POEM DE VARA n Ardeal se numesc lubenie, n Moldova li se spune harbuji.

Sunt ca nite globuri pmnteti create de pmnt pentru a se putea admira egolatru n oglinzi ideale. Pielea lucioas i verde, aproape animal, trdeaz mai mult dect un fruct. Totul e neted, rotund, fortificat, impenetrabil, fr golul unui clci al lui Achile. Este cetate? Fruct? Animal? Dac e cetate, ce cuceritor este destul de puternic s-o cucereasc? Dac e fruct, cine este destul de bun pentru a-l merita? Dac e animal, cine ndrznete s-l vneze? O, zeii au creat cu bun tiin asemenea ambigue ntlniri de frumusei, pentru a putea dormi, fr teama de a fi bnuii, n ele. Cuitul ptrunde profanator, ntmpinat de un icnet voluptuos de durere, cuitul ptrunde n miez cu ritualul jertfirii, dezvluind, pentru a mia oar, palpitant, paradisul. Nu, sngele omenesc, sngele animal, duce n mers aluviuni nefrumoase, sruri i complicate amestecuri, niciodat sngele nu va avea graia acestui nectar ierarhizat n cristale. Niciodat smna, ideea perpeturii nu a fost mai regete ascuns. Poate c rodiile doar s-ar putea asemna, dar rodiile dezamgesc prin segmentare i neprevzut, rodiile, sugernd nsi savoarea, se opun savurrii, n timp ce pepenele verde harbuzul, lubenia este numai druire, este globul nsui al altruismului pmntesc. Simii cum, tras de cai nevzui, carul nostru alunec dinspre var spre toamn? Daca nu suntei prea speriai de viteza timpului, aplecaiv i privii cu atenie: ciudatul vehicul care ne poart alunec pe mari globuri verzi. Trecem prin piee, pe lng muni de harbuji nali cat cpiele, trecem pe cmpuri semnate cu imense ou verzi (Doamne, cum o fi artnd pasrea?), trecem ntrebndu-ne ameii: Cine ncearc s ne complice frumoasa trecere, cine are interesul s ne ntunece rapidul drum, cnd totul este att de simplu, cnd fericirea exist i trebuie doar s fie var i s avem candoarea de a o elibera dintr-un pepene?