Tema 7

PARLAMENTUL EUROPEAN SI PARLAMENTELE NATIONALE

1. PARLAMENTUL EUROPEAN SI POZITIA SA N SISTEMUL
ORGANISMELOR COMUNITARE. FUNCTIILE PARLAMENTULUI EUROPEAN
Institutia Parlamentului fiind una dintre cele mai dinamice structuri ale Uniunii
Europene care s-a afirmat cu deosebita vigoare n ultimii ani, sporindu-si competentele
si gradul de angajare n procesul de integrare europeana, este una dintre cele mai
importante prghii de restructurare a mecanismului european.
Este si firesc sa fie asa, deoarece parlamentele sunt expresia vointei cetatenilor,
asigura legatura nemijlocita cu acestia prin reprezentanti alesi n mod direct, care
cunosc doleantele si revendicarile lor.
Parlamentul European reprezinta o transpunere la nivel continental a acestei
conceptii, nsumnd reprezentanti direct alesi de popoarele Europei care aduc, fiecare,
aportul lor n dezbaterea si solutionarea unor probleme cu care Uniunea Europeana se
confrunta n procesul ei de adaptare la schimbari.
n felul acesta favorizeaza rezolvarea operativa si eficienta a problemelor noi
care survin pe plan european, contribuind la aplanarea unor asperitati firesti care apar
ntr-un continent n care coexista popoare diverse din punct de vedere al traditiilor,
intereselor, dezvoltarii economice etc.
Parlamentul European este unul dintre cele mai importante organe ale Uniunii
Europene, potrivit unor pareri chiar cel mai important organ, dat fiind faptul ca el
exprima "reprezentarea populara", cu alte cuvinte fiind exponentul tuturor celor 450
milioane de locuitori care traiesc pe teritoriul statelor care fac parte din Uniunea
Europeana.
Spre deosebire de parlamentele nationale, Parlamentul European a avut cu totul
o alta geneza.
Initial a existat numai o Adunare comuna a CECO si o Adunare pentru CEE si
EURATOM. De abia la 20 martie 1958 a fost creata Adunarea Parlamentara Europeana,
care la 30 martie 1962 a primit denumirea de Parlamentul European.
Parlamentul European se compunea initial din delegatii desemnati de fiecare
parlament national. Ulterior, n 1976, a fost adoptata o importanta reforma, n
conformitate cu care membrii Parlamentului European au fost alesi prin vot universal,
direct si secret.
Concomitent au sporit si atributiile Parlamentului, care la nceput era un organ
consultativ, reformele succesive ale institutiilor comunitare transformnd Parlamentul
ntr-un organ de codecizie, de control si chiar de decizie n problemele bugetare.
De mentionat este faptul ca desi dispune de importante atributii, Parlamentul
European nu ndeplineste aceleasi functii pe care le au parlamentele nationale. n
sistemul comunitar functia legislativa este ndeplinita, n principal, de catre Consiliu,
iar Parlamentul European ndeplineste atributii de co-decizie numai n anumite situatii,
n prezent, desigur, mult mai numeroase dect n trecut.
Functia de control a Parlamentului European este nsa deosebit de importanta,
deoarece el controleaza sistematic activitatea Comisiei Europene, uneori modifica
initiativele acesteia, iar nainte de intrarea n atributii a unei noi Comisii, n fiecare al

cincilea an, Parlamentul urmeaza sa decida referitor la acordarea sau neacordarea

