X.

Solufionarea diferendelor interna{ionale prin mijloace de drept

internafional
1. Scurt istoric al reglementXrii unui principiu fundamrntal al Dr. interna{ional public
actual - solu{ionarea pagnici a diferendelor interna{ionale (Confinutul principiului)

Ca exerciliu al suveranitelii depline, in raporturile lor, statele s-au glsit, de multe

on, in situalii contencioase, in numeroase domenii. Regula aplandrii sau solufionlrii
acestora a fost, pentru mult[ vreme, utilizarea fortei, r[zboiul.
Degi, in practica interstatald, se cunosc cazuri de recurgere la diverse mijloace de
rezolvare paqnici a conflictelor incl din antichitate, iar in evul mediu statele utilizau,
frecvent, medierea, arbitrajul qi concilierea exercitate de papi sau impdrali, impunerea
regulei (devenitl principiu fundamental qi normi imperativd) solu{ionirii pagnice a
conflictelor sau aptanirii contradic{iilor dintre state, odatl cu gisirea mijloacelor
concrete de rezolvareo sunt rezultatul evolufiilor rela{iilor dintre state gi a dezvoltirii
qi perfec(iondrii institutiilor si normelor de drept interna{ional din epoca moderni qi
contemporani. Astfel de reguli de drept intemalional, stabilite prin tratate multilaterale,
apar abia la sfirqitul secolului XD( Ei inceputul secolului XX, cu prilejul Conferinlelor
privind regulele rilzboiului, de la Haga, din anii 1899 gi 1907 (pe atunci, r5zboiul se afla,
inc6, in legalitate).
Dar, c6t timp dreptul international nu interzicea r[zboiul gi cAt timp recurgerea la
forld era permisl, solufionarea paqnicd nu putea s[ aibl dec0t un caracter subsidiar qi
sporadic. Statele recurgeau la fort6 in mod firesc, pentru a-qi manifesta suveranitatea.
Folosirea razboiului ca instrument al politicii statelor pentru rezolvarea diferendelor a fost
multa vreme legald. Interzicerea razboiului qi prohibirea fortei gi ameninlSrii cu forfa in
relaliile dintre state au fost elemente hot[ritoare, oblinute in timp, pe linia recunoaqterii qi
acceptdrii principiului solufiondrii paqnice a diferendelor intemalionale.
Cadrul jundic al reglementdrii pagnice implic[ toate izvoarele dreptului internalional -
cutuma, principiile generale de drept, conventiile intemationale, -, aplicfindu-se desigur cele
perfr.nente pentru tranEarea litigiului, inclusiv, dac[ este cazul, aplicarea echit[1ii, cu condigia
acordului intre pdrti.
Din.punct de vedere istoric, se cuvin mentionate, pnoritar, cele doui Convenlii de la Haga
(menfionate mai sus). Ele l6sau statelor opgiunea intre cdi pagnice gi nepagnice de reglementare,
cerAndu-le s[ acorde prioritate mijloacelor paqnice, pe cit posibil qi dac[ circumstanlele o permit,
inainte de arecurge la arme.
Convengia dtn 1907, de exemplu, se referi, de la inceput, la imperativul ocrotirii qi
menlinerii picii qi enumeri diferitele mijloace de reglementare paSnic[ a diferendelor, la loc de
frunte fiind puse negocierele gi arbitrajul.

Dupa ?nfiintarea Ligii Natiunilor, s-au reglementat o serie de instrumente juridice

internafionale, care au consacrat principiul nerecurgerii la for(d Ei la arnenin(area cu
forga, acesta avand caracter de norml imperativ[
In acest sens, art.12 din Pactul Societ[tii Nafiurilor a stabilit obligalia statelor in conflict s[
recurgi, in prealabil, la mijloacele pagnice, membrii SocietSlii convenind ca, in cazul in care
apare un diferend intre ei, il vor supune fie procedurii arbitrale sau rmei reglementlri judiciare,
fie Consiliului spre examinare. Mar mult, procedural, ei stabileau, de asemenea, cd in nici un caz
nu trebuie sd se recurgl.la rdzboi, inaintea expirdrii unui termen de 3 luni dup[ pronunlarea
hot5rdrii arbitrale sau judiciare sau a prezentdii raportului Consiliului.
Tot in cadrul Societitii Natiunilor, a fost adoptat qi un Prolocol pentru reglementarea
paqnicd a diferendelor internationale (Genev4 2 octombrie 1924). Acesta congine dispozilii
detaliate care compl eteazd articolele pertinente din pact 9i stabilesc proceduri care sd aslgure
oblinerea unei soluti paqnice a difeiendelor, recurgindu-se la Curtea Permanentl de Justitie
Intemational[ qi 1a Consiliul Societ[tii Natiunilor.

