Europa Si Tarile UE-Costin Dumitrascu

Lector univ. drd.
Costin DUMITRAŞCU
EUROPA ŞI ŢĂRILE UNIUNII EUROPENE - Semestrul II
1. Aspecte generale
Cod curs G/G/2/4/05
Denumire curs Europa şi ţările Uniunii Europene (II)
Tip curs obligatoriu
Durata cursului/credite 1 semestru / 4 credite
Perioada de accesare a cursului februarie 2008 - iunie 2008
Prelegeri: miercuri: 15.30-17.00, Amf. Facultăţii de Geografie – sala A.
Bulevardul Timişoara nr. 58, Sector 6, Bucureşti.
Lucrări practice: miercuri 13.00-15.30; 17.00-18.30, Sala 4.
Manual recomandat Dumitraşcu C., (2008), Geografia continentelor-Europa - Note de curs,
Biblioteca virtuală a Universităţii Spiru Haret, Facultatea de Geografie.
Obiectivul principal al cursului Obiectivele cursului sunt: cunoaşterea de către studenţi a condiţiilor naturale -
structură geologică, unităţi de relief, caractere biopedoclimatice şi hidrografice,
a structurilor umane şi economice - populaţie, aşezări, dezvoltare economică, a
diferenţierilor regionale, a relaţiilor la nivelul statului sau interstatale pentru
continentul european. Cunoaşterea istoricului Uniunii Europene, a ţărilor
membre şi a principalelor instituţii europene.
Studenţii îşi dezvoltă deprinderile de a utiliza harta, atlasul, datele statistice; îşi
îmbunătăţesc abilităţile de a sintetiza cunoştinţele obţinute prin realizarea de
referate, profile geografice complexe, alte reprezentări grafice.
Modul de stabilire a notei Nota maximă 10 - pentru răspunsul corect la cele 25 de întrebări de tip grilă
(fiecare întrebare 0,4 puncte = 4 % ) la examenul electronic (10 puncte = 100
%).
Consultaţii pentru studenţi miercuri: 13,00 – 18,30
Adresa e-mail c.dumitrascu.geo@spiruharet.ro
Titularul cursului Lector univ. drd. Costin Dumitraşcu
Facultatea de Geografie - Bulevardul Timişoara nr.58,
Sector 6, Bucureşti, Tel.: 021/4442085
Consultaţii: miercuri 9,00 – 16,30
2. Conţinutul tematic al cursului
Specificul economiei la nivel continental - valorificarea resurselor, restructurarea agriculturii şi industriei în
condiţiile creşterii ponderii turismului, serviciilor, transporturilor - consecinţe ale extinderii Uniunii Europene,
creşterii securităţii continentale şi dinamizării cooperării internaţionale.
Uniunea Europeană – istoric, ţări membre, instituţii.
Diferenţieri regionale – principalele regiuni geografice ale continentului european – caracterizare complexă:
structura geologică şi evoluţia paleogeografică, principalele unităţi de relief, caracteristici ale elementelor
climatice, biopedologice şi hidrografice, evoluţia şi dinamica populaţiei, tipuri de concentrare a populaţiei, spaţiul
rural, reţeaua de centre urbane, sistemul socio-politic şi economic regional.
3. Bibliografie minimă obligatorie
Cocean, P., (2005), Geografia Europei, Presa Universitară Clujană.
Marin I., Marin M., (2005), Europa. Geografie regională, Editura Universitară Bucureşti.
Marin I., (1999), Geografie regională. Europa. Asia, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti
4. Bibliografie facultativă
Brunet R., (coord.), (1990-1996), Géographie universelle, vol. 2, 9, 10, Ed. Belin-Reclus, Paris
Horia C. Matei, Neguţ S., Nicolae I., (2005), Enciclopedia statelor lumii, Editura Meronia.
Marin I., Gherasim C., (2002), Continentele. Probleme speciale de geografie regională, Editura Fundaţiei
„România de Mâine”, Bucureşti
Prezentarea Cap. I: ECONOMIA
1. Introducere: Europa, unul din polii de creştere ai economiei mondiale, a parcurs după cel de-al doilea război
mondial un proces dificil de integrare regională, economică şi socială, extins în prezent şi asupra părţii estice a
continentului. Revoluţia industrială declanşată la începutul secolului al XVIII-lea, a generat concentrări ale
activităţilor productive. Resursele agroalimentare au un rol esenţial în dezvoltarea societăţii omeneşti,
reprezentând materii prime pentru diferite ramuri industriale, produse de schimb, dar îndeosebi ca mijloace de
susbsistenţă (surse de hrană) ale populaţiei.
Turismul a devenit în zilele noastre, o activitate social-culturală şi economică de mare importanţă.
Potenţialul turistic este asigurat atât de obiectivele naturale (forme de relief, râuri, lacuri, ţărmuri marine, etc.)
cât şi de cele antropice (monumente istorice, arhitectonice, de artă, muzee, festivaluri, mari competiţii sportive,
obiective etnografice şi de folclor, etc.)
2. Obiectivele cursului: cunoaşterea specificului economiei la nivel regional, a modalităţilor de valorificare a

resurselor, restructurare a agriculturii şi industriei în condiţiile creşterii ponderii turismului, serviciilor,
transportului.
3. Conceptele cheie: piaţa forţei de muncă; ponderea populaţiei active în industrie; nivelul tehnologic; companii
transnaţionale mondiale; regiunile industriale; ramurile industriale; resursele naturale; resursele agro-
alimentare; cultura plantelor; creşterea animalelor; regiuni agro-geografice; turism de tip: cultural-istoric,
balneo-maritim, de cură balneară, montan şi pentru practicarea sporturilor de iarnă, de vânătoare şi pescuit,
comercial-expoziţional-festivalier, sportiv, de afaceri; numărul turiştilor internaţionali, durata sejurului.
4. Rezumat:
INDUSTRIA
Revoluţia industrială declanşată la începutul secolului al XVIII-lea, a generat concentrări ale activităţilor
productive. Acestea au fost localizate iniţial în apropierea resurselor minerale şi energetice, a căilor fluviale sau
maritime de comunicaţie, devenind zone de convergenţă a populaţiei şi a capitalului.
Factorii de localizare au evoluat în timp, în prezent impunându-se: calificarea forţei de muncă, apropierea faţă de
căile de comunicaţie rapide (autostrăzi, aeroporturi) faţă de instituţiile de învăţământ superior, de centrele de cercetare
ştiinţifică, de mediile economice inovative.
Regiunile industriale clasice, bazate pe dezvoltarea ramurilor industriei grele s-au transformat în concentrări de
activităţi industriale flexibile, moderne, de înaltă tehnologie.
Activităţile industriale au capacitatea de a genera concentrări spaţiale. Economiştii au definit principiul „industria
generează industria”. De exemplu, exploatările carbonifere au atras industriile: termoenergetică, metalurgică, chimică,
constructoare de maşini, etc.
Studiile de geografie regională au pus în evidenţă faptul că regiunile, ca spaţii economice, sunt definite printr-o
„alchimie” proprie rezultată din natura componentelor, din ierarhizarea acestora pe grade de intensitate, prin modul
particular în care se combină şi se intercondiţionează.
Unicitatea şi funcţionalitatea unei regiuni implică existenţa unor factori care generează sau se opun dezvoltării
regionale, a unor forţe endogene sau exogene care reglează procesul de creştere economică, a unor mecanisme care
transformă orice spaţiu regional într-o entitate cu personalitate structurală şi funcţională.
Studiul regional al industriei implică o ierarhizare a ramurilor industriale în funcţie de câteva posibile criterii:
numărul de întreprinderi, producţia industrială, volumul forţei de muncă implicate în activităţile industriale. Ramurile
industriale sunt legate unele de altele prin relaţii financiare şi tehnologice, relaţii de solidaritate sau de
complementaritate.
Peisajele industriale reflectă capacitatea industriei de a transforma radical spaţiul geografic iniţial prin modificarea
utilizării terenurilor, a vegetaţiei, a solului, a formelor de relief, prin impactul asupra calităţii mediului natural.
Oraşele industriale sunt caracterizate de concentrarea întreprinderilor, de volumul mare al forţei de muncă
industriale, de prezenţa cartierelor muncitoreşti.
Ponderea populaţiei active în industrie este un criteriu important prin care poate fi evaluată intensitatea activităţilor
industriale, nivelul tehnologic al acestora, dependenţa populaţiei locale de veniturile obţinute din activitatea industrială.
Resursele naturale, axele de circulaţie, piaţa forţei de muncă favorizează localizarea industriei în anumite regiuni.
În plus, programele politico-economice de industrializare şi de amenajare regională, impulsionează dezvoltarea
activităţilor industriale.
AGRICULTURA
Resursele agroalimentare au un rol esenţial în dezvoltarea societăţii omeneşti, reprezentând materii prime pentru
diferite ramuri industriale, produse de schimb, dar îndeosebi ca mijloace de susbsistenţă (surse de hrană) ale populaţiei.
Cultura plantelor
Grâul - în anul 2000, principalii producători mondiali (milioane tone) au fost:
1. China - 91; 2. India - 71; 3. Rusia - 50; 4. SUA - 44; 5. Franţa - 39; 6. Turcia - 21; 7. Germania - 20,8; 8. Ucraina -
20.5; 9. Pakistan – 18,2.
Orezul - principalii producători sunt din Asia: China, India. În Europa se distinge Italia.
Porumbul este folosit ca plantă alimentară sau în industrie (amidon, ulei, alcool). Producţia de porumb în Europa a
însumat 600 mil. tone în 2000. Principalii producători (mil. tone/2000) sunt:
1. SUA - 253; 2. China - 105; 3. Brazilia - 39; 4. Mexic - 19, 5. Argentina - 15; 6. Franţa - 14; 7. India - 12; 8. Italia -
10; 9. România - 9.
Secara - în producţia mondială se remarcă faptul că între primii 10 producători mondiali 9 sunt din Europa (mil.
tone în anul 2000):
1. Rusia - 5,6; 2. Germania - 4,2; 3. Polonia - 3; 4. Belarus - 1,7; 5. Ucraina - 1,0; 6. Danemarca - 0,4; 7. Spania - 0,2;
8. SUA - 0,2; 9. Lituania - 0,2; 10. Suedia - 0,1.
Orzul – principalii producători mondiali (anul 2000 - mil. tone):
1. Canada - 14,6; 2. Rusia - 12,6; 3. Germania - 12,2; 4. Spania - 10,8; 5. Franţa - 9,9; 6. Turcia - 9,0; 7. SUA - 6,7;
8. Marea Britanie - 6,6; 9. Ucraina - 6,5; 10. Australia - 5,6.
Cartoful are o mare importanţă agroalimentară, industrială şi furajeră. Producţia a fost în anul 2000 de peste 300
mil. tone. Principalii producători mondiali (mil. tone) în anul 2000 sunt: 1. China - 55,3; 2. Rusia - 31,2; 3. India -
22,5; 4. SUA - 21,7; 5. Polonia - 19,9; 6. Ucraina - 15,4 ; 7. Germania - 11,4; 8. Olanda - 8,2; 9. Belarus - 8,0; 10.
Marea Britanie - 7,1.
Producţia de tomate (mil. tone) în anul 2000: 1. China - 19,2; 2. SUA. - 13,2; 3. Italia - 6,9; 4. Turcia - 6,6; 5.
Egipt - 6,3.
Producţia de varza (mil. tone) în anul 2000: 1. China - 19,9; 2. Rusia - 4,5; 3. Coreea - 4,2; 4. Japonia - 2,7; 5.
SUA - 2,5.
Floarea Soarelui – cultivatori importanţi în Europa sunt: Ucraina, Franţa, Spania, România etc. Producţia la nivel
mondial pentru anul 2000 (mil. tone): 1. Argentina - 6,2; 2. Rusia - 3,2; 3. Ucraina - 3,0; 4. Franţa - 2.0; 5. China - 1,8;
Sfecla de zahăr se cultivă îndeosebi în zona temperată: Rusia, Franţa, SUA, China, Germania, Polonia, Italia,
România, Marea Britanie etc.
Pomii fructiferi (pruni, meri, peri) sunt caracteristici zonelor temperate şi mediteraneene (mil. tone – 2000) : 1.
China - 66; 2. India - 38; 3. Brazilia - 37; 4. SUA (32); 5. Italia - 19; 6. Spania - 15; 7. Mexic - 124; 8. Franţa - 118; 9.
Iran - 116; 10. Turcia - 10,3.
Viţa de vie este specifică zonei mediteraneene - Italia, Franţa, Spania, Portugalia, dar se cultivă şi în alte zone:
Germania, România, Rusia; pe alte continente: Algeria, SUA, Argentina.
Creşterea animalelor
Unele ţări au o pondere mare a producţiei animaliere în structura producţiei agricole, ajungând la peste 90%.
(Danemarca - în Europa, Australia, Noua Zeelandă).
Bovinele (1,3 mld. capete în anul 2000 la nivel mondial) au efective mari în: India, Brazilia, SUA, China (100
mil.); Argentina (50 mil.), Ucraina, Franţa, Rusia (20-30 mil.).
Porcinele (941 mil. capete în 2002 la nivel mondial). Principalii crescători mondiali sunt: China (> 450 mil.
capete), SUA, Brazilia. În Europa se remarcă Rusia Polonia, Spania, Germania.
Ovinele (10 mld. capete în 2002) au o răspândire foarte largă pe plan mondial, dar în scădere ca număr faţă de anii
1990-1991: China (135 mil.), Australia (115 mil.), Noua Zeelandă, Iran, India – toate trei cu efective ce variază destul
de mult (40-60 mil.), Africa de Sud, Turcia, Marea Britanie (20-40 mil.), Spania.
TURISMUL
În funcţie de potenţialul turistic şi de baza de servire (şi servicii) se diferenţiază anumite forme de turism: balneo-
maritim (pentru cura balneomarină, îmbăieri etc.); montan şi pentru practicarea sporturilor de iarnă (drumeţii, sport
etc.); de cură balneară (legat de staţiunile din zona de izvoare minerale, termale etc.); de vânătoare şi pescuit (ex.
Africa: safari, inclusiv pentru vizitare, fotografiere, filmarea unor zone pitoreşti); cultural-istoric (legat de vizitarea
monumentelor istorice, arhitectonice şi de artă, a muzeelor, a caselor memoriale şi a altor obiective antropice);
comercial - expoziţional - festivalier (legat de marile târguri şi expoziţii, festivale); sportiv (datorat manifestărilor
sportive de anvergură – olimpiade, campionate mondiale); de afaceri.
Principalele zone turistice mondiale includ şi cele mai importante zone turistice europene.
1) - Litoralul Mediteranei Europene şi al Atlanticului de Est:
Concentrează circa o treime din circulaţia turistică internaţională a planetei. Se caracterizează prin activitate
turistică neîntreruptă, staţiuni de litoral care se succed, prin diversitatea formelor de cazare (pensiuni ieftine, hoteluri de
cinci stele), a unităţilor de alimentaţie publică şi de divertisment. Forma dominantă de turism este sejurul pentru odihnă
şi tratament.
1.1. Litoralul Nordic al Mediteranei Europene:
În Spania, staţiunile balneoclimaterice se succed de la graniţa cu Franţa până la Strâmtoarea Gibraltar. Sunt
grupate în 4 sectoare principale: Costa Brava; Costa Dorada; Costa Blanca, desfăşurată între Valencia şi Alicante;
Costa del Sol, între Cabo de Gata şi Gibraltar. Acestor regiuni li se adaugă: Insulele Baleare – staţiuni: Palma de
Mallorca, Ibitza, Port Mahon etc.
În Franţa se remarca riviera mediteraneană cu renumitele staţiuni de pe Côte d’Azur: Saint - Tropez, Cannes,
Nice, Antibes etc.
Italia dispune de mai multe sectoare de litoral: Riviera italiană (Riviera di Lolente, Riviera di Levante, litoralul
nord-vestic – ţărmul Mării Ligurice: între Ventimiglia şi La Spezia; staţiuni: San Remo, Nervi, Portofino, Santa
Margherita Ligure); Coasta Mării Adriatice: între Veneţia şi Rimini: Venezia, Lido de Veneţia, Strado, Rimini,
Riccione etc; Golful Napoli: Sorrento, Amalfi, Salerno; Insulele Capri; Ischia; Insula Sicilia: Riviera Palermitana;
Insula Sardinia: Riviera Sarda.
În afara turismului litoral, ţările din această zonă dispun de numeroase alte obiective turistice (muzee, cetăţi,
castele etc.), care favorizează turismul cultural-istoric:
- Spania: regiunea Andaluzia - Granada, Sevilla, Cordoba, Cadiz; regiunea Castilia - Madrid, Toledo, Segovia,
Guadalajara;
- Franţa: Parisul şi împrejurimile: Versailles, Chantilly, Fontainebleau etc; Valea Loirei cu vestite castele Chinon,
Chenonceaux, Blois, Amboise, Chambard etc;
- Italia: oraşele muzeu Roma, Florenţa, Milano, Bologna, Verona, Padova.
1.2. Ţările balcanice se remarcă printre altele: Litoralul românesc al Mării Negre; Litoralul sloven şi croat al
Mării Adriatice - staţiuni: Opatija, Potoroz, Dubrovnik; plus spre interior. Pod. Karst - Peştera Postojna; oraşele:
Zagreb, Ljubliana; Litoralul bulgar al Mării Negre- staţiuni: Varna, Burgas, Albena, Drujba; în interior: Sofia şi
împrejurimile: Vitoşa, Boroveţ; Valea Trandafirilor etc.; Litoralul albanez, de-a lungul ţărmului Mării Adriatice:
Durres, Vlore, Tirana. Grecia, ţară turistică prin excelenţă, se remarcă: Atena şi împrejurimile: Capul Simion,
Marathon, Salamina, Insula Egina, Glegsis, Peloponezul; insulele: Rhodos, Creta, Ciclade (Milos, Lesbos, Delos etc.),
Ionice (Corfu, Ithaca, Kythira etc.); Turcia are mai multe areale turistice importante: litoralul mediteranean - Antalya,
Tarsus, Andora, Atakya; Litoralul egeean - Izmir, staţiunea Kusadasi, Bodum, Troia (ruinele) etc. , Efes, Istanbul.
1.3. Litoralul Atlanticului de Est: Portugalia: Riviera Portugheză: staţiuni balneare: Estoril, Cascais, Oiras;
oraşele: Lisabona, Porto; staţiuni atlantice: Viano do Castelo, Figueira do Foz etc.; Spania: litoralul atlantic spaniol: San
Sebastian.; Franţa : Côte d’Argent: Biarritz; Normandia: staţiuni: Mont Sant-Michel, Deauville, Frauville, Honfleur;
Marea Britanie: The South Coast: Brighton, Southsea, Bexil, Insula Wight; Coasta Vestică a Scoţiei: Glasgow,
Edinburgh.; Londra şi împrejurimi: axa Valea Tamisei.
2) - Europa Central Nordică:
Concentrează circa un sfert din circulaţia turistică internaţională a planetei. Se caracterizează printr-o activitate
turistică neîntreruptă, formele dominate de turism fiind turismul montan şi pentru sporturile de iarnă – (legat) graţie
potenţialului natural al munţilor Alpi şi Carpaţi; turismul cultural şi sejurul pentru odihnă şi tratament (datorită
numărului de staţiuni balneoclimaterice).
2.1. Ţările alpine: Franţa, Italia, Elveţia, Germania, Austria, Slovenia: polarizează cea mai mare parte a
turismului montan european, în special pentru sporturile de iarnă, având o dotare tehnică modernă – transport pe pârtii,
piste, trambuline, cablu etc.
Principalele staţiuni montane din Alpi sunt: Franţa: Grenoble, Chamonix; Italia: Cortina d’Ampezzo, Vale
d’Aosta, lacul Maggiore - Baveno, Pallanza; Como - Bellagio, lacul Como; lacul Garda - Toscolano, Limone,
Gargnano; Elveţia: Saint-Morritz, Interlaken, Jungfram, Davos, Arosa, Geneva, Sankt Gallen, Montreaux; Austria:
Kitzbühel, Innsbruck, Krimml, Saalbach, Bad Gastein.
2.2. Ţările de la Marea Nordului şi Marea Baltică: durata sejurului în staţiunile de litoral e scurtă, dar turismul
cultural-istoric (monumente de arhitectură) e bine dezvoltat. Foarte vizitate sunt oraşele: Bruxelles, Anvers, Brugges,
Gand, Tournai - în Belgia; Amsterdam, Haga, Haarlem, Utrécht, Delft - în Olanda; Hamburg, Bremen, Lubeck,
Rostock - în Germania; Gdansk, Sdynia, Szczecin - în Polonia.
Staţiuni balneare: Belgia: Ostende, Knokk – Heist; Olanda: Zandvoort, Scheveningen, Noord – Wijik; Germania:
Warmemunde, Westerland – pe Insula Sylt; Polonia: Sopot, Miedzyzdroje.
2.3. Ţările scandinave: potenţialul turistic este dat de frumuseţea şi diversitatea cadrului natural şi de varietatea
monumentelor istorice şi de artă. Principalele obiective turistice sunt:
capitala Copenhaga (insula Sjaelland), Trelleborg – tabăra fortificată a vikingilor, Elsinore – Castelul Kronborg,
Peninsula Yutlanda – Alborg, Jeling, Insula Bornholm – staţiuni: Sandving, Allinga - în Danemarca; capitala Helsinki,
oraşe - staţiuni - sporturi de iarnă Turku, Savonnlina; Tampere, regiunea Laponia, districtul Lacurilor - în Finlanda;
capitala Oslo şi împrejurimile: fiordul Oslo, colinele Nurmark, Holmenkollen, „turul fiordurilor: Stavanger - Bergen -
Trondheim”, celebra staţiune montana Lillehammer - în Norvegia; capitala Stockholm şi împrejurimile: staţiunile
balneare: Bastad, Ystad, Folkenberg; turism cultural: Goteborg, Malmö, Uppsala - în Suedia.
2.4. Ţările Europei Central – Estice (fără ieşire la mare): Praga şi împrejurimile, Valea Vltavei, Carstul Ceh,
staţiunile balneoclimaterice din vest: Karlovy Vary, Marianske Lazne - în Cehia; Bratislava, masivul Tatra - staţiunea
montană Tatranska Polianska - în Slovacia; Budapesta, Lacul Balaton - staţiuni: Siofok, Foryod - în Ungaria
2.5. Rusia, Ucraina, ţările din Caucaz se caracterizează prin turism cultural, legat de muzee, monumente istorice
şi de artă şi prin turism balnear. În Rusia se remarcă: Moscova şi împrejurimile; Sankt Petersburg (Palatul de Iarnă =
Muzeul Ermitaj) şi împrejurimi: Petrodvoroţ, Puşchino. În Ucraina principalul centru turistic este Kiev. În ţările din
Caucaz se remarcă: Vf. Ebrus; oraşele: Tbilisi, Baku, Erevan; staţiunile balneare: Piatigorsk, Kislovodsk, Essentuki. Un
pol de atracţie turistică este şi litoralul Mării Negre (Ucraina, Rusia, Georgia) - staţiunile din peninsula Crimeea: Ialta,
Alupka, Aluska, Simeiz; staţiunile de la poalele Caucazului: Soci, Suhumi, Batumi, Poti.
5. Lista subiecte: principalele caracteristici ale economiei europene; localizarea resurselor naturale şi a
principalelor ramuri industriale; agricultura – regiuni agrogeografice; potenţialul turistic şi formele de turism;
principalele regiuni turistice europene.
6. Teste – grilă (exemple):
A. Bazinul carbonifer Donbass, se află în:
a) Belarus
b) Rusia
c) Ucraina
d) Polonia
B. Unul dintre marii producători europeni de oţel este:
a) Finlanda
b) Grecia
c) Italia
d) Irlanda
C. Primii trei producători Europeni de automobile sunt:
a) Germania, Italia, Rusia
b) Germania, Franţa, Spania
c) Franţa, Suedia, Cehia
D. Unul din principalii producători de grâu ai Europei este:
a) Franţa
b) Belarus
c) Polonia
d) Ungaria
E. Unul din principalii producători de tomate ai Europei este:
a) Estonia
b) Italia
c) Polonia
d) Marea Britanie
F. Cunoscută destinaţie turistică, Insula Corfu, se află situată în:
a) Marea Egee
b) Marea Adriatică
c) Marea Ionică
d) Marea Tireniană
G. Cunoscută staţiune turistică, Cortina D’Ampezzo se află situată în:
a) Alpii Dolomitici
b) Alpii Lombardiei
c) Munţii Apenini
d) Munţii Pindului
7. Răspunsuri la testele grila:

