P4: Factori esenţiali ai comunicării (I)

Ca fenomen social, comunicarea este un proces (a) complex, (b) dinamic, (c) continuu şi (d)
circular; orice replică teoretică a comunicării este (a’) simplă, (b’) relativ statică, (c’) discontinuă şi
(d’) lineară.
Apelând la o abordare praxeologică, nu obţinem o descriere detaliată a tuturor aspectelor
comunicării, ci o mai bună înţelegere a procesului de comunicare, prin prisma unor factori esenţiali.
Factorii constitutivi ai comunicării sunt (a) comunicatorii, (b) mesajul, (c) codul, (d) cadrul
referenţial, (e) canalul de transmitere, (f) contextul şi (g) bruiajele.
1. Comunicatorii
Aplicăm eticheta comunicator oricărei persoane implicate în procesul comunicării.
Comunicatorii NU SUNT produse schimbătoare ale situaţiilor prin care trec, altfel spus, comunicatorii
NU SUNT creaţii ale împrejurărilor în care se desfăşoară procesul de comunicare.
Comunicatorii SUNT persoane care au un set de trăsături constante şi care, tocmai datorită acestui
fapt, se comportă în mod consistent şi predictibil.
Deşi sunt influenţaţi de contextul comunicării, comunicatorii sunt persoane autonome care aleg să
se comporte într-un anumit fel şi care îşi asumă responsabilitatea pentru toate consecinţele
acţiunilor (semiotice) întreprinse. Numai unor asemenea persoane li se poate cere să observe diferite
reguli de comunicare (reguli constitutive, reguli de eficienţă, reguli de politeţe, reguli morale etc.).
Comunicatorii joacă fie alternativ, fie simultan rolurile de EMITENT/ LOCUTOR şi de RECEPTOR/ ALOCUTOR.
Emitentul iniţiază o interacţiune semiotică, în timp ce receptorul se lasă antrenat în realizarea
acesteia. Comunicatorii sunt împreună responsabili pentru calitatea comunicării, însă cel care îşi
asumă primul rolul de emitent are o responsabilitate mai mare. (Totuşi, este dificil de stabilit, în
anumite situaţii, care persoană a făcut primul pas în comunicare.)
Comunicatorii se individualizează prin 3 componente – (a) starea proprie, (b) conceptul de sine şi
(c) idealul de sine –, care le influenţează competenţa şi performanţa comunicaţională.
Produs al învăţării, STAREA PROPRIE include starea de sănătate, acuitatea simţurilor, experienţele
perceptive anterioare, capacitatea de focalizare a atenţiei, calitatea memoriei, temperamentul, tăria
voinţei, sistemul conceptual folosit, schemele logice aplicate în organizarea mesajelor etc.
CONCEPTUL DE SINE este un set de ţeluri personale, competenţe, convingeri şi valori prin care ne vedem
pe noi înşine sau, într-o altă variantă, ceea ce „ştim“ că suntem în relaţie cu lumea şi cu semenii
noştri. Conceptul de sine poate fi adecvat, sau inadecvat, după cum este în acord, respectiv dezacord
cu situaţia reală a comunicatorului.
IDEALUL DE SINE este starea viitoare spre care năzuieşte o persoană. Idealul de sine poate fi realist, sau
himeric, în funcţie de şansele de realizare a stării dorite.

1
2. Mesajul
Mesajul este ansamblul/ complexul/ sistemul de semne pe care emitentul îl transmite receptorului,
sub o anumită intenţie de comunicare.
Mesajul NU ESTE alcătuit din idei, emoţii, sentimente sau alte „entităţi psihice private“.
Mesajul NU CONŢINE nici „germenii productivi“ ai sensului, nici „sâmburi“ ai semnificaţiei.
Mesajul este un obiect pur material/ fizic. Semnificaţiile mesajului sunt acordate/ atribuite/ asociate
în mod autonom de către emitent şi receptor. Aşa se explică înţelegerea parţială, înţelegerea greşită
sau neînţelegerea dintre emitent şi receptor.
3. Codul
Codul este sistemul de semne utilizat de către o comunitate.
Codul este alcătuit dintr-un registru de semne/ vocabular/ lexic şi un ansamblu de reguli de utilizare
a semnelor.
Registrul de semne cuprinde cuvintele, simbolurile, iconii şi indicii care pot fi utilizaţi de către
membrii unei comunităţi în procesul comunicării.
Regulile de utilizare se împart în două clase: (a) regulile de (bună) formare (care asigură
construirea şi recunoaşterea mesajelor considerate corecte) şi (b) regulile de desemnare/ denotare/
referire (care asigură corespondenţa mesajelor cu anumite obiecte sau fapte).
Trăsături ale codurilor:
1. Codurile sunt sisteme eterogene
2. Codurile sunt bunuri publice ale unor comunităţi luate în ansamblul lor
3. Codurile sunt dinamice
4. Codurile sunt alcătuite din subcoduri şi idiolecte
5. Codurile sunt însuşite progresiv, cu precizarea că nici o persoană nu poate asimila total un
cod
6. Codurile sunt învăţate deopotrivă prin studiu sistematic şi prin imitaţie
7. Regulile de desemnare corelează semnele din cod cu semnificaţiile lor contextuale