ncrederii Comisiei.
Potrivit conceptiei admise n doctrina de specialitate, Parlamentul European
reprezinta popoarele Uniunii Europene, n timp ce Consiliul este organ guvernamental;
Comisia este organ supranational, iar Curtea de Justitie simbolizeaza preeminenta
ideilor statului de drept.
Similitudinile ntre parlamentele nationale si Parlamentul European nu sunt totusi
att de importante nct sa consideram cel putin n prezent Parlamentul European
ca o "proiectie" a sistemului parlamentar national. Desi Parlamentul European are, dupa
cum am vazut, propria sa autonomie si puteri importante, atributiile sale nu sunt totusi
identice cu acelea ale parlamentelor nationale.
ncercarea de a gasi anumite similitudini ntre teoria separatiei puterilor,
preconizata de doctrina clasica de drept constitutional si functiile Parlamentului
European sunt totusi hazardate, pentru ca functia de legiferare n cadrul parlamentelor
nationale este exercitata n primul rnd de Parlament, si numai n mod exceptional de
puterea executiva, pe calea delegarii legislative sau a ordonantelor de urgenta.
n cazul Parlamentului European situatia este exact inversa, deoarece de regula
competenta legislativa apartine Consiliului Ministrilor si numai n mod cu totul
exceptional Parlamentului, n cadrul procedurii de co-decizie.
Procesul legislativ comunitar prezinta o serie de trasaturi specifice care l
diferentiaza n mod fundamental de procesul de adoptare a legilor la nivelul
parlamentelor nationale.
Pentru a realiza marea deosebire care exista ntre sistemul de adoptare a legilor
la nivel national si cel existent la nivelul comunitar european este necesar sa percepem
diferentele principiale ce exista ntre aceste doua posibilitati de adoptare a unor
reglementari cu caracter normativ.
Asa cum am aratat mai sus, la nivel national legile sunt adoptate de regula de
parlamentul fiecarei tari, existnd totodata aproape n toate tarile institutia delegarii
legislative, cu alte cuvinte posibilitatea pe care o are guvernul unei tari de a emite acte
normative n anumite domenii si pentru anumite perioade de timp limitate.
Adoptarea actelor legislative se face, de regula, de catre parlamente care
confirma sau infirma totodata si ordonantele date de guvern n temeiul delegarii
legislative.
ntr-o serie de tari (de pilda Spania, Portugalia) exista si posibilitatea adoptarii de
catre guvern a unor ordonante legislative de urgenta, pentru cazuri special delimitate.
Initiativa legislativa apartine, n sistemele parlamentare, fie deputatilor sau
senatorilor, fie guvernelor. Legile odata promulgate de seful statului sunt publicate n
buletinele oficiale, dobndind forta obligatorie pe ntreg teritoriul tarii respective, pentru
toti cetatenii, pentru toate institutiile si organele statului.
Exista si posibilitatea unei initiative populare, a propunerii unor legi la
solicitarea unui numar de cetateni (respectiv n tara noastra 100.000 de cetateni cu
drept de vot - art.74
pct.1.).
Constitutiile legile cele mai nalte ale fiecarei tari se adopta potrivit unor
majoritati speciale, au o forta superioara tuturor celorlalte acte normative (asa cum este

si n sistemul romn) iar dupa votarea de catre Parlament se supun n foarte multe
cazuri referendumului popular.
Sistemul comunitar este configurat pe cu totul alte baze. El reprezinta o
mbinare de elemente interguvernamentale, supranationale si populare.
n vrful piramidei institutiilor comunitare se afla Consiliul European, compus din
sefii de state si de guverne ai celor 28 de tari membre n prezent, care este organul
suprem politic de decizie.
Consiliul uniunii (al ministrilor), n cadrul caruia majoritatea covrsitoare a
problemelor se decide pe baza sistemului majoritatii calificate (prin aceasta
ntelegndu-se majoritatea statelor si 60% din numarul populatiei tarilor membre) este
de fapt organul legislativ al Uniunii Europene, deoarece el emite actele normative cu
valoare generala (regulamente, directive, decizii, hotarri).
Comisia, care este un organ supranational, compusa n prezent din 28 de
comisari, care devin independenti de statele care i-au propus; ea este adevaratul
Guvern al Uniunii Europene, fiind totodata singurul organ ce dispune de initiativa
legislativa.
Parlamentul European, compus n prezent din 786 deputati, nu este un organ
legislativn sensul termenului pe care l folosim atunci cnd ne referim la parlamentele
nationale.
El a fost initial un organ consultativ, afirmndu-se cu timpul ca un important factor
al politicii comunitare si dobndind treptat atributii legislative, de co-decizie.
Curtea de Justitie a Uniunii Europene, cuprinznd n prezent 28 de judecatori
(unul de fiecare tara membra), nu are prerogativele unei Curti Constitutionale (desi unii
doresc sa-i atribuie asemenea competente), dar ea solutioneaza litigiile comunitare
avnd dreptul sa se pronunte si asupra interpretarii tratatelor.
Sistemul normativ comunitar cuprinde doua mari nivele. Nivelul cel mai de sus
l constituie dreptul originar, tratatele comunitare, adoptate pe baza unor negocieri
interstatale care sunt supuse ratificarii de catre parlamentele nationale, iar n unele
cazuri referendumului popular.
La al doilea nivel se situeaza dreptul derivat, prin aceasta ntelegndu-se
actele emise chiar de catre organismele comunitare, respectiv Comisia, Consiliul de
Ministri, Parlamentul European etc. Aceste acte devin obligatorii pe teritoriul tuturor
statelor membre, fiind de aplicatiune generala.
Fara ndoiala ca exista si anumite diferentieri ntre actele comunitare pe care leam mentionat, unele fiind obligatorii numai n ceea ce priveste efectele lor (directivele),
altele se adreseaza direct unor persoane sau institutii etc. (deciziile), dar esentialul este
acela ca organele comunitare create prin tratate dobndesc, la rndul lor calitatea de a
adopta si emite acte normative, ceea ce n sistemul intern guvernele nu pot face
dect n mod exceptional.
Prin aceasta, sistemul comunitar se deosebeste structural de modul n care
sistemele nationale procedeaza n ce priveste adoptarea actelor normative, intrarea lor
n vigoare, modul n care se produce abrogarea lor etc.
Sistemul legislativ comunitar prezinta deci o mare originalitate prin aceea ca el
nu este structurat pe aceiasi parametri ca sistemele nationale, ci porneste de la
determinarea unor competente la nivelul ntregii Uniuni Europene, la nivelul ntregului
sistem institutional comunitar.

