Citeam cu ceva timp in urma în mediul virtual , o convorbire a părintelui Cleopa referitoare

la schimbarea calendarului bisericesc cu cel „iulian îndreptat” (de fapt gregorian) .

Deoarece aceasta conţine multe erori si învăţături greşite , am găsit necesar ca sa aduc unele
observaţii asupra celor spuse , cu intenţia de a informa corect pe cei care caută adevărul în
noianul de minciuni care ne agresează zi de zi .

INVATACELUL: As vrea sa stiu daca a fost nevoie de indreptat calendarul cel vechi
(iulian), caci cei ce tin pe stilul vechi zic ca nu trebuia schimbat.

PREOTUL: Calendarul vechi nu s-a schimbat, ci s-a indreptat, caci avea mare
nevoie de indreptare.

????? Chiar aşa să fi fost? Din 325 până în 1924 a stat

„neîndreptat”, ce grozăvie a fost?

INVATACELUL: Prea Cuvioase Parinte, dar a ramas scris in vreo carte aceasta
ramanere in urma a calendarului celui vechi (iulian)?

PREOTUL: Deci se vede, iubite frate, ca crestinii chiar din vremea sfintilor apostoli
nu se mai tineau de izomeria calendarului iulian (cel vechi), care, dupa cum am vazut,
ramanea in urma.

Chiar aşa se vede?

Asa ca sfintii parinti de la Niceea fac prima indreptare a calendarului iulian - dupa
cum si sfintii apostoli mai inainte de ei au facut-o

De unde şi până unde au făcut Apostolii „îndreptare” calendarului

iulian? Nu se află nicăieri o atare informaţie. Precesia e una – fenomen de
mişcare cosmică „obiectiv”, „natural”; „îndreptarea” – lucrare
omenească.

si izomeria cea de la 24, 23 si 22 martie, gasind-o in urma cu trei zile pana la

venirea lor, o fixeaza la 21 martie unde era atunci.

În urma cui? Deci echinocţiul nu mai cădea pe 24 ci pe 21 martie?

Deja încă înainte de Sosigene (44 î.Hr.) era binecunoscut fenomenul
precesiei echinocţiale, aşa că el putea fi lesne anticipat de astronomi.
 „o fixeaza la 21 martie unde era atunci.” Aici avem o
intoxicaţie venită aproape sigur pe filiera gregoriană! Cum „să fixeze”
Părinţii echinocţiul la 21 martie? Unde scrie aşa ceva?
Cei care au avut această ambiţie nesăbuită au fost de fapt
gregorienii :

INVATACELUL: Cum a fost cu ramanerea in urma a calendarului vechi, dupa soborul intai
?

PREOTUL: Dupa cum ai vazut in Pidalion, la locul aratat, ca izomeria calendarului iulian
de la anul 44 inainte de Hristos si pana la anul 325 in vremea Sfantului si Marelui Sinod
Ecumenic de la Niceea, a coborat cu trei zile in urma, la fel s-a intamplat si dupa Sinodul I
ecumenic, izomeria ramanand mereu in urma. Acest lucru il arata marele invatat Nichifor
Grigoras (1324), care zice ca: "indreptarile calendarului iulian au ramas neglijate si trebuie
negresit de a se indrepta" (Problema stabilirii datei Pastilor, de Teodor M. Popescu,
"Ortodoxia", nr. 7- 9, 1964, p. 381). Sa stii ca la anul 1325, cand se implineau 1000 de ani
de la Sfantul si Marele Sinod Ecumenic de la Niceea, marele invatat si istoric bizantin,
socotind ca este timpul potrivit pentru indreptarea propusa de el, a adus proiectul sau la
patriarhul Isaia (1323-1324).

