Sunteți pe pagina 1din 13

DECALOGUL JUNELUI NAȚIONALIST (5)

Carte pentru dumirire și îndreptare

5. ROMÂNIA, COLONIE A ISRAELULUI?


În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică cel
mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă: genocidul. Ca o
confirmare a re-instalării cominterniștilor la guvernarea României în decembrie 1989, după
1990 s-a lansat și apoi a fost oficial însușită, inclusiv la nivelul manualelor școlare, teza că din
ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în conformitate cu legile emanate de guvernarea
acestuia, românii au ucis aproape 300 000 (trei sute de mii) de evrei.
Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanțelor românești,
pentru motivul că era evreu!
Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în România
nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici „măcar” un
pogrom, două... Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea ce știam cu toții până
în 1990, anume că în România regimul mareșalului Ion Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei
pentru care România acelor ani a reprezentat „o oază de liniște” (apud istoricul evreu Braham
Randolph), un „colac de salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă
confirmare ne-a oferit-o recent însuși președintele evreu Shimon Peres, care le-a mulțumit
românilor că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea statului Israel.
După cum se știe, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă adevărului, a stârnit reacția
unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din România... Ce să înțelegem din această
neconcordanță între președintele Israelului și activiștii Holocaustului?
După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care își dau
seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate și că singura șansă a evreilor de a
diminua consecințele aflării adevărului este ca ei înșiși, evreii, să dea tonul! Așa cum au făcut-
o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici urmă de ADN uman în el! („Dar
cine susține că evreii ar fi ființe umane?!”, se zice că ar fi exclamat un evreu mai hâtru,
comentând dezvăluirea oficializată de Yad Vashem...)

Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid anti-
românesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost persecutaţi,
marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori și de minoritari colaboraţionişti.
Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă antiromânismul spre genocid, dar
nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la
vremea aceea vestita Regiune Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această
zonă a ţării erau numai etnici români. „Numai românii sunt dușmanii comunismului?” s-a
mirat Gheorghiu-Dej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai
în calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc...
După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a reluat
genocidul antiromânesc... Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta pe care mi le
provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi cu un astfel de
program!... De ce? Cu ce am greșit și în fața cui?!

1
Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe nedrept de
holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă pentru care nu
există în limbajul omenesc termenul potrivit... Așa cum mă așteptam, cercetarea acestui
subiect m-a dus departe de evenimentele și faptele din care este alcătuită istoria noastră, a
românilor. La vremea respectivă i-am și avertizat pe cei ce ne acuzau de Holocaust: ne
obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea nevinovăției noastre. S-ar putea ca
aceste argumente să sfârșească prin a vă incrimina pe voi, care ne acuzați într-o manieră
atât de cinică și de iresponsabilă.
În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată și înțeleasă
fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a produs apariția
evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat al contenciosului
româno-evreiesc, al confruntării dintre români și evrei, al colaborării dintre noi și evrei, vom
orienta toată povestea în funcție de o singură problemă, care i-a preocupat pe evrei
dintotdeauna și cu intensitate cea mai mare: problema unei patrii, a unui Israel în care să-și
făurească râvnitul cămin național, evreiesc. Vechimea acestei aspirații, a acestui vis, se pierde
în negura secolelor care s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai mare
al evreilor rătăcitori pentru ținuturile românești, îndeosebi pentru Moldova și Maramureș,
unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem Moldova, în termeni mai
expliciți avem în vedere și Basarabia, cu Bucovina toată.
Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape istorice:
Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea orașelor și târgurilor
moldovenești se transformă în localități cu populație mixtă, jumătate evreiască. Evreii se
instalează și în sate, ca arendași sau cârciumari. Prin tehnici comerciale oneroase și acționând
în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe tehnici de înșelăciune
ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale Moldovei, evreii ajung curând să
acapareze și să monopolizeze importante ramuri economice, comerciale și financiare. Destul
de repede a devenit limpede pentru liderii politici și spirituali din România care era ținta
acestei invazii. Nu era vorba de o întâmplare, de simpla goană după câștig nemuncit, ci totul
avea o explicație, din păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un
stat evreiesc în Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi
cuprins Galiția, Maramureș și Moldova.
Reacția noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puțini sunt intelectualii
români de marcă și politicienii cu suprafață care să nu fi luat atitudine critică față de invazia
evreiască. Îi pomenim pe câțiva: Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Vasile Conta,
Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Nicolae Paulescu etc. Această reacție ne-a
atras însă ostilitatea presei internaționale, atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă
până la minciună, calomnie, denigrare, mistificare etc.
Menționăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relații diplomatice dintre
România și Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor americane,
ca consul, însuși șeful comunității mondiale a evreilor, Franklin Benjamin Peixoto,
promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României. Ce căuta un
personaj politic atât de impotant într-o funcție diplomatică atât de măruntă, de consul?! Nu
funcția era vizată, ci spațiul unde avea să se exercite acea funcție: România, programată să
devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezența lui Peixoto în România, funcție mult sub