n continuare, consideram ca nu este lipsit de interes sa aratam mai ndeaproape

modul n care lucreaza Parlamentul European n ceea ce priveste sistemul elaborarii si
adoptarii actelor normative.
n ceea ce priveste atributiile legislative ale Parlamentului European trebuie sa
facem precizarea ca acestea s-au conturat pe parcursul activitatilor comunitare. Initial,
potrivit procedurii stabilite prin Tratatul de la Roma, functia legislativa apartinea n
exclusivitate Consiliului de Ministri, care adopta diversele acte comunitare, la
propunerea Comisiei si dupa "consultarea Parlamentului".
Rezulta, deci, ca initial Parlamentul European avea numai un rol consultativ,
care trebuia ndeplinit pentru ca procedura legislativa sa fie considerata valabila.
n prezent, ca urmare a diverselor evolutii ce au avut loc n viata Comunitatilor,
puterea legislativa a Parlamentului European se exercita n mai multe moduri si potrivit
mai multor proceduri:
- Consultarea simpla (o lectura) reprezinta de fapt avizul Parlamentului asupra
unei propuneri legislative a Comisiei, pentru ca aceasta sa fie adoptata de Consiliu. O
asemenea procedura constituie, evident, un important factor de natura sa permita
fundamentarea unei decizii a Consiliului. Procedura de consultare simpla se aplica, de
pilda, n ce priveste stabilirea preturilor agricole.
- Procedura de cooperare (doua lecturi). n cazul n care avizul dat de
Parlament ca urmare a primei lecturi nu a fost luat n considerare de catre Consiliu,
Parlamentul poate sa respinga o propunere cu prilejul celei de a doua lecturi. ntr-o
asemenea situatie, Consiliul nu poate sa treaca peste punctul de vedere al
Parlamentului dect cu unanimitate de voturi.
Dat fiind faptul ca, potrivit procedurii votului ponderat o unanimitate este foarte
greu de realizat n situatii de genul celor mentionate, Consiliul va fi obligat sa caute o
formula de ntelegere cu Parlamentul, pentru a evita o respingere a propunerii pe care a
facut-o.
Ca exemple de situatii n care se foloseste de obicei procedura de cooperare se
pot cita problema fondurilor europene de dezvoltare regionala, cercetarea, mediul,
cooperarea si dezvoltarea.
- Procedura de codecizie (trei lecturi). ntr-o asemenea situatie se produce de
fapt o divizare a puterii de decizie, n conditii de deplina egalitate ntre Parlament si
Consiliu.
Daca Consiliul, n documentul care exprima pozitia sa comuna, nu a luat n
calcul pozitia Parlamentului, Parlamentul poate mpiedica adoptarea propunerii. ntr-un
asemenea caz, propunerea nu poate sa fie adoptata de catre Consiliu.
Se va stabili un comitet de conciliere, compus din membri ai Parlamentului, ai
Consiliului si ai Comisiei, pentru a cauta un compromis naintea celei de a treia lecturi n
Parlament. Daca dezacordul persista, Parlamentul poate sa respinga definitiv
propunerea.
Procedura de codecizie se aplica n domeniul libertatii circulatiei muncitorilor,
stabilirii pietei interne, dezvoltarii tehnologice, protectiei consumatorilor, educatiei,
culturii si sanatatii.
Potrivit normelor comunitare, avizul conform al Parlamentului este indispensabil
pentru a decide asupra aderarii noilor membri, a acordurilor de asociere cu tarile terte,

ncheierii unor acorduri internationale, procedurii electorale uniforme, dreptului de