Iar alt mare om de stiinta, Matei Vlastares,

mare om de stiinta? Ne jucăm cu cuvintele? El a fost un mare

canonist şi pascaliograf, dar „om de ştiinţă” ???

recunoscand si el justetea propunerii lui Grigoras

Intoxicaţie mare! Nu numai că nu a recunoscut „justeţea”, ci chiar a

combătut-o:

„marele invatat Nichifor Grigoras”? Despre Nichifor Gregora ne

amintim că a fost unul din adversarii Sfântului Grigorie Palama în
controversa isihastă, şi a fost în final osândit ca eretic. În privinţa
reformei sale calendaristice, ea a fost la rândul ei respinsă de
Părinţii tradiţionalişti ca Matei Vlastare, şi apoi de către întreaga
Biserică, având între alte scăderi şi o eroare de calcul, el calculând
echinocţiul la data de 19 martie:
„Afară de aceea se cunoscu acuma în secolul al XIV-lea că calculul
lui Nichifor Gregora cu privire la ziua echinocţiului de primăvară este
greşit şi prin urmare şi datele pascale ale tabelului său nu sunt exacte în
toate cazurile. Nu lipseau aşadar nici cauze din lăuntru pentru
respingerea reformei, şi care împreună cu cele din afară avură efectul că
tabelul lui Gregora, cu toate laudele ce le culegea autorul ei, nu se
introduse niciodată în practică.” (prelucrare după prof. C. Popovici)

Apoi alt mare invatat, calugarul Isac Arghyras, a reluat studiile problemei pascale
(1271-1372). El a aratat ca echinoctiul este socotit cu 7 zile mai tarziu si a stabilit ca acest
lucru este o abatere de la hotararea Sfantului Sinod de la Niceea, daca la serbarea Pastilor nu
se tine cont de luna plina care cade intre 15 martie si 20 martie, adica dupa echinoctiul
adevarat, si se asteapta luna plina urmatoare. El a cerut indreptarea calendarului pentru ca
tabelele pascale sa corespunda cu datele astronomice (dupa Ilarie de Pitavius, Uranologion,
1628, p. 204).

Uite cum a fost de fapt:

„Pascaliografii secolului al XIV-lea.

Din secolul al XIV-lea avem capitolul 7 al literei P din sintagma

alfabetică a lui Matei Vlastare «Despre Sfintele Paşti»…; s-a arătat deja
mai înainte că, calculul vlastarian nu este altul decât cel al Criteanului şi
că într-însul se întrebuinţează inconsecvent ambele forme ale temeliei…
În secolul amintit, pascaliografii ştiu de proemptoza soarelui şi a lunii,
adică, că atât echinocţiul cât şi fazele lunii dau înapoi cu progresarea
timpului în calendarul iulian, căzând din ce în ce pe date tot mai timpurii
ale acestuia, şi că din această cauză Paştele, cum sunt stabilite în
tabelele cele întrebuinţate de Biserică, se depărtează necesar din ce în
ce tot mai mult precum de echinocţiu aşa şi de 14 nisan cel adevărat,
căzând tot mai târziu în anotimpuri. Cu toate acestea, unii dintr-înşii, ca
de pildă Matei Vlastare, sunt pentru păstrarea nealterată a
pascaliei bisericeşti şi văd chiar în depărtarea Paştelor cea
condiţionată prin proemptoză un folos mare pentru evlavia
creştinilor, deoarece intervalul între Paştele creştine şi cele iudaice
devine prin ea mai mare şi aşa se poate observa mai bine orânduirea
apostolică a nu săvârşi Paştele împreună cu iudeii. Alţii însă, ca Nichifor
Gregora şi Isaac Arghirul, doresc o corectare a pascaliei Bisericeşti,
făcând atenţi pe toţi la erorile ce le-a îndurat pascalia în decursul
timpurilor prin proemptoză. Nichifor Gregora propune chiar curţii
împărăteşti şi înaltului cler din Constantinopole un tabel pascal corectat
de dânsul, şi iniţativa lui este lăudată de la toţi; dar o hotărâre de a
introduce tabelul lui nu s-a luat, şi cauza pentru neintroducerea lui a fost
fără îndoială între altele şi aceea ce l-a îndemnat şi pe Isaac Arghirul a fi
mai rezervat în privinţa reformei. Ultimul se apără la sfârşitul
scrisorii sale contra acuzaţiei că ar voi o mutare a sărbătorii
Paştelor şi afirmă că a scris numai spre a arăta cum e cu
neputinţă a se compune un tabel care să nu devină iarăşi eronat,
prin care cuvinte întăreşte că şi tabelul cel propus de Nichifor
Gregora nu înlătură răul din rădăcină şi trebuie cu timpul să
cadă în aceleaşi erori ca şi tabelul pascal cel întrebuinţat de
Biserică. Aşa se încheie mişcarea aceasta de reformare fără de
nici un rezultat.

