CEL CU DOUĂ

Se zvonise-n orăşelul
De pe deal, Chilia Nouă,
Cum că Hună Hoscolovici
Zice-se că are două.

Nimeni nu ştia ce-s alea

Dacă-s albe sau gălbui
Doar atât, că el le are
Ş-amândouă-s ale lui.

Poate are două case?

Două vaci, două oiţe?
Două găinuşi moţate?
Poate, două porumbiţe?

Nu, nici una dintre-acestea.

Dar fiind sigur că le ştiţi
Vă comunic că sunt alea
Chiar la care vă gândiţi.

Însă fetele-ntre ele,

Ruşinoase, cum sunt toate,
Îşi spuneau cu preciziune:
- Nu se poate! Nu se poate!

Cum ne intră-n creier nouă

Toată lumea s-aibă una
Numai Hună s-aibă două?

Numai Hana Iosub, prinsă

De-al amorului jăratec
Şi la gândul c-are două
Şi e şi băiat simpatic,

S-a îndrăgostit de dânsul

De la prima scăpărare.
Şi mai mult, să se convingă
Dacă-ntr-adevăr le are

Îl pândea la ştrand să-l vadă

Dezbrăcându-se pe chei.
Ce nu face-o fată cultă
Pentru viitorul ei?

Azi aşa şi mâine iarăşi

A jucat în aşa fel
Până când, la urma urmei,
Ea s-a măritat cu el.

Însă, vai, în noaptea nunţii

După ce-a trecut furtuna
Hana-a observat că Hună
A lucrat numai cu una.

Foarte indignată fata,

De metodele acestea
L-a-ntrebat: - Ascultă, Hună,
Dar cealaltă unde este?

- Unde vrei să fie, scumpo?

E la rabin, dragă fată!
La noi nimeni nu lucrează
Cu-amândouă deodată!

Doar când una oboseşte

Şi tu eşti încă în vervă
Este bine totdeauna
Să ai piesa de rezervă.

- Poate-aşa e ritualul?
S-a gândit Hana Iosub,
Şi-n familia lui Hună
Cele sfinte-s cu şurub?

Şi plângea sărmana Hana

Vărsând lacrimi mari cât roua
Fiindcă Hună niciodată
N-a întrebuinţat-o pe a doua!

A trecut o lună, două,

Şi-ntr-o seară fără lună
În alcovu-ndrăgostitei
Giugiulindu-se-mpreună

Ea i-a spus: - Ascultă, Hună

Ce-i în mână nu-i minciună!
Aia de la rabin, dragă,
E cu mult, cu mult mai bună!