A – d) B – d) C – b) D – c) E – b) F – c) G) – a)
8. Teme pentru acasă: Caracterizaţi un stat european (membru al U.E.) din punct de vedere al dezvoltării
economice - referat.
9. Glosar: Lillehammer, Kitzbuhel, Davos, Cortina D’Ampezzo, Chamonix, Evian, St. Moritz, Garmisch-
Partenkirchen, Sopot, Zakopane, Soci.
Studiaţi statistica economică (resurse, agricultură, industrie) anexată.
10. Capitolul următor: Prezentarea istoricului Uniunii Europene, a ţărilor membre şi a instituţiilor europene.
Statistică economică
Grâu (mil. tone/2004) Orz (mil. tone/2004)
1. Rusia – 42,2 1. Rusia – 18,0
2. Franţa – 39,6 2. Germania – 13,0
3. Germania – 25,3 3. Ucraina – 11,1
4. Turcia – 21,0 4. Franţa – 11,0
5. Ucraina – 20,2 5. Spania – 10,6
6. Marea Britanie – 15,7 6. Turcia – 9,0
7. Polonia – 9,5 7. Marea Britanie – 5,9
8. Italia – 8,0 8. Danemarca – 3,7
9. România – 7,7 9. Polonia – 3,5
10. Spania – 7,2 10. Cehia – 2,3
Europa – 273,73 (total mondial 624,10) Europa – 106,2 (total mondial 150,1)
Secară (mil. tone/2004) Sfeclă de zahăr (mii tone/2004)
1. Rusia – 4,4 1. Franţa – 29419,0
2. Polonia – 4,1 2. Germania – 25486,7
3. Germania – 3,8 3. Rusia – 18500,0
4. Belarus – 1,7 4. Turcia – 13965,0
5. Ucraina – 1,5 5. Rusia – 1900,0
6. Cehia – 0,28 6. Germania – 1600,0
7. Turcia – 0,28 7. Ucraina – 850,0
8. Austria – 0,21 8. România – 810,0
9. Lituania – 0,20 9. Ungaria – 680,0
10. Spania – 0,18 10. Spania – 641,0
.... România – 0,04 Europa – 19348,1
Europa – 17,86 (total mondial 19,54)
Legume (mil. tone/2004)
Floarea soarelui (mil. tone/2003) 1. Turcia – 23,7
1. Rusia – 4300 2. Rusia – 15,7
2. Ucraina – 3400 3. Italia – 15,7
3. România – 1720 4. Spania – 12,1
4. Franţa – 1456 5. Franţa – 8,5
5. Ungaria – 1119 6. Ucraina – 5,7
6. Spania – 811 7. Polonia – 4,9
7. Bulgaria – 700 8. România – 4,2
8. Turcia – 650 9. Grecia – 4,0
9. Serbia – 450 10. Olanda – 3,7
10. Republica Moldova – 360 Europa – 120,33 (total mondial – 855,07)
Mere (mil. tone/2004)
Porumb (mil. tone/2004) 1. Polonia – 2500,0
1. Franţa – 15,7 2. Franţa – 2400,0
2. România – 13,2 3. Turcia – 2300,0
3. Italia – 11,3 4. Italia – 2012,0
5. Rusia – 1900,0
4. Ungaria – 8,5
6. Germania – 1600,
5. Ucraina – 6,9
7. Ucraina - 850,0
6. Serbia – 6,3 8. România – 810,0
7. Spania – 4,6 9. Ungaria – 680,0
8. Germania – 4,1 10. Spania – 614,0
9. Grecia – 2,3 Europa – 19348,1
Ovăz (mil. tone/2004) Pere (mil. tone/2004)
1. Rusia – 5,50 1. Italia – 820,0
3. Finlanda – 1,25 3. Turcia – 330,0
4. Germania – 1,20 4. Franţa – 240,0
5. Suedia – 1,10 5. Olanda – 180,0
6. Spania – 1,04 6. Belgia - 170,0
7. Ucraina – 0,94 7. Ucraina – 150,0
8. Belarus – 0,84 8. Portugalia – 129,0
9. Marea Britanie – 0,65 9. Austria – 104,0
10. Franţa – 0,60 10. România – 103,0
11. România – 0,50 Europa – 3929,8
Europa – 17,85 (total mondial 26,96) Prune (mil. tone/2004)
Cartofi (mil. tone/2004) 1. Serbia – 600,0
1. Rusia – 37,0 2. România – 550,0
2. Ucraina – 19,5 3. Germania – 450,0
3. Polonia – 15,0 4. Franţa – 250,0
4. Germania – 13,0 5. Turcia – 205,0
5. Belarus – 8,5 6. Spania – 178,0
6. Olanda – 7,4 7. Italia – 173,0
7. Franţa – 6,9 8. Rusia – 160,0
8. Marea Britanie – 6,0 9. Ucraina – 130,0
9. Turcia – 4,8 10. Polonia – 110,0
10. România – 4,0 Europa – 3285,62
Struguri (mil. tone/2003) Caprine (mil. capete/2004)
1. Italia – 7,48 1. Turcia – 6700,0
2. Spania – 6,48 2. Grecia – 5362,0
3. Franţa – 6,17 3. Spania – 3000,0
4. Turcia – 3,65 4. Rusia – 2344,0
5. Germania – 1,42 5. Franţa – 1250,0
6. Grecia – 1,2 6. Albania – 1025,0
7. România – 1,07 7. Italia – 961,0
8. Portugalia – 0,9 8. Ucraina – 960,0
9. Bulgaria – 800,0
9. Rep. Moldova – 0,66
10. România - 665,0
10. Ungaria – 0,56 Europa - 25000,4 (total mondial 780099,9)
Total mondial – 60,8
Brânzeturi (mil. tone/2004)
Citrice (mil. tone/2004) 1. Germania – 1852,0
1. Spania – 6095,0 2. Franţa – 1839,5
2. Italia – 2950,4 3. Italia – 1320,1
3. Turcia – 2408,0 4. Olanda – 670,0
4. Grecia – 1227,0 5. Polonia – 520,0
5. Portugalia – 362,0 6. Rusia – 483,0
6. Cipru – 132,0 7. Marea Britanie – 370,0
7. Franţa – 24,5 8. Danemarca – 335,0
8. Croaţia – 14,4 9. Grecia – 246,6
9. Serbia – 3,5 10. Spania – 197,6
10. Albania - 2,2 ... România – 37,9
Europa – 13088,2 (total mondial 108094,5) Europa – 9672,3 (total mondial -17824,1)
Lapte (mil. tone/2004)
Bovine (mil. capete/2004) 1. Rusia – 31,1
1. Rusia – 24,7 2. Germania – 28,0
2. Franţa – 19,2 3. Franţa – 25,0
3. Germania – 13,9 4. Marea Britanie – 14,6
4. Marea Britanie – 10,5 5. Ucraina – 14,0
5. Turcia – 9,8 6. Polonia – 12,4
6. Ucraina – 7,7 7. Italia – 12,0
7. Irlanda – 6,8 8. Olanda – 10,7
8. Italia – 6,7 9. Turcia – 8,1
9. Spania – 6,5 10. Spania – 7,1
10. Polonia – 5,5 11. România – 6,0
..... România – 3,2 Europa – 215,0 (total mondial – 613,4)
Europa - 147,7 (total mondial – 1334,5)
Miere (mii tone/2004)
Porcine (mil. capete/2004)
1. Turcia – 75,0
1. Germania – 26,5
2. Spania – 24,0 2. Ucraina – 54,0
3. Polonia – 18,1 3. Rusia – 52,0
4. Rusia – 16,0 4. Spania – 36,0
5. Franţa – 15,2 5. Germania – 16,0
6. Danemarca – 13,3 6. Ungaria – 16,0
7. Olanda – 11,2 7. Franţa – 15,0
8. Italia – 9,2 8. Grecia – 15,0
9. Ucraina – 7,3 9. România – 14,5
10. Belgia – 6,4 10. Polonia – 11,0
..... România – 5,1 Europa – 379,9 (total mondial – 1309,6)
Europa – 193,2 (total mondial – 951,8)
Ovine (mil. capete/2004) Pescuit (mii tone/2002)
1. Marea Britanie – 35,5 1. Rusia – 3333,6
2. Turcia – 25,0 2. Norvegia – 3297,1
3. Spania – 24,0 3. Islanda – 2133,2
4. Rusia – 14,5 4. Danemarca – 1474,1
5. Grecia – 9,0 5. Spania – 1176,4
6. Fraţa – 8,9 6. Franţa – 869,8
7. Italia – 8,0 7. Marea Britanie – 869,0
8. România – 7,5 8. Ins. Feroe – 540,9
9. Portugalia – 5,5 9. Olanda – 518,5
10. Irlanda – 4,8 10. Italia – 435,8
Europa – 162,7 (total mondial – 1038,8) ...România – 16,2 (total mondial-132989,2)
Energie electrică (mld. kWh/2003) Petrol brut (mil. tone/2003)
1. Rusia – 912,0 1. Rusia – 419,0
2. Germania – 597,0 2. Norvegia – 151,0
3. Franţa – 567,0 3. Marea Britanie – 106,0
4. Marea Britanie – 395,0 4. Danemarca – 18,2
5. Italia – 293,0 5. România – 5,7
6. Spania – 262,0 6. Italia – 5,5
7. Ucraina – 180,0 7. Ucraina – 4,6
9. Turcia – 141,0
9. Olanda – 3,1
10. Suedia – 137,0
.... România – 57,0 10. Turcia – 2,3
Gaze naturale (mld. m3/2003) Cărbune brun şi lignit (mil. tone/2002)

1. Rusia – 608,3 1. Germania – 181,7
2. Marea Britanie – 108,4 2. Rusia – 70,9
3. Norvegia – 76,8 3. Grecia – 68,0
4. Olanda – 73,1 4. Polonia – 59,2
5. Germania – 22,3 5. Turcia – 51,0
6. Ucraina – 19,5
6. Serbia – 31,9
7. Italia – 13,7
7. România – 30,4
9. Danemarca – 8,5 8. Bulgaria – 25,6
9. Ungaria – 12,8
Huilă (mil. tone/2002) 10. Estonia – 11,7
1. Rusia – 188
2. Polonia – 100 Uraniu (tone/2002)
3. Ucraina – 57 1. Rusia – 2900
4. Cehia – 63,3 2. Ucraina – 800
5. Marea Britanie – 28,2 3. Cehia – 465
4. Germania – 212
7. Spania – 13,3
5. România – 90
Fier - minereu şi concentrate (mii tone/2001) 6. Spania – 37
1. Brazilia – 139400 7. Franţa – 20
2. Australia – 109152 8. Ungaria – 10
3. China – 107326
.....
Oţel (mil. tone/2004)
Rusia – 48103
Ucraina – 31947 1. Rusia – 64,3
Suedia – 12811 2. Germania – 46,4
.... 3. Ucraina – 38,7
România – 76 4. Italia – 28,3
5. Franţa – 20,8
Cupru rafinat (mii tone/2002)
6. Turcia – 20,5
1. Rusia – 855
2. Germania – 696 7. Spania – 17,7
3. Polonia – 509 8. Marea Britanie – 13,8
4. Belgia – 418 9. Belgia – 11,7
5. Spania – 312 10. Polonia – 10,6
6. Suedia – 224 .... România – 5,7
....
România - 11 Zinc (mii tone / 2003)
1. Irlanda – 250,0
Energie atomo-electrică (blocuri în funcţiune şi 2. Suedia – 186,9
putere instalată MW/2003) 3. Polonia – 150,0
1. Franţa – 59 – 63073 4. Rusia – 125,0
2. Rusia – 30 – 20793 5. Spania – 70,0
3. Marea Britanie – 27 – 12052 6. Finlanda – 38,9
4. Germania – 18 – 20643 7. România – 25,0
5. Ucraina – 13 – 11207
8. Grecia – 20,0
6. Suedia – 11 – 9432
7. Spania – 9 – 7574 9. Bulgaria – 13,0
8. Belgia – 7 – 5760 10. Macedonia – 2,5
9. Cehia – 6 – 3468
10. Slovacia – 6 – 2408
11. Elveţia – 5 – 3200
.... România – 1 – 655
Producţia de autoturisme (mii buc./2003) Televizoare (mil. buc. / 2001)
1. Germania – 5145 1. Turcia – 8,0
2. Franţa – 3220 2. Polonia – 7,7
3. Spania – 2399 3. Franţa – 4,2
4. Marea Britanie – 1657 4. Spania – 4,1
5. Italia – 1026 5. Ungaria – 3,2
6. Rusia – 1010 6. Germania – 1,5
7. Belgia – 792 7. Italia – 1,2
8. Cehia – 436 8. Cehia – 1,1
9. Polonia – 285 9. Rusia – 1,0
10. Portugalia – 166
.... România – 76 Cauciuc sintetic (mii tone/2000)
1. Rusia – 837,2
Frigidere (mil. buc. / 2000)
1. Italia – 6,9
3. Franţa – 669,2
2. Germania -2,7
4. Belgia – 327,0
3. Turcia – 2,4
5. Marea Britanie – 285,7
4. Spania – 2,1
6. Italia – 285,7
5. Rusia – 1,1
7. Olanda – 188,0
6. Ungaria – 0,9
8. Polonia – 102,0
7. Slovenia – 0,8
9. Spania – 92,0
Total producţie mondială - 71000
10. Cehia – 88,0
Fonta (mil. tone/2004 ..... România – 25,0
1. Rusia – 50,3
2. Ucraina – 31,0 Sodă calcinată (mii tone/2003)
3. Germania – 30,0 1. Rusia – 2400
4. Franţa – 13,2 2. Germania – 1400
5. Italia – 10,6 3. Franţa – 1000
6. Marea Britanie – 10,2 4. Italia – 1000
7. Belgia – 8,2 5. Marea Britanie – 1000
8. Polonia – 6,04 6. Polonia – 1000
9. Olanda – 6,03 7. Bulgaria – 800
10. Turcia – 5,8 8. Ucraina – 650
...... România – 4,5 9. Turcia – 600
10. România – 500
Aluminiu (mii tone/2003)
11. Spania – 500
1. Rusia – 3400,0
Total mondial – 37800
3. Norvegia – 1150,0
Îngrăşăminte azotoase (mii tone/2002)
4. Italia – 780,0
1. Rusia – 6011,4
5. Spania – 598,0
2. Ucraina – 2313,5
3. Polonia – 1176,7
7. Franţa – 430,0
4. Olanda – 1068,0
8. Olanda – 404,0
Nave comerciale (în construcţie mii t.r.b/201) 6. Franţa – 1000,0
1. Germania – 1077,0 7. Belgia-Luxemburg -830,0
2. Polonia – 542,0 8. România – 806,1
3. Italia – 533,0 9. Turcia – 634,4
4. Croaţia – 494,0 10. Belarus – 626,0
5. Danemarca – 417,0 Europa – 20995,7 (total mondial – 87206,0)
6. Finlanda – 393,0
7. Franţa – 330,0 Anvelope (mil. buc/2002)
8. Spania – 263,0 1. Germania – 69,0
9. România – 220,0 2. Franţa – 67,0
10. Norvegia – 160,3 3. Rusia – 35,8
4. Italia – 31,6
6. Polonia – 21,4
7. Turcia – 17,3
8. Cehia – 14,7
Amoniac (mii tone/2003) Hârtie (mii tone/2003)
1. Rusia – 9100 1. Germania – 19,3
2. Ucraina - 3900 2. Finlanda – 13,06
3. Germania – 2803 3. Suedia – 11,1
4. Polonia – 1906 4. Franţa – 9,9
5. Olanda – 1750 5. Italia – 9,4
6. România – 1180 6. Marea Britanie – 6,5
7. Franţa – 1153 7. Rusia – 6,4
8. Marea Britanie – 1044 8. Spania – 5,4
9. Belgia – 874 9. Austria – 4,6
10. Belarus – 765 10. Olanda – 3,3
Total mondial – 109000 11. Polonia – 2,5
.... România – 0,44
Fibre artificiale şi sintetice (mii tone/2001) Europa – 105,9 (total mondial – 328,1)
1. Rusia – 43,0
2. Italia – 16,0 Zahăr (mil. tone/2004)
3. Ucraina – 16,0 1. Franţa – 4,3
4. Belarus – 12,0 2. Germania – 4,1
5. Bulgaria – 12,0 3. Rusia – 2,1
6. Cehia – 7,6 4. Polonia – 2,0
7. Lituania – 5,5 5. Turcia – 1,8
8. Slovacia – 2,9 6. Ucraina – 1,6
Ciment hidraulic (mii tone/2003) 8. Italia – 1,1
1. Spania – 42000 9. Olanda – 1,1
2. Rusia – 41000
3. Italia – 38000 Vin (mil. tone/2004)
4. Turcia -33000 1. Franţa – 4,7
5. Germania – 30000 2. Spania – 4,6
6. Franţa – 20000 3. Italia – 4,4
7. Grecia – 16000 4. Germania – 1,0
8. Marea Britanie – 12000 5. Portugalia – 0,6
9. Polonia – 12000 6. România – 0,5
10. Portugalia – 10000 7. Grecia – 0,4
... România – 5700 8. Ungaria – 0,4
Total mondial – 1 950 000 9. Rusia – 0,4
10. Austria – 0,2
Lemn pentru industrializare (mil. m3/2004)
1. Rusia – 121,8 Ţigări (mld. buc/2003)
2. Elveţia – 61,4 1. Rusia – 380
3. Finlanda - 49,2 2. Germania – 211
4. Germania – 45,2 3. Turcia – 134
5. Franţa – 33,9 4. Marea Britanie – 130
6. Spania – 14,07 5. Olanda - 126
7. Austria – 13,72
8. Cehia – 13,53 Bere (mil. tone/2003)
9. România – 11,56 1. Germania – 10,0
10. Turcia – 10,73 2. Rusia – 7,2
Europa - 499,06 (total mondial - 1587,51) 3. Marea Britanie – 5,5
4. Polonia – 2,8
Cherestea (mil. m3/2004) 5. Spania – 2,5
1. Rusia – 20,15 6. Olanda – 2,2
2. Germania – 17,6 7. Cehia – 1,8
3. Suedia – 16,8 8. Ucraina – 1,6
4. Finlanda – 13,4 9. Franţa – 1,5
5. Austria – 10,5
6. Franţa – 9,6
7. Turcia – 5,6
8. România – 4,2
9. Cehia – 3,8
10. Spania – 3,6
Europa - 137,7 (total mondial - 402,0)
Turism internaţional (mil. turişti/2003) Statele de origine a investiţiilor directe în
1. Franţa – 75,0 străinătate (mld. $ /2002)
2. Spania – 51,8 1. Belgia-Luxemburg – 167,3
3. Italia – 39,6 2. Franţa – 62,5
4. Marea Britanie – 24,7 3. Marea Britanie – 39,7
5. Austria – 19,1 4. Olanda – 26,2
6. Germania – 18,4 5. Germania – 24,5
7. Ungaria – 15,7 6. Spania – 18,4
8. Grecia – 14,0 7. Italia – 17,1
9. Polonia – 13,7
8. Elveţia – 11,7
10. Turcia – 13,3
11. Portugalia – 11,6 State primitoare de investiţii directe (mld. $ /2002)
12. Olanda – 9,2 1. Belgia-Luxemburg – 143,9
13. Rusia – 8,0 2. Franţa – 51,5
14. Suedia – 7,6 3. Germania – 38,0
15. Croaţia – 7,4 4. Olanda – 39,1
16. Belgia – 6,7 5. Marea Britanie – 24,9
17. România – 6,6 6. Spania – 21,1
18. Elveţia – 6,5 7. Irlanda – 19,0
19. Irlanda – 6,4
20. Ucraina – 6,3 Porturi maritime (trafic-mil. tone/2003)
21. Cehia – 5,1 1. Rotterdam (Olanda) – 322,1
Turism internaţional (încasări mld. $ /2003) 2. Antwerpen/Anvers (Belgia) – 131,6
1. Spania – 41,8 3. Hamburg (Germania) – 98,3
2. Franţa – 37,0 4. Marseille (Franţa) – 92,3
3. Italia – 31,2 5. Amsterdam (Olanda) – 70,4
4. Germania – 23,0 6. Le Havre (Franţa) – 68,12
5. Marea Britanie – 22,7 7. Grimsby/Immingham (M.Brit.) – 52,23
6. Austria – 14,1 8. Genova (Italia) – 51,57
7. Turcia – 13,2 9. Londra (Marea Britanie) – 51,18
8. Grecia – 10,7 10. Tees and Hartlepool (M.Brit.) – 50,45
9. Elveţia – 9,3 Aeroporturi internaţ. (mil. pasageri/2003)
10. Olanda – 9,2 1. Londra / Heathrow – 63,5
Camere hotel (mii / 2001) 2. Frankfurt am Main / Rhein-Main – 48,3
1. Italia – 976 3. Paris / Charles de Gaulle – 48,1
2. Germania – 885 4. Amsterdam / Schiphol – 39,9
3. Spania – 677 5. Madrid / Barajas – 35,7
4. Franţa – 600 6. Londra / Gatwick – 30,01
5. Marea Britanie – 553 7. Roma / Fiumicino – 26,28
6. Grecia – 317 8. Munchen / Franz Josef Strauss – 24,19
7. Austria – 310 9. Barcelona – 22,75
8. Rusia – 182 10. Paris / Orly – 22,39
11. Manchester – 19,87
Comerţ exterior – importuri (mld. $ /2003) 12. Palma de Mallorca – 19,18
1. Germania – 583,0 13. Londra / Stansted – 18,72
2. Marea Britanie – 363,6 14. Copenhaga – 17,64
3. Franţa – 339,9 15. Milano – 17,63
4. Italia – 271,1
5. Olanda – 217,7 Autovehicule în circulaţie (mil. buc./2002)
6. Spania – 197,1 1. Germania – 44,6
7. Belgia – 173,0
2. Italia – 33,7
8. Elveţia – 102,2
9. Suedia – 83,2 3. Marea Britanie – 29,3
10. Austria – 81,5 4. Franţa – 29,1
5. Rusia – 21,1
Comerţ exterior – importuri (mld. $ /2003) 6. Spania – 18,3
1. Germania – 696,9 7. Polonia – 10,8
2. Franţa – 346,5 8. Olanda – 6,7
3. Marea Britanie – 304,5 9. Belgia – 4,7
4. Italia – 278,1 10. Suedia – 4,0
5. Olanda – 253,2 11. Austria – 3,9
6. Belgia – 182,9 12. Portugalia – 3,8
7. Spania – 159,4 13. Grecia – 3,6
8. Rusia – 134,4 14. România – 3,2
9. Suedia – 102,8
Principalele companii vest-europene după cifra de Principalele bănci europene (active+valută,
afaceri (mld. Euro/2002) mld./2002)
1. British Petroleum (Marea Brit.) – 181,6 1. UBS AG, Zürich – 852,190
2. Daimler-Chrysler (Germania) – 149,5 2. Allianz AG, München – 850,356
3. Royal Dutch (Olanda) – 113,2 3. Deutsche Bank, Frankfurt – 791,674
4. Totalfina Elf (Franţa) – 102,5 4. HSBC Holdings, Londra – 757,406
5. Volkswagen (Germania) – 86,9 5. ING Group NV, Amsterdam – 751,111
6. Siemens (Germania) – 84,0 6. BNP Paribas, Paris – 744,627
7. Nestlé (Elveţia) – 61,4 7. Bayerische Hypo- und Vereinsbanken AG,
8. Fiat (Italia) – 55,6 München – 704,626
9. Peugeot-Citroen (Franţa) – 54,4 8. Crédit Suisse Group, Zürich – 682,602
10. Unilever (Olanda) – 48,1 9. Royal Bank of Scotland Group, Edinburgh –
11. ENI (Italia) – 47,9 663,279
12. RWE (Germania) – 43,4 10. Barclays PLC, Londra – 648,807
13. EON (Germania) – 37,0
14. Thyssen-Krupp (Germania) – 36,6
15. Repsol (Spania) – 36,4
16. Renault (Franţa) – 36,3
17. Statoil (Olanda) – 33,5
18. Glaxo Smithkline (Marea Brit.) – 32,5
19. BASF (Germania) – 32,2
20. Philips (Olanda) – 31,8
21. Olivetti (Italia) – 31,4