Iarasi de indreptarea calendarului si de data Pastilor s-a ocupat mult Gheorghe

Ghemist Plethon (+ 1450). Acestia de pana aici au fost invatati greci din Rasarit, care au
avut preocupari pascalogice si de indreptare a calendarului.

I-auzea:

Calendarul lui Gheorghe Ghemistos Plethon.

Un tratat calendaristic cu totul diferit de scrierile de mai înainte a

compus Gheorghe Ghemistos, supranumit Plethon (Γεώργιος Γεμιστος,
ό επονομαζόμενος Πλήθων 1355-1450) un savant bizantin, dedat unui
platonism nou mistic amalgamat cu teurgie păgână, sub titlul: «Μηνων
και ετων ταξεις και ημερων απαρίθμησις» (Ordinea lunilor şi anilor şi
numărarea zilelor).1
Deoarece tratatul acesta nu priveşte mai de aproape materia
noastră, n-am avea a ne ocupa de dânsul. Dar pentrucă autorul lui a
participat la sinodul din Ferara şi Florenţa (1438-1439) şi a petrecut în
oraşul din urmă cam până la anul 1441, unde a stat în contact cu
învăţaţii Italiei şi a lucrat prin discursuri filosofice lăţirea platonismului
său, se afirmă ca probabil că şi lucrarea lui despre calendar s-a făcut
de atunci cunoscută Apusului, precum şi alte cunoştinţe ale învăţaţilor
bizantini s-au răspândit după luarea Constantinopolei, şi a contribuit ca
ideea despre reforma calendarului iniţiată încă în secolul al XIII-lea şi
luată în deliberare mai întâi la sinodul din Constanţa (1414-1418) să se
agite tot mai mult.2 Spre a se forma o judecată dreaptă despre
întrebarea de se poate atribui calendarului lui Plethon un efect ca acesta,

1
Κωνστ. Ν. Σαθα Νεο-ελληνκη Φιλολογια… Βιογραφςαι… Εν Αθην 1868 p. 11; despre Plethon
vezi şi „Πληθωνος νομων συγγαφης τα σωζομενα”.
2
C. Erbiceanu, Reformarea calend. iulian în „Biserica Ortodoxă Română”, an. XXII (1898) pp. 31-
32.
este necesar a cunoaşte caracterul şi întrucâtva şi întocmirea numitului
calendar.
El este un extras din scrierea principală a filosofului amintit: «'H
των νόμων συγγραφή», care însă se cunoaşte numai din mai multe
fragmente şi alte scrieri ale acestuia, deoarece după moartea lui,
adversarul lui cel mai aprig, Gheorghe Scholariu (n. cam la anul 1400, †
pe la anul 1460), care după căderea Constantinopolei se făcu sub
numele de Ghenadie (Γενάδιος) patriarh ecumenic, o arse parţial
pentru conţinutul ei anticreştin. «Legile» lui Plethon conţin un
sistem întreg de doctrine deduse din platonismul nou, prin care
cu excluderea totală creştinismului în mod curat păgân să se
reglementeze viaţa religioasă, morală, socială şi politică a popoarelor, cu
deosebire a poporului grec. Plethon avea adică ideea rătăcită că
creştinismul ar fi cauza moleşirii şi decăderii până la culme a poporului
grec şi a putreziciunii statului bizantin şi că numai printr-o regenerare
radicală a poporului prin redeşteptarea elenismului păgân ar putea patria
sa să scape de pieirea tot mai ameninţătoare din partea puterii otomane
ce-i stătea înainte (cam seamana cu sofismele unui asa –zic filosof de
origine cumana de pe la noi). Caracterul păgân sistemului întreg se
manifestă şi în calendarul din chestiune. Acesta se reazemă pe cel
atenian, este aşadar lunisolar ca şi ultimul, numai cu acea deosebire că
anul atenian începea cu solstiţiul de vară, pe când Plethon pune
începutul anului său la miezul nopţii după luna nouă ce urmează
solstiţiului de iarnă…
Ziua de lună nouă era închinată lui Pluton, cea de primul pătrar
cercetării de sine, cea de lună nouă lui Zeus… Din cele expuse acest
calendar se arată păgân după toată fiinţa sa…” (prelucrare după
prof. C. Popovici)

