UMBRA PRIDVORULUI n satele Munilor Apuseni nu exist cimitire.

Acolo, unde oamenii stau n faa naturii drepi i singuri, fr s se adune i s se sprijine ntre ei, lsnd ntre dou case loc unui deal i ntre dou curi albie unui ru, morii sunt ngropai n umbra pridvorului. Nesperiai de muni, nenspimntai de pduri, netemtori de fiare, oamenii neleg moartea ca pe o duioas continuare de ciclu numai, ca pe o fireasc i unduioas urmare, ca pe o meritat i binevenit odihn pn la judecata de apoi. Cellalt trm fiind att de aproape, nici o groaz nu-i bntuie i de acolo se aud, desigur, ca n balad, cinii, iar umbra pridvorului se simte, desigur, crescnd i descrescnd, melodioas i peste cellalt trm. Moartea nu mai este n felul acesta un exil, nu mai sunt strni morii cu morii i viii cu viii, ci fiecare ograd devine o celul a universului n care a fi sau a nu fi sunt dou la fel de blnde prezene, n care viaa i moartea nu se neag i nu se opun, ci se mpletesc i nu se prsesc, ntr-o adnc iubire. Aezndu-i prinii n pmnt temelie, fiii nu se simt niciodat stingheri i nu sunt nelinitii de soarta viitorilor fii, crora li se vor aeza n pmnt temelie. Iat un lan care nu va putea fi vreodat sfrmat sufletul ntreg al poporului romn se definete aici. La umbr de pridvor i la poale de codru, cnd munii mari sunt preoi i stelele fclii, nimeni nu poate s moar cu totul vreodat. Contiina acestei venicii ne marcheaz cu o luminoas tristee. Noi tim c fruntea astfel mpodobit nu se poate pleca i c nimeni nu ne poate oferi ceva mai de pre dect eternitatea din umbra pridvorului.