22. Saint Gobain (Franţa) – 30,2
23. Nokia (Finlanda) – 30,0
24. ENEL (Italia) – 29,9
25. EADS (Franţa) – 29,9
Prezentarea Cap. II : UNIUNEA EUROPEANĂ
1. Introducere: Uniunea Europeană (UE) - organizaţie de cooperare economică, politică, socială, foarte extinsă
la nivel continental şi al prerogativelor - s-a constituit în timp îndelungat şi cu mari eforturi. La baza Uniunii
Europene, care reuneşte în prezent 27 ţări, a stat Comunitatea Economică Europeană înfiinţată în 1957 prin
semnarea Tratatului de la Roma de către Franţa, Germania, Italia şi Benelux.
2. Obiectivele cursului: Cunoaşterea istoricului Uniunii Europene, a ţărilor fondatoare şi a celor care au aderat
ulterior, a instituţiilor şi organismelor specializate ale UE.
3. Conceptele cheie: OECE (Organizaţia Europeană de Cooperare Economică), UEP (Uniunea Europeană a
Plăţilor), CECO (Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului), CEA (Comunitatea Europeană de
Apărare), CEE (Comunitatea Economică Europeană), Euratom (Comunitatea Europeană a Energiei Atomice),
Piaţa Comună, Planul Marshal, Planul Schuman, Comitetul Spaak, Conferinţa de la Messina, Tratatul de la
Roma, Tratatul de la Maastricht, „Europa Americană”, „Europa Europeană”, PAC (Politica Agricolă Comună),
Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri), Comisia Europeană, Curtea de
Justiţie a Comunităţii Europene, Curtea de conturi europeană.
4. Rezumat:
În anul 2007 s-au sărbătorit 50 ani de la semnarea Tratatului de la Roma (25 martie 1957), ce a constituit
certificatul de naştere al Comunităţii Economice Europene (CEE).
Transformarea acestei comunităţi economice iniţiale (CEE) - cu doar 6 membri fondatori - într-o organizaţie de
cooperare economică, politică, socială, foarte extinsă la nivel continental şi al prerogativelor - Uniunea Europeană (UE)
de azi (27 ţări) - s-a făcut în timp îndelungat şi cu mari eforturi.
La sfârşitul celui de-al II-lea război mondial Europa Apuseană apărea ca o miză între cele două puteri militare -
blocuri politice şi economice - Statele Unite şi Uniunea Sovietică. De aceea, ideea unei cooperări a statelor vest
europene, care scăpaseră de influenţa sovietică, se impunea ca o necesitate stringentă.
Această solidaritate europeană - apărută în inima unui continent devastat de război - este încurajată de Statele
Unite, care contribuie în mod direct la redresarea economică a Europei (elaborarea ERP - European Recovery Program -
„Planul Marshall” - 1947; înfiinţarea OECE - Organizaţia Europeană de Cooperare Economică - 1948 - din dorinţa
SUA ca ajutorul economic să fie distribuit în cadrul unei cooperări europene; direcţionarea masivă de mărfuri, dar şi de
metode de producţie şi management către Europa).
Într-un discurs susţinut în iunie 1947 la Harward, generalul american Marshall menţiona: „Nu este nici convenabil
nici eficient din partea noastră de a aplica unilateral un program destinat a repune Europa pe picioarele proprii, în
domeniul economic. Este afacerea europenilor. Din punctul meu de vedere, iniţiativa trebuie să vină din partea Europei.
Rolul ţării noastre trebuie să fie acela de a-i ajuta pe europeni – în măsura în care o vom putea face – să elaboreze un
asemenea program, iar apoi să-l aplice”.
Practic, începând cu 1945 Statele Unite iau Europa sub tutelă, protejând-o şi influenţând-o politic, militar şi
economic. În perioada 1948-1952, SUA acordă 13 miliarde de dolari ca ajutor economic ţărilor membre OECE (Franţa,
Germania, Italia, Marea Britanie, etc.)
Cu toate acestea, în timp ce se elaborează această „Europa Americană”, ideea unei „Europe Europene” renaşte din
ruinele ultimului război mondial.
Într-un discurs ţinut în septembrie 1946 la Zurich, Wiston Churchill – primul ministru al Marii Britanii - chema la
crearea “Statelor Unite ale Europei”.
În mai 1948, la Haga, în cadrul lucrărilor unui congres al democraţilor europeni – socialişti şi creştini, se reafirmă
dorinţa de reconceliere a popoarelor – naţiunilor europene - şi de elaborare a unor instituţii comune de cooperare
politică economică, militară.
La 3 iunie 1950 Franţa, Germania, Italia şi cele trei din Benelux – Olanda, Belgia, Luxemburg, semnează “Planul
Schuman” pentru crearea unei instituţii comune, de cooperare în domeniul carbonifer şi metalurgic. Denumirea provine
de la cel care a îmbrăţişat şi susţinut ideea (iniţiatorul ideii fiind Jean Monnet) în Consiliul de Miniştri Francez, în faţa
presei şi a partenerilor externi - ministrul de externe francez al acelor timpuri - Robert Schuman.
La 18 aprilie 1951, la Paris este parafat Tratatul de constituire a “Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului”
(CECO) - practic un embrion al Europei Unite. În august 1952, Jean Monnet se instalează la Luxemburg în calitate de
prim preşedinte al Înaltei Autorităţi a CECO.
Francezul Jean Monnet (1888-1979) a rămas în istorie drept unul din părinţii Europei unite.
A fost om de afaceri şi diplomat - având relaţii foarte bune în multe capitale europene şi mondiale – locuind şi
lucrând în Anglia, Rusia, Egipt, SUA, Canada; a fost, printre altele, subsecretar general în Societatea Naţiunilor, şef al
misiunii franceze la Washington (începând cu 1943), şef al Comisariatului General al Planului de Echipament şi de
Modernizare al Franţei (creat de către Charles de Gaulle în ianuarie 1946 - practic un minister al dezvoltării şi
reconstrucţiei economice). El este de altfel iniţiatorul CECO (1951), creatorul Comitetului de Acţiune pentru statele
Unite ale Europei (octombrie 1955), principalul proiectant al Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euroatom –
1955). Tot el elaborează planul de creare a unei armate europene comune (CEA) aprobat de toate ţările vest europene
invitate, dar respins tocmai de Franţa (1954). Marcat de eşecul CEA, Monnet nu mai candidează la un nou mandat de
preşedinte al Înaltei Autorităţi a CECO, mandatul sau expirând la 20 februarie 1955. Această renunţare nu îl împiedică
să lupte neobosit în continuare (până la sfârşitul vieţii - 16 martie 1979) pentru acea Europă integrată în care credea cu
tărie. Lui Monnet i s-a potrivit cel mai bine rolul de animator al iniţiativelor ce privesc edificarea Europei Unite.
Reuniunea CECO de la Messina – iunie 1955 – stabileşte, printre altele, continuarea construcţiei europene
începută prin crearea CECO, “prin dezvoltarea instituţiilor comune, crearea unei pieţe comune, armonizarea progresivă
a politicilor economice şi sociale”.
Ia naştere “Comitetul Spaak” (condus de ministrul de externe belgian – Paul-Henri Spaak – avocat, deputat, fost
prim ministru, viitor secretar general al NATO – figură marcantă a construcţiei europene) care este însărcinat cu
elaborarea documentelor necesare, găsirea soluţiilor politice, obţinerea sprijinului parlamentar-legislativ pentru
edificarea unei Europe unite.
Situaţia politică mondială era foarte confuză, uneori tensionată (criza canalului Suez – război între Egipt şi Marea
Britanie susţinută de Franţa; SUA face presiuni în favoarea Egiptului), alteori mai destinsă (Hrusciov denunţă
stalinismul, iar Guy Mollet - preşedintele Consiliului de Miniştrii a Franţei face o vizită la Moscova în mai 1956), dar
circumstanţele vor fi în favoarea europenilor.
Moscova nu ia în serios preocupările ţărilor vest europene, fiind preocupată de concurenţa directă cu SUA
(înarmarea nucleară, războiul din Coreea, etc.), de înăbuşirea revoltelor din ţările central şi est europene aflate sub
influenţa sa (“evenimentele din Ungaria” - noiembrie 1954 - tancurile sovietice intră în Budapesta); totuşi Rusia
rămâne intransigentă în ceea ce priveşte problema germană – fiind împotriva reunificării.
RFG-ul nu are altă cale decât să intre în Alianţa Nord Atlantică şi să lupte alături de foşti adversari (Franţa) pentru
edificarea unei noi Europe – puternică şi unită. În cadrul unei vizite la Paris – în noiembrie 1956 – cancelarul vest
german Konrad Adenauer declară: “Franţa şi Anglia nu vor fi niciodată puteri comparabile cu Statele Unite sau
Uniunea Sovietică. Cu atât mai puţin Germania. Nu le rămâne decât o singură modalitate de a juca un rol decisiv în
lume: să se unească pentru a forma Europa unită. Nu avem timp de pierdut: Europa va fi revanşa noastră.”
Brusc, edificarea unei Europe unite pare nu doar posibilă, ci şi necesară. Calea este deschisă pentru o “Europă
europeană” întemeiată pe axa franco-germană. Aceasta trebuia să coabiteze – colaboreze cu “Europa Americană”-
Alianţa Atlantică şi NATO.
Tratatul de la Roma semnat la 25 martie 1957 este pus în aplicare începând cu 1 ianuarie 1958. Tratatul este
ratificat destul de rapid în parlamentele ţărilor semnatare, uniunea vamală şi economică – Piaţa Comună – fiind
instituită efectiv la 1 ianuarie 1959.
Ţările semnatare ale tratatului de la Roma din 1957 - ţări fondatoare ale Uniunii Economice Europene
(Comunitatea Economică Europeană - CEE) sunt: Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg.
Deşi creată din considerente politice (temerea privind extinderea Uniunii Sovietice şi a comunismului spre vestul
continentului; contracararea influenţei economice tot mai mari a SUA în Europa) Comunitatea Europeană are forma
unei colaborări economice, a unei uniuni vamale şi mai puţin a unei uniuni politice. Cu alte cuvinte, deşi s-a dorit
crearea unei “Europe a popoarelor” care să facă faţă pericolelor sau influenţei sovietice şi americane, pentru început nu
s-a reuşit decât crearea unei “Europe a negustorilor”.
Între 1957-1970 exporturile „celor şase” cresc de 3,2 ori iar importurile de 3,4 ori (comparativ, Marea Britanie
înregistrează creşteri de 1,7 şi 2 iar SUA de 1,9 şi 2,4). Cum această intensificare a schimburilor rezultă mai ales din
comerţul intracomunitar, independenţa pieţelor creşte, pentru prima dată statele CEE arătând ca un tot unitar vis-a-vis
de lumea exterioară.
Unele dintre cele mai importante măsuri adoptate se refereau la politica agricolă comună (PAC). Se adoptă preţuri
unice în interiorul CEE şi se înfiinţează, pentru prima dată, un buget al CEE - 90% din acesta fiind absorbit de FEOGA
(Fondul European de Orientare şi de Garanţie Agricolă creat pentru implementarea politicilor agricole şi pentru
respectarea angajamentelor luate faţă de agricultorii din ţările membre).
Reuniunea din decembrie 1969 de la Haga reafirmă dorinţa de creare a unei „Uniuni Economice şi Monetare” şi
lărgirea comunităţii prin lansarea de negocieri cu alţi candidaţi.
În aprilie 1972 cele şase ţări fondatoare ale CEE creează „şarpele monetar” (diferenţa între cursul de schimb a
două monede naţionale nu poate depăşi 2,25%). De la acest principiu şi până la o monedă unică nu este decât un pas,
dar un pas greu de făcut în primul rând din raţiuni economice şi politice. (1 ianuarie 1999 – intrarea în vigoare a
monedei unice europene - euro).
La 1 ianuarie 1973 Regatul Unit, Irlanda şi Danemarca intră în CEE.
În 1974 reuniunea de la Paris hotărăşte înfiinţarea „Consiliului European” (reuneşte de 3 ori pe an şefii de state şi
de guverne într-un consiliu al comunităţii în numele unei cooperări politice atât de mult visate). În cadrul aceleiaşi
reuniuni se decide să ia naştere, începând cu 1979, adunarea parlamentară.
La 1 ianuarie 1981 Grecia aderă la CEE.
La 1 ianuarie 1986 Spania şi Portugalia devin membre cu drepturi depline ale Comunităţii Europene.
La 7 februarie 1992 este semnat tratatul de la Maastricht cu privire la formarea Uniunii Europene (UE).
La 1 ianuarie 1993 are loc intrarea în vigoare a Uniunii Europene.
La 1 ianuarie 1995 Austria, Finlanda şi Suedia intră în UE.
La 1 ianuarie 2002 este pusă în circulaţie moneda unică europeană – EURO.
1 ianuarie 2004 a reprezentat momentul celui mai mare val de aderare la UE incluzând: Polonia, Cehia, Slovacia,
Ungaria, Slovenia, Lituania, Estonia, Letonia, Cipru şi Malta.
La 1 ianuarie 2007 aderă la UE România şi Bulgaria.
În prezent, Uniunea Europeană - grupare politică, socială şi economică dezvoltată în Europa - reuneşte 27 de state.
Principalele instituţii ale Uniunii Europene sunt:
Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii UE, şi care este ales prin vot direct de către aceştia;
Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştrii), care reprezintă fiecare stat membru;
Comisia Europeană, care reprezintă interesele generale ale UE;
Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene, care se îngrijeşte de respectarea legilor europene;
Curtea de conturi europeană, care verifică finanţarea activităţilor UE.
Sediul Uniunii Europene este la Bruxelles, iar al Parlamentului European la Strasbourg (sediul oficial), Bruxelles
şi Luxemburg.
5. Lista de subiecte: Uniunea Europeană: istoric, ţări membre, instituţii.
A. Tratatul prin care instituie Comunitatea Economică Europeană (CEE):

a) a fost semnat în martie 1957 la Bruxelles
b) a fost semnat în iunie 1967 la Roma
c) a fost semnat în octombrie 1982 la Luxemburg
d) a fost semnat în martie 1957 la Roma
B. Tratatul de constituire a Uniunii Europene (UE) a fost semnat:
a) în februarie 1992 la Paris
b) în martie 1957 la Strasbourg
c) în februarie 1992 la Maastricht
d) în ianuarie 1999 la Roma
C. Începând cu 1 ianuarie 2007 Uniunea Europeană numără
a) 6
b) 27
c) 25
d) 12
D. Croaţia:
a) este membră UE din 1 ianuarie 1995
b) este membră UE din anul 2004
c) nu este membră UE
d) este membru fondator al UE
E. Alături de cele trei ţări ale Benelux, ţări fondatoare al Comunităţii Economice Europene sunt şi:
a) Marea Britanie, Franţa, Germania
b) Franţa, Austria, Germania,
c) Marea Britanie, Franţa, Italia
d) Germania, Franţa, Italia
F. Care este prima organizaţie de cooperare economică europeană ?
a) Comunitatea Europeană de Apărare (CEA)
b) Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Petrolului (CECO)
c) Comunitatea Economică Europeană (CEE)
d) Comunitatea de State Independente (CSI)
G. Primele alegeri prin sufragiu universal pentru Parlamentul European au loc în anul:
a) 1958
b) 1992
c) 1979
d) 1981
H. Cine a fost considerat unul dintre părinţii Europei Unite şi ales prim preşedinte al Înaltei Autorităţi a CECO ?
a) Robert Schuman
b) Konrad Adenauer
c) Jean Monnet
d) Paul Henri Spaak
7. Răspunsuri la testele grilă:

A – d) B – c) C – b) D – c) E – d) F – b) G – c) H – c)
8. Glosar: Robert Schuman, Jean Monnet, Guy Mollet, Christian Pineau, Maurice Faure, Felix Gaillard, Rene
Mayer, Paul Henri Spaak, Johan Willem Beyen, Joseph Bech, Alcide De Gasperi, Amintore Fanfani, Konrad
Adenauer, Kurt Kiesinger.
Locuri în
Anul Populaţie Suprafaţă
Stat Parlamentul
integrării (Mil.) (km²)
European
Austria 1995 8,1 83.858 18
Belgia 1958 10,4 30.510 24
Danemarca 1973 5,4 43.094 14
Finlanda 1995 5,2 337.030 14
Franţa 1958 59,6 547.030 78
Germania 1958/1990 82,4 357.021 99
Grecia 1981 11,0 131.940 24
Irlanda 1973 4,0 70.280 13
Italia 1958 57,3 301.320 78
Luxemburg 1958 0,4 2.586 6
Portugalia 1986 10,5 92.931 24
Ţările de Jos 1958 16,2 41.526 27
Regatul Unit 1973 59,3 244.820 78
Spania 1986 41,6 504.782 54
Suedia 1995 8,9 449.964 19
Total (UE-15) - 380,3 3.283.692 570
Cipru 2004 0,7 9.250 6
Estonia 2004 1,4 45.226 6
Letonia 2004 2,3 64.589 9
Lituania 2004 3,5 65.200 13
Malta 2004 0,4 316 5
Polonia 2004 38,2 312.685 54
Republica Cehă 2004 10,2 78.866 24
Slovacia 2004 5,4 48.845 14
Slovenia 2004 2,0 20.253 7
Ungaria 2004 10,1 93.030 24
Bulgaria 2007 7,7 111.001 18
România 2007 22,1 238.391 35
Total (UE-27) - 484,3 4.322.989 785
9. Capitolul următor: Caracterizare geografică complexă – Europa Nordică – diferenţieri regionale.
Prezentarea Cap. III : EUROPA NORDICĂ
1. Introducere: Europa Nordică reuneşte Peninsula Scandinavia, Podişul Finlandez, precum şi insulele aferente
acesteia (Svalbard, Jan Mayen). Datorită gravitaţiei naturale spre bazinul baltic, a legăturilor culturale şi
economice foarte strânse cu ţările scandinave, ataşăm regiunii şi litoralul estic al Mării Baltice – Letonia,
Lituania, Estonia (interes geopolitic deosebit de a ieşi de sub influenţa marelui vecin de la Est - Rusia);
Danemarca (extinsă în peninsula Iutlanda dar şi pe numeroase insule baltice) şi Islanda – (insulă de climă rece
dar influenţată de Curentul Golfului la fel ca şi Pen. Scandinavia).
2. Obiectivele cursului: Cunoaşterea principalelor caracteristici fizico-geografice, a trăsăturilor umane şi