in literatura speciald, se considerd c[ primul docurnent de drept intemational care stafueazd

mijloacele pagnice ca singurele modalitdti pentru rezolvarea diferendelor este Pacful Briand-
feUogg 1ae fapt, Tranntl general de renunlare la rdzboi, Paris, 27 utgvst l92S) care condamnd
,""org"r*u la r[zboi pentru solulionarea diferendelor intemaliona]e qi cere sd se renunle la acesta
(art lj in articolul 2 din Pact se prevede c[ toate diferendele sau conflictele dintre state trebuie sd
fie reglementate pe cale paqnicd, independent de natura qi de originea lor, filril n mai lisa
statetor in litigiu alegerea de a recurge la forta militari spre a le solufiona' Pentru
concretizare, se stabilea in document, ,jnaltele pdrfi contractante recunosc cd reglementarea sant
solu;ionarea oricdror diferende qi conflicte de ofice naturd sau de ofice origine ar.fi ele, cat'e
1)or putea sd se iveascd intre ele, nu va trebui niciodatd sdfie cdutate altfel decfrt prin mijlonce
paEiiee". Dar ,,mult[ api va mai curge pe Sena" pini la impunerea in practici a acestui frumos
formulat principiu...
(O buni parte dintre aceste prevederi qi unele ale Protocolului... din 1924, au fost preluate
in Acordttl general pentnt reglementarea paqnicd a diferendelor intemayionale, adoptat de
Adunarea Societltii Natiunilor la ?6 septembrie 1928, reizuit $i adoptat qi de Adunarea
Generalb a ONU, la 28 aprilie 1949, prin Rezolutianr. 26811tr).
in epocfi, au mai fost incheiate gi unele convenlii cu caracter regional privind regle-
mentarea paqnicb a diferendelor intemationale, precum Tratatul pentru reglenrenfnrea paqnicd a
conflictelor dintre statele americane (Trataful de la Londra, din 1923) qi Tratatul interamericsn
relati+, la bunele artcii Si mediere (1929), Convenyia generald de conciliere interantericanit
(1929) ;i Trataul interamerican de solutionarea pasnicd a diferendelor (Pactul de la Bogota,
1948) q. a.

Constituirea ONU, intrarea in vigoare a Cartei qi a multor altor acte intemalionale in

domeniu, au insemnat tot atitea momente de progres in reglementarea qi impunerea in practica
internalionald a acesfui principiu fundamental al dreptului internafional contemporan. in izvorul
principal al acestei ramuri de drept public intemafional, respectiv Cart4 reglement[ri]e debazd,
mai ales la nivel de principii, qi menfionarea mijloacelor principale convenite si asigure
reahzareapractic[, sunt cele cuprinse in Cap.I, Scapuri Si principii, artl(l), art.2{3), Cap. VIo
Rezolvarea pasnicd a dferentlelor, an't33-38, pi Cap.VII, Acfiunea in cag de amenin{ari
tmpotriva pdeii, de incdlcfiri ale pdcii Ei ite agresiane, art.39-51
inainte de toate, Carta instituie o obligalie erga omnes de a ,,tnfiptui, prin miiloace
paqnice qi ln conformitate cu principiile justt;iei qi dreptului interna|ional, aptranarea qi
rezolvarea difurendetor Si situpiilor cu caracter intema;ional care ar putea duce Ia o violare a
pdcii" (art.l, alin.l), finalitate pentru care ,,tofi membrii organizaliei tEi vor rezolvu di.ferend'ele
lor internationale prin mijtoace paynice, in aSa fel incdt pscea Si securitatea intemalionald,
precum qi justilia sd nu fie puse tn pnmejdie" (art.2, alin.3). Aceste prevederi - cum s-a mai
subliniat - definesc elementele esen{iale ate principiului fundarnental al solu{ionflrii paqnice,
prin mijloace de drep interna{ional, a futuror diferendelor internationale, statele asum6ndu-
qi obligalia de protejare a valorilor fundamentale ale societifii internagionale contemporane, firI
recurgerea la fo4[.
intr-utr bilang incomplet, autorii de specialitate apreciazd ca, ?n domeniul reglementdrii
paqnice a diferendelor intemagionale, pot fi enumerate, pdnd in zilele noastre, peste 30 de acte
(instrumente) intemagionale, generale sau regionale. Dintre aceste4 in Dr. intemalional public
actual, de o importanp aparte cred c[ sunt declaratiile qi rezoluliile Adundrii Generale a ONU,
adevdrate ,,acte normative cadru" in domeniu.
De fapt, ilr documentele intemationale in domeniu sunt reglementate doui principii
fundamentale complementare, inseparabile sub aspectul relazdrii practice - cel al solu{ionirii
exclusiv prin mijloace pagnice a diferendelor internafionale gi cel al nerecurgerii la for{i
sau amenin{area cu for-ta.
Astfel, aceste principii sunt menfionate impreunl in Declaragia Adunirii Generale a ONU
din 1970 referitoare la Principiile dreptuhti internat,ional privind relayiile prieteneqri ql
cooper(trea dintre state, in conformitate cu Carta ONU (Rezolugia 2625 din 14 octombrie 7970),
care, dup[ cum am ar[tat gi mai sus, prevedea clar cd,,,rdzboiul de agresiune constituie crimd
contra picii, care angajeazi responsabilitatea in conformitate cu dreptul intemagional ".
Alte documente internafionale de aceeaqi sorginte au llmurit gi detaliat aspecte de
substan![ sau practice ale principiului solugiondrii diferendelor intema]ionale prin mijloace de
drept intemalional. Printre acestea, se inscriu qi rezolutiile Adunlrii Generale a ONU despre
Reglementarea paqnicd a di-ferendelor intre state (nr.341102, din 14 decembrie 1979,nr.351760,
din 15 decembrie 1980 gi nr.36/110 din i0 decembrie 1981), precum qi Declaratia asupra
reglementdrii paqnice a diferendelor internationale (Deelara(ia ele la Manila), adoptat[ prin
Rezolulia nr.37110, din 15 nov.l982.
In acest document intemafional, se reiterezd cd obligalia statelor de reglementare paqnic[
se aplicd tuturor difercndelor interrrafionale, oricare ar fi gravitatea sau natura lor gi, ca o
noutate importantl, este stabilirea obligatiei statelor-pn{i h un diferend, precum pi a statelor
ter{e' de a se ab{ine de la orice act susceptibil de a agrava situalia care a generat diferendul.
Asffel, in art.13, se precizezd. ci,pici existenfa unui diferend, nici egecul trnei proceduri de
reglementare pagnici a unui diferend nu autorizeazi unul sau altul dintre statele pd4i la un
diferend de a recurge la fortd sau la ameninfarea cu fo4a".
Ulterior, gi la nivel regional, cain Carta de la Paris pentnt o noud Europd, din 1990,
adoptati la reuniunea la nivel inalt a statelor participante la CSCE, s-a reafirmat principiul
reglementdrii pagnice a diferendelor dintre state gi s-a hotirit si se pun[ ,,la punct mecanisme de
prevenire gi rezolvare a conflictelor intre statele-plrti", iar Declaralia Mileniului (Rezulufia
Adun6rii Generale ONU nr.55/7 dtn 2 sept. 2000) reconfirma dimensiunea universal6 a cestui
principiu fundamental al Dr. intemalional public contempomn.

2. Nofiunea de diferend internafional (gi de ,,situatie")

Termenul comun din documentele inGmagionale ,,diferend" desemneazi variatele
contradicfii (conflicte) de interese, de naturi juridici sau politici, dintre statele lumii.
Attfel spus, diferendul inseamnd o nein{elegene, un dezacord sau litigiu intre doui sau mai
multe state, cu privire la un drept, pretendie ori interes.
,,Oficial", Curtea Permanenti de Justilie Intemagionald definea diferendul intemafional
drept ,,un dezacord nsupta unei clrcstiani de drept sau de fapt, o contradicgie, o opozi(ie de teze
juridice sau de interese".
Diferend intemational mai inseamnd, intr-un sens foarte larg, o neinfelegere, o opozife
intre doui sau mai multe state, carc au atins stadiul in care pir{ile qi-au formulat pretenfii
sau contrapretenfii gi care constituie un element de tulburare a relafiilor dintre ele.
Diferendele intemationale se pot naEte nu numai intre state, ci Ei intre acestea qi organizalii
intern ationale sau numaiintre o rg anizatii internation ale.
lntre posibilele diferende intemapionale, o importantd deosebitd o au situa{iile
internationale, care ar putea duce la incdlcarea pdcii. Carta ONU, in art.34, stabileqte dreptul
Consiliului de Securitate de a ,,ancheta orice diferend sau orice situa{ie, care ar putea duce la
fricliuni intemafionale sau ar putea da naqtere unui diferend, in scopul de a stabili dac[
prelungirea diferendului sau situatiei ce ar putea pune in primejdie menginerea pdcii gi securitdlii
internafionale". AcelaEi document intemafional, in art.36 (3), stabileste ce ,,in reguld generali,
diferendele de ordin juridic trebuie sa fie supuse de par,ti Curtii Intemalionale de Justilie, in
conformitate cu dispozilrile Statr"rrului Curtii". in consecinf6, Jurisdiclia intemalional5 consideri
cd toate diferendele sunt juridice, pdn[ la proba contrade, daci cererea reclamantului are sau nu
temei de drept, iar addugarea ,,situatief' in contextul reglementirii pagnice a diferendelor
rntemahonale, trebuie avutd in vedere, in scopul de a se lua mdsuri ca aceasta sI nu aibl drept
consecinfl declangarea unui diferend, care ar pune in pericol pacea intemalional5. De altfel,
situaliile au, in conceptia Cartei, un caracter similar cu diferendul.
S-a considerat, uneori, c[ existi o deosebire intre diferendele cu caracter politic qi cele cu
caracter juridic, dar diferendele intemalionale au, intotdeauna, Ei un caracter politic, chiar dac[
unele dintre ele ar prezenta mai accentuat una dintre aceste caracteristici.
Dup[ cum am mai arbtat, in acest sens, art.l (2) din Carti prevede, printre altele, cd unul
dintre scopurile organizafiei este de a infrptui, prin mijloace paqnice, aplanarea ori rezolvarea
diferendelor sau situaliilor cu caracter intemalional care ar putea duce la o atingere a pbcii.
P[rlile trebuie s[ faci eforturi in scopul de a reglementa cu promptitudine diferendele
interna{ionale dintre ele prin negocieri, ancheti, mediere, conciliere, arbifraj, reglementare
judiciari, recurgerea la organisme sau acorduri regionale sau alte mijloace paqnice, Ia
alegerea lor (Rezolutia nr. 2625 aAdunirii Generale).
De asemenea, potrivit Declaraliei din 1970 gi Declaratiei de la Manila, statele-p[rti la
diferend trebuie si aplice cu buni-credinln acordurile incheiate intre ele. tntmclt recurgerea la
forld, la agresiune, este o crimd intemafional[, p5rlrle la un diferend, dac[ nu au ajuns la un acord
prin unul dintre mijloacele de reglementare a diferendelor enuntate mai sus, trebuie si continue
s[ caute reglementarea diferendului prin alte mijloace asupra cdrora au cizut de acord.

3. Principatele mijloace gi proceduri de drept internafional de solu{ionare paqnicl a

diferendelo r qi situa$ilor interna fionale
Aceste mijloace qi proceduri, prevhzute in documentele menlionate mai sus, se pot grupa
in:
a)- mijloace gi proceduri politico-diplomatice, care sunt negocierile, bunele oficii, medierea,
ancheta, concilierea,
b)- mijloace gi proceduri jurisdic{ionale, care sunt arbitrajul pi justifia infernafionali, qi
c)- alte modalitlfi, la alegerea pir{ilor (inclusiv, cele din cadrul organismelor qi organizagtllor
intemationale).

Reglementarea diferende!or internafionale prin mijloace gi proceduri politico-diplornatice

Aceste posibilitltr apar.hn modurilor ,,clasice" de reglementare paqnic[ a diferendelor, mai
vechi. Ele sunt folosite, de cele mai multe ori, in afara unui cadru institulional, pentru a
reglementa fie diferende de importanld redusd" fie, dimpotriv5, prea importante din punct de
vedere politic, pentru a permite intervenfia unei organizatii intemationale. Exist[ posibilitatea
trecerii de la o procedurd poiitico-diplomatic[ la alta, elementul firndamental constituindu-l
negocierea
Negocierea
Negocierea a detinut intotdeauna un loc central in cooperarea intemationalE, cu incepere
din cele mai vechi timpuri, indiferent de obiectul acestora (dispute politice, juridice, economice,
teritoriale, etnice etc.).
Negocierilor nu li se aplicl reguli stricte de procedurl. Toate elementele negocierilor qi
conditiile pentru desfrqurarea lor se stabilesc de par.tile ?n diferendul respectiv.
Totodatd" in desfiqurarea negocierilor trebuie avut in vedere art.2, paragraful 3 din Carta
ONU, in sensul c[ negociereE ca gi celelalte mijloace paqnice de rezolvare a diferendelor,
trebuind si fie conformi cu imperativul de a nu pune in primejdie pacea qi securitatea
intemafional[ pi nici justitr4 conditie generald pentru toate mijloacele pagnice. Totodatd, aceast[
dispozilie din Cartl a fost interpretat[ ca o obligatie generald a statelor membre de a nu se
sustrage de la negocierea oferiti de un alt stat cu care se afl[ in litigiu. Este o obligafie care nu se
aplic[ numai statelor membre ale ONU, ci face parte din dreptul intemalional general
contemporan.
 Declarafia de la Manila subliniazl faptul cI negocierea directS" ca mijloc de solulionare
paqnicl a diferendelor intemalionale, se caracterizeazilprin suple{e (negocierea poate fi folositd
pentru solulionarea oricdrui diferend de ordin politic, tehnic, juridic etc.) gi prin eficacitate (in
via{a intemafionald., statele recurg, adesea, la negocieri pentru remlvarca problemelor litigioase,
multe dintre acestea fiind solutionate pe aceastd cale). Deci, negocienle nll au doar un rol de
preintdmpinare a conflictelor sau de a le opri atunci cdnd acestea au izbucnit, ci, mai mult, oferd
posibilitatea p[rtilor ca, in cadrul convorbirilor directe, sd stabileascd singure viitoarele
reglementbri. Negocierile diplomatice inffe pirtile in conflict constituie, in mod natural, mijlocul
cel mai simplu pi mai eficace de a ajunge Ia o reglementare satisfrcdtoare.
Se poate observa c5, in doctrina qi in jurisprudenfa intemafional1., a fost consacrat
principiul anterioritdlii negocierilor, aspect care insS n-a fost refinut in Carta ONU gi nici in alte
documente, cum ar fi. Declarayia privind principiile dreptului international referitoare la relatiile
pfieteneqti qi la cooperarea intrc state (1970)
Se mai poate adduga cd negocierile trebuie desfrpurate cu bun6-credinli, cu voinga real6 de
a se ajunge la un rezultat.
Un tip de negocieri surt considerate qiconsultdrile; ele nu surt prevdzute in articolul 33 al
Cartei ONU, dar sunt incluse intr-un numd.r de tratate ca mijloc de reglementare a litigiilor legate
de ap I i c area sau inte rpre tu ea tr atatel o r resp ech ve.
In alte tratate, consult[rile sunt considerate ca o fazd preliminar[ a procesului de
reglementare a diferendelor (art.XI aI Tratatului de la Washington, din 1959, privind regrmul
juridic al Antarcticii; art XXV al Conventiei din 1980 privind consetyarea fmmei Si florei marine
a Antarcticii).
Consultdrile pot imbr[ca gi forma schimbului de vederi; acestea au un rol important in
cadrul regimului instituit prin Conventia asupra drepmlui ntdrii, din1982, in privinfa
reglementdrii paqnice a diferendelor privind interpretarea sau aplicarea prevederilor convenliei
(art.283).
in func1ie de cadrul de desfrqurare a negocierilor, acestea pot fi:
a) Negocieri bilaterale in cadrul cdrora reprezentangri p64ilor in litigiu se intAlnesc direct
sau iqi fac cunoscute punctele de vedere prin intermediul corespondenfei scrise. Acest gen de
negocieri este facilitat de tehnica avansatl a telecomunicagiilor gi mijloacelor de transport.
Negociatorii sunt, cel mai adese4 minigtrii afacerilor exteme sau funclionari ai ministerelor
afacerilor exteme, cfar pot fi gi negociatori specializagi; existd cazuri c6nd, fie in faza ini1ial6, fie
fn faza finald a concluziilor, la negocieri particip[ gefi de state sau de guveme.
Misiunile diplomatrce permanente joacd gi ele un rol important in exprimarea pozigiei
guvemului lor in cadrul negocierilor cu ministerul afacerilor exteme, al statului in care sunt
acreditate. Statele implicate intr-un diferend, care n-au stabilit p6n[ ?n momentul respectiv rela,tii
diplomatice intre ele, pot incepe negocierile prin intermediul misiunilor lor diplomatice de pe
16ng[ un stat ter! sau de pe lAng[ ONU (ex.: art.15 al Acordului din 1979 privind activitllile
desfaqurate pe Lun[ qi alte corpuri cereqti).
b) Negocierile plurilaterale sau multilaterale. in cazul in care intr-un conflict sunt
implicate mai multe state, o conferinli intemafionalI poate oferi cadrul optim negocierilor.
Statele care sunt interesate in reglementarea unui diferend, frrI a fi parte la acest4 pot grne o
conferinli intemafionald, la care plr,rrle aflate in diferend pot s[ nu participe, pentru a studia
litigiul gi a formula purcte de vedere privind cfile de solufionare a acestuia,
c\ Negocierile colective. O organizafie intemafional5 poate constitui, de asemene4 cadrul
optim negocierilor, atunci cdnd solulionarea unui anumit litigiu intereseaz[ un grup de state
membre ale organizaliei respective.
Negocierile se pot desfiqura in capitala unuia dintre statele-pIr.ti la litigru sau, pe rind, in
capitalele fiecdrui stat-parte sau, in cazul negocierilor bilaterale, intr-o localitate apropiati de
frontiera comunS, stabilitt de comun acord.
In cazul negocierilor din cadrul organizagiilor internationale acestea se desfEqoard, de
regul6, la sediul organizaltei, insi organul ce are competenle in reglementarea pa$ntcd a
diierendelor poate st;bili locul de intdlnire in vederea negocierilor in afara sediului organizafiei
(ex.: art.28 paragraful 3 al Cartei OlfU)

Medierea gi bunele oficii

Metlierea este tot o proceduri diplomaticl de reglementare a diferendului. Se deosebeqte
de negociere, prin introducerea unui tert in desflgurarea negocierilor. Mediatorul trebuie sd fie un
ter! acceptat, de comun acord, de pdr.tile aflate in diferend. Acesta poate fi un stat, un grup de
staie, ONtl sau instituliile saie specializate, alte organizafii intemalionale cu vocalie mondiall
sau regionali sau o personalitate de prestigiu (om politic, jurist, expert). Terla persoanl propune
o solulie pir,hlor, care nu are insi un caracter obligatoriu.
Aceastb modalitate de reglementare paqnici a litigiilot este prevhzutS intr-o serie de tratate
multilaterale: convenfile de la Haga din 1399 qi 1907 privind reglementarea paqnic[ a
conflictelor internalionale, Tratatul interamerican asupra bunelor oficii qi medierii din 1936,
Carta Natiunilor Unite, Pactul Ligii Statelor Arabe, Carta Organizatiei Statelor Americane,
Tratatul american de reglementare paqnicl (Pactul de la Bogota) din 1948, Carta Organizatiei
Unit[tii Africane gi Protocolul de mediere, conciliere gi arbitraj din 1964, Tratatul asupra
Antarcticii din 1959, Declaratia din 1970 privind principiile dreptului intemational, Actul final
din 1975 al OSCE, Declaralia de la Manila privind reglementare paqnicb a diferendelor
intemationale din 1 982.
Potrivit art.3 din Conventia de la Haga pentru reglementarea pa;nici a conflictelor
intemationale, din l8 octombrie 1907, oferta de mediere nu trebuie sd fie consideratl cu un act
inamical. Dreptul de a oferi medierea este conferit puterilor striine conflictului, chiar in decursul
ostilitltilor.
Art.4 prevede c[ rolul mediatorului const[ in a pune de acord pretenqiile opuse qi de a
calma resentimentele care, poate, s-au ivit intre statele in conflict. Funcliile mediatorului
inceteaz|din momentul c6nd s-a constatat, fie de cdtre o parte in litigru" fie de cltre mediator, cd
mijloacele de reglementare adiferendului propuse de acestanu sunt acceptate.
Procedura de mediere se poate declanqa fie la initiativa pirtii te4e care se ofer[ sl
intervind, oferti ce este acceptat[ de pdrtile aflate in diferend, fie la cererea pdrtilor aflate in
conflict"
Tehnica medierii include mai multe elemente, utilizate in functie de natura diferendului:
asigurl comunicarea intre p[rti, precizeazil problemele in discutie, formuleazi propuneri privind
desflqurarea discufiilor qi solutionarea sau atenuarea problemelor litigioase. tn procesul de
mediere este important a se convinge par.hle aflate in litrgiu cb mediatorul inlelege foarte bine
pozigia fiec[reia, este absolut imparfiat, iar scopul sdu este de a-qi indeplini cit mai bine rolul de
mediatorin cazul de spefi.
Conform art.XII al Pactului de la Bogota" cele mai importante condifii ce trebuie respectate
sunt absenla formalismului gi confidenfialitatea, aceasta deoarece, in plan politic, medierea este
un exercigiu foarte delicat.

Bunele oficii, prevdzute in Conventia de la IJugU precum qi in Declaratia de la Manil4 se

deosebesc de mediere prin faptul c6 persoana care oferl bunele oficii nu parttcipd la negocieri qi
nu formuleazl propuneri pentru rezolvarea controversei.
in eseni5, bunele oficii faciliteazS comunicarea intre plrti gi sunt utile dac[ p[qhle aflate in
diferend nu au relalii diplomatice intre ele sau le-au rupt.
in art.33 (1) al Cartei ONU, bunele oficii nu sunt menfionate in mod expres printre
mijloacele de reglementare a diferendelor intre state. Declaralia de la Manila din i982, in art.5,
situeazd bunele oficii pe acelagi plan cu alte mijloace de reglementare a diferendelor previzute in
aft33 al, Cartei.
Rolul bunelor oficii este subliniat qi in Declaratia Adunirii Generale a ONU asupra

t!:
prevenirii $i elimindriidiferendelor gi situagiilor care pot ameninla pacea qi securitatea
intemafionali Ei asupra rolului ONU in acest domeniu, din 1988.

Ancheta
Ancheta intemalionald se bazeazd pe ideea ci negocierile dintre pdrtile aflate in diferend,
pentru glsirea unor solufi echitabile, trebuie sI se fundarnenteze pe o cunoaqtere corectd qi
exactd a faptelor care au generat diferendul respectiv. Consider6ndu-se cd elucidarea faptelor de
cdtre statele aflate in diferend nu ar oferi garanlia stabilini cu exactitate a acestora, a aplrut
necesitatea instituirii, in acest scop, a unor comisii intemalionale de anchet[, care sI stabileascl o
versiune unicd a faptelor.
Ancheta intemafional[ constS" xlt in activitatea de stabilire strict[ a faptelor conform
convenliilor de la Haga, cAt qi in forme mai noi, mai perfecfionate, care presupun cdutarea unor
informalii in beneficiul unor organizatii intemalionale cum ar fi ONU.
Consacrarea anchetei intemationale intr-un document multilateral s-a frcut, prima datd,in
Convenlia de la Haga, din 1899 qi, ulterior, in Convenlia de la Hugq din 1907.
La Conferinla din 1899, se sublinia caracteml tenrporimtor al anchetei, de calmare a st5rii
de spint a p[rtilor in conflict, ancheta actionAnd ca o ,,supapi de sigurantd". Ancheta are insd qi o
.funcTie preventivd, deoarece impiedicd agravarea unui diferend intemational. De asemenea, ea nu
este o modalitate de solulionare independentE, fiind utthzatdcao treaptd anterioard pentru o altd
modalitate paqnicl de solulionare (conciliere4 arbitrajul) gi avAnd un caracter.facultxtit,.
Ancheta trebuie s[ se limiteze numai la examinarea problemelor de fapt, tendinla de a se
aluneca spre anilizarea aspectelor de drept jusfificdnd refinerea statelor de a nu recurge prea des
la ancheti.
Ancheta intemalionalS poate fi, deci, definitl cao modalitate de solulionare paqnicd, care
constd ?n elucidarea unor chestiuni -foarte controversate, ce fonneazd obiectul unui di.ferend
internafional, de cdtre o comisie desemnatd in acest scop de pdrpile aflate tn diftrend sau de
cdtre o organizatie internalionald, comisie ale cdrei conchtzii au un caracterfacultativ.
Convengia de la Haga din 1907 descrie pe larg recurgerea la comisiile de anchet[. Acestea
se instituie in diferendele intemationale care nu pnvesc nici onoarea nici interesele esenflale ale
statelor qi care provin dintr-o divergenll de apreciere asupra unor chestiuni de fapt. Comisia de
anchet[ se instituie printr-o convengie special[ intre p6r1ile in litigiu, care precizeazd faptele de
examinat gi diversele mdsuri pentru crearea qi funclionarea comisiei. Aceste fapte sunt stabihte
pe bazd de documente, de inspecgri la fala locului, de expertize, de audiere de martori etc.
Prin unele convenlii multilaterale gi, in special, bilaterale, de dupdpnmul rlzboi mondial,
s-a incercat s5 se ldrgeasc[ competenfa comisiei de anchetl. Specific qi pozitiv in aceste tratate
era faptul c[ semnatarii lor se angajau sd nu recurgd la rdzboi p6n[ la incheierea procedurii de
anchet6.
Comisia de anchet[ este, in mod liber, constituiti de pirfi, cu exceppia cazulur cdnd un
tratat a prevdzut o comisie permanent[.
Convenlia de la Haga stipuleazl cd vor fi aplicabile, in cazul constituirii comisiei de
anchetS, aceleaqi reguli ca cele privind constituirea tribunalului arbitral.
Comisia este formati dintr-un numdr impar de membri-comisari, avdnd cet[fenia p[rfitor
in conflict gi comisari terli. Comisarii sunt aleSi intuitu personae, nereprezentdnd guvemele lor.
Parlile sutt reprezentate prin agenti speciali, care servesc ca intermediari intre ele gi comisie; ei
pot fi asistali de consilieri sau avocafi care sd susgini interesele pdr.tilor in fata comisiei.
Ancheta are loc in procedurl de contradictorialitate. Aceasta cuprinde, in primul rdnd,
expunerile pirlilor asupra faptelor. Comisia poate examina documente, diferite acte, poate audia
martori qi exper,ti, poate si se deplaseze la fafa locului (aceasta presupune insd acordul pdrtii care
exercit[ suveranitatea z$upra teritoriului respectiv). Plqfrle la convengie se angajeazd sd ofere
comisiei de anchetl toate mijloacele qi toate inlesnirile necesare pentru cunoa$terea completd qi
pentru aprecierea exacti a faptelor sau pentru a intra ?n posesia informagiilor pe care le consider[
necesare.
Lucrdrile qedinfelor qi documentele nu sunt fhcute publice decit cu consimldm6ntul
plrtilor qi prin dectzia comisiei. Audierea martorilor se face separat, in prezenta agenfilor
nafionali, interogarea lor fiind frcutd de c[tre preqedintele comisiei, iar m[*uriile consemnate
?ntr-un p ro ces-verb al.
tn final, Comisia de anchetd alcituieqte un raport care, fiind limitat la constatarea faptelor,
nu are caracterul unei sentinle arbitrale, pirtile av6nd deplina libertate sd decidi urmdrile pe care
le vor da raportului.

Concilierea
Primele referiri la procedura de conciliere s-au ficut in cadrul tratatelor bilaterale incheiate
in primele decenii ale secolului al XX-lea.ln tgZZ, Societatea Natiunilor a adoptat o rezolulie
prin care se propunea statelor supunerea diferendelor unor comisii de conciliere. IJlterior,
nurneroase tratate multilaterale au consacrat concilierea ca un mijloc de solugionare paqnic6 a
diferendelor: Carta ONU (art.33), Declaragia de principii din 19?0, Carta OUA., Declaratia de la
Manila din l9B2 q.a.
Aceastd procedurl asociazd. elementele medierii gi ale anchetei, avdnd qi trdsdturi
caracteristice proprii.Spre deosebire de mediere, concilierea presuplrne o investigate realizatd de
nn organ independent, gi nu de rin ter! care actioneazb ca mediator.
in raport cu ancheta; concilierea are ca obiect nu numai cercetarea faptelor, prin audierea
par,tilor, ci se proced eazh.in continuare la conciliere apropiu-zis5, adic[ la propunerea de solulii
pd4ilor, care se vor promrnta asupra lor.
Concilierea rcalizeazdtrecerea de la mijloacele politico-diplomatice de solulionare la cele
jurisdictionale. Se deosebegte de acestea din urmd, prin faptul cd solulia propusd de comisia de
conciliere are un caracter facultativ qi nu obligatoriu. Se aseamdnl cu mijloacele jurisdicgronale
de reglementare a diferendului pnn faptul c[ se realizeaz[ printr-o procedurl irn contradictoriu.
Ea se desflaqoard prin constituirea de cdtre par,tile in cauzd a unei comisii de conciliere
perwmnente sau ad-hoc.
Comisia este formaf[ din 3-5 membri alegi in baza citeiului nalionaliffitii, al reprezenthni
egale a p[rlilor gi ai lipsei interesului direct in diferendul care urmeaz[ a fi solutionat. Pentru
asigurarea impa4ialitltii qi obiectivit6fii comisiei de conciliere, frebuie s[ existe acordul p64ilor
atit la numirea preqedintelui, cit gi a celorlalf membri ai comisiei.
tn cazui tratatelor multilaterale care prevS.d instituirea unor comisii de conciliere, se
recurge la stabilirea unei liste permanente de conciliatori, alcituit[ dintr-un numlr fix de
nafionali, desemnagi de fiecare stat-parte latratat.
in caz de diferend, flecare parte alege, in mod unilateral, ur membru nalional inscris pe
1ist5" iar aceqtia aleg, de comun acord, preqedintele comisiei dintre ceilalti conciliatori inscrigi pe
listi de celelalte state.
Comisia se poate intmni pe teritoriul uneia dintre pd4i, al unui stat ter! sau la sediul unei
organizatii intemationale. Aceast[ comisie poate efectua qi o anchetd prealabile (afi.1 l, alin.1 din
Actul general pentru reglementare pa;nicd a diferendelor intemationale). Tot astfel, o comisie de
anchetd va avea, de asemene4 $i caracter de comisie de conciliere (Convenfia generall de
conciliere intemalional6).
Procedural, activitatea Comisiei de conciliere se deruleaz[ in dou[ etape:
- etapa de ancheti, constf,nd in examinarea faptelor qi administrarea probelor qi
- etapa de conciliere propriu zis5, care se desfaqoard in cotradictoriu, cu ascultarea pdffilor. (De
fapt, Comisia iqi va stabili ea insigi procedur4 dupi ce va fi sesizat[ printr-o cerere adresatd
preqedintelui).
Comisia de conciliere va avea sarcina s[ elucideze chestiunile in litigiu, prtmind toate
informatiile utile prin anchetd sau alffel, qi s[ prezinte pir,tilor, in final, termenii aranjamentului,
Lucririle comisiei au un caracter secret, publicitatea fiind interzis[ pdnl cand rezultatul
procedurii de conciliere este evident. De la regulI se poate deroga pebaza unanimitltii comisiei
gi a acordului pirlilor in litigiu.
La sfirgitul lucririlor sale, Comisia de conciliere va intocmi un proces-verbal sau un raport
in care va expune rezultatele concilierii. Raportul gi recomandirile comisiei, in cazul in care
actioneaz[ ca organ de conciliere, nu vor avea caracterul unei hot[riri sau sentinle arbitrale qi nu
vor angaja plrtile nici in ceea ce privegte expunerea sau interpretarea faptelor, nici in ceea ce
priveqte problemele juridi ce.
Ancheta gi concilierea sunt efecfuate de comisii alcdtuite din persoane ce se bucurd de
increderea pdrtilor. In ultimii ani, concilierea, pdn[ atunci pnvitl ca un mijloc diplomatic de
reglementare a diferendelor intemationale, poate fi consideratd ca fiind necesar aplicabil[
conform unor reguli prestabilite.

Moduri de solu{ionare a diferendelor internafionale prin proceduri jurisdic{ionale - sunt

cele in care rezolvarea diferendului intemational se face prin hotlrtrea unui ter! (arbitru sau
organ arbitral) sau instan!6judecitoreasci, ciruia statele au convenit s[-i supun[ cauza (sau s[-i
cearl opinia), angajendu-se s[ accepte gi s[ execute hot[rirea sa. Aceste proceduri sunt
facultative, folosirea lor depinde de acordul (numit, in ambele caz;rrt, comprornis) statelor
iin-plicate.

Arbitrajul

Potrivit unei definifii comune - este un mijloc de solufonare paqnici a diferendelor

intemafionale, in care p[4ile, printr-o convenfie formald (compromis), se supun deciziei unei
terle p5r!i (arbitru), care poate fi una singur[ sau mai multe, qi accepti hotlrdrea definitivi
(sentinfa arbitral5.) a acestuia, obflnut[ tr urma unei proceduri contencioase.
Misiunea artitrajului const6, in general, in a hotiri, pe baza aplicini regulilor convenite
anterior de pdrti qi a dreptului international in ansamblu.
Arbitrajul are o lungl istorie, care incepe din antichitate. Practica arbitrajului, in sensul
modem, a jucat un roi insemnat inainte de sfrrqitul secolului X\{il-lea, generaliz6ndu-se in
secolul al XIX-lea. Rolul de arbitri era incredinfat fie papei, unui qef de stat, fie unei comisii
mixte, fie unui tribunal arbitral. in 1899, se creeazd Curtea Permanenti de Arbitrilj, care,
nominal-existd qi acum, nefiind desfiinfatd expres, fiind sesizatd, pdna-n 1945, cu 25 de litigii.
In cadrul ONU, s-a adoptat de cdtre Comisia de Drept Intemalional, in 1955, un Cod
privind arbitrajul. Prin compromis - un acord intemafional, arn vdzu1 - statele convin sI
incredinteze unui arbitru unic, unui organ colegial, sau unui tribunal arbiral reglementarea unui
litigiu existent. Statele au dephn[ libertate in alegerea formei de arbitraj sau alegerea arbitrilor.
Sentinla arbitralS produce efecte numai intre pdrli, se bucurl de autoritatea de lucru judecat, dar
nu este executorie.

Justi{ia interna{ionali - se aseamdn6 cu arbitrajul, prin faptul cd se recurge la acest mijloc de

solulionare a diferendelor intemafionale prin acelaqi act intemalional - compromis, sau pe
aplicarea ,,clauzelor compromisorii"' dintr-un tratat -, se bazeaz6 pe o proceduri cotradictorie, iar
hotdrdrea este obligatorie. tn acelaqi timp, se qi desebeqte de arbitraj, prin faptul cd justitia
internafionald este realizatd" de o instanfd formati dintr-un corp de judecdtori, alegi pe o perioad[
de timp, de un organism intemalional.
Degi ideea este mai veche, astfel de jurisdicfii (de instange), s-au organizat, existd de relativ
pulin timp, create, firesc, prin acordul statelor, parcurgdnd, dupdprimul rlzboi mondial, drumul
de la instanfe ad-hoc, cu reguli qi obiective limitate, temporare, la cele permanente, cu o structurd
qi activitate reglementate corespunzltor. Prima Curte Intemalionald de Justitie a fost infiinlati
prin art. 14 aI Pactului Socitigii Napiunilor, care, in cei 26 de ani de existenfi, a examinat 65 de
cilJze gi a dat un numlr de avize cosultative.
 in prezent, degi mai existd sau se infiinteazd instanle speciale, ad-hoc, degi exist[ astfel de
organisme speciaie regionale, cea mai importantl institulie de acest fel, ,,cu vocafie universal[",
este Curtea Intema{ionall de Justi{ie, organism specializat din Sistemul ONU" al clrui Statut
este parte integratL Cartei.
Curtea Intemalional5 de Justilie (CU) este organismul principal jurisdictional al ONIJ (cf. art.
92 dn Cartd), toate statele membre ale organizapei fiind d pa4i ipso facto la Statutul Curyi.
Instanla, alcltuitd din l5'judecdtori (permanenli, deorece, de la cazla caz, pot fi numili gi
judecdtori ad-hoc), aleqi de Adunarea Generald gi de Consiliul de Securitate (5 cet[leni ai
membrilor permanenfi,2 din America LatinI" 2 din Asia, I din Europa risdriteand, 3 din Africa,
2 din Europa vestici)" cu un mandat de nou6 ani, are o competen{I facultativi, contencioasi
sau consultativi. Plenul Cur{ii alege preqedintele qi vicepreqedintele. Judec[torii instanlei se
bucur[, in exercitiul lirncliei lor, de imunitdlile qi privilegiile diplomatice (cf. art. 19 din Statut).
CU poate judeca numai diferendele pe care i le supun statele qi hot[r6rile ei sunt obligatorii
numai pentru statele pa4i in canzajudecatl qi numai pentru acea calz6. Statele pot declara
unilateral c5 acceptd competenla obligatorie a Curlii. Specific acesteia este faptul c5, in cazul in
care Curtea nu include nici un judecitor av6nd cetilenia weuneia din par,ti, acest stat poate numi
un judecdtor ad-hoc, cu scopul de a crea garanlii speciale cd interesele qi pozifile fiecdrei p[r1i
vor fi avute in vedere.
Aspecte din proceduri:
- sesizarea se face prin notificarea compromisului;
- pi{ile sunt asistate de consilieri sau avocali;
- se desfiqoar[ in doui faze - faza ora]6. Si faza scris6;
- se pot lua misun conservatorii,
- examinarea excep giilor preliminarii ;
- dezbaterile sunt publice;
- deciziile se iau cu majoritate de voturi gi srint motivate;
- se pot formula declaralii, opinii separate sau dizidente;
- deciziile sunt definitive gi, in general, nu sunt atacabile (in cazuri excepfionale, se poate cere
revizuirea).
Dreptul aplicabil -vezi mai sus, trimiterile la art.38 din Statut.

,..*-