rezidenta al cetatenilor Uniunii s.a.
Importante atributii ale Parlamentului European privesc adoptarea bugetului.
Bugetul comunitar este finantat din resurse proprii, cum ar fi drepturile de vama
percepute la frontierele externe ale Uniunii, prelevarile agricole percepute asupra
produselor importate din tari terte, 1,4% din TVA asupra bunurilor si serviciilor la
ansamblul Uniunii si 1,2% din Produsul National Brut al statelor membre.
Proiectul de buget este ntocmit de catre Comisie si este transmis Consiliului
Ministrilor, care l remite Parlamentului pentru o prima lectura.
In cadrul Parlamentului, Comisia pentru buget si comisiile speciale analizeaza
proiectul si pregatesc sesiunea, n cadrul careia Parlamentul va propune modificarile pe
care le considera necesare pentru cheltuielile obligatorii si amendamente pentru
cheltuielile "neobligatorii".
Aceasta distinctie prezenta interes deoarece ea reflecta o repartitie a
competentelor ntre Consiliu, care decidea asupra cheltuielilor obligatorii, n special
cheltuieli agricole si decurgnd din acorduri internationale cu terte tari, si Parlament,
care decide asupra cheltuielilor neobligatorii (toate celelalte).
Tratatul Constitutional a suprimat nsa aceasta distinctie.
Potrivit procedurii nca n vigoare, dupa ce va negocia cu Consiliul, Parlamentul
n cadrul unei a doua lecturi poate nca sa amendeze modificarile care au fost
efectuate de Consiliu (fara cheltuielile obligatorii).
Parlamentul stabileste definitiv bugetul iar semnatura presedintelui Parlamentului
l face executoriu.
Controlul executarii bugetului se face de catre Comisia de control bugetar,
Parlamentul apreciind n fiecare an responsabilitatea politica a Comisiei Europene
pentru a o putea "descarca" de executarea bugetului.
Atributiile de control democratic sunt deosebit de importante, ele constituind o
veritabila "arma juridica" la dispozitia Parlamentului European, deoarece votarea unei
motiuni de cenzura ar putea constrnge Comisia sa demisioneze.
n ceea ce priveste "procedura codeciziei", se considera ca ea a contribuit la
echilibrarea puterii legislative ntre Consiliu si Parlamentul European. De regula, la
nceputul fiecarei presedintii, presedintele n exercitiu al Consiliului si prezinta
programul n fata Parlamentului, iar la ncheiere face cunoscute rezultatele obtinute.
Ministrii participa la sedintele Parlamentului n special la "ora de ntrebari".
Presedintele Parlamentului participa la reuniunile Consiliului European,
prezentnd de obicei la nceputul fiecarei reuniuni a acestuia pozitia Parlamentului
asupra problemelor ce urmeaza a fi examinate.
De altfel, la ncheierea lucrarilor Consiliului European se obisnuieste ca
presedintele sau sa prezinte un raport n fata Parlamentului.
n ceea ce priveste asocierea la procesul decizional, noutatea radicala intervine
n privinta participarii Parlamentului la luarea deciziilor, deoarece Tratatul face din
procedura de codecizie regula si i atribuie un caracter exclusiv legislativ, denumind-o n
consecinta procedura legislativa ordinara (chiar daca mult simplificata n raport cu
codecizia); mai mult dect att, n cazurile de exceptie prevazute nu numai Consiliul va
avea dreptul sa decida singur, desi cu aprobarea sau cu consultarea Parlamentului, ci si
Parlamentul, n cadrul asanumitei proceduri legislative speciale.

Deci, Parlamentul este pus pe picior de relativa egalitate cu Consiliul. Actele cu