economice ale Europei Nordice. Evidenţierea diferenţierilor regionale şi prezentarea subregiunilor
componente.
3. Conceptele cheie: Unităţi reprezentative – diferenţieri regionale: Norvegia de sud-est, Litoralul atlantic, Laponia,
Suedia centrală, Scania, Litoralul baltic al Finlandei, Podişul lacurilor, Islanda, Danemarca, Ţările baltice.
4. Rezumat:
Include peninsula Scandinavia şi podişul finlandez, aşa numită Fenoscandia, precum şi insulele aferente acesteia
- Svalbard, sau mai îndepărtate - Jan Mayen şi Islanda. Datorită legăturilor foarte strânse cu ţările nordice sunt incluse
acestei regiuni Danemarca extinsă în Peninsula Iutlanda dar şi pe numeroase insule din Marea Baltică precum şi
litoralul estic al Marii Baltice aparţinând Letoniei, Lituaniei şi Estoniei.
Regiunea se suprapune structurilor vechi paleozoice ale Scandinaviei (caledoniene) şi precambriene (Scutul
baltic). Morfologic, se detaşează două unităţi majore şi anume Munţii Scandinaviei şi Podişul Nordic, larg desfăşurat în
Suedia şi Finlanda. Repartiţia inegală a celor două forme majore de relief face ca Norvegia să fie o ţară muntoasă, iar
Finlanda şi Suedia de podiş. Câmpiile sunt slab reprezentate în zona litorală sudică şi cea estică, au un aspect vălurit
datorită valurilor de morene şi a depresiunilor de subsăpare.
In Islanda relieful este înalt (cota maximă atingând 2 119 m), compus din conuri şi cratere vulcanice.
Clima este factorul principal în evoluţia peisajului. Trăsăturile sale sunt direct influenţate de latitudinea ridicată,
subpolară. Totuşi, Curentul Golfului generează cea mai pregnantă anomalie climatică din Europa, determinând apariţia
unui climat blând şi umed până dincolo de Cercul Polar, în vestul Norvegiei. Culmea, orientată NE-SV, a Alpilor
Scandinaviei determină o bruscă continentalizare a climei, cu reducerea spre est a precipitaţiilor de la 1500-2 000 m la
300-400 m în podişul finlandez. Cresc de asemenea amplitudinile termice (peste 25°C) şi durata stratului de zăpadă (4-6
luni/an) cu implicaţii, şi restricţii, directe în agricultură.
Hidrografia. Se caracterizează prin prezenţa mărilor pe trei din cele patru faţade. Reţelele hidrografice sunt
scurte (cu excepţia Glommei ce depăşeşte 500 km), dense, bogate în debite în vestul Norvegiei şi cu potenţial
hidroenergetic mare. Mari rezerve de apă dulce sunt cantonate în lacurile suedeze Vanern (5 585 km2), Vattern (1 899
km2) şi Malaren (1 140 km2) sau în cele finlandeze: Saimaa (4 400 km2), Paijanne (1 090 km2) ori Inari (1 000 km2). În
Alpii Scandinaviei apa stocată în gheţari acoperă o suprafaţă de cca. 4 600 km2.
Vegetaţia. În nordul regiunii se dezvoltă tundra şi silvotundra, în centru, taigaua alcătuită din pin (55%), molid
(30%) mesteacăn (15%) etc. Partea sudică a Suediei este acoperită de păduri de foioase în amestec cu conifere.
Asociaţiile forestiere ocupa peste 60% din suprafaţa Finlandei şi 50% din cea a Suediei. Tundra ocupa întreaga Islanda.
Ea s-a instalat pe locul unei vechi păduri defrişate în timp istoric.
Fauna cuprinde specii adaptate climatului rece (ren, urs polar, vulpe polara, marmota) şi cu ecotopul suprapus
taigalei (elan, cerb, urs, zibelina, căprior, lemingi, alunar, mâncăcios, vulpe argintie, castor).
Solurile predominante sunt permafrostul în extremitatea nordică, solurile acide (spodosoluri: brune, brune acide) şi
argiluvisolurile (în sud); soluri gleice, turboase etc. Au fertilitate redusă, humus puţin, orizonturi slab dezvoltate.
Resursele: mari rezerve de fier (cu o concentraţie în metal de peste 60 %), în Suedia şi Finlanda, petrol şi gaze
naturale în Marea Nordului (Norvegia - mare producătoare europeană), cărbuni în Arhipelagul Spitzbergen, resurse
lemnoase importante, peisaj cu o atractivitate turistică ridicată etc. In Islanda, datorită activităţii vulcanice sunt
localizate acvifere minerale şi termale. Ele stau la originea numeroşilor geizeri - exploataţi turistic, energetic.
Populaţia regiunii are o densitatea redusă, (19,5 loc/km2) cu valori mai ridicate în statele baltice şi mult mai
reduse în Norvegia (14 loc/km2), Finlanda (15,3 loc/km2), şi Islanda (2,3 loc/km2). Concentrarea maximă se
înregistrează în zona sudică a Scandinaviei, estul litoralului baltic şi pe litoralul norvegian.
În partea nordică a peninsulei valorile densităţii abia ajung la 5 loc/km2 în vreme ce în sudul Suediei şi Norvegiei
ating 30-50 loc/km2. State mari ale regiunii au un număr redus de locuitori (4,5 milioane Norvegia, 9 milioane Suedia şi
5 milioane Finlanda) ceea ce conduce la un raport pozitiv dintre populaţie şi baza de resurse existentă.
Natalitatea este de cca. 12‰ iar mortalitatea 11‰, rezultând un spor natural uşor pozitiv. Îmbătrânirea populaţiei este
un fenomen în derulare cu repercusiuni sociale importante. Există o mare omogenitate etnică, excepţie făcând ţările
baltice, în special în Estonia şi Letonia, unde ruşii ajung la 28-29%). Predomina populaţia urbană (83% în sud, 70% în
nord, 60% în Finlanda) iar din punct de vedere al structurii profesionale populaţia ocupată în servicii (peste 60%). Un
procent de 6-12% lucrează în agricultură iar 20-30% în industrie.
Aşezările relevă prin densitatea, structura şi funcţiile lor influenţele factorilor naturali, dar şi ale celor social-
istorici. Restricţiile climatice şi popularea târzie se reflectă într-o densitate modestă a satelor şi oraşelor, în adaptarea lor
la un climat friguros, în creşterea dimensională lentă. Predomină oraşele mici şi mijlocii. Stocholm depăşeşte 1,5
milioane locuitori, Oslo - 750 000 loc., Helsinki - 800 000, Riga - 755 000, Vilnius -576 000, Tallin - 400 000,
Reykjavik – 100 000 etc.
Economia Europei Nordice se caracterizează printr-o dezvoltare superioară, specifică părţii vestice a continentului.
Un rol important în obţinerea acestui statut l-au avut raportul favorabil dintre populaţie şi resurse, evoluţia istorică a
statelor din regiune, strategiile de dezvoltare economică şi socială adecvate („modelul suedez" este recunoscut prin
eficienţa sa) etc.
Diferenţieri regionale:
Norvegia de sud-est:
- are condiţii naturale mai prielnice (relief jos, climat temperat oceanic, soluri mai fertile);
- densitate mai ridicată a populaţiei; sunt numeroase oraşele mici şi mijlocii; (Oslo - centrul polarizator);
- densitate mare de căi de transport;
- industrie complexă (metalurgică, navală, chimică) la Skien, Halden, Drammen, Pjukan.
- este principala zonă agricolă a ţării: culturi, creşterea animalelor;
- turism cultural şi recreativ.
Litoralul atlantic:
- centru polarizator regional este Trondheim.
- porturi importante (Bergen, Stavanger, Narvik-specializat în exportul minereului de Fier);
- siderurgie (la Mo-i-Rana).
- centre ale rafinării petrolului şi petrochimiei,
- în zona Trondheim culturi de orz, ovăz, cartofi la cea mai ridicată latitudine din lume;
- pescuit intens cu numeroase porturi şi întreprinderi de profil;
- turism recreativ (cunoscut este „Circuitul fiordurilor").
Laponia (Norrland):
- reuneşte teritoriile nordice ale tuturor celor trei state, Norvegia, Suedia şi Finlanda;
- densitate mai redusă a populaţiei de laponi dar cu un spor natural pozitiv;
- aşezări de tip iglu (bordeie semiîngropate în pământ şi acoperite cu turbă);
- oraşe mici (Kiruna, Gallivare, Lulea, Narvik, Tromso, Inari, Tana, Kemi, Rovaniemi;
- creşterea extensivă a renilor;
- economie forestieră şi minerit (exploatări de fier la Kiruna, Gallivare - siderurgie la Lulea);
- turism recreativ, sporturi de iarna;
- hidroenergie.
Suedia centrală:
- se extinde asupra depresiunii cu acelaşi nume, a Podişului Smaland la sud şi a părţii sudice şi centrale a Podişului
Norrland;
- densitate mai mare a populaţiei (60% din populaţia Suediei),
- mari oraşe (Stockholm, Goteborg, Norrkoping, Orebro, Uppsala).
- arealul industrializat Bergslagen cu siderurgie şi industrie constructoare de maşini;
- agricultura intensivă (culturi, creşterea bovinelor şi ovinelor).
- turism cultural şi recreativ.
Scania (Suedia sudică):
- densitate mare a populaţiei (peste 150 loc/km2);
- Malmo - centru polarizator;
- regiune agricolă (culturi, creşterea porcinelor);
- industrie complexă (construcţii de maşini, textilă, alimentară, chimică);
Danemarca:
- economie mixtă, agricultură intensivă (creşterea animalelor, plante furajere, legume, orz, secară), pescuit, industrie
prelucrătoare şi navală.
- turism cultural şi de tranzit spre/dinspre Scandinavia.
- centre polarizatoare: Copenhaga, Arhus, Aalborg, Odense.
Litoralul baltic al Finlandei:
- concentraţie majoră a populaţiei,
- oraşe numeroase (Helsinki, Turku, Pori, Vaasa, Tampere, Lahti, etc.)
- industrie diversificată (siderurgie, construcţii de maşini, uşoară);
- căi de transport rutiere, fluviatile, maritime, feroviare;
- agricultură intensivă: orz, ovăz, cartofi; creşterea bovinelor şi porcinelor;
- centre comerciale, industriale, culturale, turistice.
Podişul lacurilor:
- aplatizat de eroziunea glaciară;
- depresiunile de excavaţie şi intermorenice adăpostesc un mare număr de lacuri (peste 55000);
- intens împădurit (80%), ceea ce face ca industria lemnului să fie foarte dezvoltată;
- densitatea populaţiei de 10-15 loc/km2;
- oraşe mici (Mikkeli, Kuopio, Kajaani).
Islanda:
- este o regiune suprapusă unei entităţi politico-administrative (ţara - insula cu acelaşi nume); cea mai izolată regiune
europeană; cea mai redusă densitate a populaţiei din Europa;
- are relief muntos, vulcanic (cca. 30 vulcani activi), afectat de gheţari; climatul este influenţat de Golfstream; râuri
sunt scurte, exista lacuri glaciare, vulcanice, mari acvifere hidrotermale;
- economie este bazată pe pescuit şi prelucrarea peştelui; s-au dezvoltat in ultima perioada noi ramuri - industria
aluminiului, petrochimia;
- agricultura este reprezentată de creşterea extensivă a animalelor.
- transporturi maritime şi rutiere sunt bine dezvoltate; lipsesc transporturile feroviare; punct de escală pentru
transporturile aeriene transoceanice;
- balanţă comercială este deficitară (importă produse alimentare, bunuri de larg consum, maşini şi utilaje şi exportă
peşte şi produse din peşte).
Ţările baltice:
- relief jos, mlăştinos;
- climat de tranziţie, umed, răcoros;
- resurse naturale puţine;
- economie restructurată, industrial-agrară;
- oraşe mici şi mijlocii polarizate de metropole (Riga, Tallin, Vilnius);
- pescuit, industrie prelucrătoare, constructoare de maşini;
- turism cultural;
- comerţ cu CSI şi UE.
5. Lista de subiecte: Europa Nordică: geologie, relief, caractere biopedoclimatice, hidrografie; populaţie,
aşezări, economie; diferenţieri regionale.

A. Din punct de vedere geologic Europa Nordică este caracterizată prin:
a) structuri vechi precambriene şi caledoniene
b) structuri hercinice
c) unităţi structurale noi, alpine
B. Din punct de vedere demografic Europa Nordică se caracterizează prin:

a) Densitate ridicată
b) Număr mare de locuitori
c) Densitate redusă
d) Populaţie predominant rurală
C. Important centru de extracţie a minereului de fier Kiruna se află în:
a) Nordul Suediei
b) Sudul Suediei
c) Estul Norvegiei
d) Lituania
D. Centrul polarizant al regiunii Scania (Suedia de Sud) este:
a) Bergen
b) Uppsala
c) Oslo
d) Malmo
E. Centrul polarizant al regiunii litorale atlantice este:
a) Oslo
b) Trondheim
c) Goteborg
d) Larvik
F. Lillehammer – este o importantă destinaţie turistică:
a) în nordul Norvegiei
b) în estul Suediei
c) în sudul Norvegiei

A – a) B – c) C – a) D – d) E – b) F – c)
8. Glosar:
Oslo, Trondheim, Bergen, Stavanger, Stockholm, Goteborg, Norrkoping, Orebro, Uppsala, Malmo,
Copenhaga, Odense, Arhus, Alborg, Narvik, Tromso, Kiruna, Gallivare, Lulea, Inari, Kemi, Rovaniemi,
Helsinki, Turku, Pori, Vaasa, Tampere, Lahti, Kotka, Mikkeli, Kuopio, Kajaani, Reykjavik, Tallin, Liepaia,
Riga, Vilnius, Klapeida.
9. Capitolul următor: Caracterizare geografică complexă – Europa Vestică – diferenţieri regionale.

Prezentarea Cap. IV : EUROPA VESTICĂ
1. Introducere: În cadrul Europe Vestice se pot diferenţia două subregiuni distincte: Europa Vestică
continentală, Europa Vestică insulară. Europa Vestică insulară se evidenţiază printr-o accentuată fragmentare
teritorială, celor două insule majore Anglia şi Irlanda, adăugându-li-se alte aproximativ 1000 de insule mici,
grupate în arhipelaguri. În insulele britanice domină munţii şi podişurile joase, intens erodate şi peneplenizate.
Un element de mare uniformitate în reprezintă răspândirea generalizată a clime oceanice umede. Regiunea este
puternic urbanizată iar economia este dinamică şi diversificată. Europa Vestică continentală reprezintă una
dintre regiunile geografice tipice ale Uniunii Europene, având o clară individualizare geografică. Limitele sale
urmează elemente ale cadrului natural de maximă relevanţă peisagistică şi anume: la est - culoarele tectonice
ale Rhinului şi Rhonului, la sud - Marea Mediterană şi versantul nordic al Pirineilor, spre vest Oceanul Atlantic
iar spre nord - Marea Nordului. Relieful cu altitudini relativ scăzute a favorizat umanizarea intensă iar
diversitatea formelor sale a fost o premisa a polivalenţei formelor de exploatare economică.

economice ale Europei Vestice. Evidenţierea diferenţierilor regionale şi prezentarea subregiunilor componente.
3. Conceptele cheie: Unităţi reprezentative – diferenţieri regionale: Scoţia, Anglia Centrală, Anglia de Sud, Irlanda,
Ţările de Jos, Poşul Ardeni, Bazinul Parizian, Podişul Armorocan, Alsacia, Masivul Central Francez, Bazinul
Acvitaniei, Litoralul mediteranean.
4. Rezumat:
EUROPA VESTICĂ INSULARĂ
Principala trăsătură a regiunii este marea fragmentare teritorială, insulelor majore Anglia şi Irlanda adăugându-li-
se alte 1 000 insule grupate în mici arhipelaguri precum: Shetland, Orkney, Hebride, Man, Feroe, etc.
În insulele britanice domină munţii şi podişurile joase, intens erodate şi peneplenizate. Fragmentarea tectonică este
excesivă în Anglia de sud-est.
Pe depozitele sedimentare mezozoice şi neogene apare un relief de cueste, platforme structurale şi câmpii vălurite.
O notă comună întregii regiuni o conferă modelarea glaciară intensă, acţiunea calotelor lăsând drept mărturie
blocurile eratice, cuvetele de subsăpare, valurile de morene, văile cu profil transversal sub forma de U, devenite ulterior,
prin inundarea de către apa oceanului, fiorduri.
Localizarea insulelor în Oceanul Atlantic, în fâşia de influenţă a Curentului Golfului, determină o răspândire
generalizată a climei oceanice umede. Amplitudinile termice anuale sunt reduse, temperaturi negative înregistrându-se
iarna în Scoţia şi Irlanda.
Râurile sunt scurte, dense, bogate în debite, cu oscilaţii de nivel nesemnificative - Shannon din Irlanda (350 km),
Severn (335 km), Tamisa (333 km), Ouse, Trent, Tess,Tweed.
În căldările glaciare, între morene şi în depresiuni tectonice apar lacuri: Loch Ness, Loch Oih, Loch Neagh ( 400
km2 - în Irlanda).
Vegetaţia caracteristică în Arhipelagul Britanic este cea de păduri (pini, mesteceni - în nord, stejar - în sud) şi
landa (iarba neagră, afin). În câmpiile umede apar turbăriile. Fauna este săracă separarea insulelor de continent având
loc înainte de diversificarea speciilor din postglaciar. Sunt prezente vulpea, căprioara, viezurele, iepurele.
Solurile aparţin predominant podzolurilor şi solurilor brune, solurilor gleice, lacoviştilor şi solurile turboase.
Resursele sunt reprezentate îndeosebi prin cărbuni cu bazine localizate în Munţii Penini, Ţara Galilor. Exista mari
zăcăminte de turba în Irlanda.
Importante cantităţi de petrol şi gaze naturale sunt extrase în Marea Nordului. Se exploatează minereu de fier cu
30% concentraţie – producţii reduse.
Terenuri agricole sunt extinse ca suprafaţă dar au un indice de utilizare restricţionat de climatul umed şi răcoros.
Ca urmare a defrişărilor din secolele trecute, pădurile ocupă suprafeţe limitate (abia 4% în Anglia).
Populaţia Europei insulare este de aproximativ 65 milioane locuitori, iar densitate medie de peste 150
locuitori/km2. Valori ridicate sunt in Anglia (230 loc/km2), mult mai scăzute in Irlanda (55 loc/km2).
În Marea Britanie structura etnică, multă vreme compactă, este influenţată de amestecul cu imigranţii proveniţi din
fostele sale colonii.
Regiunea este puternic urbanizată, veritabile sisteme urbane fiind edificate începând din feudalism pe locul unor
vechi castre romane (Londra, York).
Un salt major în dezvoltarea oraşelor apare odată cu revoluţia industrială când exodul rural se amplifică paralel cu
creşterea populaţiei urbane pe seama sporului natural propriu specific perioadei exploziei demografice.
În Irlanda predomina oraşele mici situate îndeosebi pe litoral (vechi porturi pescăreşti).
Aglomerări urbane importante sunt: Londra - 10 milioane locuitori, Leeds - Bradford, Birmingham, Liverpool,
Manchester, Shefield. Ele alcătuiesc un megalopolis cu peste 35 milioane de oameni.
Baza economiei rămâne industria fiind dezvoltate toate ramurile: energetică (termo, hidro, nucleara, geotermică –
in Islanda), metalurgică feroasă şi neferoasă - Sheffield, Port Talbot, Birmingham, construcţii de maşini - Londra,
Manchester, Nottingham, Liverpool, Coventry (nave, avioane, automobile, electronică, optică, maşini unelte), chimică
(petrochimică, clorosodică, acid sulfuric), textilă (cu prelucrarea lânii în est - Leeds, Bradford şi a bumbacului în vest -
Liverpool, Manchester), alimentară (prelucrarea peştelui, carne, lactate).
Agricultura deţine o pondere redusă în PIB datorită: condiţiilor climatice şi de sol restrictive, importului de
produse alimentare ieftine din fostele colonii, populaţiei agricole reduse (2% în Marea Britanie).
Domină net creşterea animalelor (70% în Marea Britanie, 75% în Irlanda. Se cresc în principal ovine şi bovine.
Cultura plantelor este mai extinsă în sudul Angliei unde se cultivă grâu, orz, ovăz, cartof, sfeclă de zahăr.
Turismul exploatează obiectivele antropice din marile oraşe (Londra, Glasgow, Edinburgh, Manchester, Liverpool,
Cardiff) şi elemente ale peisajului (munţi, lacuri, fiorduri, ape termale). Climatul oceanic cu insolaţie redusă nu
favorizează însă turismul estival şi, cu excepţia Scoţiei, nici turismul hivernal, durata zăpezii fiind limitată.
Transporturile sunt asigurate de o reţea densă de autostrăzi, căi ferate, aeroporturi. Este foarte dezvoltat
transportul maritim, britanicii având mari tradiţii în domeniu. Principalele porturi sunt: Londra, Liverpool, Portsmouth,
Southampton, Cardiff, Dublin, etc.
Comerţul îşi are rădăcinile în schimbul de mărfuri dintre metropola şi colonii. Se caracterizează printr-un import
masiv de minereuri, fructe, cereale, carne şi pe exportul de tehnologie, produse industriale, conserve de peşte. Ca
parteneri apropiaţi se înscriu ţările din UE, ţările din Commonwealth, SUA, etc.
Scoţia :
- predomină peisajul muntos, cu morfologie glaciară tipică;
- vegetaţie specifică este cea de turbării, lande şi foioase de talie mică, adaptată vânturilor puternice;
- densitate redusă a populaţiei; oraşele sunt mici; întreaga regiune este polarizată de metropolele Edinburgh şi
Glasgow.
Anglia Centrală prezintă :
- un peisaj variat morfologic, cu o catenă muntoasă centrală (Munţii Penini), podişuri şi câmpii periferice;
- oraşe mari şi mijlocii numeroase, cu tendinţă de formare a unui megalopolis (Manchester, Liverpool, Leeds,
Nottingham, etc).
Anglia de Sud se evidenţiază prin :
- peisaj colinar şi de câmpie în est şi centru, munţi joşi în vest; hidrografie densă, ape minerale şi termale (Bath);
- vegetaţia naturală este înlocuită practic de terenurile agricole - cultura plantelor; este dezvoltată şi creşterea
animalelor;
- densitate mare a populaţiei, mai ales în aria metropolitana londoneză; Londra se detaşează ca centru industrial,
comercial, cultural şi turistic.
Irlanda:
- este caracterizata printr-un relief domol - munţi joşi (1041 m altitudine maximă), podiş aplatizat şi câmpie cu
mlaştini şi turbării .
- oraşe sunt mici şi mijlocii, cele mai importante fiind Dublin (cca. 500 000 locuitori) şi Belfast (cca. 300 000
locuitori); densitatea populaţiei este redusa (55 loc/km2).
- agricultura se bazează pe creşterea animalelor (ovine şi bovine) cu mare excedent de produse la export.
- se evidenţiază industria textilă şi alimentară, constructoare de maşini, informatică; turismul este bine dezvoltat
(peste 6 milioane vizitatori anual).
- are o balanţă comercială excedentară.
EUROPA VESTICĂ CONTINENTALĂ

