Poveste despre un lacat imperfect

A
fost odata ca niciodata,

vremuri demult apuse un Cioplitor

stele ce isi ducea traiul simplu

verde situata

marginea unui catun de munte. Cioplitorul era

peste poate de multumit

traiul lui isi iubea

se bucura de fiecare zi ce
respectatu
stele,

cinstit intr-o casuta mica

pasiune lucrul

era data. Locuitor

catunului il

admirau pentru talentul sau deosebit de a ciopli

de fiecare data cand vedeau ce minunat puteau

din mainile-i batatorite se gandeau ca

iasa

poate exista pe lume

talent mai minunat decat acela de a transforma bucati mici de

piatra

raze radioase de lumina.

Vestea despre talentul nemaivazut al Cioplitorului se raspandi

ca un fulger

tot tinutul

dintr-o data traiul sau linistit fu dat

peste cap de o multime de oameni ce vroiau

cumpere lucrarile sa invete de

el

il admire sa

sa il adore.

Cioplitorul desi un om modest din fire se simtea bine

aceasta mare de atentie

toata

era coplesit de bunatatea oamenilor

care il admirau.

desi uneori simtea ca oboseste avea prea

mult bun simt

le spuna nu tuturor acelor oameni care

veneau zi

noapte

el cerandu-i ba una ba alta cautandu-i

atentia mereu.
La inceput totul decurgea bine desi era prea multa agitatie
Cioplitorul abia mai putea

respire.

peste mult timp insa

Cioplitorul incepu
venea

se uite

putea lucra

se simta ca un exponat caci toata lumea

el

liniste

och mari ca

nu

pentru

dadeau

inceput il admirasera pentru munca lui

sugestiile

altora.

Acum amabilitatea

le gratifice nevoile de atentie

In curand Cioplitorul incepu

oamenilor

mai putea tine pasul

recunoastere.

deteste tot ceea ce il inconjura

casa pe care inainte o iubea lucrul care inainte

decat momente de pace
sufocau

mai

fie aia sau aia nu e mai bine asa

devenea uneori agresiva atunci cand el

ei

cusca.

cu inima impacata caci toti

sugest de cum ar trebui

sau asa uitand ca ei

un animal

chinuiau. Incepu

satisfactie oamen

aducea

care acum il

faca planuri de evadare

intr-o

noapte cand prinse un moment de respiro sari pe fereastra

fugi de propria viata de viata invadata de toti acei oameni care
il privau de frumusetea zilelor sale.

timp ce aluneca

intunecat al padurii isi promise ca nicioata

frunzisul

viata lui atata cat

mai era data nu va mai impartasi nimanui talentul sau nu va

mai permite nici unui om
Cioplitor

patrunda

miezul viet

sale de

stele.

In acest scop ciopli dintr-o bucata mare de piatra un lacat

trainic ce parea
lacat

fel de etern ca timpul

care fereca usa no

indepartat

sale casute construita

cel mai

intunecat colt al padurii. Astfel se gandi el nimeni

va crede ca cineva locuieste acolo,

il vor lasa

traiul lui luminos

Timpul trecu
oprea

perpetuu ca pamantul

acea casuta darapanata

linistit.

prevestirea Cioplitorului se adeveri nimeni

casuta ascunsa caci lacatul mare

idea ca nimeni

locuieste acolo

deci

se

impresiona dandu-le
merita

poposeasca.

Cioplitorul era cat se poate de multumit folosea o usa dosnica

se

strecoare

afara

din

casuta cioplea

noaptea

toata

pasiunea

recapatata

puterea

isi era recunoscator siesi ca avusese

se aleaga pe sine atunci cand fusese momentul.

Insa intr-una din zile un eveniment ciudat avu loc. Cioplitorul

auzi zgomot
curios

fata casutei lui

prudent privi pe o ferestruica

vada ce se intampla.

artistic ca

el admira

tina afara. Dar Spiritul

fata us

och mari

paraginite un Spirit

fascinati lacatul menit

il

se dadea dus sub nici o forma statea

acolo privea lacatul il admira scoase o coala de hartie

desena toate acestea

cea mai mare rabdare

posibile. Cioplitorul il privi zile

meticulozitate

rand furisandu-se cand prin

spatele lui cand privind din interiorul casutei

isi dea seama cum deveni

il

incet incet fara

el interesat de Spiritul ce

se

lasa dus ci doar statea acolo molcom admirand lacatul

creand.
In cele din urma Cioplitorul

mai rezista darzeniei Spiritului

ceda coplesit de curiozitate. Iesi din casuta

timid se apropie

de Spiritul care locuia pe pajistea din fata casutei lui de ceva

vreme.

Incepura

vorbeasca

Spiritul

marturisi

ca

din

lucratura mestesugita a lacatului isi daduse seama ca acolo,

acea casuta ferecata traieste cineva care merita asteptat. Asa
ca asteptase increzator
asteptar sale

ca

un

dat

increderea

va fi rasplatita. Cioplitorul era fericit ca isi gasise

un companion atat de intelept

convinse

moment

de intelegator iar cand se

totalitate de sinceritatea Spiritului dadu lacatul

trainic jos de pe usa poftind pe acesta din urma

casuta lui

minunata.
In timp ce dadea lacatul jos Cioplitorul

spuse Spiritului

zambind: Si eu care credeam ca am cioplit lacatul perfect... iar

Spiritul

raspunse

lacat perfect.

maniera-i calma

misterioasa: Nu exista