conditii a lucrarilor.
Repartizarea functiilor de presedinti ai diferitelor comisii, att la Camera
Deputatilor ct si la Senat, s-a facut n cadrul tuturor celor patru legislaturi pe baza
acordului grupurilor parlamentare, tinndu-se seama de ponderea diferitelor partide.
Potrivit prevederilor regulamentare, presedintele este ajutat de vicepresedinti si de
secretari, iar convocarea sedintelor se face cu cel putin 24 de ore nainte de data
stabilita pentru desfasurarea lor.
n conformitate cu regulamentele celor doua Camere, optiunile senatorilor si
deputatilor se prezinta de grupurile parlamentare, n termenul stabilit de Birourile
permanente, iar acestea, potrivit principiului respectarii configuratiei politice si tinnd
seama de optiunea fiecarui parlamentar propune Camerei respective, pentru fiecare
comisie, lista nominala a membrilor acesteia.
n prima lor sedinta, convocata de presedintele Camerei Deputatilor sau
presedintele Senatului, comisiile si aleg birourile compuse dintr-un presedinte, 1-2
vicepresedinti si 1-2 secretari. n componenta de ansamblu a birourilor se va urmari
respectarea configuratiei politice a Camerei respective si a negocierilor dintre
reprezentantii grupurilor parlamentare.
Regulamentele parlamentare prevad ca n mod exceptional comisiile pot hotar
invitarea la dezbateri a reprezentantilor presei, precum si conditiile n care lucrarile pot fi
transmise la radio sau televiziune.
Ministrii au ntotdeauna acces la lucrarile comisiilor, prezenta lor fiind obligatorie
daca li se solicita expres acest lucru. Totodata, ei au dreptul sa participe la sedintele
comisiilor parlamentare care au facut propuneri ce au stat la baza propunerilor
legislative sau amendamentelor.
Este, de asemenea, posibila invitarea la sedintele comisiilor parlamentare a unor
specialisti, a unor reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale.
Sedintele plenare se desfasoara n mod legal n prezenta majoritatii membrilor,
iar hotarrile se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti. La Camera Deputatilor,
un deputat care absenteaza la lucrarile unei comisii poate fi nlocuit cu un alt deputat
din acelasi grup, pe baza mputernicirii scrise a liderului grupului parlamentar (art.51
alin.6).
Ca mod de lucru, comisiile desemneaza unul sau mai multi raportori dintre
membrii lor, rapoartele si avizele cuprinznd n mod obligatoriu pe lnga opinia
majoritatii membrilor comisiei si parerea contrara motivata a celorlalti parlamentari
care fac parte din comisie.

Cu privire la desfasurarea sedintelor comisiei se ncheie un proces verbal. De

asemenea, se poate hotar stenografierea dezbaterilor, iar sinteze ale lucrarilor
comisiilor sunt publicate n Monitorul Oficial al Romniei - Partea a II-a.
n ceea ce priveste mecanismul de desfasurare a lucrarilor, acesta este
urmatorul: Biroul permanent transmite comisiei sesizate n fond (comisiei de domeniul
careia tine n principal problematica respectiva) proiectele de lege si propunerile
legislative. Ele sunt trimise totodata, spre avizare, si altor comisii permanente, care au
un domeniu conex, n scopul ntocmirii unor avize.
Acestea transmit avizele comisiei sesizata n fond, care va include n raportul sau
ce va fi ntocmit n termenul stabilit de Biroul permanent si opiniile exprimate de
comisiile permanente care au ntocmit avize.
n situatia n care doua sau mai multe comisii se considera a fi n n egala
masura ndreptatite a fi sesizate n fond cu anumite proiecte de lege sau propuneri
legislative, problema va fi solutionata de Biroul permanent. Regulamentele
parlamentare nu prevad termene nauntrul carora este necesar a se depune rapoartele
de catre comisia sesizata n fond, nsa Biroul permanent poate stabili anumite termene
a caror modificare, n cazul imposibilitatii ntocmirii raportului n termenul respectiv, va fi
apreciata de catre plenul Camerei respective.
Comisiile permanente sesizate n fond au si calitatea de a se pronunta asupra
amendamentelor depuse de deputati sau senatori. Pentru amendamentele orale ce
vizeaza n special probleme de redactare si care nu aduc atingere fondului problemelor
discutate, avizarea se poate face oral, de catre raportorul comisiei sesizata n fond.
Exista si situatii n care, n urma dezbaterilor n plen, apare necesitatea unei
modificari substantiale a actului normativ supus discutiei. ntr-o asemenea situatie,
presedintele Comisiei respective, la cererea oricarui senator (sau deputat) va supune
plenului transmiterea proiectului spre reexaminare comisiei sesizata n fond.
Comisiile permanente pot tine sedinte comune. Astfel, doua comisii care apartin
aceleiasi Camere pot conveni ca raportul sau avizul lor sa fie comun.
Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului prevede n
mod detaliat modalitatile de lucru ale sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si
Senatului, n anumite probleme. O asemenea modalitate de lucru n comun este
stabilita de Birourile permanente reunite. Proiectele de legi si materialele necesare se
dezbat n sedinta comuna a celor doua Camere, reunite n prezenta a cel putin jumatate
plus unu din numarul deputatilor si jumatate plus unu din numarul senatorilor. n schimb,
hotarrile se adopta prin votul a cel putin jumatate plus unu din numarul membrilor
prezenti.
Regulamentul sedintelor comune contine prevederi speciale legate de proiectul
legii bugetului de stat si proiectul legii bugetului asigurarilor sociale de stat, care vor fi
transmise spre dezbatere si avizare comisiilor pentru probleme de buget si finante,
celelalte comisii avnd numai sarcina de a aviza acele capitole ale proiectelor care cad
sub incidenta obiectului lor de activitate.