Reprezintă una dintre regiunile geografice tipice ale Uniunii Europene, având cea mai pregnantă individualitate
geografică.
Limitele sale urmează elemente ale cadrului natural de maximă relevanţă peisagistică şi anume: la est - culoarele
tectonice ale Rhinului şi Rhonului, la sud - Marea Mediterană şi versantul nordic al Pirineilor, spre vest Oceanul
Atlantic iar spre nord - Marea Nordului.
Morfologic, arhitectura peisajului este grefată pe structuri litologice: masive hercinice vechi şi câmpii recente.
Masivul Central Francez (altitudinea medie aprox. 700 m) este unitatea morfologica de referinţă a regiunii atât
prin suprafaţa extinsă cât şi prin structura mozaicată: formaţiuni cristaline, vulcanice şi sedimentare. Relieful carstic
apare în sud şi sud-vest – Podisul Causses, prezentând forme specifice - doline, lapiezuri, chei. Partea nord-vestica a
podişului are aspect de podiş – Limousin. Marginea estică şi sud-estică este abruptă şi faliată: culmile – Munţii
Lyonnais, Munţii Ceveni (1754 m). Formele construite de vulcanismul pliocen şi cuaternar – Puy de Sancy (1886 m),
Cantal (1859 m) - în Masivul Central Francez, reprezintă părţile cele mai înalte ale întregului lanţ hercinic european (cu
excepţia Munţilor Ural aflaţi la extremitatea estica a continentului).
O altă unitate reprezentativă este Bazinul Parizian, o vastă depresiune tectonică colmatată (argilele, pietrişurile,
nisipurile sunt frecvente în partea centrală a unităţii). Periferic, în zonele calcaroase apar cueste.
La poalele Pirineilor, lanţ muntos ce separă Europa Vestică de Peninsula Iberică, se află Bazinul Acvitaniei,
constituit din roci mezozoice în nord şi terţiare în sud (suprapus vechiului canal dintre Atlantic şi Mediterană, cu
celebrul afloriment de la Villefranche). În rocile mezozoice (calcare, gresii) sunt sculptate peşteri, chei, cueste şi
depresiuni. Apar, de asemenea, largi piemonturi iar în sud-vest se extinde Câmpia Landelor, mlăştinoasă şi cu
numeroase dune de nisip.
Partea nord vestică a regiunii se suprapune Podişului Armorican, format din trei compartimente: Breton (Monts
d'Arres - 384 m), Normand (cu: Dealurile Avaloir - 417 m; Colinele Normandiei - 385 m; Colinele Perche – 309 m ) şi
Colinele Gatine (285 m - altitudine maximă).
În nord-vest se dezvoltă Podişul Ardeni (694 m) alcătuit din structuri hercinice, uşor ondulate, cu depozite
carbonifere importante şi un carst semnificativ (Han sur Lesse).
Partea nordică coincide cu prelungirea spre vest a Câmpiei Germano-Polone cu o serie de forme mai ridicate
Podişul Brabant, Podisul Limburg.
Câmpia Olandei este în general submersă, terenurile răpite marii prin lucrări hidrotehnice unice în lume
(polderele) fiind cele mai extinse din Europa.
Clima Europei vestică este temperat oceanică. Acest climat - umed, ceţos, cu amplitudini termice sezoniere
reduse - este influenţat de imediata vecinătate a Oceanului Atlantic, direcţia principală, cvasipermanentă a vânturilor
fiind dinspre vest.
Extremitatea sud-estică prezintă o climă mediteraneană (sudul Masivului Central şi estul Bazinului Acvitaniei).
În Masivul Central altitudinea determină o evidentă etajare climatică (inclusiv zăpadă - iarna).
Hidrografia asigură resurse de apa suficiente regiunii, fiind tributară Oceanului Atlantic (Garonne, Dordogne,
Sena, Loire), Mării Mediterane (Rhon) şi Marii Nordului (Rhin).
Reţeaua hidrografică este densă datorită climatului umed (excepţie face colţul sud - estic, mai arid), alimentarea
dominantă este pluvială (excepţie fluviile Rhin şi Rhon în sectoarele superioare, alpine). Oscilaţiile de debite sunt
reduse.
Vegetaţia naturală este compusă, predominant, din păduri de foioase, încadrate domeniului fagului. La altitudini
de peste 1 000 m în Pirinei, Masivul Central sau Pădurea Neagră se dezvoltă pădurile de conifere temperate. În zonele
joase ale Belgiei şi Olandei precum şi în sud-vestul Franţei apare vegetaţia de landă alcătuită din iarbă neagră. Partea
sudică relevă o vegetaţie mediteraneană tipică.
Solurile larg răspândite sunt: lateritice în sud-est sub climatul şi vegetaţia mediteraneană, molisolurile în Bazinul
Acvitaniei, argiluvisoluri în Bazinul Parisului, podişurile Ardeni şi Armorican, nisipoase, gleice şi lacoviştile în
Câmpia Belgiei şi Olandei.
Resursele naturale sunt relativ variate dar departe de a satisface cantitativ şi calitativ cererea unei industrii
deosebit de dezvoltate. Combustibili clasici, sub forma gazelor naturale, deţine, în primul rând Olanda, în zăcămintele
din Marea Nordului. Petrolul se exploatează în aceeaşi zonă a Marii Nordului dar şi în bazinul Acvitaniei sau Bazinul
Parizian. Cărbuni superiori se extrag în Podişul Ardeni la Charleroi, Namur. Costurile ridicate şi avantajul comparativ
oferit de importuri a dus la închiderea multor exploatări. Minereul de fier, cu un conţinut redus în metal (20-30 %) se
exploatează în Lorena, iar bauxita în sudul Franţei, la Baux sau Brignoles. Franţa mai poseda resurse de sare, potasiu,
sulf, uraniu.
Populaţia. Deşi cu o suprafaţă relativ restrânsă (circa 620.000 km2), regiunea vestică are o populaţie numeroasă
(peste 85 mil. locuitori). Rezultă o densitate a populaţiei cu mult superioară mediei continentale (peste 130 loc/km2).
Belgia şi Olanda au densităţi foarte mari ale populaţiei (peste 335 loc/km2, respectiv 385 loc/km2) ceea ce le situează pe
primele locuri în Europa. Densităţi mari întâlnim în Bazinul Parizian, în aglomeraţia Rotterdam - Amsterdam, centrul
Belgiei.
Regiunea are un peisaj rural vizibil transformat. Aşezările rurale au fie un aspect concentrat, de tip urban, dotate
cu toate elementele de infrastructură, fie risipit - ferme - în Masivul Central sau Ardeni.
În sud şi centru întâlnim oraşe antice (Nimes, Beziers, Valence) în nord ele sunt mai tinere, medievale. Oraşe-
cetăţi (Paris, Lyon, Anvers, Brugge), oraşe-târguri medievale (Strasbourg, Liege, Amsterdam), oraşe mai recente
dezvoltate în perioada revoluţiei industriale (Rotterdam, Haga, Nantes, Lille).
Metropole de referinţă sunt: Paris, Bruxelles, Amsterdam. Între centrele polarizatoare majore menţionăm:
Strasbourg, Lyon, Nantes, St. Etienne, Bordeaux, Toulouse.
Oraşele porturi - la Atlantic, Marea Nordului şi Mediterană se înscriu prin funcţiile şi potenţialul lor economic
între centrele urbane de referinţă mondială: Rotterdam, Nantes, Bordeaux, Marsilia, Toulon. Importanţă mare au şi
oraşele turistice localizate în zona montană periferică (Grenoble, Lourdes, Aix-les-Thermes, Vichy) şi pe litoralul
mediteranean (Cannes, Nice, Monte Carlo, St. Tropez).
Economia Europei Vestice a fost influenţată în dezvoltarea sa de următorii factori favorabili: revoluţia industrială
timpurie; deţinerea unor imperii coloniale; largă faţadă maritimă; nucleu iniţial al UE.
Agricultura, ca ramură economică de mare tradiţie, este definită ca modernă, variată, intensivă, specializată.
Franţa ocupă locul I în Europa în producţia agricolă (31 % teren arabil, 24% păşuni şi fâneţe, 3% vii şi livezi). Culturi
intense acoperă suprafeţele din Bazinul Parisului, Alsacia, Lorena. Între culturi se impun cele de grâu, porumb, sfecla
de zahăr, orez (delta Rhonului), legumicultura (văile Senei, Loirei, Garonnei). Viticultura se practica în sud şi est
(Lanquedoc, Camarque, Champagne, Alsacia). Pomicultura se extinde în vest şi nord (Normandia, Bretagne, Lorena)
dar şi în zona mediteraneană unde se cultivă plante de climă caldă producători de citrice.
Creşterea animalelor bazată pe specii selecţionate (Blonda de Acvitania, Holstein - la bovine) şi tehnologii
moderne se practica în nord, centru şi vest. Porcinele se grefează zonelor cerealiere iar ovinele suprafeţelor cu păşuni
din Masivul Central, Pirinei, Alpi. În Olanda şi Belgia, 70% din producţia agricolă este de origine animalieră. Culturile
reflectă adaptarea la climatul oceanic mai răcoros: grâu, secară, orz, ovăz, sfeclă de zahăr, in, legume, floricultura.
Industria este modernă, diversificată, competitivă.

Cea energetică este bazată în Franţa pe hidrocentrale, centrale nucleare (peste 75 % din necesar - Marcoule,
Chinon), utilizarea forţei mareelor (Rance), solare (Odeillo).
În Olanda primează termoenergia obţinută din cărbunii bazinului Limburg şi gaze naturale, iar in Belgia energia
rezultată din valorificarea cărbunilor din Podişul Ardei şi cea nucleară (peste 65 %). Metalurgia feroasă - Franţa
(Thionville, Valenciennes, Fos), Belgia (Charleroi, Liege), Olanda (în porturi) - valorifică minereul de fier din Lorena şi
din import.
Metalele neferoase (aluminiu, cupru, zinc) se obţin în Franţa (lângă sursele de hidroenergie Lannemezan-Pirinei;
Ugine-Alpi), în Belgia şi Olanda în porturi (Anvers, Rotterdam).
Industria constructoare de maşini produce: nave (Rotterdam, Amsterdam, Anvers, Bordeaux, Marseille, Toulon),
avioane (Toulouse - Airbus), autovehicule (Rouen, Rennes, Caen, Lyon), material rulant, electronică (Eindhoven).
Industria chimică bazată îndeosebi pe materie primă importată este dezvoltate în principalele porturi - Marseille,
Toulon, Nantes, Anvers, Rotterdam dar şi la Toulouse, Lyon sau Paris (petrochimie, acid sulfuric, cauciuc sintetic,
îngrăşăminte, farmaceutică).
Industria textilă s-a specializat în prelucrarea bumbacului din import, dar şi a lânii sau inului. Centre recunoscute
sunt Anvers - Belgia, Breda - Olanda, Roubaix, Lille - Franţa .
Industria alimentară este foarte bine dezvoltată, multe dintre produsele obţinute fiind renumite în toată lumea
(vinuri, brânzeturi – Franţa; cacao – Olanda ).
Căile de transport au o densitate şi diversitate mare.
Transporturile rutiere dispun de o reţea modernă de autostrăzi (culoarul Rhinului, Rhonului – axa de comunicare
nord - sud ). Tunelul pe sub Canalul Mânecii uneşte Europa vestică continentală cu cea insulară (Arhipelagul britanic).
Căile ferate se impun prin modernizarea lor (trenuri de mare viteză).
Numeroase fluvii sunt folosite pentru transporturi (Rhin, Schelde, Meuse, Loire, Sena), iar pe litoral s-au dezvoltat
mari porturi (Anvers, Gent, Rotterdam, Amsterdam, Le Havre, Nantes, Marseille).
Turismul este o ramură în plină expansiune pe plan mondial.
Franţa primeşte aproape 50 mil. turişti anual, fiind dezvoltate toate tipurile de turism - recreativ, curativ, cultural.
Principalele oraşe hoteliere sunt Paris, Lyon, Lourdes, iar ca regiuni de destinaţie: Alpii, Pirinei, litoralul
mediteranean şi atlantic, Paris, Strasbourg, Valea Loirei, Masivul Central.
În Belgia şi Olanda tipul de turism major este cel cultural.
Comerţul reflectă interacţiunile de ordin economic, dar şi politic sau social ale regiunii studiate cu alte regiuni ale
lumii. Se importă: combustibili, minereuri, textile, celuloză, maşini şi utilaje. Se exportă: maşini şi utilaje, electronice,
automobile, avioane, maşini agricole, produse agricole, produse ale industriei chimice etc. Principalii parteneri sunt
statele Uniunii Europene, Rusia, China, America Latină, SUA, statele arabe exportatoare de petrol etc.
Ţările de Jos au un peisaj monoton, determinat de relieful jos, de câmpie şi podişuri scunde (Câmpia Belgiei şi
Olandei, Podişul Brabant, Podişul Limburg). Oraşe numeroase organizate în reţele polarizate: Amsterdam, Rotterdam,
Anvers, Bruxelles, Liege.
Podişul Ardeni reuneşte teritorii ale Belgiei de sud şi Franţei de nord sub forma unui platou extins de până la 600
m altitudine, cu un climat oceanic umed şi o hidrografie densă, tributară Meusei şi Scheldei. Principale sunt oraşe sunt:
Charleroi, Namur, Arras şi Lille.
Bazinul Parizian se suprapune morfologic unei vaste depresiuni delimitată la vest de Masivul Armorican iar la est
de Munţii Vosgi. Populaţia este numeroasa, iar densitatea ridicata. Reţeaua urbană este polarizată de Paris ( peste 10
milioane locuitori împreună cu suburbiile).
Podişul Armorican include provinciile Normandia şi Bretagne din vestul Franţei. Regiunea are un rural tradiţional,
oraşe mici şi mijlocii localizate periferic - unde este amplasat şi principalul centru polarizator - Nantes.
Alsacia coincide cu provincia istorică omonimă, situată în estul Franţei. Relieful sau este diversificat - Munţii
Vosgi, Câmpia Alsaciei, Valea Rhinului (graben tectonic). Versanţii sunt acoperiţi cu dense şi extinse păduri de foioase
etajate iar culoarele văilor cu viţă de vie, pomi fructiferi şi fâneţe. Oraşele au funcţii mixte - Strasbourg, Mulhouse,
Colmar.
Masivul Central Francez dispune de resurse minerale diverse - uraniu, sulf, potasiu, ape termale şi minerale.
Centrul de polarizare regională este oraşului Clermont Ferrand. Regiunea are un potenţial turistic ridicat - recreativ
(Cheile Tarnului, conurile şi craterele vulcanice din partea centrală a masivului) şi curativ (apele minerale şi termale de
la Vichy, Lamalou les Bains).
Acvitania se interpune geografic între Masivul Central şi culmea Pirineilor de-a lungul fostului braţ de legătura
dintre Mediterană şi Atlantic. Regiunea este intens populată, principalele oraşe fiind Bordeaux şi Toulouse.
Litoralul mediteranean prezintă un peisaj extrem de pitoresc datorită reliefului variat - munte (sectorul sudic al
Alpilor Maritimi), podiş, câmpie litorală, Delta Rhonului. Densitatea populaţiei este ridicată. Există centre urbane mari
- cu funcţii economice complexe - Perpignan, Beziers, Nimes, Avignon, Aix-en-Provence, Marseille, Toulon. Turismul
litoral are mare tradiţie - renumitele staţiuni: St. Tropez , St. Raphael, St. Maxime, Cannes, Antibes, Nice, Monte
Carlo, etc.
5. Lista subiecte: Europa Vestică: geologie, relief, caractere biopedoclimatice, hidrografie; populaţie, aşezări,
economie; diferenţieri regionale.
A. În Arhipelagul Britanic predomină:
a) Structurile caledonice
b) Structurile alpine
c) Structurile precambriene
B. Principalul lanţ montan al Angliei este:
a) Munţii Hibini
b) Munţii Metaliferi
c) Munţii Penini
d) Munţi Grampiani
C. Limita estică a Europei Vestice continentale este dată de:
a) Râul Sena
b) Culoarele tectonice ale Rinului şi Ronului
c) Munţii Alpi şi Munţii Rinului
D. Unul dintre principalele centre polarizatoare din Anglia Centrală este:
a) Bristol
b) Newcastle
c) Manchester
d) Aberdeen
E. Principalul oraş al Irlandei de nord este:
a) Norwich
b) Dublin
c) Dundee
d) Belfast
F. Cardiff este:
a) Oraş galez, port la Marea Irlandei
b) Important oraş în vestul Irlandei
c) Important oraş al Ţării Galilor, port la Golful Bristol
d) Port englez la Marea Nordului
G. Masivul Armorican este polarizat de:
a) Nantes
b) Bordeaux
c) Lille
d) Montpellier
H. Oraşul Charleroi este unul din centrele polarizatoare al:
a) Alsaciei
b) Podişului Ardeni
c) Câmpiei Belgiei şi Olandei
d) Acvitaniei

A – a) B – c) C – b) D – c) E – d) F – c) G – a) H – b)
8. Glosar: Glasgow, Edimburgh, Aberdeen, Dunde, Manchester, Liverpool, Leeds, Sheffield, Nottingham,
Londra, Porstmouth, Bristol, Playmouth, Cardiff, Swansea, Dublin, Beflast, Amsterdam, Rotterdam, Bruxelles,
Anvers, Liege, Charleroi, Namur, Arras, Lille, Strabourg, Mulhouse, Colmar, Lyon, St. Etiene, Clermont
Ferrand, Viky, Bordeaux, Toulouse, Perpignan, Beziers, Nimes, Avignon, Aix-en-Provence, Marseille,
Toulon, Nisa.
9. Capitolul următor Caracterizare geografică complexă – Europa Centrală – diferenţieri regionale.

Prezentarea Cap. V : EUROPA CENTRALĂ
1. Introducere: În cadrul Europei Centrale se pot diferenţia trei unităţi cu particularităţi distincte.
Europa Central-Nordică se suprapune Câmpiei Germano-Polone, desfăşurată între culoarul Rhinului şi cumpăna
de ape Vistula-Neman-Nipru, dar şi podişurilor din partea sudică (Lysa Gora) sau estică (Lublin). Cuprinde, de
asemenea, masivele hercinice diseminate în arealul câmpiei pe teritoriul Germaniei: Harz, Eiffel, etc. În sud se
sprijină pe masivele patrulaterului ceho-morav (Munţii Metalici, Munţii Sudeţi), respectiv ale sectorului nord-estic
al Carpaţilor.
Europa Centrală-Alpină este o regiune compactă, masivă, care include întregul lanţ alpin, dar şi Prealpii din vest -
nord-vest, piemonturile sudice şi podişurile elveţian, bavarez şi austriac. Limitele sunt fie tranşante către Culoarul
Rhonului şi Câmpia Padului şi ezitante, în nord, unde podişul elveţian sau bavarez trec greu sesizabil înspre
structurile hercinice învecinate.
Europa Centrală - Carpato-Dunăreano-Pontică cuprinde sistemul Munţilor Carpaţi la care se ataşează spre exterior
unităţi morfologice învecinate: Patrulaterul Ceho-Morav în nord-vest, Podişul Moldovei în est, insula hercinică
dobrogeană spre sud-est şi o parte din bazinul Dunării. Ţările suprapuse acestei regiuni sunt: Cehia, Slovacia,
Ungaria, România, Republica Moldova, şi nord-estul Austriei (bazinului Vienei – aproximativ un sfert din
suprafaţa ţării) şi extremitatea vestică a Ucrainei (Transkarpatia, nordului Bucovinei şi sudul Basarabiei).
Limitele acestei regiuni se suprapun culoarului Nistrului spre est, sectorului romanesc şi sârbesc al Dunării, spre
sud, bazinului Vienei, spre sud-vest, masivelor hercinice racordabile Carpaţilor vestici înspre apus şi culmile înalte
carpatice, spre nord.

economice ale Europei Centrale. Evidenţierea diferenţierilor regionale şi prezentarea subregiunilor componente.
3. Conceptele cheie: Unităţi reprezentative – diferenţieri regionale: Europa Central-Nordică - Mazuria, Silezia
Superioară, Litoralul baltic, Subregiunea berlineză, Litoralul german la Marea Nordului, Rinul mijlociu, Germania
de sud-est; Europa Alpină: Alpii Francezi, Alpii şi Podişul Elveţiei, Alpii şi Podişul Bavariei, Alpii şi Podişul
Austriei, Alpii şi Piemontul Italian, Podişul Moldovei, Dobrogea, Câmpia Română, Transilvania, Bazinul Panonic,
Munţii Tatra, Patrulaterul Ceho-Morav, Bazinul Vienei.
4. Rezumat:
EUROPA CENTRAL-NORDICĂ
Se suprapune Câmpiei Germano-Polone, desfăşurată între culoarul Rhinului şi cumpăna de ape Vistula-Neman-
Nipru, dar şi podişurilor din partea sudică (Lysa Gora) sau estică (Lublin) şi masivele hercinice diseminate în arealul
câmpiei pe teritoriul Germaniei: Harz, Eiffel, Lausitz. În sud se sprijină pe masivele patrulaterului ceho-morav (Munţii
Metalici, Munţii Sudeţi), respectiv ale sectorului nord-estic al Carpaţilor. Include teritoriul Germaniei şi Poloniei.
Relieful dominant este de câmpie, podişuri şi masive vechi intens peneplenizare. Se remarcă morfogeneza glaciară
care a afectat, sub forma gheţarilor de calotă, cea mai mare parte a unităţii lăsând ca forme de referinţă valurile de
morene şi depresiunile de excavaţie.
Climatic, regiunea analizată este domeniul interferenţelor între influentele vestice, oceanice specifice părţii de vest
şi cele ale climatului temperat continental, tipic manifestate în est; influenţele scandinavo-baltice venite dinspre nord cu
cele temperate moderate, persistente în sud. Relativa uniformitate a reliefului creează condiţiile unei manifestări şi
propagări nestânjenite a influenţelor menţionate spre direcţiile opuse în corelaţie cu acţiunea sezonieră a centrilor barici
de referinţă (anticiclonii siberian şi Azorelor, ciclonul isladez).
Hidrografic, regiunea prezintă reţele organizate în partea sudică a versantului nordic al Carpaţilor sau Munţilor
Metalici. Întreaga reţea de drenaj se orientează spre nord, descărcându-se în Marea Baltică şi Marea Nordului (Niemen,
Vistula, Oder, Elba)
De menţionat acumulările lacustre din depresiunile intermorenaice şi de excavaţie (lacurile mazuriene) ce definesc
peisajul părţii de nord-est şi predominarea tipului de alimentare pluvio-nival.
Biogeografic, unitatea se caracterizează prin extensiunea largă a pădurilor de foioase. Fagul pătrunde spre est până
în zona centrală a Poloniei. Climatul mai aspru şi latitudinea mai ridicată permit prelungirea pădurilor de conifere ale
taigalei în partea nord-estică a colinelor din Mazuria.
Fauna are ca reprezentant relevant zimbrul, rezervaţia Bialowieska din estul Poloniei fiind unică în Europa prin
fondul genetic al acestei specii, dispărută în secolele trecute din alte zone, inclusiv din Carpaţii romaneşti. Alte specii
sunt ursul, cerbul, căprioara, lupul, mătăsarul, alunarul, ciocănitoarea, păstrăvul, lostriţa, mreana, cleanul.
Solurile, formate în condiţiile unui climat umed şi răcoros, sunt predominat spodosoluri (podzoluri, soluri brun
acide), soluri gleice şi lacovişti (hidromorfe). Cambisolurile şi argiluvisolurile se extind îndeosebi în partea vestică a
câmpiei.
Resursele naturale sunt constituite din terenurile agricole (cu predominanţa păşunilor şi fâneţelor, de mare
productivitate în vest), resursele forestiere, zăcămintele de cărbune din bazinele Sileziei superioare şi inferioare, Lublin,
Cotbus, Berlin-Halle-Bieterfield, Polonia şi Germania deţinând mari rezerve. Sunt prezente zăcăminte de uraniu în
masivele hercinice germane, sare, petrol şi gaze (între Weser şi Labe), fier (Harz, Pădurea Turingiei, Radom, Kielce);
cupru, plumb (Lublin, Harz).
Populaţia are o repartiţie neuniformă în teritoriu. Astfel, partea nord-estică a Poloniei are densităţi reduse (10-20
loc/km2), în vreme ce partea centrală ajunge la 50 loc/km2, iar anumite zone fertile din centru şi vest ajung la 100
loc/km2. Bazinele carbonifere, arealele industrializate, zonele urbanizate depăşesc 200 loc/km2 (sudul Poloniei, Berlin).
Spaţiul geografic aparţine aproape în exclusivitate germanilor şi polonezilor cu variate interferenţe etnice (prusace,
lituaniene). Se remarcă preponderenţa urbanului şi a populaţiei ocupată în servicii în vest şi a urbanului şi ruralului
expresiv în est.
Oraşele actuale au la origine situurile antice în sud-vest (Colonia - Koln) sau oraşele medievale. Polarizarea
majoră a teritoriului se realizează prin intermediul celor doi poli de referinţă: Berlin şi Varşovia. Acestora li se ataşează
centre polarizatoare de ordinul II: Hamburg, Cracovia, Szczecin (transfrontalier), Koln, Frankfurt, Dresda. Ca
aglomeraţii se evidenţiază Ruhr-Rhein, Silezia superioară, Baltică (Szczecin-Gdansk), Hanovra-Bremen-Hamburg,
Leipzig Halle.
Economia Europei Central-nordice se remarcă printr-un dualism evident generat de nivelul diferit de dezvoltare în
Germania şi Poloniei. Intrarea acesteia din urma în Uniunea Europeană va conduce la o atenuare a decalajelor şi
apropiere a standardelor economico-sociale. Germania, beneficiind de resurse mai bogate, de o forţă de muncă mai
numeroasă şi o tradiţie îndelungată şi-a dezvoltat industria. În Polonia, datorită reminiscenţelor vechii strategii
economice comuniste de dezvoltare a tuturor ramurilor, economia este una mixtă aflată în restructurare.
Agricultura reflectă condiţionările de ordin climatic şi pedogeografic, secara, cartoful, sfecla de zahăr, orzul,
ovăzul, inul, plantele furajere fiind culturile cele mai răspândite. Pe primul loc se situează detaşată creşterea animalelor,
datorita păşunilor şi fâneţelor extinse. Ovinele, porcinele (Germania ocupă locul IV pe glob) completează structura
subramurii, diversificându-o. Polonia este specializată în creşterea cailor.
Industria regiunii se impune prin nivelul ridicat al dezvoltării sectoriale, prin automatizare şi robotizare. Germania
ocupa locul al II-lea după SUA în ceea ce priveşte producţia industrială, având dezvoltate toate ramurile. Industria
energetică valorifică zăcămintele de cărbuni inferiori din partea estică a ţării, cele de uraniu, cantonate în masivele
hercinice vechi, potenţialul hidroenergetic al râurilor. Pentru satisfacerea consumului importă petrol şi gaze.
Metalurgia are tradiţii vechi în regiunea Ruhr (Bochum, Duisburg, Dortumund, Leipzig, Berlin) dar şi în Silezia
inferioară şi superioară (Nova Huta, Katowice, Chorzow). Cărbunele cocsificabil propriu este asociat minereului de fier
importat din Suedia, Franţa, Canada, Liberia în cadrul unei siderurgii performante. Germania este una din marile
producătoare de mijloace de automobile la Wolfsburg (Wolkswagen), Russelheim (Opel), Koln (Ford), Stuttgart
(Daimler-Benz) şi Munchen (BMW). Se produc nave la Rostok, Hamburg, Bremen, Kiel, Szczecin, Gdansk; material
rulant, aparatură optică (Jena, Dresda, Berlin), mecanică de precizie, maşini agricole, etc. Industria chimică, textilă,
alimentară a materialelor de construcţie au o competitivitate deosebit de ridicată.
Turismul beneficiază de un potenţial atractiv, natural şi antropic, extrem de variat, permiţând desfăşurarea tuturor
tipurilor şi formelor. Poziţia geografică şi climatul mai răcoros reduc însă ponderea turismului litoral. Predomină
turismul recreativ şi cel cultural Ca regiuni turistice de rezonanţă europeană menţionăm Valea Rhinului, Carpaţii
polonezi, litoralul baltic.
Transporturile. Partea vestică şi centrală a regiunii, aparţinând Germaniei, deţine o densă reţea de autostrăzi, căi
ferate şi aeroporturi. Pentru optimizarea transportului fluviatil au fost construite canalele Kiel, Rhin-Main-Dunare.
Transporturile maritime sunt facilitate de larga deschidere la Marea Baltică şi Marea Nordului, fiind servite de
infrastructuri portuare complexe (Gdansk, Gdynia, Szczecin, Rostok, Lubeck, Hamburg). În Germania fiinţează o densă
reţea de aeroporturi prezente şi în oraşele mari ale celorlalte ţări.
Comerţul înregistrează valori ridicate datorită unor intense schimburi internaţionale realizate cu celelalte ţări UE,
cu ţările limitrofe (Rusia, Ucraina, Norvegia, Danemarca), dar şi cu alte state din America (SUA, Canada, Brazilia,
Argentina) Asia (China, Japonia) sau Africa. Germania importă minereuri, combustibili, produse agricole şi exportă o
mare varietate de mărfuri industriale de înaltă calitate. Exportul Poloniei constă în produse agricole (cereale, cartofi,
carne) cărbuni, cherestea iar importul în maşini şi utilaje, petrol şi gaze etc. Balanţa sa comercială este deficitară.
Mazuria cuprinde partea nord-estică a Câmpiei Germano-Polone. Dominată peisagistic de formaţiunile glaciare
(morene, drumlinuri, depresiuni de excavaţie) şi reţeaua celor peste 10.000 lacuri de mici dimensiuni. Este o regiune
intens împădurită, cu densitate redusă de populaţie şi oraşe puţine. Centrul de gravitaţie major este Varşovia, un centru
de ordinul doi fiind oraşul Bialystok.
Industria este dezvoltată în Varşovia, în restul teritoriului predominând o economie forestieră conjugată cu
creşterea animalelor. Densitate mai redusă a căilor de transport. Peisaj cu valenţe turistice remarcabile (păduri, lacuri,
faună cinegetică, vestigii medievale).
Silezia superioară este situată în sudul Poloniei şi include podişul Lysa Gora, dar şi versantul nordic al Carpaţilor
polonezi. Resursele subsolului bogate (cărbuni, neferoase, sare, petrol, gaze naturale) se află la baza industriei
metalurgice, chimică, constructoare de maşini. Densitatea populaţiei depăşeşte 150 loc/km2, iar numărul oraşelor şi
aglomeraţiilor urbane este ridicat. Principalul centru polarizator este Krakow, secondat de Wroclaw, Katowice, Nova
Huta, Czestockowa. Industrie extractivă (a cărbunilor), metalurgie, constructoare de maşini. Este dezvoltată creşterea
animalelor şi turismul (Zakopane).
Litoralul baltic include faţada la Marea Baltică a Poloniei şi Germaniei. Regiune cu specific portuar, cu industrie
constructoare de maşini, chimică, alimentară (conserve de peşte). Activităţi comerciale şi de transport intense.
Principalele oraşe sunt: Gdansk, Gdynia, Sopot (turism), Szczecin, Rostock, Lubeck. Trafic internaţional de mărfuri,
turism.
Regiunea berlineză are ca sistem de referinţă spaţială metropola cu acelaşi nume spre care gravitează partea estica
a Germaniei (inclusiv oraşele Postdam, Frankfurt/Oder), dar şi vestul Poloniei (în cadrul regiunii transfrontaliere).
Densitate ridicată a populaţiei. Industrie electronică şi electrotehnică, chimică, metalurgică. Activităţi industriale,
comerciale, culturale şi turistice intense. Agricultura de tip periurban cu dezvoltarea legumiculturii, păsărilor şi
bovinelor pentru lapte. Căi de transport dense, variate, moderne. Turism cultural şi de tranzit.
Litoralul german la Marea Nordului se caracterizează printr-o economie mixtă, agricultură intensivă (creşterea
animalelor, plante furajere, legume, orz, secară), pescuit, industrie prelucrătoare şi navală. Turism cultural şi de tranzit.
Centre polarizatoare: Hamburg şi Bremen.
Rhinul mijlociu se suprapune spaţial sectorului german al culoarului Rhinului, desfăşurat între Karlsruhe şi Koln,
respectiv Masivului Şistos Renan. Este una dintre cele mai tipice regiuni industriale ale Europei incluzând bazinul Ruhr
cu o puternică industrie extractivă a cărbunelui şi metalurgie, industrie chimică, constructoare de maşini. Aici se
conturează un viitor megalopolis cuprinzând oraşele: Duisburg, Bochum, Essen, Dortmund, Dusseldorf, Wupertal.
Intensa activitate de transport fluvial, feroviar, rutier. Creşterea animalelor, culturi, turism.
Germania de sud-est (Sudetă) - cuprinde zona Nurnberg - Dresda cu industrie optică, electronică. Agricultura
mixtă, industrie textilă, industrie optică, turism. Centre polarizatoare secundare: Zwikau, Jena, Cottbus.
EUROPA ALPINĂ
Este o regiune compactă, masivă, care include întregul lanţ alpin, dar şi Prealpii din vest - nord-vest, piemonturile
sudice şi podişurile elveţian, bavarez şi austriac. Limitele sale sunt fie tranşante către Culoarul Rhonului şi Câmpia
Padului şi ezitante, în nord, unde podişul elveţian sau bavarez trec greu sesizabil înspre structurile hercinice învecinate.
Fundamentul este unul mozaicat, alcătuit preponderent din formaţiuni sedimentare, cutate în neozoic, din autohtonul
cristalin apărut la zi în ferestre tectonice (Engadine, Mont Blanc), respectiv din flişul şi molasa terţiară aflate in
structura podişurilor nordice.
Relieful regiunii se impune în primul rând prin altitudinile sale cu numeroase vârfuri de peste 4 000 m, culmi
prelungi şi ascuţite şi prin masivitatea sistemului montan. Se remarcă energia mare de relief, lungimea şi declivitatea
versanţilor, forma de canion a văilor, prezenta unei puternice glaciaţiuni cuaternare şi a gheţarilor actuali - inclusiv
subterani, prezenţa carstului din Dolomiti sau Vercors. Lipsa depresiunilor interne rămâne o caracteristică majoră a
morfologiei Alpilor, areale cu aspect depresionar apărând doar la confluentele hidrografice.
Climatul este influenţat de poziţia relativ sudică în cadrul continentului, de altitudine şi orientarea principalelor
culmi. Partea de vest şi nord, aflată sub influenţa maselor de aer oceanic, este mai umedă, cea estică este mai aridă,
continentală, iar cea sudică resimte impactul climei mediteraneene. Altitudinea impune o etajare verticală vizibilă de la
subtropical, în baza versantului sudic, la temperat, subalpin (rece moderat) şi alpin (rece - glaciar) pe crestele înalte.
Hidrografia. Alpii nu sunt traversaţi integral de nici o vale dar aici îşi au originile numeroase râuri; se remarcă
cele de pe versantul nordic cu o reţea mai bine organizată şi mai densă, unde îşi localizează obârşiile Rhinul, Rhonul,
Innul, Enns, Salzach. Râurile versantului sudic sunt colectate de Pad (Po). Regimul lor de scurgere diferă mult în
funcţie de alimentare.
Lacurile cele mai numeroase au origine glaciară sau glaciar-tectonică. Se includ aici lacurile elveţiene (cca. 1 000),
între care: Bodensee, Leman, Zurich, Neuchatel, Lugano, Lacul celor patru Cantoane, dar şi cele de pe versantul italian
(Como, Garda, Maggiore).
Din punct de vedere biogeografic se observă o etajare a vegetaţiei, îndeosebi pe versantul sudic unde, în zona de
racord cu piemontul vegetaţia este una mediteraneană. În Alpii Piemontezi ea prezintă o varietate de specii (stejar de
pluta, cedrii, chiparoşi). Urmează etajul stejarului, fagului, coniferelor (Pinus silvestris), subalpin (jneapan, ienupar,
rhododendron) şi alpin (cu muşchi, licheni, turbării). La partea lui superioară apare roca la zi şi gheţarii.
Fauna este corelata cu vegetaţia. Se remarcă unele specii (urs, lup, marmota alpină) care şi-au redus mult
efectivele urmare a umanizării turistice.
Solurile sunt foarte variate: rendzine şi terra-rossa mediteraneene, brun-gălbui montane, brune-cenuşii, brune,
brune-acide, podzoluri, litosoluri.
Resursele naturale limitate de cărbuni, fier, cupru sunt localizate în Alpii Savoiei. Poseda un potenţial
hidroenergetic apreciabil. Alpii deţin păduri extinse cu o rezervă mare de material lemnos conservată datorita funcţiei ei
ecologice şi peisagistice şi pajişti fertile cu o utilizare pastorală. Cea mai importantă categorie de resurse sunt cele
turistice valorificate la cote superioare în întreaga regiune. Apar.
Populaţia este redusă în spaţiul montan datorită unor condiţii naturale improprii. În piemonturile şi podişurile
periferice densităţile cresc mult. Regiunea este locuită de cca. 15 000 000 persoane ceea ce determină o medie a
densităţii de 60 loc/km2. Mai numeroase sunt satele de versant însorit, aşezările de confluente, din pasuri şi trecători.
Oraşele sunt situate la periferie: Salzburg, Munchen, Valence, Lyon, Marseille, Torino, Como, Udine, Klagenfurt,
Lugano. Tipică este absenţa marilor oraşe din interiorul regiunii, doar 8 depăşind 100 000 locuitori şi nici unul 500 000.
Predomină oraşele de contact morfologic, fiecare având o arie proprie de influenţă în munte.
Se conturează o polarizare inelară, asimetrică, cu deversare exterioară pe aliniamentul jalonat de oraşele Torino -
Aix en Provence - Grenoble - Chambery - Geneva - Lausanne - Luzern - St. Gallen - Salzburg - Graz - Udine - Verona.
Unele mari centre de polarizare se află în afara regiunii. Astfel, Viena polarizează partea nord-estica a Alpilor,
Munchen, podişul bavarez, Milano Alpii Lombarzi etc. Există şi o serie de centre polarizatoare interne cum ar fi
Grenoble, Lugano, Innsbruck, Klagenfurt, Bolzano.
Economia. Principala activitate este turismul care se remarcă prin: cel mai extins domeniu turistic european; loc
de afirmare al turismului montan; agrementul hivernal; specializarea în turism de iarnă; staţiuni celebre.
Lacurile elveţiene sunt veritabile „mări interioare" cum este Lacul Geneva pe malul căruia se afla „Coasta de Azur
a Elvetiei". Alpii sunt vizitaţi de peste 50 milioane turişti anual, cu 300 milioane înnoptări. Infrastructura lor
posedă peste 3 milioane locuri de cazare; 12 000 skilifturi; 405 000 km căi de transport. Austria şi Elvetia, ţări
eminamente alpine, încasează din turism 13 respectiv 9 mld. USD anual.
Industria s-a dezvoltat sub forma micilor întreprinderi care valorifică resursele locale (minereuri, lemn,
piatra de construcţie) sau prelucrând, cu mâna de lucru mai ieftină materii prime aduse din alte regiuni. În prezent
se remarcă podişul elveţian (Zurich, Luzern, Basel) unde se produc ceasuri, motoare electrice, produse
farmaceutice, coloranţi, textile, alimentare (lactate). În interiorul munţilor se produce hidroenergie iar pe seama ei,
în Elveţia, Austria şi Franţa s-a afirmat industria aluminiului.
Agricultura este de tip pastoral, cu o frecvenţă mai consistentă în Savoia, Tirol şi podişul elveţian. Culturile
ocupa suprafeţe modeste în podişurile Bavariei, Austriei şi piemonturile italiene. Se cresc ovine, bovine şi
caprine.
Căile de comunicaţie sunt relativ dense în raport cu numărul aşezărilor. Regiunea dispune de un canevas
modern de căi de transport rutiere, autostrăzi şi drumuri rapide cu numeroase tuneluri. Căi ferate electrificate
asigură conexiuni între cele două faţade, nordică şi sudică a Alpilor (Graz-Klagenfurt-Udine; Brener-Bolzano) etc.
Comerţul are particularităţi derivate din caracterul „de absorbţie" al regiunii condiţionat de consumul turistic.
Elveţia şi Austria exportă produse industriale, chimice, locomotive, produse lactate şi importă combustibili,
fructe, vinuri, porţelanuri. Franţa şi Italia susţin industria turismului producător de devize cu brânzeturi, bunuri de
consum, echipament turistic etc.
Alpii francezi sunt caracterizaţi prin:
- masivitate, înălţime, văi adânci;
- carst spectaculos în Savoia Înaltă (Vercors, Belledone) gheţari numeroşi (Mer de Glace);
- clima mediteraneană - în sud, oceanică - în vest, etajare climatică în masivele înalte;
- drenaj spre Rhon. Lacuri glaciare şi tectonice - Annecy;
- populaţie mai redusă în Alpii Maritimi;
- numeroase oraşe - staţiuni (Grenoble, Chambery, Thon, Chamonix, Albertville);
- economie turistică, agricultură complementară, industrie mică, servicii
- aici se individualizează „Şanţul Alpin", un culoar regional de gravitaţie complexă desfăşurat între Grenoble şi
Geneva, cu patru centre de polarizare dispuse liniar: Grenoble-Chambery-Annecy-Geneva, Regiune de tip anizotrop.
Alpii şi podişul Elveţiei prezintă:
- un racord funcţional între o unitate muntoasă înaltă şi un podiş clasic;
- peisaj alpin grandios - modelare glaciară actuală;
- etajarea fenomenelor biopedogeografice pe versantul nordic - populare puţin densă în spaţiul montan;
- habitate turistice tradiţionale;
- podiş populat cu peste 200 lacuri glaciare - nivelare pronunţată, morene, depresiuni; - umanizare mai intensă;
- agricultură bazată pe creşterea animalelor;
- industrie specializată (ceasuri, mecanica fiind, electronică);
- căi de comunicaţie moderne;
- sistem regional polarizat marginal.
Alpii şi Podişul Bavariei:
- trăsături morfologice asemănătoare celor din regiunea precedentă (munţi - max. 2900 m, podiş - cca. 600 m altit.);
- populare contrastantă: rară în munte, densă în podiş;
- agricultură specializată în creşterea animalelor (bovine);
- turism recreativ intens în munţi, recreativ şi cultural în podiş;
- industrie diversă (hidroenergie, metalurgie, construcţii de maşini);
- centru polarizator principal este oraşul Munchen.
Alpii şi Podişul Austriei:
- raport mai echilibrat munte-podiş;
- trecere mai lentă înspre formele joase; - populare mai densă a spaţiului montan;
- economie turistică, pastorală, mică industrie; - căi de comunicaţie dense şi moderne;
- apare o dublă polarizare: internă, de către Innsbruck şi una externă, exercitată de către Salzburg, Viena şi Graz.
Alpii şi piemontul italian:
- regiune vastă, incluzând tot versantul sudic al Alpilor;
- contact variat între munte şi piemont (brusc - în est; centru şi vest);
- efectele climatului mediteranean în zonele joase, climatică în munţi;
- populare mai intensă pe văi;
- turism recreativ, agricultură mixtă, industrie mică;
- presiune antropică mai accentuata asupra muntelui;
- polarizare marginala exercitata de către oraşele din Câmpia Padului (Torino, Milano, Padova, Udine).
EUROPA CENTRALĂ – Carpato-Dunăreano-Pontică (de Sud-Est)
Această regiune are cele mai neclare limite, ele bazându-se în mare parte pe graniţele unor state situate mult timp
periferic faţă de cei doi poli politici şi economici europeni, CEE şi URSS. Ele se suprapun culoarului Nistrului spre est,
sectorului românesc şi sârbesc al Dunării, spre sud, bazinului Vienei, spre sud-vest, masivelor hercinice racordabile
Carpaţilor spre vest şi culmile înalte carpatice, spre nord. Din punct de vedere geografic regiunea se axează pe lanţul
carpatic la care se ataşează spre exterior o serie de unităţi morfologice învecinate precum Patrulaterul Ceho-Morav în
nord-vest, Podişul Moldovei spre est, insula hercinică dobrogeană spre sud-est şi o parte din bazinul Dunării. Ţările
suprapuse acestei regiuni sunt: Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Republica Moldova, şi nord-estul Austriei
(bazinului Vienei – aproximativ un sfert din suprafaţa ţării) şi extremitatea vestică a Ucrainei (Transkarpatia, nordului
Bucovinei şi sudul Basarabiei).
Relieful este elementul fizico-geografic care îşi pune cea mai puternică amprentă asupra peisajului. Cuprinde
lanţul carpatic cu trăsături specifice (varietate litologică şi structurală, tipurile de relief cele mai mozaicate), podişuri
extinse, extra (Podişul Boemiei, Podişul Moldovei, Podişul Dobrogei, Podişul Getic) şi intra carpatice (Podişul
Transilvaniei, Dealurile de Vest, masivele muntoase de mică altitudine panonice) şi câmpii reprezentative interne
(Câmpia Panonică) sau externe (Câmpia Romană).
Clima. În acest spaţiu se manifestă şi se interferează toate influenţele climatice ale continentului. Carpaţii Orientali
(româneşti) reprezintă un obstacol orografic pentru influentele climatului continental excesiv est european sau oceanic,
specific vestului Europei. Aici se atenuează, până la dispariţie influentele scandinavo-baltice (pătrunse până la mijlocul
Culoarului Siretului) dar şi cele submediteraneene, ajunse in Podişul Mehedinţi sau Munţii Banatului.
Hidrografia. Europa Centrală, cu excepţia unor suprafeţe restrânse din nord-vest (tributare Elbei) sau est - sud-est
(drenate direct în Marea Neagră) este o regiune dunăreană. Fluviul Dunărea îşi suprapune o mare parte din bazinul său
acestei regiuni, excepţie făcând afluenţii dreapta care aparţin regiunii alpine sau celei balcanice. Densitatea medie a
reţelei hidrografice permanentă, regimul scurgerii şi debitul cu oscilaţii normale asigură resurse de apă necesare
dezvoltări regiunii. Apelor de suprafaţa li se adaugă mari resurse subterane cantonate în zonele pericarpatice şi acvifere
de profunzime în bazinul transilvan şi cel panonic, cu mari rezerve de ape termale.
Biogeografic, Europa Centrală relevă cea mai tipică interferenţă între vegetaţia şi fauna Europei vestice cu cele
eurasiatice, continental-pontice cu cele sud şi sud-est europene, circumpolare sau alpine. Varietatea biotopurilor explică
diversitatea speciilor de plante şi animale. Carpaţii adăpostesc cea mai mare populaţie de urşi a Europei precum şi
numeroase specii rare, periclitate sau aflate la limită de areal.
Solurile sunt foarte variate, datorită condiţiilor de relief, climă, vegetaţie şi substrat litologic. Zonalitatea
latitudinală este mai puţin expresivă în raport cu cea altitudinală unde, în câmpiile dunărene se dezvoltă larg
molisolurile, solurile halomorfe, psamosolurile şi solurile hidromorfe, în podişuri argiluvisolurile şi cambisolurile iar în
munţi spodosolurile, solurile organogene sau solurile neevoluate.
Resursele. Europa Centrală excelează prin fertilitatea solului şi diversitatea condiţiilor biopedoclimatice care fac
posibile forme extrem de variate de exploatare agricolă. Resurse de petrol din Subcarpaţii româneşti s-au diminuat
datorită exploatării îndelungate. Sunt suplinite de noile zăcăminte din Câmpia Romană, estul Câmpiei Panonice,
Platforma Mării Negre. În Depresiunea Transilvaniei se afla cel mai pur gaz natural din lume. Regiunea poseda
importante zăcăminte de cărbuni (România, Cehia, Slovacia), sare (România, Ucraina subcarpatică), neferoase
(România, Cehia), aur, argint, uraniu, (România, Cehia), bauxită (Ungaria), piatra de construcţie, nisipuri cuarţoase.
Populaţia regiunii se apropie de 60 milioane locuitori, de unde rezultă o densitate de cca. 100 locuitori/km2.
Valorile cele mai mari se întâlnesc în zonele de contact ale podişurilor cu câmpiile, în culoarele râurilor, într-o serie de
arii urbanizate (Praga, Brno, Bratislava, Budapesta, Bucureşti, Chişinău, Cernăuţi). Regiunea are patru mari centre
polarizatoare, de ordinul I (Viena, Praga, Budapesta, Bucureşti). Din punct de vedere etnic predomină românii (peste 25
milioane), urmaţi de unguri, cehi, slovaci, ucraineni. Regiunea este confruntată cu scăderea numerică a populaţiei
datorită soldului natural negativ, a migraţiei tinerilor spre ţările dezvoltate din vest şi imigraţiei.
Economia se afla tranziţie de la vechiul sistem socialist (excepţie, desigur, Austria, dar a cărei pondere în regiune
este redusă) la cel de piaţă. Se înregistrează mutaţii profunde de ordin structural şi la nivelul proprietăţii (privatizarea
largă a vechilor întreprinderi de stat, retrocedarea pământurilor în agricultură). După 1990 se manifestă o tendinţă de
scădere a ponderii industriei.
Industria energetică se bazează pe termoenergie obţinută în centrale pe cărbune sau petrol, în hidrocentrale
(România şi Slovacia) sau atomocentrale (Cehia, România).
Siderurgia are vechi tradiţii atât în Cehia (Ostrava, Karvina, Kladno), cât şi în Slovacia (Kosice) sau România
(Hunedoara, Reşiţa şi, mai recent Galaţi) ţări cu materii prime mai bogate.
Industria constructoare de maşini domină în Cehia, Ungaria, România.
Industria chimică produce îngrăşăminte, acid sulfuric, produse petrochimice (Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Târgu
Mureş, Baia Mare; Ostrava, Praga, Budapesta, Szolnok).
Industria lemnului este mai dezvoltată in Cehia, Slovacia şi România. Materialele de construcţie (ciment, var,
sticlărie, porţelanuri) se fabrică în Cehia (Ceske Budejovice, Sokolov - renumitele cristaluri de Boemia), România
(Bicaz, Târgu Jiu), Slovacia.
Industria alimentară se afirmă în Cehia, Ungaria, România şi Republica Moldova pe o bază de materii prime
animale şi vegetale mai abundentă.
Agricultura trece de asemenea printr-un recul evident derivat din fragmentarea proprietăţilor, dotarea tehnică
insuficientă, îmbătrânirea populaţiei ocupate în ramură. Agricultura are însă mari resurse de afirmare în România,
Republica Moldova şi Ungaria. Se practică o agricultură mixtă (cereale, plante tehnice, legume, viticultură,
pomicultură, creşterea animalelor). Dintre subramurile specifice menţionăm viticultura in Republica Moldova, Ungaria
(Tokaj) şi România (Murfatlar, Cotnari, Jidvei); cultura hameiului în Cehia şi a porumbului în România; pomicultura in
Republica Moldova, Ungaria, România; creşterea ovinelor (România şi Republica Moldova) etc.
Turismul este considerat o alternativă de dezvoltare în perioada tranziţiei. România, Slovacia şi Cehia au un
potenţial natural apreciabil, Ungaria resurse atractive antropice. Se practică un turism mixt (cultural-curativ-recreativ în
Cehia (Praga, Brno, Karlovy Vary, Marianske Lazne), recreativ în Slovacia (Javorina), cultural şi recreativ în Ungaria
(Budapesta, Balaton, Munţii Matra), toate tipurile în România (Bucovina, Valea Prahovei, Delta Dunării, litoralul Marii
Negre, Bucureşti).
Transporturile sunt într-o dezvoltare continuă. Se lărgeşte reţeaua de autostrăzi se modernizează drumurile
naţionale şi judeţene. Reţeaua de căi ferate este relativ densă. Navigaţia este dezvoltată pe Dunăre (Bratislava, Viena,
Budapesta, Galaţi, Brăila fiind porturi importante). Ea oferă tangenţa cu marea a Slovaciei, Austriei şi Ungariei, ţări fără
ieşire la oceanul planetar. Constanţa rămâne unul din porturile importante ale Marii Negre. Transportul aerian tinde să
se dezvolte îndeosebi pe distante mici şi medii.
Comerţul este favorizat de poziţia centrală a regiunii, dar şi de diversitatea ramurilor sale economice. Se exportă
materii prime, semifabricate, produse agricole şi industriale. Se importă maşini şi utilaje, combustibili, fructe tropicale,
bunuri de consum. Principalii parteneri sunt ţările din Uniunea Europeana, CSI, ţările arabe, SUA.
Podişul Moldovei:
- podiş jos, fragmentat de culoare de văi largi (Siret, Prut), de depresiuni interioare (Rădăuţi, Jijiei) sau câmpii
fluviatile (Nistrului inferior, Cahul).
- climat temperat continental, aspru, cu ierni geroase şi veri călduroase.
- hidrografia tributară Dunării (Siret, Prut) şi Mării Negre (Nistru).
- vegetaţie de stepă şi silvostepă iar pe dealurile mai înalte, păduri compacte de foioase. Aici se află limita răsăriteană
a pădurilor de fag.
- predomină aşezările profund rurale.
- oraşe polarizatoare Chişinau (750 000 locuitori), Iaşi şi Cernăuţi; centre cu funcţii similare, dar de ordin inferior sunt
Suceava, Vaslui, Bălti, Tighina, Roman, Bacău, Galaţi, Kilia.
- economia este mixtă, agro-industrială.
- dificultăţi de acces în unele spaţii interioare cauzate de căile de transport insuficiente.
- este cea mai defavorizată zonă a regiunii.
Dobrogea:
- asociază cel mai vechi teritoriu, Precambrian, din Pod. Casimcei, cu cel mai nou, cuaternar, al Deltei Dunării
(4 340 km2 peisajul deltaic cu grinduri, ostroave, lacuri, braţe şi canale de drenaj;
- relief de munţi vechi, aplatizat la nivelul unui podiş extins. Pe o suprafaţă de se extinde;
- resursele variate: petrol pe platforma continentală a Mării Negre, cupru, fier bentonită, calcare; terenuri agricole
fertile, potenţial turistic apreciabil al Litoralului şi Deltei;
- agricultură - cultura plantelor (viţă de vie, pomi fructiferi, cereale) şi creşterea animalelor;
- industria energetică (centrala nucleară de la Cernavodă), materialelor de construcţie, petrochimia, construcţiile de
nave, industria alimentară şi textilă;
- turism litoral şi în Deltei Dunării.
Câmpia Română:
- relief jos, monoton, climat variat (continental în E, de tranziţie în centru, submediteranean în V)
- vegetaţie de stepă şi silvostepă tipică.
- resurse bogate: petrol şi gaze, ape termale, soluri fertile.
- aşezări rurale diseminate de-a lungul râurilor şi a culoarelor de transport.
- centrul polarizator - Bucureşti. De nivel inferior sunt Craiova, Ploieşti, Piteşti, Brăila, Buzău.
- economia bazată pe o agricultură (cereale, plante tehnice, legume; creşterea animalelor).
- industrie - siderurgie, construcţii de maşini, chimică, textilă, alimentară - în restructurare.
- turism cultural şi curativ.
- căi de transport numeroase dar insuficient modernizate.
Bazinul transilvan:
- cuprinde depresiunea cu acelaşi nume şi Carpaţii limitrofi;
- poziţie centrală în cadrul regiunii
- resurse naturale importante: sare, gaz metan, minereuri nemetalifere, cărbuni, păduri, potenţial turistic natural şi
antropic important;
- rural tradiţional (în depresiunile adiacente: Năsăud, Lăpuş, Bârsei, Făgăraş, Haţeg, Moţilor);
- aşezări urbane cu originea în antichitate (Napoca, Apullum, Potaissa) sau în epoca medievală (Bistriţa, Braşov,
Sibiu, Deva, Sighişoara, Târnăveni, Mediaş).
- agricultura mixă: cultura plantelor şi creşterea animalelor
- industrie metalurgică (Hunedoara, Călan, Câmpia Turzii), constructoare de maşini (Braşov, Cluj Napoca, Sibiu),
chimică (Ocna Mureş, Turda, Târnăveni) lemnului, textilă, alimentară.
- se practică turismul recreativ, curativ şi cultural.
Bazinul panonic se dezvoltă între versantul estic al extremităţii vestice a Carpaţilor (culmea Carpaţilor Albi din
nordul bazinului Vienei) şi cel vestic al Munţilor Apuseni, având drept osatură Câmpia Panonică.
- relief de câmpie de o mare orizontalitate diversificat de intercalarea unor munţi joşi.
- resurse agricole, ape termale, petrol, bauxită.
- potenţial turistic antropic, ape termale.
- aşezări rurale reprezentate prin sate mari, compacte.
- predomină oraşele mici şi mijlocii.
- centru de polarizare - Budapesta (peste 2 milioane locuitori); în plan secund Gyor, Miskolc, Debrecen, Pecs, Szeged,
Oradea, Arad, Satu Mare.
- agricultura: cultura plantelor şi creşterea animalelor în mari combinate zootehnice.
- industria este concentrată în Budapesta şi oraşele mijlocii, ramuri de referinţa construcţia de maşini, textilele,
produsele chimice şi alimentare.
- Budapesta şi lacul Balaton sunt polii turismului regional, urmaţi de Oradea şi Bratislava.
Munţii Tatra:
- unitate distinctă prin relativa lor izolare în lanţul carpatic, masivitatea şi altitudinea -2 655 m
- diversitate petrografică: roci sedimentare, cristaline, vulcanice.
- climatul cu influenţă vestică şi cu o etajare altitudinală.
- hidrografie densa (Morava, Vah, Hron, Valtava); lacuri glaciare numeroase.
- vegetaţie forestieră etajată, la peste 1600 m dezvoltându-se stepa rece, cu arbuşti şi pajişti alpine.
- resursele sunt constituite din zăcămintele de cărbuni (Ostrava-Karvina, Kosice), fier, cupru, zinc;
- populaţie mai puţin densă; aşezări rurale de mărimi diferite şi oraşe mici şi mijlocii.
- principalul centru polarizator este oraşul Kosice.
- economia are la temelie triada turism-industrie-agricultură (creşterea animalelor).
Patrulaterul ceho-morav:
- podiş vechi, hercinic, delimitat marginal de munţi asemănători;
- climat continental cu influenţe vestice şi amplitudini termice moderate;
- areal de divergenţă a reţelei hidrografice (Elba cu Vltava spre Marea Nordului, Odra spre Marea Baltică, Morava
spre Dunăre şi Marea Neagră);
- păduri de foioase în zonele joase şi de conifere în cele mai înalte, dominante;
- resurse minerale (cărbuni, uraniu, plumb);
- populare veche, cu bilanţ demografic negativ; aşezări rurale şi urbane intercalate;
- urbanizarea ruralului este un fenomen în derulare;
- centrul polarizator principal este metropola Praga, urmată de Brno şi Plzen;
- economie dezvoltată (industria metalurgică, constructoare de maşini, chimică, uşoară);
- agricultura axată pe creşterea animalelor (bovine şi porcine);
- turism cultural (Praga, Brno), curativ (Karlovy Vary) şi de agrement în zona montană.
Bazinul Vienei:
- se ataşează de la sine Europei Centrale prin gravitaţia sa spre axa Dunării şi rolul jucat de oraşul Viena în istoria,
economia şi cultura acestei părţi a Europei;
- clima este temperat continentală, vegetaţia de păduri de foioase;
- resurse modeste (piatra de construcţie, terenuri agricole, păduri, peisaj cu valenţe turistice);
- gradul de populare este ridicat (în aglomeraţia vieneză densitatea - 5 000 loc./km2);
- centrul polarizator este Viena, urmată de Linz sau St. Polten.
- industrie de tip metropolitan (cu dezvoltarea majorităţii subramurilor);
- turism cultural intens;
- agricultura eficientă calată pe creşterea animalelor în ferme mici şi mijlocii;
- căi de transport moderne (autostrada Linz-Viena-Budapesta; Viena-Graz-Klagenfurth etc.).
5. Lista subiecte: Europa Centrală: geologie, relief, caractere biopedoclimatice, hidrografie; populaţie, aşezări,
6. Teste – grilă (exemple)

