EMBLEMA.

Edenul Paradisul Raiul a fost imaginat n dogmele vechi ca o rsplat antireal de linite, ca un loc izbvit de sentimente, unde nu este nici ntristare, nici suspin. Simplificarea, proprie gndirii dogmatice, provenea din teama c cea mai mic umbr introdus n cadru ar fi putut ntuneca strlucirea fericirii promise. Mai trziu, modernii au subliniat cu maliie monotonia acestui peisaj, lundu-i riscante msuri de precauie mpotriva venicei i plicticoasei fericiri. Cci fr dramatice puncte de reper o fericire nceteaz s existe; o bucurie linear, nenuanat nu e de dorit, nu-i a bun. n accepia noastr, fericirea contient de sine, adevrat, nici nu este dect linitea dintre dou crize. Criza ar fi deci cauza i efectul fericirii i la limita paradoxului se nate bnuiala c fr fericire am putea tri, dar fr crize nu. Etimologic, cuvntul criz provine dintr-un ndeprtat a judeca (grecescul krisis din krinein) i aceast relaie ntre gndire i criz, existent n chiar istoria cuvntului, este revelatoare. Acolo unde exist gndire este posibil criza i acolo unde se zbate criza pulseaz gndirea. Fericirea poate fi incontient, criza se autogndete. Analiza i ndoiala delimiteaz strns rara noastr beatitudine, care, neconturat de aceste dureroase linii, s-ar pierde neobservat. Nu crizele, ci mulumirea s ne neliniteasc. Uraganele, e adevrat, pot fi distrugtoare, dar lipsa vntului nseamn lipsa ploilor, absena vieii. Arborii tineri nu trebuie ferii de vnt i mai ales nu trebuie nvai c vntul nu exist. Cnd criza nseamn micare, gndire i via, de ce s-o drapm n falduri azurii, de ce s ne aranjm n vitrine plictisitoare paradisuri? Suntem nscui spre a gndi i a lupta pentru mai bine i faptul c nu vom atinge niciodat perfeciunea este salvarea i justificarea existenei noastre n infinit. De ce s ne ngduim laitatea de a crede c perfeciunea este undeva pe aproape? naintm cu greu, dar destul de puternici pentru a purta pe scut, emblem, rscolitoarea treime: analiza, ndoiala, criza.