Comisiile de mediere
Acestea au fost structuri parlamentare consacrate de regulamentele celor doua
Camere (art.80 din Regulamentul Camerei Deputatilor si art.207 din Regulamentul
Senatului).
Fiind organisme de lucru, dar n acelasi timp si structuri parlamentare ce
reprezinta egalitatea celor doua Camere n procesul legislativ, ele trebuiau sa cuprinda
un numar egal de deputati si de senatori.
Desi functionau cu majoritatea membrilor, s-a consacrat regula potrivit careia
aceasta majoritate (7 + 1 votul presedintelui) nu poate sa nu includa si reprezentantii
celeilalte Camere.
Comisiile speciale
O importanta categorie de comisii parlamentare o reprezinta comisiile speciale.
n legatura cu ntelesul si semnificatia acestei categorii de comisii, n literatura
romna de specialitate au fost exprimate doua puncte de vedere.
Unii autori romni, pornind de la prevederile art.64 alin.(4) din Constitutie, care
dispune ca fiecare Camera si poate constitui comisii de ancheta "si alte comisii
speciale", considera ca notiunea de comisii speciale ar fi o notiune mai cuprinzatoare,
care ar include de fapt si comisiile de ancheta.
n opinia autorilor mentionati, ceea ce caracterizeaza comisiile speciale este
realizarea unui obiectiv determinat, stabilit la constituirea comisiei, dupa ndeplinirea
caruia comisia se desfiinteaza de drept.
n consecinta, comisiile speciale sunt esentialmente temporare.
Regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului, care au fost adoptate dupa
intrarea n vigoare a Constitutiei Romniei, diferentiaza nsa comisiile speciale de
comisiile de ancheta.
Astfel, Regulamentul Camerei Deputatilor dispune n art.72 ca asemenea comisii
speciale se pot constitui "pentru avizarea unor acte legislative complexe, pentru
elaborarea unor propuneri legislative sau pentru alte scopuri, indicate n hotarrea de
nfiintare a comisiei. Propunerile legislative astfel elaborate nu se mai supun examinarii
altor comisii".
De mentionat ca Regulamentul aceleiasi Camere trateaza n mod distinct
problema comisiilor de ancheta n art.73 si urmat.
La rndul sau, Regulamentul Senatului diferentiaza comisiile speciale (art.77) de
comisiile de ancheta (art.78).
n practica Parlamentului Romniei au fost constituite comisii speciale fie la
nivelul uneia dintre Camerele Parlamentului, fie la nivelul ambelor Camere.
Comisiile de ancheta
Ancheta parlamentara reprezinta unul dintre mijloacele prin care se exercita controlul
parlamentar. Ea se poate nfaptui fie sub forma unor comisii de ancheta, avnd
aceasta denumire si care sunt alese de plenul uneia sau celeilalte Camere, sau de
catre cele doua Camere reunite, fie prin intermediul oricarei comisii permanente care
are dreptul de a dispune, cu ncuviintarea plenului Camerei respective, o ancheta "n
cadrul competentei sale, cu privire la activitatea desfasurata de Guvern sau de
administratia publica".

ntre cele doua forme ale anchetei parlamentare exista diferentieri, deoarece
comisiile de ancheta propriu zise pot fi constituite numai la cererea unei treimi din
membrii uneia sau celeilalte Camere si aprobate cu majoritate simpla de Camera
respectiva. n situatia anchetelor care sunt initiate de comisiile parlamentare, cererea de
ncuviintare a efectuarii anchetei se face de comisia respectiva, n scris, cu votul
majoritatii membrilor acesteia, enuntndu-se materiile ce formeaza obiectul anchetei,
scopul ei, mijloacele necesare si termenul la care raportul comisiei urmeaza sa fie
prezentat. Hotarrea comisiei se adopta tot cu majoritate simpla.
Hotarrile parlamentare prin care au fost nfiintate comisii de ancheta prevad
stabilirea unor termene n care comisiile nfiintate sunt obligate sa-si prezinte raportul.
Aceste termene pot fi prelungite nsa n situatiile n care plenul uneia din
Camere, sau cele doua Camere reunite, dupa caz, estimeaza ca timpul pe care comisia
l-a avut la dispozitie nu a fost suficient pentru finalizarea lucrarilor sale.
Astfel, Comisia parlamentara de ancheta privind actele de coruptie, nfiintata n
1993, a solicitat n cteva rnduri modificarea termenului pentru depunerea raportului.
La fel s-a ntmplat cu Comisia privind atribuirea de locuinte si Comisia
privind evaluarea Societatii Romne de Televiziune.
De asemenea, au existat situatii n care din diverse motive au fost efectuate
modificari n componenta comisiilor.
n ndeplinirea sarcinilor comisiei, un rol dintre cele mai importante l are
mandatul care i-a fost conferit prin hotarrea parlamentara ce a dispus nfiintarea sa.