Halal referinţe! „Ortodoxe” rău de tot!

In Apus, foarte multi invatati filosofi si astronomi, vazand ramanerea in urma a

calendarului iulian s-au ocupat de indreptarea lui, si fiindca nu este locul si nici vremea voi
aminti macar putini dintre ei, ca:……..
(vezi la Teodor Popescu, Problema stabilirii... p. 382-389).

Nu ne interesează învăţaţii apuseni eretici! Dar iată, se dau la

iveală sursele Părintelui: eretici, apuseni, profesori modernişti…

PREOTUL: Nu este asa, iubite frate…… (amanunte, la V. Gheorghiu, Sfintele Pasti

si reforma calendaristica ortodoxa romana, p. 74 si Const. Chiritescu, Pascalia, p. 50).

…
 Deci, ti-am spus atatea marturii si de la invatatii din Rasarit si de la cei din Apus, caci
cu adevarat calendarul era ramas in urma si a trebuit negresit sa fie indreptat.

De la aceştia citire! Nici o sursă patristică ortodoxă!

INVATACELUL: Parinte, dar cum a fost indreptarea calendarului in Biserica noastra? Caci
cei cu stilul vechi zic ca patriarhul Miron Cristea si cei ai lui si-au uitat de randuiala veche si
au stricat calendarul nostru cel sfant si credinta ortodoxa.

PREOTUL: Nu-i deloc asa cum zic oamenii cei simpli, care nu cunosc nici dogmele
Bisericii Ortodoxe, nici ce este calendarul.

Aşa, aşa, ia să auzim ce zic cei „învăţaţi”!

INVATACELUL: Dar cum si de cine s-a facut indreptarea calendarului?

PREOTUL: Nu patriarhul Miron Cristea a indreptat calendarul, ci Biserica noastra

dreptmaritoare de Rasarit, in frunte cu patriarhul ecumenic de la Constantinopol si cu
toti patriarhii Bisericilor Ortodoxe care au fost acolo de fata, sau au trimis delegati si
imputerniciti pentru a semna in locul lor. Acestia au facut indreptarea calendarului celui
vechi care, dupa cum ai vazut, ramasese in urma ca si Pascalia cea din cadrul ei.

INVATACELUL: Dar cum si cand s-a facut aceasta indreptare?

PREOTUL: Iata cum. In anul 1923 s-au adunat la Constantinopol, intr-un sinod,
reprezentanti ai tuturor Bisericilor Ortodoxe. Acolo, cercetand cu frica lui Dumnezeu si
cu amanuntime chestiunea calendarului iulian si vazand ca prin indreptarea lui nu se
aduce nici o stirbire dogmelor, canoanelor Bisericii si randuielilor sfintilor parinti si ca
prin ramanerea in urma a calendarului de la 21 la 8 martie, se calca randuiala stabilita
de Sfantul si Marele Sinod ecumenic de la Niceea, au hotarat cu totii sa indrepte
calendarul iulian si sa aduca echinoctiul de la 8 martie la 21 martie, asa cum il asezasera
cei 318 sfinti si dumnezeiesti parinti de la Niceea, pe vremea sfantului si marelui imparat
Constantin.

Aici e chiar culmea intoxicării!:

Congresul „pan-ortodox” de la Constantinopol 1923.