2
pretențiile unui lider mondial al evreimii, este o dovadă în plus și indubitabilă, imposibil de
interpretat altfel, a insistenței evreiești, a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui
proiect paranoic: Israel în România!
Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoșteau acest proiect?
Proiect care, ca să rămână secret și neștiut de români, trebuia să rămână secret și pentru
majoritatea evreilor...
Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care în
mod deliberat și deschis au sabotat în fapt proiectul sionist și și-au afirmat loialitatea față de
români și disponibilitatea de a duce o viață normală, statornicită în acest spațiu, evrei sincer
deschiși ideii de normalitate în relațiile dintre oameni și popoare. Acești evrei și-au luat și
numele de evrei pământeni, au avut și un partid care a trimis reprezentanți în Parlament. Au
dispărut din păcate chiar și din ...manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul
următor, al 20-lea. Nimeni nu-i mai pomenește. Și doar dintre acești evrei s-au ridicat
majoritatea evreilor care își merită recunoștința noastră și numele de români. Un Tudor Vianu,
un Nicolae Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur...
Din păcate, printre acești evrei de treabă, onești și loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra și pe Lazăr Șăineanu și Moses Gaster, pe care autoritățile românești
i-au obligat să părăsească teritoriul Țării. Fuseseră identificați ca agenți ai proiectului Israel în
România... Agenți cu misiuni discrete și subtile, pe măsura înzestrării lor intelectuale
deosebite... Mare păcat!

Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferință pentru


români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte și de alta! Multe
resentimente adunate într-un secol și ceva de confruntare între naționalismul românesc și
paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-și compromită relațiile sociale și
interesele personale, întârzie să facă un inventar riguros al suferințelor noastre. Nu este timpul
pierdut, dar deja s-a pierdut multă informație orală, deseori mai importantă decât toate
arhivele.
Au suferit și evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca și din cauza teroarei impuse de
Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă de a se asimila a
evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scris-o un evreu, la fel cum nici
piesa Take, Ianke și Kadîr... Ca români, nu avem ce ne reproșa față de evrei.
Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul proiect. Cu atât
mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!...
O variantă a acestui proiect a constituit-o intenția de a declara Basarabia ca republică
socialistă sovietică evreiască... Încercarea s-a produs în anul primei ocupații sovietice: iulie
1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanților” poporului din Basarabia, s-a și
întrunit acesta, sub președinția evreului Lazar Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui
Stalin a fost retras... Păcat. Ar fi încheiat definitiv orice discuție în contradictoriu, vădind
pentru toată lumea esența tembelă și criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
Cărei instanțe evreiești îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde reparații
materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra acestui subiect,
recunoașterea publică a vinovăției, retragerea acuzațiilor iresponsabile la adresa românilor,
deschiderea arhivelor și tot ce se mai cuvine a dobândi în numele Adevărului!

Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în timpul


celui de al II-lea Război Mondial, și include trei momente mereu invocate de evrei: (1)
Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii Legionare, (2) Pogromul

3
de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul din Transnistria, din septembrie
1941-martie 1944.
În discuția noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou și extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sioniști, luată la începutul secolului
al XX-lea, de a-și construi o țară în Palestina, pe locul Israelului biblic. Trebuie spus și
subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea internațională. Dimpotrivă, e
de remarcat, cu satisfacție, faptul că întreaga comunitate internațională a privit cu
înțelegere și spirit cooperant această doleanță a evreilor, oferindu-le acestora, în
completare, și alte teritorii: Madagascar, Uganda sau Rhodesia, în diverse variante, cea
mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă Israel în Palestina și un alt teritoriu, cu rang de
colonie a primului, în Africa, pentru a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-și părăsească casa și
țara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau. Reacția lor la
ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniștii, era însă o reacție cu totul
normală: evreii au fost puși să aleagă între viața pe care o duceau, uneori de câteva generații,
într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat, resimțit ca propice pentru viitorul familiei, și
strămutarea în necunoscut, într-un climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulțime de
necunoscute, plin de primejdii. Era de așteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se
grăbească să alerge spre misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitați:
refacerea Israelului... Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze și au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de șocant, de traumatizant, al emigrării,
la care erau invitați, majoritatea au cerut timp de gândire și de răzgândire... Se pare că primii
care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost liderii sioniști, autorii proiectului!
Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii,
MOMENTUL CÂND EVREII SIONIȘTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL
RECONSTITUIRII ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE
OFEREAU EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA...
Consecințele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în primul rând!
Ca și pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!... Și anume:
Nebunia sionistă nu a acceptat această situație, care însemna abandonarea proiectului
Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se născuse mort...
Evreii sioniști nu s-au împăcat însă cu evidența faptului că, în afară de câteva sute de tineri
entuziaști și săraci, alți evrei nu erau tentați să facă pasul riscant al unei schimbări atât de
radicale în viața lor. Decât cel mult, pentru evreii în vârstă, Palestina era un loc tentant în care
să vii să mori și să fii acolo îngropat, în pămîntul străbun... În rest, în mod evident Palestina
nu oferea nicio posibilitate de viață după parametrii evreiești tradiționali, îndătinați... Ci
numai din pur idealism cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta
idealism, la milioane de persoane?!...
Sioniștii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluția de
„avarie”: constrângerea evreilor de a-și părăsi casa și țara pentru a
se strămuta în Palestina, în Eretz Israel!
Conform principiului ...moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau...
Cum puteau fi obligați milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ținutul inospitalier al
Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sioniști pe ceilalți evrei? Cu nimic! În niciun
chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau ...neevreii, autoritățile din țările unde
trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a și constrâns pe evrei să plece au fost ...două:
holocaustul și comunismul.

4
Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv, pe
care l-au jucat în apariția și consolidarea statului Israel. Suferințele evreiești îndurate în al
doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces și cu exagerări fără precedent, au
sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel că ideea de a se constitui un
stat nou, țară și cămin pentru evreii atât de urgisiți, s-a impus aproape de la sine publicului și
guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel mai important al persecuțiilor anti-evreiești din
Germania și țările satelit ale acesteia a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze
totuși în Palestina, în viitorul Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să
beneficieze de sume impresionante percepute ca reparații pentru suferințele evreilor loviți de
Holocaust.
Dar nici pe departe evreii astfel ajunși în Palestina de teama naziștilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulți pentru a asigura funcționarea unui stat și pentru a contra-
balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alți evrei, mult mai mulți.
Aceștia au venit din țările de curând intrate sub regim comunist. Evreii din aceste țări au luat
calea emigrației, în număr tot mai mare, pe măsură ce regimul comunist instalat se arăta tot
mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai abuziv, criminal propriu zis. În țările obligate să
treacă la comunism a crescut brusc numărul celor doritori să-și părăsească țara din cauza
noului regim. S-a creat o adevărată psihoză a plecării, bine întreținută de propaganda
occidentală. Dar o dată lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege țara în care să
trăiești, dreptul de a părăsi țara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră
obligatorii. Cu o singură excepție: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii
inventaseră comunismul și, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism...
Paradoxul situației se pretează la numeroase interpretări și comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: așadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominterniști în Europa de Est a
avut drept scop să deterioreze condițiile generale de viață, ale tuturor, în
așa măsură încât să-i determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu orice preț
din lagărul comunist, au plătit cu viața sau cu libertatea această încercare. Ne-evreilor care au
rămas în lagărul comunist nu le-a fost ușor. Desproprietăriți și pauperizați, foarte mulți
marginalizați ca indezirabili sau inadaptabili ideologici, mulți arestați și condamnați pe
nedrept, se poate spune că pentru majoritatea locuitorilor din aceste țări viața s-a schimbat
radical în rău, devenind insuportabilă în multe privințe. Niciodată nu am primit un răspuns
logic la întrebarea de ce, cui a folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se
naște? Întrebăm acum: în ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste
nenorociri care au afectat jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i
determina pe evrei să părăsească aceste țări în care trăiau de câteva
generații și să emigreze în Israel?
Nota bene: aceiași evrei, invitați să plece în Israel pe vremea când țările respective nu
erau încă comuniste, ci țări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuși să le părăsească.
Schimbarea de atitudine a evreilor față de ideea plecării în Israel a fost în mod clar cauzată de
schimbarea regimului social-politic în țara de baștină... În privința asta nu poate exista nicio
îndoială! Cererea de plecare a evreilor din România a fost, sub comuniști, mult mai amare ca
pe vremea lui Ion Antonescu... Comunismul a fost mai greu de suportat decât așa zisul regim
de exterminare!

5
Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica și
alte cauze și scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării experimentului
bolșevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât mai mare de evrei nu poate
fi respinsă și trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în mod evident, avem datoria să ne
întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele suferințe pricinuite de instalarea
comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să arătăm acuzator spre liderii sionismului!
Nebunia sionistă a făcut și face în continuare multe victime și printre evrei! Cu atât mai
mult avem dreptul să cerem liderilor și organizațiilor sioniste, înseși ideii sioniste (sic!), să
dea socoteală în fața tuturor, evrei și ne-evrei, pentru milioanele de vieți distruse ori
batjocorite! Zeci, sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai
spun o dată: eu și oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viață mai ușoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniștii nu ar fi conspirat și acționat pentru proiectul Israel în
Palestina, prin care au stricat tihna și normalitatea existenței noastre ca români, ca europeni,
ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs însă, cu viclenie, inclusiv la
stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele, am devenit vinovați de crimele
plănuite și înfăptuite de ei, de sioniști și de evreii cominterniști!...
...Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria relațiilor
dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros...
*
Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o de
atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să constate, cu
perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!... Vorba asta se potrivește și
pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment, cât va fi fost el de dureros,
n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea ...moment, încă neîncheiat, în care trăim
și evoluăm noi, cei de azi!...
Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România a ajuns
din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca acestea să se bucure
de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ, principalii actori ai
evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre Roman și Silviu Brucan, care au
pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri
cominterniste. Ion Iliescu și Petre Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii,
identificați sigur ca agenți sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului
cominternist abătut asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei
cu acte în regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai ...complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește. De
ceilalți doi, ce să mai vorbim?!...
Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea, mama lui
Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei anarhiști, izgoniți din
Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai exact. Despre Traian Băsescu
circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde ar mai fi și azi în viață; mama evreică,
tata evreu...
Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria pentru
ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră, ar fi găsit
interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu ...muma lui Ștefan cel Mare a zilelor
noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se rușinează să spună
cine le sunt părinții!... Se rușinează să apară în public cu propria lor mamă. Nici nu-și
pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

