Enache Bogdan – Adrian, gr 4, anul III Pastorala

Despre Cartea Mortilor

-prezentare generala-
Tara Egiptulii numita de Herodot “un dar al Nilului” este o lunga fasie de pamant fertil
aflat in plin desert. Lunga de aproape 1000 de kilometri dar in lungime de doar 5 pana la 20 de
kilometri, fasia este inundata anual de Nil, lasand in urma un mal roditor fara de care egiptul nu
ar fi decat o parte a imensului desert al Saharei.
Acest teritoriu a fost locuit inca din timpuri stravechi iar religia aceste populatii riverane
Nilului este considerata cea mai veche si cu cea mai intinsa manifestare cunoscuta.
Aceasta religie a suferit de-a lungul timpului o serie de transformari inerente unei evolutii
spirituale normale dar a fost mereu extrem de prezenta in viata egipteanului antic dominandu-i
intreaga viata de la nastere si pana dincolo de moartea trupeasca, acelasi Herodot scriind despre
egipteni “ca sunt cel mai religios popor”. Privita la modul general religiozitatea egiptenilor
consta in adorarea sub diferite forme si moduri a naturii si in special a Soarelui-RA, centrul
religiei egiptene. O caracteristica pregnanta a religiosului egiptean antic era credinta cu tarie
intr-o viata dupa moarte care pentru ei reprezenta doar o continuare a vietii de pe pamantene,
locuinta mortilor fiind situata undeva in Apus si era denumita Imentiu, pe cand cei vii locuiau in
Rasarit pe Nil. In ciuda abundentei izvoarelor scrise ori nescrise nu exsita o conceptie unitara in
ceea ce priveste modul in care egiptenii percepeau nemurirea sufletului, acest lucru datorandu-se
faptului ca in exsitenta milenaraa acestui popor religia a cunoscut o permanenta evolutie atat in
timp ci si spatial, intre diferitele centre de spiritualitate egipeana exsistand diferente chiar si in
timpul aceleiasi decade temporale, asa incat nu se poate vorbi despre o conceptie unitara in ceea
ce priveste sufletul si viata viitoare.
Se presupune faptul ca la inceputul istoriei acestui popor exsista o conceptie destul de
putin cizelata in ceea ce privestste eshatologia. Conform descoperirilor arheologice in perioada
preistorica egiptenii isi ingropau mortii in pozitie chircita, practica destul de raaspandita la mai
multe popoare antice care simboliza de cele mai multe ori intoacerea in sanul zeitatii mame,
alaturi de care se punea hrana precum si obiectele care sa ii slujeasca in viata urmatoare. Locul
unde se presupunea ca se desfasora viata de apoi in acea perioada trebuie sa fi fost mormantul
insusi. O schimbare in acest sens se observa abia incepand cu dinasita a IV cand apare conceptia
conform careia sufletulpoate parasi mormantul, ori chiar sa isi aleaga alta locuinta. Concomitent

1
Enache Bogdan – Adrian, gr 4, anul III Pastorala

cu aceasta doctrina se dezvolta si o alta dupa care exsita undeva un taram al spiritelor, un taram
al mortilor, unde se duhul celui decedat ajunge cu mare greutate. Pentru a conferi siguranta ca cel
decedat se va bucura de placerile acelui loc si mai ales ca va ajunge acolo fara probleme multe
din traditiile exsitente pana atunci si consemnate fie in diverse sarcofage ori morminte ajung sa
fie comprimate in adevarate lucrari, care compilau aceasta intelepciune, sub forma unui ghid care
sa il aujte in toate situatiile grele de pe parcursul drumului.
Aceasta colectie de texte indrumatoare nu a fost sintetizata in formele ei finale mai
devreme de perioada dinastiei a XXIII. Colectia a fost pentru prima data publicata de catre
Richard Lepsius in anul 1842 sub titlul “Cartea Mortilor Egipteni” si, desi considerat impropriu
a fost adoptat de catre egiptologi. Cartea era formata din 192 de texte fara legatura intre ele fiind
denumite capitole fiecare avand un titlu care avea mai mult sau mai putin legatura cu textul.
Cartea Mortilor Egipteni
Disponibila mai intai numai faraonilor si mai apoi nobililor si in pana la urma chiar si
egipteanului de rand Cartea Mortilor este nu numai un ghid ci si un manual care cuprinde
indicatii pretioase si extrem de precise cu privire la traseul pe care il are de parcurs cel decedat
spre Imentiu, precum si pericolele care il pandesc si modul cum sa scape de ele. In gandirea
egipteana viata vesnica (linistea) se putea dobandi prin cunoasterea unor formule magice, multe
din ele fiind rugaciuni care devin eficiente intr-o anumita imprejurare.
Constantin Daniel clasifica cele 192 de capitole dupa rmatoarele criterii:
- Formule magice
- Descantece, vraji care forteaza destinul
- Identificarea raposatului cu zeii (Isis, Osiris, Horus...)
- Autobiografie morala si etica