După moartea Patriarhului Ecumenic Ioachim III, a sosit la tron

Meletie IV Metaxakis, mason cu notorii simpatii filo-anglicane. Afirmaţia
în cauză este din păcate eminamente sigură, nu zvon, şi nici bârfă a
„stiliştilor”. Ea poate fi probată şi documentar, de ex:
 Meletie este înregistrat în loja „Armonia” din Constantinopol ca Nr.
44. A fost iniţiat în 1909
El a convocat în 1923 un „Congres pan-ortodox” de tristă amintire:
„Cu părere de rău, la Conferinţa panortodoxă ţinută la
Constantinopol în 1923 (10 mai-8 iunie 1923), organizată şi prezidată de
patriarhul Constantinopolului Meletie al IV-lea (Metaxakis) (1921-1923),
s-a hotărât îndreptarea calendarului iulian şi în Biserica Ortodoxă,
suprimându-se diferenţa de 13 zile, iar Paştile să fie sărbătorit conform
noii calculări a primei luni de după echinocţiu, care trebuie determinată
astronomic după meridianul ierusalimlean.
Canonicitatea şi autoritatea acestei Conferinţe sânt supuse îndoielii.
Patriarhia Ierusalimului a refuzat să participe. N-a fost nici un
reprezentant împuternicit ai Bisericilor Ortodoxe Ruse, Sârbe şi
Bulgare. Despre faptul cât de neortodoxă şi necanonică a fost această
conferinţă ne mărturisesc înseşi întrebările care s-au discutat: reforma
calendarului cu recunoaşterea posibilităţi renunţării de la crugul variabil
al sărbătorilor şi chiar la ordinea săptămânală de şapte zile; permisiunea
pentru slujitorii Bisericii de a se căsători a doua oară şi după hirotonie;
reducerea posturilor şi slujbelor bisericeşti; extinderea relaţiilor
ecumenice ş.a.3
Din fericire, conştiinţa ortodoxă a respins categoric luarea unor
asemenea hotărâri şi numai stilul nou (în forma lui parţială) a fost
introdus în viaţă sub presiunea puterilor dinafară. Această hotărâre,
primită de unele Biserici «a stricat unitatea lor cu alte Biserici
ortodoxe şi a dus la grele tulburări interioare, care continuă
până în prezent. »4
Conferinţa de la Constantinopol din 1923 a constituit prima
ruptură în sânul Ortodoxiei în secolul al XX-lea. Patriarhul Meletie
IV era gata să recurgă la înşelătorie pentru a-şi atinge ţelurile sale anti-
ortodoxe. În scrisoarea din 10 iulie 1923 el încearcă să-l ducă în eroare
pe Arhiepiscopul Serafim al Finlandei, încredinţându-l că noul calendar a
fost acceptat pentru uzul bisericesc «în comun acord cu opinia generală
şi rezoluţiile Bisericilor Ortodoxe».5 Patriarhul Moscovei şi a întregii Rusii
Tihon (Beleavin, 1917-1925) a fost înşelat în aceeaşi manieră. Sub
influenţa falsă că reforma calendaristică a fost acceptată de către
întreaga Biserică Ortodoxă, el a publicat în septembrie 1923 un edict,
introducând noul calendar în jurisdicţia Bisericii Ruse. Această inovaţie a
fost respinsă decisiv de către popor.6 Când adevărul a apărut la
suprafaţă, rezoluţia patriarhală a fost anulată. O atitudine la fel de
negativă în ceea ce priveşte introducerea stilului nou în vederea
calculului timpului bisericesc, au avut-o şi Sinoadele arhiereilor ruşi de
peste hotare, care s-au desfăşurat în 1923, 1924 şi 1925. Mitropolitul
Antonie (Hrapoviţki) al Kievului, în numele arhiereilor ruşi de peste
hotare, a declarat că «reforma calendarului nu poate fi acceptată de

