Tema 6

DIPLOMATIA PARLAMENTARA SI ROLUL SAU N PROMOVAREA INTERESELOR

SI IMAGINII ROMNIEI
1. ROLUL SI NSEMNATATEA DIPLOMATIEI N LUMEA CONTEMPORANA
Activitatea diplomatica are o lunga si prodigioasa traditie, ea contribuind pe parcursul
timpului la solutionarea a numeroase probleme pendinte ntre state, la perfectarea unor
tratate internationale, precum si la constituirea unor organizatii si organisme
internationale care joaca un rol important n lumea de azi.
Autorii de specialitate au elaborat, de aceea, numeroase definitii care surprind,
din diverse unghiuri, valoarea si semnificatia activitatii diplomatice care se desfasoara la
nivelul statelor.
Potrivit unei definitii care a fost formulata n secolul XIX, "Diplomatia este stiinta
raporturilor si intereselor reciproce ale statelor sau arta de a concilia interesele
popoarelor ntre ele; ntr-un sens mai restrns, stiinta sau arta negocierilor; ea are ca
etimologie cuvntul grec diploma, duplicatul, dublarea unui act emis de print si al carui
prim exemplar s-a pastrat".
ntr-o alta acceptie, diplomatia ar fi "aplicarea inteligentei si tactului la ntretinerea
relatiilor oficiale ntre guvernele statelor independente, extinse uneori si la relatiile lor cu
statele vasale; sau, si mai pe scurt, ntretinerea legaturilor (conduct of business) ntre
state prin mijloace pasnice".
Pe parcursul timpului, activitatea diplomatica a cunoscut nsa numeroase si
semnificative dezvoltari, dar si diversificari, tinznd la afirmarea pe prim plan a unor
aspecte sau a unor domenii sau altora ale activitatii diplomatice. Pe de alta parte, n
conditiile revolutiei stiintifice si tehnice, celeritatea, comunicarea rapida, deciziile
prompte si eficiente au nceput sa conditioneze ntr-un grad din ce n ce mai nalt
activitatea diplomatica.
n 1883, Albert Sorel si imagina un Richelieu, un Bismarck, un Ludovic al XIVlea sau un Frederic nchisi ntr-un cabinet plin de telefoane si comprimnd "ntr-un
dialog precipitat toate problemele seculare ale dinastiilor si ale natiunilor".
2. EVOLUTIA SI DIVERSIFICAREA FORMELOR DIPLOMATIEI.TRADITIILE
DIPLOMATIEI PARLAMENTARE
Asa cum s-a aratat, n secolul nostru, pastrndu-si conotatiile traditionale,
diplomatia a cunoscut forme noi si tot mai importante. Orientata initial spre
dimensionarea relatiilor politice, diplomatia s-a extins n mod succesiv asupra
domeniului economic, cultural, tehnico stiintific.
Se vorbeste tot mai mult astazi despre o diplomatie economica, despre o
diplomatie culturala, despre o diplomatie tehnico-stiintifica, inclusiv diplomatia nucleara,
desi toate aceste tipuri de diplomatie nu se suprapun, fireste, cu formele, metodele si
continutul diplomatiei traditionale.
n ceea ce priveste diplomatia parlamentara, aceasta are si ea vechi traditii.
Initial parlamentele, care au preluat prerogativa regala a ratificarii tratatelor, au devenit
factori politici importanti care dispuneau n legatura cu angajamentele internationale
cele mai relevante ale statelor.

Este o realitate de netagaduit a zilelor noastre ca, n decursul timpului, contactele