Versiunea eshatologica predominanta in tot Egiptul a fost cea osiriana. Potrivit acesteia,
regele defunct si, mai tarziu, fiecare raposat se identifica dupa moarte cu Osiris si primeste o
noua viata. Asemenea vietii plantelor care se reinnoieste in fiecare an, tot la fel se reinnoieste si
viata lui Osiris si, totodata, si a defunctului transformat in Osiris. Astfel, intr-un text din
sarcofage se spune: “Eu traiesc, eu mor, eu sunt Osiris … Eu traiesc, eu mor, eu sunt orzul; eu
nu dispar”. Dupa cum Osiris, dupa moartea sa, a fost declarat drept si a primit demnitatea sa de
rege in lumea subpamanteana, tot la fel regele defunct este “justificat”, “indreptat”, iar urmasul

2
Enache Bogdan – Adrian, gr 4, anul III Pastorala

sau apare ca mostenitorul sau de drept al lui Horus. Ulterior, fiecare defunct devine un Osiris si
primeste epitetul de “justificat”: “Tu esti pe tronul lui Osiris, ca reprezentant al Celui dintai
intre cei aflati la Apus (respectiv Osiris). Impartaseste-te din puterea lui, primeste coroana lui.”

Calatoria sufletului dupa moarte este descrisa in Carte ca avand tinta imparatia lui Osiris,
Campiile lui Iaru sau Imentet, unde sufletele duceau o viata fericita, unde se bucurau de conditii
mult mai favorabile decat in viata de aici, intrucat fertilitatea Campiilor lui Irau era mult mai
mare decat aceea a regiunii Nilului, granele crescand mai inalte decat omul si dand roade mai
bogate.

Imparatia mortilor apare, insa, plasata in lumea subpamanteana, strabatuta de Soare in

timpul noptii. Aici persista tot felul de primejdii, iar scopul textelor din Cartea mortilor este
tocmai acela de a-l ajuta pe defunct sa le evite sau sa le biruiasca. Exista drumuri gresite, care
trebuie evitate, exista ape care trebuie traversate cu ajutorul unui ghid, exista monstri ingrozitori,
care pot fi biruiti cu ajutorul unor formule magice. In acelasi timp, cel decedat trebuie sa
cunoasca, de pilda, numele monstrului, pentru a avea putere asupra lui, sau sa se identifice cu o
divinitate puternica sau alta, pentru a iesi biruitor. Este, deci, evident faptul ca aici conceptiile si
practicile magice joaca un rol deosebit. Luata in sens strict, chiar si judecata lui Osiris de la
capitolul 125 face parte dintre aceste pericole. In fata tribunalului lui Osiris si a celor 42 de
judecatori ai sai, defunctul trebuia sa-si sustina cauza, sa faca acea “confesiune negativa”, sa-si
dovedeasca nevinovatia, pentru ca altfel era devorat indata de judecatori, de monstru sau era
obligat sa se intoarca pe pamant la o viata mizerabila, intrupandu-se chiar in animale necurate.

Drumul spre viata de apoi

Egiptenii vedeau drumul spre viata de apoi ca pe o imensa intindere de ape. Traversarea
acesteia se facea intr-o barcacondusa de un barcagiu care trebuia sa dovedeasca faptul ca cel
transportat are dreptul sa treaca. Astfel in capitolul 99 apar formule magice si descantece care
erau menite sa il constranga pe barcagiu sa il duca in imparatia lui Osiris. Dupa diodor de Sevilla
numele luntrasului ar fi fost Charon...

Ritualul mumificarii

3
Enache Bogdan – Adrian, gr 4, anul III Pastorala

Incepand chiar din perioada Regatului Vechi, a inceput sa se practice tehnica mumificarii
sau imbalsamarii cadavrelor, care avea sa devina in mod treptat o adevarata arta. Acest
procedeu demonstreaza, in primul rand, faptul ca vechii egipteni considerau absolut necesara
conservarea trupului. In viziunea lor, viata viitoare nu era decat o continuare a celei de pe
pamant, ea fiind, de asemenea, legata de trup. Insusi Osiris, asa cum s-a vazut, n-a putut invia,
inainte ca trupul sau sa fi fost reconstituit din partile taiate si imprastiate in urma luptei cu Seth.