caracter legislativ se vor numi legi si legi-cadru, primele echivalnd cu actualele
regulamente iar celelalte cu actualele directive.
Importante atributii revin Parlamentului European n ce priveste justitia, politica
externa si de securitate comuna, problemele afacerilor interne, ca si ale relatiilor cu
lumea a treia.
Pe de alta parte, reprezentnd peste 500 milioane de cetateni din 28 state,
Parlamentul este si un important factor de impulsionare politica.
El ndeplineste o multitudine de atributii, care s-au cristalizat si ntarit ca urmare a
unui proces ndelungat, ce reflecta nsasi experienta acumulata n problemele
comunitare.
El s-a dovedit pna acum un important factor de echilibru, justificndu-se ntru
totul parerea cunoscutului autor Pierre Mathijsen, specialist n problemele dreptului
european: "Desi nu este nca narmat cu toate atributele unui parlament, Parlamentul
European a reusit sa-si sporeasca de-a lungul anilor puterile, att datorita propriei
hotarri, ct si sprijinului oferit de dorinta publica pentru o democratie ct mai puternica
la nivel comunitar. El a devenit repede o institutie avnd statut egal cu cel al Consiliului
si al Comisiei. n realitate, Parlamentul exercita o putere mai mare dect cea rezultata
din prevederile Tratatului".
Fara ndoiala, exista interesante similitudini n ceea ce priveste procedura
ntrebarilor si interpelarilor, organizarea pe comisii, grupurile parlamentare, nfiintarea
unor directii de specialitate, care asista parlamentarii europeni, a unui Secretariat etc.,
dar toate acestea nu pot conferi Parlamentului European profilul unui parlament
national.
Autorul de specialitate Jean-Louis Quermonne, ntr-o lucrare consacrata
sistemului politic al Uniunii Europene, observa urmatoarele: "daca tratatele succesive
au extins atributiile Parlamentului European n materie legislativa si n alte domenii
deloc neglijabile, acestea ramn nca mai putine dect cele de care dispun
parlamentele nationale. n special faptul ca grupurilor parlamentare care le compun nu
le corespund veritabile partide europene reduce si mai mult influenta lor fata de guverne
si fata de opinia publica din statele membre".
n ultimii ani, Parlamentul European s-a implicat activ n dezbaterea unor
probleme importante precum reforma institutionala, extinderea U.E., intensificarea
cooperarii interstatale europene, combaterea terorismului international.
Dintre problemele noi aflate pe agenda comisiilor permanente ale Parlamentului
European mentionam: dezvoltarea dialogului civil n lumina Tratatului de la Lisabona,
modificarea statutului Mediatorului European, apararea prerogativelor Parlamentului
European n fata tribunalelor nationale, rolul nou si responsabilitatea Parlamentului n
virtutea Tratatului de la Lisabona, modalitatile de constituire a grupurilor politice,
definirea unui cadru reglementnd activitatea grupurilor de interese (lobistii) pe lnga
institutiile europene, evolutia relatiilor ntre Parlamentul European si parlamentele
nationale n cadrul Tratatului de la Lisabona.
Mai mentionam impactul Tratatului de la Lisabona asupra dezvoltarii echilibrului
institutional al Uniunii Europene, modalitatile de alegere a Parlamentului European
printr-o procedura uniforma, prin sufragiu direct n toate statele membre ale Uniunii
Europene, simplificarea legislatiei comunitare.

Este de remarcat ca cele mai recente documente ale Parlamentului European

dau o nalta apreciere activitatii desfasurate cu privire la elaborarea Tratatului de
Reforma semnat la Lisabona.
Se remarca, printre altele, ca spatiul de libertate, securitate si justitie a fost
complet integrat n Tratatul Uniunii Europene, legislatia de interzicere a discriminarii a
fost supusa unei proceduri legislative speciale, necesitnd acordul Parlamentului
European, ca va fi necesar consimtamntul Parlamentului pentru o gama larga de
acorduri internationale semnate de Uniunea Europeana, ca vor apare noi competente
de control, noi drepturi la informare, dreptul Parlamentului de a initia amendamente la
tratate, precum si noi proceduri n ce priveste dreptul de control al parlamentelor
nationale.
Sprijinind adoptarea Tratatului de la Lisabona, Parlamentul European a formulat
totodata o serie de propuneri importante, ca de pilda, actualizarea acordului interinstitutional dintre Parlament si Consiliu care defineste relatiile de lucru ale acestora,
propunnd Consiliului si Comisiei sa initieze un nou acord cu Parlamentul, care sa ofere
acestuia o definitie concreta a implicarii sale n fiecare etapa a procesului de ncheiere a
unui acord international.
De asemenea, s-a solicitat Comisiei si Consiliului sa ajunga la un acord cu
Parlamentul cu privire la o strategie menita sa asigure coerenta ntre legislatia adoptata
si Carta drepturilor fundamentale.
S-a mai recomandat o reexaminare urgenta si consolidarea pozitiei Uniunii
Europene n cadrul organizatiilor internationale, dupa intrarea n vigoare a Tratatului de
la Lisabona.
Alte propuneri vizeaza mbunatatirea relatiilor ntre autoritatile europene si cele
nationale, n deosebi n domeniul legislativ si judiciar, delimitarea domeniului de aplicare
a competentei exclusive n domeniul resurselor biologice marine, acordarea unei
prioritati problemelor politicii agricole, promovarea efectiva a normelor sociale si de
mediu la nivel bilateral, interregional si multilateral.
Rolul si pozitia Parlamentului European se cuvine a fi raportate si la alte
institutii parlamentare internationale care fiinteaza n momentul de fata. Exista, asa
cum se cunoaste, o Adunare Parlamentara a Consiliului Europei, o Adunare
Parlamentara a OSCE, o Adunare Parlamentara a NATO, o Adunare Parlamentara a
Cooperarii Economice a Marii Negre, fara a mai vorbi de Uniunea Interparlamentara
important forum de promovare a diplomatiei parlamentare multilaterale.
Dupa cum s-a subliniat ntr-un studiu de profil consacrat institutiilor parlamentare
internationale, acestea au competente limitate n ce priveste: gestionarea afacerilor
interne proprii, n conformitate cu documentele constitutive si cu mijloacele bugetare
primite; formularea recomandarilor adresate organismelor guvernamentale; reactia fata
de cererile de aviz ale organelor guvernamentale.
n aceasta ordine de idei se cuvine a remarca, de pilda, ca Adunarea
Parlamentara a Consiliului Europei nu detine nici ea competentele clasice ale unui
Parlament, neputnd declansa o motiune de nencredere, ci cel mult sa exprime
insatisfactia fata de activitatea unor nalti functionari.
De altfel, n cadrul Consiliului Europei att competenta legislativa ct si puterea
executiva apartin Comitetului Ministrilor .

Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei adopta recomandari catre

Comitetul Ministrilor, prin care se propune initierea unor actiuni si ntocmeste avize
consultative.
n ce priveste Adunarea Parlamentara a OSCE, constituita n 1991, aceasta
dispune
dupa cum se cunoaste de atributii, mai ales n domeniul afacerilor externe si al
trimiterii unor misiuni ce si aduc contributia la solutionarea unor situatii de criza.
Adunarea Parlamentara a NATO este si ea o structura independenta, care a
fost creata tocmai spre a sublinia rolul politic al acestei organizatii, nu numai militar. Asa
cum s-a aratat n literatura de specialitate, aceasta institutie Adunarea Parlamentara
NATO constituie, n principal, legatura ntre parlamentele nationale si Alianta.
Totodata, ea are si functia de a aminti permanent ca hotarrile
interguvernamentale luate n cadrul NATO urmeaza sa fie omologate la nivel politic, n
acord cu prevederile constitutionale, de catre parlamentele tarilor reprezentate.
Adunarea Parlamentara NATO joaca, prin urmare, un rol important n procesul de
extindere a Aliantei.
2. PARLAMENTUL EUROPEAN SI PARLAMENTELE NATIONALE
Constructia comunitara se nfatiseaza nsa ca un proces care afecteaza
prerogativele de decizie ale statelor ntr-o anumita masura, fara a le elimina nsa cu
totul si nici a le face total incompatibile cu noul sistem european n curs de afirmare si
generalizare.
Ordinea juridica comunitara reprezinta o structura deosebit de complexa, care sa cristalizat si perfectionat pe baza unei viziuni originale privind apropierea si integrarea
statelor europene.
Asa cum observau doi cunoscuti specialisti ai dreptului comunitar, Guy Isaac si
Marc Blanquet, "spre deosebire de federatii, care si gasesc de obicei izvorul n
constitutii, n acte de drept intern, comunitatile ca si organizatiile internationale au
fost create prin tratate multilaterale, negociate n cursul unor conferinte internationale,
semnate de catre reprezentantii statelor fondatoare, ratificate si intrate n vigoare potrivit
principiilor clasice ale dreptului tratatelor" .
La rndul sau, cunoscutul constitutionalist francez Pierre Pactet observa ca desi
normele comunitare sunt considerate a fi norme internationale decurgnd din tratate, "n
realitate ele sunt norme internationale specifice, care alcatuiesc un grup aparte, de o
mare originalitate" .
Tratatele de la Roma, Bruxelles, Maastricht, Amsterdam si Nisa au reprezentat
tot attea trepte ale unui drum ncununat de succes n final, dar nu lipsit de sinuozitati,
spre edificarea unei ordini de drept europene.
Daca tratatele comunitare pe care le-am amintit au perfectat vointa statelor
de a conveni forme si mecanisme de colaborare din ce n ce mai aprofundata, dreptul
comunitar a constituit si constituie o constructie juridica inedita, originala, necunoscuta
anterior n istorie.
Originalitatea constructiei comunitare consta n aceea ca, marcndu-si cu
hotarre superioritatea fata de sistemele de drept nationale, Comunitatea Europeana nu
a nteles nici un moment sa se substituie suveranitatii si dreptului de decizie al statelor
membre.

