Sunteți pe pagina 1din 1

CINE E DE VINĂ OARE?

Domnu-Avram, om în vârstă
Şi cu maniere fine,
Deşi e cărunt la tâmple
Dar se ţine încă bine,
Foarte-ades îl vezi c-o brună,
Sau c-o blondă ce-i zâmbeşte.
Într-o zi vine la doctor
Cam ţinându-se de şale:
- Doctore, se-ngroaşă gluma,
Am slăbit la balamale!
- Ia dezbracă-te! îi spune
Doctorul prieteneşte,
Şi-am să-ţi spun eu într-o clipă
Ce te doare, ce-ţi lipseşte!
Domnu' Avrami se dezbracă,
Doctoru-l consultă-un pic
Şi îi spune: - Cumpătare,
Fii pe pace, n-ai nimic!
- Totuşi, doctore, adesea,
Iartă că-ndrăznesc a spune,
Simt aşa, ca o sfârşeală,
Nu ştiu cum, o slăbiciune;
Primul merge suportabil
Nici prea-prea, dar parcă-parcă,
La al doilea însă gâfâi,
La al treilea sunt ud leoarcă.
Doctorul îl întrerupe:
- Văd că nu respecţi regimul,
Dar la vârsta dumitale
De ce nu te opreşti la primul?
- M-aş opri cu drag la primul,
Zice-Avrami cu curaj,
Dar eu am garsoniera
La al patrulea etaj!

S-ar putea să vă placă și