6
Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui Nicholas
Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește împotriva celor ce l-
au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio legătură între originea sa evreiască
și politica pe care o duce ca președinte al Franței în folosul Franței, al francezilor!... Ceea ce
nu putem spune și noi, despre președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște...
Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut regi și
domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu o blamăm sau
incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de normalitate impune anumite
restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu poate fi trecută cu vederea în numele
toleranței și al combaterii gesturilor de discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva
considerente și observații:
1. Persoana în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și
ascundă originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate.
Exemplu de urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
2. Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe
jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
3. Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România
a cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă
prăbușire!, ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta
alogenă a etniei celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există
vreun interes sau amestec evreiesc în decăderea României, în
dezastrul din România? ...Cu o asemenea întrebare nu facem propagandă anti-
semită, cum vor exclama imbecilii, ci facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult!
4. Faptul că în trecut, un trecut nu prea îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de
pe urma unor alogeni evrei, care au activat fățiș în slujba unor puteri străine și
vrăjmașe, întărește motivele pentru care să ni se pară nefirească, chiar suspectă
evreitatea atât de excesivă, de debordantă statistic vorbind, a conducătorilor noștri de
azi, a clasei politice.
5. Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii care
au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română - și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de
evrei care căpătaseră cetățenie română în mare secret, fără nici un semnal în presă. (E

7
drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și cetățenie
europeană...) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de autorități, ni se
vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se stinge în România. Nu mai
sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de milă!... (A se compara cu ritmul lent
în care se acordă cetățenie română pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți
s-o obțină!...)
6. Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare. Prima grijă a
lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să legifereze dreptul
străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în România. Am motive să
cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de către cine?) să legifereze această
prevedere criminală față de viitorul României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe
care îl conducea, nu a insistat prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect
trădător de țară a eșuat. Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai
mult de formă. (Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul
lor, am declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de a
deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face nimic
atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele celor mai
nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele vecine. Individul a
susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda prevederilor constituționale, să se
legifereze posibilitatea pentru străini de a deveni proprietari funciari.
7. În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție dreptul
străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.
8. Nota bene: Am spus de mai multe ori, fără niciun ecou în mass media: la alegerile
din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a câștiga
alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de
lege care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a
primit votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele
mai flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut
că rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin
modificările operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din
2003 este, și azi, ne-legitimă. Mai grav este că întreaga clasă politică, mass
media și autoritățile europene au acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau
abuzuri prin care se ușura sarcina celor preocupați de distrugerea României...
9. Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la situația
de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de terenuri în
Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă suprafață din
Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în drept!... (În
această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și Băsescu, a fost
mai reținut în a promova interesele Israelului în România. Poate că mă înșel...)
10. O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea că
în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu numărul
etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În primul
parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am putut
verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub 50%.

8
Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați pe
listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa cum îi
permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!... Un gest
de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996... Un gest care confirmă însă că în
Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a schimbat...
11. În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul proces
socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost schimbarea
radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care părea să
însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea particulară a
cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției naționale, publice,
în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut de cetățeni români.
Așa zișii investitori străini!... Atât cât s-a făcut o investigare juridică sau gazetărească
a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea mai implicată în jaful și
distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată prin etnici evrei nu numai
din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA, Austria etc. Această coincidență,
faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme din stat, la nivelul primului
ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul marilor corupți, profitori de
pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești, ne obligă să tragem o singură
concluzie: România este azi o țară ocupată, iar majoritatea ocupanților

sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și


suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca
vorbe goale. Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte
fără nicio acoperire... A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres:
România a fost cumpărată de evrei! De la cine au cumpărat-
o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria de documente și comentarii
publicate în cărțile excepțional de bine informate ale domnului Dan Cornel Nicolae,
privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
12. Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care a
guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari au
distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost demontată
și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel redus la
jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a României,
și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în cercetare, în
domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte ilegalități și
mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria României. Rezultatul,
despre care credem că este și scopul urmărit de această politică economică
aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au plecat să
muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai întoarce.
Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară, buni
meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria
noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă declinul
demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată îndeosebi la
sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc. La un loc, pentru

9
tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire întru totul exact,
de-românizarea României... Toate nenorocirile de care avem parte după 1990,
atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le raportăm la rezultat:
de-românizarea României este un proces riguros controlat, plănuit de multă vreme,
nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este parte din programul
transformării României într-un Israel de rezervă!
Repet: România, un Israel de rezervă!

Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor trădători de
Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din vocabularul clasei
politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a partidele politice, este riguros
controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din
păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa,
radioul și mai ales televiziunea, cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai
mincinos, mai destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile
alegătorilor, oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la televiziune
numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990. Comentatori bine pregătiți
în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor importante, vitale. Din păcate, mulți
dintre aceștia sunt foarte tineri... Toți au o singură preocupare: să nu vorbească nimic despre
adevăratele probleme ale României, ale românilor.
*
Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist, eventual
unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta evreilor, a Israelului.
Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși seama că acest stat nu are nici pe
departe un viitor asigurat. Acest viitor este dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și,
oarecum, al Europei Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată
perenitatea. E mult mai sigură, mai sigur ...perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a fost fatal ori
catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a confruntare militară se va
încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va fi fatală pentru Israel! Cu
consecințe, foarte probabil, ireparabile...
Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte s-a
dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi acceptam să
găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni, femei și copii. Ni s-a dat
și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a hotelurilor de pe litoral sau din România.
A fost primul pas. Nu a fost mediatizat acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret.
Precizez: în comisie eu am fost de acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul,
aceeași să fie disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa
la o astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri publice
pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după aceea, mai vedem
cum facem și cu acordul respectiv...
Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu este
decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice eventualitate.

10
Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare, prognoza
meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare a fi îngrijorătoare
pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora grav, se vor reduce zonele
în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va
câștiga bătălia cu inteligența și abnegația oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși
va fi afectată și ea, va rămâne totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții
dintre cele mai bune, privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică
confortului etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel mai logic
este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat... Adică evreii. Mai ales că nu ar
fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se încearcă a fi explicată ca efect
firesc al densității demografice din România, sub media mondială și europeană...
S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită de
guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și cumpere care un
apartament, care o vilă, care mai multe... Unii zeci de hectare de teren, alții sute sau chiar mii
de hectare... Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi să știm, fără să fim întrebați, fără să ni
se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul
exact al evreilor nu este cunoscut. În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de
evrei, dar se pare că erau două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail
Sebastian, și a românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă etapă vor
fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă
“facem ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le fim
în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut... Ei, alde Petre
Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei, o vor patrona ca stăpâni
ai celor două state fost românești!...
Evident – vorba lui Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în
mină sau la strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare... Vor veni cu bani mulți ca
să se poată face stăpâni!
Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața din
România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din Țară pentru
totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în continuare la remorca
intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul la eternitatea lumii, a
neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru care s-au comis atâtea nelegiuiri
sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează acum la proiectul România – stat
rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem sau constată că) eșuează proiectul
Israel în Palestina.
E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se delimiteze
de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor din
lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un roman al
lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea evreiască este preocupată

11
de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură problemă. Se întreabă evreii ce este de
făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu palestinienii. Situația actuală nu poate fi
eternizată. Se pare că singura alternativă la dispariția statului Israel este acceptarea retragerii
în interiorul granițelor din 1948... Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga
eu.
În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt evreii
proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte unii pe alții cu
arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc comanda! Să facă stânga
împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții lor!... Pe scurt, în lumea evreiască de
ceva vreme se discută și se fac planuri privitoare la revenirea evreilor în
România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași precum Estee Lauder își
pun averea în slujba acestui proiect de ...părăsire a Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja
pusă în aplicare, un mare număr de evrei urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est
Europa, de care să nu se folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine... Ale cui?
E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel
vor să se întoarcă... Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect,
devenit deja proces în plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis
în secret, cu concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că evreilor le trece
în România nu a fost
supărarea pe noi și se întorc!... O mai spunem o dată:
nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate
pe vremea guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de
recunoștință față de români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar
este de-a dreptul un gest ordinar, de oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei
care te-au salvat de la moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De
neconceput atâta lipsă de onoare!
*

Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru abnegația,
ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii capabili să
privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de inteligența și perseverența
sionistă... Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei ori că ar fi un prostănac. Se pare că
exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe idei și nu toate-s bune!...
Or, dacă există, ca la toate popoarele, o componentă diabolică a evreimii, diferența față
de alte popoare constă în faptul că evreii diabolici au reușit să se organizeze ca nimeni alții,
transformând ideea de nație în organizație! S-au impus față de evreii normali sau chiar
angelici și îi terorizează într-un mod greu de imaginat de noi, goimii! La niciun popor nu
există o viață dublă atât de accentuată ca la evrei: una la vedere, pentru goimi, alta secretă,
radical diferită de prima, organizată după reguli și canoane necunoscute în lumea ne-evreilor.
Reguli și canoane care nici pe departe nu fac viața mai frumoasă și nici nu-l apropie pe
individ mai mult de Dumnezeu! Dimpotrivă...

12
Firește, aceste pagini nu sunt scrise de grija evreilor. Nu insist în încercarea de a-i
înțelege, deși manifestarea lor ca adversari îndârjiți ai intereselor noastre ne impune, ca reacție
de răspuns, să ne cunoaștem mai bine adversarul pentru a-i putea contracara acțiunile. Pentru
mine e prea târziu să încerc să-i înțeleg printr-un efort susținut și bine organizat. Las celor mai
tineri dintre naționaliști să acopere acest punct din programul de salvare națională: avem
nevoie de o bună cunoaștere a lumii evreiești, a sionismului, a dimensiunii
secrete, oculte din modul lor de organizare, din mentalitatea autentic
iudaică. Vom avea de învățat de la evrei și multe lucruri utile, plăcute și sub
aspect moral. Și vom putea, probabil, contribui cât de cât la emanciparea evreilor. Repet:
emanciparea evreilor față de structurile de putere și coerciție
moștenite de evrei din negura vremurilor. Dacă există o problemă evreiască
pentru lumea în care trăim ‒ și există!, această problemă nu se va rezolva decât prin
emanciparea evreilor față de structurile medievale evreiești, de natură ocultă sau discretă, care
îi țin sub oarbă ascultare pe evrei.
Evreii au fost pretutindeni în fruntea luptei pentru demolarea structurilor medievale
„închistate”, a tradițiilor, a valorilor patriarhale etc., în numele modernizării cu orice chip. Dar
în ascuns, valorile tradiției iudaice le-au păstrat cu o grijă habotnică, fără să supună nici una
din aceste valori unui examen critic, deși sunt ca nimeni alții de pricepuți în a coborî orice și
pe oricine în derizoriu. Au implantat comunismul în zeci de țări, dar s-au ferit s-o facă și în
țara lor!
Evreii au făcut mult bine omenirii, mai exact spus: unii evrei. Dar evreii au făcut și mult
rău omenirii. Mai exact spus: unii evrei! Și vor mai face! Soluția pentru ameliorarea acestui
aport evreiesc la dulceața și frumusețea vieții pe pământ este una singură: emanciparea
evreilor normali, sprijin internațional pentru transparență în lumea mozaismului, pentru
abandonarea structurilor oculte, care practică tirania cea mai despotică, deseori paranoică,
intimidând, descurajând și pedepsind neiertător orice tentativă a evreilor normali de a intra în
rândul lumii, de a abandona practica standardelor duble, atât de răvășitoare pentru sănătatea
sufletească.
Pe termen scurt însă, putem lăsa deoparte grija pentru evrei. Situația noastră, a
românilor, este mult mai critică, mai periclitată azi ca oricând. Suntem în pragul unui colaps
național care, dacă se va produce, va fi fără nicio șansă de redresare, deoarece forțe
impresionante ale Răului planetar lucrează de vreme îndelungată la distrugerea Neamului și a
Țării! Nu mai avem mult timp la dispoziție pentru a găsi soluția de redresare. Și chiar dacă
vom afla soluția, vom avea puterea de a o pune în aplicare?

Ion Coja
Post scriptum: Aștept de la cititori observații și sugestii de completare în
vederea ameliorării textelor.
Citiți pe www.ioncoja.ro secvențele anterioare al Decalogului.

13