Principiul subsidiaritatii a ramas - si ramne - o regula de baza a constructiei

comunitare, afirmnd ideea ca este necesara si de dorit o interventie a Comunitatii
numai n acele domenii n care statele, individual, nu dispun de posibilitatile si de
mijloacele de a duce singure la bun sfrsit angajamentele comunitare.
Definind relatia dintre ordinea juridica comunitara si sistemele nationale de drept,
Curtea Europeana de Justitie de la Luxemburg, prin decizii celebre, cum a fost cazul
Van Gend si Loos sau Costa vs./Enel, a proclamat n mod neechivoc superioritatea
dreptului comunitar fata de legislatiile nationale, dar si aplicarea sa directa n ordinea
interna a statelor membre.
Date fiind originalitatea si elementele cu totul specifice ce caracterizeaza dreptul
comunitar, parlamentelor nationale le revine un rol dintre cele mai importante n
integrarea sistemelor juridice si a constitutiilor diverselor tari n ordinea juridica
europeana, asigurnd sincronizarea si compatibilitatea normelor constitutionale interne
cu principiile si normele de baza ale Uniunii Europene.
Dupa cum arata Giorgio Napolitano, actualul presedinte al Italiei, care a fost mult
timp parlamentar european, "Parlamentul European si parlamentele nationale
reprezinta, n aceeasi masura, popoarele Uniunii Europene. Sistemele de democratie
parlamentara care fiinteaza n fiecare dintre statele membre ale Uniunii au radacini
istorice profunde si se ntemeiaza pe un ansamblu complex de relatii politice si sociale".
n ultimii ani, tocmai ca o componenta a propunerilor ce vizeaza perfectionarea
mecanismelor institutionale comunitare, au fost avansate si numeroase idei legate de
cresterea rolului Parlamentului European, de o mai buna corelare a intereselor
parlamentelor nationale cu Parlamentul European.
S-au cautat forme noi dar si mai bune de colaborare si sincronizare ntre
forumurile reprezentative nationale si marele forum parlamentar, actionnd la nivelul
continentului Parlamentul European.
De altfel, preocuparile Parlamentului European pentru efectuarea unei reforme
institutionale dateaza de mult timp. Astfel, n 1984 a fost dezbatut Proiectul Spinelli
privind o reforma a Uniunii Europene, iar apoi n 1994, Raportul Herman.
nsasi ideea convocarii Conventiei pentru viitorul Europei are la orgine o initiativa
parlamentara, adoptata n 1997, cu privire la aplicarea prevederilor Tratatului de la
Amsterdam.
Este de asemenea de mentionat ca ideea Cartei Drepturilor Fundamentale are la
baza dezbateri si propuneri care au fost formulate n cadrul Parlamentului European.
Pe parcursul timpului, Parlamentul European a adoptat chiar mai multe rezolutii
pertinente, cum ar fi rezolutia Menez de Vigo-Seguro din 31 mai 2001 cu privire la
Tratatul de la Nisa si viitorul Uniunii Europene, rezolutia Mendez de Vigo-Leinen din 29
noiembrie 2001 asupra procesului constitutional si viitorului Europei, rezolutia
Napolitano din 7 februarie 2002 cu privire la rolul parlamentelor nationale, rezolutia
Camero din 14 martie 2002 asupra personalitatii juridice a Uniunii, rezolutia
Lamassoure din 16 mai 2002 asupra repartizarii competentelor s.a.
n mod cu totul deosebit pentru problematica pe care o cercetam prezinta
importanta rezolutia cu privire la relatiile ntre Parlamentul European si parlamentele
nationale, care a fost adoptata pe baza raportului prezentat de Giorgio Napolitano fost
presedinte al Comisiei pentru probleme constitutionale, avnd avizul Comisiei pentru

afaceri externe, drepturile omului, securitate comuna si politica de aparare, precum si al