A. Care este ţara cu populaţia peste 30 milioane locuitori?
a) Polonia
b) Suedia
c) Slovacia
d) Cehia
B. Care este ţara cu indicele gradului de urbanizare peste 70%?
a) Polonia
b) Italia
c) Germania
d) Ungaria
C. Principalul port al Poloniei este:
a) Poznan
b) Lodz
c) Lubeck
d) Gdansk
D. Karlovy Vary – este o importantă destinaţie turistică:
a) în sudul Germaniei
b) în vestul Cehiei
c) în estul Slovaciei
d) în nordul Austriei
E. Unul din principalii producători de grâu ai Europei este:
a) Elveţia
b) Ungaria
c) Germania
d) Polonia
F. Celebra staţiune turistică Garmisch – Partenkirchen se află în:
a) M-ţii Pădurea Neagră
b) Alpii Bavariei
c) M-ţii Pădurea Bavariei
d) Alpii Dolomitici
G. Staţiunea montană St.Moritz se află în:
a) Alpii Retici
b) Alpii Lepontini
c) Alpii Carnici
d) Alpii Pennini
H. Principalul centru polarizator al subregiunii Munţii Tatra este oraşul:
a) Brno
b) Graz
c) Kosice
d) Bratislava

A – a) B – c) C – d) D – b) E – c) F – b) G – a) H – c)
8. Glosar: Varşovia, Bialystok, Cracovia, Wroclaw, Katowice, Nova Huta, Czestockowa, Gdansk, Gdynia,
Sopot, Szczecin, Rostock, Lubeck, Berlin, Postdam, Frankfurt pe Oder, Hamburg, Bremen, Duisburg,
Bochum, Essen, Dortmund, Dusseldorf, Wupertal, Nurnberg, Dresda, Zwikau, Jena, Cottbus, Grenoble,
Chambery, Annesi, Chamonix, Albertville, Geneva, Lausanne, Berna, Lucerna, Zurich, St. Gallen, Davos,
St. Moritz, Lugano, Zermatt, Martigni, Monreux, Munchen, Innsbruck, Salzburg, Graz, Klagenfurt,
Torino, Milano, Udine, Bolzano, Cernăuţi, Chişinău, Iaşi, Bacău, Galaţi, Chilia, Bălţi, Tighina,
Constanţa, Buzău, Brăila, Bucureşti, Piteşti, Craiova, Braşov, Sibiu, Cluj Napoca, Timişoara, Budapesta,
Gyor, Miskolc, Debrecen, Pecs, Szeged, Oradea, Arad, Satu Mare, Bratislava, Viena, Linz, Kosice, Ostrava,
Praga, Brno, Plzen.
9. Capitolul următor: Caracterizare geografică complexă – Europa Sudică – diferenţieri regionale.

Prezentarea Cap. VI: EUROPA SUDICĂ
1. Introducere: Europa Sudică relevă o pregnantă individualizare atât la nivel structural şi morfologic -
predomină relieful montan înalt - de vârstă hercinică şi alpină, dar mai ales climatic – zona mediteraneană cu veri
calde şi ierni blânde favorizând desfăşarea activităţilor umane. Poziţia geografică în sudul Europei are şi
consecinţe hidrografice, biogeografice, strategice (flancul sudic al NATO - Spania, Italia şi Grecia controlând
bazinul vestic, central şi estic al Mării Mediterane). Larga deschidere la Marea Mediterană a celor trei peninsule
componente: Iberică, Italică şi Balcanică, a favorizat dezvoltarea economică - industria portuară, comerţul şi
turismul. Vechimea populării este consecinţa mediului fizico-geografic favorabil, a diversităţii resurselor solului şi
subsolului, a poziţiei geografice la intersecţia unor căi de circulaţie majore. O veritabilă succesiune de civilizaţii
(greacă, tracă, romană, italică, spaniolă) se afirmă în plan regional dar cu impact major asupra întregii Europe.
2. Obiectivele cursului:
Cunoaşterea principalelor caracteristici fizico-geografice, a trăsăturilor umane şi economice ale Europei Estică.
Evidenţierea diferenţierilor regionale şi prezentarea subregiunilor componente.
3. Conceptele cheie: Unităţi reprezentative – diferenţieri regionale: Peninsula Iberică – Regiunea Cantabro-
Pirineană, Meseta, Litoralul Mediteranean, Litoralul atlantic al Portugaliei; Peninsula Italică – Italia Nordică, Italia
Centrală, Italia Sudică, Sicilia, Sardinia; Peninsula Balcanică – Voivodina, Litoralul Adriatic, Subregiunea Montoasă
Central, Grecia continentală, Grecia insulară.
4. Rezumat:
PENINSULA IBERICĂ
Reprezintă o regiune bine individualizată, situată în extremitatea sud-vestică a continentului. Este înconjurată de
ape - Marea Mediterană - la est şi sud-est, Oceanul Atlantic - la sud-vest, vest şi nord - parţial. În partea nord-estică se
face legătura cu continentul prin bariera semeaţă a Munţilor Pirinei (3404 m) reprezentând şi o limita frapantă.
Are o suprafaţa de aproape 590.000 km2 (Spania - km2, Portugalia - km2), cea mai extinsă dintre cele 3 peninsule
din sudul Europei.
În cadrul regiunii se evidenţiază un podiş central extins înconjurat de numeroase masive muntoase (altitudinea
media a regiunii este destul de ridicata – 660 m). Câmpiile apar sub forma unor fâşii litorale înguste sau de-a lungul
marilor râuri (Câmpia Andaluziei – râul Guadalquivir), având o pondere modestă.
Populaţia peninsulei depăşeşte 50 milioane loc., densitatea fiind de aproximativ 85 loc/km2.
Aşezările sunt vechi – ex.: oraşele antice Cartagena, Sagunto, Murcia, etc; oraşele medievale Toledo, Sevilla,
Burgos, Cordoba, etc.
Economia regiunii a fost influenţata de: existenţa unor vaste imperii coloniale (import facil - materii prime,
produse alimentare, etc.), largă ieşire la mare (rezultând o mare dezvoltare a comerţului şi transporturilor navale),
situaţia politică tensionată în anumite perioade istorice - regimuri de dictatură – Franco, Salazar, etc. După intrarea în
UE (1986) economia a fost relansată, bazându-se pe agricultură şi comerţ în Portugalia şi pe agricultură, industrie şi
turism în Spania.
Diferenţieri regionale :
Regiunea Cantabro – Pirineană:
- este situată în nordul Spaniei;
- relief muntos – Munţii Cantabrici, Munţii Pirinei;
- principalele oraşe: La Coruna, Gijon, Santander, San Sebastian – porturi; Oviedo, Leon, Burgos, Vitoria,
Pamplona- oraşe industriale interioare.
Meseta:
- se suprapune podişului omonim din partea centrala a peninsulei;
- relief de podiş aplatizat, munţi vechi intercalaţi;
- densitatea populaţiei redusă; rural tradiţional; agricultură variată: creşterea ovinelor, caprinelor, cultura plantelor;
- turism: recreativ, cultural (Madrid – numeroase obiective istorice, arhitectură, arta, etc);
- ramuri industriale bine reprezentate: metalurgică, textilă.
- principalele oraşe: Madrid – centru polarizator, Zaragoza, etc.
Litoralul mediteranean :
- se desfăşoară de la graniţa cu Franţa până la strâmtoarea Gibraltar, în cadrul climatului mediteranean tipic;
vegetaţie specifică – tufărişuri gariga; soluri terra rossa, litosoluri; agricultură mediteraneană intensivă – citrice,
vita de vie, legume;
- de-a lungul ţărmurilor se desfăşoară înguste câmpii litorale (se evidenţiază delta râului Ebro);
- relieful montan reprezentat prin: Cordiliera Betică, Cordiliera Catalonă.
- densitatea populaţiei mare; oraşe – porturi: Alicante, Cartagena, Almeria, Malaga;
- centre polarizatoare: Barcelona, Valencia;
- prezintă o dinamică economică ridicată, fiind cea mai dezvoltată regiune a Spaniei;
- industrie performantă: navală, textilă, alimentară, etc.;
- turismul litoral foarte dezvoltat şi performant.
Litoralul atlantic al Portugaliei:
- relief de câmpie şi podiş;
- climat oceanic; păduri de foioase; hidrografie densă;
- populaţie numeroasă; oraşele polarizatoare: Lisabona, Porto;
- ritm de dezvoltare moderat, regiune mai puţin dinamică a UE (şi datorită localizării sale periferice);
- agricultură intensivă: citrice, viţă de vie, cereale; turism – recreativ – litoral;
- industria: mai dezvoltată cea navală, textile, alimentară.
PENINSULA ITALICĂ
Este o regiune bine individualizată din punct de vedere geografic fiind singura regiune europeană care se
suprapune unei singure ţări – Italia (partea nordică a Italiei aparţine Europei Alpine).
Poziţia geografică, forma regiunii, particularităţile reliefului, vechimea populării, omogenitatea demografică,
racordarea economică şi politică la Uniunea Europeană sunt elemente care contribuie la definirea acestei regiuni.
Forma alungită a regiunii este determinată de evoluţia paleogeografică şi caracteristicile orogenului alpin. Relieful
este variat, predominând cel muntos – Apeninii, (masive hercinice antrenate în cutările alpine şi cu intruziuni vulcanice,
orientate NV-SE), urmat de cel de câmpie (Câmpia Padului)
Peninsula Italică este una dintre cele mai dens populate regiuni europene (circa 60 mil. de locuitori, 190 loc./km2).
Se caracterizează printr-o mare omogenitate etnică (peste 98% italieni) şi religioasă (catolici).
Aşezările sunt foarte vechi. Cele rurale sunt localizate pe culmi cu acces şi alimentare cu apă limitate, cu un
nucleu medieval şi străzi radiale foarte înguste. Din punct de vedere economic Italia se situează în primele 10 ţări în
topul mondial, apartenenţa la UE (membră fondatoare-1957) jucând un rol important în dezvoltarea sa.
Agricultura se evidenţiază prin producţia de fructe mediteraneene, struguri, cereale, grâu, porumb, orez. Pescuitul
este practicat intens datorită lungimii litoralului.
Industria se remarcă prin producţia de energie electrică (termocentrale, hidrocentrale, centrale geotermice şi
atomoelectrice), metalurgie (Milano, Torino, Roma, Genoa, Livorno, Savona, Piombino), industrie constructoare de
maşini (Torino), industrie chimică şi alimentară în majoritatea oraşelor.
Transporturile sunt moderne cu reţele dense de autostrăzi, căi ferate, aeroporturi.
Turism, în special estival, cu peste 30 milioane de turişti. Staţiuni celebre: San Remo, Voarregio, Savona, Rimini, etc.
Italia Nordică include piemontul Alpilor şi nordul Apeninilor şi Câmpia Padului, în totalitate. Relieful este
mozaicat şi echilibrat din punct de vedere al ponderii altimetrice. Climatul submediteranean, moderat termic şi
pluviometric favorizează dezvoltarea unor păduri de foioase pe soluri cenuşii şi brune. În zona de câmpie apar solurile
aluvionare. Este o regiune bine populată, cu oraşe importante (Veneţia, Torino, Genoa, Verona) polarizate de Milano.
Este cea mai bine dezvoltată regiune a peninsulei din punct de vedere economic. Agricultura este una intensivă bazată
pe cultura cerealelor, citricelor şi vitei de vie. Ramurile industriale bine dezvoltate sunt metalurgia, constructoare de
maşini şi cea textilă. Se practică îndeosebi un turism cultural în oraşe ca Veneţia, Verona, Torino, Padova, Milano.
Italia Centrală are un relief muntos, pitoresc, mărginit de câmpii litorale înguste şi depresiuni. Clima este
mediteraneană permiţând instalarea unor asociaţii vegetale de tip maquis şi a pădurilor de foioase la altitudini mai mari.
Populaţia se concentrează în zona litorală cu numeroase oraşe vechi, polarizate de Roma. Standardul de dezvoltare
economică este unul mediu cu accent pe industria portuară, agricultura (citrice, viţă de vie, creşterea animalelor) şi
turism cultural şi de agrement litoral.
Italia Sudică cuprinde Apenini Sudici şi câmpii litorale. Se remarcă prezenţa vulcanismului (Vezuviul). Populaţia
este numeroasă, predominând aşezările rurale tradiţionale. Oraşele sunt mici şi mijlocii, având ca centru polarizator
Napoli. Este o regiune mai slab dezvoltată din punct de vedere economic.
Sicilia are un relief muntos în partea de nord şi unul de podiş în sud. Aici se găseşte cel mai înalt şi mai activ
vulcan european – Etna (3340 m). Populaţia înregistrează densităţi mai mari în zona litorală cu multe oraşe mici
polarizate de Palermo şi Messina. Este o zona defavorizată economic, cu o agricultură tradiţională şi turism în
dezvoltare. Mai bine dezvoltată este industria portuară.
Sardinia este cea mai slab dezvoltată regiune a Peninsulei Italice cu o populaţie puţin numeroasă, concentrată în
câteva oraşe mici polarizate de Cagliari. Se practică o agricultură mixtă şi un turism de agrement. Ramuri ale industriei
uşoare sunt prezente în oraşele porturi.
PENINSULA BALCANICĂ
Include peninsula cu aceeaşi nume, dar şi insulele greceşti din Marea Adriatică, Marea Ionică şi Marea Egee.
Peninsula Balcanică este strâns legată (în partea sa nordică) de continent limita fiind dată de Dunăre şi afluentul
său Sava (sau altfel spus - peninsula Balcanică se extinde până la limita sudică a câmpiilor dunărene - Câmpia Română
şi Câmpia Panonică).
Reprezintă o regiune complexă din punct de vedere fizico-geografic, dar şi economic, social, etnic şi religios.
Include structuri vechi, paleozoice - Rila (2925 m), Pirin (2915 m), Rodopii sau mezozoice – Dinarici, Pindului
(2637 m). Predomină calcarele cutate modelate de multe ori sub forma de platouri – „planine”.
În nord se desfăşoară Munţii Balcani (formaţi la sfârşitul mezozoicului – începutul neozoicului - orogeneza alpină)
continuaţi spre Dunăre de Podişul Prebalcanic, iar în extremitatea sudică se remarcă Munţii Peloponesului (2409 m). În
cadrul acestui adevărat „bazar morfologic” apar de asemenea masive izolate – Olimp (2917 m), Vitoşa (2290 m),
depresiuni – Karlovo, Kazanlâk, culoare de vale – Vardar, Struma.
Există şi forme de relief cu altitudini mai scăzute – Câmpia Mariţei (Traciei – în Bulgaria), Câmpia Albaniei
(litorală).
Pe litoralul vestic, sudic şi estic - parţial al Peninsulei Balcanice se desfăşoară climatul mediteranean.
In nordul Munţilor Balcani, în Munţii Serbiei şi estul Munţilor Dinarici, climatul este temperat continental.
Climatul de tranziţie apare în zonele depresionare şi de câmpii interioare în nordul Rodopilor (exemplu – în Câmpia
Traciei ).
Peninsula Balcanică nu are râuri importante, datorită fragmentării puternice a reliefului, carstului bine dezvoltat,
etc. Principalele râuri se varsă în Marea Egee – Mariţa, Struma, Vardar. Există lacuri glaciare, carstice, tectonice –
Prespa, Ohrid, Shkoder.
Vegetaţia este variată cu numeroase specii endemice sau relicte. Apar specii mediteraneene - (tufărişuri maquis şi
frigana, dafin, măslin, stejar pitic, stejar de plută, pin umbrelă), păduri de stejar (până la 1000 m alt.), păduri de fag şi
conifere (până la 1800 m alt.), iar la peste 2000 m pajişti subalpine şi alpine. Insular, în câmpii apare stepa şi silvostepa.
Resursele naturale sunt variate dar scăzute cantitativ – bauxita (Slovenia, Croaţia, Grecia), fier, cupru, zinc, crom,
molibden (Muntenegru, Albania), petrol-gaze ( Serbia, Albania), cărbuni (Bulgaria).
Populaţia regiunii (peste 40 milioane loc.) este extrem de veche. Se evidenţiază numărul mare de limbi vorbite
precum şi amestecul etnic şi religios deosebit care a generat dealtfel numeroase conflicte (războiul din Iugoslavia din
anii ’90).
Exista oraşe antice în Grecia, Macedonia, medievale în Serbia, Bulgaria.
Doar câteva oraşe depăşesc pragul de 1 milion de locuitori (Atena 3 mil. loc., Sofia 1,2 mil. loc., Belgrad 1,2 mil.
loc.), majoritatea fiind mici şi mijlocii - Zagreb, Ljubljana, Podgoriţa, Skopje, Tirana, Pristina).
Economia este în curs de dezvoltare fiind influenţată negativ de numeroşii factori politici (istorici) perturbatori
(eliberare târzie, dictatură militară - în Grecia, instaurarea comunismului - Albania, Bulgaria, fosta Iugoslavia,
numeroasele războaie, etc).
Diferenţieri regionale :
Voivodina: cuprinde câmpia cu acelaşi nume – drenată de Dunăre, Drava şi Morava – desfăşurată în nordul Serbiei
şi Croaţiei.
- densitatea populaţie depăşeşte 150 loc/km2, aici fiind localizate numeroase oraşe: Belgrad, Novi Sad, Osijek, Zagreb.
- industria este bine dezvoltată, diversificată.
- exista căi de comunicaţie moderne – autostrada – Belgrad – Zagreb – Ljubljana.
Litoralul adriatic:
- prezintă un relief muntos foarte pitoresc – ţărmul dalmatic – care împreună cu clima blândă – mediteraneană
favorizează dezvoltarea turismului (Croaţia - în primul rând – numeroasele insule - Krk, Pag, vestigii istorice,
monumente de arhitectură, muzee – Zadar, Sibenik, Dubrovnik,etc).
- industria portuară este bine dezvoltată: Rijeka, Split, Kotor, Bar, Durres, Vlore.
Regiunea muntoasă centrală: include munţii: Dinarici, Pindului, Balcani, Rila, Rodopii, etc.
- populaţia este răspândită neuniform; oraşele sunt dezvoltate în principal în depresiuni – Sarajevo, Skopje, Sofia,
Podgorita, Plovdiv.
- regiunea are un potenţial hidroenergetic ridicat, păduri întinse, soluri fertile dar infrastructura de acces slab
dezvoltată, zone defavorizate afectate de numeroase conflicte militare, etnice, religioase (Kosovo).
Grecia continentală:
- prezintă un relief variat – munţi, podişuri, câmpii litorale.
- reţea de transporturi densă, modernă; principalele oraşe sunt şi mari porturi: Salonic, Volos, Atena, Corint;
numeroase zone şi obiective turistice renumite.
- deţine cel mai înalt standard economic, social din Peninsula Balcanică.
Grecia insulară: numeroase insule şi arhipelaguri – Sporade, Ciclade, etc.
- prezintă o climă şi o vegetaţie mediteraneană tipică.
- populaţia concentrată în zonele litorale; densitate medie.
- oraşe mici: porturi, staţiuni turistice; sunt bine dezvoltate pescuitul şi agricultura - citrice, măsline, etc.
- insulele sunt destinaţii turistice căutate: Thasos, Aigina, Mikonos, Santorin, Rodos, Creta, etc.
5. Lista subiecte: Europa Sudică: geologie, relief, caractere biopedoclimatice, hidrografie; populaţie, aşezări,

