Psihoterapii » Psihanaliza » Conceptul de inconstient la Freud

Freud considera, si de atunci exista un consens general in acest sens, ca cea mai mare
descoperire a sa este inconstientul. Referiri la inconstient au existat si anterior lui
Freud – Leibnitz accepta inconstientul ca realitate de hotar a constiintei, Kant vorbea
de “reprezentari intunecate” iar Nietzsche chiar il anticipeaza pe Freud vorbind despre
inconstient ca despre un cuprins al continuturilor psihice la care Eul constient nu are
access. Insa meritul incontestabil al lui Freud este acela de a fi dat conceptului, prin
amploarea si complexitatea cu care i-a descris caracteristicile (structura, functii etc.),
locul si intelesul pe care psihologia il acorda astazi inconstientului, atat in teorie cat si
in practica terapeutica.

Freud a aratat ca psihismul nu este reductibil la constient si ca anumite “continuturi”

devin accesibile constiintei numai dupa ce sunt depasite anumite rezistente. Dorind sa
lamureasca, la un moment dat, intelesul acestui termen, Freud insusi a facut distinctia
intre trei modalitati in care termenul de inconstient a fost folosit in psihanaliza.

•  In sensul cel mai larg, descriptiv , inconstient inseamna tot ceea ce nu este constient,
adica tot ceea ce nu este in clipa prezenta in campul constiintei. De exemplu, desi nu
ne gandim tot timpul, in fiecare secunda, in fiecare minut, la numarul nostru de telefon,
totusi n-il putem aminti ori de cate ori avem nevoie, pentru ca numarul de telefon este
doar temporar in afara constiintei noastre si nu exista nici un motiv pentru care acest
numar sa nu poata fi amintit. Astfel de informatii care pot fi usor facute constiente sunt
localizate in ceea ce se numeste preconstient – acesta era de altfel si sensul in care
inconstientul a fost inteles de filosofi inaintea lui Freud.

•  In contrast cu sensul pur descriptiv, mai exista un sens al inconstientului. La nivelul

acestuia exista memorii ale copilariei precoce, impulsuri si dorinte inacceptabile pentru
ego-ul constient si care nu pot fi rememorate indiferent de efortul depus. Asemenea
memorii sunt reprimate din constient. Simptomele isterice isi datoreaza existenta unor
asemenea idei inconstiente care, in ciuda intensitatii si activitatii lor, raman in afara
constiintei. Memoriile reprimate nu sunt niciodata admise la nivelul constiintei atata
timp cat reprimarea functioneaza bine. Pentru ca acest sens al conceptului de
inconstient se refera la activitatea energetica în forta a ideilor aflata in afara
constientului si implica o cheltuiala continua de energie pentru a le tine in afara
constientului, acest sens este numit si dinamic sau, cum s-a referit Freud la el,
economic.

•  Investigatiile lui Freud asupra viselor i-au aratat ca exista cel putin doua tipuri de
modalitati de functionare mentala: procesele primare si procesele secundare.
Inconstientul este caracterizat printr-o mobilitate crescuta a fixarii catectice a energiei,
asa cum este evidentiat de capacitatea sa de a condesa, de a deplasa si de a distorsiona
ideile. Mai mult, inconstientul raspunde cererilor impuse de principiul placerii care
preseaza in permanenta pentru gratificarea dorintelor, in contrast cu orientarea realista,
inhibitorie a preconstientului. In consecinta, inconstientul poate fi conceptualizat ca un
sistem unic de operare in acord cu propriile reguli de functionare, laolalta cu celelalte
sisteme psihice, care la randul lor, functioneaza dupa propriile reguli. In acest sens,
inconstientul are un inteles sistematic.

Freud a conceputualizat inconstientul ca unul din sistemele descrise de el in cadrul

primei sale teorii asupra aparatului psihic, numita teoria topografica.

Caracteristicile esentiale ale inconstientului ca sistem sunt: 1) continuturile sale sunt

reprezentari ale pulsiunilor; 2) aceste continuturi sunt deformate si prelucrate sub
actiunea unor mecanisme de aparare de genul deplasarii si condensarii; 3) pentru ca
poseda o energie pulsionala considerabila aceste continuturi incearca in permanenta sa
se intoarca in constiinta si actiune – dar ele nu se pot intoarce in sistemul constient-
preconstient decat sub forma unor formatiuni de compromis dupa ce au fost supuse
deformarilor cenzurii; 4) mai ales dorintele din copilarie sunt cele care cunosc o fixatie
in inconstient.

Se stie ca incepand cu anul 1920 teoria freudiana a aparatului psihic fost profund
remaniata si ca au fost introduse noi distinctii topice, care nu mai coincid cu cele de
inconstient, preconstient si constient. In aceasta noua teorie, numita teoria structurala
sau teoria instantelor, Freud a presupus ca mintea umana este impartita in trei instante:
Id (tradus in romaneste prin Sine sau, mai recent, prin Se), Ego (Eu) si Superego
(Supraeu).

Sinele, motivat de doua pulsiuni instinctuale – sexuala si agresiva – opereaza pe baza

principiului placerii, adica evitarea durerii si cautarea placerii. Supraeul (sau
constiinta) se dezvolta in copilarie, avandu-si originea la nivelul Eului, si are ca scop
aplicarea principiilor morale in procesul de satisfacere a nevoilor personale. Eul isi are
originea in Sine, in perioada copilariei mici. Functiile sale includ perceptia,
interpretarea perceptiilor, miscarile voluntare, modularea afectelor si impulsurilor,
cognitia, memoria, judecata si adaptarea la realitate. Ghidat de principiul realitatii,
scopul Eul-ui este acela de a gasi mijoace sigure si acceptabile de satisfacere a nevoilor
Sinelui fara a incalca limitele impuse de Superego. Cu alte cuvinte, rolul Eu-lui este de
mediator, pe de o parte, intre celelalte instante, iar pe de alta parte, intre toate aceste
instante si realitatea exterioara. Atat Eul cat si Supraeul opereaza atat la nivel constient
cat si inconstient, in timp ce Sinele este in intregime inconstient.

Principalele manifestari ale inconstientului sunt actele ratate si visele, precum si

simptomele tulburarilor psihice. Le vom prezenta succint pe fiecare, urmand sa
acordam mai mult spatiu simptomelor nevrotice, cu studiul carora a inceput, de fapt,
descoperirea inconstientului de catre Freud.

Actele ratate sunt acte psihice care rezulta din interferanta a doua intentii: una
constienta si alta preconstienta sau inconstienta, prima constiituind tendinta perturbata,
iar cea de-a doua, tendinta perturbatoare. Ele apartin zonei normalului si nu
patologicului, intrucat nu produc suferinta si se insotesc de constientizarea lor ca
greseli – spre deosebire de simptomele nevrotice care produc suferinta si nu sunt
constientizate ca fiind de natura nevrotica.

Visul este, asemenea actului ratat, un fenomen psihic de compromis care satisface in
acelasi timp doua tendinte contradictorii: dorinta de a dormi, care tine de sistemul
constient-preconstient, si dorinta inconstienta sau refulata, de natura instinctuala. Visul
permite o satisfacere deghizata a dorintei instinctuale inconstiente, asa incat somnul sa
nu fie perturbat. Visul are un continut manifest – imaginile, ideile, sentimentele pe care
visatorul le pastreaza in minte dupa trezire – si un continut latent, la care nu se poate
ajunge decat prin psihanaliza, prin interpretare, constituit din totalitatea semnificatiilor
desprinse de analiza (resturi diurne, amintiri si dorinte din copilarie, impresii corporale,
aluzii la situatia transferentiala).

La fel ca actul ratat si visul, simptomul nevrotic este o formatiune de compromis in

care se confrunta si se satisfac simultan tendinta interzisa (care, dupa Freud, este
intotdeauna de natura sexuala) si apararea impotriva acestei tendinte. In ceea ce
priveste fortele care se confrunta in conflictul nevrotic, Freud a sustinut constant ideea
unei etiologii sexuale, ceea ce inseamna ca sexualitatea reprezinta, intr-o forma sau
alta, elementul indispensabil.

Intr-o prima incercare de a explica psihogeneza nevrozei, Freud elaboreaza, între 1895
si 1897, teoria seductiei. Conform acesteia, nevroza ar fi cauzata de un abuz sexual real
petrecut in istoria personala a pacientelor, experienta care ulterior este uitata (refulata),
fara ca datorita acestui fapt sa devina ineficienta psihic. Freud ajunge la aceasta teorie
pe baza relatarilor pacientelor sale de la sfarsitul secolului XIX, relatari care contineau
invariabil marturii de acest tip si care s-au dovedit in parte simple fictiuni.

Dupa 1897, Freud renunta la teoria seductiei, pe care o inlocuieste treptat cu teoria
sexualitatii infantile, asociata cu teoria fantasmei si a realitatii psihice. Daca in teoria
seductiei, sexualitatea era impusa copilului din exterior de catre adult, teoria
sexualitatii infantile afirma caracterul endogen al sexualitatii inca de la nastere. Freud
constata, folosind mai multe surse de informare, printre care sexologia vremii, dar in
primul rand propria experienta psihoterapeutica, prezenta activitatilor sexuale in primii
ani de viata ai individului uman. Aceste activitati, spre deosebire de sexualitatea
adultului, nu urmaresc reproducerea, ci placerea ca scop in sine. Aceste activitati se
alimenteaza din surse diverse numite de Freud “zone erogene” si parcurg o evolutie in
timp. Cea mai importanta dintre fazele dezvoltarii psiho-sexuale pentru aparitia
nevrozei este considerata a fi “complexul Oedip”. Freud l-a numit “complexul central
al nevrozei”. Asa cum indica si numele, este vorba de un ansamblu de dorinte
amoroase (incestuase) si ostile fata de parinti, mai precis de dorinte sexuale fata de
parintele de sex opus si rivalitate si ura fata de parintele de acelasi sex. Asa cum
complexul Oedip reprezinta culmea dezvoltarii sexualitatii infantile, depasirea sa
reprezinta incununarea eforturilor de prelucrare culturala a instinctelor si dorintelor pe
care acestea le alimenteaza.
 De modul in care individul parcurge complexul Oedip depinde “alegerea” nevrozei
sale viitoare. Pentru isterie sunt considerate caracteristice fixatiile oedipiene (si orale),
iar ca mijloc de aparare refularea, în timp ce pentru nevroza obsesionala, fixatiile in
stadiul sadic-anal (imediat anterior stadiului falic) si regresia. Indiferent care este
punctul de localizare, fixatia intr-unul din stadiile sexualitatii infantile este considerata
drept o conditie esentiala pentru aparitia nevrozei adultului. Tot atat de importanta este
considerata frustrare afectiva si sexuala in anii maturitatii sau, altfel spus, esecul
sentimental si sexual. O astfel de frustrare produce regresia pana la punctul de fixatie
infantila a libidoului,ceea ce reactiveaza conflictele copilariei, care se rezolva in
simptome.

Nevroza este o disfunctie specific umana, deoarece omul e singura fiinta care traieste
in cultura, ceea ce impune restrictii tendintelor sale naturale. Mai precis, interzicerea
incestului, care poate fi constatata in orice cultura, chiar si in cele primitive, constituie
semnul distinctiv al omului in raport cu restul lumii vii. Nevroticul este, dupa Freud, o
persoana care n-a reusit sa realizeze pe deplin trecerea de la natura la cultura, care
ramane suspendat intre natura si cultura, simptomele sale exprimand tocmai aceasta
oscilatie.

Daca doriti o programare in vederea unei consultatii, mergeti la pagina de contact.