Comisiei juridice si a pietii interne.
Raportul Napolitano sublinia ideea ca Parlamentul European nu se considera
singurul reprezentant al cetatenilor, desi el este ales prin vot direct, relevnd totodata
importanta antrenarii parlamentelor nationale n actiunea de faurire a noii Europe,
parlamentele nationale urmnd ca mpreuna cu Parlamentul European sa vegheze la
adoptarea instrumentelor necesare pentru nfaptuirea scopurilor integrarii. Giorgio
Napolitano propunea chiar ncheierea unui "acord interparlamentar" ntre parlamentele
nationale si Parlamentul European, pentru a organiza cooperarea sistematica a
activitatii lor.
Relevnd ideea ca Uniunea Europeana se bazeaza pe o dubla legitimitate, fiind
n acelasi timp o uniune de state si o uniune de popoare, Napolitano preconiza, n
spiritual prevederilor Tratatului de la Amsterdam, extinderea puterii de co-decizie
legislativa, dar si sporirea rolului COSAC (Consiliul Organismelor Specializate n
Probleme Parlamentare), cuprinznd reprezentanti ai Parlamentului European si ai
parlamentelor nationale .
Dupa parerea lui Napolitano, este esential ca parlamentele nationale sa poata
interveni n cursul fazei de elaborare a textelor legislative europene, prezentnd avize si
contributii de care guvernele respective trebuie sa tina seama.
Raportul Napolitano facea referiri si la alte posibile optiuni, cum ar fi ideea unei a
doua Camere, compusa din parlamentari nationali, a unui Congres sau a unei
"conferinte permanente a parlamentelor" s.a..
Avizul Comisiei pentru afaceri externe adauga ideea ca atta timp ct politica
externa si de securitate ramne o forma de colaborare pur etatica, parlamentele
nationale au un rol deosebit de important deoarece ele si pastreaza competenta
exclusiva n probleme legate de cheltuielile militare si angajarea fortelor armate
nationale.
Comisia juridica, n avizul sau, a subliniat de asemenea importanta sporirii rolului
COSAC, dar s-a pronuntat mpotriva ideii crearii unei a doua Camere. Ea a respins si
ideea crearii unui fel de "Consiliu constitutional", format din reprezentantii parlamentelor
nationale (propunerea revistei "The Economist"), considernd ca o asemenea
propunere ar crea confuzii sau chiar un conflict jurisdictional ntre un asemenea organ
nou creat si Curtea de Justitie Constitutionala.
Tinnd seama de diversitatea constitutiilor existente n tarile Uniunii Europene,
Comisia juridica a apreciat totusi necesitatea crearii unei forme de Curte Constitutionala
sau de tribunal de Arbitraj, pentru a veghea la interpretarea corecta a competentelor.
3. CONTRIBUTIA TRATATUL DE LA LISABONA LA AFIRMAREA SI DEZVOLTAREA
FUNDAMENTULUI DEMOCRATIC AL UNIUNII EUROPENE
Tratatul de la Lisabona sau Tratatul de reforma, cum mai este denumit de multe
ori, reprezinta un moment de cea mai mare relevanta pe drumul integrarii europene, el
constituind nu numai o rezultanta meritorie a diplomatiei europene nu numai la nivel
statal, dar si al celei parlamentare ct si un act juridic ce defineste si afirma rolul
Parlamentului European si al parlamentelor nationale n noul context istoric, interesnd,
prin aceasta, n cea mai mare masura, dreptul parlamentar.

Este notabil faptul ca acest tratat ncununeaza de fapt un proces ndelungat

de cautari, ce a durat mai multi ani, dovedind ca prin negocieri si tratative laborioase pot
fi convenite solutii reciproc acceptabile, depasindu-se orice momente tensionale sau
deosebiri de vederi ce pareau insurmontabile.
Vom arata, pe scurt, n cele ce urmeaza principalele momente ale elaborarii
acestui tratat si contributiile pe care le aduce la edificarea constructiei europene:
Ca urmare a hotarrilor Conferintei de la Berlin, a fost convocata la Lisabona, n
zilele de 18-19 octombrie 2007,Conferinta guvernamentala 2007, pentru a ntocmi un
tratat modificator al tratatelor existente, n conformitate cu noile realitati si sarcini ale
Uniunii.
Renuntndu-se la ideea Constitutiei Europene, neagreata de o serie de tari si
de oameni politici, Conferinta guvernamentala si-a propus numai sa ntocmeasca un
tratat de natura sa adapteze att prevederile Tratatului Uniunii Europene (Tratatul UE),
ct si ale tratatului prin care a fost instituita Comunitatea Europeana (Tratatul CE) la
noile exigente ale etapei actuale a integrarii europene.
Cu prilejul dezbaterilor purtate n cadrul reuniunii de la Lisabona au trebuit sa fie
depasite o serie de noi divergente care amenintau perfectarea documentelor amintite.
Astfel, desi problemele fusesera convenite n principiu, Polonia a propus
introducerea clauzei Ioannina, care nsemna posibilitatea acordata unor tari - ramase
n minoritate, sa amne pentru un timp aplicarea unor acte comunitare care le
dezavantajau. La rndul sau, Italia, care anterior dispusese de 78 de europalamentari n
Parlamentul European, nu a acceptat ideea ca numarul acestora sa-i fie redus la 72, n
conformitate cu noile reglementari,fata de Marea Britanie care urma sa aiba 73 iar
Franta 74.
n final, revendicarile celor doua tari au fost acceptate, fiind recunoscuta clauza
Ioannina, dar cu posibilitatea modificarii ei ulterior de catre Consiliu, iar numarul
europarlamentarilor italieni a fost stabilit la 73, ca si Marea Britanie, prin modificarea
ntelegerilor convenite anterior.
n ce priveste tratatul modificator sau de reforma, acesta consta dupa cum
s-a aratat din prevederile modificatoare a doua tratate, renuntndu-se la ideea
adoptarii unui Tratat Constitutional separat, desi multe din prevederile fostului tratat
constitutional se regasesc n modificarile adoptate.
n prezent, ca urmare a diverselor evolutii ce au avut loc n viata Comunitatilor,
puterea legislativa a Parlamentului European se exercita n mai multe moduri si potrivit
mai multor proceduri: