Este curentul “emo” o evadare din realitate?

Acum cativa ani nu stiam ce inseamna “emo”, nici macar nu auzisem vreodata acest cuvant.
Acum vad peste tot tineri imbracati in negru, machiati strident, suparati pe viata care se dau
drept apartinatori ai acestui curent. Dar ce inseamna acest nou trend al timpurilor noastre si
de ce il adopta tinerii cu atata usurinta? Este cumva aceasta o alta cale de scapare de
problemele specifice varstei?

Cum a aparut curentul „emo”? Se pare ca “emo” a pornit de la un experiment muzical. Satui
de constrangerile hardcore-ului si de violenta aflata in expansiune in muzica, in anul 1985,
doi muzicieni din Washington D.C. Ian MacKay si Guy Picciotto, experimenteaza o noua
directie, mai personala a creatiilor lor. Asa s-au nascut formatiile Embrace si Rites of Spring
a caror muzica a inceput sa fie numita emo-core, insa nimeni nu stie cu exactitate de unde a
aparut acest termen. In scurt timp sound-ul emo este adoptat de o multime de trupe in voga
ale anilor ’80-’90. Noul sound devine din ce in ce mai mult mai emotional, mai sentimental,
mai revoltat, dupa cum se poate observa din versurile cantecelor.

Rites of Spring:

„Drink deep, it's just a taste, and it might not come this way again,
I believe in moments, transparent moment,

moments in grace when you've got to stake your faith” - Rites Of Spring, Drink Deep, 1985

I read somewhere that every wall's a door to something new

Well if that's true-why can't i get through?
Cause I'm not who I thought I was
And I can't explain- Rites Of Spring, Hain's Point, 1985

Incepand cu anul 2000, termenul „emo” incepe sa fie folosit de adolescenti pentru a descrie
persoanele foarte sensibile, neintelese, depresive cu sentimente foarte puternice si
controversate. La scurt timp dupa conferirea acestui nou sens cuvantului „emo” au urmat :
atitudinea si stilul de imbracaminte adoptate de tinerii care ascultau acest tip de muzica.

Acest trend a devenit, in zilele noastre, un suport pentru savurarea depresiilor adolescentine
sau chiar un indemn la tristete, la renuntarea de a fi fericit, toate ambalate intr-o linie
melodica atragatoare pentru tineri. Muzica, site-urile, fotografiile, poeziile, desenele au reusit
sa transforme depresia, tristetea, frustarile, automutilarea, insingurarea, in ceva deosebit de
popular pentru adolescentii din zilele noastre. Ce poate fi mai potrivit pentru a scapa de
neintelegerile cu parintii, dilemele sentimentale, neadaptarea sociala decat un refugiu in
muzica a caror versuri iti vorbesc despre aceleasi lucruri pe care le simti si tu ? Si pe deasupra
este chiar la moda sa fi trist, asa ca de ce nu?

Departe de mine de a crede ca refugiul in muzica poate fi ceva rau doar ca in acest caz s-a
ajuns la o exagerare iar indemnul culturii „emo”, acela de a aduce depresia sau tristetea la
rang de trend nu este tocmai potrivit pentru un tanar aflat la varsta la care personalitatea
incepe sa prinda contur, intr-o perioada in care ar trebui sa invete sa isi confrunte propriile
probleme, sa isi stabileasca un drum propriu in viata construit pe baza unor valori acceptate.
Recunoasterea temerilor, frustarilor reprezinta un prim pas spre rezolvarea acestora insa nu
este suficienta, pentru a scapa de aceste impedimente ale unei dezvoltari personale sanatoase
este necesara o ampla cunoastere a cauzelor si conditiilor care au determinat aparitia lor si
gasirea unor solutii. Se pare insa ca evadarea in nefericire, izolarea, este calea cea mai usoara
adoptata de tineri, care neintelesi de familie si respinsi de colegi, prieteni care apartin unei
categorii extravertite, se afunda pe un drum care duce, din pacate, uneori spre sinucidere.

„Muzica emo este tot muzică rock, însă piesele sunt mult mai triste, deprimante. Acestea pot
vorbi şi despre sentimente frumoase, cum ar fi dragostea, însă mesajul este mereu unul trist.
«Emo» vine de la « emotional », deci reprezintă o stare apatică, de tristeţe, şi ne
caracterizează pentru că suntem mai sensibili, înconjuraţi de probleme şi ne refugiem în
stilul ăsta de muzică, cu care ne identificăm perfect” Mela - emo girl.

Cum am putea sa ii ajutam pe tineri sa inteleaga ca depresia nu este cale de evadare? In nici
un caz respingandu-i ! Daca ne-am putea opri cumva din drumul nostru si i-am asculta, daca
parintii ar accepta ca adolescentii din ziua de astazi tind sa se maturizeze mai repede si si-ar
aminti ca la randul lor, si ei au fost asa odata si au avut nevoie de intelegere la timpul
lor..poate aceste lucruri se vor schimba.
Faptul ca tinerii isi exprima preferinta pentru un anumit gen muzical, artistic, ca adopta
tendintele respective, ca se individualizeaza si identifica la nivel grupal cu un anumit stil,
curent nu mi se pare ceva care merita sa fie blamat. Adoptarea unei anumite tinute,
piercingurile, tatuajele, vestimentatia care socheaza sunt dintotdeauna elemente caracteristice
acestei etape de varsta. Important este ca parintii/parintele impreuna cu copilul sa fie in acord
in ceea ce priveste existenta unei suferinte si sa gaseasca modalitati de a o rezolva. De cele
mai multe ori este nevoie insa de ajutor specializat sub forma de consiliere psihologica.

Am incercat sa vorbesc in acest material despre fenomenul „emo” care a luat amploare in
ultimii ani si mie, cel putin, mi se pare ingrijorator. Cu siguranta putem sa facem ceva, doar
ca pentru asta este nevoie sa ne oprim din drumul nostru solitar, sa ii ascultam si sa ii ajutam
pe ceilalti.