firesti ntre parlamente s-au extins si ele si s-au amplificat, astfel nct relatiile
interparlamentare, fara a "dubla" relatiile oficiale la nivelul statelor, au adus acestora
importante elemente de complementaritate, conferindu-le o puternica ncarcatura
politica.
Spre deosebire de diplomatia la nivelul statelor, diplomatia la nivelul
parlamentelor prezinta o mai mare flexibilitate si posibilitati inedite de abordare a unor
probleme deosebit de complexe si dificile ale relatiilor internationale.
Daca, asa cum este bine stiut, diplomatia oficiala se desfasoara la nivelul statelor
si, prin aceasta, al fortelor politice care sunt implicate n mod direct n actiunea de
guvernare, diplomatia la nivelul parlamentelor prezinta avantajul implicarii tuturor
fortelor politice, att guvernamentale ct si de opozitie, n actiunea de contacte si de
negocieri.
Pe de alta parte, neangajnd n mod nemijlocit statele, cancelariile diplomatice,
ci numai forte politice de cele mai variate orientari ce fac parte din forumurile
reprezentative ale diferitelor tari, diplomatia parlamentara poate sa actioneze n anumite
situatii cu mai multa eficienta chiar dect diplomatia oficiala, facilitnd utilizarea unor
canale de contacte care uneori nu sunt la ndemna diplomatiei oficiale.
n timpul primului razboi mondial, cum era si firesc, activitatile parlamentare au
fost ntrerupte, cu toate ca unii parlamentari desfasurau nca de pe atunci o activitate
intensa n cadrul Organizatiei centrale pentru o pace durabila, fondata la Haga n 1915,
care avea sa joace un rol important n cadrul lucrarilor pentru pregatirea viitoarei Ligi a
Natiunilor.
Reluarea activitatilor parlamentare dupa restabilirea pacii a fost marcata de
constientizarea unor importane forte politice n legatura cu justetea ideii de a evita o
viitoare conflagratie mondiala. De aceea, n activitatea Uniunii Interparlamentare s-au
exprimat tot mai puternic voci n sensul sprijinirii Ligii Natiunilor, al vindecarii ranilor
provocate de razboi si reconstructiei economice mondiale.
Statutul Uniunii Interparlamentare a fost amendat, introducndu-se o importanta
prevedere n sensul ca Uniunea Interparlamentara va trebui "sa studieze si sa caute
solutii pentru toate problemele cu caracter international, capabile sa-si gaseasca
rezolvarea prin actiuni parlamentare".
Totodata, Uniunea se angaja "sa faca orice sugestie pentru dezvoltarea
institutiilor parlamentare, n scopul mbunatatirii activitatii acestor institutii si cresterii
prestigiului lor". Este de retinut, totodata, ca n cadrul scopurilor pe care le reafirma
Uniunea Interparlamentara, la loc de frunte se situa si codificarea dreptului international,
evident o codificare neoficiala, ntreprinsa de organizatii cu caracter neguvernamental.
n aceasta privinta un rol exceptional i-a revenit savantului romn Vespasian
V.Pella, delegat al grupului interparlamentar romn la majoritatea conferintelor ce au
avut loc ntre cele doua razboaie mondiale.
3. FORMELE SI METODELE DIPLOMATIEI PARLAMENTARE
Diplomatia parlamentara dispune, asa cum s-a aratat, de o foarte larga paleta de
forme si metode de actiune, care o fac ca n anumite cazuri sa dispuna de posibilitati
sporite fata de diplomatia oficiala.
Aceste forme si metode sunt, n esenta, urmatoarele:

a) dezbaterea si ratificarea unor legi privind tratatele si conventiile internationale;

b) declaratiile, rezolutiile si apelurile adoptate de diferitele parlamente; si
c) delegatiile parlamentare ce iau parte la reuniunile bilaterale si multilaterale.
Ratificarea tratatelor si conventiilor internationale
Potrivit constitutiilor nationale, Parlamentele au dreptul de a examina din toate
punctele de vedere tratatele internationale ncheiate n numele statelor sau care privesc
domenii fundamentale ale colaborarii lor.
Actul prin care Parlamentul adopta sau respinge o lege ce are ca obiect ratificarea unui
tratat este, n fond, un mod de control al legislativului asupra activitatii actului de
politica externa, de verificare a concordantei literei si spiritului unor ntelegeri
constitutionale care definesc organizarea statului.
Aceasta prerogativa a parlamentelor este recunoscuta n toate tarile lumii,
indiferent de mecanismul lor de guvernare. Cu toate acestea, "Camerele se gasesc n
general n imposibilitatea juridica sau practica de a participa la negocierile care preced
ncheierea unor tratate, tot asa cum ele nu pot sa oblige guvernul sa porneasca
asemenea negocieri.
n schimb, dreptul lor de control posteriori asupra tratatelor deja semnate,
nainte de ratificarea ce incumba sefului statului, apare mai usor de organizat si, n orice
caz, justificat n virtutea principiilor democratice".
Sistemele constitutionale difera n ce priveste implicarea parlamentelor n
dezbaterea si ratificarea tratatelor. n unele tari francofone, ca de pilda Camerun, Franta
si Senegal, tratatele nu pot sa fie ratificate de presedintele republicii dect n virtutea
unei legi care l abiliteaza n acest scop. n diferite state, categoriile de tratate care
trebuie sa fie aprobate de catre Parlament naintea ratificarii sunt precis stabilite.
Declaratii, rezolutii si apeluri
O a doua posibilitate pe care o au Parlamentele de a se implica n politica
externa o constituie declaratiile, rezolutiile si apelurile pe care le pot adresa altor
forumuri legislative n legatura cu unele probleme internationale actuale. Documentele
respective desi nu au aceeasi valoare juridica cu tratatele internationale, exercita un
covrsitor impact moralpolitic asupra problemelor ce intereseaza comunitatea statelor.
n asemenea documente parlamentele iau, practic, atitudine n legatura cu unele
probleme n litigiu, exprima o pozitie angajata n favoarea rezolvarii lor n concordanta
cu normele dreptului international.
Asa, de pilda, n Declaratia Parlamentului Romniei privind Pactul
Ribbentrop-Molotov si consecintele acestuia pentru tara noastra, adoptata la 24
iunie 1991, se constata ca "Noile realitati si evolutiile pozitive ce au loc n Europa si n
lume creeaza premise favorabile pentru identificarea modalitatilor viznd nlaturarea pe
cale pasnica a consecintelor nefaste ale actelor nedrepte ce au la baza protocoalele
secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov, n consens cu principiile statuate n Actul Final
al Conferintei pentru Securitate si Cooperare n Europa si n Carta de la Paris pentru o
noua Europa, cu normele moralei si dreptului international".
n alte situatii, Parlamentul a adoptat titulatura de "rezolutii" pentru anumite acte
legate de politica internationala. n acest sens se pot mentiona Rezolutia privind
pozitia Parlamentului Romniei fata de institutionalizarea unui organism
parlamentar al C.S.C.E.
Delegatiile parlamentare