Pregatirea mumiei incepea cu extragerea creierului si a viscerelor care, impregnate cu

parfumuri, se pastrau in patru urne. In locul inimii sau, uneori, chiar pe mumie in dreptul inimii
se punea un scarabeu, ca simbol al invierii si reinnoirii, din argila sau dintr-o piatra dura, avand
gravata o formula magica ce pleda in favoarea raposatului, atunci cand acesta va ajunge in fata
tribunalului lui Osiris. Apoi, corpul era umplut cu produse rasinoase si aromate; in continuare, i
se reconstituia forma cu paie sau cu tampoane de stofa, dupa care era tinut timp de 70 de zile
intr-o solutie de carbonat de sodiu si, in fine, infasurat – dupa spalare – in foarte multe panze
de in imbibate intr-un ulei aromat. In mainile mortului si intre benzile mumiei erau asezate
texte sacre. In cele din urma, mumia era inchisa intr-un sicriu de lemn de forma trupului. Acest
sicriu era pictat in interior cu figuri si scene simbolice in culori, avand si un text religios-funerar
in hieroglife, iar in exterior era pictat cu portretul celui decedat.

In plus, incepand cu perioada Regatului Mediu, apare tot mai frecvent obiceiul de a
aseza in mormant langa mumie si anumite statuete din lemn, lut sau metal, care-l reprezentau
pe mort. Mai ales din perioada Regatului Nou devine tot mai limpede ce rost aveau aceste
statuete. Practic, ele se doreau sa fie un substitut aal trupului celui decedat, in eventualitatea
ca respectiva mumie n-ar fi fost bine conservata, servind ca salas lui ka, fie ar fi reprezentat un
slujitor in mormant pentru defunct. Conceptia vechilor egipteni potrivit careia existenta dupa
moarte nu este decat o continuare a vietii actuale presupunea faptul ca orice activitate, orice
munca necesara in viata de pe pamant ramanea, de asemenea, absolut necesara si in imparatia
mortilor. Ogorul trebuie ingrijit, semanat si recoltat pe mai departe si acolo, animalele trebuie
ingrijite, iar hrana pregatita. Iar pentru aceasta, mai ales cei bogati aveau nevoie si in imparatia
mortilor de ajutorul unor slujitori. Astfel, in capitolul 6 din Cartea mortilor exista un loc in care

4
Enache Bogdan – Adrian, gr 4, anul III Pastorala

un defunct constrange o asemenea figurina, numita uschebti, prin intermediul unei formule
magice, sa lucreze in locul sau.

Tot in cadrul ritualului de inmormantare apare si ritualul deschiderii gurii cu un

instrument de fier special. Aceasta deschidere ritualica avea doua semnificatii: prima avea
legatura cu iesirea sufletului din trup iar a doua cu faptul ca gura ca si organ al vorbirii ii dadea
posibilitatea ca in viata de apoi sa poata rosti cuvintele magice necesare pentru invingerea
diversilor demoni cum vedem la cap 108 in care decedatul este incarnat in Horus si lupta cu
Seth pe care il invige dupa rostirea incantatiilor potrivite.

In concluzie Cartea Mortilor Egipteni este o colectie de texte din diferite perioade ale
istoriei egiptului considerate magice ori continand indicatii pretioase si care se punea in
mormant alaturi de cel decedat pentru ai servi acestuia in drumul plin de primejdii ce il avea de
strabatut pana in locul de odihna vesnica.

5
Enache Bogdan – Adrian, gr 4, anul III Pastorala

Bibliografie
1. Daniel, Constantin, Cultura spirituala a egiptului antic, ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti,
1985.
2. Idem, Civilizatia Egiptului antic, ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1976.
3. Eliade, Mircea si Culianu, Petru-Ioan, Dictionar al religiilor, ed. Humanitas, Bucuresti, 1993.
4. Sârbu, G., Credinţe şi practici egiptene în legătură cu viaţa viitoare, Mitropolia Olteniei, Anul XIII,
1961, Nr. 10-12.

5. *** Istoria Religiei, volum coordonat de Giovanni Filarmono, ed. Polirom, Iasi, 2008.