3
Vezi:
Πρα κ τ ι κ α κ α ι α π ο φ α σ ε ι ς τ ο υ ε ν Κ ο ν σ τ α ν τ ι ν ο υ π
ολ ε ι π α ο ρ θ ο δ ο ξ ο υ σ ι ν ε δ ρ ι ο υ ( 10 Μα ι ο υ −
8 Ι ο υ ν ι ο υ ) . − Ε ν Κ ο ν σ τ α ν τ ι ν ο υ π ο λ ε ι , 1 9 2 3, p. 36.40, 47, 50-
77, 129-131, 201-208, 211-215.
4
Ïðîô. Òðîèöêèé Ñ. Áóäåì åìåñìå áîðîìüñÿ ñ îíàñíîñìüþ // Æóðíàë Ìîñêîâñêîé
Ïàòðèàðõèè. No. 2, 1950, C. 46.
5
Apud: Õàðèòîí, èåðîì., Âýåäåíèå íîåîýî ñìòèëÿ å Ôèíëÿíäñêîé Öåðêýè è íðè÷èíû
íåñìðîåíèé å ìîíàñìûðÿõ. – Âàëààì, 1927, C. 12
6
Vezi: Öåðêîâíûå Âåäîìîñòè. No. 7, 8, 9, 10. – Ìîñêâà, 1924. Ñëàâÿíñêèé, no. 1.
Ìîñêâà, 1924.
către Biserica Rusă, deoarece contrazice sfintele canoane şi vechea
tradiţie a practicii Bisericii consfinţită de către Sinoadele Ecumenice».7
În ciuda reacţiilor negative îndreptate împotriva deciziilor
Congresului din 1923 referitoare la reforma calendarului (poporul ortodox
din oraşul Constantinopol a fost foarte indignat de această inovaţie şi
drept urmare a acestei atitudini negative Patriarhul Meletie a fost nevoit
să se retragă) aşa-numitul calendar «nou-iulian» a fost treptat acceptat
de multe Biserici locale. Patriarhii Alexandriei, Antiohiei şi
Ierusalimului, de comun acord cu Sinoadele din patriarhiile lor,
au respins şi ei categoric stilul nou.8” (Diacon Ioan Munteanu, Ce
este calendarul Bisericesc)
Şi întrucât au circulat zvonuri şi informaţii potrivit cărora la acel
congres au participat toate Bisericile Ortodoxe, iar rezoluţia de
schimbare a calendarului a fost unanim acceptată în consensul acestora,
vom prezenta lista celor 9 participanţi:
Constantinopol: masonul Meletie Metaxakis, patriarh si
preşedinte; mitropolitul Calinic de Cizic; laicul V. Antoniadis, profesor la
Facultatea de
Teologie din Halki;
Cipru: mitropolitul Vasile de Niceea;
Serbia: mitropolitul Gabriel de Muntenegru; Milutin Milankovici,
profesor de matematică si fizică;
Grecia: mitropolitul Iacob;
România: arhimandritul Iuliu Scriban;
Biserica Rusă din Afara (Graniţelor): arhiepiscopul
Anastasie de Chişinău şi Hotin, fără mandat din partea Sinodului aflat
întâmplător în
Constantinopol.
Au refuzat să participe patriarhiile de Alexandria, Antiohia
şi Ierusalim. Arhiepiscopul de Sinai şi ai Bisericii Bulgare au fost
excluşi.

Vezi: Î ðåôîðìå êàëåíäàðÿ â Ïðàâîñëàâíîé Öåðêâè // Ðóñú. No. 388. – Ñîôèÿ, 1924,
C. 23.

7
Apud: Î ðåôîðìå êàëåíäàðÿ â Ïðàâîñëàâíîé Öåðêâè // Ðóñú. No. 388. – Ñîôèÿ,
1924, C. 21.
8
In afara acestor aspecte , se pare ca si precizia calendarului gregorian adoptat de BOR lasa de
dorit , deoarece au existat si pareri ale astronomilor care erau diametral opuse . O astfel de
parere intalnim in cartea parintelui Arsenie Cotea , Boldurile sfintei noastre Biserici de Rasarit:

(http://www.catacombeleortodoxiei.ro/index.php/component/content/article/98-
cuprinspc/1888-bolduri-39-vi-10.html)

§ 5. ,,Aviz calendariştilor noui”

,,Anuarul sau calendarul iulian al românilor, slavilor şi grecilor numit stil vechi nu trebuie
schimbat pe calendarul gregorian stil nou:

NU ! … NU ! … NU ! … şi iară NU ! …

Anul tropic, de 365 zile, 5 ore, 48 minute şi 51,6 secunde, fiind baza calculului care compune
anuarul sau calendarul gregorian stil nou, acest calendar este eronat (de râs).

După anuarul sau calendarul gregorian, peste 11.633 de ani de la Hristos, gregorienii vor
ajunge cu echinocţiul de primăvară în ziua solstiţiului de iarnă, cu solstiţiul de iarnă în ziua
echinocţiului de toamnă, cu echinocţiul de toamnă în ziua solstiţiului de vară, şi cu solstiţiul de
vară în ziua echinocţiului de primăvară. Ori după semnificările vulgare, Buna Vestire va
cădea în ziua de Crăciun, Naşterea Domnului în ziua zămislirii Sfântului Ioan,
zămislirea Sfântului Ioan în ziua naşterii Sfântului Ioan, şi naşterea Sfântului Ioan în
ziua de Buna Vestire (!!!).

Această greşeală sau eroare provine de acolo că gregorienii nu au ţinut şi nu ţin cont nici de
anul sideral astronomic, care este de 365 zile, 6 ore, 9 minute şi 11 secunde, nici de precizia
echinocţială care este de secunde 58,8556, adecă de 58 secunde şi fracţia 0,8556 din secundă,
precum le-au avut în vedere egiptenii cu 2450 ani înainte de Iisus Hristos, pithagorenii şi grecii
cu 472 ani înainte de Hristos, Kopernic 1453 ani după Hristos, Galilei 1642 ani după Hristos, şi
toţi românii (neuniţi) până astăzi.

Anuarul sau calendarul de astăzi al românilor, de 365 zile şi 6 ore, numit calendarul iulian stil
vechi, este cea mai reală precizie a echinocţiilor în durata unui an parcurs de la adevăratul
echinocţiu de primăvară, la acelaşi echinocţiu.

El (anuarul iulian) ca un civil, astronomic tot de o dată, este format din semi-suma
anului tropic cu anul sideral, plus precizia echinocţială; şi iată cum:

zile ore min sec

Anul tropic fiind de 365 5 48 51,6
 Anul sideral fiind de 365 6 9 11
Precizia echinocţială fiind 0 0 - 58,8556

avem:

Aşa dar anul civil iulian, sau calendarul stil vechi al românilor, este de 365 zile, nici o minută,
nici o secundă şi fracţia 0,1556 din secundă, pe care o neglijăm şi noi precum a neglijat-o şi
Sosighen pentru anuar, calendar ori pentru anul civil iulian; sau pentru anuarul ori calendarul
stil vechi al românilor;

El a fost şi va rămânea pentru totdeauna cel mai corect şi precis an civil.

Fracţiunea de 0,1556 din secundă nu produce altă eroare decât că tocmai peste 555.270 ani
de la Hristos avem să fim mai înainte cu o zi decât anul astronomic; şi, atunci de vom mai trăi,
cu calculul vom face 2 bisectili în cei din urmă 4 ani, adică: unul la anul 555.270 ca corecţiune
şi altul la anul 555272 ca regulă bisectilă; şi apoi iarăşi ne îndreptăm pe adevărata cale a
ştiinţei, fără presiunea bulei pontificale de la 1582 a lui Papa Grigorie al VIII-lea, care a
confusiat lumea (a întunecat-o) cu eronatul calendar gregorian stil nou.

Numărul 555.270 de ani este câtul între 864.000 de secunde ale unei zile cu fracţia 0,1556 din
secundă,

adecă din 864.000/0,1556 = 655.269,92

sau 555.270 ani.

Aşa dar gregorienii sau calendariştii noi trebuie să se întoarcă cu 12 zile înapoi dacă
nu voiesc să rămână ridicoli în faţa adevăratei ştiinţe, nepervertită (nedepravată) de
presiunea incuistică a iezuiţilor”.

ss. N.I. Maxentian, inginer