A. Care este ţara cu populaţia sub 3 milioane locuitori?
a) Slovenia
b) Serbia
c) Bulgaria
d) Albania
B. Un important oraş al Spaniei, port la Marea Mediterană este:
a) Huelva
b) Cadiz
c) Cartagena
d) La Coruna
C. Osijek reprezintă un important oraş:
a) al regiunii muntoase centrale
b) al regiunii Voivodina
c) al litoralului Adriatic
d) al Podişului Arcadiei
D. Insula Capri, cunoscută destinaţie turistică a Italiei, este situată în apele:
a) Marea Tireniană
b) Marea Ligurică
c) Marea Adriatică
d) Marea Ionică
E. Râul Arno:
a) are un regim de scurgere alpin
b) are un regim de scurgere complex şi se varsă în Marea Adriatică
c) are un regim de scurgere mediteranean şi se varsă în Golful Napoli
d) se varsă în Marea Ligurică
F. Insula Krk – este o importantă destinaţie turistică din:
a) Marea Adriatică – aparţinând Croaţiei
b) Marea Adriatică– aparţinând Italiei
c) Marea Egee – aparţinând Greciei
d) Marea Adriatică – aparţinând Albaniei
G. Unul dintre principalele oraşe siciliene este:
a) Catanzaro
b) Ajaccio
c) Siracusa
d) Cagliari
H. Structurile vechi paleozoice sunt reprezentate în Peninsula Balcanică de unităţi de relief cum ar fi:
a) Munţii Rodopi, Rila, Pirin
b) Podişul Prebalcanic
c) Munţii Dinarici şi Munţii Pindului
d) Câmpia Albaniei

A – a) B – c) C – b) D – a) E – d) F – a) G – c) H – a)
8. Glosar: La Coruna, Gijon, Santander, San Sebastian, Oviedo, Leon, Burgos, Vitoria, Pamplona, Madrid,
Zaragoza, Salamanca, Ciudad Real, Barcelona, Valencia, Alicante, Cartagena, Almeria, Malaga, Lisabona,
Porto, Milano, Torino, Veneţia, Genova, Verona, Trieste, Padova, Florenţa, Roma, Perugia, Pescara, Napoli,
Bari, Cosenza, Palermo, Messina, Catania, Siracusa, Cagliari, Sassari, Belgrad, Zagreb, Novi Sad, Osijek,
Ljubljana, Rijeka, Split, Dubrovnic, Kotor, Bar, Durres, Vlore, Tirana, Sarajevo, Skopje, Sofia, Podgorita,
Plovdiv, Salonic, Volos, Atena, Corint, Iraclion, Rodos, Thasos.
9. Capitolul următor: Caracterizare geografică complexă a Europei Estice – diferenţieri regionale.

Prezentarea Cap. VII : EUROPA ESTICĂ
1. Introducere: Europa Estică are o extensie remarcabilă în latitudine şi longitudine, desfăşurându-se între
mările aferente Oceanul Arctic, la nord; Marea Neagră şi Caucaz, la sud; Munţii Ural la est şi culoarul
Nistru-Dvina de Vest la vest. Suprafaţa sa depăşeşte 4 500 000 km2 deţinând aproape jumătate din
extensiunea continentului, ceea ce o instaurează, dimensional, ca o macroregiune tipică.

economice ale Europei de Est. Evidenţierea diferenţierilor regionale şi prezentarea subregiunilor
componente.
3. Conceptele cheie: Unităţi reprezentative – diferenţieri regionale: Regiunea Kola-Peciora, Câmpia

Moscovei, Uralul, Povolje, Belarus, Nistru-Don, Regiunea pontico-caspică.
4. Rezumat:
EUROPA ESTICĂ
Are o desfăşurare latitudinală şi longitudinală foarte mare, între Oceanul Arctic (cu mările aferente), la nord;
Marea Neagră şi Munţii Caucaz, la sud; Munţii Ural la est şi culoarul Nistru-Dvina de Vest la vest. Include Rusia
Europeană, Ucraina şi Belarus.
Relieful reprezentat de Câmpia Europei de Est, dezvoltată integral în cadrul regiunii pe direcţia nord-sud, de
podişuri cu altitudini reduse (Volino-Podolic, Smolensk, Valdai, Volgai) situate în vestul unităţii, şi Munţii Ural,
amplasaţi periferic, reprezentând o limită precisă în raport cu Asia şi o fâşie de convergenţă regională a fluxurilor
economice.
Clima se remarcă prin continentalismul accentuat, datorat influenţei anticiclonului siberian şi prin zonarea
fenomenelor de la nord la sud, de la climatul rece, subpolar, pe litoralul arctic, la cel temperat continental propriu-zis în
centru şi subtropical în Pen. Crimeea. În colţul sud-estic, caspic, al unităţii se află polul continental al aridităţii.
Reţeaua hidrografică este bine organizată şi cu o descărcare divergentă: spre nord (Marea Albă - Onega, Dvina de
Nord, Mezen; Marea Peciora - Peciora); nord-vest (Marea Baltică - Dvina de Vest) iar spre sud (Marea Caspică - Volga,
Ural; Marea Neagră - Nipru, Nistru; Marea Azov - Don). În această regiune se află cel mai mare fluviu european, ca
debit şi lungime, Volga şi lacuri tectono-glaciare de mari dimensiuni (Ladoga şi Onega).
Vegetaţia prezintă o evidentă zonalitate latitudinală, omogenitatea reliefului asigurând treceri lente de la un tip de
vegetaţie la altul. Litoralul nordic este dominat de elementele tundrei şi silvotundrei, urmate, spre sud, de o largă fâşie a
pădurilor de conifere boreale (taigaua). În partea central-sudică vegetaţia este una de silvostepă şi stepă, cu
predominanţa asociaţiilor de graminee.
Fauna urmează aceeaşi zonare latitudinală detaşându-se zona rece (urs alb, vulpe polară) cea forestieră (elan, urs,
cerb, hermelină, zibelină) şi cea de stepă (rozătoare, iepure, dropie, antilopă saiga).
Învelişul pedogeografic este reprezentat de permafrost în extremul nord, spodosoluri (soluri acide, podzoluri,
soluri gleice) în taiga, molisoluri, cernoziomuri, cernoziom levigat, soluri nisipoase sau halomorfe în stepă şi silvostepă.
Resursele naturale sunt foarte bogate şi variate. Se remarcă mari resurse energetice: petrol (Povolje - „Baku II",
Caucaz, Câmpia Peciora, Marea Caspică); gaze naturale (între Volga şi Ura1, Ucraina), cărbuni (Donbas, Ural, Peciora,
Bazinul Moscovei); potenţial hidroenergetic pe Volga, Nipru, Don; resurse maremotrice în peninsula Kola; potenţial de
energie solară în SE. În această regiune sunt cantonate cele mai mari rezerve de fier din lume (Kursk, Krivoi Rog,
Magnitogorsk, Kerci), neferoase (plumb, zinc, cupru, aur, argint, bauxită în Munţii Ural), fosforite şi apatite (Peninsula
Kola, Ural), lemn (în taiga).
Populaţia acestei regiuni este de cca. 167 milioane locuitori, reprezentând ¼ din populaţia totală a Europei (partea
europeană a Rusiei - cca. 108 milioane locuitori, Ucraina - 48,7 milioane şi Belarus - 10 milioane). Densitatea medie
este de 36 locuitori/km2, mult sub media europeană, apărând diferenţieri între partea nordică (1-10 loc/km2) şi cea
centrală (20-50 loc./km2) sau sud-vestică. În sud-est şi nord se identifică areale foarte slab populate (sub 1 loc/km2), iar
în sud-vest (Podişul Volino-Podolic, Câmpia Niprului) peste 100 loc/km2.
Structura etnică este mozaicată: ruşi, ucrainenei, bieloruşi.
Aşezările urbane concentrează majoritatea populaţiei. Unele dintre acestea au vechime feudală (Moscova, Kiev,
Tula, Gorki, Perm, Samara), altele au apărut mai recent (Sankt Peteresburg, sec. XVIII), oraşele din Ural, Donbas,
Krivoi Rog - în sec. XIX şi XX. Au funcţii complexe, îndeosebi industriale, comerciale, turistice, administrativ-
culturale. Predomină oraşele mari şi mijlocii.
Economia valorifică resursele naturale şi umane dar reflectă şi impactul sistemului politic şi al strategiilor de
dezvoltare ale regimului comunist. Distantele foarte mari reprezintă o frână în dezvoltarea sistemului economic
centralizat.
Industria s-a reorientat pe ramurile cele mai productive şi competitive cum ar fi industria extractivă a petrolului şi
gazelor naturale intens solicitate la export. Exploatarea cărbunilor vizează alimentarea industriei termoenergetice.
Industria metalurgică are vechi tradiţii în Ural, Ucraina de sud, bazinul Moscovei, iar industria constructoare de maşini
în centrele din Ural, Moscova şi marele oraşe (inclusiv porturi). Industria chimică produce îngrăşăminte, mase plastice,
cauciuc (Moscova, Sankt Petersburg, Kiev, Ural). Industria alimentară prelucrează materii prime de origine vegetală sau
animală ale regiunii producând zahăr (din sfecla), ulei, conserve de carne, legume sau peşte, brânzeturi, lactate, alcool
(celebra votcă obţinută din secară). Industria textilă valorifică lână, inul, cânepa, bumbacul producând confecţii,
tricotaje, postavuri.
Agricultura a fost puternic influenţată de vechea centralizare a pământului şi mijloacelor de producţie.
Mecanizarea este redusă, chimizarea insuficientă, agrotehnicile slab productive. Nu acoperă necesarul de grâu şi carne
ale populaţiei, Rusia apelând la importuri masive. Agricultura are încă un caracter extensiv, etapa actuală semnificând
începutul constituirii fermelor, a proprietăţilor mijlocii.
Transporturile se caracterizează prin dezvoltarea tuturor tipurilor la un nivel mediu de eficienţă şi densitatea
redusă a căilor de transport datorită vastităţii spaţiului deservit. Cunoscută este linia ferată transcontinentală
transsiberiană ce pleacă din Moscova spre Vladivostok. Sunt dezvoltate transporturile aeriene, Rusia fiind una dintre
cele 4 ţări cu mare tradiţie în construcţia aparatelor de zbor, alături de SUA, Anglia şi Franţa. Transportul fluviatil este
dezoltat pe Volga şi canalele desprinse din aceasta. Transportul maritim se realizează pe Marea Neagră, Marea Baltică,
Marea Caspică, Marea Barents.
Comerţul. Se exportă: minereuri, petrol, gaze, cărbuni, cherestea şi se importă: produse alimentare, bunuri de
consum, maşini şi utilaje. Ca parteneri privilegiaţi la export sunt fostele republici ale URSS, statele din UE iar la
import, pe lângă acestea, SUA, Japonia, China etc.
Regiunea Kola-Peciora include estul peninsulei Kola şi partea nordică a Câmpiei Est Europeană. Este slab
populată dar cu o industrie variată (extractivă, metalurgică, constructoare de maşini), economie forestieră şi agricultură
bazată pe creşterea animalelor pentru lapte. Principalul centru polarizator este metropola Sankt Petersburg. Alte centre,
de nivel inferior sunt Murmansk şi Arhanghelsk.
Câmpia Moscovei are ca pol de gravitaţie oraşul Moscova, cu peste 10 milioane locuitori, nucleul economic al
Rusiei cu o mare extindere teritorială. Resursele de fier (Kursk) şi cărbune (Bazinul Moscovei) stau la baza metalurgiei
şi industriei constructoare de maşini (Moscova, Kursk, Belgorod, Tula). Sunt dezvoltate toate ramurile industriei
(energetică, chimică, textilă, alimentară, materiale de construcţii). Se practică o agricultură mixtă: creşterea bovinelor
pentru carne şi lapte, pomicultură, legume, cartofi, grâu. Densitate mare a populaţiei (peste 100 loc/km2) şi a reţelei de
căi de transport. Alte centre polarizatoare, de rang inferior sunt: Vladimir, Kaluga, Tula, Smolensk, Kursk, Voronej,
Clorki, Kostrorno.
Uralul, suprapus celor peste 2 000 km lanţ muntos, este o regiune de tip industrial complexă (metalurgie,
construcţii de maşini, chimică, prelucrarea lemnului) dezvoltată pe seama unor resurse autohtone bogate. Agricultura
slab dezvoltată bazată pe creşterea animalelor. Centrele polarizatoare, cu activităţi industriale diversificate (siderurgie,
construcţii de maşini, industrie chimica, electronică şi electrotehnică) sunt oraşele Ekaterinburg, Celiabinsk,
Magnitogorsk, Perm şi Ufa.
Povolje este o unitate situată între Volga şi Ural, constituită dintr-o câmpie tipică, bogată în petrol şi gaze (Baku
II), Pe seama lor s-a dezvoltat industria chimică (petrochimie, îngrăşăminte chimice). Metalurgie şi industrie
constructoare de maşini. Terenuri fertile cultivate cu cereale, plante tehnice. Secundar se practică creşterea animalelor.
Centrele polarizatoare mai importante sunt Volgograd şi Samara.
Belarus se desfăşoară în vestul Europei de Est, suprapusă unor câmpii şi podişuri joase brăzdate de coline
morenaice. Climatul este unul temperat continental de tranziţie. Centru polarizator principal este oraşul-capitală Minsk
(1,7 milioane locuitori). Alte oraşe: Vitebsk, Moghilev, Brest. Economia se bazează pe industria constructoare de
maşini, alimentară, creşterea bovinelor şi porcinelor, cereale, plante furajere, in.
Nistru-Don este o regiune conturată în partea centrală a Ucrainei, suprapusă morfologic podişului Volino-Podolic
şi Câmpiei Niprului, bogată în cărbuni (Donbas) şi fier (Krivoi Rog). Centre polarizatoare sunt Kiev (2,7 milioane
locuitori), Harkov, Donetk, Dnepropetrovsk, Rostov pe Don. Este dezvoltată industria extractivă, metalurgia, industria
constructoare de maşini. Agricultura se bazează pe culturi de cereale, plante furajere, sfecla de zahăr şi creşterea
animalelor.
Regiunea pontico-caspică se extinde în sudul Ucrainei, nordul Caucazului şi nord-vestul Mării Caspice. Câmpia
imprimă nota definitorie a reliefului, excepţie făcând peninsula Crimeea unde apar Munţii Crimeii, 1 545 m altitudine.
Densitatea populaţiei este mai mare în nordul Mării Negre. Profil economic este mixt: agroindustrial şi turism
(peninsula Crimeea, Caucaz). Se remarcă industria constructoare de maşini (nave, maşini agricole) şi exploatările de
petrol şi gaze naturale - inclusiv pe platforma continentală a Mării Negre. Agricultura, favorizată de climatul mai cald
este diversificată: cereale, viticultură, pomicultură, legume etc.
5. Lista subiecte: Europa Estică: geologie, relief, caractere biopedoclimatice, hidrografie; populaţie, aşezări,

A. Creşterea animalelor este o subramură dominantă a agriculturii în:
a) Ungaria
b) Belarus
c) Slovacia
d) Rusia
B. Unul din principalii producători de floarea-soarelui ai Europei este:
a) Ucraina
b) Olanda
c) Belarus
d) Lituania
C. Oraşul Sankt-Petersburg reprezintă un important port al Rusiei la:
a) Marea Albă - Golful Mezen
b) Marea Azov
c) Marea Baltică – Golful Botic
d) Marea Baltică - Golful Finic
D. Oraşul Odessa, reprezintă:
a) Un important port al Ucrainei la Marea Neagră
b) Un important al Rusiei la Marea Azov
c) Un important port al Ucrainei la Marea Caspică
d) Staţiune turistică importantă în Belarus
E. Oraşul Ufa este unul din centrele polarizatoare al subregiunii:
a) Kola-Peciora
b) Nistru-Don
c) Munţii Ural
d) Pontico-Caspică
F. Podişul Volgăi
a) Este o unitate hercinică
b) Este o unitate de platformă precambriană
c) Aparţine geosinclinalului alpin
d) Este format în orogeneza caledonică
G. Râul Peciora prezintă un regim de scurgere de tip:
a) prezintă un regim de scurgere de tip complex
b) prezintă un regim de scurgere de tip est-european
c) prezintă un regim de scurgere de tip nordic
d) se varsă în Marea Albă
H. Krivoi Rog:
a) Este un important centru al industriei carbonifere
b) Centru de extracţie al minereului de fier în Rusia
c) Important centru siderurgic în Belarus
d) Centru de extracţie al minereului de fier în Ucraina
I.
A – b) B – a) C – d) D – a) E – c) F – b) G – c) H – d)
8. Glosar: Sankt Petersburg, Murmansk, Arhanghelsk, Moscova, Vladimir, Kaluga, Tula, Smolensk,
Kursk, Voronej, Clorki, Kostrorno, Perm, Ufa, Volgograd, Samara, Minsk, Vitebsk, Moghilev, Brest,
Kiev, Harkov, Donetk, Dnepropetrovsk, Rostov pe Don, Odessa, Sevastopol, Sinferopol, Kerci,
Krasnodar, Astrahan.
9. Capitolul următor -

Europa Si Tarile UE-Costin Dumitrascu

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Europa Si Tarile UE-Costin Dumitrascu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lector univ. drd.

EUROPA ŞI ŢĂRILE UNIUNII EUROPENE - Semestrul II

2. Obiectivele cursului: cunoaşterea specificului economiei la nivel regional, a modalităţilor de valorificare a

7. Răspunsuri la testele grila:

Gaze naturale (mld. m3/2003) Cărbune brun şi lignit (mil. tone/2002)

21. Olivetti (Italia) – 31,4

5. Lista de subiecte: Uniunea Europeană: istoric, ţări membre, instituţii.

6. Teste – grilă (exemple):

A. Tratatul prin care instituie Comunitatea Economică Europeană (CEE):

7. Răspunsuri la testele grilă:

2. Obiectivele cursului: Cunoaşterea principalelor caracteristici fizico-geografice, a trăsăturilor umane şi

6. Teste – grilă (exemple):

B. Din punct de vedere demografic Europa Nordică se caracterizează prin:

7. Răspunsuri la testele grilă:

9. Capitolul următor: Caracterizare geografică complexă – Europa Vestică – diferenţieri regionale.

2. Obiectivele cursului: Cunoaşterea principalelor caracteristici fizico-geografice, a trăsăturilor umane şi

EUROPA VESTICĂ CONTINENTALĂ

Industria este modernă, diversificată, competitivă.

7. Răspunsuri la testele grilă:

9. Capitolul următor Caracterizare geografică complexă – Europa Centrală – diferenţieri regionale.

2. Obiectivele cursului: Cunoaşterea principalelor caracteristici fizico-geografice, a trăsăturilor umane şi

6. Teste – grilă (exemple)

7. Răspunsuri la testele grilă:

9. Capitolul următor: Caracterizare geografică complexă – Europa Sudică – diferenţieri regionale.

6. Teste – grilă (exemple):

7. Răspunsuri la testele grilă:

9. Capitolul următor: Caracterizare geografică complexă a Europei Estice – diferenţieri regionale.

2. Obiectivele cursului: Cunoaşterea principalelor caracteristici fizico-geografice, a trăsăturilor umane şi

3. Conceptele cheie: Unităţi reprezentative – diferenţieri regionale: Regiunea Kola-Peciora, Câmpia

6. Teste – grilă (exemple):

S-ar putea să vă placă și