O a treia posibilitate de care dispun Parlamentele spre a se implica n politica

internationala o constituie participarea unor parlamentari fie n cadrul unor delegatii
guvernamentale, fie n cadrul unor delegatii parlamentare, la manifestari
internationale, reuniuni, simpozioane sau ntlniri organizate de Parlamente, cu
participare bilaterala sau multilaterala.
n ce priveste prima situatie evocata, si anume participarea unor parlamentari n
cadrul unor anumite delegatii guvernamentale, este cert ca introducerea unor
parlamentari n componenta delegatiilor respective nu influenteaza asupra caracterului
etatic al delegatiei.
n fond, este vorba de ntlniri la nivel statal, carora pentru a li se da o si mai
mare greutate li se includ o anumita participare parlamentara (evident, limitata), n
delegatia unei anumite tari.
Ct priveste delegatiile parlamentare propriu-zise, vizitele, schimbul de
asemenea delegatii, participarea la manifestari interparlamentare, acestea se
circumscriu, desigur, n exclusivitate diplomatiei parlamentare.
Ele implica, n multe cazuri, o pregatire meticuloasa si uneori chiar mai dificila
dect a delegatiilor oficiale la nivelul statelor.
ntruct delegatiile parlamentare sunt alcatuite asa cum am mai aratat din
deputati si senatori apartinnd unor partide diferite, este nsa necesar sa se
sincronizeze pozitiile acestora, gasindu-se un numitor comun, care sa permita
exprimarea unei pozitii comune de catre ntreaga delegatie, n totalitatea sa.
Odata definita o anumita linie comuna pe care trebuie sa o urmeze delegatia
parlamentara, nu sunt excluse posibilitatile ca anumiti deputati sau senatori, n mod
individual, sa mai participe la lucrari cu cte una sau doua interventii consacrate unor
teme absolut specifice.
Aceste participari cu titlu individual ale parlamentarilor nu pot contraveni nsa
punctului de vedere global urmat de ntreaga delegatie, deoarece ar nsemna ca
delegatia respectiva nu ar mai avea suficienta credibilitate n ochii auditoriului.
nfatisarea unor puncte de vedere diametral opuse de catre membrii aceleiasi
delegatii ar crea, n fond, dificultati statului n cauza, a carei politica nu ar mai putea fi
nteleasa corect de catre participantii la respectiva reuniune.
De aceea, este normal ca delegatii parlamentari care participa la diferite
conferinte sa stabileasca de comun acord anumite linii fundamentale n cadrul carora
ele vor trebui sa actioneze, realiznd consensul n marile probleme nationale si evitnd
farmitarea discutiilor spre probleme colaterale, lipsite de interes.
O asemenea sincronizare a punctelor de vedere ale delegatilor parlamentari nu
nsemneaza cu nimic estomparea individualitatii membrilor care le compun,
subaprecierea posibilitatilor pe care le ofera contactele individuale cu oameni politici de
aceeasi orientare (de pilda, liberala, social-democrata) ci, dimpotriva, numai o anumita
convenire a pozitiei de principiu, indispensabila afirmarii intereselor nationale la
momentul respectiv.
Delegatiile parlamentare actionnd n acest spirit asa cum s-a aratat pot
obtine uneori rezultate mai eficiente dect diplomatia oficiala. Astfel, amintim ca din
initiativa parlamentarilor romni la Consiliul Europei, n septembrie 1991, a luat fiinta
"Grupul latin",care reunea n afara de parlamentarii romni delegati parlamentari din
Franta, Italia,Spania si Portugalia.

Fara a avea un caracter politic, grupul respectiv si propunea discutarea unor

probleme de interes comun pentru delegatiile membre, crearea cadrului adecvat pentru
o mai buna cunoastere reciproca.
Este semnificativ ca dupa prima reuniune a grupului s-a convenit ca la lucrarile
acestuia sa fie invitati si reprezentanti ai delegatiilor parlamentare din Belgia, Elvetia si
San Marino.
n aceeasi ordine de idei mai poate fi amintita propunerea de a se nfiinta un
Centru pentru studiul problemelor tarilor din Europa Centrala si de Est, receptionata cu
mare interes de membrii Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei.