Reflectii despre stalinismul in Europa de Est de Vladimir Tismaneanu

Duminică, 06 Septembrie 2009 20:11 - Ultima actualizare Duminică, 06 Septembrie 2009 20:33

Reflectii despre stalinismul in Europa de Est

de Vladimir Tismaneanu

Clarificarea dinamicii experimentului stalinist in Europa de est necesita intelegerea rolului

dominant al interventiei si intimidarii sovietice.[1] Formatiunile comuniste locale au urmat un
model de distrugere sistematica a partidelor noncomuniste, de dezintegrare a societatii civile si
ocuparea de factura monopolista a spatiului public prin intermediul ritualurilor ideologice
controlate de stat cu ajutorul institutiilor represive ale noilor regimuri.[2] Scopul principal a fost
acela de a construi un consens pasiv bazat pe angajamentul nelimitat fata de programul politic
ideocratic al elitei conducatoare. Esenta acestui tip de regim a fost cultul personalitatii.
Personalizarea puterii politice, concentrarea ei in mainile unui ‘demiurg’ a dus la o adoratia
fortata de natura religioasa si la umilirea masochista a subiectilor (in sensul dublu foucaultian).
Modalitatea simbolica prin care s-a realizat aceasta inregimentare moral-politica a fost definitia
stalinista a internationalismului ca loialitate neconditionata fata de URSS—faimoasa „piatra de
incercare” (touchstone theory). Pentru a putea controla toate mecanismele care garantau
reproducerea sociala si pentru a mentine structurile de putere intr-un astfel de sistem, partidul a
jucat un rol central. Propriile mele cercetari in arhivele PCR au confirmat faptul ca nici un
segment al corpului social, economic, si cultural cat si nici o institutie a complexului represiv nu
au scapat interventiei sistematice si continue a partidului. Chiar in perioada de apogeu a
terorii (1948-1953), politia secreta a servit ca unealta obedienta partidului si nu invers. Puritatea
ideologica si vigilenta revolutionara au fost impuse drept imperative politice fundamentale.
Nucleul acestei dictaturi ideologice, in incarnarea-i cea mai radicala, s-a materializat in urma
unei sinteze dintre teroarea pura si propaganda permanenta. Insa principala slabiciune a
acestui sistem a fost, in intreaga lui existenta, un deficit cronic de legitimitate. In perioada
stalinismului matur, atat in Uniunea Sovietica cat si in Europa de Est, despotismul autocratic a
reusit sa submineze functionarea partidului ca institutie autonoma si sa erodeze potentialul de
“impersonalism carsimatic” intrinsec leninismului ca model organizatoric. Acest ultim element
explica si caracteristicile neotraditionaliste ale stalinismului. Daca ar fi sa urmarim firul
argumentatiei lui Ken Jowitt, mutarea definitiei eroismului revolutionar – initial apartinand
Partidului, dar acum fiind apanajul unei persoane – a anulat principala noutate a leninismului ca
forma de agregare ideo-politica. Si anume, impersonalismul carismatic care in URSS a
substituit impersonalismul procedural care domina lumea occidental.[3]

In cadrul acestei structuri monolitice dominate de o ‘falanga’ revolutionara, planurile de

remodelare a naturii umane, a vietii cotidiene (byt), a naturii si societatii s-au cumulat intr-o
dogma cu profil de religie politica fundamentata pe ideea negarii moralitatii tradionale: binele si
raul, viciul si virtutea au fost reincadrate intr-un spatiu etic conditionat de catre ortodoxii
cognitive si comportamentale.[4] Rezultatul final a fost un sistem in care se urmareste disparitia
distinctiei esentiale dintre victima si tortionar, deci se institutionalizeaza deruta axiologica.
Dramaturgia proceselor spectacol din Uniunea Sovietica si Europa de Est, cu a lor “pedagogie
infernala” (Annie Kriegel), reprezinta o sectiune istorica definitorie pentru noua lume a
stalinismuluia bazata pe frica universala, duplicitate si suspiciune.

1/3
Reflectii despre stalinismul in Europa de Est de Vladimir Tismaneanu
Duminică, 06 Septembrie 2009 20:11 - Ultima actualizare Duminică, 06 Septembrie 2009 20:33

Extazul solidaritatii, “sentimentul oceanic” (Arthur Koestler), dorinta de a ineca propria

autonomie in entitatea mistica transindividuala a partidului a constituit baza emotionala pentru
un tip de angajament revolutionar de factura pronuntat chiliastica. In discutiile sale cu Czeslaw
Milosz, poetul si eseistul Aleksander Wat, supravietuitor al Gulagului, a sintetizat in mod
memorabil acest fenomen: “Comunismul este dusmanul interiorizarii, a omului launtric (…)
Esenta stalinismului este otravirea omului in interior pentru ca acesta sa fie redus in acelasi
mod in care vanatorii de capete produc acele mici si zbarcite ţeste, pentru ca apoi sa dispara in
intregime (…) Omul interior trebuie omorat pentru a putea fi posibila gazduirea in suflet a
decalogului comunist”.[5] Comunitatea definita in termeni de clasa ar fi trebuit sa fie opusul
detestatului egoism al micului burghez. Sinele trebuia negat pentru atingerea adevaratei
fraternité. Generatii de intelectuali marxisti nu au ezitat sa-si anihileze propria demnitate in
semn de adeziune la aceasta cursa apocaliptica inspre certitudini absolute.[6] Intreaga
mostenire a scepticismului rationalist vestic a fost respinsa in favoarea luminii ideologice
emanate de la Kremlin. Epoca ratiunii avea sa culmineze astfel cu inghetatul univers al terorii
rationalizate.[7] Fiinta umana – total ignorata la nivelul discursului filozofic – a fost intr-un final
anihilita ca entitate in vortexul marilor epurari. Jochen Hellbeck, in analizele sale asupra
autobiografiilor in perioada stalinista, observa corect faptul ca “ar fi fost de neconceput pentru
individul care traia in sistemul bolsevic sa formuleze o notiune de sine independent de
programul promulgat de catre statul bolsevic. Individul si sistemul politic in care traia nu pot fi
vazute drept entitati separate”.[8] Aceste imagini sunt mai mult decat simple metafore, deoarece
metaforele insele exprima latura inefabila a realitatii, iar ceea ce s-a intamplat sub Stalin (si in
perioada de emulatie a acestuia din Europa de Est si Centrala) a avut un caracter dureros de
vizibil si imediat. Putini pot nega astazi faptul ca stalinismul este antiteza mostenirii umaniste
occidentale.

In acelasi timp, François Furet si Pierre Hassner sunt perfect indreptatiti sa accentueze natura
leninismului ca patologie a universalismului – o esuata (devoyée) progenitura a iluminismului. In
mod evident ar fi gresit insa sa ne limitam doar la o repudiere etica. Dar ar fi cel putin la fel de
condamnabil sa ignoram implicatiile morale ale stalinismului, ceea ce tanarul Lukacs a numit
“problema morala a bolsevismului”. Pentru intelegerea marxismului in secolul 20 este esential
sa percepem ambivalenta personalitatilor, infruntarea dintre idealuri inalte si practicile palpabile,
metodele pedagogiei diabolice a stalinismului. Evolutia intelectuala a marxismului este povestea
razbunarii Istoriei impotriva propriilor fanatici (true believers).

[1] Studiul clasis asupra acestei tematici ramane volumul lui Zbgniew Brzezinski, The Soviet
Bloc: Unity and Conflict, revised and enlarged edition (Cambridge, Mass: Harvard University
Press 1967).

[2] Pentru detalii asupra interpretarii mele asupra legaturii dintre ritual si violenta in stalinism
vezi Vladimir Tismaneanu The Crisis of Marxist Ideology in Eastern Europe: The Poverty of
Utopia (London/New York: Routledge, 1988).

[3] Kenneth Jowitt, New World Disorder. The Leninist Extinction (Berkeley/Los Angeles:
University of California Press, 1992), pp. 1-12.

2/3
Reflectii despre stalinismul in Europa de Est de Vladimir Tismaneanu
Duminică, 06 Septembrie 2009 20:11 - Ultima actualizare Duminică, 06 Septembrie 2009 20:33

[4] O contribtuie recenta asupra problemei religiei politice este Emilio Gentile, Politics as
Religion (Princeton: Princeton University Press, 2006). Asupra legaturii dintre moralitate si
marxism-leninism vezi dezbaterea din Human Rights Review, numarul din ianuarie-martie 2001:
Steven Lukes, “On the Moral Blindness of Communism”, pp. 113-124; Vladimir Tismaneanu,
“Communism and the Human Condition: Reflections on the Black Book of Communism”, pp.
125-134; John Rodden, “‘It Should have Been Written Here’: Germany and The Black Book”,
pp. 144-164.

[5] Aleksander Wat, My Century, forward by Czeslaw Milosz (Brekeley: University of California
Press, 1988), p. 92.

[6] Cartea esentiala pe acest subiect ramane François Furet, Le passé d’une illusion. Essai sur
l’idée communiste au XXe siècle (Paris: Éd. R. Laffont/Calmann-Lévy, 1995).

[7] Norman Cohn, The Pursuit of the Millennium: Revolutionary Messianism in Medieval and
Reformation Europe and its Bearing on Modern Totalitarian Movements (New York: Harper and
Row, 1961)

[8] Jochen Hellbeck, “Fashioning the Stalinist Soul: The Diary of Stepan Podlubnyi, 1931-1938,”
Janrbücher für Geschichte Osteuropas, no.2 (1997) si “Working, struggling, becoming:
Stalin-era autobiographical texts”, Russian Review, no. 60 (July 2001), pp. 340-359.

3/3